Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 795/2025 AI generated

Res judicata binding force of prior ownership judgment precluding claim for property rights and superficies over constructions

Case Number Decizia nr. 795/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the claimants and their accessory intervenors, thereby upholding the appellate court's decision that rejected their claim for the recognition of property rights over various constructions and a right of superficies on the land. The dispute centered on whether the claimants acquired ownership of structures built on a specific plot and a corresponding usufruct right against the local commune, which claimed ownership of both the land and the pre-1989 agro-zootechnical buildings based on a prior final judgment. The court held that the positive effect of the res judicata from a previous definitive judgment, which established the commune's *ope legis* ownership of the land and constructions under Article 29(7) of Law No. 18/1991, barred the claimants from contesting the commune's title or claiming the right of superficie. The court emphasized that a right of superficie, as a fragmented property right, requires an express and unequivocal agreement from the landowner for construction, which the claimants failed to prove; furthermore, subsequent administrative cancellations of inventory decisions did not nullify the judicial establishment of ownership, and the mere tabular ownership by the State did not substitute for the required contractual consent to grant the claimants superior rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 492 C. civ, art. 35 C. proc. civ, art. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Res judicata binding force of prior ownership judgment precluding claim for property rights and superficies over constructions: The dispute centered on whether the claimants acquired ownership of structures built on a specific plot and a corresponding usufruct right against the local commune, which claimed ownership of both the land and the pre-1989 agro-zootechnical buildings based on a prior final judgment. The court held that the positive effect of the res judicata from a previous definitive judgment, which established the commune's *ope legis* ownership of the land and constructions under Article 29(7) of Law No. 18/1991, barred the claimants from contesting the commune's title or claiming the right of superficie. The court emphasized that a right of superficie, as a fragmented property right, requires an express and unequivocal agreement from the landowner for construction, which the claimants failed to prove; furthermore, subsequent administrative cancellations of inventory decisions did not nullify the judicial establishment of ownership, and the mere tabular ownership by the State did not substitute for the required contractual consent to grant the claimants superior rights.

Keywords

AI generated
land and buildings res judicata Roman law usufruct co-ownership established right

Cited Legislation

AI generated
art. 492 C. civ
480 raportat la art. 492 C. civ.
art. 35 C. proc. civ
de la 1864, precum și în temeiul dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., să constate dreptul de proprietate al reclamanților, constructori de bună-credință, asupra construcțiilor edificate în loc.
art. 6 C. proc. civ
La termenul de judecată din 16.12.2022, în temeiul dispozițiilor art. 68 și urm.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
O astfel de soluţie privind respingerea cererilor în probaţiune, ca fiind premature, pe lângă faptul că nu are suport legal, a afectat în mod grav dreptul la un proces echitabil, atrăgând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Aşa fiind, în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991
Or, instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 care prevăd că „terenurile proprietatea statului aflate în exploatarea cooperativelor agricole de producţie sunt la dispoziţia comisiilor prevăzute la art.
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991
4138/2019 a Judecătoriei Lugoj nu s-au administrat probe privind edificarea acestor construcţii, ci această sentinţă a fost pronunţată pe baza unei prezumţii legale relative reglementate de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991.

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 957/2021
Appeal against perishment of prior appeal declared inadmissible as irrevocable
decizia civilă nr. 857/2022
75/2019 a Comunei Costeiu, prin decizia civilă nr. 857/2022 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 402 C. proc. civ.

Procedural basis cited for the method of delivering the final decision to the parties via the clerk.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş-Secţia I civilă în data de 16.11.2021, sub nr. x/30/2021, reclamanţii A şi B au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Coşteiu, prin Primar, în temeiul art. 480 raportat la art. 492 C. civ. de la 1864, precum și în temeiul dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., să constate dreptul de proprietate al reclamanților, constructori de bună-credință, asupra construcțiilor edificate în loc. (...), comuna Coșteiu, judeţul Timiș, respectiv a următoarelor construcții identificate conform Proiect DATC, relevee imobile anexat acţiunii: C1, reprezentând locuință servici și birouri, având o suprafață construită de 261 mp și o suprafață desfășurată de 338 mp; C2, reprezentând cameră preparate produse tradiționale, în suprafață construită și desfășurată de 47 mp; C3, reprezentând magazie, în suprafață construită și desfășurată de 44 mp; C4, reprezentând magazie, în suprafață construită și desfășurată de 62 mp; C5, reprezentând pătul porumb, în suprafață construită și desfășurată de 71 mp; C6, reprezentând adăpost păsări, în suprafață construită și desfășurată de 41 mp; C7, reprezentând magazie scule și atelier mecanic, în suprafață construită și desfășurată de 117 mp; C8, reprezentând grajd, în suprafață construită și desfășurată de 94 mp; C9, reprezentând grajd, în suprafață construită și desfășurată de 364 mp; C10, reprezentând cocini porci, în suprafață construită și desfășurată de 73 mp; C11, reprezentând grajd, în suprafață construită și desfășurată de 420 mp; C12, reprezentând punct control, în suprafață construită și desfășurată de 10 mp; C13, reprezentând afumătoare, în suprafață construită și desfășurată de 4 mp.; să se constate existența unui drept de superficie asupra terenului aferent construcțiilor identificate supra precum și asupra terenului aferent folosinței și exploatării acestor construcții; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, reclamanţii au invocat dispozițiile art. 480 și 492 C. civ. de la 1864, prevederile art. 35 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta Comuna Coşteiu, prin Primar, a solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea formulată la data de 13.04.2022, reclamanţii au arătat că înţeleg să precizeze primul petit al acţiunii introductive, în sensul completării numărului construcţiilor edificate de reclamanţi cu încă două construcţii.

La termenul de judecată din 14.09.2022, societatea C S.R.L. a depus la dosar o cerere de intervenţie accesorie formulată în susţinerea poziţiei procesuale a reclamanţilor A şi B.

La termenul de judecată din 14.09.2022, societatea D S.R.L. a depus la dosar o cerere de intervenţie accesorie similară.

La termenul de judecată din 16.12.2022, în temeiul dispozițiilor art. 68 și urm. C. proc. civ., reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor.

La data de 25.01.2023, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a depus la dosar întâmpinare față de cererea de intervenție forțată, solicitând respingerea acesteia, atât în principiu, cât și în subsidiar, pe calea constatării lipsei calității procesual-pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş

Prin sentinţa nr. 933/PI/19.07.2023, Tribunalul Timiş-Secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea; a respins, ca neîntemeiate, cererile de intervenţie accesorie formulate în cauză; a luat act că pârâta Comuna Coşteiu şi-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 74/20.03.2024, Curtea de Apel Tmişoara-Secţia I civilă a respins apelurile declarate de reclamanţi şi de intervenienţii accesorii împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi intervenineţii accesorii.

4.1. Recurenţii-reclamanţi A, B şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi au învederat următoarele:

- Prin încheierea pronunţată în data de 14.02.2024, Curtea de Apel Timişoara a respins toate cererile în probaţiune formulate de reclamanţi şi de intervenienţii accesorii (proba cu expertiza tehnică în construcţii, interogatoriul pârâtei şi proba testimonială), cu motivarea că „ar fi prematură o eventuală încuviinţare a probelor în rejudecarea fondului, atâta vreme cât aceasta ar avea doar caracter subsidiar unei eventuale admiteri a apelului”.

Prin urmare, instanţa de apel a refuzat să încuviinţeze probele solicitate nu pentru motivul că ar fi fost inutile soluţionării fondului cauzei, ci pentru că îşi formase deja părerea (preconcepută) că va menţine sentinţa civilă nr.933/P1/19.07.2023 a Tribunalului Timiş, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată ca urmare a reţinerii greşite a incidenţei puterii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 4138/20.12.2019, pronunţate de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/252/2017, conexat cu dosarul nr. x/252/2018, privind constatarea dreptului de proprietate al comunei Coşteiu asupra imobilelor în litigiu înscrise în CF nr. (...) Coşteiu (terenul situat în localitatea (...), comuna Coşteiu, judeţul Timiş şi construcţiile edificate de noi pe acest teren).

Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 C. proc. civ., în sensul că, pe de o parte, a considerat cererile de probatorii ca fiind premature (nu nefondate), dar, pe de altă parte, a soluţionat cererea de apel dispunând respingerea acesteia, fără administrarea probelor solicitate de apelanţi.

O astfel de soluţie privind respingerea cererilor în probaţiune, ca fiind premature, pe lângă faptul că nu are suport legal, a afectat în mod grav dreptul la un proces echitabil, atrăgând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- Hotărârea recurată conţine motive contradictorii, respectiv, deşi recurenţii au solicitat desfiinţarea sentinţei Tribunalului Timiş şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în motivarea respingerii acestei solicitări, Curtea de Apel Timişoara reţine că „aparatul argumentativ elaborat de către prima instanţă nu se întemeiază exclusiv pe excepţii, ci argumentează că reclamanţii nu au dovedit acordul expres şi neechivoc al proprietarului terenului-intimata comuna Coşteiu pentru dobândirea dreptului de superflue”.

Prin urmare, instanţa de apel se concentrează, ca, de altfel, şi prima instanţă, asupra efectului pozitiv al puterii lucrului judecat reprezentat de sentinţa civilă nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj, referindu-se doar „în mod cu totul subsidiar” la „absenţa dovedirii unui acord expres al proprietarului terenului în persoana intimatei-pârâte comuna Coşteiu.”

Aşa fiind, în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea va fi casată când aceasta cuprinde motive contradictorii.

- Instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în judecata fondului, respingând cererea de apel pe baza aceloraşi considerente greşite ale primei instanţe (Tribunalului Timiş), respectiv: prezumţia puterii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj privind constatarea dreptului de proprietate al comunei Coşteiu asupra imobilelor în litigiu şi, în subsidiar, lipsa acordului acesteia la edificarea de către reclamanţi a construcţiilor pe terenul situat în localitatea (...), comuna Coşteiu.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel, ca şi prima instanţă, nu a administrat probele solicitate de reclamanţi pentru a face dovada, dincolo de orice îndoială, că respectivele construcţii în litigiu, existente pe acest teren, au fost edificate de către A şi B.

- Hotărârea instanţei de apel a fost dată pe baza unei interpretări şi aplicări greşite a dispoziţiilor legale în materia calificării drepturilor asupra imobilelor în litigiu şi apartenenţei (titularilor) acestor drepturi, atrăgând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel a considerat corectă soluţia primei instanţe întemeiată pe efectul pozitiv al puterii lucrului judecat reprezentat de sentinţa civilă nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj privind constatarea dreptului de proprietate al comunei Coşteiu asupra imobilelor în litigiu (terenul situat în localitatea (...) şi construcţiilor edificate pe acesta), neacordând relevanţă schimbării împrejurărilor de fapt şi de drept avute în vedere de instanţă la data pronunţării acestei sentinţe civile, în urma deciziei nr. 857/28.09.2022 a Curţii de Apel Timişoara pronunţate în dosarul nr. x/30/2020, prin care s-a anulat definitiv HCL Coşteiu nr. 75/2019 privind trecerea terenului în litigiu din proprietatea statului în proprietatea comunei Coşteiu şi revenirea la situaţia tabulară anterioară, respectiv reintabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestui teren, aşa cum reiese din Extras CF nr. (...) Coşteiu.

Din conţinutul sentinţei menţionate rezultă că Judecătoria Lugoj a acordat mai multe termene de judecată pentru ca pârâta să facă dovada că terenul şi construcţiile în cauză se află în patrimoniul acesteia.

Prin încheierea din 10.12.2019 a Judecătoriei Lugoj, pronunţată în dosarul nr. x/252/2017, în care s-a pronunţat şi sentinţa nr. 4138/20.12.2019, această instanţă a motivat că prezumţia de adevăr de care se bucură cartea funciară nu a fost răsturnată în niciun fel, iar HCL a comunei Coșteiu, prin care a fost transferat imobilul în patrimoniul acesteia, a trecut şi de controlul de legalitate al Instituţiei Prefectului judeţului Timiş.

Această situaţie s-a modificat prin decizia civilă nr. 857/28.09.2022 a Curţii de Apel Timişoara, precum şi prin înscrierile efectuate ulterior în cartea funciară în baza acestei decizii cu privire la teren, dar şi cu privire la construcţii, care au fost notate în cartea funciară cu menţiunea edificării acestora în anul 2005, nefiind construcţii proprietate cooperatistă, cum s-a reţinut prin această sentinţă civilă a Judecătoriei Lugoj.

Recurenţii mai arată că decizia atacată este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale în materia proprietăţii asupra imobilelor în litigiu, întrucât instanţa de apel nu face distincţie între cele două forme de proprietate reglementate în România în perioada 1945 - 1989: proprietatea (socialistă) de stat şi proprietatea coopertistă.

Astfel, instanţa de apel susţine că „tocmai pentru că terenul a fost anterior anului 1989 proprietate de stat cooperatistă a fost posibilă dobândirea proprietăţii în condiţiile legii fondului funciar”, încercând să justifice astfel că anularea pe cale judecătorească a HCL Costeiu nr. 75/28.11.2019 nu are impact asupra puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al comunei Coşteiu asupra imobilelor în litigiu (teren şi construcţii), în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată.

Or, în actualele împrejurări de fapt şi de drept, potrivit deciziei civile nr. 857/28.09.2022 a Curţii de Apel Timişoara referitoare la proprietatea tabulară a statului asupra terenului şi înscrierilor în cartea funciară privitoare la construcţiile situate pe acesta ca fiind edificate în anul 2005, în care sentinţa civilă nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj nu mai poate produce efecte juridice, aceasta nu mai poate avea nici putere de lucru judecat cu privire la drepturile constatate în favoarea comunei Coşteiu asupra acestor imobile. Aşadar, aceste înscrisuri atestă faptul că proprietarul terenului în litigiu a fost şi este Statul Român, comuna Coşteiu având doar un drept de administrare asupra acestuia.

În concret, instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare greşite a art. 6 din Constituţia României din anul 1952, deşi acesta face distincţie clară între proprietatea de stat şi proprietatea cooperatistă, dar şi a art. 16 şi 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 referitoare la dobândirea bunurilor aparţinând celor două forme de proprietate (a statului şi cooperatistă).

Instanţa de apel trebuia să se pronunţe nu asupra legalităţii sentinţei civile nr. 4138/2019, ci asupra temeiniciei apărării pârâtei comuna Coşteiu, constând în invocarea puterii de lucru judecat a acestei sentinţe care, în opinia recurenţilor, nu mai subszistă după pronunţarea deciziei civile nr. 857/28.09.2022 a Curţii de Apel Timişoara şi noile înscrieri în cartea funciară privitoare la imobilele în litigiu.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1662/29.03.2024 pronunţată în dosarul nr. x/252/2023, Judecătoria Lugoj a respins cererea comunei Coşteiu privind înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra acestor imobile în baza sentinţei civile nr. 4138/2019 (de care se prevalează pârâta în prezenta cauză), nefiind posibilă legal înscrierea dreptului său contra dreptului tabular al Statului Român, care nu a fost parte în dosarul în care a fost pronunţată această sentinţă civilă.

De asemenea, în mod neîntemeiat, instanţa de apel susţine că recurenţii au recunoscut dreptul de proprietate al comunei Coşteiu asupra terenului în litigiu, întrucât au chemat în judecată această comună pentru constatarea dreptului lor de superficie ca urmare a edificării construcţiilor pe acest teren, pierzând însă din vedere faptul că decizia civilă nr. 857/28.09.2022 a Curţii de Apel Timişoara a fost pronunţată ulterior promovării cererii de chemare în judecată de către aceştia.

În plus, odată cu reînscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului, recurenţii au solicitat introducerea în cauză şi a proprietarului de drept, adică a Statului Român alături de comuna Coşteiu, care a exercitat un drept de administrare asupra terenului, percepând impozitele şi taxele aferente de la recurenţi, care au avut posesia şi folosinţa efectivă a terenului şi construcţiilor edificate de ei pe aceste teren.

Nu este întemeiată nici susţinerea instanţei de apel potrivit căreia recurenţii s-ar contrazice, susţinând, pe de o parte, că terenul nu a fost cooperativizat, dar, pe de altă parte, că persoana cu care au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a acestui teren, E, a fost pusă în posesie de către Comisia locală de fond funciar Coşteiu, ceea ce – susţine instanţa de apel - nu ar fi fost posibil dacă terenul nu ar fi fost cooperativizat, întrucât acesta nu ar fi făcut obiectul legii fondului funciar şi, deci, persoana respectivă nu ar fi redobândit dreptul de proprietate supra lui în temeiul acestei legi.

Or, instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 care prevăd că „terenurile proprietatea statului aflate în exploatarea cooperativelor agricole de producţie sunt la dispoziţia comisiilor prevăzute la art. 12, în vederea atribuirii lor în proprietatea celor îndreptăţiţi, conform legii”.

În acest sens, din înscrisul intitulat Evidenţa funciară a comunei Costeiu pentru localităţile (...), (...), (...), (...), (...), ce aparţine arhivei CAP, cu membrii cooperatori şi care cuprinde centralizator, fişa suprafeţelor pe numere de casă, posesori şi categorii de folosinţă, pag. 4 a localităţii (...), poziţia număr casa (...) (imobilul în litigiu), se menţionează la rubrica „forma de proprietate”: posesor CAP (...), forma de proprietate - lot în folosinţa (nu în proprietatea CAP).

Deci, CAP (...) nu a deţinut in proprietate terenul în litigiu situat în localitatea (...), ci ca „lot în folosinţă”.

Instanţa de apel contestă efectele deciziei civile nr. 857/28.09.2022 a Curţii de Apel Timişoara prin care a fost anulată HCL Costeiu nr. 75/2019 privind trecerea nelegală a terenului în litigiu din proprietatea statului în proprietatea comunei Costeiu, susţinând fie că prin această decizie s-a lăsat loc de interpretare, fie că nu a fost pronunţată în contradictoriu cu comuna Costeiu.

Or, aceste susţineri ale instanţei de apel nu pot fi primite, întrucât este bine ştiut că dacă un act administrativ a fost anulat nu mai există dubii în legătură cu legalitatea lui, iar în ce priveşte participarea comunei Costeiu la judecata în care a fost pronunţată decizia în cauză, aceasta a fost asigurată de Consiliul local al comunei Costeiu a cărui hotărâre a format obiectul procesului.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile instanţei de apel în sensul că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat cu referire la sentinţa civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj (exprimând sau nu adevărul-cum însăşi instanţa de apel susţine) trebuie reţinut cu orice preţ pentru a nu se pronunţa hotărâri contradictorii, întrucât în realitate un asemenea risc nu există în cauză, pentru următoarele considerente:i. deja există decizia civilă nr.857/28.09.2022 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a restabilit situaţia anterioară privind dreptul de proprietate al statului asupra terenului în litigiu; ii. în această cauză, recurenţii nu au solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului, ci doar asupra construcţiilor edificate de ei peacest teren, însăşi instanţa de apel reţinând că au edificat o parte din aceste construcţii, refuzând însă să încuviinţeze probele solicitate pentru a dovedi, dincolo de orice îndoială, edificarea tuturor construcţiilor în cauză de către recurenţi; iii. în dosarul nr. x/252/2017 în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj nu s-au administrat probe privind edificarea acestor construcţii, ci această sentinţă a fost pronunţată pe baza unei prezumţii legale relative reglementate de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991.

Precizează că instanţa de apel repudiază efectele deciziei civile nr.857/28.09.2022 a Curţii de Apel Timişoara, de anulare a HCL Coşteiu nr.75/2019 privind trecerea nelegală a terenului în litigiu din proprietatea statului în proprietatea comunei Coşteiu, dar invocă, în schimb, o altă decizie a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, nr.1277/29.12.2022 pronunţată în recurs în dosarul nr. y/30/2021, prin care a fost menţinută o hotărâre a Consiliului local al comunei Coşteiu privind inventarierea acestor imobile în patrimoniul comunei Coşteiu, susţinând că prin această din urmă decizie a fost valorificat efectul pozitiv al lucrului judecat derivat din sentinţa civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj.

În acest sens, afirmă că instanţa de apel preia selectiv anumite paragrafe din decizia civilă menţionată, în care se face referire la sentinţa nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, fără ca, la pronunţarea acestei decizii, instanţa de recurs să aibă în vedere decizia civilă nr. 857/28.09.2022 a Curţii de Apel Timişoara şi noile înscrieri în cartea funciară cu privire la imobilele în litigiu.

De asemenea, în dosarul nr. y/30/2021 al Curţii de Apel Timişoara nu s-a pus în discuţie puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, astfel încât decizia nr. 1277/29.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara nu poate constitui un argument în favoarea soluţiei pronunţate în apel în dosarul pendinte.

În plus, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, înscrierea unui bun în inventarul domeniului public sau privat nu are efect constitutiv de drepturi, astfel că nici decizia nr. 1277/29.12.2022 a Curţii de Apel Timişoara, invocată de instanţa de apel, nu poate avea un asemenea efect şi nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Contrar susţinerilor primei instanţe, în prezentul dosar recurenţii nu au solicitat constatarea dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu, care, oricum, după pronunţarea sentinţei civile nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, a fost reînscris în cartea funciară în proprietatea Statului Român, ci au solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate de recurenţi pe acest teren, fără a intra în coliziune cu această sentinţă civilă prin care s-a constatat dreptul de proprietate al comunei Coşteiu dobândit ope legis (potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991) asupra construcţiilor fostei CAP (...).

Or, construcţiile revendicate de recurenţi au fost edificate în întregime de către aceştia sau au fost refăcute de la nivelul fundaţiei rămase în urma demolării vechilor construcţii ale fostei CAP (...) de către cei care le-au dobândit prin vânzare la licitaţie organizată în anul 1991 de către comisia de lichidare a acestei unităţi agricole cooperatiste.

Acest lucru este dovedit de notarea în cartea funciară a anului 2005 a edificării acestor construcţii, înscriere căreia instanţa de apel nu i-a acordat nicio relevanţă, susţinând că „nu poate conduce la concluzia că acestea au fost dobândite în proprietate de către apelanţii-reclamanţi prin edificare în anul 2005, în condiţiile în care, aşa cum s-a demonstrat mai sus, dobândirea proprietăţii de stat cooperatiste asupra imobilelor (teren şi construcţii) nu era condiţionată de înscrierea în cartea funciară”.

Or, aşa cum se poate observa, pe lângă confuzia creată între proprietatea de stat şi proprietatea cooperatistă, această susţinere a instanţei de apel nu ţine seama de faptul că fosta CAP (...) nu putea avea în proprietate decât construcţiile edificate de aceasta anterior anului 1991, când a fost lichidată, fiind indiferent că erau sau nu înscrise în cartea funciară, dar nicidecum construcţiile edificate de recurenţi în anul 2005.

Este irelevantă, în cauză, referirea instanţei de apel la motivarea deciziei civile nr. 957/A/19.07.2021 a Tribunalului Timiş, prin care a fost menţinută sentinţa civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, în sensul că, potrivit art. 29 alin. (8) din Legea nr. 18/1991, pentru desfiinţarea vechilor construcţii ale fostei CAP (...), era necesară autorizaţie de construire, care nu ar fi fost emisă, atât timp cât în perioada 1990 - 1991 au fost desfiinţate numeroase construcţii agrozootehnice fără nicio aprobare din partea autorităţilor administraţiei publice locale.

Tot astfel, nu se poate invoca lipsa unui titlu valabil asupra acestor construcţii, atât timp cât recurenţii au depus în dosarul instanţei înscrisurile în baza cărora au intrat în posesia terenului şi cu care au dovedit edificarea construcţiilor pe acest teren (antecontractul de vânzare-cumparare încheiat cu E, adeverinţa de proprietate şi procesul-verbal de punere a acestuia în posesie asupra terenului, procese-verbale de recepţie a lucrărilor de construcţii efectuate de către recurenţi şi societăţile interveniente în această cauză, etc), iar pentru obţinerea unui titlu asupra acestor imobile au depus prezenta acţiune civilă.

Reţinând, în mod greşit, puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr.4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, inclusiv în ce priveşte dreptul de proprietate al comunei Coşteiu asupra construcţiilor în litigiu, instanţa de apel s-a referit doar „în mod cu totul subsidiar” la condiţia acordului acestei pârâte-intimate privind edificarea de către recurenţi a acestor construcţii, susţinând că înscrisurile depuse de aceştia privind plata impozitelor şi taxelor aferente respectivelor imobile, eliberarea de adeverinţe de către Primăria Comunei Coşteiu pentru obţinerea drepturilor rezultate din folosirea acestor imobile şi alte înscrisuri similare nu constituie acordul expres al acestei pârâte.

Mai mult, instanţa de apel a acuzat recurenţii de rea-intenţie, imputându-le transformarea construcţiilor fostului CAP (...) (în realitate, edificarea de construcţii noi) cu concursul autorităţilor locale, ceea ce reprezintă de fapt acordul comunei Coşteiu la edificarea acestor construcţii.

4.2. Recurenţii intervenienţi accesorii C S.R.L. şi D S.R.L. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Au arătat recurenţii că demersul judiciar al reclamanţilor răstoarnă, prin probele administrate în cauză, prezumţia relativă conform căreia proprietarul terenului, actualmente Statul Român conform înscrierii din cartea funciară nr. (...) (depus la dosar), este şi proprietarul construcţiilor edificate de reclamanţi şi de recurenţi.

La data demarării litigiului, obiect al dosarului nr. x/252/2017, terenul ce forma obiectul litigiului ((...)) avea drept proprietar tabular Statul Român, terenul fiind însă la dispoziţia Comisiei Locale de fond funciar Costeiu, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate persoanei cu vocaţie în acest sens.

Persoana cu vocaţie la reconstituirea dreptului de proprietate a fost numitul E, aspect de notorietate la nivelul întregii comunităţi dar şi al autorităţii publice locale, fiind demarată procedura de punere în posesie a acestuia pe respectivul teren.

Tocmai pentru că această procedură nu s-a finalizat, numitul E a iniţiat litigiul ce a format obiect al dosarului nr. x/252/2017, privind finalizarea procedurii de punere în posesie şi eliberarea titlului său de proprietate, deci fond funciar.

Încă din anul 1991, numitul E a deţinut posesia efectivă asupra acestui teren, fiindu-i creată şi menţinută în permanenţă, de către autorităţile locale, convingerea că pe acest teren va fi reconstituit dreptul său de proprietate, prin perceperea de taxe şi impozite locale în mod continuu pentru acest teren şi prin eliberarea de diverse înscrisuri care atestau drepturile sale cu privire la acest imobil.

În virtutea acestei calităţi, de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului adus în cooperativa de producţie de antecesorul său, numitul E a transmis reclamantului B folosinţa asupra terenului obiect al litigiului şi, în anul 2003, a încheiat cu reclamantul B un antecontract de vânzare-cumpărare, urmând ca după eliberarea titlului de proprietate să fie perfectat şi contractul de vânzare-cumpărare al terenului.

În acelaşi context, se regăsește şi acordul persoanei cu vocaţie la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren la edificarea construcţiilor de către cel ce urma să dobândească proprietatea asupra acestui teren, respectiv recurentul-reclamant B.

Pe parcursul soluţionării dosarului nr. x/252/2017, anterior pronunţării unei hotărâri în cauză, acelaşi teren a fost intabulat la cererea UAT Coşteiu în proprietatea sa, în temeiul HCL nr. 75/2019 a Consiliului Local Coşteiu, hotărâre nelegală, anulată definitiv de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/30/2020, adoptată pro causa, după cum s-a dovedit ulterior.

La momentul pronunţării sentinţei civile nr. 4138/2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/252/2017, hotărâre invocată de către intimată ca având efectul pozitiv al lucrului judecat, reţinut ca atare şi de Curtea de Apel Timişoara, terenul în suprafaţă de 2,76 ha era în proprietatea tabulară a UAT Coşteiu.

Astfel, la momentul pronunţării sentinţei menţionate, Judecătoria Lugoj a pornit de la premisa că UAT Coşteiu este proprietar tabular al acestui teren, întrucât cu mai puţin de o lună anterior pronunţării acestei hotărâri judecătoreşti, UAT Coşteiu şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului, în temeiul acestei hotărâri de consiliu local, depunând în probaţiune anterior ultimului termen de judecată extrasul CF care la acel moment trebuia să dovedească legitimitatea pretenţiilor pârâtei.

Or, ulterior pronunţării acestei sentinţe civile de care se prevalează pârâta comuna Coşteiu, HCL nr. 75/2019 a fost anulată de Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 857/28.09.2022 pronunţată în dosarul nr. x/30/2020, soluţionat definitiv, iar urmare acestei decizii, terenul din (...) a revenit la situaţia tabulară anterioară adoptării acestui HCL nr. 75/2019, respectiv în proprietatea tabulară a Statului Român, aspect care reiese din extrasul CF nr. (...) Coşteiu.

Altfel spus, terenul antemenţionat a fost în proprietatea tabulară continuă a Statului Român, cum se află şi în prezent.

Contrar celor reţinute în decizia atacată, terenul obiect al litigiului nu a fost în proprietatea organizaţiei cooperatiste, ci în folosinţa acesteia, aspect ce reiese din înscrisurile noi (cum este înscrisul intitulat „Evidenţa funciară a comunei Coşteiu” în care terenul în litigiu figurează ca lot în folosinţă a fostei CAP (...), înscris ce face obiectul uneia din cererile de revizuire aflată în curs de soluţionare).

Astfel, terenul obiect al litigiului a trecut într-o proprietate cooperatist-colectivistă, însă sub forma proprietăţii gospodăriilor agricole colective, care, ulterior desfiinţării cooperativei agricole de producţie, a rămas la dispoziţia comisiei locale de fond funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.

Mai mult, instanţele ce au analizat situaţia juridică a acestui imobil în dosarul nr. x/252/2017 nu au putut realiza o corectă apreciere a situaţiei juridice a acestuia, întrucât unitatea administrativ-teritorială a refuzat în mod constant să pună la dispoziţia instanţelor de judecată înscrisurile care ar fi clarificat aceste aspecte, pretinzând că nu mai deţin arhiva fostului CAP (...).

Atât în prezent, cât şi la momentul pronunţării hotărârii atacate prin prezenta cale de atac, efectele sentinţei civile nr. 4138/2019 au fost suspendate în trei dosare de revizuire distincte, până la soluţionarea definitivă a cererilor de revizuire, chestiune care, în opinia recurenţilor, face ca şi efectul pozitiv al lucrului judecat să rămână sub semnul întrebării şi din această perspectivă, nefiind apt a produce efectele juridice invocate de către intimată şi reţinute ca de instanţa de apel, fiind încă posibil a răsturna ceea ce s-a reţinut în considerentele sentinţei civile nr. 4138/2019 din lipsa unor probe sau din greşita interpretare a acestora şi greşita aplicare a normelor de drept material aplicabile.

În mod nelegal se reţine de către Curtea de Apel Timişoara şi faptul că înscrierea Statului Român în cartea funciară în anul 1940 şi, ulterior, prin reînscrierea acestuia în cartea funciară după anularea HCL Coşteiu nr. 75/2019, nu echivalează cu repudierea dreptului de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de apel apreciind că aceasta a constituit în realitate o premisă de aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar.

Or, dobândirea dreptului de proprietate ope legis, în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, de către Comuna Coşteiu, ar fi fost posibilă doar dacă ar exista vreo dovadă că terenul a intrat în vreun mod în proprietatea organizaţiei cooperatist-colectiviste, ceea ce nu e cazul, terenul fiind doar în folosinţa acesteia şi, totodată, dacă nu ar fost vândute construcţiile edificate pe teren de către CAP (...) în condiţiile Legii nr. 18/1991, la desfiinţarea CAP, ceea ce din nou nu este cazul, construcţiile actualmente existente pe teren nefiind construcţiile agrozootehnice ale CAP (...), ci fiind edificate de recurenţii-reclamanţi şi intervenienţi.

Recurenţii au împrocesat Comuna Costeiu nu pentru că îi recunosc dreptul de proprietate asupra terenului din (...), ci pentru că, la data introducerii acţiunii ce forma obiectul prezentului dosar, proprietar tabular asupra terenului era Comuna Costeiu.

Dreptul de proprietate al acesteia a fost ulterior radiat urmare a anularii HCL nr. 75/2019 şi a fost reînscris dreptul de proprietate al Statului Român, acesta dobândind pe parcursul litigiului, tocmai din această perspectivă, de proprietar tabular al terenului, calitatea de intervenient forţat în cauză.

Deşi a avut la dispoziţie acest înscris, instanţa de apel nu a reţinut poziţia fermă a Statului Român exprimată prin întâmpinarea la acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. y/252/2023, întâmpinare anexată prezentei, unde poziţia acestuia este în evidentă opoziţie faţă de cererea unităţii administrativ-teritoriale de rectificare a cărţii funciare, prin reînscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului din (...).

Aşadar, apare nefondată susţinerea conform căreia nu ar exista o manifestare neechivocă a Statului Român cu privire la înscrierea sa în cartea funciară.

Este adevărat că nu este una manifestată jurisdicţional în dosarul nr. x/252/2017 sau în dosarul nr. x/252/2020, însă o asemenea manifestare de voinţă în oricare din aceste litigii era imposibilă cât timp Statul Român nu a fost parte în aceste cauze.

Din această perspectivă, sentinţa nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, confirmată ulterior prin decizia nr. 957/2021 a Tribunalului Timiş, nici nu îi este opozabilă Statului Român.

În mod eronat atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au ignorat, în mod nelegal, că prin decizia nr. 857/28.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost deja lipsită de putere de lucru judecat sentinţa civilă nr. 4138/2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/252/2017, o instanţă de judecată anulând definitiv titlul de proprietate cu care s-a înscris în cartea funciară pârâta-intimată, titlu de care aceasta s-a folosit în probaţiune în dosarul nr. x/252/2017 (anularea înscrierii dispunându-se, deci, printr-o hotărâre judecătorească definitivă ulterioară celei invocate de către pârâta-intimată) şi care a adus la cunoştinţa Statului Român situaţia litigioasă, acesta apărându-şi dreptul de proprietate prin solicitarea respingerii acţiunii în rectificare de carte funciară.

Aşadar, contrar celor reţinute prin decizia atacată, sentinţa civilă nr. 4138/2019 nu mai produce efecte juridice, cât timp drepturile reale se vor pierde sau stinge (în speţă dreptul de proprietate al Statului Român) numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului.

Acest consimţământ al titularului dreptului de proprietate nu a existat niciodată şi Comuna Costeiu nu deţine nicio o hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu titularul acestui drept pentru a putea să o opună acestuia, astfel că, în realitate, urmare a radierii dreptului de proprietate al Comunei Costeiu ca efect al anulării HCL nr. 75/2019 a Comunei Costeiu, prin decizia civilă nr. 857/2022 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 4138/2019 nu mai produce niciun efect juridic din perspectiva constatării dreptului de proprietate asupra imobilului din (...) în favoarea Comunei Costeiu.

În mod nelegal a fost luată în considerare decizia civilă nr. 1277/29.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara într-un dosar având ca obiect anularea HCL Coşteiu nr. 60/2020 privind inventarierea bunurilor din domeniul privat al Comunei Coşteiu în anul 2020, hotărâre care a cuprins, printre altele, şi terenul şi construcţiile din (...) ca făcând parte din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale.

Deşi cererea ce a format obiectul acestei acţiuni de contencios administrativ introdusă de recurenţi a fost respinsă, instanţa de apel ignoră că alte două hotărâri ale Consiliului Local Coşteiu, având ca obiect tot inventarierea bunurilor din domeniul privat al Comunei Coşteiu, respectiv HCL nr. 25/2019, privind inventarierea bunurilor din domeniul privat în anul 2019, precum şi HCL nr. 26/30.06.2021 şi HCL nr. 29/30.06.2021, privind inventarierea bunurilor din domeniul privat în anul 2021, sunt atacate cu acţiuni în contencios administrativ, neexistând încă o soluţie pronunţată în aceste dosare.

Astfel, realitatea semnalată şi instanţei de apel, vizând includerea în mod nelegal a terenului şi construcţiilor ce formează obiectul prezentului litigiu în domeniul privat al Comunei Coşteiu, este confirmată de cele trei dosare suspendate pentru cercetarea unor infracţiuni săvârşite cu ocazia adoptării hotărârilor de inventariere, cercetări ce influenţează în mod decisiv pronunţarea unor hotărâri în cauză.

Prin urmare, chiar dacă în considerentele deciziei nr. 1277/2023, menţionată de instanţa de apel în decizia atacată prin prezentul recurs, s-ar reţine legalitatea inventarierii imobilului teren şi construcţii în temeiul sentinţei civile nr. 4138/2019, eventuala constatare a unor falsuri în actele de inventariere din anul precedent şi din anii ulteriori ar deschide în mod evident calea unei revizuiri şi a acestei hotărâri, în contextul în care doar o hotărâre de inventariere din cele emise de Consiliul Local Coşteiu subzistă, toate celelalte fiind încă puse sub semnul întrebării din perspectiva legalităţii, ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni cu ocazia adoptării lor.

Nici recurenţii-reclamanţi şi nici intervenienţii nu au dorit să eludeze efectul pozitiv al lucrului judecat, ci au arătat că hotărârea de care se prevalează intimata Comuna Coşteiu nu se mai poate bucura de acest efect nici faţă de titularul dreptului de proprietate asupra terenului - care nici nu a fost parte în litigiile anterioare şi nici nu recunoaşte calitatea de proprietar al acesteia - şi, deci, nici faţă de recurenţii-reclamanţi sau intervenienţi, care înţeleg să solicite recunoaşterea drepturilor revendicate prin acţiunea introductivă în contradictoriu cu proprietarul terenului.

Contrar celor reţinute în cuprinsul deciziei atacate, susţinerile recurenţilor nu sunt contradictorii, fiind aceleaşi încă de la învestirea instanţei de judecată ce a soluţionat dosarul nr. x/252/2017.

Astfel, în dosarul nr. x/252/2017, reclamantul E a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren la care era îndreptăţit în temeiul Legii nr. 18/1991, pe vechiul său amplasament, iar recurenţii s-au opus la acţiunea introdusă de Comuna Coşteiu prin care a revendicat atât terenul cât şi construcţiile edificate.

Soluţia pronunţată în acest dosar reprezintă o eroare de judecată şi, în temeiul înscrisurilor noi dobândite de recurenţi, este supusă revizuirii în trei dosare distincte, urmând ca, în situaţia în care se admit aceste cereri, persoana cu vocaţie la reconstituirea dreptului de proprietate să facă dovada faptului că terenul obiect al litigiului reprezintă vechiul său amplasament şi, deci, să solicite reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, proprietate tabulară a Statului Român şi aflat la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar în acest scop.

În ce priveşte construcţiile, prin probatoriul ce se tinde a fi administrat în acelaşi dosar, urmează a se dovedi că cele 15 construcţii nu au existat la data desfiinţării CAP (...) şi au fost edificate de recurenţii din prezentul dosar în anul 2005, cum confirmă lucrările de cadastru general, în baza documentelor pe care OCPI Timiş le-a avut la dispoziţie, neputând astfel trece în proprietatea Comunei Coşteiu în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991. Pe de altă parte, prin prezenta acţiune, recurenţii, care nu au învestit anterior vreo instanţă de judecată cu o cerere privind constatarea dreptului lor de proprietate asupra celor 15 construcţii edificate de aceştia şi de intervenienţi, solicită instanţei acest lucru - cele 15 construcţii fiind edificate mult mai târziu faţă de epoca desfiinţării CAP (...), recurenţii deţinând documente care atestă edificarea lor şi neputând fi în mod vădit construcţiile agrozootehnice la care face referire sentinţa civilă nr. 4138/2019 - în contradictoriu cu proprietarul tabular al terenului, actualmente Statul Român.

Înscrierea în cartea funciară a celor 15, iar nu 13, construcţii în urma lucrărilor de cadastru general cu an de edificare 2005 nu s-a realizat fără a avea la bază o documentaţie tehnică, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Timişoara în considerentele deciziei atacate.

Mai mult, chiar fiind o procedură necontencioasă, înscrierea în cartea funciară a acestor imobile vine încă o dată să sublinieze eroarea în care s-a aflat instanţa de judecată la pronunţarea sentinţei civile nr. 4138/2019, fiind unul din înscrisurile pe care recurenţii îşi întemeiază una din cererile în revizuire menţionate anterior.

Nu se poate ignora, totuşi, că nişte construcţii pretins edificate anterior anului 1989, cu privire la care Comuna Coşteiu nu deţine niciun document cu privire la numărul sau destinaţia lor dar cu privire la care i s-a constatat în mod generos un drept de proprietate, sunt constatate de lucrătorii OCPI Timiş ca fiind edificate în anul 2005, fără acte.

Curtea de Apel Timişoara reţine că are valoare probatorie absolută raportul de expertiză topografică şi nu în construcţii realizat în dosarul nr. x/252/2017, neexistând niciun alt înscris care să ateste vreo legătură între Comuna Coşteiu şi cele 15 construcţii edificate în fapt în anul 2005.

Pe de altă parte, tot Curtea de Apel Timişoara reţine că „dobândirea proprietăţii de stat cooperatiste asupra imobilelor (teren şi construcţii) nu era condiţionată de înscrierea în cartea funciară. În sprijinul acestei teze se impune a se aminti şi că art. 16 din Decretul-lege nr. 115/1938 preciza că imobilele care aparţin domeniului public se vor înscrie numai în registrele speciale ale comunei sau ale statului, consacrând astfel un mod de dobândire ex lege a bunurilor aparţinând domeniului public, fără înscriere în cartea funciară.

Or, ulterior Constituţiei din 1952, a dispărut distincţia dintre domenialitatea publică şi privată a statului (până în anul 1991), fiind consacrată proprietatea unică, socialistă, de stat sau cooperatistă.

Din această argumentaţie rezultă că, pentru a deveni proprietatea comunei, cele 15 construcţii ar fi trebuit să se regăsească în registrele speciale ale comunei sau ale statului şi, cu toate acestea, cele 15 construcţii nu sunt cuprinse în niciun fel de registre speciale ale comunei sau ale statului, nefiind depus în probaţiune în niciunul din litigiile dintre părţi vreun înscris de acest gen, ori de altă natură, care să facă dovada în orice fel că cele 15 construcţii edificate de recurenţi şi de intervenienţi sunt construcţii agozootehnice, edificate anterior anului 1989.

Din istoricul extraselor CF depuse la dosarul cauzei rezultă că până în anul 2022, deci inclusiv la data pronunţării sentinţei civile nr. 4139/2019, terenul situat în (...) este teren extravilan - proprietar Statul Român, fără construcţii.

Argumentaţia fundamentată pe un fragment din decizia nr. 957/A/2021 a Curţii de Apel Timişoara nu are legătură cu starea de fapt susţinută de recurenţi, întrucât nu aceştia sunt cei care au demolat fostele construcţii agrozootehnice, mult mai puţine ca număr oricum, ci terţii dobânditori ai acestor construcţii urmare a cumpărării lor la licitaţia publică organizată la desfiinţarea CAP (...). Astfel, nu aceştia sunt răpunzători pentru obţinerea autorizaţiei prefecturii, prevăzută de dispoziţiile arţ. 29 alin. (8) din Legea nr. 18/1991.

Recurenţii au dobândit o parte dintr-una din construcţii de la unul din cumpărătorii de atunci, înscris pe care îl deţin doar în copie, nu şi în original, iar celelalte construcţii, rămase la faza de fundaţii după demolarea lor de către cumpărătorii acestora (fiind binecunoscut că mulţi dintre cumpărătorii unor asemenea edificate la licitaţiile organizate de la cooperativele agricole au folosit materialele de construcţie ce au putut fi recuperate în propriile gospodării) au fost ulterior păstrate şi folosite la edificarea integrală a unora din construcţiile existente pe teren.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că recurenţii nu mai pot face dovada contrară celor dispuse prin sentinţa civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj care a constatat dreptul de proprietate al Comunei Coşteiu asupra terenului şi construcţiilor într-un litigiu în care proprietarul terenului nu a fost parte în proces, proprietar care nu recunoaşte dreptul de proprietate dobândit astfel în acel litigiu şi care actualmente este şi proprietar tabular al terenului.

Or, o asemenea opinie încalcă dispoziţiile art. 885 şi urm. C. civ., în vigoare la momentul pronunţării inclusiv a sentinţei civile lnr. 4138/2019, dispoziţii care, de altfel, au determinat Comuna Coşteiu să adopte în mod nelegal HCL nr. 75/2019, prin care şi-a înscris iniţial dreptul de proprietate asupra terenului, încercând să eludeze astfel dreptul de proprietate al Statului Român, dispoziţii conform cărora drepturile reale asupra imobilelor pot fi dobândite numai prin înscriere în cartea funciară şi se pot pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimţământul proprietarului tabular.

În mod vădit, cât timp Statul Român nu numai că nu şi-a dat consimţământul radierii dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, dar chiar s-a opus, prin poziţia exprimată în cadrul acţiunii în rectificare de carte funciară iniţiată de către Comuna Coşteiu, întreg eşafodajul argumentativ construit de către aceasta şi consolidat prin motivarea deciziei atacate nu poate să reziste, impunându-se constatarea lipsirii sentinţei civile nr. 4138/2019 de efectul pozitiv al lucrului judecat, pentru toate motivele arătate.

Din perspectiva constatării dreptului de proprietate asupra construcţiilor identificate în acţiunea introductivă precizată, cu privire la construcţiile edificate pe acest teren de reclamanţi, în anii 1999 - 2010, în mod nelegal instanţa de apel a dat eficienţă efectului puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4138/2019, fără a intra în judecata fondului, fără a analiza probele propuse de recurenţi şi fără a examina dacă aceştia au făcut dovada contrară la care face referire art. 492 C. civ., cu atât mai mult cu cât, la data edificării construcţiilor, nici intervenientul forţat şi nici pârâta nu se comportau ca proprietari ai acestui teren, care nu a fost niciodată nici în posesia unităţii administrativ-teritoriale şi nici a altei instituţii din momentul desfiinţării CAP (...).

Dimpotrivă, pârâta a creat reclamanţilor aparenţa legitimităţii deţinerii terenului în calitate de mandatari ai persoanei cu vocaţie la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren şi, ulterior, în calitate de promitenţi-cumpărători, şi în această calitate şi de posesori, cu titlu, ai terenului, comportându-se faţă de aceştia ca şi faţă de adevăraţii proprietari atât ai terenului, cât şi ai construcţiilor pe care, de altfel, le-au edificat pe o durată îndelungată de timp, chestiune ce constituie, în realitate, un acord tacit, neechivoc, manifestat de aceasta şi confirmat de întreg ansamblu probator administrat în cauză.

5. Apărările formulate în cauză

- Prin întâmpinare, intimatul intervenient forţat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea soluţiei instanţelor de fond în ceea ce priveşte cererea de intervenţie forţată.

În condiţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ., specific acestei forme de intervenţie forţată este faptul că terţul ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

Legea stabileşte astfel o condiţie restrictivă absolută şi imperativă, în sensul ca terţul să pretindă (să poată pretinde) aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

Totodată, terţul dobândeşte poziţia procesuală a reclamantului, iar hotărârea care se va pronunţa îşi va produce efectele şi faţă de el.

Poziţia acestuia este independentă, procesul continuând chiar dacă partea ce l-a chemat în judecată renunţă la proces.

Însă, aşa cum rezultă neechivoc din petitul al doilea al cererii introductive, intimatul putea fi introdus în cauză doar pentru stabilirea existenţei, de către instanţă, a unui drept de superficie asupra terenului în litigiu.

Or, întrucât intimatul este proprietarul terenului, rezultă că are toate atributele dreptului de proprietate, nefiind necesar a solicita instanţei să stabilească existenţa vreunui drept de superficie.

Prin urmare, intimatul nu poate avea interes de a solicita stabilirea aceluiaşi drept ca şi reclamanţii-recurenţi asupra terenului (condiţie sine qua non a admiterii cererii în principiu), astfel încât cererea formulată în condiţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ. nu îndeplineşte condiţiile legii.

Mai arată intimatul că cererea de intervenţie forţată este una contradictorie, întrucât, pe de-o parte, aceasta este formulată pe considerentul că pretenţiile reclamanţilor privind dreptul de superficie se va îndrepta împotriva proprietarului terenului (considerat Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi care ar deveni, astfel, pârât), deşi norma de reglementare din Codul de procedură civilă impune ca cel faţă de care se formulează această cerere să poată pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul şi devine la rândul său reclamant.

Pe de altă parte, deşi, teoretic, intimatul ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca reclamanţii, practic faţă de acesta se formulează pretenţii pe considerentul că ar fi proprietarul terenului faţă de care se solicită constatarea existenţei unui drept de superficie, fiind, aşadar, pârât.

- Prin întâmpinare, recurenţii A şi B au arătat că achiesează la apărările recurenţilor-intervenienţi şi că solicită admiterea recursului acestora.

- Prin întâmpinare, recurenţi-intervenienţi au arătat că solicită admiterea recursului recurenţilor-reclamanţi.

- Prin întâmpinare, intimata Comuna Coşteiu, prin Primar, a solicitat respingerea recursurilor, ca inadmisibile, dat fiind caracterul de proces funciar al dosarului pendinte, ce are legătură strânsă cu aspecte tranşate definitiv anterior şi anume că atât terenul cât şi construcţiile vizează imobilul situat în Sat (...), care sunt obiect de reglementare al Legii nr. 18/1991. Pe de altă parte, cererile de recurs vizează modalitatea de administrare sau de apreciere a probelor, aspecte ce nu se regăsesc printre motivele de nelegalitate din configuraţia actuală a recursului.

Pe fondul recursurilor, intimata-pârâtă arată că acestea sunt neîntemeiate, probele repudiate de instanţa de apel nu pot îndeplini condiţiile legii (utilitate, pertinenţă şi concludenţă), motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Prin întâmpinarea depusă la fond, Statul Român a recunoscut dreptul intimatei asupra terenului şi construcţiei.

Statul Român nu a atacat cu apel nici cu recurs această soluţie, care este opozabilă tuturor părţilor prin prisma art. 430 C. proc. civ.

Atât terenul cât şi construcţiile agrozootehnice din sat (...) au fost inventariate, conform Codului administrativ, ca apartenenţe la patrimoniul privat al Comunei Coşteiu, iar hotărârea Consiliului Local prin care s-a realizat inventarul domeniului privat al acesteia a fost validată de Prefectul Judeţului Timiş şi de instanţele de contencios administrativ, care au respins demersul familiei F, prin care s-a solicitat constatarea nelegalităţii inventarului, impunându-se în prezenta cauză efectul pozitiv al lucrului judecat cu referire la dosar nr. y/30/2021.

- Prin răspunsurile la întâmpinări, recurenţii A, B au solicitat înlăturarea apărărilor conţinute în întâmpinarea formulată de intimatul-intervenient Statul Român, respectiv în cea a intimatei-pârâte Comuna Coşteiu, indicând, în acest sens, admisibilitatea demersului judiciar promovat, dat fiind că litigiul pendinte are ca obiect o acţiune de drept comun, cu caracter patrimonial, nefiind unul de fond funciar.

- Prin răspunsurile la întâmpinări, recurenţii-intervenienţi au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimatul-intervenient Statul Român şi de intimata-pârâtă Comuna Coşteiu.

- Prin răspunsul la întâmpinarea recurenţilor-intervenienţi, intimata-pârâtă Comuna Coşteiu, prin primar, prin care a menţionat că recurenţii-intervenienţi au avut calitatea de părţi în dosarul nr. x/252/2022 având ca obiect cererea de revizuire formulată de către reclamanţi împotriva sentinţei civile pronunţate de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/252/2017, astfel că sentinţa nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj le este opozabilă chiar şi numai după respingerea cererii de revizuire.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate în cauză prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi arătate:

1) Recursul reclamanților A şi B (care a menționat şi încheierea din 14.02.2024, parte integrantă a deciziei instanţei de apel, consemnând dezbaterile asupra fondului căii de atac) a susţinut, mai întâi, cu referire la motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., faptul că ar fi fost încălcate norme de procedură, prin aceea că instanța a respins probele solicitate (expertiză în construcții, interogatoriu şi declarații de martori) cu motivarea că „ar fi prematură o eventuală încuviințare a probelor, în rejudecarea fondului, câtă vreme aceasta ar avea caracter subsidiar unei eventuale admiteri a apelului”, ceea ce înseamnă că instanța îşi crease deja o părere (preconcepută) în legătură cu menținerea soluției de primă instanță care îşi sprijinise judecata pe reținerea, eronată, a efectului pozitiv al autorității lucrului judecat ataşat unor hotărâri anterioare.

Critica este nefondată, faţă de dispozițiile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., care dau posibilitatea instanței de apel să dispună refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum şi administrarea de probe noi.

De asemenea, potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în cazul în care constată că, în mod greşit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată şi va judecata procesul.

Faţă de dispoziţiile procedurale menționate, rezultă, pe de o parte, facultatea instanței de apel de a aprecia asupra necesității sau utilităţii refacerii ori completării probelor administrate şi, pe de altă parte, soluţia care se impune – aceea a anulării hotărârii de primă instanță şi evocării fondului – atunci când soluționarea procesului de către prima jurisdicție s-a realizat eronat fără a se intra în cercetarea fondului.

Or, în speţă, instanța de apel fiind învestită cu o critică referitoare la faptul că în mod greşit prima instanță nu realizase o judecată pe fondul raporturilor juridice, sprijinindu-și soluţia pe efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ataşat unei hotărâri anterioare, în mod corect a considerat că încuviințarea probatoriului, înainte de a fi cercetată critica menționată – în cazul în care şi-ar fi dovedit caracterul întemeiat ar fi condus la anularea hotărârii şi subsecvent acestei soluţii, la evocarea fondului – ar fi fost o măsură prematură, ce nu-şi dovedea utilitatea la acel moment procesual.

Faţă de aceste repere procedurale, care guvernează judecata în apel şi a căror aplicare a fost corect realizată, este total lipsită de fundament şi susținerea recurenților în sensul că, prin modalitatea desfășurării judecății anterioare, le-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin aceea că nu le-au fost încuviințate probele solicitate.

- Susținând caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate şi incidența, astfel, a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți pretind fără temei că, respingându-le solicitarea de desființare a sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, decizia din apel ar fi statuat, contrazicându-se, că nu ar fi vorba despre un raționament judiciar al primei instanțe bazat exclusiv pe excepții (în realitate, pe valorificarea efectului pozitiv al lucrului judecat), ci şi pe statuarea asupra inexistenței acordului expres neechivoc al proprietarului terenului – intimata comuna Coşteiu – pentru dobândirea dreptului de superficie.

S-a arătat că instanța de apel însăși şi-a bazat raționamentul „concentrându-se” asupra efectului pozitiv al lucrului judecat şi doar în mod cu totul subsidiar a considerat că nu exista un acord expres al proprietarului terenului pentru demonstrarea unui drept de superficie.

Critica este nefondată, lipsită de aptitudinea de a demonstra vreo contrarietate în considerentele care au fundamentat silogismul judiciar al instanței de apel.

În mod corect, dată fiind valoarea efectelor lucrului judecat (art. 430, 431 C. proc. civ.), instanța nu doar că nu putea ignora dezlegările jurisdicționale anterioare, ci trebuia să le facă aplicarea în cauza ce o învestise, în măsura în care stabilea existența legăturii între acestea și chestiunile litigioase supuse analizei în prezenta pricină.

Cum în procesul anterior se dezbătuse şi tranșase aspectul legat de proprietatea asupra aceluiași teren (în privința căruia reclamanții pretind existența dreptului de superficie) şi respectiv, asupra construcțiilor edificate pe acel teren, în mod corect s-a reținut repercutarea efectului pozitiv al lucrului judecat anterior în prezenta cauză, în modalitatea în care nici instanța şi nici părţile nu mai pot pretinde contrariul celor deja statuate.

Împrejurarea că instanța face referire şi la nedovedirea, în cadrul litigiului pendinte, a unui acord expres şi neechivoc al proprietarului terenului în legătură cu edificarea construcțiilor de către terți (recurenții-reclamanți), nu atrage ipoteza contrarietății în interiorul considerentelor, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de o parte, întrucât decizia din apel nu contrazice în niciun fel cele statuate anterior în legătură cu titularul dreptului de proprietate asupra terenului şi construcțiilor.

Pe de altă parte, întrucât considerentul suplimentar al instanței vizează aşa-numitele construcții despre care reclamanții au susținut că au fost edificate ulterior, nefiind cuprinse în litigiul de fond funciar, aşa încât sub acest aspect, neacoperit de efectul lucrului judecat, era necesară analiza proprie a instanței. Or, această analiză s-a realizat în aceleași coordonate, specifice verificării dreptului de superficie (care presupune, pentru constituirea lui valabilă, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, existența acordului expres al proprietarului terenului pentru edificare), ajungându-se la aceeași concluzie ca în litigiul precedent.

- Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au pretins că decizia din apel a fost dată pe baza unei interpretări şi aplicări greşite a dispozițiilor legale în materia calificării dreptului asupra imobilelor în litigiu, făcându-se trimitere în acest sens, la efectul pozitiv al lucrului judecat ataşat sentinței civile nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, greşit valorificat, fără să se acorde relevanță schimbării împrejurărilor urmare a pronunțării deciziei nr. 857/2022 a Curții de Apel Timișoara, precum şi la o greșită înțelegere a regimului juridic al celor două forme de proprietate – socialistă şi cooperatistă – existente înainte de 1990.

Critica este nefondată, întrucât sub pretextul unei calificări greșite a drepturilor asupra imobilelor în litigiu (care nu puteau viza, raportat la pretențiile formulate, decât verificarea dreptului de proprietate asupra terenului, situația construcțiilor de pe acesta şi existența unui acord expres al proprietarului în legătură cu edificarea respectivelor construcții), recurenții readuc de fapt, în discuție, ca şi în cadrul motivului de recurs anterior, efectul pozitiv al lucrului judecat ataşat hotărârii din primul litigiu al părților, pretinzând, în mod eronat, că acesta ar fi trebuit înlăturat întrucât s-ar fi modificat împrejurările pricinii.

În realitate, analiza instanței de apel procedează la o corectă verificare şi statuare asupra drepturilor în litigiu care, corespunzător construcției juridice susținute de reclamanți, cei care au pretins existența unui drept de superficie, presupunea stabilirea titularului proprietății asupra terenului, a construcțiilor de pe acesta şi măsura în care exista o convenție expresă între proprietarul terenului şi constructor, pentru dobândirea de către acesta din urmă, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor şi, în mod corespunzător, a unui drept de folosință asupra terenului aferent.

Or, aşa cum corect a reținut instanța de apel, situația dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcțiilor de pe acesta a fost lămurită în litigiul anterior al părților, conform sentinței civile nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj (rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 957/19.07.2021 a Tribunalului Timiș), prin care s-a constatat că reclamanta comuna Coşteiu a dobândit ope legis, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2,76 ha., situat în intravilanul localității (...), la nr. conscripţional (...) şi asupra construcțiilor agrozootehnice edificate pe acest teren. Prin aceeași sentință au fost obligați pârâţii A şi B „să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilele menționate”.

Susținerea recurenților în sensul că instanța n-ar fi ţinut seama de împrejurări intervenite ulterior, care ar fi lipsit de efecte hotărârile arătate, este eronată, ignorând funcția şi rolul autorității de lucru judecat, acelea de a asigura imutabilitatea statuărilor jurisdicționale decurgând din hotărâri definitive ale instanțelor, cu dezideratul de respectare a ordinii publice, a securității şi stabilității circuitului juridic.

Este motivul pentru care, potrivit noii reglementări a instituției autorității de lucru judecat, dată prin dispozițiile art. 430 – 432 C. proc. civ., aceasta nu mai este limitată la funcția de excepție procesuală sau de prezumție, ci este efect al hotărârii judecătorești, care se atașează deopotrivă, dispozitivului şi considerentelor decisive ori celor decizorii (care dau dezlegare unei chestiuni litigioase în interiorul procesului).

Astfel fiind, o hotărâre ulterioară (decizia nr. 857/28.09.2022 a Curții de Apel Timișoara, la care fac referire recurenții) nu poate lipsi de efecte hotărârea pronunțată inițial în raporturile dintre părţi, pe aceeași chestiune litigioasă (vizând dreptul de proprietate asupra terenului şi a construcțiilor edificate pe acesta).

Separat de împrejurarea că prin decizia menționată a fost anulată HCL nr. 75/2019 a Comunei Coşteiu, de inventariere a bunurilor domeniului privat al U.A.T., pentru lipsa cvorumului legal, fără ca acest act al autorității administrative să fi fost reţinut ca dovadă a dreptului de proprietate în litigiul anterior, în care s-a stabilit o dobândire a proprietății ope legis, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, se constată aceeași denaturare juridică, de către recurenți, a instituției autorității de lucru judecat.

Astfel, o hotărâre ulterioară care ar tranșa în mod diferit în raporturile dintre părţi, asupra aceleiași chestiuni litigioase, nu este aptă să lipsească de efecte prima judecată (neputându-se constitui într-o modalitate de cenzură sau control asupra acesteia), ci, dimpotrivă, a doua hotărâre, în măsura în care ar contrazice-o pe prima, ar fi supusă retractării și revizuirii pe temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., tocmai pentru încălcarea autorității de lucru judecat a primei judecăți.

Pe acest aspect, instanța de apel reține, în mod corect, nu doar că cele statuate prin sentința civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, în legătură cu modul originar de dobândire a proprietății de către Comuna Coşteiu nu puteau fi lipsite de efecte prin pronunțarea unor hotărâri ulterioare, ci, dimpotrivă, că efectul pozitiv al lucrului judecat a fost valorificat, odată în plus, prin decizia nr. 1277/29.12.2022 a Curţii de Apel Timișoara – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

Potrivit acestei din urmă decizii, respingându-se acțiunea lui A şi B, de anulare a HCL Coşteiu nr. 60/22.09.2020, privind inventarierea anuală a bunurilor din domeniul public şi privat, s-a reţinut că reclamanții nu pot pretinde realizarea unui drept subiectiv viitor şi previzibil şi nici o vătămare în legătură cu includerea terenului de 2,76 ha. şi a construcțiilor agrozootehnice de pe acesta în inventarul Comunei Coşteiu, câtă vreme s-a statuat în mod definitiv, prin sentinţa nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj, că imobilul nu se află în proprietatea lor, dreptul fiind dobândit ope legis, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, de Comuna Coşteiu.

- În privința pretinsei confuzii pe care ar realiza-o instanța de apel între regimul juridic specific proprietății socialiste de stat şi celei cooperatiste, anterior anului 1990, se constată că recurenții tind de fapt, în același demers, de contestare a autorității lucrului judecat, la repunerea în discuție, în mod nepermis, a efectelor unei hotărâri judecătorești definitive (sentinţa nr. 4138/2019).

Instanța de apel nu-şi sprijină soluţia pe considerente referitoare la cele două feluri de regimuri juridice, ci doar, cu trimitere la acestea, arată o dată în plus, atitudinea oscilantă şi contradictorie a reclamanților care pe de o parte, au susținut că persoana cu care au încheiat o înțelegere ar fi urmat să beneficieze de o reconstituire a dreptului în temeiul Legii fondului funciar, pentru ca apoi să susțină că terenul nu a fost cooperativizat şi nu-i era aplicabilă legislația funciară, rămânând tot timpul în proprietatea tabulară a Statului Român.

- Susținerea recurenților, conform căreia aceștia nu ar fi solicitat constatarea dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu, pentru a intra în „coliziune” cu sentința nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, ci doar au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate asupra construcțiilor edificate de ei pe acest teren, sunt unele care nesocotesc din nou, în mod flagrant, efectul autorității de lucru judecat ataşat respectivei sentinţe, care nu a tranșat doar asupra titularului dreptului de proprietate asupra terenului, ci şi asupra dreptului de proprietate privind construcțiile de pe teren, tot în favoarea Comunei Coşteiu.

Referitor la construcții care ar fi fost edificate după definitivarea litigiului anterior (conform deciziei nr. 957/19.07.2021 a Tribunalului Timiș), instanța de apel a reţinut, de asemenea, corect, că reclamanții n-au făcut dovada existenței unui acord expres, neechivoc cu proprietarul terenului, care să le fi permis construirea, astfel încât să se poată prevala de situaţia juridică a unui superficiar.

Or, este ştiut că în sistemul anterior intrării în vigoare a noului Cod Civil, dreptul de superficie, deşi nu avea o reglementare expresă, era recunoscut, în doctrină şi jurisprudență, ca fiind un dezmembrământ al proprietății, ce opunea două drepturi de proprietate aparținând unor titulari diferiți (dreptul proprietarului asupra terenului şi dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcțiilor, cu posibilitatea recunoscută acestuia de a se folosi de terenul aferent construcțiilor).

Tocmai pentru că reprezenta un dezmembrământ al dreptului de proprietate, constituirea superficiei nu se putea realiza decât prin convenția părților, prin legat, uzucapiune sau prin lege, iar nu prin intermediul unei hotărâri judecătorești (care să suplinească acordul de voință al părților).

De aceea, în absența unui astfel de acord, care să vizeze, cum pretind recurenții, construcții ulterioare, care ar ieși, prin nestatuarea asupra lor potrivit judecății anterioare, de sub efectul autorității de lucru judecat, recurenții nu pot susţine cu temei caracterul nelegal al deciziei, care nu le-a recunoscut în patrimoniu un asemenea drept de superficie.

- De asemenea, criticile recurenților, care neagă dreptul de proprietate al intimatei-pârâte Comuna Coşteiu (adică partea împotriva căreia şi-au îndreptat pretențiile, pentru ca pe terenul acesteia să le fie recunoscut dreptul de superficie) susținând, în același timp, că în prezent proprietar tabular este Statul Român, nu justifică în niciun fel nelegalitatea deciziei.

Faptul că, în prezent, în cartea funciară figurează, cum se susţine, Statul Român, nu înseamnă că recurenții-reclamanți au demonstrat că ar fi titularii unui drept de superficie asupra terenului, indiferent că acesta s-ar afla în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale sau al statului, câtă vreme nu au prezentat o convenție opozabilă proprietarului care să le fi permis edificarea construcțiilor.

Dimpotrivă, fără să se poată prevala de o cauză juridică nouă a dreptului pretins, recurenții pun în discuție pe de o parte, efectele autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, care a tranșat în privința dreptului de proprietate asupra construcțiilor şi, în plus, de o manieră contradictorie, negând propriul demers, contestă dreptul de proprietate asupra terenului al intimatei-pârâte (căreia doresc să-i opună dreptul de superficie).

Împrejurarea că reclamanții recurenți au atras în proces, pe calea intervenției forțate, şi Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu este de natură să înlăture, în raport cu aceștia, efectul autorității de lucru judecat al hotărârii anterioare, câtă vreme, prin noul demers promovat nu au putut invoca o altă cauză juridică a dreptului, distinctă de cea de care s-au prevalat în procesul anterior (în care au arătat că au avut un antecontract încheiat cu numitul E, căruia urma să-i fie reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, acțiunea în acest sens fiind respinsă, conform sentinței nr. 4138/2019).

Or, faţă de părțile procedurii judiciare, relativitatea efectelor hotărârii are caracter obligatoriu (art. 435 alin. (1) C. proc. civ.), neputându-se realiza o dovadă contrară, iar un nou demers în valorificarea aceluiași drept, fără a înfrânge principiul autorității de lucru judecat, ar fi posibil doar în măsura în care partea s-ar putea prevala de o altă cauză juridică a dreptului său, nesupusă dezbaterii anterioare.

În speță, cum s-a arătat, fără să invoce şi să demonstreze un alt izvor al dreptului pe care îl afirmă, recurenții-reclamanți se limitează la a pune în discuție dreptul de proprietate asupra terenului al intimaților, cu scopul doar de a se sustrage de sub efectul autorității de lucru judecat al hotărârilor anterioare.

Aşa cum corect a concluzionat instanța de apel, dând eficiență pe de o parte, efectului pozitiv al autorității de lucru judecat şi, pe de altă parte, înscrisurilor depuse în probațiune, nicio vocație în legătură cu dobândirea unui drept de superficie în patrimoniul lor n-au demonstrat reclamanții, în absența dovedirii unui acord expres cu proprietarul terenului, care să-i fi îndreptățit la dobândirea proprietății asupra construcțiilor şi a dreptului de folosință asupra terenului aferent.

Ca atare, toate criticile aduse deciziei de către reclamanți au fost constatate nefondate, recursul acestora urmând să fie respins în consecință.

2) Recursul intervenienților accesorii D S.R.L. şi C S.R.L., în interesul reclamanţilor, deduce judecăţii critici care au, de asemenea, caracter nefondat, ele constituindu-se de altfel, într-o preluare, în cea mai mare parte, a susținerilor din recursul reclamanţilor.

- Astfel, pretinzând o greşită valorificare a efectului pozitiv al lucrului judecat ataşat sentinţei civile nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, recurenții intervenienți fac trimitere, în mod inadecvat procedural (la fel ca în recursul reclamanților) la pronunțarea ulterioară a deciziei nr. 857/2022, vizând anularea HCL nr.759/2019 a Comunei Coşteiu, ignorând faptul că nu acest act administrativ a stat la baza recunoașterii dreptului de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale în litigiul anterior, ci statuarea asupra dobândirii acestui drept s-a realizat ope legis, dându-se efect dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991.

Faptul că, urmare a pronunţării respectivei decizii, statul ar fi redobândit proprietatea tabulară asupra terenului nu este un aspect care să sprijine demersul reclamanților în favoarea cărora a fost formulată cererea de intervenție, câtă vreme ceea ce trebuia să demonstreze aceștia, pentru a-şi fundamenta pretenţia vizând dreptul de superficie, era existenţa unui acord expres cu proprietarul terenului care să le fi permis edificarea respectivelor construcții.

Or, aşa cum corect a arătat Statul Român prin întâmpinarea formulată, atragerea acestuia în proces pe calea intervenției forțate este un demers contradictoriu în sine, câtă vreme se susţine, pe de o parte, că pretențiile reclamanților privind dreptul de superficie se îndreaptă împotriva proprietarului terenului (considerat astfel a fi Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice) şi, pe de altă parte, temeiul atragerii în proces (art. 68 C. proc. civ.) presupune ca cel faţă de care se formulează o astfel de cerere să poată pretinde aceleași drepturi ca şi reclamantul (deşi pretenţiile care se opun intervenientului forţat sunt referitoare la calitatea acestuia de proprietar asupra terenului, iar nu de titular al unui drept de folosință asupra acestuia, care i-ar fi recunoscut superficiarului).

- Sunt fără temei legal, de asemenea, susținerile recurenților intervenienți în legătură cu lipsirea de autoritatea lucrului judecat a sentinţei nr. 4138/2019, sub motiv că efectele acesteia au fost suspendate în trei dosare de revizuire distincte.

În realitate, ceea ce au obținut recurenţii, pe calea revizuirii, a fost suspendarea executării, în condițiile art. 512 C. proc. civ., iar nu suspendarea efectelor lucrului judecat.

Potrivit art. 430 alin. (5) C. proc. civ., „hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre”, situaţie în care recurenţii nu se regăsesc (dimpotrivă, în dosarul nr. x/252/2022, în care a fost deja soluționată revizuirea, soluția a fost de respingere).

- La fel de inadecvat se raportează recurenţii la modalitatea în care se produc efectele sentinţei nr. 4138/2019 în raport cu Statul Român, arătând că nu-i sunt opozabile acestuia, nefiind parte în proces, astfel încât intimata Comuna Coşteiu nu ar deţine nicio hotărâre care să-i recunoască dreptul în contradictoriu cu titularul acestuia.

În realitate, recurenții intervenienți nu pot sprijini demersul reclamanților care pretind un drept de superficie decât în măsura în care s-ar dovedi existența unei convenţii a acestora cu proprietarul terenului (unitatea administrativ-teritorială ori Statul Român).

De aceea, este lipsită de relevanță juridică modalitatea în care hotărârea menționată îşi produse efecte de opozabilitate faţă de terţi, ceea ce este important în speţă, raportat la poziţia reclamanților, sprijiniți de intervenienții accesorii, fiind relativitatea şi obligativitatea efectelor aceleiași hotărâri faţă de aceştia, ca părţi în respectivul dosar.

Or, faţă de ei intimata şi-a dovedit dreptul de proprietate, acesta fiind validat jurisdicțional, de vreme ce acţiunea i-a fost admisă deopotrivă în privința terenului şi a construcțiilor de pe acesta, aflate în dispută.

- De asemenea, subsumat aceluiași demers, de negare a efectelor autorităţii de lucru judecat ataşat unei hotărâri judecătorești definitive, recurenții intervenienți pretind o greşită referire şi valorificare, de către instanța de apel, a deciziei civile nr. 1277/29.12.2022 a Curţii de Apel Timișoara (prin care a fost validată inventarierea imobilelor în patrimoniul Comunei Coşteiu).

Instanța de apel a reţinut corect, raportat la elementele pricinii şi instituția juridică în dezbatere (superficia) relevanța respectivei decizii care, valorificând la rândul ei, efectul pozitiv a lucrului judecat ataşat sentinței nr. 4138/2019, statua asupra bunurilor inventariate în patrimoniul Comunei, inclusiv cel aflat în litigiu.

Susținerile recurenților în sensul că terenul şi construcțiile ar fi fost incluse în mod nelegal în patrimoniul intimatei (având în vedere că „există în continuare alte litigii, care vizează eventuala constatare a unor falsuri în actele de inventariere”) sunt unele făcute în contra statuărilor unei hotărâri definitive, care până la acest moment n-a fost retractată/desființată în cadrul unor căi legale de atac.

- Fără să poată fi circumscrise unor critici de nelegalitate, recurenții intervenienți, aduc în discuție, în cadrul recursului, aspecte de fapt, legate de modalitatea în care au fost edificate construcțiile de pe teren, precum şi de evaluare a probatoriului, pentru a contesta aprecierea făcută de instanța devolutivă asupra raportului de expertiză topografică. De asemenea, sunt făcute referiri la demersurile pe care numitul E, indicat ca autor al reclamanților, le-a făcut pentru reconstituirea dreptului de proprietate „la care era îndreptățit în temeiul Legii nr. 18/1991”.

Or, toate aceste aspecte, vizând împrejurări de fapt şi de probatorii, sunt unele care nu pot fi aduse judecății în recurs, excedând controlului de legalitate şi limitelor acestuia, date prin dispozițiile art. 483 alin. (3), art. 488 C. proc. civ.

- În privinţa regimului juridic al imobilelor şi distincția pe care recurenții intervenienți o fac între proprietatea cooperatistă şi cea socialistă de stat, aceasta este lipsită de orice relevanță pretinsă, pentru argumente arătate deja în analiza recursului reclamanților (referitoare la poziția oscilantă a acestora asupra cauzei dreptului la care ar fi fost îndreptățit autorul indicat, numitul E care, pe de o parte, ar fi fost îndreptățit la o reconstituire a proprietății pe temeiul Legii fondului funciar şi, pe de altă parte, n-ar fi avut o asemenea vocație, în contextul în care proprietatea tabulară aparținea Statului).

- De asemenea, cu privire la construcțiile pretins edificate după definitivarea litigiului anterior, astfel încât situația lor nu ar fi intrat sub efectul autorității de lucru judecat, critica este nefondată în sensul considerentelor deja arătate în analiza aceluiași aspect al recursului reclamanților.

Ceea ce este relevant, din perspectiva dreptului de superficie pretins, este existenţa unui acord neechivoc cu proprietarul terenului, care să permită edificarea construcțiilor de către terţ, în aşa fel încât acesta să poată susține ulterior că are deopotrivă, dobândită proprietatea asupra construcției şi recunoscut dreptul de folosință asupra terenului aferent.

Cum un astfel de acord nu a fost exhibat, singura concluzie care s-a impus judecății, reținută ca atare în mod legal de instanțele fondului, a fost aceea a inexistenței dreptului de superficie în patrimoniul reclamanților, în apărarea cărora şi-au legitimat prezența în proces intervenienții accesorii.

Pentru toate considerentele arătate, criticile intervenienților care, pe de o parte le reiau în mare măsură pe cele formulate de reclamanți, pe de altă parte aduc în dezbaterea recursului aspecte de temeinicie şi evaluare a probatoriului, respectiv, pun în discuție, negându-le, efectele autorității de lucru judecat ale unor hotărâri definitive, nu demonstrează nelegalitatea deciziei din apel.

În consecință, şi recursul intervenienților accesorii va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A şi B şi de intervenienţii D S.R.L. şi C S.R.L. împotriva deciziei nr. 74 din data de 20 martie 2024 a Curţii de Apel Timişoara-Secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.