Social security litigation: finality of appellate decisions and inadmissibility of cassation appeal under the principle of legality of legal remedies

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 380665 din 26 octombrie 2022, solicitând obligarea pârâtei la recalcularea pensiei sale cu aplicarea dispoziţiilor legale privind pensia minimă socială şi la plata unor despăgubiri retroactive constând în diferenţe de pensie începând cu 15.09.2022, cu aplicarea indicelui de inflaţie la suma cuvenită până la rămânerea definitivă a deciziei.

Prin sentinţa civilă nr. 634/LM din 14 iunie 2023 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel intimata Casa Judeţeană de Pensii Bihor.

Prin decizia nr. 1364/2023-A din 21 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în tot sentinţa apelată.

În rejudecare, s-a luat act de renunţarea reclamantului A. la judecata contestaţiei.

A fost înlăturată obligaţia pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Bihor privind plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă.

Totodată, a fost respinsă cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată în apel.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând pronunţarea unei decizii prin care să fie menţinută sentinţa civilă nr. 634/LM/2023 a Tribunalului Bihor, secţia I civilă, prin care a fost obligată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea căii de atac, reclamantul a susţinut că nu a renunţat la dreptul de a i se plăti cheltuielile de judecată în cuantum de 1.000 RON, dat fiind cuantumul extrem de scăzut al pensiei sale de invaliditate.

În opinia sa, în mod corect a apreciat prima instanţă culpa procesuală a pârâtei, raportat la dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., cu consecinţa obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului şi pronunţarea unei decizii de obligare a intimatei la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 5 martie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Casa Judeţeană de Pensii Bihor prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la textul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

4. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, reţine următoarele considerente:

Cauza are ca obiect recursul formulat împotriva deciziei nr. 1364/2023-A din 21 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale, iniţiat de reclamant în vederea recalculării drepturilor de pensie pentru invaliditate.

Prin decizia recurată a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în tot sentinţa primei instanţe, prin care a fost respinsă ca rămasă fără obiect contestaţia şi, totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

În rejudecare, instanţa de apel a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea contestaţiei, prin cererea semnată personal de către parte, depusă la 13.03.2023 şi aflată la dosarul primei instanţe şi, totodată, a înlăturat obligaţia intimatei privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că acţiunea dedusă judecăţii nu a rămas fără obiect, nefiind emisă o nouă decizie privind drepturile de pensie iar, în raport cu manifestarea de voinţă a reclamantului, în sensul renunţării la judecată, se impunea ca prima instanţă să fi luat act de desistarea părţii, situaţie în care nu s-ar mai putea reţine incidenţa art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că pe calea recursului reclamantul critică decizia instanţei de apel din perspectiva înlăturării dispoziţiei tribunalului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, acesta susţinând că nu renunţă la dreptul de a-i fi acordate aceste costuri, dat fiind cuantumul extrem de scăzut al pensiei sale de invaliditate.

Criticile prin care partea îşi exprimă dezacordul în raport cu faptul că, în apel, instanţa, luând act de renunţarea la judecată, a înlăturat obligaţia intimatei de a-i plăti reclamantului cheltuielile de judecată ocazionate se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Ceea ce îl nemulţumeşte pe recurent nu este faptul că instanţa de apel a luat act de renunţarea sa la judecată, partea necontestând manifestarea sa de voinţă în acest sens, ci efectul pe care actul său de dispoziţie l-a antrenat asupra cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Se constată astfel că recursul este îndreptat strict împotriva dispoziţiei instanţei de apel referitoare la înlăturarea obligaţiei pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată, nu şi a soluţiei date cu privire la actul de dispoziţie al reclamantului, aceasta din umă, deşi supusă căii extraordinare de atac potrivit art. 406 alin. (6) teza I C. proc. civ., nefiind atacată.

Or, din perspectiva obiectului recursului pendinte, se impune a fi arătat că decizia nr. 1364/2023-A din 21 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale, prin care s-a respins cererea părţii de a-i fi acordate cheltuielile de judecată, este o decizie definitivă, aşa cum în mod corect s-a reţinut în dispozitivul acesteia, nefiind susceptibilă de recurs.

Se reţine astfel că, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel", iar, conform art. 153 din acelaşi act normativ, "Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: [...] lit. g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii".

În conformitate cu art. 155 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010, "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

În egală măsură, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în [...] conflictele de muncă şi asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs" iar, în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Instanţa sesizată are obligaţia de a analiza exercitarea căii de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă doar căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Dimpotrivă, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată privind drepturi de asigurări sociale, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală de excludere reglementată de art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, fiind incident principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1364/2023-A din 21 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1364/2023-A din 21 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.