Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3940/2024 AI generated

Competence conflict: Special rule in Law 341/2004 overrides administrative rank jurisdiction for annulment of revolutionary fighter certificates

Case Number Decizia nr. 3940/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by affirming that the Court of First Instance (Tribunal) was competent to hear the case, overturning the lower court's referral to the Court of Appeal and establishing that the action proceeds before the Tribunal. The dispute involved a public authority seeking the annulment of a specific certificate issued under the Law on recognition of the merits of those who fought against the communist regime, where the Tribunal initially declined jurisdiction based on the plaintiff's status as a central authority under the Administrative Code, while the Court of Appeal dismissed its own jurisdiction as the law specific to revolutionaries' rights reserved such disputes for the Tribunal. Relying on the principle of *specialia generalibus derogant*, the Court held that Article 26 of Law No. 341/2004 constitutes a special competence norm that prevails over the general rules of the Administrative Procedure Law regarding the rank of the opposing authority, and that a teleological and systematic interpretation confirms the Tribunal's competence for all actions based on this law, including annulment actions initiated by the issuing authority.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 26 din Legea nr. 341/2004, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ; Competence conflict: Special rule in Law 341/2004 overrides administrative rank jurisdiction for annulment of revolutionary fighter certificates: The dispute involved a public authority seeking the annulment of a specific certificate issued under the Law on recognition of the merits of those who fought against the communist regime, where the Tribunal initially declined jurisdiction based on the plaintiff's status as a central authority under the Administrative Code, while the Court of Appeal dismissed its own jurisdiction as the law specific to revolutionaries' rights reserved such disputes for the Tribunal. Relying on the principle of *specialia generalibus derogant*, the Court held that Article 26 of Law No. 341/2004 constitutes a special competence norm that prevails over the general rules of the Administrative Procedure Law regarding the rank of the opposing authority, and that a teleological and systematic interpretation confirms the Tribunal's competence for all actions based on this law, including annulment actions initiated by the issuing authority.

Keywords

AI generated
conflict rule conflict of jurisdiction action for annulment special jurisdiction administrative authority rules of procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004
În drept, a invocat art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin.
art. 26 din Legea nr. 341/2004
Pentru a pronunţa această sentinţă curtea de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004 din cuprinsul cărora rezultă că orice litigii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr.
art. 133 pct. 2 C. proc. civ
În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ.
art. 135 alin. (1) C. proc. civ
134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ.
art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ
Procedural basis explicitly cited in the dispositive for the High Court's authority to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent court.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ.

Procedural basis explicitly cited in the dispositive for the High Court's authority to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 11.03.2023, reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. anularea Certificatului seria x.

În drept, a invocat art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, art. 12 alin. (2)-(4) din H.G. nr. 99/2015, art. 491 lit. b) din H.G. nr. 1412/2004.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 383/CA din 13.05.2024 Tribunalul Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care atrage competenţa curţii de apel în raport de rangul de autoritate publică centrală a Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

A apreciat tribunalul că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 341/2004 trebuie interpretate textual, în sensul că în prezenta cauză nu este dedusă judecăţii o acţiune formulată în contradictoriu cu Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, astfel că aceste prevederi speciale nu sunt aplicabile.

I.2.2. Prin sentinţa nr. 70 din data de 05 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov.

A fost declinată în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 în contradictoriu cu pârâtul A..

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

În temeiul art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă curtea de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004 din cuprinsul cărora rezultă că orice litigii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 341/2004 sunt date în competenţa de soluţionare a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, indiferent de obiectul cererii ori de calitatea pârâtului de autoritate publică centrală sau locală, în acord şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal reprezentată de decizia nr. 3307/2023.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

II.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu un conflict de competenţă materială ivit intre două instanţe de grad diferit în soluţionarea cererii formulate de Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 în contradictoriu cu pârâtul A., privind anularea Certificatului seria x.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004:

"Prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, în care acţiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989, se soluţionează, în fond, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel."

În acord cu soluţia Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit prin aceste dispoziţii o normă specială de competenţă în soluţionarea litigiilor privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 - Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004.

Din întreaga economie a legii, observând şi dispoziţiile art. 9 alin. (5) - contestaţiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor, precum şi ale art. 92 alin. (7) - contestaţiile privind noile certificate - Luptător cu Rol Determinant, rezultă că s-a introdus o excepţie de la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, în sensul că tribunalul este instanţa competentă după materie să judece litigiile întemeiate pe Legea nr. 341/2004, scop care rezultă din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanţelor judecătoreşti prin care a fost introdus art. 26, mai sus redat.

Se reţine că atunci când se instituie, prin norme speciale, unele derogări de la normele comune (generale) în materie de competenţă, stabilind că judecata anumitor categorii de procese sau cereri aparţine altor instanţe decât cele la care se referă normele de drept comun cuprinse în Legea contenciosului administrativ, respectivele norme speciale, în considerarea caracterului lor de norme de excepţie, se vor aplica în mod prioritar, ca formă de manifestare a regulii specialia generalibus derogant (legea specială derogă de la cea generală).

Întrucât prevederile Legii nr. 341/2004 au caracter de normă specială în materie de competenţă, acestea beneficiază de preeminenţă în aplicare, în raport de norma de drept comun, respectiv dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ care stabilesc competenţa după rangul autorităţii pârâte.

În ceea ce priveşte argumentul că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 341/2004 trebuie interpretate în mod restrictiv în sensul că acestea vizează exclusiv acţiunile formulate în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989, Înalta Curte apreciază că din interpretarea teleologică şi sistematică a prevederilor Legii nr. 341/2004 rezultă că au fost vizate toate acţiunile formulate în temeiul acestei legi, neexistând nicio raţiune pentru care acţiunea în emiterea certificatului de Luptător cu rol determinant şi cea de anulare a acestui certificat să atragă competenţe materiale diferite, în ipoteza de excepţie prevăzută de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 (acţiunea în anulare formulată de autoritatea publică emitentă).

II.2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.