Revision for contradictory judgments inapplicable to bad-faith legal aid orders lacking triple identity

Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024

asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin decizia civilă nr. 154/A din 14 mai 2019, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă-pârâtă reconvenţional A., în contradictoriu cu intimatul-pârât-reconvenţional B., împotriva sentinţei civile nr. 10590 din 16 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Braşov. A schimbat, în parte, sentinţa, în ceea ce priveşte culpa în desfacerea căsătoriei, astfel încât, a admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de intimatul-pârât-reconvenţional B.; a declarat desfăcută căsătoria încheiată între pârâtul-reclamant şi reclamanta-pârâtă; a compensat între părţi cheltuielile de judecată din faţa instanţei de fond; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 13 octombrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., partajarea bunurilor imobile comune dobândite în timpul căsătoriei.

La 3 noiembrie 2017, reclamantul a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferente soluţionării cererii de partaj.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2017, Judecătoria Braşov a respins cererea formulată de petent, încheiere care a fost atacată de petent cu cerere de reexaminare.

Prin încheierea din 7 februarie 2018, instanţa a admis, în parte, cererea de reexaminare, a redus la jumătate taxa judiciară de timbru datorată de reclamant, de la 25.912,5 RON la 12.956,25 RON, şi a eşalonat plata acestei taxe în 48 rate lunare a câte 270 RON, plătibile în data de 15 a fiecărei luni, începând cu luna martie 2018.

Prin cererea înregistrată la 10 august 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Judecătoriei Braşov, petenta A. a sesizat instanţa în sensul constatării că cererea de ajutor public judiciar a formulată de petentul B. cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, impunându-se obligarea intimatului la restituirea către stat, cu titlu de despăgubire, a sumei de care reclamantul a fost scutit, cu revenirea asupra ajutorului public acordat şi amendarea acestuia.

Prin încheierea din 14 martie 2022, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2021, s-a admis sesizarea formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimatul B., privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru datorate în dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov.

A fost obligat intimatul la restituirea către stat, cu titlu de despăgubire, a sumei de 12.956,25 RON, reprezentând ajutorul public judiciar acordat sub forma reducerii taxei judiciare de timbru datorate de către intimat în dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov. S-a dispus amendarea intimatului cu suma de 10.000 RON pentru formularea cererii de ajutor public judiciar cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului.

Împotriva încheierii a formulat cerere de reexaminare petentul B., solicitând anularea acesteia.

Prin încheierea din 7 aprilie 2023, Judecătoria Braşov a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de petent împotriva încheierii din 14 martie 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă.

2. Cererea de revizuire

Împotriva încheierii pronunţate la 14 martie 2022 de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2021, a formulat cerere de revizuire revizuentul B., solicitând anularea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov – secţia civilă, în 4 mai 2023, sub nr. x/2023.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă

Prin decizia civilă nr. 928/AP din 22 mai 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva încheierii din 14 martie 2023 pronunţate de Judecătoria Braşov. A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării încheierii. A obligat revizuentul să plătească intimatei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Cale de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 928/AP din 22 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs revizuentul B..

Prin cererea de recurs, revizuentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel.

Dezvoltând motivele de recurs, revizuentul a susţinut că, în mod greşit, s-a reţinut că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât în cadrul acestei căi extraordinare de atac nu se poate face o apreciere asupra considerentelor hotărârii a cărei revizuire se cere, cum, de altfel, s-a reţinut, în mod greşit, că instanţa care a pronunţat, în reexaminare, încheierea din 14 martie 2022, în dosarul nr. x/2021, ar fi făcut referire la decizia civilă nr. 154A/14 mai 2019 pronunţată de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, în dosarul nr. x/2017, ale cărei considerente au intrat in puterea de lucru judecat.

A învederat revizuentul că, în practica judiciară s-a statuat că cererea de revizuire este admisibilă atunci când instanţa nu s-a pronunţat sau a ignorat autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri, această ultimă ipoteză fiind incidentă în speţă.

Astfel, a menţionat că instanţa care a soluţionat sesizarea formulată de intimata A. nu a analizat susţinerile acestuia ca şi o excepţie a autorităţii de lucru judecat, ci ca simple apărări de fond, ignorând în totalitate considerentele deciziei civile nr. 154A din 14 mai 2019 a Tribunalului pentru minori şi familie Braşov, încălcând astfel prevederile art. 248 C. proc. civ.. În situaţia în care excepţia autorităţii de lucru judecat ar fi fost soluţionată cu respectarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., ar fi fost inutilă administrarea altor probe, excepţia având caracter dirimant.

A menţionat că, în hotărârea pronunţată, Curtea de Apel, deşi a explicat, în considerente noţiunea autorităţii pozitive de lucru judecat, a menţionat totuşi că instanţa de revizuire trebuie să se rezume doar la a analiza strict tripla identitate în privinţa celor două hotărâri care sunt supuse comparaţiei.

Or, din moment ce prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu fac distincţie în privinţa autorităţii de lucrul judecat – efectul pozitiv sau negativ – a considerat că sunt întrunite condiţiile de revizuire, indiferent de tipul de autoritate de lucru judecat invocat, în cazul concret dedus judecăţii fiind invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Revizuentul a imputat Curţii de Apel încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 154A/14.05.2019 pronunţata de către Tribunalul pentru minori şi familie Braşov în dosarul nr. x/2017, prin care s-a reţinut, de instanţa care a pronunţat desfacerea căsătoriei dintre părţile litigante, că părţile au convieţuit în fapt până la mijlocul lunii iulie 2017, când revizuentul a părăsit domiciliul comun, mutându-se la părinţii săi, împreună cu minorul C..

Drept urmare, aceasta fiind situaţia de fapt reţinută în mod definitiv, a apreciat revizuentul că instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită nu mai putea sa administreze probe şi să se pronunţe asupra aceleiaşi stări de fapt.

Faţă de motivele invocate, revizuentul a concluzionat că sunt îndeplinite prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire este legală, raportat la dezlegările date de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 143/2022, jurisprudenţa secţiei a II-a civilă a instanţei supreme şi Decizia nr. 823/2021, pronunţată de Curtea Constituţională.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Deşi motivele de recurs formulate au fost subsumate de recurent ipotezelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate vor fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât acestea vizează greşita reţinere a Curţii de Apel în sensul neîndeplinirii condiţiilor pentru admisibilitatea cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia atacată, Curtea de Apel a reţinut că instanţa de revizuire nu are competenţa de a examina pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci doar îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat reieşită dintr-o hotărâre anterioară şi dacă reţine această situaţie, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Analizând cauza, instanţa de revizuire a concluzionat că aceste condiţii nu sunt însă îndeplinite, întrucât cauzele soluţionate prin hotărârile invocate a fi potrivnice nu sunt identice ca obiect şi cauză, iar decizia pronunţată în dosarul având ca obiect divorţ a fost analizată de instanţa care a soluţionat cererea de reexaminare formulată de revizuent.

Critica formulată de recurent în sensul interpretării greşite a dispoziţiilor legale care reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, fiind invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că încheierea a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire a fost pronunţată în soluţionarea unei sesizări înaintate de intimata A. care a invocat obţinerea, cu rea-credinţă, a ajutorului public judiciar de către revizuent.

Această sesizare a vizat un drept obţinut de revizuent, prin formularea unei cereri accesorii în dosarul nr. x/2017, având ca obiect partaj bunuri comune, acordat prin încheierea pronunţată la 7 februarie 2018 de Judecătoria Braşov.

Ca atare, se constată că procesul în legătură cu care a fost formulată cererea de revizuire dedusă judecăţii Curţii de Apel a început, în sensul art. 192 alin. (2) C. proc. civ., la 13 octombrie 2017, data la care cererea de chemare în judecată, prin care revizuentul a solicitat partajarea bunurilor comune, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, în vreme ce, în conformitate cu art. 25 alin. (1) din acelaşi cod, procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Art. 27 C. proc. civ. face aplicarea acestor reguli generale în materia căilor de atac, stipulând că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Aşadar, un efect important al cererii de chemare în judecată constă în stabilirea legii aplicabile întregii faze procesuale, începând cu judecata în primă instanţă şi continuând cu căile de atac, fie ele de reformare (apel, recurs) sau de retractare (revizuire, contestaţie în anulare).

Aceeaşi lege aplicabilă este relevantă şi pentru cererile accesorii şi incidentale. În cazul cererii de ajutor public judiciar, inclusiv al sesizării formulate în baza art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 şi al căilor de atac prevăzute de lege împotriva soluţiei pronunţate, regimul juridic este strâns legat de procesul principal, fiind determinat de legislaţia în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte reglementarea C. proc. civ., în forma aplicabilă prezentei cauze (formă anterioară Legii nr. 310/2018), raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, art. 509 alin. (1) prevedea că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel cum, în mod legal, a reţinut curtea de apel, invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În doctrina majoritară şi în practica judiciară cvasiunanimă s-a reţinut că, sub imperiul C. proc. civ., în forma sa iniţială (anterioară Legii nr. 310/2018), revizuirea este admisibilă doar cu privire la efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, nu şi cu privire la cel pozitiv. Aşadar, după cum în mod legal a statuat şi Curtea de Apel, cea de-a doua hotărâre trebuie să fie dată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese.

Această interpretare rezultă cu necesitate din prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, potrivit cu care dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

Referirea univocă şi exclusivă la soluţia anulării celei din urmă hotărâri, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, relevă fără putinţă de tăgadă că legiuitorul noului C. proc. civ. a avut, iniţial, în vedere doar încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, încălcare produsă prin judecarea din nou a unei pricini identice, fără ca în acest nou dosar să fi fost invocată şi soluţionată excepţia autorităţii de lucru judecat (în caz contrar, asupra soluţiei date excepţiei existând autoritate de lucru judecat, ceea ce exclude calea de atac de retractare, care nu dă loc unui veritabil control judiciar specific apelului ori recursului).

Numai în cazul în care se constată încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat şi incidenţa excepţiei corespunzătoare, soluţia anulării hotărârii ulterioare este singura posibilă şi adecvată. Dimpotrivă, în cazul în care se constată încălcarea unor considerente decisive ori decizorii, care au intrat în autoritatea de lucru judecat împreună cu dispozitivul hotărârii definitive iniţiale, înlăturarea acestor considerente presupune cu necesitate o nouă judecată a pricinii ulterioare şi conexe, pentru a se examina în ce măsură soluţia pronunţată în această pricină trebuie sau nu modificată ca urmare a reţinerii incidenţei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Or, vechea redactare a textului nu permitea o astfel de analiză, specifică unei veritabile rejudecări a celui de-al doilea proces.

În urma modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, art. 513 alin. (4) C. proc. civ. are o redactare diferită, statuând că, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Această soluţie legislativă nu produce însă efecte retroactiv şi nu este aplicabilă prezentei cauze, faţă de data introducerii acţiunii, care este anterioară Legii nr. 310/2018, după cum s-a arătat în cadrul considerentelor deciziei de faţă şi care nu vor mai fi reluate. Ca atare, deşi recurentul invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, relevantă în cauză este redactarea art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. anterior legii evocate.

Or, raportat la dispoziţiile legale, în acord cu instanţa de revizuire, Înalta Curte constată că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerinţa identităţii de obiect, părţi şi cauză prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci doar o identitate parţială de chestiune litigioasă, premisă de altfel necontestată de recurent, care susţine că în cauză este incident efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Astfel, litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Braşov, finalizat prin încheierea din 14 martie 2022, a cărei anulare o solicită revizuentul, a avut ca obiect sesizarea formulată de intimata A. prin care a invocat obţinerea, cu rea-credinţă, a ajutorului public judiciar de către revizuent, în cadrul dosarului nr. x/2017, având ca obiect partaj bunuri comune.

În schimb, litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului pentru minori şi familie Braşov, finalizat prin decizia nr. 154/A din 14 mai 2019, a avut ca obiect desfacerea căsătoriei dintre revizuent şi intimată, vizând doar raporturile personale dintre părţi.

Faţă de aspectele expuse, Înalta Curte reţine că, în mod corect, Curtea de Apel a reţinut că în cauză, nu se pune problema pronunţării unor hotărâri contradictorii în litigii cu aceleaşi părţi, obiect şi cauză, soluţia recurată fiind pe deplin legală.

Mai mult, astfel cum rezultă din considerentele încheierii pronunţate în 7 aprilie 2023, prin care Judecătoria Braşov a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de petentul B. împotriva încheierii din 14 martie 2022, a cărei anulare se solicită, instanţa a avut în vedere decizia nr. 154/A din 14 mai 2019 a Tribunalului pentru minori şi familie Braşov, a reţinut expres existenţa acestei hotărâri şi i-a evaluat relevanţa.

Or, aşa cum s-a menţionat anterior, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe în legătură cu existenţa acelei hotărâri.

Pentru aceste considerente, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea şi aplicarea corectă a legii, nefiind îndeplinite condiţiile ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi cod.

Totodată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-revizuent pârât să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 500 RON către intimata A., cheltuieli dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la filele x bis din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 928/Ap din 22 mai 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă pe recurentul-revizuent la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 februarie 2024.