Equivalence of pre-2012 gas installation verifier attestation under new energy sector legislation and non-retroactivity of law

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 26 noiembrie 2019, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei:

- constatarea ca nelegal a refuzului ANRE de a soluţiona favorabil cererea formulată 07.12.2018, de echivalare a calităţii de verificator de proiecte, refuz exprimat prin adresa/acrul administrativ ru. x/23.05.2019

- anularea adresei/actului administrativ nr. x/23.05.2019 emis de ANRE

- obligarea ANRE la echivalarea calităţii de verificator de proiecte şi eliberarea atestatului şi legitimaţiei de verificator de proiecte, conform art. 161 din Legea 123/2012 şi Regulamentul aprobat prin Ordinul 22/2013 emis de ANRE.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1147 pronunţată la data de 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii, a admis în partea cererea formulată şi a obligat pârâta ANMRE la echivalea calităţii de verificator de proiecte şi eliberarea atestatului şi legitimaţiei de verificator de proiecte tip VGd.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1550 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1147 pronunţată la data de 11 noiembrie 2020, a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi în rejudecare a solicitat respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Se critică hotărârea recurată pe considerentul că instanţa de judecată a încălcat principiul aplicării legii civile în timp şi a neretroactivităţii legii, sens în care susţine că instanţa de judecată nu a analizat competenţele MDRT în vigoare la emiterea atestatului pentru care intimatul-reclamant solicită echivalarea, analizat paradoxal conţinutul atestatului ajungând la concluzia greşită că atestarea reclamantului a vizat toate domeniile de specialitate "instalaţii gaze" (Ig).

Susţine că specialitatea "instalaţii de gaze" (Ig) subsuma toate tipurile de proiecte în materia instalaţiilor de gaze doar până la data de 19.07.2012, când a intrat în vigoare Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, fapt care conduce la concluzia logică că la data de 21.11.2012, când intimatul reclamant a promovat examenul de atestare a calităţii de verificator proiecte instalaţii gaze naturale Ig, aşa cum rezultă din cuprinsul certificatului de atestare "instalaţii de gaze" Ig care putea fi atestată de MDRT nu mai cuprindea şi specialitatea verificator de proiecte tip VGd.

Sub acest aspect, se susţine că judecătorul fondului în mod greşit se raportează la data formulării cererii de către intimatul reclamant în faţa MDRT atâta timp cât la data efectivă a examinării competenţele MDRT erau deja modificate prin lege.

Totodată, şi reţinerea instanţei a sintagmei "toate domeniile" este eronată întrucât nu vizează toate domeniile in extenso, ci aşa cum se observă din cuprinsul atestatului emis de MDRT acesta are în vedere "toate domeniile conform Legii nr. 10/1995", iar în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/1995 se observă că aceasta explică în mod expres separarea de competenţe între cele două instituţii ale statului, aşa cum reiese din conţinutul dispoziţiilor art. 21^1din Legea nr. 10/1995, art. 100 din Legea nr. 123/2012, al căror conţinut este redat în cuprinsul cererii de recurs.

În raport de aceste dispoziţii legale susţine recurenta că la momentul organizării examenului de către MDRT pentru atestarea intimatului reclamant, şi ulterior la emiterea efectivă a atestatului prin care acesta este atestat ca "verificator proiecte în toate domeniile în specialitatea instalaţii gaze Ig privind cerinţele esenţiale ale Legii nr. - 10/1995, MDRT nu a putut în mod legal să cuprinsă şi specialitatea verificator VGd, aceasta nemaifiind la momentul respectiv în competenţa MDRT pentru atestare.

Pentru stabilirea legii civile aplicabile prezintă relevanţă momentul organizării examenului de către MDRT pentru atestarea intimatului reclamant şi nu momentul la care reclamantul a formulat cererea de atestare în faţa MDRT.

Recurentul invocă dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi alin. (5) din C. civ., norme juridice în raport de care susţine că situaţiile juridice ivite în trecut şi care produc efecte succesive, care se prelungesc în timp până la intrarea în vigoare a legii noi, efectele viitoare ale acestor situaţii juridice sunt şi rămân în întregime supuse legii civile vechi, dacă prin legea nouă nu există dispoziţii contrare.

În raport de aceste considrente apreciază recurenta că a procedat în mod corect respingând cererea de echivalare formulată de reclamant având în vedere că prin legea nouă, respectiv art. 160 şi art. 161 din Legea nr. 123/2012, au fost modificate competenţele MDRT.

Mai arată recurenta că în baza şi în aplicarea prevederilor legii, prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 22/2013 a fost aprobat Regulamentul pentru atestarea verificatorilor şi experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale care cuprinde procedura de atestare a persoanelor fizice în vederea desfăşurării activităţii de verificare şi expertiză tehnică a proiectelor pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale cu excepţia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale care au rămas în competenţa MLPDA. Astfel, ANRE eliberează certificate de atestare care conferă drepturi diferite titularilor faţă de cele eliberate de MLPDA (MDRT la data eliberării atestatului reclamantului).

Certificatul de atestare seria x nr. x eliberat la data de 23.04.2013 depus în vederea echivalării îi conferă titularului dreptul verificării proiectelor pentru sisteme de distribuţie a gazelor naturale şi nu dreptul verificării proiectelor pentru sisteme de distribuţie a gazelor naturale, sisteme de distribuţie închise şi magistrale directe ce funcţionează în regim de medie, redusă şi joasă presiune, eliberarea acestor atestate fiind în sarcina ANRE şi nu a MLPDA (fost MDRT) începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 123/2012, respectiv 19.07.2012.

Concluzionează recurenta că deşi susţinerea examenului intimatului reclamant a avut loc înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului pentru atestarea verificatorilor şi experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 22/2013 cu modificările şi completările ulterioare, acesta nu a avut loc şi înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 123/2012 prin care competenţele MDRT au fost modificate.

4. Apărările intimatei

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că a dobândit calitatea de verificator de proiecte la data de 21.11.2012, data promovării examenului, şi nu la data de 23.04.2013 data eliberării certificatului şi legitimaţiei de către MDRT, eliberarea documentului doveditor la o dată ulterioară neavând consecinţe asupra momentului dobândirii acestei calităţi, efectele eliberării documentelor fiind doar cu privire la exercitarea practică a activităţii pentru care s-a obţinut atestatul.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de prcoedură civilă se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În raport de limitele învestirii instanţei de recurs, astfel cum au fost acestea trasate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reţine că aspectul ce se solicită a fi analizat în cauză vizează aplicarea principiul aplicării legii civile în timp şi a neretroactivităţii legii, la situaţia din cauză, respectiv dacă atestatul eliberat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la data de 23 aprilie 2013 poate fi echivalat pentru calitatea de verificator de proiecte VGd, urmare apariţiei noii legi a energiei electrice şi gazelor naturale, respectiv Legea nr. 123/2012.

Se reţine că intimatul reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect echivalarea calităţii de verificator de proiecte tip VGd, calitate obţinută în baza susţinerii examentului din data de 21.11.2012.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată obligând pârâta ANRE la echivalarea calităţii de verificator proeicte şi eliberarea atestatului şi legitimaţiei de verificator de proiecte tip VGd.

Raportat la contextul factual al cauzei, se reţine că în cursul anului 2010, intimatul reclamant s-a adresat Ministerului Dezvoltării şi Turismului în vederea obţinerii calităţii de verificator de proiecte instalaţii gaze naturale Ig.

La data de 19.07.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 123/2012 legea energiei electrice şi a gazelor naturale - act normativ prin care s-a stabilit că instituţia abilitată pentru emiterea certificatelor de atestare pentru verificatorii şi experţii tehnici pentru opbiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale, în cazul de faţă tip VGd este ANRE.

La data de 21.11.2012 intimatul reclamant promovează examenul de atestare a calităţii de verificator de proiecte instalaţii gaze naturale Ig, aşa cum rezultă din cuprinul certificatului de atestare.

La data de 23 aprilie 2013, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului eliberează intimatului reclamant Certificatul de atestare tehnico-profesională seria x nr. x, certificat a cărui echivalare se solicită, atestat eliebrat în baza cererii reclamantului cu nr. x/28.07.2010 şi în baza concluziilor Comisiei de examinare nr. 6 Bucureşti consemnate în Procesul-verbal nr. x/DGTC/21.11.2012.

Tot la data de 23.04.2013 a intrat în vigoare şi Ordinul preşedintelui ANRE nr. 22/2013 prin care a fost aprobat Regulamentul pentru atestarea verificatorilor şi experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale.

La data de 03.12.2018 intimatul reclamant a formulat cerere pentru echivalarea calităţii de verificator de proiecte tip Ig, emis de Ministerul Dezvoltării şi Turismului, cu atestatul de verificator de proiecte tip VGd, cerere ce a generat prezentul litigiu, recurenta pârâtă refuzând echivalarea calităţii de verificator de proiecte Ig cu atestatul de verificator de proiecte tip VGd.

Critica referitoare la încălcarea principiului aplicării legii civile în timp şi a neretroactivităţii legii, nu poate fi primită.

Înalta Curte reţine că, potrivit acestui principiu constituţional consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", legiuitorul este obligat ca, în acvitatea de legiferare, să respecte principiul neretroacvităţii legii (cu singura excepţie permisă, cea a legii penale sau contravenţionale mai favorabile).

La nivel infraconstituţional, principiul neretroacvităţii legii civile este prevăzut de art. 6 - Aplicarea în timp a legii civile din capitolul II - Aplicarea legii civile din C. civ., după cum urmează:

"(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. (2) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. (...) (5) Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (6) Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi."

De asemenea, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. cuprinde dispoziţii referitoare la soluţionarea conflictului de legi în mp, rezultat din intrarea în vigoare a C. civ.. Potrivit art. 3 din aceasta, "Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor", iar, în conformitate cu art. 5, "(1) Dispoziţiile C. civ. se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (2) Dispoziţiile C. civ. sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a C. civ.."

Prin Decizia nr. 812/2006, Curtea Constituţională a statuat că "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Însă legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Neadmiterea unei atari soluţii ar determina rezolvarea diferenţiată a aceleiaşi situaţii juridice, […], aplicând persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi." În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 409/2003 şi nr. 201/2007.

Curtea a mai statuat, în mod constant, că "O lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în anul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare". În acest sens sunt deciziile nr. 330/200140, nr. 294/2004 şi nr. 458/2003.

Cu privire la situaţii juridice obiective, Curtea, analizând constuţionalitatea unor dispoziţii din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, prin Decizia nr. 842/2011 a constatat că faptul că după înfiinţarea unei societăţi comerciale au fost edictate noi reguli care guvernează activitatea acestora pe viitor nu constituie o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2). Prin Decizia nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2005, Curtea s-a pronunţat, referitor la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 înţelege să "reconfigureze situaţii juridice anterioare", ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că "într-adevăr, art. II alin. (3) din ordonanţă stabileşte pentru persoana juridică obligaţia modificării în mod corespunzător a denumirii firmei în cazul în care aceasta conţine cuvintele menţionate în text, într-un termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei", însă a constatat că "aceste dispoziţii nu au caracter retroactiv, ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situaţii juridice pentru viitor". În acelaşi sens este şi Decizia nr. 188/2005.

Prin aplicarea acestei jurisprudenţe cauzei de faţă, rezultă că atât Legea nr. 123/2012 cât şi Ordinul nr. 22/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale nu încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, noile reguli privind atestarea verificatorilor de proiecte funcţionând doar pentru viitor.

Sub acest aspect sunt avute în vedere dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 123/2012 potrivit cărora "(1) Atestarea verificatorilor de proiecte prevăzuţi la art. 160 alin. (1) se face conform unui regulament aprobat de către ANRE.

(2) Verificatorii de proiecte care au fost atestaţi de alte instituţii îşi păstrează competenţele prin echivalarea atestatului, conform regulamentului prevăzut la alin. (1).

(3) Verificatorii de proiecte atestaţi răspund în mod solidar cu proiectanţii pentru asigurarea prin proiect a tuturor cerinţelor tehnice şi de calitate prevăzute de legislaţia în vigoare, în vederea realizării şi exploatării în condiţii de siguranţă a obiectivului proiectat, precum şi pentru eventualele modificări ale proiectului pe durata execuţiei".

Totodată, sunt avute în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi art. 24 din Regulament potrivit cărora "(1) Verificatorii de proiecte/Experţii tehnici care au fost atestaţi de alte instituţii a căror competenţe sunt preluate de către ANRE în conformitate cu prevederile Legii nr. 123/2012 vor fi atestaţi conform prevederilor art. 24.

/…/".

Potrivit art. 24 la care art. 22 alin. (1) face trimitere,

"(1) La data intrării în vigoare a prezentului regulament, în conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr. 123/2012, verificatorii de proiecte care au fost atestaţi de alte instituţii îşi păstrează, la cerere, competenţele obţinute, prin echivalarea atestatului".

/…/(4) Verificatorii de proiecte atestaţi pentru specialitatea Instalaţii de gaze Ig, care deţin această calitate în conformitate cu prevederile Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 şi, respectiv, ale Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 777/2003 pentru aprobarea reglementării tehnice "Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc, prin echivalare, calitatea de verificatori de proiecte tip VGd. (...)"

Normele juridice precitate sunt norme tranzitorii, iar potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. Dispoziţiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive.

Acest tip de norme stabilesc deci, ţinând cont de principiul constituţional al neretroactivităţii, alegerea legiuitorului între aplicarea imediată a legii noi şi ultraactivitatea legii vechi.

În concret, faptelor constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât si efectelor produse de acea situaţie juridică înainte de acest moment, li se poate aplicata numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie acesteia efect retroactiv.

În schimb, în privinţa situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării în vigoare a legii, legiuitorul poate opta între aplicarea legii noi si supravieţuirea legii vechi. Dacă însă elementele ce alcătuiesc constituirea sau, după caz, modificarea ori stingerea au individualitate proprie, atunci pentru fiecare element se aplică legea în vigoare la momentul la care acesta s-a produs.

Situaţiile juridice care se vor naşte, modifica sau stinge după intrarea în vigoare a legii noi, precum si efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute vor fi guvernate de legea nouă, afară de cazul în care legiuitorul optează pentru supravieţuirea legii vechi.

Or, în speţă, legiuitorul a stabilit expres prin dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Ordinul nr. 22/2013 Regulament din 2013 pentru atestarea verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale, normă juridică aflată chiar la Capitolul VIII "Dispoziţii finale şi tranzitorii" că la data intrării în vigoare a prezentului regulament, în conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr. 123/2012 verificatorii de proiecte care au fost atestaţi de alte instituţii îşi păstrează, la cerere, competenţele obţinute, prin echivalarea atestatului.

Faţă de toate aceste considerente se constată că toate criticile formulate sunt nefonmdate şi nu pot fi primite, instanţa de fond făcând o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale 451 alin. (1) din acelaşi cod, va fi obligată recurenta-pârâtă la plata sumei de 1. 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului-reclamant A., conform dovezilor depuse la filelel nr. x -45 (ds recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinţei civile nr. 1147 din 11 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei la plata sumei de 1.500 RON către intimatul -reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.