Appeal against final judgment in annulment challenge over guaranteed minimum income legislation dismissed as inadmissible

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 25.05.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Parlamentul României, Senatul României, Comisia pentru Drepturile Omului Egalitate de Şanse, Culte şi Minorităţi, obligarea Parlamentului României să procedeze de îndată la eliminarea sau modificarea tuturor dispoziţiilor din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat şi din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care încalcă mai multe dispoziţii din Constituţia României privind drepturile fundamentale recunoscute şi garantate tuturor cetăţenilor români, şi care, încalcă şi mai multe principii generale constituţionale privind statul de drept şi social român, iar adiţional, încalcă şi dispoziţii din Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene privind Apărarea şi Respectarea Drepturilor Omului, precum şi dispoziţii din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Prin sentinţa civilă nr. 296 din 18 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Senatul României-Comisia pentru Drepturile Omului Egalitate de Şanse, Culte şi Minorităţi, ca neîntemeiată;

- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată;

- a respins cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Parlamentul României, Senatul României, Comisia pentru Drepturile Omului, Egalitate de Şanse, Culte şi Minorităţi şi intervenientul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ca inadmisibilă;

- a admis cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernul României de intervenientul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;

- a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 2528 din 12 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia nulităţii recursului îndreptat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant şi a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 296 din 18 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 2528 din 12 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul A. a promovat o cerere de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca nefondată.

Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei civile nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, revizuentul A. a formulat contestaţie în anulare.

Calea de atac a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 513 alin. (5) şi art. 503 alin. (2) pct. (2) din C. proc. civ., apreciind că atât dezlegarea dată cererii de revizuire prin Decizia nr. 5853/2024 în cadrul dosarului nr. x/2023, cât şi dezlegările date recursului prin Decizia nr. 2528/2023 şi fondului cauzei, prin Decizia nr. 296/2022, în cadrul dosarului nr. x/2021, sunt rezultatul unor erori materiale majore, întrucât instanţa de fond, cu exces de putere şi total nejustificat a refuzat să respecte şi să aplice principiul constituţional privind obligaţia respectării cu prioritate absolută a drepturilor fundamentale ale omului, la momentul pronunţării celor 3 hotărâri judecătoreşti.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 1194 din 5 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, ca inadmisibilă.

Recursul

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat recurs.

În motivarea căi extraordinare de atac, au fost învederate trei motive principale: pct. 4, pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la incidenţa pct. 4, recurentul a arătat că, în opinia sa, instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pentru că prevederile Legii nr. 196/2016 produc încălcări grave ale unor drepturi fundamentale ale omului, ce sunt garantate prin Constituţia României, iar instanţele de judecată aveau obligaţia constituţională şi legală de a sesiza cu maximă celeritate Curtea Constituţională, dar nu au reacţionat şi, în acest fel, şi-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Cu privire la pct. 5, recurentul a susţinut că instanţele au refuzat să respecte şi să aplice dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din C. proc. civ., iar Legea nr. 196/2016 continuă să producă grave şi importante încălcări ale unor drepturi fundamentale ale omului.

În ceea ce priveşte pct. 8 al art. 488, recurentul a susţinut că este obligatoriu ca instanţele să respecte cu prioritate drepturile fundamentale ale omului în faţa oricăror dispoziţii, contrare din dreptul intern, fie constituţionale, fie legale.

A arătat că a fost încălcată norma de drept material existentă în vigoare în dreptul român actual şi a susţinut că pronunţarea hotărârilor judecătoreşti în cauză, în fond, recurs, revizuire, contestaţie în anulare s-a făcut cu încălcarea la modul absolut a celei mai fundamentale norme de drept material existentă în vigoare în dreptul intern român actual.

Aceasta deoarece instanţele de judecată au refuzat la soluţionarea cauzei şi la pronunţarea hotărârilor judecătoreşti să respecte şi să aplice principiile fundamentale constituţionale legale privind respectarea obligatorie cu prioritatea absolută a drepturilor fundamentale ale omului garantate prin Constituţia României.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.", iar art. 483 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Conform art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

În speţă, prin Decizia nr. 2528 din 12 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 296 din 18 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca nefondată.

Ulterior, prin Decizia nr. 1194 din 5 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, ca inadmisibilă.

Înalta Curte reţine, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale menţionate, că decizia pronunţată în soluţionarea unui recurs este o hotărâre definitivă; ca urmare, hotărârea pronunţată în calea de atac a revizuirii sau contestaţia în anulare declarată împotriva acestei decizii va fi tot o hotărâre definitivă, împotriva căreia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constatând că decizia care face obiectul prezentului recurs este o hotărâre judecătorească definitivă, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1194 din 5 martie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2025.