Bailiff's liability claim revived: appellate ruling quashed and remanded for missing analysis of unlawful enforcement acts

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 31 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul BEJ B. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 396.608,55 RON, reprezentând prejudiciu cauzat în urma încălcării obligaţiilor profesionale, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul BEJ B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de considerentele sentinţei civile nr. 2514 din 2 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 208/F civ/2019 din 23 mai 2019, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei extinctive şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de pârât, şi a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 342/A din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanta-reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.A., solicitând casarea hotărârii atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs se arată că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază întrucât nu a fost analizată fapta ilicită a pârâtului constând în efectuarea de acte de executare ulterior suspendării procedurii de executare silită ce făcea obiectul dosarului de executare preluat de intimat, iar curtea de apel s-a limitat la a reţine că intimatul-pârât a transmis dosarul de executare în original şi nu a răspuns disciplinar pentru această faptă.

Recurenta-reclamantă susţine că din transmiterea în original a dosarului de executare nu rezultă în mod necesar că intimatul-pârât nu a analizat acest dosar şi nu a luat cunoştinţă de încheierea de suspendare a executării silite. Afirmă că intimatul-pârât cunoştea hotărârea de suspendare deoarece aceasta poartă semnătura şi ştampila sa, aplicate la 15 mai 2021, data preluării dosarului de executare, iar curtea de apel a reţinut în mod greşit că din actele dosarului nu rezultă data preluării.

Autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel nu a motivat decizia cu privire la efectuarea de acte de executare silită ulterior anulării executării silite şi nici cu privire la conduita pasivă a intimatului-pârât cu privire la neexercitarea căilor de atac în cadrul procedurii de obţinere a încheierii de încuviinţare a executării silite.

Aceeaşi parte arată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 403 C. proc. civ. din 1865 deoarece au fost efectuate acte de executare silită ulterior suspendării acestei proceduri. Se invocă şi încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 3071, art. 3731 şi ale art. 404 din acelaşi cod prin îndeplinirea de demersuri execuţionale ulterior anulării procedurii de executare silită şi prin faptul că nu au fost atacate cu recurs încheierea din 22 martie 2013, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, şi sentinţa civilă din 11 martie 2014, prin care s-a constatat perimată cererea de încuviinţare a executării silite. Se susţine că au fost încălcate şi aplicate greşit prevederile art. 1357 C. civ. deoarece instanţa de apel nu a reţinut că intimatul-pârât a săvârşit o faptă ilicită şi de asemenea că au fost încălcate prevederile art. 5 şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că înţelege să se conformeze obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru, astfel cum i-a fost pusă în vedere.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 342/A din 23 octombrie 2019 şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 27 ianuarie 2021, în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătoreşti între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.. Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterii cauzei spre rejudecare.

Aceste dispoziţiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte reţine criticile prin care recurenta-reclamantă afirmă că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază deoarece nu au fost analizate toate faptele ilicite săvârşite de intimatul-pârât. Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât şi a apreciat ca fapte ilicite următoarele: efectuarea de acte de executare silită pe perioada cât procedura de executare silită a fost suspendată, efectuarea de acte de executare silită ulterior pronunţării deciziei nr. 582 din 23 iulie 2012 prin care, în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Galaţi a admis recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a contestaţiei la executare şi a anulat toate actele de executare silită din dosarul nr. x/2010 şi neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege în scopul obţinerii încheierii de încuviinţare a executării silite în dosarul nr. x/2013.

Din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel a avut în vedere toate faptele pretins a fi fost săvârşite de către intimatul-pârât şi nu reiese că le-a analizat sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de atragere a răspunderii civile delictuale. Instanţa supremă constată că instanţa de apel nu a stabilit în mod clar care este data la care intimatul-pârât a preluat dosarul de executare şi dacă rezultă din actele dosarului că intimatul-pârât ar fi putut avea cunoştinţă de decizia nr. 582 din 23 iulie 2012. Mai constată că instanţa de apel nu a motivat în mod logic şi clar de ce a apreciat că intimatul-pârât a depus toate diligenţele pentru a obţine încheierea de încuviinţare a executării silite în cadrul celui de al doilea dosar de executare silită în condiţiile în care avea la dispoziţie căi de atac pe care a înţeles să nu le folosească.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 342/A din 23 octombrie 2019, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Faţă de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs.

În rejudecare, instanţa de apel, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi în limitele efectului devolutiv al apelului, va clarifica situaţia de fapt şi va analiza toate condiţiile răspunderii civile delictuale cu privire la pretinsele fapte săvârşite de intimatul-pârât, din perspectiva criticilor formulate prin cererea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 342/A din 23 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimitere cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.