Legality of administrative obligations for water reservoir maintenance and surface debris cleaning imposed in a water management authorization

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române, s-a solicitat modificarea/revocarea în parte a Autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 29/06.02.2019 privind Acumularea Păclişa - restricţionat pentru un nivel maxim la cota 388,50 mdM în sensul: 1) înlăturării obligaţiei impuse în mod nelegal la Cap. "Titularul autorizaţiei este obligat", alin. (7), respectiv: "Să se asigure întreţinerea albiei cursului de apă pe toată zona amenajată şi în aval de baraj pe zona de influenţă a amenajării ce nu poate fi mai mică de 500 m, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 310/2004 de modificare şi completare a legii Apelor nr. 107/1996"; 2) înlăturării obligaţiei impuse nelegal la Cap. "Titularul autorizaţiei este obligat", alin. (9), respectiv: "Să ia măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori".

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 987 din 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, recurenta-reclamantă a declarat recurs, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de casare, a arătat că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

A considerat că instanţa de fond nu a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd "întreţinerea albiei minore în aval de o lucrare pe zona de influenţă a amenajării" şi nu a albiei cursului de apă pe toată zona amenajată, reţinând în mod greşit că măsura/obligaţia impusă reclamantei este una legală.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că A. S.A., în calitate de concesionar are obligaţia de a se comporta ca un "bonus pater familias" faţă de bunurile pe care le administrează şi astfel, societăţii îi revine obligaţia igienizării întregii suprafeţe pe care o administrează, în baza faptului că are în concesiune şi exploatează acumularea. În opinia recurentei-reclamante, societatea este obligată să protejeze mediul, dar această obligaţie îi revine doar din perspectiva activităţii proprii. Nu există nicio raţiune şi niciun temei legal să fie ţinută să ia măsuri sau să împiedice poluarea luciului de apă de către alţi poluatori.

În continuare, recurenta-reclamantă a făcut referire la art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2005 şi a susţinut că în materia protecţiei mediului există cu valoare de principiu înscris faptul că poluatorul plăteşte. În acest sens, a arătat că PET-urile care pot polua lacul de acumulare nu sunt produse de A. S.A. şi nu rezultă din activitatea curentă a acesteia, ci au natura juridică a unor deşeuri abandonate şi/sau deşeuri al căror producător nu este cunoscut, sens în care devin incidente dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

În ceea ce priveşte trimiterile instanţei de fond la dispoziţiile art. 6 din Ordinul nr. 891/2019 privind aprobarea Procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor, recurenta-reclamantă a arătat că actul normativ reglementează procedura de urmat pentru obţinerea autorizaţiilor/avizelor de gospodărire a apelor, ocazie cu care se pot impune lucrări suplimentare necuprinse în documentaţia tehnică de autorizare, însă acestea pot fi impuse în procedura iniţială de autorizare şi nicidecum ulterior emiterii autorizaţiei de gospodărire a apelor. Aşadar, articolul invocat este rupt din context şi priveşte etapa emiterii autorizaţiei de gospodărire a apelor, fără a conţine norme privind posibilitatea de a impune, ulterior, în cadrul solicitării de reînnoire a autorizaţiei, măsuri care nu s-au regăsit iniţial în nicio autorizaţie de gospodărire a apelor.

Recurenta-reclamantă a mai arătat faptul că nu este singura utilizatoare a resurselor de apă din Lacul de acumulare Păclişa, ceea ce conduce la ideea că, o poluare cu PET-uri poate avea ca sursă comportamentul altor persoane fizice şi juridice, motiv pentru care, obligarea sa la colectarea deşeurilor produse de altcineva este o măsura abuzivă. Astfel, obligaţia impusă în Autorizaţia de Gospodărire a Apelor o prejudiciază, prin transferarea în sarcina ei a unei obligaţii care nu-i revine potrivit dispoziţiilor legale, şi a cărei realizare presupune angajarea unor costuri ridicate, transformând-o dintr-o societate de producere a energiei electrice într-una de salubrizare.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a redat dispoziţiile art. 42 lit. h) din Ordinul 459/07.03.2019 susţinând că prin acesta se stabileşte, în concret, faptul că A. S.A. nu poate fi obligată sa igienizeze întreaga suprafaţă a luciului de apă, ci doar pe cea din zona frontului de barare (denumit şi front de retenţie) a cursului de apa. Însăşi faptul că legiuitorul a simţit nevoia să definească care este suprafaţa de apă de pe care operatorii economici pot fi obligaţi să colecteze plutitorii (în spetă, suprafaţa frontului de barare), demonstrează că acesta a înţeles că este nelegal, abuziv şi injust să se lase la discreţia unor autorităţi posibilitatea impunerii în sarcina unor societăţi, prin emiterea de acte administrative individuale a obligaţiei de igienizare a suprafeţei unui întreg lac (în spetă, a lacului de acumulare Păclişa), în condiţiile în care persoane fizice şi alte societăţi se fac vinovate de existenta PET-urilor de pe suprafaţa luciului de apă.

Au fost criticate şi reţinerile instanţa de fond prin care s-a apreciat că Administraţia Naţională Apele Române nu are o vocaţie în ceea ce priveşte obligaţia de identificare a poluatorilor şi că aceasta şi-a îndeplinit obligaţia legală stabilind în sarcina reclamantei obligaţiile impuse. În opinia recurentei-reclamante, a considera că atribuţiile intimatei-pârâtei, astfel cum acestea sunt configurate prin lege, fac această instituţie susceptibilă doar de a impune obligaţii, echivalează cu lipsa oricărei legături între responsabilitatea Administraţiei Naţionale Apele Române de identificare a poluatorilor apelor şi administratorul acestora şi reprezintă o greşită interpretare şi aplicare a normelor legale care reglementează înfiinţarea şi activitatea autorităţii pârâte, regimul apelor, protecţia mediului şi combaterea poluării.

De altfel, din toate documentele şi prevederile legale, rezultă că intimata-pârâtă are o serie de atribuţii şi responsabilităţi în legătură cu posibile acţiuni de poluare a lacului, iar soluţia instanţei, sub acest aspect, exceptând faptul că s-au înşiruit nişte texte de lege, este total nemotivată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a exemplificat o serie de cauze similare în care instanţele judecătoreşti au reţinut irevocabil că Administraţia Naţională Apele Române nu este obligată la identificarea cauzelor poluării şi a poluatorului, iar recurenta-reclamantă nu a indicat niciun texte de lege prin care pârâtei îi revine această obligaţie.

A mai arătat că obligaţiile impuse prin acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, de igienizare a luciului de apă şi de curăţare de plutitori, au drept scop asigurarea protecţiei mediului. Or, recurentei-reclamante îi revine obligaţia igienizării întregii suprafeţe pe care o administrează, în baza faptului că are în concesiune şi exploatează acumularea.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 11 mai 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă A. S.A., în calitate de titular al Autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 29/06.02.2019 privind acumularea Păclişa – restricţionat pentru un nivel maxim la cota 388,50 mdM, judeţ Hunedoara, a contestat legalitatea acestui act administrativ, solicitând înlăturarea a două dintre obligaţiile stabilite în sarcina sa, respectiv: obligaţia de a asigura întreţinerea albiei cursului de apă pe toată zona amenajată şi în aval de baraj, pe zona de influenţă a amenajării, ce nu poate fi mai mică de 500 de m, în conformitate cu art. 34 alin. (3) din Legea nr. 310/2004 şi obligaţia de a lua măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori.

Prima instanţă a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate formulate de reclamantă, reţinând, în esenţă, că autoritatea pârâtă a stabilit în sarcina reclamantei cele două obligaţii cu respectarea marjei de apreciere ce i-a fost recunoscută de legiuitor.

Instanţa de control judiciar îşi însuşeşte soluţia primei instanţe, apreciind că a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Deşi invocă o totală nemotivare a sentinţei atacate în susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă îşi exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluţia instanţei de fond, rezultând că nu poate împărtăşi modul în care aceasta a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în esenţă, competenţa intimatei-pârâte de a impune în sarcina titularului autorizaţiei de gospodărire a apelor anumite obligaţii, precum şi dacă cele două obligaţii impuse recurentei-reclamante au fundament legal.

Potrivit art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, astfel cum a fost modificată şi completată, " (1) resursele de apă, de suprafaţă şi subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor. (2) Apele din domeniul public se dau în administrare Administraţiei Naţionale Apele Române de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condiţiile legii."

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ: "Gestionarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum şi aplicarea strategiei şi a politicii naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu, se realizează de Administraţia Naţională Apele Române, prin administraţiile bazinale de apă din subordinea acesteia."

În temeiul dispoziţiilor art. 3 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 891/2019, privind Procedura şi competenţele de emitere, modificare, retragere şi suspendare temporară a autorizaţiilor de gospodărire a apelor, emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor autorizaţia de gospodărire a apelor reprezintă actul care condiţionează din punct de vedere tehnic şi juridic funcţionarea sau exploatarea obiectivelor noi, construite pe ape (...), precum şi funcţionarea şi exploatarea în continuare a celor existente şi, după caz, desfăşurarea activităţii de depozitare, manevrare şi/sau transport prin conducte al substanţelor periculoase sau alte activităţi pe sol sau în subsol care pot conduce la evacuarea indirectă de substanţe periculoase în apele subterane sau de suprafaţă.

Aşadar, autoritatea pârâtă are competenţa de a emite autorizaţii de gospodărire a apelor prin care să instituie măsuri pentru a asigura buna utilizare a resurselor de apă, inclusiv sub aspect calitativ, măsuri din care fac parte şi cele contestate în cauza pendinte, neputându-se reţine o greşită interpretare şi aplicare a normelor legale care reglementează înfiinţarea şi activitatea autorităţii pârâte, regimul apelor, protecţia mediului şi combaterea poluării, cum în mod eronat a susţinut recurenta-reclamantă.

În ceea ce priveşte cele două obligaţii din cuprinsul autorizaţiei, contestate de recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar constată că acestea corespund prevederilor legale şi nu au fost stabilite de intimata-pârâtă cu exces de putere.

Astfel, obligaţia de a asigura întreţinerea albiei cursului de apă pe toată zona amenajată şi în aval de baraj, pe zona de influenţă a amenajării, ce nu poate fi mai mică de 500 de metri revine recurentei-reclamante, în calitate de administrator de lucrări hidrotehnice, în scopul prevenirii unor efecte negative asupra apelor şi mediului înconjurător şi respectă prevederile art. 34 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu referire la a doua obligaţie impusă în sarcina recurentei-reclamante, respectiv aceea de a lua măsuri de igienizare a luciului de apă şi de curăţire de plutitori, instanţa de control judiciar, în deplin acord cu judecătorul fondului, reţine că aceasta nu reprezintă altceva decât o particularizare a obligaţiei generale de întreţinere şi de menţinere a caracteristicilor autorizate ale lacului de acumulare, precum şi a lucrărilor aferente, obligaţie care nu excede obiectului de activitate al recurentei-reclamante şi nici nu o transformă într-o societate de salubrizare, cum în mod eronat se suţine prin motivele de recurs.

A mai invocat recurenta-reclamantă interpretarea greşită a art. 6 din Ordinul nr. 891/2019 considerând că această normă juridică priveşte etapa emiterii autorizaţiei de gospodărire a apelor şi nu posibilitatea de a impune, ulterior, în cadrul solicitării de reînnoire a autorizaţiei, măsuri care nu s-au regăsit iniţial în nicio autorizaţie de gospodărire a apelor.

Înalta Curte nu poate primi această critică, câtă vreme Ordinul nr. 891/2019 nu reglementează doar procedura iniţială de emitere a autorizaţiilor de gospodărire, cât şi proceduri ulterioare de modificare, retragere sau suspendare temporară a autorizaţiilor de gospodărire a apelor. În acest sens, sunt pe deplin aplicabile speţei de faţă, dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 891/2019 care reglementează posibilitatea emitentului autorizaţiei de gospodărire a apelor de a obliga beneficiarul sau titularul de investiţie să execute şi alte lucrări necesare, neincluse în documentaţia tehnică prezentată la autorizare, dar care se impune a fi realizate în scopul conformării cu prevederile legale.

În concluzie, intimata-pârâtă este abilitată să emită autorizaţia de gospodărire a apelor, dispoziţiile legale conferindu-i acesteia dreptul de a institui o serie de obligaţii în vederea asigurării funcţionării normale şi în condiţii de deplină siguranţă a obiectivului de activitate, în raport de particularităţile fiecărei situaţii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 987 din 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.