Insurance creditor loses damages bid over unchallenged Fund refusal; liability cap under Law No. 213/2015 upheld.

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 04.06.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/19.01.2017 constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective, mai precis până în data de 06.02.2021, penalităţile sunt în cuantum de 23248,84, iar, în subsidiar, la dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 400 din data de 1 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă, a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi tardivităţii, invocate de pârât, prin întâmpinare şi notele scrise, şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată, precum şi cererea privind aplicarea amenzii judiciare.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2. de mai sus au declarat recurs principal reclamanta A. şi recurs incident pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Evocând incidenţa cazului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, pe fond, în măsura rejudecării, admiterea acţiunii şi, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor şi, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. De asemenea, recurenta a solicitat obligarea recurentului - pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În opinia recurentei-reclamante, soluţia pronunţată cu privire la excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 ar fi fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă încălcând regulile de procedură a căror nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii, iar hotărârea nu ar cuprinde argumentele juridice care au stat la baza acestei soluţii.

Învederează recurenta că, prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, recurentul - pârât a respins cererile de plată formulate de A., invocând dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, referitoare la plata creanţelor de asigurare în limita plafonului de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment. Prin Decizia nr. 29/2020, pronunţată în dezlegarea unei probleme de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, contrar poziţiei adoptate de FGA, că plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, motiv pentru care, în opinia recurentei-reclamante, Decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal, iar în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă trebuia să admită excepţia de nelegalitate.

Afirmă recurenta-reclamantă că, deşi Decizia nr. 16517/27.08.2018 putea fi atacată şi pe calea acţiunii principale, este evident că instanţa putea şi trebuia să verifice legalitatea acesteia pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, soluţia de respingere ca inadmisibilă a acestei excepţii încălcând liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Cu toate că prima instanţă susţine că legalitatea deciziei nu poate fi verificată pe cale incidentală, în sentinţă nu au fost indicate raţionamentele logico-juridice care stau la baza soluţiei, astfel că motivarea sentinţei nu corespunde cerinţelor legale, aşa cum au fost dezvoltate prin jurisprudenţa instanţelor naţionale şi CJUE.

În privinţa soluţiei de respingere a acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice, recurenta-reclamantă critică argumentaţia instanţei de fond, întemeiată pe împrejurarea necontestării de către reclamantă a Deciziei FGA nr. 16517/2018. În acest sens, recurenta argumentează că, deşi instanţa ar fi avut în vedere prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, în realitate, angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii ar fi condiţionată de existenţa unui act administrativ cauzator de prejudicii, în speţă actul administrativ nelegal fiind refuzul expres şi repetat al FGA de a da curs cererilor de plată, exprimat din Decizia nr. 16517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018.

Mai arată recurenta-reclamantă că Decizia nr. 18140/27.08.2018 a fost anulată prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.11.2021, în dosarul nr. x/2021.

Concluzionează recurenta-reclamantă că, în speţă, nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor putea fi reţinut de către prima instanţă fie în baza deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte a anulat Decizia nr. 18140/28.01.2019, fie prin analizarea şi admiterea excepţiei de nelegalitate împotriva Deciziei nr. 16517/27.08.2018.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii pe cale de excepţie, ca inadmisibilă, respectiv ca tardiv formulată. Totodată, recurentul - pârât a cerut obligarea recurentei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ridicată în temeiul prevederilor art. 19, raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme actul administrativ considerat vătămător a fost reprezentat de Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018, ce nu a fost contestată de reclamantă, astfel încât se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie, nefiind anulată pe calea procedurii speciale prevăzute de lege, prin intervenţia decăderii din termenul de a mai contesta un atare act, consolidându-se, în mod definitiv, raportul juridic de drept administrativ iniţiat prin depunerea cererii de plată.

Recurentul-pârât a apreciat, de asemenea, că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia tardivităţii acţiunii, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportate la cele ale art. 8 din acelaşi act normativ, câtă vreme exercitarea separată a acţiunii în despăgubire faţă de acţiunea în anularea actului administrativ, putea fi realizată doar în cazul în care persoana vătămată ar fi făcut dovada unor împrejurări obiective care au făcut imposibilă stabilirea întinderii prejudiciului la momentul la care era posibilă exercitarea acţiunii în anularea actului.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, susţinând că argumentele expuse nu se încadrează în cazurile de casare invocate, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 17 octombrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

A. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În recurs, criticile reclamantei - reclamante vizează, pe de-o parte, soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate, ca inadmisibilă, iar pe de altă parte, soluţia de respingere a acţiunii în despăgubire.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte consideră necesar a reda, rezumativ, situaţia factuală care a condus la promovarea litigiului de faţă.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA") sub nr. x/20.01.2017 (conform înscrisului aflat la dosarului de fond), fiind indicată şi în borderoul înregistrat sub nr. x/19.01.2017 (conform înscrisului de la dosarului de fond), A. S.A. a solicitat plata sumei de 7423 RON, exhibând calitatea de creditor de asigurare al asigurătorului RCA în faliment B. S.A..

Cererea de plată a fost soluţionată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin Decizia nr. 16517/27.08.2018. Potrivit menţiunilor din dispozitivul acestei decizii, FGA a achitat către A. despăgubiri ce au făcut obiect al cererilor de plată menţionate în Anexa nr. 1, până la o valoare totală de 450.000 RON, toate celelalte cereri, în sumă totală de 2.019.201,68 RON, menţionate explicit în Anexa nr. 2, fiind respinse la plată pentru depăşirea plafonului legal de 450.000 RON, fără a mai fi analizate în fond. Cererea de plată prin care a fost solicitată plata sumei de 7423 RON, ce constituie obiectul dosarului de daună nr. x, este menţionată în Anexa nr. 2 a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, la poziţia nr. 70 .

Decizia nr. 16517/27.08.2018 a fost comunicată reclamantei A. la data de 03.08.2018, reclamanta nefăcând dovada contestării acesteia.

Pe de altă parte, reclamanta s-a prevalat şi de existenţa Deciziei nr. 18140/28.01.2019, susţinând că respingerea cererii de plată a fost reiterată de FGA prin această decizie.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/20.01.2017, indicată şi în borderoul înregistrat sub nr. x/19.01.2017.

Prima instanţă, reţinând că cererea de plată a sumei de 7423 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2019, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanţă în termen de 10 zile de la comunicare, iar nu prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, la care s-a raportat reclamanta, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, ca inadmisibilă şi a respins cererea de chemare în judecată. Hotărârea astfel pronunţată cuprinde argumente ce demonstrează că instanţa a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor, indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri. În cuprinsul hotărârii este expus în mod clar şi fără elemente de contradictorialitate silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia EDO.

Examinând criticile aduse modalităţii de soluţionare a excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte reţine că reclamanta a susţinut că, deşi Decizia nr. 16.517/27.08.2018 poate fi atacată şi pe calea acţiunii principale, instanţa de fond putea şi trebuia să verifice legalitatea acesteia pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate."

Din textul de lege antecitat, reiese că excepţia de nelegalitate constituie un mijloc de apărare ce poate fi folosit de una dintre părţi pentru a contracara pretenţiile celeilalte părţi ori pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părţii, utilizat în cadrul unui proces în curs de soluţionare. Excepţia de nelegalitate reprezintă una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) şi tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal, incident într-o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de obiect sau de stadiu procesual.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că nu se poate uza de acest mijloc de apărare atunci când partea avea atât interesul, cât şi posibilitatea de a ataca actul administrativ printr-o acţiune în anulare şi a ales să stea în pasivitate, acceptând efectele produse de acesta. Excepţia de nelegalitate nu poate fi folosită cu scopul repunerii părţii nediligente în dreptul de a ataca actul administrativ în afara termenului stabilit de legiuitor, deşi aceasta avea cunoştinţă de conţinutul actului şi de vătămarea care îi este produsă încă de la momentul comunicării actului. Altfel spus, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi aplicate într-o speţă care vizează obţinerea de despăgubiri ca urmare a emiterii unui act administrativ pretins nelegal, dar care nu a fost atacat în termen cu acţiune în anulare, conform art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În speţă, astfel cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, Decizia nr. 16517/27.08.2018, cu privire la care s-a invocat excepţia de nelegalitate, reprezintă actul administrativ cu caracter individual a cărui nelegalitate a fost invocată în susţinerea cererii de atragere a răspunderii autorităţii, cu care a fost învestită instanţa prin cererea introductivă. Câtă vreme obiectul cererii reclamantei priveşte acordarea de despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 pentru prejudiciul suportat prin emiterea Deciziei nr. 16517/27.08.2019, nelegalitatea actului administrativ pretins vătămător nu poate fi constatată pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate, ci doar prin formularea unei acţiuni în anulare, prealabil formulării acţiunii în despăgubiri.

Cel de-al doilea rând de critici expus de recurenta-reclamantă a vizat soluţia de respingere a acţiunii în răspundere patrimonială. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, atât timp cât Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018 nu a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ printr-o acţiune în anulare, care să fi fost admisă, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate. În cauză nu este îndeplinită condiţia premisă pentru introducerea cererii de chemare în judecată având ca obiect plata despăgubirilor potrivit art. 19 Legea nr. 554/2004 şi anume constatarea în prealabil a nelegalităţii actului vătămător.

Cât priveşte invocarea, ca act administrativ vătămător, a Deciziei nr. 18140/28.01.2019, Înalta Curte constată că, potrivit dispozitivului acestei decizii, FGA a respins alte două cereri de plată decât cea care face obiectul prezentului litigiu, menţionate în borderoul nr. 3 . Recurenta-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că această decizie cuprinde şi borderoul nr. 2, în care figurează şi cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze. Însă, astfel cum rezultă din actele cauzei şi susţinerile părţilor, acest borderou se referă la cererile de plată deja respinse prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, fiind reluate considerentele referitoare la depăşirea plafonului de despăgubire, dar fără a se dispune, prin dispozitivul deciziei, o nouă soluţie de respingere a acestor cereri.

Înalta Curte mai reţine că dosarul nr. x/2019, având ca obiect acţiunea în anularea Deciziei nr. 18140/28.01.2019, a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în recurs, prin decizia nr. 5732/2021, în sensul admiterii recursului declarat de reclamanta A., anulării Deciziei nr. 18140 din 28.01.2019, emisă de pârât şi obligării pârâtul FGA să soluţioneze pe fond cererile de plată nr. x/18.10.2018 şi nr. y/18.10.2018 formulate de reclamantă, fiind respinsă, în rest, acţiunea. Aşadar, există o soluţie definitivă a instanţei de contencios administrativ care constată că Decizia nr. 18140/28.01.2019 priveşte numai cele două cereri de plată, iar nu pe cele respinse la plată prin Decizia nr. 16517/2018.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către recurenta -reclamantă nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. În consecinţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A., ca nefondat.

B. Examinând în continuare, recursul incident formulat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că, în raport de soluţia pronunţată în privinţa recursului principal, calea de atac incidentă promovată de pârât este lipsită de interes, pentru următoarele considerente:

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs incident, cale de atac reglementată prin dispoziţiile art. 491 C. proc. civ., prin care a criticat soluţiile date de prima instanţă excepţiilor inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi excepţiei tardivităţii acesteia.

Potrivit normei legale indicate în precedent, recursul incident se poate exercita în cazurile prevăzute de art. 472 C. proc. civ., din procedura apelului, care se aplică în mod corespunzător, respectiv, cu respectarea dispoziţiilor speciale din procedura recursului.Din cuprinsul celor două prevederi legale rezultă caracterul accesoriu al recursului incident faţă de recursul principal.

Pe de altă parte, potrivit art. 458 C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes. În sensul acestor dispoziţii, partea care justifică un interes este partea care a pierdut procesul.

Interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, fiind necesar ca acesta să subziste pe tot parcursul soluţionării unei cauze. Astfel, conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs, iar conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea cererii, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana acesteia.

Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac. În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

În speţă, deşi a existat un prezumtiv interes în formularea unui recurs incident, în prezent, având în vedere soluţia de respingere a recursului principal, ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, soluţia definitivă de respingere a acţiunii reclamantei, interesul în susţinerea recursului incident nu mai îndeplineşte cerinţa de a fi actual.

Astfel, argumentele evocate de recurentul - pârât în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată au fost examinate şi valorificate din perspectiva fondului cauzei, astfel cum rezultă din considerentele prezentei hotărâri judecătoreşti expuse în demersul de soluţionare a recursului principal, iar chestiunea tardivităţii cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 19, raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004 nu mai prezintă importanţă, în contextul în care soluţia primei instanţe, de respingere pe fond a cererii de chemare în judecată, a fost confirmată de instanţa de control judiciar.

Prin urmare, la momentul soluţionării recursului incident declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 400 din data de 1 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, lipseşte una dintre cerinţele interesului, ca şi condiţie de exercitare a căii de atac, motiv pentru care recursul incident va fi, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, respins ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 400 din data de 1 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 400 din data de 1 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.