Public sector salary recalculation: applicability of the 2022 statutory cap to rights recognized by final judicial decisions

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 6 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. şi Z. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, emiterea unui ordin de încadrare/salarizare care să aibă în vedere decizia civilă nr. 956/2022 a Curţii de Apel Cluj, obligarea pârâţilor la plata lunară, pentru viitor, a drepturilor salariale astfel stabilite, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv plătite şi cele recalculate conform ordinelor de salarizare necesar a fi emise, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, de la scadenţă la plata efectivă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 333 din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. şi Z., în contradictoriu cu pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE.

A fost obligat pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA să emită, pentru fiecare reclamant, decizii de salarizare în conformitate cu decizia civilă nr. 956/A/2022 a Curţii de Apel Cluj, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

S-a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

3.1. Recursul formulat de reclamanţi

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

În mod greşit au fost reţinute în considerentele hotărârii atacate că decizia civilă nr. 956/A/2022 a Curţii de Apel Cluj a fost pronunţată sub rezerva aplicării plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, fiind încălcat principiul autorităţii lucrului judecat, întrucât aceasta plafonare despre care se face vorbire nu este prevăzută în decizia civila de stabilire a drepturilor salariale, după cum se poate analiza dispozitivul deciziei civile nr. 956/A/2022 a Curţii de Apel Oradea.

Prin aceasta hotărâre civilă definitiva instanţa de apel a acordat drepturile salariale începând cu data de 22.10.2017 si în continuare şi după intrarea în vigoare a Legii 153/2017, fără să se dispună în baza limitării prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, astfel cum s-a reţinut in considerentele hotărârii precum si in dispozitiv.

Astfel, art. 38 alin. (6) din lege limitează/plafonează salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situaţia în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate (evident de lege), deci nu si în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti definitive sunt recunoscute si stabilite anumite majorări salariale.

Judecând altfel, ar însemna ca o hotărâre judecătorească definitivă să rămână fără efect, iar reţinerea unei plafonări/limitări conform acestui text de lege, încalcă, în primul rând art. 6 CEDO, Decizia RIL nr. 7 din 2019, dar şi Decizia CCR nr. 794 din 2016.

Instanţele de judecată au fost învestite cu verificarea legalităţii prevederilor actelor administrative emise de angajatorii din Justiţie prin care au limitat/plafonat salariile la nivelul prevăzut în grila pentru anul 2022, deşi personalul deţine titluri executorii definitive care recalculează şi acordă drepturi retroactive şi pentru viitor, şi în continuare, chiar şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, iar soluţiile de practica au fost în sensul că actele administrative s-au emis cu încălcarea prevederilor legale, motiv pentru care au fost si anulate.

La momentul elaborării Legii nr. 153/2017 salariile de încadrare au fost greşit calculate, respectiv coeficientul prevăzut în grila de salarizare, anexa la Legea nr. 153/2017, este calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 305 RON, mai mică decât cea rezultată din aplicarea legilor de salarizare succesive, respectiv 605 RON.

Argumentele pârâţilor în sensul că indiferent de majorările salariale acordate sau obţinute, în niciun caz nu se poate depăşi salariul de bază brut lunar I indemnizaţia de încadrare brută lunară prevăzute de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 - argumente susţinute, în opinia acestora, şi de actele administrative emise pentru situaţii similare, respectiv deciziile emise de curţile de apel pentru personalul auxiliar şi Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de Ministrul Justiţiei pentru acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectoriale pentru judecători, ordin care prevede că se vor acorda cu respectarea art. 38 alin. (6) din lege, sunt nefondate.

Pentru toate motivele anterior dezvoltate, au solicitat casarea sentinţei recurate, iar în urma rejudecării cauzei, să se dispună admiterea în integralitate a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării paratului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în calitate de angajator să emită pentru fiecare reclamant, decizii de salarizare în conformitate cu decizia civilă nr. 956/A/2022 a Curţii de Apel Cluj si după intrarea in vigoare a Legii 153/2017, astfel cum prevede dispozitivul hotărârii, fără a fi avut în vedere prevederile art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017; obligării la plata lunară, în viitor, a drepturilor salariale astfel stabilite şi obligării la plata către reclamanţi, a diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv plătite şi cele recalculate conform ordinelor de salarizare care erau necesar a fi emise, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, de la scadentă şi până la plata efectivă.

Reclamanţii şi - au întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestei căi de atac, casarea în parte a hotărârii pronunţate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de către reclamanţi.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

Pârâtul nu putea fi obligat la emiterea deciziilor de salarizare câtă vreme temei al cererii formulate a fost discriminarea; invocată faţă de personalul auxiliar şi conex din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. .

Mai mult, prin hotărârea nr. 956/2022 nu li s-a recunoscut reclamanţilor un alt grad profesional corespunzător DNA, DIICOT, PÎCCJ ci pârâţii au fost obligaţi la plata unor diferenţele drepturi salariale, obţinute prin recalcularea acestora.

Ca urmare, calculul drepturilor acordate, din data 22.10.2017 prin hotărârea în discuţie, este realizabil doar până la data de 31.12.2017, inclusiv, întrucât, începând cu data de 1 ianuarie 2018, art. 38 din Legea nr. 153/2017 a stabilit un nivel maxim al salarizării pe grade profesionale care nu poate fi depăşit. Practic deciziile de salarizare în discuţie vizează 3(trei) luni de salarizare.

Astfel, întrucât nu a fost înlăturată plafonarea drepturilor salariale, începând cu 1 ianuarie 2018, drepturile acordate prin aceasta, se regăsesc doar diferenţele stabilite în favoarea reclamanţilor, care nu au ajuns la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022.

Sigur, se va avea în vedere nivelul maxim de salarizare corespunzător gradului profesional deţinut de fiecare reclamant.

În ceea ce priveşte emiterea deciziilor de salarizare, pentru viitor, care să cuprindă drepturile salariale acordate prin hotărârea în discuţie, a susţinut intimatul - pârât că prin această hotărâre nu a fost obligaţi la emiterea acestor acte administrative.

Hotărârea în discuţie nu poate fi temei şi nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea obligaţia de a emite deciziile de salarizare.

A invocat temeiul de drept de la art. 4 alin. (2) şi (3), art. 14, art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (3), art. 47 alin. (6) şi art. 71 din Legea nr. 500/2002 precum şi art. VI din O.U.G. nr. 130/2021 în susţinerea prezentei căi de atac.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii sunt personal de specialitate şi conex în cadrul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, aflat în aria teritorială a PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, iar prin decizia civilă nr. 956/A/2022 a Curţii de Apel Cluj, s-a dispus recalcularea cuantumului salariului de bază brut lunar, cuvenit reclamanţilor, în măsura în care au avut raporturi de salarizare cu reclamanţii şi pentru perioada în care aceste raporturi s-au derulat, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin egalizare la nivel maxim aflat în plată, cu luarea în considerare a majorării de 10% a salariului de bază, prevăzută la art. 3 alin. (7) din O.G. nr. 8/2007 pentru personalul auxiliar de specialitate încadrat în unităţile DNA DIICOT, începând cu data de 22.10.2017 şi în continuare, egalizare care operează şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Totodată, s-a dispus plata drepturilor salariale ale reclamanţilor diferenţele salariale rezultate dintre noul salariului de bază brut lunar astfel calculat şi drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data de 22.10.2017 şi în continuare, actualizate cu indicele de inflaţie calculat de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Au fost obligaţi pârâţii să le plătească reclamanţilor dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor salariale menţionate anterior, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Prin acţiunea de la fond, reclamanţii au avut următoarele pretenţii:

1) emiterea unui ordin de încadrare/salarizare care să aibă în vedere decizia civilă nr. 956/2022 a Curţii de Apel Cluj;

2) obligarea pârâţilor la plata lunară, pentru viitor, a drepturilor salariale astfel stabilite;

3) obligarea pârâţilor la plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv plătite şi cele recalculate conform ordinelor de salarizare necesar a fi emise, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, de la scadenţă la plata efectivă.

Prima instanţă a admis în parte pretenţiile deduse judecăţii, reţinând că pârâtul are obligaţia de a emite noi decizii de salarizare, pentru a pune în concordanţă starea de drept rezultată din hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamanţilor cu starea de drept rezultată din actele administrative prin care se stabilesc drepturile lor salariale.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs atât reclamanţii dar şi pârâtul.

Ca atare instanţa de recurs se consideră învestită cu două cereri de recurs, una formulată de reclamanţi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi una formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte, în raport de soluţia ce se va da în cauza de faţă, în cadrul controlului de legalitate exercitat, va proceda, cu prioritate, la analiza cererii de recurs formulate de pârât.

5.4. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest text de lege a fost indicat în mod formal de către pârât, toate criticile dezvoltate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea fiind circumscrise motivului de casare ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel că analiza instanţei de control judiciar se va efectua doar din perspectiva aspectului interpretării/aplicării greşite a legii în cauză.

5.5. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la interpretarea şi aplicarea greşită normelor de drept material în cauză, Înalta Curte reţine că este nelegală soluţia primei instanţe având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de salarizare în raport de considerentele titlului executoriu deţinut de reclamanţi, respectiv decizia nr. 856/2022 a Curţii de Apel Cluj. Astfel, în cadrul controlului judiciar se reţine că motivele de nelegalitate invocate de pârât sunt fondate şi urmează a fi admise.

Pentru a pronunţa hotărârea recurată, prima instanţă a reţinut că, în dreptul reclamanţilor, pârâtul a creat o anomalie juridică, în sensul că reclamanţii beneficiază de un anumit cuantum al drepturilor salariale în temeiul deciziilor de salarizare şi de un alt cuantum în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. Or, nu există nicio justificare rezonabilă a pârâtului pentru a nu proceda la emiterea de noi decizii de salarizare, care să reflecte drepturile salariale pe care deja le datorează, în temeiul hotărârii judecătoreşti la care s-a făcut deja referire.

Înalta Curte reţine că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Dispoziţiile legale citate sunt pe deplin aplicabile, în lipsa unei modificări legislative sau a declarării acestora ca neconstituţionale. Prin numeroase decizii, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest din urmă sens, instanţa are în vedere decizia nr. 457/2021, prin care Curtea Constituţională a României reţine că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. Curtea Constituţională a arătat la paragraful 21 al acestei decizii următoarele: «21. Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie şi că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspect de competenţa autorităţii legiuitoare. Totodată, faptul că prin aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale, anumite categorii de personal plătit din fonduri publice ajung în situaţii apreciate ca defavorabile, în raport cu alte categorii de personal, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii sunt diferite. Situaţia obiectiv deosebită a diferitelor categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică, aşadar, un tratament diferit (...)."; de asemenea, Curtea Constituţională a arătat la pct. 22 că "prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului".

Curtea Constituţională a subliniat constant că legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp.

În egală măsură, instanţa indică jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a reţinut că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare (cauza Kechko c. Ucrainei). De asemenea, instanţa europeană a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (cauza Wieczorek c. Poloniei).

Prin urmare, câtă vreme disp. art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2018 sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, acestea sunt aplicabile în emiterea deciziilor de salarizare ale reclamanţilor, fiind atins nivelul maxim aferent anului 2022.

Referitor la considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 794/2016, într-adevăr s-a reţinut:

"24 . . . . . . . . . .în jurisprudenţa sa referitoare la art. 124 şi art. 126 din Constituţie şi la efectele hotărârilor judecătoreşti, a stabilit, că "înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei", respectiv "27 . . . . . . . . . .aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa constituţională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie".

În procesul de faţă, reclamanţii nu invocă/demonstrează hotărâri judecătoreşti executorii sau definitive pronunţate în cauzele proprii, prin care să le fi fost recunoscut dreptul la un cuantum al veniturilor salariale fără limitarea la cele stabilite pentru anul 2022 de Legea-cadru nr. 153/2017, caz în care ar fi fost incident principiul autorităţii de lucru judecat, ce corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială.

În ce priveşte respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii, prin prisma limitării efectelor viitoare ale unor hotărâri judecătoreşti, Curtea reţine că, prin decizia nr. 34/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 905/14.09.2022, deşi a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept, la pct. 101 s-a reţinut că "din examinarea hotărârilor judecătoreşti definitive depuse la dosarul cauzei rezultă că, în materia supusă analizei, există o practică recentă, însă consistentă şi unitară, fără excepţie, a instanţelor de apel, care consideră îndreptăţirea reclamanţilor - personal plătit din fonduri publice încadrat în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" - la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente acesteia la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016 sau de la o dată ulterioară cu încadrarea în termenul de prescripţie, precum şi plata diferenţei dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, până la atingerea plafonului reglementat de grila de salarizare din anexa Legii-cadru nr. 153/2017". Din centralizarea datelor comunicate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de instanţele naţionale, au fost identificate hotărâri judecătoreşti rămase definitive prin care s-a statuat că plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi în privinţa drepturilor salariale recunoscute sau stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, în sens contrar fiind formulate numai opinii teoretice; în concluzie, s-a reţinut că "104. Împrejurarea că unele instanţe au limitat explicit drepturile salariale recunoscute conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar altele nu, este lipsită de relevanţă din perspectiva analizei de faţă, soluţiile pronunţate astfel fiind influenţate de conturarea cadrului procesual în fiecare cauză, ca urmare a pretenţiilor şi apărărilor concrete ale părţilor, fără ca în faza de executare eficacitatea hotărârilor, indiferent de soluţia pronunţată, să fie diferită".

Cum art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu conţine nicio distincţie referitor la cauza atingerii nivelului de salarizare specific anului 2022, textul legal se va aplica şi în situaţia în care premisa o constituie aplicarea unei hotărâri judecătoreşti sau a unui act administrativ unilateral de recalculare a dreptului salarial cuvenit, ce fac de asemenea aplicarea legii. În plus, premisa art. 38 alin. (6) se regăseşte şi în efectul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la situaţia specifică reclamanţilor.

În raport de aceste considerente, rezultă cu evidenţă că pretenţiile deduse judecăţii de reclamanţi sunt neîntemeiate şi se impun a fi respinse.

Totodată, pornind la analiza cererii de recurs a recurenţilor - reclamanţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care aceştia tind la admiterea cererii de recurs cu consecinţa admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, în raport de argumentaţia anterior expusă, cererea recurenţilor apare a fi nefondată şi urmează a fi respinsă.

Raţiunile respingerii căii de atac a recurenţilor - reclamanţi rezultă din expunerea de motive existentă în paragrafele anterioare în care s-a demonstrat caracterul neîntemeiat a cererii de chemare în judecată faţă de împrejurarea că, în situaţia în care drepturile salariale ale reclamanţilor au atins plafonul stabilit de lege pentru anul 2022, chiar şi în situaţia obţinerii unui titlu executoriu definitiv în materia dreptului muncii, efectele acestuia se produc tot în limitele prevăzute art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017.

5.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Deopotrivă, în raport de soluţia pronunţată în privinţa cererii de chemare în judecată, va respinge ca nefondată cererea de recurs a reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Z. împotriva deciziei civile nr. 333/2022 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei civile nr. 333/2022 din 20 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Casează sentinţa civilă atacată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.