Coercive execution of administrative obligation for salary recalculation barred by prior issuance of contested administrative order

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 11 mai 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând: executarea silită a sentinţei civile nr. 69/15.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, definitivă prin Decizia nr. 817/2023 din 16.02.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 stabilit în conformitate cu Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13, aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT, conform titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 69/15.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, definitivă prin Decizia nr. 817/2023 din 16.02.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal; obligarea pârâtului la plata către reclamantă, de penalităţi în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, calculate cu începere de la data de 16.03.2023 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu; aplicarea, în sarcina conducătorului autorităţii publice pârâte, respectiv a persoanei obligate la emiterea în mod corespunzător a ordinului de salarizare, a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 253 din 9 iunie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Reclamanta A. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 253 din 9 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea căii de atac recurenta susţine următoarele:

În mod nelegal prima instanţă a reţinut că titlul executoriu este neclar sub aspecte esenţiale pentru etapa ulterioară a punerii în executare corectă, în sensul că "nici în considerente şi nici în dispozitivul sentinţei civile nr. 69/15.03.2022 nu rezultă cum trebuia stabilit salariul de bază al reclamantei, cu luarea în considerare a coeficientului ele multiplicare 19, după momentul atingerii nivelului maxim prevăzut în Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, fiind necesar a se apela la procedura reglementată de art. 443 C. proc. civ. pentru înlăturarea neclarităţilor"', şi ca atare a constatat că, în lipsa unor obligaţii clare şi explicite în sarcina autorităţii publice prin titlul executoriu, nu poate fi reţinută îndeplinirea culpei autorităţii publice în neexecutarea conformă a respectivei obligaţii.

Or, din lecturarea titlului executoriu la care se face referire rezultă contrariul celor susţinute de prima instanţă în motivarea hotărârii recurate.

Astfel, în considerentele hotărârii nr. 69/15.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se precizează în mod clar şi concis următoarele: "referitor la criteriile în raport de care trebuie stabilite indemnizaţia de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, cu autoritate de lucru judecat, instanţele au decis că reclamanta are dreptul la calcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la coeficentul de multiplicare 19, începând cu 18.11.2016"; "pârâtul avea obligaţia de a proceda la emiterea ordinului individual de salarizare în sensul statuat prin sentinţa definitivă nr. 541/21.09.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2019, refuzul acestuia nefiind justificat":

Din dispozitivul sentinţei civile nr. 541 din data de 21.09.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 19.05.2021 prin Decizia nr. 657 a Curţii de Apel Oradea, la care face trimitere titlul executoriu, rezultă că instanţa a obligat acest pârât să recalculeze indemnizaţia de încadrare în ceea ce o priveşte pe recurentă, conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 18.11.2016, prin luarea in considerare a coeficientului 19,00 (diferenţe de drepturi salariate în raport de indemnizaţiile procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006), "în continuare, pentru viitor", şi "după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017".

De asemenea, în dispozitivul hotărârii nr. 69/15.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, se arată că: "obligă pârâtul să emită un nou ordin de încadrare începând cu data de 18.11.2016 şi în continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, stabilit în conformitate cu Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A). pct. 13, aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT".

Menţiunile din conţinutul ordinului contestat, legate de grad, plafonare, etc. au fost făcute de pârât în cadrul apărărilor depuse prin întâmpinare în dosarele în care au fost emise titlurile executorii prezentate, instanţele pronunţându-se pe acestea în sensul că nu au fost admise şi ca atare a fost obligat în mod definitiv şi irevocabil să emită recurentei ordin de salarizare prin luare în considerare a coeficientului 19 în condiţiile dispuse de Tribunalul Bihor prin sentinţa nr. 54/21.09.2020, recalculare care, însă, din anexa la ordin nu rezultă că s-ar fi făcut.

În ceea ce priveşte motivarea primei instanţe, în sensul că din titlul executoriu a cărei executare face obiectul acestui dosar, respectiv sentinţa civilă nr. 69/2023 din 15.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, "nu rezultă cum trebuia stabilit salariul de bază al recurentei cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, după momentul nivelului maxim prevăzut în Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017", apreciază recurenta că este nelegală din moment ce potrivit sentinţei civile nr. 541 din data de 21.09.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 19.05.2021 prin Decizia nr. 657 a Curţii de Apel Oradea, instanţele au stabilit în mod definitiv şi irevocabil recunoaşterea acestor drepturi salariale şi după intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, menţiune făcută în mod expres în dispozitivul acestei hotărâri ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

Referitor la contestarea Ordinului nr. 481/30.03.2023 în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, la care face trimitere prima instanţă, arătă recurenta că un nou litigiu cu privire la obligarea intimatului-pârât de a-i recunoaşte drepturi salariale care deja au fost recunoscute în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 541 din data de 21.09.2020, pronunţată de Tribunalul Bihor, indiferent de gradul profesional deţinut şi de limitările impuse de Legea nr. 153/2017, nu ar face decât să tergiverseze în mod nepermis punerea în executarea a titlurilor executorii pe care le deţine cu privire la aceste drepturi, fiind prea oneros şi contrar cerinţelor art. 35 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În continuare, recurenta a invocat şi dispoziile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Arătă că hotărârea nr. 253/2023 din 09 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal i-a fost comunicată efectiv în data de 11.08.2023, fiind depusă în cutia poştală în perioada în care a fost plecată din ţară (în concediu), aflându-se în imposibilitatea de a formula recurs la aceasta în termenul legal de 5 zile de la data comunicării, termen menţionat astfel în hotărâre, fapt pentru care în cererea anexată recursului a solicitat repunerea în termenul de recurs.

Precizează recurenta că, deşi a formulat cerere de comunicare în format electronic a actelor procedurale în acest dosar încă din data de 12.05.2023, instanţa nu i-a comunicat niciun act procedural conform solicitării, ci comunicarea s-a făcut doar prin poştă, luând la cunoştinţă despre acestea în mod tardiv.

În data de 18.05.2023 (data poştei pe plicul găsit la cutia poştală) i s-a comunicat citaţia emisă la data de 15.05.2023 pentru termenul din data de 16.06.2023, termen despre care avea cunoştinţă de pe portalul instanţei.

În data de 26.05.2023 (data poştei) i s-a comunicat citaţia emisă la 19 mai 2023 pentru termenul din 09.06.2023 cu menţiunea că din oficiu s-a dispus preschimbarea termenului de judecată de la data de 16.06.2023 la data de 09.06.2023. Această comunicare a găsit-o în cutia poştală, ulterior datei la care a formulat notele de şedinţă din data de 12.06.2023, în intervalul de timp de la data comunicării ambelor citaţii şi formularea notelor, fiind plecată din localitate, (anexez în copie citaţia şi plicul faţă/verso).

Mai mult decât atât, învederează că, având în vedere că în data de 15.05.2023 pe adresa de email a primit de la registratura instanţei că i s-a aprobat cererea de comunicare a actelor procedurale în format electronic/acces la dosar electronic, nu a considerat că ar trebui să ţină o evidenţă strictă cu privire la verificarea cutiei poştale, cu atât mai mult cu cât în marea majoritate a perioadei mai - iunie 2023 a fost plecată de la domiciliu împreună cu familia.

4. Apărările formulate în cauză

Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, recurenta-reclamantă invocă faptul că, desi a solicitat comunicarea actelor de procedură prin e-mail, acestea i s-au comunicat doar prin poştă, iar, la data cănd i s-a comunicat hotărârea recurată era plecată în concediu.

Înalta Curte analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, va respinge cererea de repunere în termenul de recurs, având în vedere, pe de o parte, faptul că de pe dovada de înmânare a hotărârii recurate nu se poate deduce care este data de comunicare prin poştă, iar, pe de altă parte, deşi recurenta-reclamantă a solicitat comunicarea hotărârii atacate în format electronic, instanţa constată că nu există o dovadă în acest sens.

În ceea ce priveşte recursul formulat, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru a aplica procedura executării silite.

Astfel conform art. 24 din Legea nr. 554/2004,

"(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică persoanei juridice, autorităţii sau instituţiei publice, după caz, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ., pentru un termen maximum de 3 luni, socotit de la data comunicării încheierii privind stabilirea amenzii.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor."

În raport de cele reglementate la alin. (1) - (3), instanţa de recurs observă că, într-o primă etapă, executarea silită presupune aplicarea, în sarcina persoanei juridice/autorităţii/instituţiei publice debitoare, a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, respectiv obligarea aceleiaşi persoane juridice/autorităţi/instituţii publice debitoare la plata unor penalităţi către reclamant, însă numai în măsura îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii judecătoreşti sau, în lipsa unui astfel de termen, termenul de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a împlinit; persoana juridică/autoritatea/instituţia publică debitoare nu a executat obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească; persoana juridică/autoritatea/instituţia publică debitoare este în culpă.

Prin urmare, cât timp anterior pronunţării de către instanţa de contencios administrativ a unei hotărâri de constrângere la executare silită întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (1) - (3) din Legea nr. 554/2004, persoana juridică/autoritatea/instituţia publică debitoare a executat obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească şi a emis actul administrativ, lipseşte condiţia privitoare la neexecutare pentru a putea continua procedura specială reglementată prin dispoziţiile legale anterior citate.

Împrejurarea că, creditorul executării contestă legalitatea actului administrativ emis ca urmare a executării hotărârii judecătoreşti, solicitând în acest fel, în mod indirect, anularea acestui act, nu este de natură să conducă la concluzia că debitorul nu şi-a executat obligaţia, deoarece prin neexecutare în sensul art. 24 din lege se înţelege atitudinea persoanei juridice/autorităţii/instituţiei publice debitoare de a nu efectua nici un act material, de a se opune executării, de a bloca executarea, de o asemenea manieră încât creditorul nu poate recurge la nici un demers legal pentru a-şi vedea satisfăcută creanţa sa.

Or, în cauza dedusă judecăţii, prin emiterea Ordinului nr. 481/30.03.2023 şi comunicarea acestuia către recurenta-reclamantă, aceasta din urmă are deschisă calea contestării actului administrativ emis şi a pretinderii de daune materiale în condiţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în măsura în care se confirmă criticile privitoare la nelegalitate.

Contrar celor invocate de către recurenta-reclamantă, instanţa de recurs nu poate constata că Ordinul nr. 481/30.03.2023 este emis de o asemenea manieră încât nu poate fi considerat ca satisfăcând cerinţa de executare a sentinţei civile nr. 69/15.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021.

Prin Ordinul nr. 481/30.03.2023, intimatul-pârât a procedat la stabilirea salariului de bază al recurentei, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 pentru perioada 18.11.2016 - 01.01.2018, respectiv prin raportare la gradul profesional, vechimea în funcţie şi muncă conform Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru perioada 01.01.2018 - 14.02.2022.

Mai mult decât atât, instanţa observă că anterior introducerii cererii de chemare în judecată (11.05.2023), intimatul-pârât, prin Ordinul nr. 481/30.03.2023 şi-a îndeplinit obligaţia din sentinţa civilă nr. 69/15.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, definitivă prin Decizia nr. 817/2023 din 16.02.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

De fapt, instanţa de recurs observă că recurenta-reclamantă este nemultumită întrucât intimatul-pârât a procedat la stabilirea salariului de bază al recurentei, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 începând de la 1.01.2018, aceasta având posibilitatea contestării Ordinului în discuţie.

Prin urmare, instanţa de fond a procedat în mod corect respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă pentru neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor necesare pentru dispunerea măsurilor de constrângere la executarea silită prevăzute de art. 24 alin. (1) - (3) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 253 din 9 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 06 iunie 2024.