Property restitution under Law 18/1991: inadmissibility of cassation against final decision on appeal against cassation complaint
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the plaintiffs as inadmissible, leaving the Court of Appeal’s decision to reject the prior cassation complaint as final and binding. The dispute concerned a property restitution claim under Law No. 18/1991, where the plaintiffs sought to reconstitute ownership of 22 hectares of extrarural and 1.3 hectares of intravilan land, arguing that the lower courts had erred in applying the res judicata doctrine by conflating two distinct legal proceedings and improperly combining rural and urban land claims. The Supreme Court’s decision rested on the principle of the legality of appellate routes, specifically holding that a decision rendered upon a cassation complaint is final and not subject to further appeal at the Supreme Court level, in accordance with Article 508(4) and Article 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which restrict parties to the procedural remedies expressly provided by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 5 din Legea nr. 187/1945, art. 252 alin. (1) C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ; Property restitution under Law 18/1991: inadmissibility of cassation against final decision on appeal against cassation complaint: Recurentele-contestatoare au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, menţinerea sentinţei civile nr. 490/2023 a Judecătoriei Medgidia, prin care a fost admisă cererea de retrocedare teren arabil extravilan (22 ha) şi teren intravilan (1,3ha), drepturi dobândite de proprietarul deposedat D., bunica paternă (soţia lui C., bunicul patern), invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/2022, reclamantele A. şi B. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 Deleni şi Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa, să dispună obligarea acestora la:
- reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafaţă de 17 ha, situat în extravilanul judeţul Constanţa, reprezentând diferenţa de la suprafaţă de 50 ha pe care au primit-o în proprietate până la suprafaţă de 67 ha ce figurează în registrele Arhivei Naţionale pe numele autorului C. - expropriat;
- reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 5 ha, nedeclarat de bunici, dovedit cu înscrisuri OCPI Constanţa;
- reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan din judeţul Constanta, terenul pe care a fost imobilul casa de locuit şi anexele gospodăreşti ale bunicilor paterni şi care figurează în registrele Arhivei Naţionale.
I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Medgidia, în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 490 din 04 aprilie 2023, Judecătoria Medgidia a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni şi Comisia Judeţeană de aplicare a Legii 18/1991 Constanţa; a obligat pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni la soluţionarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 165/2013, a cererilor de reconstituire nr. x/19.09.2005, nr. y/23.11.2005 şi nr. 194/30.11.2005, prin care reclamantele A. şi B. au formulat cereri de reconstituire după autorul C., precum şi la înaintarea propunerilor către pârâta Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa; a obligat pârâta Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanţa să emită o hotărâre prin care să soluţioneze propunerile pârâtei Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni, cu privire la cererile formulate de reclamante.
I.3. Decizia pronunţată de Tribunalul Constanţa, în apel:
Prin decizia civilă nr. 988 din 26 septembrie 2023, Tribunalul Constanţa a admis apelul formulat de apelanta pârâtă Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 490 din 04 aprilie 2023, pronunţate de Judecătoria Medgidia; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că a admis excepţia autorităţii de lucru judecat; a respins cererile de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 17 ha reprezentând diferenţa pînă la suprafaţa de 50 ha şi la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan din judeţul Constanţa, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat; a respins cererea de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5 ha, ca nefondată.
I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în recurs:
Prin decizia civilă nr. 23C din 21 februarie 2024, Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentele-reclamante A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 988 din 26 septembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Constanţa.
I.5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în contestaţia în anulare:
Prin decizia civilă nr. 75C din 24 aprilie 2024, Curtea de Apel Constanţa a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 23C din 21 februarie 2024, pronunţate de Curtea de apel Constanţa, ca nefondată.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 75C din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, au declarat recurs contestatoarele A. şi B..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 iulie 2024, sub nr. x/2024, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.
II.1. Motivele de recurs:
Recurentele-contestatoare au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, menţinerea sentinţei civile nr. 490/2023 a Judecătoriei Medgidia, prin care a fost admisă cererea de retrocedare teren arabil extravilan (22 ha) şi teren intravilan (1,3ha), drepturi dobândite de proprietarul deposedat D., bunica paternă (soţia lui C., bunicul patern), invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., decizia nr. 369 din 30 martie 2017 a Curţii Constituţionale, paragrafele 26, 30 şi 31, titlul XIII art. 2 (2) din Legea nr. 247/2005, contestatoarele au susţinut că recursul este prevăzut de lege şi au indicat temeiul în baza căruia au solicitat judecarea acţiunilor de către un complet specializat, pe parcursul întregului proces, în toate căile de atac, iar instanţa de apel şi celelalte instanţe nu au reuşit să demonstreze existenţa autorităţii de lucru judecat cu privire la un alt dosar cu acelaşi obiect, ajungându-se la situaţia anormală ca 2 procese cu obiecte diferite să fie considerate "identice", având soluţii diferite.
Au arătat că faptul că D. este proprietar deposedat este dovedit de înscrisul de la Arhivele Naţionale din 1949, din care rezultă că familia C. a rămas cu 50 ha în loc de 60 ha, întrucât buna, D., a decedat în anul 1947, dispărând cele 10 ha lăsate zestre bunicii.
Alte greşeli făcute de instanţe vizează faptul că extravilanul nu se cumulează cu intravilanul, prezenta sub acest aspect legislaţia, şi că nu există niciun motiv să nu primească cele 1,3 ha intravilan din localitatea Petroşani, unde s-a situat imobilul, casa de locuit, în prezen liber, fără proprietari.
Au menţionat că cel care stabileşte limitele judecăţii este reclamantul prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenţia concretă formulată, făcând trimitere la jurisprudenţa instanţei supreme (decizia nr. 1412 din 21 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaşie lu Justiţie, secţia a II-a civilă), astfel că au învestit instanţa de judecată în dosarul nr. x/2022 cu o acţiune având ca obiect retrocedare de pe urma lui D. (bunica paternă), precizând în dosarul de fond că au obţinut retrocedarea de pe urma proprietarului deposedat C., însă instanţa de apel a reţinut autoritatea de lucru judecat în urma schimbării obiectului cererii de chemare în judecată în sensul solicitării retrocedării de pe urma lui C., deşi respectiva modificare poate opera doar la primul termen de judecată, nu din oficiu, iar prin acţiunea formulată în cadrul dosarului nr. x/2017 au obţinut suprafaţa de 50 ha, însă retrocedarea terenului arabil extravilan (22 ha) şi a 1,3 ha teren intravilan aparţineau altui proprietar deposedat (D.).
Au precizat că în urma demersurilor efectuate la Primăria Deleni nu au obţinut înregistrările din registrul agricol referitor la D., C. şi E., urmare a refuzului acestei instituţii de a le comunica, aşa încât cererea formulată de acestea este dovedită, conform legii, prin alte înscrisuri acceptate de instanţa de fond în dosarul nr. x/2022, iar din hotărârea atacată rezultă că s-a solicitat doar acest dosar ceea ce denotă faptul că, în apel, s-a reţinut autoritatea de lucru judecat fără a se analiza ambele dosare, de către un complet nespecializat şi care să cunoască legislaţia în domeniu.
Sub acest aspect, recurentele au făcut trimitere la obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, la sentinţa civilă nr. 490 din 04 aprilie 2023 pronunţată de această instanţă, la considerentele tribunalului expuse prin decizia nr. 1936/2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, în care s-a reţinut că s-au dat deja 50 ha de pe urma proprietarului deposedat C., înainte de promovarea procesului, respingându-se acţiunea, deşi au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma ambilor proprietari deposedaţi, contrar celor menţionate de către instanţa de fond, legea neprevăzând că autorul C. să fie trecut în registrul agricol, ci să fie avut în vedere doar înscrisul în favoarea proprietarului, evidenţiind conţinutul Titlului VI din Legea nr. 247/2005, a cererii formulate de tatăl lor, E., cu referire la ambii bunici şi suprafaţa de 53 ha, comunicată de Primăria Deleni din registrul agricol, a celor 2 înscrisuri obţinute în anii 2005 şi 2017 cu privire la suprafaţa de 67 ha teren extravilan, din care a fost expropriată suprafaţa de 7 ha, faţă de care figurau 2 proprietari, inclusiv D., a cererilor formulate de recurente înregistrate sub nr. x/19.09.2005, nr. y/23.11.2005 şi nr. 194/30.11.2005, a înscrisului din care rezultau cele 5 ha nedeclarate care au trecut în proprietatea statului, a declaraţiilor martorilor F., G. şi H., la înscrisurile oficiale din care rezultă că înregistrările se făceau pe cap familie şi nu pe persoană, iar după anul 1945 vânzarea terenurilor se făcea cu aviz de la Ministerul Agriculturii, însă nu există o dovadă în acest sens cu privire terenurile în discuţie.
Cu privire la soluţia de admitere a apelului formulat de partea adversă în dosarul nr. x/2022, pe excepţia autorităţii de lucru judecat, recurentele au arătat că acel dosar a avut ca obiect cererea de retrocedare de pe urma celui de-al 2-lea proprietar (D.), chiar dacă apare înregistrată prin cap de familie, în schimb dosarul nr. x/2017 vizează retrocedarea de pe urma proprietarului deposedat C., aspect reţinut şi de instanţa de apel, astfel că cele 2 dosare au obiecte diferite, chiar dacă înregistrările se făceau pe cap familie/exploataţie agricolă, hotărârea nr. 1936/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017 fiind o hotărâre definitivă dată în apel de către Curtea de Apel Constanţa şi necontestată de partea adversă nu mai poate fi schimbată de instanţa de apel.
Au mai arătat că soluţionarea proceselor funciare trebuie făcută de complete specializate, în condiţiile în care au indicat în cererea de chemare în judecată Legea nr. 247/2005, însă instanţa de apel nu a respectat normele referitoare la alcătuirea instanţei, cu încălcarea legislaţiei în domeniu şi luând în considerare apărările părţii adverse, aspect de care au luat cunoştinţă abia la momentul primirii hotărârii, făcând trimitere la art. 3 şi art. 5 din Legea nr. 187/1945, H.G. nr. 890/2005.
Totodată, au arătat că înţeleg să invoce nulitatea, nelegalitatea şi neconstituţionalitatea hotărârii atacate, prin raportare la art. 175 alin. (1), art. 252 alin. (1) C. proc. civ., la art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1)-(4), art. 6, art. 52 alin. (1), art. 61 alin. (1), art. 124 alin. Alin. (1)-(3), art. 126 alin. (1) din Constituţia României, decizia nr. 558 din 25 octombriue 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1059 din 26 noiembrie 2005, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, art. 20 şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2007/C303/01).
II.2. Apărările formulate în cauză:
Intimatele nu au depus întâmpinare.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 27 septembrie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului declarat în cauză la data de 10 decembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, în condiţiile art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. stipulează că:
"Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."
Prezenta cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva deciziei civile nr. 75C din 24 aprilie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2024, prin care Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 23C din 21 februarie 2024, pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. x/2022.
Prin această din urmă decizie, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentele-reclamante A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 988 din 26 septembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2022.
Cum, faţă de prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., decizia civilă nr. 23C din 21 februarie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă este o hotărâre definitivă, dată în soluţionarea unui recurs, şi hotărârea prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare îndreptată împotriva acestei hotărâri - decizia civilă nr. 75C din 24 aprilie 2024 a aceleiaşi instanţe - este o hotărâre definitivă, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ.
Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
În consecinţă, pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 75C din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 75C din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2024.