Electricity company prevails as worker's damages claim for delayed enforcement of labor judgments is time-barred under ordinary tort law.

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 31 iulie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. - Sucursala de Transport Bacău, a formulat contestaţie împotriva executării silite care face obiectul dosarului de executare nr. 152/2018 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. şi a cererii de executare silită din 22.06.2018, a încheierii de admitere a cererii de executare silită nr. 152 din 25.06.2018 (necomunicată), a cererii de încuviinţare a executării silite (necomunicată), a încheierii de executare silită din 04.07.2018 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018, a somaţiei nr. x/13.07.2018, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. x/13.07.2018.

Contestatoarea a cerut şi sancţionarea intimatei cu amendă judiciară de 1000 RON pentru solicitarea cu rea-credinţă a executării silite din 22.06.2018, cu consecinţa întârzierii cu 6 ani a executării deciziilor civile nr. 1643/02.11.2011, 1012/22.06.2011 pronunţate în dosarele nr. x/2010, y/2010, conform dispoziţiilor art. 188 alin. (2), art. 189, art. 190 C. proc. civ., precum şi acordarea de despăgubiri morale în cuantum de 500.000 RON pentru refuzul intimatei de a executa timp de 6 ani deciziile civile nr. 1643/02.11.2011, 1012/22.06.2011, conform dispoziţiilor art. 189 şi art. 190 C. proc. civ.

Instanţa a invocat la termenul de judecată din 14.11.2018 (în dosarul nr. x/2018), excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Bacău sub aspectul capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata de despăgubiri morale în sumă de 500.000 RON, pe care a admis-o, reţinând incidenţa prevederilor art. 99 alin. (1) raportat la art. 95 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că acest capăt de cerere care are ca obiect despăgubiri morale în sumă de 500.000 RON pentru refuzul intimatei de a executa timp de 6 ani deciziile civile nr. 1643/2011 şi 1012/2011, determină competenţa Tribunalului Bacău, fiind un capăt de cerere principal şi fără legătură cu contestaţia la executare.

Ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Bacău sub acest aspect, a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect "despăgubiri morale în cuantum de 500.000 RON", formându-se dosarul nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 7007/2018 din 29 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Bacău, secţia Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. Sucursala de Transport Bacău, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 430/2020 din 7 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bacău, secţia I Civilă a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 7007/2018 din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I Civilă la 10 ianuarie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea din 16 septembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a constatat că prezenta cauză nu este un litigiu de muncă şi a dispus trimiterea dosarului la repartizare aleatorie, pe completele civile.

Cauza a fost repartizată aleatoriu unui complet de cauze civile, iar, la primul termen de judecată stabilit (13.01.2020), contestatoarea a formulat în şedinţă publică cerere de recuzare a completului de judecată.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 20 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bacău, secţia I Civilă a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată de petenta A..

Ulterior soluţionării cererii de recuzare, la termenul din 2 septembrie 2020, reclamanta a invocat excepţia necompetenţei generale şi materiale a Tribunalului Bacău.

Prin încheierea de şedinţă din 2 septembrie 2020, instanţa a reţinut că este competentă material şi teritorial în soluţionarea cauzei, după care a acordat cuvântul pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând cauza în pronunţare pe această excepţie. Totodată, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 16 septembrie 2020.

Prin sentinţa civilă nr. 391/2020 din 16 septembrie 2020, Tribunalul Bacău, secţia I Civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în despăgubiri morale şi, în consecinţă, a respins, ca atare, acţiunea privind pe contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. Sucursala de Transport Bacău.

Împotriva încheierii din 02.09.2020 şi sentinţei primei instanţe, precum şi a încheierii de cameră de consiliu din 20 mai 2020 (prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător C.) reclamanta A. a formulat apel, prin care a susţinut că prima instanţă nu avea competenţă generală/teritorială de a judeca cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, solicitând anularea sentinţei şi trimiterea cauzei la Parchet pentru stabilirea persoanelor vinovate de nepunerea în executare a hotărârilor pronunţate în dreptul muncii.

În situaţia respingerii excepţiei necompetenţei primei instanţe, apelanta a solicitat admiterea apelului şi acordarea despăgubirilor solicitate în cuantum de 800.000 RON conform cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

A mai învederat că cererea de recuzare soluţionată prin încheierea din 20.05.2020 a fost greşit respinsă, întrucât magistratul care a soluţionat cauza în primă instanţă s-a pronunţat în alte dosare, menţinându-şi punctul de vedere în sensul respingerii cererii.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, apelanta a susţinut că aceasta trebuia respinsă în raport de probatoriul depus la dosarul cauzei.

De asemenea, a mai arătat că prezenta cauză a fost judecată de o instanţă necompetentă, întrucât acordarea daunelor morale solicitate rezultă din neexecutarea unor decizii pronunţate în dreptul muncii, astfel încât, în opinia sa, cauza trebuie soluţionată de o instanţă de dreptul muncii, care să aplice dispoziţiile legale cu privire la litigii de dreptul muncii.

La termenul din 16 iunie 2021, apelanta-reclamantă A. a arătat că înţelege să formuleze cerere de recuzare a membrilor completului de judecată, respectiv, împotriva doamnei judecător D. şi a domnului judecător E..

Prin încheierea de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I Civilă a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a membrilor completului A2, respectiv a doamnei judecător D. şi a domnului judecător E., formulată de petenta A..

Prin decizia nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii (de amânare a pronunţării) din 02 septembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 391/16 septembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. - Sucursala de Transport Bacău.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea de eroare materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 490 din 08.09.2021, arătând că din eroare s-a trecut menţiunea "Definitivă", în loc de "Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bacău".

Împotriva încheierii de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, deciziei nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021 şi încheierii din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I Civilă în dosarul nr. x/2018, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând: admiterea recursului, constatarea necompetenţei generale a instanţei care a dispus respingerea apelului, casarea în tot a deciziei nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021 şi a încheierii din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I Civilă în dosarul nr. x/2018 având în vedere că instanţa care le-a pronunţat a menţinut o sentinţă/încheiere de şedinţă pronunţate de instanţe necompetente general/teritorial cu aplicarea procedurii de drept comun, şi nu de drept al muncii/penal; casarea în tot a încheierii de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2018; casarea în tot a încheierii din 2.09.2020/sentinţei civile nr. 391/16.09.2020, pronunţate de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2018 ca fiind pronunţate de o instanţă necompetentă general/teritorial; casarea încheierii de şedinţă din 20.05.2020 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2018; trimiterea cauzei Parchetului competent pentru stabilirea persoanelor/motivelor pentru care refuză din anul 2012 executarea deciziilor 1643/2011, 1012/2011 - în situaţia stabilirii necompetenţei generale a instanţelor mai sus amintite sau, după caz, trimiterea cauzei spre judecare unei instanţe de acelaşi grad care să aibă secţie specializată în dreptul muncii - în situaţia stabilirii necompetenţei teritoriale a primei instanţe care a dispus respingerea cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 (disjuns din dosarul nr. x/2018).

În continuare, recurenta reproduce pasaje din practicaua deciziei recurate, reiterând solicitările/apărările formulate de ambele părţi în faţa instanţei de apel, precum şi aspectele reţinute de aceeaşi instanţă.

Cu privire la necompetenţa generală/teritorială a instanţelor care au respins cererile de recuzare/privind pretenţiile - în primă instanţă - care au făcut obiectul dosarului nr. x/2018 (disjuns din dosarul nr. x/2018) şi care au fost soluţionate pe dreptul comun, şi nu pe dreptul muncii, recurenta solicită să se constate că, deşi instanţa de apel a încadrat litigiul din dosarul nr. x/2018 în categoria litigiilor de muncă, menţinând soluţia pronunţată de o instanţă de drept comun prin aplicarea exclusivă a dispoziţiilor C. civ., şi nu pe cele de drept al muncii/drept penal pe care le-a invocat, care trebuiau completate cu dispoziţiile C. civ./ C. proc. civ. care nu erau contrare dispoziţiilor Codului muncii/CP, recurenta susţine că, în realitate, instanţa de apel a încălcat competenţa de ordine publică a instanţei de drept al muncii/parchetului competent care ar fi trebuit să stabilească persoanele/motivele pentru care refuză din anul 2012 executarea deciziilor pronunţate în dreptul muncii nr. 1643/2.11.2011 definitivă, executorie, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1500/7.09.2012 pronunţate în Dosarul nr. x/2010; decizia civilă nr. 1012/22.06.2011 irevocabilă, executorie, pronunţată în Dosarul nr. x/2010.

De asemenea, susţine că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, motivele reţinute fiind contradictorii.

Referitor la necompetenţa generală reţinută de instanţa de apel la alin. (2)-(4) de la pagina 2 din decizia nr. 490/8.09.2021, recurenta arată că susţinerile sale au fost reţinute la modul general, nicidecum aşa cum le-a precizat în apel.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenta arată că, în menţinerea soluţiei primei instanţe de fond, susţinerile sale nu au fost consemnate de instanţa de apel aşa cum au fost formulate, în opinia recurentei, motivele reţinute fiind străine de natura cauzei, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

De asemenea, recurenta învederează şi faptul că instanţa de apel din dosarul nr. x/2018 nu a reţinut considerentele sentinţei civile nr. 1379/7.11.2014 din dosarul nr. x/2013, pe care le reproduce.

Cu privire la acest dosar, arată că instanţa nu a judecat cauza pe fond, ci a respins cererea ca fiind lipsită de interes, fiind în termenul de prescripţie pentru obţinerea executării silite a deciziilor 1012/22.06.2011, 1643/2.11.2011 pronunţate în dosarele nr. x/2010, y/2010, neputând stabili cu autoritate de lucru judecat că, la data de 10.09.2012, se făcuse reintegrarea pe postul deţinut în perioada 1.04.2008-1.10.2010 şi pentru că, prin cererea de chemare în judecată/1.04.2013 nu solicitase acest lucru - în acest sens indică alin. (8) - paginile 2, 3 din sentinţa civilă nr. 1379/7.11.2014.

Mai arată că executarea silită a fost indicată drept cale procedurală de urmat pentru deciziile nr. 1012 şi nr. 1643, în respectiva procedură putându-se stabili în ce măsură mai existau drepturi acordate prin titlu şi neexecutate de intimat.

În continuare, recurenta reproduce ceea ce a arătat în faţa instanţei de apel cu privire la cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător C., arătând că motivele expuse în cererea de recuzare/apel nu se regăsesc în soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bacău, care a menţinut încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 20.05.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de o instanţă nealcătuită conform dispoziţiilor legale, aplicând o procedură de drept comun cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motivele invocate de către instanţa de apel pentru menţinerea încheierii de cameră de consiliu din 20.05.2020 fiind generale, impersonale, neparticularizate.

Faţă de cele mai sus arătate, recurenta consideră că decizia recurată nr. 490/8.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2018 îndeplineşte condiţiile de casare impuse de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. deoarece, deşi instanţa a apreciat litigiul ca fiind unul de dreptul muncii, menţinând soluţiile de primă instanţă pronunţate pe dreptul comun, după regulile de drept comun, de instanţe alcătuite contrar dispoziţiilor legale, nespecializate în dreptul muncii/drept penal, a încălcat competenţa de ordine publică a unei instanţe specializate în dreptul muncii/parchetului, precum şi regulile de procedură de drept material a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, considerentele pe care se întemeiază decizia fiind contradictorii ori străine de natura cauzei. Mai arată că unele dintre motive nu au putut fi invocate pe calea apelului, deoarece nu cunoştea considerentele pe care urma să le aibă în vedere instanţa de apel la soluţionarea cauzei.

De asemenea, precizează faptul că prima instanţă învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2018, specializată în dreptul muncii şi compusă conform dispoziţiilor legale, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei pe dreptul muncii prin încheierea de şedinţă din 16.09.2019 către instanţa de drept comun prezidată de doamna judecător C., soluţia fiind fără cale de atac.

Totodată, reiterează faptul că prima instanţă, pe lângă faptul că a încălcat competenţa parchetului/unei instanţe specializate în dreptul muncii care să aplice prioritar Codul muncii, nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale dintr-un magistrat judecător specializat în dreptul muncii şi doi asistenţi judiciari, în opinia recurentei, fiind îndeplinite condiţiile de casare potrivit dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ., motivele fiind invocate pe calea apelului, dar fiind respinse de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte autorităţile de lucru judecat reţinute de instanţa de apel, recurenta arată că acestea vizau şi decizia nr. 2055/4.06.2014/încheierile de şedinţă/13.06.2016/21.06.2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/Tribunalul Bacău în dosarele nr. x/2013, y/2016.

În continuare, recurenta face referire şi la încheierea de şedinţă din 7.10.2021, prin care instanţa de apel a invocat din oficiu eroarea materială cu privire la menţiunea "definitivă" din decizia 490/8.09.2021, redând conţinutul acesteia.

Totodată, referindu-se la încheierea de cameră de consiliu din 7.07.2021, (pagina 27 şi următoarele din cererea de recurs), autoarea recursului reproduce conţinutul acesteia, reiterând motivele care au determinat-o să formuleze cererea de recuzare împotriva domnilor judecători D. şi E..

În încheiere, recurenta arată că, şi în cazul cererii de recuzare din 22.06.2021 sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6, 8 din C. proc. civ.

La 10 ianuarie 2022, intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului, în temeiul art. 197 din C. proc. civ. coroborat cu art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, solicitând anularea recursului pentru neîndeplinirea obligaţiei de timbrare. Totodată, a invocat excepţia tardivităţii depunerii recursului, apreciind că termenul maximal de depunere a căii extraordinare de atac era 11.11.2021. Intimata a invocat şi excepţia nulităţii recursului pe motiv că niciunul din motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., în opinia intimatei, recurenta nearătând, în concret, ce anume s-a încălcat prin decizia civilă recurată. În situaţia respingerii excepţiilor invocate, intimata a solicitat respingerea recursului şi a tuturor solicitărilor recurentei A. ca nefondate, precum şi cererile de acordare a cheltuielilor de judecată şi solicitarea de amendare a intimatei, ca neîntemeiate.

La 28 ianuarie 2022, recurenta a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care a combătut excepţiile/apărările formulate prin întâmpinare, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 22 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Faţă de raportul comunicat, la 9 decembrie 2022, ambele părţi litigante au formulat în scris punct de vedere. Astfel, prin punctul de vedere depus la dosar, intimata-pârâtă C.N.T.E.E. "TRANSELECTRICA" S.A. a arătat că nu mai susţine excepţia nulităţii pentru lipsa timbrajului şi nici excepţia tardivităţii depunerii recursului şi, faţă de opinia exprimată prin raport în privinţa încadrării criticilor recurentei în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5 şi 6 C. proc. civ., a arătat că, în opinia sa, recurenta nu a formulat veritabile motive/critici de nelegalitate; recurenta A. a reiterat cele susţinute prin memoriul de recurs.

Prin încheierea din 21 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, constituită în complet de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă C.N.T.E.E. "TRANSELECTRICA" S.A. - Sucursala de Transport Bacău şi, totodată, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, deciziei nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021 şi încheierii din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, stabilind termen de judecată la data de 25 aprilie 2023, ora 10:00, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Verificând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, recurenta supune analizei instanţei de recurs atât o încheiere prin care s-a respins o cerere de recuzare, cât şi o decizie şi o încheiere de îndreptare eroare materială a deciziei pronunţate în apel, în cadrul unui litigiu având ca obiect pretenţii constând în daune morale, pentru refuzul părţii adverse de a executa două hotărâri judecătoreşti, cerere care a fost disjunsă dintr-un dosar având ca obiect contestaţie la executare (înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Bacău).

Având în vedere că, printr-un prim set de critici, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat competenţa de ordine publică a instanţei de dreptul muncii, Înalta Curte reţine că, deşi în apel, autoarea prezentului demers judiciar a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul competenţei materiale procesuale, solicitând judecarea cauzei de către o instanţă de dreptul muncii, la termenul de judecată acordat în cauză (25 aprilie 2023), recurenta, întrebată fiind dacă temeiul invocat iniţial, respectiv art. 189 C. proc. civ., este în continuare valabil pentru cererea formulată, aceasta a confirmat, arătând că menţine acest temei.

Reţinând că obligarea la plata de despăgubiri pentru amânarea procesului, în oricare din cele două etape ale sale - judecata şi executarea silită - are la bază, astfel cum se prevede expres în cuprinsul art. 189 C. proc. civ., ideea de vinovăţie, sub forma intenţiei sau culpei, instanţa urmând a verifica dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar, din punct de vedere procedural, temeiul de drept invocat (art. 189-190 C. proc. civ.) atrage competenţa instanţei (de executare) de drept comun, indiferent de cuantumul pretenţiei solicitate, Înalta Curte constată că instanţele de fond au calificat în mod corect cererea ca fiind întemeiată pe dreptul comun, astfel încât litigiul nu este supus jurisdicţiei specifice conflictelor de muncă.

Prin urmare, fiind calificată de instanţe drept o cerere de sine stătătoare (fără legătură cu contestaţia la executare din care a fost disjunsă) întemeiată pe dreptul comun, în lipsa unor critici referitoare la competenţa instanţei prin raportare la prevederile art. 189-190 C. proc. civ., competenţa materială procesuală a rămas câştigată Tribunalului Bacău, secţia I Civilă (complet nespecializat în litigii de muncă), situaţie care exclude de plano o pretinsă necompetenţă generală a instanţelor.

De altfel, nu pot fi primite nici aserţiunile recurentei referitoare la faptul că inclusiv cererile de recuzare au fost soluţionate pe dreptul comun, şi nu pe dreptul muncii, din moment ce soluţionarea cererii de recuzare, care se constituie într-un incident procedural, este supusă reglementării prin dispoziţiile art. 42 şi art. 44 - 51 C. proc. civ., iar nu dispoziţiilor specifice dreptului muncii.

Totodată, se reţine că, printr-un alt set de critici, recurenta a arătat că, atât în ce priveşte necompetenţa generală reţinută de instanţa de apel la pagina 2 din decizia recurată, cât şi cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, susţinerile sale au fost reţinute general, nicidecum aşa cum le-a precizat, respectiv, nu au fost consemnate de instanţa de apel aşa cum au fost formulate, în accepţiunea recurentei motivele reţinute fiind străine de natura cauzei, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În realitate, nemulţumirea exprimată de recurentă vizează modul în care au fost sintetizate susţinerile/apărările sale. Or, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. civ., partea are la îndemână posibilitatea formulării căii de atac doar împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii, precum şi împotriva considerentelor acesteia, maniera în care au fost redate/consemnate/sintetizate susţinerile sale nu poate constitui obiect al unor critici de nelegalitate, acestea nefiind parte din considerentele care au stat la baza pronunţării soluţiei atacate.

În plus, un eventual demers prin care s-ar urmări îndreptarea hotărârii cu privire la omisiunile referitoare la susţinerile sale este, în egală măsură, şi inadmisibil a fi dedus, spre examinare, instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 445 C. proc. civ.

Aceleaşi concluzii se impun, de altfel, şi în privinţa unei alte nemulţumiri exprimate în legătură cu autorităţile de lucru judecat reţinute de instanţa de apel, recurenta arătând că acestea vizau şi alte hotărâri, pe care le indică.

Totodată, nici susţinerea referitoare la faptul că instanţa de apel din dosarul nr. x/2018 nu a reţinut considerentele sentinţei civile nr. 1379/7.11.2014 din dosarul nr. x/2013 nu se constituie într-un veritabil motiv de nelegalitate, în condiţiile în care autoarea recursului nu argumentează, în concret, modul în care hotărârea judecătorească invocată ar fi influenţat soluţia din prezentul dosar.

De asemenea, se reţine că, printr-o altă critică, recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de maniera în care instanţa de apel a răspuns criticilor formulate împotriva soluţiei de respingere a cererii de recuzare a doamnei judecător C., apreciind considerentele formulate ca fiind generale, impersonale, neparticularizate.

Cu menţiunea că în cadrul analizei ce se poate realiza în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. instanţa verifică doar dacă în cuprinsul acesteia se regăseşte, formal, raţionamentul instanţei pentru care a fost adoptată hotărârea, din examinarea deciziei recurate, contrar criticii formulate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., arătând raţionamentul pentru care a respins criticile referitoare la încheierea de respingere a cererii de recuzare a doamnei judecător C..

Deşi Curtea Europeană acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, totuşi, în jurisprudenţa sa, s-a reţinut în mod constant faptul că:

"Art. 6 parag. 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" - Hotărârea Ruiza Torija c. Spaniei.

Prin urmare, reţinând că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, maniera de motivare, într-o altă modalitate decât cea agreată de parte, nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, deşi recurenta tinde şi la invocarea existenţei unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei atacate, în sensul că, deşi instanţa a apreciat litigiul ca fiind de dreptul muncii, a încălcat competenţa unei instanţe specializate în dreptul muncii, Înalta Curte relevă că, pentru a răspunde exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contradicţia la care se referă textul de lege trebuie să poarte fie între considerente şi dispozitiv, fie să se manifeste în cadrul considerentelor, însă de o asemenea manieră încât hotărârea să poată fi apreciată ca fiind, practic, nemotivată.

Însă, din examinarea considerentelor deciziei atacate rezultă că decizia atacată conţine considerente expuse într-o manieră logică, coerentă în raport cu motivele invocate prin cererea de apel şi explicitează şi justifică soluţia pronunţată în apel, aceea de păstrare a hotărârii adoptate de prima instanţă.

Nu se poate reţine lipsa de coeziune a considerentelor deciziei atacate şi nici lipsa unei motivări în privinţa deciziei adoptate. În acest sens, instanţa de apel a motivat de ce nu poate valida teza apelantei privind necompetenţa primei instanţe.

Prin urmare, considerentele deciziei recurate pun în evidenţă faptul că instanţa de apel a expus considerente coerente în fundamentarea deciziei pronunţate, care explică şi justifică soluţia pe care o conţine dispozitivul.

Totodată, se constată că, deşi face referire la încheierea de cameră de consiliu din 7 octombrie 2021, prin care instanţa de apel a invocat din oficiu eroarea materială cu privire la menţiunea "definitivă", recurenta se rezumă la evoca conţinutul acesteia, fără a formula nicio critică de nelegalitate, iar, în privinţa încheierii de cameră de consiliu din 07 iulie 2021, aceasta procedează în aceeaşi manieră, reproducând conţinutul acesteia şi reiterând motivele care au determinat-o să formuleze cererea de recuzare împotriva domnilor judecători D. şi E., afirmând că, şi în cazul cererii de recuzare din 22.06.2021, sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fără a formula, în concret, niciun fel de critici care să poată fi circumscrise fie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că, nefiind aduse, în concret, niciun fel de critici încheierilor din 7 iulie 2021 şi 7 octombrie 2021, respectivele încheieri sunt formal atacate, punând instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea acestora.

Totodată, se constată că, deşi prin cererea de recurs a fost invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta a fost invocat formal, recurenta neprecizând acele dispoziţii de drept material pretins a fi fost încălcate de instanţa de apel.

În concluzie, deşi memoriul de recurs se întinde pe un număr considerabil de pagini, cu excepţia unor critici care au putut fi analizate, aşa cum reiese din considerentele ce preced, în rest, nu au putut fi decelate veritabile motive de nelegalitate întrucât, în cea mai mare parte a acestuia, recurenta nu face decât să reproducă fie conţinutul actelor de procedură atacate, fie susţinerile sale, făcând şi o expunere exhaustivă a stării de fapt, expunând simple judecăţi de valoare, precum şi istoricul altor pricini în care a avut calitatea de parte, aspecte care nu pot fi examinate de către instanţa de recurs întrucât nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Constatând, aşadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, deciziei nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021 şi încheierii din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Faţă de solicitarea intimatei de aplicare a unei amenzi judiciare, pentru introducerea cu rea-credinţă a acţiunii şi a recursului, Înalta Curte reţine că nu este suficient ca cererea să fie respinsă, ci trebuie să fie introdusă cu rea-credinţă, adică să existe elementul subiectiv dedus din atitudinea ilicită a titularului cererii formulate. Or, în speţă, nu poate fi reţinută reaua-credinţă în formularea recursului, atâta timp cât timp autoarea acestuia nu a făcut decât să uzeze de un mecanism procedural reglementat de lege, iar intimata nu a dovedit că recurenta ar fi urmărit un alt scop decât acela de a obţine casarea hotărârilor atacate, aşa cum, de altfel, a şi solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de cameră de consiliu din 7 iulie 2021, deciziei nr. 490/2021 din 8 septembrie 2021 şi încheierii din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.