Early retirement pension claim for judge denied due to exclusion of pre-degree trainee service from seniority; administrative act upheld

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2023, sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, secţia PENTRU JUDECĂTORI, anularea Hotărârii nr. 2284/03.11.2022, emisă de pârât, anularea soluţiei de respingere a plângerii prealabile, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului patrimonial constând în diferenţa dintre indemnizaţia de judecător încasată de către reclamantă şi pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul pentru perioada 1 decembrie 2022 - 15 februarie 2023, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 1 decembrie 2022 până la data plăţii efective şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de euro, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din data de 8 mai 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea soluţiei de respingere a plângerii prealabile, invocate de către pârât prin întâmpinare, reţinând că răspunsul la plângerea prealabilă nu este un act administrativ şi nu există nicio prevedere specială care să impună atacarea sa, motiv pentru care nu consideră că acţiunea împotriva răspunsului la admiterea plângerii prealabile este inadmisibilă şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere faptul că se solicită despăgubiri de la emitentul unui act administrativ pretins a fi nelegal şi nu plata drepturilor salariale sau a pensiei propriu-zise, motiv pentru care, apreciază că, calitatea procesuală pasivă aparţine Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin sentinţa civilă nr. 444/2023 pronunţată la 09 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, a anulat Hotărârea nr. 2284/03.11.2022, emisă de pârât, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei de anulare a soluţiei de respingere a plângerii prealabile, a obligat pârâtul să plătească reclamantei: daune materiale constând în diferenţa dintre indemnizaţia de judecător încasată de către reclamantă şi pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul pentru perioada 1 decembrie 2022 - 15 februarie 2023, cu dobânda legală aferentă calculată de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective, daune morale în cuantum de 5.000 de euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii şi suma de 4.350 de RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din data de 8 mai 2023 şi a sentinţei civile nr. 444/2023 pronunţată la 09 octombrie 2023, ambele de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

Consiliul Superior al Magistraturii susţine că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente. Astfel, subliniază că, potrivit art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 117 din Legea nr. 263/2010 şi art. 14 din H.G. nr. 1275/2005, competenţa privind plata pensiei de serviciu revine caselor teritoriale de pensii, iar plata indemnizaţiei de judecător este în sarcina instanţelor, conform art. 131 alin. (2) şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel încât Consiliul nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la legalitatea Hotărârii nr. 2284/03.11.2022, arată că acest act a fost emis în temeiul art. 40 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 şi art. 65 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în exercitarea atribuţiei de propunere a eliberării din funcţie prin pensionare, atribuţie ce implică verificarea îndeplinirii condiţiei de vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile expres prevăzute de lege. Interpretarea instanţei de fond potrivit căreia Consiliul ar fi efectuat un control asupra deciziei de pensionare emisă de Casa de pensii este eronată, întrucât verificarea vechimii este o obligaţie legală a Consiliului în cadrul procedurii de eliberare din funcţie.

În ceea ce priveşte perioada 21.10.1986 - 28.02.1987, în care intimata-reclamantă a exercitat funcţia de jurist stagiar anterior obţinerii licenţei în drept, se arată că aceasta nu poate fi asimilată funcţiei de jurisconsult, întrucât, conform art. 12 din Decretul nr. 143/1955 şi art. 76 din Legea nr. 28/1978, funcţia de jurisconsult putea fi exercitată doar de absolvenţi cu diplomă, iar intimata nu avea diplomă la acel moment.

În consecinţă, vechimea în această funcţie nu poate fi considerată utilă pentru acordarea pensiei de serviciu conform art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar secţia pentru judecători a procedat corect la respingerea cererii de pensionare.

Cu privire la capetele de cerere privind daunele materiale şi morale, Consiliul invocă dispoziţiile art. 575 şi art. 577 din Codul administrativ, arătând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii administrativ-patrimoniale, respectiv existenţa unui act administrativ ilegal, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate şi a culpei autorităţii. Hotărârea nr. 2284/03.11.2022 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, iar anularea sa nu conduce automat la angajarea răspunderii, în lipsa probării celorlalte condiţii.

Instanţa de fond nu a motivat concret stabilirea datei de 01.12.2022 ca moment de început al prejudiciului material, iar prejudiciul moral nu a fost dovedit, fiind invocate doar presupuse discuţii la nivel local, fără relevanţă juridică.

În sprijinul argumentelor, se invocă Decizia nr. 31/07.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, Decizia nr. 3972/2023 a ÎCCJ, Decizia nr. 2356/2011 şi Decizia nr. 1/2014, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Tolstoi Miloslovsky c. Regatul Unit, subliniindu-se că despăgubirile morale trebuie să fie proporţionale şi să nu conducă la îmbogăţirea fără just temei.

În concluzie, Consiliul solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat/nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează în principal solicitarea de solicitat anulare în partea adresei nr. x/04.07.2022 şi a Ordinului nr. 418/C/07.02.2022.

Prin încheierea din data de 8 mai 2023, a fost admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea soluţiei de respingere a plângerii prealabile şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi prin sentinţa recurată s-a admis în parte acţiunea, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii formulând recurs împotriva ambelor decizii, criticile putând fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a cărei incidenţă poate fi reţinută în cauză.

Critica formulată de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, referitoare la soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive pronunţată prin încheierea de şedinţă din data de 8 mai 2023 pronuinţată de către Curtea de Apel Cluj, se impune a fi respinsă ca nefondată, întrucât interpretarea instanţei de fond sub acest aspect este conformă cu dispoziţiile legale incidente şi cu jurisprudenţa relevantă în materie.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, deşi plata pensiei de serviciu revine, potrivit art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 117 din Legea nr. 263/2010 şi art. 14 din H.G. nr. 1275/2005, caselor teritoriale de pensii, obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat prin emiterea unui act administrativ nelegal nu se confundă cu obligaţia de plată a pensiei propriu-zise.

În speţă, reclamanta nu a solicitat stabilirea sau plata pensiei de serviciu de către Consiliul Superior al Magistraturii, ci repararea prejudiciului patrimonial constând în diferenţa dintre pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul şi indemnizaţia de judecător încasată în perioada în care cererea de pensionare i-a fost nelegal respinsă.

Această pretenţie derivă din răspunderea administrativ-patrimonială a autorităţii publice, reglementată de art. 575 şi art. 577 din Codul administrativ, şi nu din competenţa materială privind plata pensiei.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că Hotărârea nr. 2284/03.11.2022, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, este un act administrativ individual, care a produs efecte juridice directe asupra situaţiei reclamantei. Prin urmare, autoritatea emitentă a acestui act are calitate procesuală pasivă în litigiul având ca obiect anularea actului şi repararea presupusului prejudiciului cauzat prin acesta.

Susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia nu ar avea nicio atribuţie legală cu privire la plata drepturilor solicitate de reclamantă este, în acest context, nerelevantă, întrucât nu plata pensiei este în discuţie, ci solicitarea de reparare a unui presupus prejudiciu cauzat prin emiterea unui act administrativ. În jurisprudenţa constantă a instanţelor de contencios administrativ, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că autoritatea emitentă a actului administrativ contestat are calitate procesuală pasivă în litigiile privind anularea actului şi repararea prejudiciului cauzat prin acesta, indiferent de competenţa privind plata efectivă a unor drepturi băneşti.

În concluzie, instanţa de fond a interpretat, sub acest aspect, corect dispoziţiile legale incidente, reţinând că Consiliul Superior al Magistraturii are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport cu pretenţiile formulate de reclamantă.

Examinând sentinţa civilă nr. 444/2023 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj prin prisma criticilor recurentului şi a apărărilor intimatei, Înalta Curte constată că se impune reformarea acesteia în sensul celor care urmează.

Conform art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

"Propunerea" la care se referă art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu este un act pur formal de înaintare către Preşedintele României a cererilor de eliberare din funcţie a magistraţilor. Dimpotrivă, din modul în care este reglementată sfera atribuţiilor CSM în materia eliberării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, rezultă că acesta este cel care decide cu privire la caracterul fondat al cererii. În sensul celor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a mai pronunţat şi în alte cauze, e.g. decizia nr. 2590/2016 şi 3972/2023.

În acord cu cele afirmate de instituţia recurentă, art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede că cererile de pensionare formulate de judecătorii şi procurorii în activitate pentru acordarea pensiei de serviciu se depun la casa teritorială de pensii competentă, iar plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Preşedintelui României ca fiind cea a eliberării din funcţie sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie.

Consiliul Superior al Magistraturii verifică îndeplinirea condiţiilor legale pentru pensionare, inclusiv a vechimii minime de 25 de ani în funcţiile expres prevăzute de lege, conform art. 82 alin. (2). A susţine contrariul ar însemna golirea de conţinut a prerogativei Consiliului, transformând-o într-un simplu act de transmitere, fără filtrul legal necesar.

Înalta Curte consideră că decizia de pensionare şi hotărârea emisă în aplicarea prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reprezintă două acte distincte, cu roluri diferite.

Astfel, decizia emisă de casa teritorială de pensii vizează acordarea pensiei de serviciu (drept sumă de bani plătită periodic pe baza unor norme legale), în timp ce hotărârea CSM vizează propunerea de eliberare din funcţie, în sensul încetării funcţiei de magistrat.

Întrucât între cele două acte nu există o suprapunere a rolului pe care îl îndeplinesc, aspectele statuate în Decizia nr. 169097/04.10.2022 privind acordarea pensiei de serviciu nu pot înlătura obligaţia CSM de a realiza verificările impuse de demersul de emitere a propunerii de eliberare din funcţie şi nici consecinţele unor astfel de verificări (ce pot consta fie în admiterea, fie în respingerea cererii de eliberare din funcţie).

Nu este relevant, din perspectiva celor analizate în cauza pendinte, că potrivit art. 139 alin. (3) din Legea nr. 127/2019, deciziile de pensionare necontestate în instanţă au caracter definitiv, câtă vreme acest caracter definitiv vizează dreptul la suma de bani plătită periodic, iar nu condiţiile de eliberare din funcţia de magistrat.

În raport de astfel de aspecte, se reţine, că în aplicarea art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, în mod corect CSM a realizat, în demersul de emitere a Hotărârii nr. 2284 din 3 noiembrie 2022 verificări privind îndeplinirea, de către intimata-reclamantă a condiţiei privind vechimea utilă în magistratură.

În continuare, Înalta Curte reţine că cererea de eliberare din funcţie prin pensionare a fost formulată de partea reclamantă în temeiul prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Conform acestora: Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat- asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Din aceste prevederi normative rezultă caracterul limitativ al profesiilor asimilate la calculul vechimii vizate de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, mai precis: avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, precum şi necesitatea exercitării unei astfel de profesii.

La calculul vechimii utile în magistratură realizat prin Hotărârea nr. 2284 din 3 noiembrie 2022 a CSM, în mod corect nu au fost valorificată perioada 21.10.1986 - 28.02.1987 în care reclamanta A., studentă la drept, a avut funcţia de jurist stagiar, întrucât care a promovat examenul de diplomă în luna iunie 1987. Perioada verificată nu putea constitui vechime utilă pentru acordarea pensiei de serviciu, deoarece era anterioară obţinerii licenţei în drept.

Înalta Curte reitrează faptul că verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru pensionare este o obligaţie a autorităţii care propune eliberarea din funcţie, iar neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage anularea actului administrativ emis. Mai mult, autoritatea emitentă are competenţa şi obligaţia de a analiza temeinicia cererii de pensionare, inclusiv prin raportare la vechimea efectivă în funcţiile juridice relevante.

În speţă, Hotărârea nr. 2284/03.11.2022 a fost emisă în temeiul art. 40 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 şi art. 65 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Instituţa recurentă a constatat că perioada 21.10.1986 - 28.02.1987, în care reclamanta a activat ca jurist stagiar anterior obţinerii licenţei în drept, nu poate fi considerată vechime în funcţie juridică, întrucât, potrivit art. 12 din Decretul nr. 143/1955 şi art. 76 din Legea nr. 28/1978, funcţia de jurisconsult putea fi exercitată doar de absolvenţi cu diplomă. În mod corect, secţia pentru judecători a exclus această perioadă din calculul vechimii, reţinând că reclamanta avea o vechime de 24 de ani şi 9 luni, insuficientă pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Instanţa de fond a ignorat aceste dispoziţii şi a apreciat că Consiliul nu avea competenţa de a verifica vechimea, deşi această verificare este esenţială pentru legalitatea propunerii de eliberare din funcţie.

Prin urmare, Hotărârea nr. 2284/03.11.2022 a fost legal emisă, în exercitarea unei atribuţii prevăzute expres de lege, cu respectarea condiţiilor de fond impuse de regimul juridic al pensiei de serviciu.

În concluzie, reţinerea instanţei de fond este eronată, Consiliul Superior al Magistraturii are nu doar competenţa, ci şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiei de vechime prevăzută de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în cadrul procedurii de eliberare din funcţie prin pensionare. Această verificare este un act de legalitate şi nu unul de cenzură asupra deciziei de pensionare emisă de casa de pensii.

Înalta Curte constată, cu privire la capetele de cerere privind daunele materiale şi morale, că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 575 şi art. 577 din Codul administrativ. Pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor: existenţa unui act administrativ ilegal, producerea unui prejudiciu, existenţa legăturii de cauzalitate şi a culpei autorităţii.

Or, Hotărârea nr. 2284/03.11.2022 a fost emisă în exercitarea unei atribuţii legale, cu respectarea dispoziţiilor incidente, fără a fi dovedită culpa recurentului pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Judecătorul fondului nu a motivat concret stabilirea datei de 01.12.2022 ca moment de început al prejudiciului material, iar prejudiciul moral nu a fost dovedit, fiind invocate doar presupuse discuţii la nivel local, fără relevanţă juridică. În plus, cuantumul daunelor morale acordate, respectiv 5.000 euro, este excesiv şi contravine jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 1/2014) şi Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoi Miloslovsky c. Regatul Unit), care impun un raport rezonabil de proporţionalitate între prejudiciu şi despăgubire.

În concluzie, toate criticile formulate în recurs sunt întemeiate, iar sentinţa civilă nr. 444/2023 se impune a fi casată, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Conchizând, în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanţa de recurs va respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii pronunţate la 8 mai 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi va admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 444/2023 pronunţate la 09 octombrie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal şi va casa în parte sentinţa atacată. Rejudecând cauza, Înalta Curte constată că se impune respingerea, ca neîntemeiate, a capetelor de cerere privind anularea Hotărârii nr. 2284/03.11.2022, emisă de pârât, obligarea la plata de daune materiale constând în diferenţa dintre indemnizaţia de judecător încasată de către reclamantă şi pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul pentru perioada 1 decembrie 2022 - 15 februarie 2023, cu dobânda legală aferentă calculată de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective, obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4350 RON şi menţinere restului dispoziţiilor sentinţei, întrucât refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a înainta Preşedintelui României propunerea de eliberare din funcţie prin pensionare a intimatei-reclamante a fost justificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii pronunţate la 8 mai 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de conten-

cios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 444/2023 pronunţate la 09 octombrie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa şi rejudecând cauza:

Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind anularea Hotărârii nr. 2284/03.11.2022, emisă de pârât, obligarea la plata de daune materiale constând în diferenţa dintre indemnizaţia de judecător încasată de către reclamantă şi pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul pentru perioada 1 decembrie 2022 - 15 februarie 2023, cu dobânda legală aferentă calculată de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective, obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4350 RON.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 ianuarie 2025.