Change of venue for criminal revision justified by foreign court findings on systemic judicial impartiality

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra cererii de strămutare formulate de petentul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 04.02.2025, sub nr. x/2025, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală având ca obiect cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 39/27.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2016.

În opinia petentului, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Braşov nu pot proceda la o judecată dreaptă întrucât există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea acestora este afectată din cauza împrejurărilor cauzei.

În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere dosarul a cărei judecare se cere a fi strămutată are drept obiect calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva sentinţei penale nr. 39/27.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, definitivă prin decizia penală nr. 382A/17.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza în care a fost pronunţată soluţia a cărei revizuire este solicitată a fost mediatizată intens sub denumirea generică "Ferma Băneasa" şi a condus la ample mişcări de protest ale avocaţilor din întreaga ţară, suscitând interesul şi dezaprobarea organismelor internaţionale şi a presei internaţionale faţă de soluţia pronunţată în cauză.

Este de notorietate faptul că în ceea ce priveşte modalitatea în care s-a acţionat în cauza precizată, Inspecţia Judiciară a constatat că modalitatea de lucru a procurorilor din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Braşov a avut drept consecinţă încălcarea independenţei judecătorilor.

De asemenea, de notorietate este şi faptul că soluţia definitivă din cauză a făcut obiectul verificări ale unor instanţe europene (Grecia, Italia, Cipru, Franţa, Malta, Belgia) care au refuzat să pună în executare mandatele europene de arestare emise de Curtea de Apel Braşov din cauza "Ferma Băneasa", reţinând încălcări flagrante ale drepturilor omului.

Mai mult, fiind învestită cu soluţionarea unei cereri de predare în vederea executării mandatului european de arestare emis la 18 decembrie 2020 împotriva lui B. al României (inculpat în cauza nr. 345/64/2016), Curtea de Apel din Paris a pronunţat Hotărârea din 29 noiembrie 2023 în dosarul nr. x, prin care a refuzat predarea persoanei solicitată, reţinând, printre altele, mai multe aspecte care pot fi apreciate drept negative la adresa autorităţilor, respectiv a instanţelor române.

Astfel, s-a reţinut existenţa unei cooperări imperfecte din partea autorităţilor române, dar şi răspunsuri contradictorii la solicitările instanţei franceze, respectiv că nu sunt oferite garanţii suplimentare în ceea ce priveşte căile de atac ori că acestea prezintă îndoieli.

De asemenea, Curtea de Apel Paris a reţinut contextul faptic în care a fost emis mandatul european de arestare, chiar în ziua în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia sa şi după ani de litigii în contencios civil între B. şi statul român privind succesiunea regală a lui C..

Un alt aspect reţinut a constat în aceea că datele referitoare la B. nu erau conforme cu regulile Interpol şi trebuiau şterse din fişierele Interpol.

Conchizând sub acest aspect, apărarea a apreciat că hotărârea instanţei franceze a relevat cooperare nesinceră şi ineficientă a autorităţilor române (cu trimitere expresă la Curtea de Apel Braşov) care a generat un risc real de încălcare a articolului 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Totodată, s-a invocat faptul că urmare a unei eventuale admiteri în principiu a revizuirii, în urma rejudecării cauzei, s-ar putea aduce în discuţie inclusiv prescripţia răspunderii penale faţă de anumite fapte/persoane din cauză, prin raportare la deciziile obligatorii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În plus, a solicitat să se aibă în vedere faptul că Înalta Curte printr-o hotărâre de speţă a reţinut că majoritatea completurilor de la Curtea de Apel Braşov îmbrăţişează o interpretare (…) în contextul în care această interpretare pare a fi în contradicţie cu opinia majoritară a instanţei supreme.

În plus, instanţa supremă a mai reţinut că si faptul ca în sesizarea adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-107/23 PPU [Lin] în care a fost pronunţata hotărârea din data de 24 iulie 2023, informaţiile si explicaţiile instanţei de trimitere (Curtea de Apel Braşov, instanţa de la care se solicită strămutarea judecării cauzei) conţin omisiuni şi informaţii neconforme ce influenţează, în ansamblu, procesul de interpretare în componenta efectelor deciziilor Curţii Constituţionale.

Astfel, a apreciat că se naşte suspiciunea rezonabilă a prefigurării unei soluţii de respingere încă din faza admisibilităţii în principiu a căii de atac exercitate, de către Curtea de Apel Braşov, în scopul de a conserva hotărârea de condamnare şi a face inaplicabile inclusiv prevederile referitoare la prescripţia răspunderii penale, prin lăsarea neaplicată a Deciziilor CCR şi a Hotărârilor prealabile pronunţate de ÎCCJ.

În susţinerea cererii, petentul a anexat Decizia din 29.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel din Paris în dosarul nr. x şi traducerea acesteia.

După înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost repartizată aleatoriu, fiind acordat termen de judecată la data de 26.02.2025.

Conform rezoluţiei din data de 26.02.2025, s-au solicitat informaţii de la preşedintele Curţii de Apel Braşov, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 alin. (6) C. proc. pen.

În cauză, domnul judecător D. a formulat declaraţie de abţinere, respinsă prin încheierea din data de 26.02.2024.

Prin informaţiile înaintate de Curtea de Apel Braşov la data de 06.06.2024, s-a arătat, în esenţă, faptul că pe rolul acestei instanţe a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 39/27.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2016.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2025 şi a fost repartizată aleatoriu completului de judecată FC6-2023, cu termen de judecată la 10.03.2025.

Referitor la motivele invocate prin cererea de strămutare, Curtea de Apel Braşov a apreciat că la această instanţă sunt asigurate condiţii necesare pentru normala şi corecta soluţionare a cauzei.

În ceea ce priveşte modalitatea în care Curtea de Apel din Paris a soluţionat cererea privind predarea persoanei condamnate B. prin decizia din 29.11.2023, s-a apreciat că aceasta nu are înrâurire asupra motivelor pe care se fundamentează cererea de strămutare, în condiţiile în care hotărârea instanţei franceze vizează situaţia unui alt inculpat şi nu a petentului A..

În plus, referitor la acest motiv, s-a solicitat a se avea în vedere cele reţinute prin hotărârea pronunţată în Cauza C-318/24 prin care s-a statuat că autoritatea judiciară de executare a unui mandat european de arestare emis în vederea executării unei pedepse nu poate refuza executarea acestui mandat de arestare întemeindu-se pe motivul că procesul-verbal de depunere a jurământului unui judecător care a aplicat această pedeapsă nu poate fi găsit sau pe împrejurarea că un alt judecător din cadrul aceluiaşi complet ar fi depus jurământul numai la numirea sa în calitate de procuror.

Cu privire la aspectul existenţei unei suspiciuni referitoare la prefigurarea unei soluţii de respingere a cererii de revizuire încă din etapa admisibilităţii, motivat de existenţa unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că acesta nu este de natură să influenţeze imparţialitatea judecătorului învestit cu soluţionarea cererii de revizuire, în condiţiile în care Înalta Curte, prin Decizia nr. 16/2024 dată în recurs în interesul legii, a unificat practica la nivel naţional în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale.

De asemenea, s-a precizat că au fost îndeplinite formele cerute de art. 73 C. proc. pen.

II. Analizând cererea de strămutare formulată de petentul A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele argumente:

Înalta Curte opinează că procedura strămutării constituie remediul procesual prin care se asigură garantarea exigenţei de imparţialitate a judecătorilor din cadrul unei instanţe privite în ansamblu. Astfel, în cazul în care petentul probează în mod credibil existenţa unui risc de afectare a imparţialităţii judecătorilor unei instanţe, curtea de apel sau, după caz, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin derogare de la regulile competenţei teritoriale, pot muta judecarea unei cauze (în întregul ei) în primă instanţă sau în apel, sau chiar în căile extraordinare de atac de la instanţa competentă teritorial la o altă instanţă (forum delegationis).

În acest sens, Curtea Constituţională a apreciat că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, menită tocmai să asigure condiţiile unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient. Strămutarea poate fi percepută ca un instrument de procedură care permite unei părţi să ceară dezînvestirea unei jurisdicţii în ansamblul său, dacă este suspectată de parţialitate. La fel ca recuzarea, strămutarea pentru cauză de suspiciune legitimă asigură protecţia imparţialităţii judecătorilor în cadrul unei proceduri penale. De aceea, ea îşi găseşte un fundament efectiv în dreptul la un tribunal independent şi imparţial (Decizia nr. 237/2003 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iulie 2003, precum şi Decizia nr. 528/2005 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 22 noiembrie 2005).

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte strămută judecarea unei cauze de la o curte de apel la o altă curte de apel în două cazuri şi anume:

(i) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei sau a calităţii părţilor;

(ii) există pericol de tulburare a ordinii publice.

Din analiza dispoziţiilor art. 71 C. proc. pen. rezultă că strămutarea se dispune numai atunci când este probat cel puţin unul dintre cele două cazuri explicit şi limitativ prevăzute de lege prin care poate fi afectată exigenţa de imparţialitate a instanţei şi, implicit, echitatea procesului penal. Astfel, este în sarcina celui care a formulat cererea de strămutare să probeze existenţa unor împrejurări de natură a crea o suspiciune de ansamblu, colectivă, cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea sau aparenţa de imparţialitate a judecătorilor unor instanţe, de natură a impieta înfăptuirea justiţiei.

Examinând, în aceste coordonate, împrejurările invocate în speţă drept temeiuri ale cererii de strămutare, Înalta Curtea constată că acestea se circumscriu suspiciunii că imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Braşov ar putea fi afectată ca urmare a particularităţilor cauzei.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere argumentele reţinute prin hotărârea definitivă a Curţii de Apel Paris prin care s-a refuzat predarea în temeiul unui mandat european de arestare a persoanei condamnate B..

Astfel, instanţa franceză a învederat mai multe temeiuri de refuz de predare subliniind că a existat o cooperare imperfectă din partea autorităţilor române, acestea oferind răspunsuri contradictorii la clarificările solicitate. De asemenea, s-a avut în vedere că autorităţile judiciare române nu au oferit garanţii în ceea de priveşte existenţa unei căi efective de atac la hotărârea de condamnare, dar şi celeritatea privind emiterea mandatului european de arestare.

Înalta Curte apreciază că analiza efectuată de instanţa franceză nu s-a raportat la elemente ce ţin exclusiv de executarea pedepsei cum ar fi condiţiile privind natura şi gravitatea infracţiunii, ori condiţiile privind persoana faţă de care a fost emis mandatul european de arestare, ci au avut în vedere în special condiţiile referitoare la echitatea desfăşurării procedurii în statul emitent al mandatului european de arestare. Scopul analizei a fost acela de a verifica funcţionalitatea eficientă a mandatului european de arestare şi compatibilitatea acestuia cu respectarea dreptului la un proces echitabil.

Curtea de Apel Paris a reţinut existenţa unor "deficienţe sistemice a uneia dintre componentele dreptului la o instanţă independentă şi imparţială" care implică un risc real de încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Este adevărat că această hotărâre nu-l priveşte la nivel particular pe petentul A., însă argumentele reţinute de instanţa franceză face trimitere la cauza petentului în care a acesta a fost condamnat şi se referă în mod generic la autorităţile judiciare române.

Înalta Curte consideră că revizuirea este o cale de atac extraordinară extensivă, nesuspensivă şi parţial devolutivă, care are ca efect repunerea în cauză a hotărârilor penale definitive demonstrate ca injuste pe baza unor elemente factuale noi, apărute ulterior. Revizuirea are o natură juridică diferită de aceea a celorlalte căi extraordinare de atac, fiind o cale de atac extraordinară care se sprijină numai pe erorile de fond (erori judiciare sau errores in iudicando).

Revizuirea este o cale de atac de retractare a hotărârii definitive atacate pe temeiul împrejurărilor necunoscute instanţei în momentul soluţionării cauzei. Acest caracter decurge, pe de o parte, din obiectivul urmărit (revenirea asupra soluţiei date şi înlocuirea ei cu o altă soluţie), iar pe de altă parte, din competenţa de soluţionare, care aparţine aceleaşi instanţe care a dat soluţia iniţială în fond şi care este pusă în situaţia să revină asupra ei, în caz de admitere a revizuirii.

Înalta Curte opinează că aceste particularităţi ale căii extraordinare de atac a revizuirii cu care a fost sesizată Curtea de Apel Braşov fac ca aprecierile autorităţilor judiciare franceze prin hotărârea anterior menţionată să conducă la reţinerea unei aparenţe de lipsă de imparţialitate a instanţei învestite să evalueze admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire ori, după caz, să procedeze la rejudecarea pe fond a cauzei.

Înalta Curte apreciază că imparţialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces şi priveşte pe fiecare membru al completului de judecată [CEDO, hotărârea din 1 octombrie 1982, în cauza Piersack c. Belgiei, parag. 30]. Aparenţele prezintă o anumită importanţă, având în vedere încrederea pe care instanţele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică şi, în primul rând, acuzatului în cadrul unui proces penal (judecătorul nu trebuie doar să fie impar­ţial, ci, în egală măsură, trebuie să se vadă că este imparţial). Opinia acuzatului în această materie este importantă, dar nu are caracter determinant. Astfel, trebuie deter­minat dacă anumite fapte sau împrejurări pot ridica dubii legitime cu privire la lipsa de imparţialitate a instanţei, dacă temerile unei persoane cu privire la impar­ţialitatea instanţei sunt în mod obiectiv justificate [CEDO, hotărârea din 7 august 1996, în cauza Ferrantelli şi Santangelo c. Italiei, parag. 58; CEDO, hotărârea din 26 octombrie 1984, în cauza De Cubber c. Belgiei, parag. 26].

Or, considerentele Curţii de Apel Paris constituie în opinia Înaltei Curţi o justificarea obiectivă pentru strămutarea soluţionării căii extraordinare de atac a revizuirii pentru a oferi petentului garanţia unui proces echitabil, în conformitate art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, va admite cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Va strămuta judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În majoritate:

Admite cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Strămută judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2025.

Cu opinie separată:

În sensul respingerii, ca nefondată, a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Apreciez că în cauză nu se impune strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală la o altă instanţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 71 C. proc. pen., respectiv nu există suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea întregului corp de judecători ai Curţii de Apel Braşov ar fi afectată datorită împrejurărilor cauzei sau calităţii părţilor.

Referitor la mediatizarea intensă a cauzei, respectiv la interesul presei şi al opiniei publice, se constată că aceste împrejurări s-au manifestat la nivel naţional, nu doar la nivel local, astfel că nu se poate aprecia că există o eventuală presiune din acest punct de vedere doar la nivelul instanţelor din Braşov.

Nu poate fi primit în susţinerea strămutării nici argumentul privind concluziile Inspecţiei Judiciare referitoare la modalitatea de lucru a procurorilor, întrucât în cauză sesizarea petentului este în sarcina Curţii de Apel Braşov şi nu vizează activitatea parchetelor naţionale.

De asemenea, faptul că mai multe instanţe străine au refuzat să pună în executare mandatele de arestare emise de Curtea de Apel Braşov în cauza "Ferma Băneasa" nu este de natură să conducă la o lipsă de imparţialitate a judecătorilor Curţii de Apel Braşov, în condiţiile în care în procedura mandatului european de arestare nu se verifică fondul cauzei, respectiv vinovăţia inculpaţilor, ci se verifică exclusiv dacă sunt întrunite condiţiile stabilite la nivel european pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

În ceea ce priveşte hotărârea Curţii de Apel din Paris şi argumentele acesteia, apreciez că acestea nu sunt de natură să conducă la o aparenţă de lipsă de imparţialitate din partea judecătorilor Curţii de Apel Braşov, întrucât nu-l vizează pe petentul A., ci priveşte o procedură referitoare la punerea în executare a unui mandat european de arestare. Această procedură intră în atribuţiile judecătorului delegat cu executarea hotărârilor penale, conform art. 25 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti. Prin urmare, modalitatea în care judecătorul delegat cu executarea mandatului european de arestare comunică cu autorităţile judiciare străine, în etapa executării hotărârilor penale, în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală, nu poate constitui o împrejurare care să afecteze imparţialitatea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Braşov, instanţă de judecată competentă material să soluţioneze cererea de revizuire a petentului A..

Referitor la argumentul conform căruia urmare a unei eventuale admiteri în principiu a revizuirii, în urma rejudecării cauzei, s-ar putea aduce în discuţie inclusiv prescripţia răspunderii penale, apreciez, pe de o parte că acesta vizează o situaţie ipotetică care nu poate conduce în lipsa unor elemente obiective la strămutarea cauzei, iar, pe de altă parte, situaţia prescripţiei răspunderii penale a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa Curţii de Apel Braşov fiind obligată să o respecte.

Prin urmare, aprecierile petentului în sensul că se naşte suspiciunea rezonabilă a prefigurării unei soluţii de respingere a cererii de revizuire încă din faza admisibilităţii în principiu reprezintă simple speculaţii fără suport probator în realitatea obiectivă, inapte de a conduce la strămutarea cauzei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 74 C. proc. pen., se impune respingerea cererii de strămutare şi obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.