Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 641/2024 AI generated

Expropriation compensation clarification upheld; appeal dismissed for lack of procedural prejudice

Case Number Decizia nr. 641/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by three expropriated landowners, upholding the lower court's decision that clarified the scope of compensation owed by the State (represented by the national road infrastructure administrator) for expropriated lands and constructions. The dispute arose from a "clarification of judgment" (*contestaţie la titlu*) initiated by the State to resolve ambiguity in an appellate decision regarding whether the claimants were liable for both construction damages and land value, which had led to conflicting enforcement actions; the Supreme Court rejected the appellants' arguments that the clarification was inadmissible due to procedural nullities arising from defective service on unrelated co-parties or that it violated res judicata established in a separate enforcement case. Relying on Article 400(2) of the Civil Procedure Code, the Court held that the clarification procedure is admissible when the operative part of a final judgment is unclear or equivocal, provided it does not alter the merits or the legal validity of the title, and ruled that the alleged service defect did not cause irreparable prejudice to the appellants as required by Article 105(2), nor did it affect their specific rights since the clarification only addressed the liability of other co-claimants. Consequently, the Court ordered the losing appellants to pay litigation costs to the State, leaving the clarified obligation to pay specific sums for land value and construction damages in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 105 alin. (2) C. proc. civ, art. 400 alin. (2) din C. proc. civ, art. 105 alin. (2) din C. proc. civ, art. 304 pct. 9 din C. proc. civ, art. 400 alin. (2) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) din C. proc. civ; Expropriation compensation clarification upheld; appeal dismissed for lack of procedural prejudice: The dispute arose from a "clarification of judgment" (*contestaţie la titlu*) initiated by the State to resolve ambiguity in an appellate decision regarding whether the claimants were liable for both construction damages and land value, which had led to conflicting enforcement actions; the Supreme Court rejected the appellants' arguments that the clarification was inadmissible due to procedural nullities arising from defective service on unrelated co-parties or that it violated res judicata established in a separate enforcement case. Relying on Article 400(2) of the Civil Procedure Code, the Court held that the clarification procedure is admissible when the operative part of a final judgment is unclear or equivocal, provided it does not alter the merits or the legal validity of the title, and ruled that the alleged service defect did not cause irreparable prejudice to the appellants as required by Article 105(2), nor did it affect their specific rights since the clarification only addressed the liability of other co-claimants. Consequently, the Court ordered the losing appellants to pay litigation costs to the State, leaving the clarified obligation to pay specific sums for land value and construction damages in force.

Keywords

AI generated
compensation for expropriation civil judgment value in dispute procedural defect validity of service action for liability

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865

Basis for ordering the losing party to pay litigation costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 06 martie 2024

Deliberând supra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin sentinţa civilă nr. 342/2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2013, s-a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor A..

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin CNAIR S.A..

A constatat instanţa că reclamanţii au calitate de persoane expropriate cu privire la terenurile următoare: A. - 2.485 mp;B., C., D. - 7.314 mp, din care pentru suprafaţa de 2.513 mp se dispune exproprierea suplimentară; E. - 4.561 mp, din care pentru suprafaţa de 333 mp se dispune exproprierea suplimentară; F. şi G. - 5.232 mp, din care pentru suprafaţa de 127 mp se dispune exproprierea suplimentară;-H. şi I. - 2.844 mp, din care pentru suprafaţa de 880 mp se dispune exproprierea suplimentară;-J. şi K. - 14.186 mp, din care pentru suprafaţa de 1.136 mp se dispune exproprierea suplimentară;-L. - 9.669 mp, din care pentru suprafaţa de 1.191 mp se dispune exproprierea suplimentară;-M. - 5.926 mp, din care pentru suprafaţa de 458 mp se dispune exproprierea suplimentară;-N. - 2.086 mp, din care pentru suprafaţa de 272 mp se dispune exproprierea suplimentară;-O. şi P. - 3.175 mp;-Q. - 6.318 mp, din care pentru suprafaţa de 2.856 mp se dispune exproprierea suplimentară, terenuri ce au fost identificate şi evaluate conform raportului de expertiză întocmit de experţii R., S. şi T..

A fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin CNAIR S.A. să plătească reclamanţilor următoarele sume cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate, astfel pentru:-A. - 64.555 RON;-B., C. şi D. - 243.302 RON;-E. - 118.753 RON;-F. şi G. - 135.100 RON;-H. şi I. - 103.689 RON;-J. şi K. - 369.757 RON;-L. - 252.120 RON;-M. - 154.435 RON;-N. - 54.405 RON;-O. şi P. - 82.663 RON;-Q. - 286.097 RON.

A fost respinsă în rest acţiunea.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 13.347 RON cheltuieli de judecată în fond.

S-a dispus darea în debit a reclamanţilor pentru suma de 122 RON reprezentând onorariu neachitat expertului topograf R..

Prin decizia civilă nr. 215/2021, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis apelul declarat de reclamanţii B., C., D., şi apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 342/12.04.2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă şi în consecinţă:

A fost schimbată în parte sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

A fost obligat pârâtul Statul Român prin CNAIR prin DRDP Timişoara să plătească în favoarea reclamanţilor B., C., D. suma de 239.047 RON, cu titlu despăgubiri pentru construcţii.

S-a constatat că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q. au calitate de persoane expropriate şi obligă pârâtul să îi despăgubească cu contravaloarea terenurilor expropriate după cum urmează:

- A., cu suma de 47795 RON pentru suprafaţa de 2485 mp;

- B., C., D. cu suma de 132291 RON pentru suprafaţa de 4801 mp;

- E., cu suma de 81578 RON pentru suprafaţa de 4228 mp;

- F. şi G., cu suma de 112283 RON pentru suprafaţa de 5105 mp;

- H., I. cu suma de 37895 RON pentru suprafaţa de 1964 mp;

- J. şi K. cu suma de 298778 RON pentru suprafaţa de 13050 mp;

- L. cu suma de 163.580 RON, pentru suprafaţa de 8478 mp;

- M. cu suma de 105503 RON pentru suprafaţa de 5468 mp;

- N. cu suma de 35000 RON pentru suprafaţa de 1814 mp;

- O., P. cu suma de 61260 RON pentru suprafaţa de 3175 mp;

- Q. cu suma de 66798 RON pentru suprafaţa de 3462 mp, potrivit raportului de expertiză tehnică de evaluare a proprietăţii imobiliare, întocmită de experţi tehnici U., V., W. .

Au fost respinse cererile de expropriere suplimentară formulate de reclamanţi.

A fost respins apelul declarat de reclamantul L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost menţinută în rest sentinţa atacată.

Au fost obligaţi reclamanţii intimaţi să plătească în favoarea apelantului pârât cheltuieli de judecată de 9000 RON.

A fost obligat intimatul pârât să plătească reclamanţilor apelanţi B., D. cheltuieli de judecată în sumă 6000 de RON.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 12.07.2023, sub dosar nr. x/2023, petentul Statul Român prin Ministerul Transporturilor Infrastructurii prin CNAIR S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, a solicitat lămurirea, înţelesul sau aplicarea dispozitivului deciziei civile nr. 215/11.02.2021 pronunţate de către Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2013.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, prin decizia nr. 2869/2023 din 25 octombrie 2023, a admis cererea formulată de petentul Statul Român - prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - prin C.N.A.I.R. - prin D.R.D.P. Timişoara - de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 215/11.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul x/2013

A lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 215/11.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. x/2013, în sensul că despăgubirea datorată reclamanţilor B., C., D. în dosarul nr. x/2013 constă în sumele de:

-239.047 RON, cu titlu de despăgubiri pentru construcţii;

-132.291 RON, cu titlu contravaloare teren expropriat în suprafaţă de 4801 m.p.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2869/2023 din 25 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă au formulat recurs reclamantele D., C. şi B..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, recurentele au criticat decizia atacată, arătând, în esenţă, că intimatele-reclamante I. şi M. nu au fost legal citate în faţa curţii de apel, aspect care ar atrage nulitatea hotărârii, în conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, solicitând, în subsidiar, reţinerea spre rejudecare a cauzei, recurentele reiterează aspectele vizând ineficacitatea contestaţiei la titlu, arătând că aceasta este tardivă, inadmisibilă, precum şi că aspectele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost deja tranşate cu autoritate de lucru judecat de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 400 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, pe care intimatul-pârât şi-a întemeiat cererea de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării deciziei civile nr. 215 din 11 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013, sunt aplicabile în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea măsurilor luate de instanţă şi cuprinse în dispozitivul hotărârii. Astfel, contestaţia la titlu poate fi primită în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situaţia lămurită definitiv, cu putere de lucru judecat.

În motivarea de fapt a cererii, pârâtul a arătat că, prin cererea de executare silită înregistrată la data de 28.02. 2022 la BEJ X., intimaţii B., D. şi C. au solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 342/12.04.2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 215/11.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi decizia civilă nr. 2806/16.12.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Urmare a încuviinţării executării silite, în dosarul de executare nr. 38/2022, executorul judecătoresc a emis somaţia din data de 03.02.2022 pentru suma de 649.789,37 RON, încheierea de cheltuieli de executare din 03.02.2022 pentru suma de 16.649,37 RON din care 2500 RON onorariu avocat, 40 RON taxă judiciară de timbru, 238 RON cheltuieli de executare, 30 RON cheltuieli comunicare poştă, 13.841,37 RON onorariu executor judecătoresc, adresa de înfiinţare a popririi din data de 17.02.2022 pentru suma de 649.789 RON, adresa de înştiinţare privind măsura popririi. A menţionat petentul-pârât că sumele stabilite de executorul judecătoresc în încheierea din data de 03.02.2022 au fost preluate la cererea creditorilor din sentinţa civilă nr. 342 din 12.04.2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2013, 243.302 RON contravaloare despăgubiri terenuri expropriate, 12.500 RON cheltuieli de judecată din decizia civilă nr. 215 pronunţată la data de 11.02.2021 de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2013, 132.291 RON, contravaloare teren expropriat, 239.047 RON contravaloare despăgubiri pentru construcţii, 6000 RON cheltuieli de judecată.

În raport cu dispoziţiile din dispozitivul deciziei nr. 215/2021 a Curţii de Apel Alba-Iulia, petentul Statul Român a considerat că, în privinţa intimaţilor B., D., C. este necesară stabilirea în termeni imperativi şi lipsiţi de echivoc a măsurilor dispuse prin dispozitivul hotărâri, în concret de a lămuri dacă acesta a fost obligat şi la plata sumei de 243.302 RON contravaloare despăgubiri terenuri expropriate.

Prin decizia nr. 2869/2023 din 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis cererea formulată de petentul Statul Român - prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - prin C.N.A.I.R. - prin D.R.D.P. Timişoara - de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 215/11.02.2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul x/2013

A fost lămurit dispozitivul acelei decizii, în sensul că despăgubirea datorată reclamanţilor B., C., D. în dosarul nr. x/2013 constă în sumele de:

-239.047 RON, cu titlu de despăgubiri pentru construcţii;

-132.291 RON, cu titlu contravaloare teren expropriat în suprafaţă de 4801 m.p.

Pretinzând caracterul nelegal al soluţiei curţii de apel, care a admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 215/2021 a Curţii de Apel Alba-Iulia, recurenţii au invocat existenţa unui viciu de procedură legat de citarea intimatelor I. şi M. care, în opinia acestora, ar atrage, în conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, nulitatea deciziei recurate.

Astfel, s-a susţinut, pe de-o parte, că intimata I. ar fi fost citată greşit pentru termenul de judecată din 11 octombrie 2023, în comuna Lăpungiu, sat Teiu, jud. Hunedoara, deşi aceasta indicase domiciliul în oraş Simeria, Piaţa Unirii iar, pe de altă parte, în privinţa intimatei M., că aceasta nu ar fi fost citată, pentru termenul de judecată antemenţionat.

Verificând aspectele criticate prin cererea de recurs, în ceea ce o priveşte pe intimata M., Înalta Curte constată că susţinerile recurentelor nu pot fi primite, în condiţiile în care, aşa cum reiese din dovada aflată la dosarul curţii de apel, intimata a fost legal citată la adresa din jud. Hunedoara, semnând chiar de primire procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare.

În ceea ce o priveşte, însă, pe intimata I., se constată că, într-adevăr, pentru termenul din 11 octombrie 2023, în dosarul nr. x/2023, aceasta a fost citată la o altă adresă faţă de cea indicată prin cererea aflată la dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Alba-Iulia.

Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, însă, "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de către un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".

Reiese astfel, din norma citată, că nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. este una condiţionată de existenţa unei vătămări.

Astfel, nu orice act de procedură efectuat cu neobservarea formelor legale este nul ci, pentru anularea actului se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: actul de procedură să fi produs părţii o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Noţiunea de vătămare desemnează un prejudiciu procesual.

În situaţia nulităţilor extrinseci, cum este cazul de faţă, vătămarea nu se prezumă, astfel încât aceasta era necesar a fi măcar indicată în sensul existenţei acesteia, astfel încât partea adversă să se poată raporta la un fapt concret, pe care ulterior să îl poată demonta.

Or, în cauză, recurentele-reclamante nu numai că nu au dovedit vreo vătămare personală prin citarea la o adresă anterioară a unei alte intimate din cauză, dar nici măcar nu au menţionat despre existenţa unei atare vătămări.

Mai mult, în cauză nu este îndeplinită nici condiţia prevăzută de lege în sensul ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Ca urmare, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care lămurirea deciziei nr. 215/2021 a Curţii de Apel Alba-Iulia a vizat doar partea din dispozitiv referitoare la despăgubirile datorate reclamantelor B., D. şi D., neproducând nicio schimbare în privinţa situaţiei intimatei I. (care, de altfel, nici nu a declarat recurs), vătămarea rezultând din citarea acesteia din urmă la o adresă greşită nu poate fi justificată şi nu poate produce efectele pretinse de recurente.

Înalta Curte apreciază, prin urmare, că nu s-a făcut dovada existenţei unei vătămări a recurentelor, rezultate din existenţa unui viciu de citare a unei alte părţi din dosar, sens în care va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat.

Cât priveşte incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1985, nici aceasta nu se verifică, în condiţiile în care recurentele nu au invocat care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit de către curtea de apel în soluţionarea contestaţiei la titlu.

Solicitarea reiterată în recurs, de respingere a contestaţiei la titlu ca fiind inadmisibilă sau pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat, nu poate fi primită.

Aşa cum reiese din considerentele hotărârii atacate, Curtea de Apel Alba-Iulia a răspuns excepţiilor invocate de reclamante, reţinând, pe de-o parte, admisibilitatea contestaţiei la titlu în raport cu dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, care conferă părţilor posibilitatea de a solicita lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului hotărârii care se execută, în situaţia în care acesta nu este clar sau este echivoc, însă în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situaţia lămurită definitiv, şi fără a se verifica legalitatea şi temeinicia titlului executoriu şi, pe de altă parte, lipsa incidenţei autorităţii de lucru judecat, sub efectul ei pozitiv, motivat de faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2022, nu a analizat întinderea sau aplicarea titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 215/2021 a Curţii de Apel Alba-Iulia, ci a verificat legalitatea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 38/2022.

Astfel, criticile invocate şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia curţii de apel atacată, recurentele-reclamante ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea curţii de apel, care a arătat argumentele pentru care excepţiile respective nu pot fi primite.

Reiterarea acestor excepţii în calea de atac a recursului, fără a se raporta la argumentele instanţei care au condus la soluţia pronunţată, şi fără a se contesta legalitatea soluţiei astfel dispuse prin indicarea normelor de drept aplicate greşit de curtea de apel nu poate conduce la schimbarea soluţiei pe aceste excepţii, astfel cum pretind recurentele.

În mod corect, a reţinut Curtea de Apel Alba-Iulia că prin contestaţia la titlu ce face obiectul prezentului dosar nu se tinde la modificarea titlului executoriu. Aşadar, văzând că prin acest mijloc procedural pârâtul nu a invocat motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuţie, în faţa instanţei de executare, legalitatea şi temeinicia titlului executoriu, ci doar a urmărit explicitarea întinderii obligaţiilor de plată cuprinse în dispozitivul deciziei nr. 215/2021 pronunţate de aceeaşi instanţă, contestaţia era admisibilă.

Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează să respingă acest motiv de recurs, ca nefondat.

Aceeaşi soluţie se impune si cu privire la critica recurenţilor în sensul intervenirii autorităţii/puterii de lucru judecat. Şi aceasta a fost tranşată, în mod corect, de către curtea de apel.

Prin prezenta contestaţie nu s-a reclamat cenzurarea titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 215/2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. x/2013, nu s-a solicitat anularea acestei hotărâri sau vreunui alt act de executare silită, sens în care nu pot fi primite criticile recurentelor sub aspectul incidenţei efectului pozitiv al lucrului judecat în raport cu sentinţa civilă nr. 8106/2022 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În ceea ce priveşte tardivitatea contestaţiei la titlu, Înalta Curte observă că aceasta nu a fost invocată în faţa curţii de apel, ci, pentru prima dată, în calea de atac a recursului, drept urmare, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca fiind exercitat omisso medio.

Pentru considerente expuse, reţinând caracterul nefondat al criticilor formulate de recurentele-reclamante D., C. şi B., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de acestea împotriva deciziei civile nr. 2869/2023 din 25 octombrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, şi văzând că fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziţiei legale rezultatul procesului, va obliga pe recurentele-reclamante D., C. şi B. la plata acestor cheltuieli către intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - CNAIR S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele D., C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2869/2023 din 25 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă recurentele-reclamante la plata către intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - CNAIR S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara a sumei de 626,32 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 martie 2024.