Judicial assistant salary: Exclusion of seniority bonus for service exceeding five years under Law No. 153/2017

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31.07.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- anularea parţială a Ordinului de salarizare nr. 1299/17.05.2023 şi a anexei acestuia;

- obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să-i stabilească indemnizaţia lunară care să cuprindă şi sporul de fidelitate - sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 148 din 2 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A fost anulat în parte Ordinul nr. 1299/I din 17.05.2023 emis de pârâtă, în privinţa reclamantului.

A fost obligată pârâta la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească indemnizaţia lunară cuvenită reclamantului care să cuprindă şi sporul de fidelitate - sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei, începând cu data de 01.04.2023.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 153/2017, aplicabil în cauză, care prevede că indemnizaţia lunară de încadrare cuvenită asistenţilor judiciari se calculează exclusiv în funcţie de două tranşe de vechime în funcţie, de la 0 la 3 ani, precum şi de la 3 la 5 ani.

La pronunţarea hotărârii, instanţa de fond a avut în vedere în mod eronat sentinţa civilă nr. 1687/24.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi nu a ţinut cont de decizia nr. 4600/13.10.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, hotărâre ce îl priveşte pe reclamantul din prezenta cauză.

Recurenta a menţionat că, în cuprinsul acestei decizii, respectiv nr. 4600/13.10.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020, instanţa de control judiciar a avut în vedere considerentele Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2022.

Totodată, în aceeaşi decizie pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a apreciat că nu sunt încălcate nici principiile egalităţii şi nediscriminării, consacrate de dispoziţiile interne sau de dispoziţiile convenţionale.

Practic, toate considerentele reţinute de instanţa supremă în dosarul menţionat sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

Faptul că, prin ordinele emise de Ministerul Justiţiei, drepturile salariale ale intimatului-reclamant au fost stabilite conform anexei, în sensul că acesta beneficia de un spor de fidelitate corespunzător unei vechimi în funcţie de 15-20 ani, nu echivalează cu o recunoaştere a acestei vechimi, ci doar cu acordarea unor drepturi salariale ca efect al aplicării principiului egalizării.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, a arătat că problema obligativităţii emiterii ordinelor de salarizare în privinţa sa ţinând cont de sentinţa civilă nr. 1687/24.10.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2018 a fost tranşată, în mod definitiv, în dosarele nr. x/2019 şi y/2020, prin sentinţa civilă nr. 783/13.11.2019 şi prin sentinţa civilă nr. 1032/20.10.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., există puterea de lucru judecat a acestor două sentinţe, aspect în raport de care a apreciat că instanţa nu poate repune în discuţie ceea ce s-a tranşat deja prin hotărâre judecătorească, anume că ordinele de salarizare emise ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 1687/2018 trebuie să stabilească sporul de fidelitate.

A mai arătat intimatul că acţiunea de fond nu are ca şi cauză Legea nr. 153/2017 şi că nu a revendicat un drept salarial, iar recurenta încearcă să inducă ideea că acţiunea vizează acordarea sporului de fidelitate.

Recursul declarat se rezumă la invocarea deciziei RIL nr. 12/06.06.2022 care, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, nu se aplică în cauza de faţă.

Intimatul a susţinut că recurenta este obligată să aplice prevederile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din hotărârile judecătoreşti.

Totodată, a depus patru sentinţe civile ale Curţii de Apel Bucureşti, menţionând că sunt pronunţate în dosare având obiect identic şi în care acţiunea a fost admisă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul A., asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bucureşti, a solicitat anularea parţială a Ordinului de salarizare nr. 1299/17.05.2023 şi a anexei acestuia, obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să-i stabilească indemnizaţia lunară care să cuprindă şi sporul de fidelitate - sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei.

Prin sentinţa atacată în recurs, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat sub aspectul supus discuţiei, respectiv îndreptăţirea petentului la acordarea sporului de fidelitate, având în vedere sentinţa civilă nr. 1687/24.10.2018 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelurilor.

Înalta Curte constată că, în pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a valorificat greşit autoritatea de lucru judecat dedusă din hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2018, în raport de obligaţiile efectiv stabilite de Tribunalul Dâmboviţa şi de existenţa unor litigii purtate între reclamant şi pârâtul Ministerul Justiţiei, ulterior soluţionării dosarului nr. x/2018

Astfel, sub cel dintâi aspect, se observă că, prin sentinţa civilă nr. 1687 din 24.10.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor, s-a admis acţiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalului Bucureşti, care au fost obligaţi la calcularea şi la plata salariului care să includă sporul de fidelitate - sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei, începând cu 17.07.2015 şi pentru viitor, până la încetarea raportului de serviciu al reclamantului. Totodată, aceştia au fost obligaţi la plata diferenţelor salariale astfel rezultate, începând cu 17.07.2015, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data când trebuiau achitate şi până la plata efectivă. Aşadar, pârâtul nu a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare prin care indemnizaţiile de încadrare ale reclamantului asistent judiciar să fie calculate în raport de vechimea efectivă în funcţie (sporul de fidelitate), ci doar la calcularea şi plata diferenţelor salariale sus-indicate.

Cu privire la ordinele de salarizare emise ulterior de Ministerul Justiţiei, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

(1) Ordinul nr. 1415/C din 19.03.2019 - prin sentinţa civilă nr. 783 din 13.11.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin anularea recursului (decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 446/2022), Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea reclamantului şi a dispus modificarea Ordinului nr. 1415/C din 19.03.2019, în sensul includerii în indemnizaţia lunară cuvenită acestuia, începând din 1.01.2019, şi a sporului de fidelitate - spor pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei;

(2) Ordinul nr. 5290/C din 20.12.2019 - prin sentinţa civilă nr. 1032/2020 din 20.10.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin anularea recursului (decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5426/2022), Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea petentului şi a dispus modificarea Ordinului nr. 5290/C din 20.12.2019, în sensul includerii în indemnizaţia lunară cuvenită acestuia, începând din 1.12.2019, şi a sporului de fidelitate - spor pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei;

Cele două sentinţe menţionate la pct. 1 şi 2 au fost avute în vedere de instanţa de fond şi, totodată, invocate de intimatul-reclamant ca practică judiciară favorabilă, însă instanţa de control judiciar reţine că acestea sunt definitive ca urmare a admiterii excepţiei nulităţii recursurilor pentru nemotivare, problema de drept din speţă nefiind analizată în căile de atac declarate. Totodată, aceste două sentinţe sunt pronunţate înaintea Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

(3) Ordinul nr. 571/C din 18.02.2020 - prin sentinţa civilă nr. 1083 din 26.10.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea şi a anulat Ordinul de salarizare individuală nr. 571/C din 18.02.2020 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, obligând pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin în sensul includerii în indemnizaţia lunară cuvenită reclamantului, începând din 1.01.2020, şi a sporului de fidelitate - spor pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei; sentinţa antereferită a fost casată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4600 din 13.10.2022, care, în rejudecare, a respins acţiunea formulată de petent, ca neîntemeiată.

Înalta Curte reţine că, deşi acest litigiu a privit un alt act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, totuşi chestiunea de drept dedusă judecăţii a fost aceeaşi, şi anume existenţa sau nu a dreptului asistenţilor judiciari la stabilirea indemnizaţiei în raport de vechimea în funcţie, în cadrul normativ prevăzut de Legea nr. 153/2017.

Astfel, în dosarul menţionat s-a stabilit că sentinţa curţii de apel a fost dată cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 153/2017, aplicabil în cauză, care prevede că indemnizaţia lunară de încadrare cuvenită asistenţilor judiciari se calculează exclusiv în funcţie de două tranşe de vechime în funcţie, de la 0 la 3 ani, precum şi de la 3 la 5 ani.

În ceea ce priveşte decizia nr. 5427/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ataşată de intimatul-reclamant la dosarul de recurs odată cu întâmpinarea, se reţine că aceasta priveşte altă parte, iar nu reclamantul din prezenta cauză.

Înalta Curte mai reţine că, potrivit art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" - la Legea nr. 284/2010, asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din această anexă, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, având în vedere numirea acestora în funcţie pe o perioadă de 5 ani. Această soluţie legislativă a fost preluată şi în prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII secţiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, sub imperiul cărora a fost emis OMJ nr. 3344/C/2020, contestat în cauză.

Rezultă, din prevederile legale amintite că, pentru categoria profesională în care se regăseşte intimatul-reclamant, legiuitorul nu a prevăzut dreptul la calcularea indemnizaţiei de încadrare în raport de vechimea efectivă în funcţie nici prin Legea nr. 153/2017 şi nici conform legislaţiei anterioare în materia salarizării.

Totodată, în privinţa chestiunii litigioase vizând dreptul asistenţilor judiciari de a fi salarizaţi în raport de vechimea efectivă în funcţie, Înalta Curte are în vedere soluţia şi considerentele Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (1) - (l3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010, egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani."

Deşi decizia nr. 12/2022 priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor din acte normative anterioare Legii nr. 153/2017, considerentele sale se impun şi în raport de actele de salarizare emise în temeiul acestei legi, câtă vreme, în materia salarizării asistenţilor judiciari soluţia legislativă a fost constantă, prevederile din Legea nr. 284/2010 fiind preluate în cuprinsul art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII secţiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar decizia interpretativă dezleagă problema referitoare la modul de calcul al indemnizaţiilor de încadrare ale asistenţilor juridiciari, în raport de tranşele de vechime prevăzute de legiuitor.

Aşadar, potrivit acestei decizii, obligatorii conform dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani, astfel cum în mod corect a stabilit recurenta-pârâtă prin actul administrativ contestat în cauza pendinte.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei-pârâte, prima instanţă pronunţând o soluţie greşită de admitere a acţiunii, ce se impune a fi reformată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 148 din 2 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 148 din 2 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.