Rural Development Grant Eligibility: Artificial Creation of Micro-Enterprise Status via Linked Entities and Concerted Action

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 7 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. Dumbrava, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ("AFIR", "Agenţia"), a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 6435/26.02.2016 emisă de Comisia din cadrul AFIR;

(ii) anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/28.12.2015;

(iii) obligarea pârâtei la acordarea către reclamantă a finanţării nerambursabile stabilite prin contractul de finanţare şi la achitarea cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 200 din 6 septembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. La termenul de judecată din 15 decembrie 2016, Tribunalul Suceava a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional Nord Est Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 860 din 24 martie 2017, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

1.4. Prin decizia nr. 2183 din 9 octombrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa civilă nr. 860 din 24 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a reţinut cauza spre rejudecare.

1.5. Prin sentinţa civilă nr. 183 din 5 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

1.6. Prin decizia nr. 5393 din 21 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 183 din 05 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

1.7. Cauza a fost înregistrată în rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 aprilie 2021, sub nr. x/2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 18 mai 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. Dumbrava, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional Nord Est Iaşi;

(ii) a anulat Decizia nr. 6435/26.02.2016 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul AFIR şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/28.12.2015;

(iii) a respins cererea de obligare a pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la acordarea către reclamanta S.C. A. S.R.L. a finanţării nerambursabile stabilite prin contractul de finanţare, ca nefondată;

(iv) a luat act de renunţarea la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 39 din 18 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Dumbrava şi pârâta AFIR.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea în totalitate a acţiunii, cu consecinţa obligării pârâtelor la acordarea finanţării nerambursabile stabilite prin contractul de finanţare.

În motivarea recursului, cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanţa de fond a reţinut în cuprinsul considerentelor, pe de-o parte, (i) că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei neregulii reţinute în sarcina sa prin actele administrative contestate, (iii) iar pe de altă parte, instanţa a respins cererea privind obligarea pârâtelor la acordarea către reclamantă a finanţării nerambursabile stabilite prin contractul de finanţare. Aceste motive sunt contradictorii.

În plus, hotărârea recurată nu este motivată în ceea ce priveşte capătul de cerere care are ca obiect obligarea pârâtelor la acordarea finanţării nerambursabile stabilită prin contractul de finanţare.

Deşi instanţa de fond a constatat că nu se confirmă neregula menţionată în cuprinsul actelor administrative contestate în dispozitivul hotărârii judecătoreşti recurate, aceasta a respins petitul privind solicitarea de obligare a pârâtelor la acordarea finanţării nerambursabile, bazându-se pe o constatare superficială, respectiv că nu poate verifica dacă nu au mai intervenit şi alte condiţii de neeligibilitate ale contractului de finanţare decât cele analizate.

Or, dacă instanţa de fond ar fi procedat la o analiză mai amănunţită a condiţiilor executării contractului, pornind de la premisa reţinută, în sensul că reclamanta nu a săvârşit nereguli şi astfel şi-a îndeplinit propriile obligaţii contractuale asumate, ar fi concluzionat ca executarea contractului se impune şi din perspectiva Autorităţii Contractante, prin îndeplinirea de către aceasta a propriilor obligaţii, respectiv achitarea finanţării nerambursabile.

De aceea, motivarea hotărârii nu corespunde exigenţelor legale, deoarece nu examinează efectiv apărările şi susţinerile părţilor, instanţa oferind o dezlegare superficială şi lacunară petitului privind obligarea pârâtelor la acordarea finanţării nerambursabile stabilită prin contractul de finanţare.

În privinţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a arătat că Autoritatea Contractantă a efectuat verificările necesare, cu ocazia depunerii cererii de plată de către reclamantă, pentru autorizarea plăţii tranşei I. Cu această ocazie, AFIR a procedat la verificarea întregii documentaţii depuse pentru a stabili dacă prezumţia de legalitate este susceptibilă de a fi răsturnată şi a constatat neregula care a făcut obiectul acestui litigiu, respectiv aceea că reclamanta nu avea calitatea de microîntreprindere autonomă în conformitate cu declaraţia pe proprie răspundere formulată.

Această neregulă a fost, ulterior, supusă controlului judiciar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. 5393/2020, a statuat în mod definitiv calificarea reclamantei ca microîntreprindere, considerentele ce privesc aceste aspecte intrând sub efectul autorităţii de lucru judecat. Luând în calcul limitele trasate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Suceava a anulat actele administrative de control.

De aceea, singura critică adusă legalităţii documentelor şi declaraţiilor depuse în cadrul Proiectului a fost desfiinţată, per a contrario celelalte aspecte verificate au fost considerate conforme cu legislaţia naţională, comunitară, şi prevederile contractuale, în caz contrar AFIR menţionând în cuprinsul Raportului de control şi alte potenţiale nereguli/sau indicii de nereguli. În condiţiile inexistentei altor nereguli, nici la un moment anterior si nici în momentul prezent, precum şi inexistenta unor noi controale care să verifice din nou conformitatea documentelor transmise, se justifică concluzia în sensul că reclamanta a îndeplinit propriile obligaţii contractuale.

În temeiul art. 1516 C. civ. se impune obligarea Autorităţii Contractante la executarea silită a propriilor obligaţii contractuale.

Aprecierea instanţei de fond, în sensul că "în limitele impuse de prezentul litigiu, instanţa nu poate verifica dacă nu au mai intervenit şi alte condiţii de neeligibilitate ale contractului de finanţare decât cele analizate în speţă" nu poate fi primită. întrucât, astfel cum a arătat, instanţa nu trebuie să efectueze verificări suplimentare, acestea fiind deja finalizate de către AFIR şi constatându-se în mod definitiv nulitatea Rapoartelor de constatare.

Instanţa de recurs trebuie să constate îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, şi, potrivit dispoziţiilor regăsite la art. 1516 C. civ., să oblige Autoritatea Contractantă să îşi execute propriile obligaţii restante, respectiv să acorde finanţarea prevăzută în Contract.

3.2. Pârâta AFIR şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

În motivare, pârâta a arătat că pentru a demonstra caracterul autonom al reclamantei, instanţa de fond s-a raportat doar la numărul de angajaţi ai celor două întreprinderi legate, ignorând prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, art. 3 alin. (3) paragraful 4 din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 şi jurisprudenţa CJUE în cauza HaTeFo (C-110/13).

Astfel, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 prevede că:

"(1) întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare din următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau a unei clauze din statul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţiilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi sau prin care investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau a unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte sau în aval pe piaţa în cauză."

Acest text de lege transpune în legislaţia internă articolul 3, alin. (3), al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, prin prisma următoarei recomandări "Pentru a se asigura că vor beneficia de avantajele care rezulta pentru IMM-uri din diferitele reglementări sau măsuri adoptate în favoarea lor numai acele întreprinderi care într-adevăr au nevoie de acestea, trebuie să se ţină seama de asemenea, dacă este cazul, de relaţiile care există între întreprinderi prin intermediul persoanelor fizice (. . . . . . . . . .)"

Articolul 3 alin. (3) are următorul cuprins:

"Întreprinderi afiliate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele relaţii:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor altei întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de administraţie, de conducere sau de supraveghere al altei întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

d) o întreprindere, care este acţionar sau asociat al altei întreprinderi, controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alţi acţionari sau asociaţi ai întreprinderii în cauză, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor şi ale asociaţilor întreprinderii în cauză.

Se consideră că nu există influenţă dominantă în cazul în care investitorii menţionaţi la alin. (2) al doilea paragraf nu se implică direct sau indirect în administrarea întreprinderii în cauză, fără a aduce atingere drepturilor lor de acţionari sau de asociaţi.

Întreprinderile între care există oricare dintre relaţiile descrise la primul paragraf prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi ori al oricăruia dintre investitorii menţionaţi la alin. (2) sunt, de asemenea, considerate ca fiind afiliate.

Întreprinderile între care există oricare dintre aceste relaţii prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat sunt, de asemenea, considerate întreprinderi afiliate dacă îşi desfăşoară activităţile sau o parte din activităţi pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţe adiacente.

Piaţă adiacentă este o piaţă de produse sau de servicii situată imediat în amonte sau în aval de piaţa relevantă."

Prin Hotărârea din 27 februarie 2014 HaTeFo v. Finanzamt Haldensleben (C-110/13), CJUE a decis că articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor autonome în sensul acestei recomandări.

Astfel, în temeiul acestei hotărâri a CJUE, poate fi interpretată ca "afiliere" legătura identificată:

- prin prisma prevederilor articolului 3, aliniatul 3, paragraful 1;

- prin prisma unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf;

- prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar şi în condiţiile în care nu există relaţii contractuale între aceste persoane şi nici o constatare a intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii.

În speţă, între reclamantă şi S.C. C. există atât legături economice cât şi o activitate concertată dovedită, iar această conivenţă nu face altceva decât să întărească concluzia privind crearea condiţiilor artificiale.

Elementele comune celor două societăţi sunt:

A. Indicatori fizici:

Atât S.C. A. S.R.L. cât şi S.C. D. S.R.L au la momentul depunerii cererii de finanţare de către S.C. A. S.R.L. aceeaşi adresă a sediului social: Sat Dumbrava, Comuna Cornu Luncii, Nr. 76 B, Judeţ Suceava. (S.C. C. are încheiat contract de comodat cu S.C. A. S.R.L. începând din 01.08.2012).

Se constată existenţa unei a treia societăţi, care funcţionează în acelaşi spaţiu începând cu luna octombrie 2012 - S.C. ARTALPIN S.R.L. care îl are ca acţionar unic pe E., aceeaşi persoană care se regăseşte ca acţionar cu 50 % în cadrul S.C. C.. S.C. ARTALPIN S.R.L. este societate care activează pe aceeaşi piaţă relevantă, din punctul de vedere al activităţii autorizate - cod CAEN 1623.

B. Indicatori funcţionali (legali):

Reclamanta - Beneficiar FEADR din mediul rural având cod CAEN principal 1623, conform prevederilor Legii nr. 346/2004, la momentul depunerii cererii de finanţare avea calitatea de întreprindere legată cu S.C. C., societate ce acţionează pe aceeaşi piaţă relevantă - din punctul de vedere al Codului CAEN principal 1623 - Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru construcţii, prin intermediul domnului B. care deţine 50 % din acţiunile S.C. C.

C. Indicatori de afacere:

O parte din patrimoniul S.C. C. a fost preluat de către S.C. A. S.R.L. Conform fişelor mijloacelor fixe ale S.C. A. S.R.L. şi a facturilor care atestă existenţa relaţiilor economice între S.C. C. şi S.C. A. S.R.L. următoarele utilaje/echipamente ale S.C. C. trecând în patrimoniul A. S.R.L.: cazan apă caldă - centrală termică, instalaţie uscare cherestea, buncăr (siloz) depozitare rumeguş, maşină de prelucrat lemn cu 5 (cinci) operaţii, maşină de rindeluit F., maşină de îmbinat G., compresor cu şurub 7,5 bar şi maşină de prelucrat lemn.

Având în vedere intrarea în insolvenţă a S.C. C., conform contractelor încheiate de S.C. A. S.R.L. şi în baza facturilor emise se observă existenţa de relaţii comerciale în perioada 2013-2015 între S.C. A. S.R.L. şi S.C. ARTALPIN S.R.L - societate controlată în proporţie de 100 % de E., aceeaşi persoană care figurează ca acţionar cu 50 % în cadrul S.C. C.

În condiţiile în care se păstrează aceeaşi adresă a sediului social/a punctului de lucru al S.C. A. S.R.L. cu punctul de lucru al S.C. ARTALAPIN S.R.L, respectiv sat Dumbrava, comuna Cornu Luncii, nr. 76 B, judeţul Suceava şi în condiţiile existenţei de relaţii economice în mod continuu, nu putem vorbi de două entităţi concurente, rezultate în urma dispariţiei C. S.R.L, activitatea acesteia fiind continuată pe aceeaşi piaţă relevantă atât de reclamanta S.C. A. S.R.L. cât şi de S.C. ARTALPIN S.R.L.

Aceste aspecte reprezintă indicii privind crearea de condiţii artificiale prin preluarea activităţii S.C. C. - neeligibilă pentru finanţarea în cadrul M312 de către S.C. A. S.R.L, imediat după depunerea cererii de finanţare.

Având în vedere cumulul de indicatori obiectivi şi subiectivi analizaţi anterior în ceea ce priveşte relaţiile existente între S.C. C., S.C. A. S.R.L, atât din punct de vedere geografic al amplasamentului comun din sat Dumbrava, comuna Cornu Luncii, nr. 76 B, judeţ Suceava, al legăturilor existente între structurile acţionariatului prin persoana domnului B. care figurează ca acţionar cu 50% în cadrul S.C. C. şi cu 100% în cadrul S.C A. S.R.L., al legăturilor economice existente prin preluarea parţială a utilajelor şi activităţii C. de către A. S.R.L., precum şi prin transferul de capital uman (angajaţi) de la S.C. C. la S.C. A. S.R.L., rezultă că reclamanta a fost înfiinţată în mod artificial cu scopul eludării criteriilor de eligibilitate si selecţie impuse de AFIR.

Aspectele prezentate mai sus indică faptul că există atât elemente obiective cât şi subiective care indică premisele creării de condiţii artificiale pentru a beneficia de plăţi prin Măsura 312.

Astfel, nu a fost îndeplinit chiar obiectivul general al măsurii 312 - "dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii locurilor de munca si a veniturilor adiţionale" şi nici obiectivele specifice ale măsurii 312 - "crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurala prestate de către microîntreprindere".

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în recursul declarat de recurenta-pârâtă are un caracter pur formal, în condiţiile în care recurenta nu a dezvoltat în concret în ce constau aceste motive, nefiind indicate punctual aspecte care să sugereze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, regulile de procedură pretins încălcate de instanţa de fond sau lacune în ce priveşte motivarea hotărârii. Or, dimpotrivă motivarea în fapt a recursului reprezintă o redare a stării de fapt şi o reluare a motivelor care au stat la baza emiterii Procesului-verbal nr. x/28.12.2015 şi a Deciziei nr. 6435/26.02.2016. În cuprinsul cererii de recurs nu se identifică nicio critică de nelegalitate la adresa hotărârii instanţei de fond - ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată de instanţa de fond şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia. Recurentei-pârâte nu îi este permis să copieze susţinerile făcute în faţa instanţei de fond, denumindu-le motive de recurs şi nici să formuleze critici care să vizeze presupusa netemeinicie a sentinţei civile recurate, fără a se referi la nelegalitatea hotărârii recurate, aşa cum impune art. 488 din C. proc. civ.

Pe fond, se menţionează că instanţa de fond a reţinut corect că este decisivă statuarea instanţei supreme din decizia de casare cu privire la stabilirea calităţii de microîntreprindere a reclamantei, considerente care au intrat sub efectul autorităţii de lucru judecat. Astfel, prin Decizia nr. 5393/21.10.2020, pronunţată în prezentul dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit calitatea de microîntreprindere a reclamantei; "văzând faptul că îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru aceasta, motiv pentru care instanţa de fond, la rejudecarea cauzei, va avea în vedere calificarea societăţii A. S.R.L. ca microîntreprindere, acesta fiind un aspect tranşat definitiv de instanţa de recurs".

Conform art. 2 din Ordinul nr. 13/01.02.205 al Consiliului Concurenţei privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii:

(1) 4. În cadrul categoriei de IMM, microîntreprindere este întreprinderea care are mai puţin de 10 angajaţi şi a cărei cifră anuală de afaceri sau rezultatul anual al bilanţului contabil nu depăşeşte echivalentul în RON a 2 milioane EUR.

(8) Datele, inclusiv numărul de angajaţi, ale unei întreprinderi partenere sau legate cu o altă întreprindere se vor stabili pe baza evidenţelor contabile şi a altor date ale întreprinderii sau, dacă există, pe baza conturilor consolidate în care întreprinderea este inclusă în consolidare.

(9) Datele prevăzute la alin. (8) se vor cumula cu datele oricărei întreprinderi partenere a întreprinderii în cauză, situată imediat în amonte sau în aval faţă de ea.

(10) Datele prevăzute la alin. (8) şi (9)se vor cumula în proporţie de 100% cu datele oricărei întreprinderi care este legată direct sau indirect de întreprinderea în cauză, dacă datele nu sunt deja incluse în conturi prin consolidare."

Având în vedere că statutul de microîntreprindere este generat de numărul de angajaţi, este evident faptul că prima dată trebuie analizat dacă reclamanta are calitatea de societate legată sau de societate autonomă şi abia apoi dacă are calitatea de microîntreprindere. Dacă am porni de la premisa că reclamanta este o societate legată de S.C. C., pentru a fi încadrată în categoria microîntreprinderilor ar trebui să fie luat în considerare şi efectivul mediu anual de angajaţi ai societăţii C., şi, în consecinţă, în mod automat nu ar mai fi microîntreprindere întrucât ar depăşi numărul de maxim 9 salariaţi. Per a contrario, dacă reclamanta este microîntreprindere, aspect tranşat definitiv de instanţa supremă, nu este societate legată de C., ci este societate autonomă.

Prin urmare, în speţă, având în vedere că statutul de microîntreprindere este condiţionat de un anumit număr de salariaţi, calitatea de microîntreprindere îi conferă implicit şi caracter autonom. Mai mult decât atât, chiar recurenta confirmă acest aspect, astfel, în cuprinsul Procesului-verbal nr. x/28.12.2015 autoritatea de control - AFIR, recunoaşte faptul că "în condiţiile în care S.C. A. S.R.L. ar fi completat corect anexa 4.1. - Declaraţie privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor, luând în calcul şi efectivul mediu anual de angajaţi al S.C. C. aceasta nu ar mai fi îndeplinit condiţia de eligibilitate privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor." Prin urmare, având în vedere limitele trasate de instanţa supremă, susţinerile recurentei privitoare la faptul că reclamanta nu este o societate autonomă, ci este legată cu C. sunt artificiale şi nu mai prezintă relevanţă la acest moment procesual.

Chiar dacă ICCJ nu ar fi statuat definitiv statutul de microîntreprindere al reclamantei, nu ar avea calitatea de societate legată de S.C. C. deoarece nu suntem în prezenţa niciunuia din cazurile prevăzute de art. 44 din Legea nr. 346/2004. Nici până la acest moment procesual, pârâta AFIR nu a fost în măsură să indice în care din cele patru cazuri prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) - d) s-ar încadra. Astfel, susţinerea recurentei potrivit căreia reclamanta şi S.C. C. şi-ar fi desfăşurat activitatea pe aceeaşi piaţă relevantă sau că au desfăşurat relaţii comerciale este superfluă, din moment ce pârâta AFIR nu a analizat îndeplinirea în concret de către reclamantă a vreuneia dintre condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004.

Noţiunea de întreprinderi legate a fost analizată de CJUE care, prin decizia pronunţată în cauza C-110/13 din 27.02.2014 HaTeFo GmbH vs. Finanzamt Haldensleben, a trasat criteriile în funcţie de care se poate stabili interdependenţa dintre două întreprinderi. Recurenta-pârâtă omite în mod voit esenţa celor reţinute de CJUE în această cauză, respectiv faptul că se impune ca persoanele fizice să îşi coordoneze influenţa asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză, astfel încât acestea să nu poată fi considerate independente din punct de vedere economic. Simplul fapt că între două societăţi s-au desfăşurat relaţii comerciale nu este în măsură să excludă de plano independenţa economică a acestora.

Susţinerile recurentei-pârâte se limitează la a face o trimitere vagă la expunerea stării de fapt pentru a demonstra această conivenţă a unor persoane care acţionează concertat în vederea anihilării caracterului autonom. Nu se dovedeşte care sunt deciziile economice ale societăţilor implicate (A. şi C.) şi nu se probează nici vreo legătură de cauzalitate dintre influenţa exercitată de o societate asupra celeilalte şi anihilarea caracterului autonom al deciziilor societăţii asupra căreia se exercită influenţa.

Având în vedere că jurisprudenţa CJUE face referire la exercitarea unei influenţe asupra deciziilor economice ale unei entităţi, opinează că exercitarea unei astfel de influenţe se va putea realiza doar în cazul în care suntem într-una din ipotezele reglementate de art. 44 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004. Astfel, influenţarea deciziilor economice ale unei societăţi comerciale reclamă implicarea concretă în forul decizional al acelei societăţi, deci dreptul de a adopta decizii care să influenţeze patrimoniul respectivei societăţi. Or, adoptarea de hotărâri în cadrul unei societăţi comerciale presupune deţinerea unei majorităţi absolute a asociaţilor şi a părţilor sociale, ceea ce nu a fost cazul în speţa de faţă, deoarece asociatul unic al reclaamntei nu ar fi avut vreodată posibilitatea de a lua hotărâri în cadrul S.C. C. întrucât deţinea doar 50% din părţile sociale în cadrul acesteia din urmă.

4.2. Recurenta-pârâtă AFIR a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că este neîntemeiat motivul de recurs privind existenţa unor motive contradictorii deoarece sumele prevăzute în bugetul indicativ nu reprezintă un drept câştigat automat prin semnarea contractului de finanţare, ele trebuind justificate de beneficiar cu documente care să ateste efectuarea lor cu respectarea regulilor de finanţare specifice FEADR. Beneficiarului i se va acorda finanţare nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în contractul de finanţare, cheltuielile fiind eligibile numai în condiţiile în care respectă aceşti termeni şi condiţii. Chiar şi ulterior încheierii contractului de finanţare, cheltuielile efectuate de beneficiar pot fi invalidate, iar sprijinul financiar poate fi retras.

Soluţia respingerii cererii de obligare a pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la acordarea către reclamantă a finanţării nerambursabile stabilite prin contractul de finanţare este motivată, instanţa arătând că nu poate verifica dacă au mai intervenit şi alte condiţii de neeligibilitate ale contractului de finanţare decât cele analizate în speţă.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Respingerea cererii de rambursare a cheltuielilor este justificată de faptul că S.C A. S.R.L, la data depunerii cererii de finanţare, era întreprindere legată cu S.C C. S.R.L, prin intermediul domnului B., acţionând pe aceeaşi piaţă relevantă, ceea ce contravine celor declarate în Anexa 4.1 de către reprezentantul legal al proiectului. Reclamanta nu este o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al măsurii 312 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală (Art. 52 (a)(i) R1698/2005), ci doar o societate care a avut scopul clar de a obţine în mod artificial sprijinul financiar nerambursabil, deoarece nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condiţiile în care relaţiile comerciale s-au desfăşoară între beneficiar şi entităţi ce au aceeaşi asociaţi/administratori, dispărând posibilitatea ca un eventual solicitant de finanţare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanţare comunitară existent să poată încerca a concura pe acest segment de piaţă în condiţiile în care acest flux tehnologic poate fi controlat de un singur grup.

Împrejurarea că o societate de acest tip este legată sau parteneră cu o altă entitate economică similară demonstrează că aceasta nu este autonomă.

5. Alte aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta AFIR, invocată de reclamantă prin întâmpinare, a fost respinsă la termenul din 5 octombrie 2022, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de şedinţă ce face parte integrantă din prezenta decizie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de părţi, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă a invocat două aspecte în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv:

- hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, reţinând, pe de o parte, că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei neregulii menţionată în actele administrative contestate, iar pe de altă parte, a respins cererea privind obligarea pârâtelor la acordarea către reclamantă a finanţării nerambursabile stabilite prin contractul de finanţare.

- hotărârea recurată nu este motivată în ceea ce priveşte capătul de cerere care are ca obiect obligarea pârâtelor la acordarea finanţării nerambursabile stabilită prin contractul de finanţare.

Înalta Curte apreciază că nu există contradicţie între cele două motive menţionate anterior, deoarece prin considerentele hotărârii recurate se reţine că reclamanta nu a săvârşit o singură neregulă, cea constatată în actele administrative contestate, neregulă constând în aceea că, la momentul depunerii cererii de finanţare, respectiv la data de 24.09.2012, reclamanta a declarat în mod nereal faptul că S.C. A. S.R.L. este o microîntreprindere autonomă. Nu se reţine că reclamanta nu ar fi săvârşit nicio neregulă în acordarea finanţării nerambursabile. În acest sens, prima instanţă a respins cererea de obligare a pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la acordarea finanţării nerambursabile stabilite prin contractul de finanţare întrucât, în limitele învestirii sale, instanţa nu poate verifica dacă nu au mai intervenit şi alte condiţii de neeligibilitate ale contractului de finanţare decât cele analizate în speţă.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prima instanţă a motivat măsura respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la acordarea finanţării nerambursabile. Această motivare respectă cerinţele art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa fiind învestită cu verificarea neregulii constatate, constând în declaraţia nereală a reclamantei că este o microîntreprindere autonomă, neputând analiza alte eventuale nereguli în acordarea finanţării nerambursabile în prezentul context procesual.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că motivul din recursul recurentei-reclamante întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Înalta Curte va examina împreună motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate de părţi, datorită strânsei legături dintre acestea.

Cu privire la limitele rejudecării după casare, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală.

Conform art. 501 din C. proc. civ.:,,(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul. (…)

(3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată. (…)"

Prin Decizia nr. 5393/21.10.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 183/5.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivare, Înalta Curte a arătat că: "Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a făcut nicio referire cu privire la nemotivarea în drept a sancţiunii aplicate, susţinere existentă în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că reclamanta şi S.C. C. sunt intreprinderi legate, în sensul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, fără a răspunde la argumentele reclamantei din cererea de chemare în judecată (pag. 9-11).

Instanţa de fond nu a răspuns la susţinerea reclamantei privind inexistenta prejudiciului, aşa cum s-a precizat în cererea de chemare în judecată (pag. 4,5) şi nici nu a răspuns în niciun fel cu privire la reţinerea situaţiei creării de condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor

Înalta Curte are în vedere faptul că societatea recurentă are calitatea de microîntreprindere, văzând faptul că îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru aceasta, motiv pentru care instanţa de fond, la rejudecarea cauzei, va avea în vedere calificarea societăţii A. S.R.L. ca microîntreprindere, acesta fiind un aspect tranşat definitiv de instanţa de recurs.

La reţinerea acestei calificări a recurentei-reclamante, Înalta Curte are in vedere că o microîntreprindere poate exista valabil fără vreun angajat, aceasta pentru că legea impune un număr maxim de salariaţi, fără a impune unul minim. (…)"

Este adevărat că Înalta Curte a stabilit că reclamanta are calitatea de microîntreprindere, aşa cum afirmă recurenta-reclamantă, dar nu trebuie neglijate motivele pentru care s-a reţinut această statuare, în stabilirea limitelor rejudecării. Astfel, Înalta Curte a reţinut că reclamanta are calitatea de microîntreprindere, deoarece îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru aceasta, având în vedere că o microîntreprindere poate exista valabil fără vreun angajat, de vreme ce legea impune un număr maxim de salariaţi, fără a impune unul minim. Aşadar, Înalta Curte a reţinut că reclamanta are calitatea de microîntreprindere, din perspectiva îndeplinirii condiţiei legale referitoare la numărul de angajaţi. În nici un caz, Înalta Curte nu a statuat că reclamanta este o microîntreprindere autonomă, aşa cum reţine instanţa de fond în hotărârea recurată. Dacă ar fi fost aşa, atunci Înalta Curte nu ar mai fi adăugat în considerentele deciziei sale că instanţa de fond nu a analizat argumentele reclamantei cu privire la calitatea de întreprindere autonomă a sa şi inexistenţa calităţii de întreprinderi legate dintre reclamantă şi S.C. C., argumente prezentate în paginile 9-11 ale cererii de chemare în judecată, dispunând ca instanţa de fond să analizeze inclusiv aceste argumente cu ocazia rejudecării cauzei.

Pe de altă parte, instanţa de fond face o confuzie între cele două calificări ale întreprinderilor din art. 4 alin. (1) şi art. 41 din Legea nr. 346/2004.

Prima calificare realizată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 vizează întreprinderile mici şi mijlocii, în funcţie de numărul mediu anual de salariaţi şi de cifra de afaceri anuală netă sau de activele totale, în microîntreprinderi, întreprinderi mici şi întreprinderi mijlocii:,,(1) Întreprinderile mici şi mijlocii se clasifică, în funcţie de numărul mediu anual de salariaţi şi de cifra de afaceri anuală netă sau de activele totale pe care le deţin, în următoarele categorii:

a) microîntreprinderi - au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în RON;

b) întreprinderi mici - au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în RON;

c) întreprinderi mijlocii - au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în RON, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în RON a 43 milioane euro."

A doua clasificare a întreprinderilor realizată de art. 41 din Legea nr. 346/2004 este în funcţie de criteriul relaţiei lor cu alte întreprinderi, raportată la capitalul sau la drepturile de vot deţinute ori la dreptul de a exercita o influenţă dominantă, în întreprinderi autonome, întreprinderi partenere şi întreprinderi legate. Această clasificare a fost adăugată de O.G. nr. 27/2006 la clasificarea iniţială.

Aceste două clasificări nu se confundă, deoarece, pe de o parte, sunt făcute după criterii diferite, iar pe de altă parte, prima clasificare vizează întreprinderile mici şi mijlocii, în timp ce a doua clasificare vizează toate întreprinderile.

Din această perspectivă, prin Decizia nr. 5393/21.10.2020, Înalta Curte a statuat că reclamanta este o microîntreprindere, conform primei clasificări, fără a statua nimic în privinţa celei de-a doua clasificări, dispunând ca instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, să examineze încadrarea reclamantei în una din categoriile aceste din urmă clasificări, după ce va analiza toate argumentele părţilor în acest sens.

De aceea, Înalta Curte consideră că instanţa de fond a stabilit în mod nelegal limitele rejudecării după casare, pronunţând o hotărâre nelegală, cu încălcarea art. 501 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

În privinţa calităţii reclamantei de întreprindere autonomă, Înalta Curte observă dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 346/2004 potrivit cărora:,,(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administratie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză."

Aceste dispoziţii au transpus în legea internă dispoziţiile articolului 3, alin. (3) din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, potrivit cărora:

"Întreprinderi afiliate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele relaţii:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor altei întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de administraţie, de conducere sau de supraveghere al altei întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

d) o întreprindere, care este acţionar sau asociat al altei întreprinderi, controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alţi acţionari sau asociaţi ai întreprinderii în cauză, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor şi ale asociaţilor întreprinderii în cauză.

Se consideră că nu există influenţă dominantă în cazul în care investitorii menţionaţi la alin. (2) al doilea paragraf nu se implică direct sau indirect în administrarea întreprinderii în cauză, fără a aduce atingere drepturilor lor de acţionari sau de asociaţi.

Întreprinderile între care există oricare dintre relaţiile descrise la primul paragraf prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi ori al oricăruia dintre investitorii menţionaţi la alin. (2) sunt, de asemenea, considerate ca fiind afiliate.

Întreprinderile între care există oricare dintre aceste relaţii prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat sunt, de asemenea, considerate întreprinderi afiliate dacă îşi desfăşoară activităţile sau o parte din activităţi pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţe adiacente.

O piaţă adiacentă este o piaţă de produse sau de servicii situată imediat în amonte sau în aval de piaţa relevantă."

Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (3), al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 este relevantă hotărârea CJUE pronunţată la 27.02.2014, în cauza HaTeFo Gmbh împotriva Finanzamt Haldensleben (C-110/13) potrivit căreia articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate afiliate sau legate, în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă. Se consideră că acţionează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor autonome în sensul acestei recomandări.

Aşadar, conform acestei hotărâri două întreprinderi sunt afiliate sau legate dacă între ele există raporturi juridice şi economice, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, ca o entitate economică unică chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf, contrar afirmaţiilor recurentei-reclamante.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte apreciază că reclamanta şi S.C. C. sunt întreprinderi legate, prin intermediul domnului B. care are calitatea de asociat la ambele societăţi, deţinând 50% din părţile sociale în cadrul S.C. C. şi 100% din părţile sociale ale reclamantei. Existenţa legăturilor dintre cele două societăţi, care indică faptul că acestea au acţionat concertat spre realizarea obiectivelor şi scopului unei entităţi juridice unice rezultă din următoarele elemente:

- la momentul depunerii cererii de finanţare de către reclamantă, ambele societăţi aveau aceeaşi adresă a sediului social: sat Dumbrava, comuna Cornu Luncii, nr. 76 B, judeţ Suceava. La 01.08.2012, reclamanta şi S.C. C. au încheiat un contract de comodat, prin care reclamanta a transmis S.C. C., cu titlu gratuit, folosinţa imobilului situat în satul Dumbrava, comuna Cornu Luncii, nr. 76 B, judeţul Suceava.

- ambele societăţi îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi piaţă relevantă, având codul CAEN principal 1623 - Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii.

- domnul B. are calitatea de asociat la ambele societăţi, deţinând 50% din părţile sociale în cadrul S.C. C. şi 100% din părţile sociale ale reclamantei.

- o parte din patrimoniul S.C. C. a fost preluat de către reclamantă. Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.08.2012, fişelor mijloacelor fixe şi a facturilor următoarele utilaje/echipamente au trecut în patrimoniul reclamantei: cazan apă caldă - centrală termică, instalaţie uscare cherestea, buncăr (siloz) depozitare rumeguş, maşină de prelucrat lemn cu 5 (cinci) operaţii, maşină de rindeluit F., maşină de îmbinat G., compresor cu şurub 7,5 bar şi maşină de prelucrat lemn. Prin preluarea unei părţi a patrimoniului S.C. C. de către reclamantă, anterior dizolvării primei societăţi şi depunerii cererii de finanţare a reclamantei în septembrie 2012 s-a urmărit îndeplinirea artificială a condiţiilor de admitere a cererii de finanţare şi sprijinirea activităţii reclamantei în derularea proiectului.

- o parte din angajaţii S.C. C. au fost preluaţi de reclamantă.

În consecinţă, contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu se încadra în categoria întreprinderilor autonome la data depunerii cererii de finanţare, neîndeplinind condiţiile de eligibilitate cerute beneficiarilor Măsurii 312, astfel încât Declaraţia 4.1 de încadrare a reclamantei în categoria microîntreprinderilor autonome din data de 21.09.2012 este nereală.

Pe de altă parte, elementele ce dovedesc existenţa legăturii dintre reclamantă şi S.C. C., menţionate anterior, dezvăluie scopul reclamantei de creare în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea finanţării nerambursabile în cadrul Măsurii 312 din schema de ajutor FEADR.

Reclamanta, în calitate de beneficiar al finanţării nu este o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al măsurii 312 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală, ci o societate care a urmărit obţinerea sprijinului financiar nerambursabil, în mod artificial, deoarece nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condiţiile în care relaţiile comerciale s-au desfăşurat între beneficiar şi entităţi ce au aceeaşi asociaţi/administratori, fiind înlăturată posibilitatea ca un eventual solicitant de finanţare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanţare comunitară existent să poată concura pe acest segment de piaţă.

Potrivit articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei Europene din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Prin Hotărârea pronunţată în cauza C-343/12, Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că trebuie interpretat în sensul că, condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, reclamanta a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor acestei scheme, nefiind îndeplinit nici obiectivul general al măsurii 312 - "dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii locurilor de muncă şi a veniturilor adiţionale" şi nici obiectivele specifice ale măsurii 312 - "crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprindere".

Conform art. 11 alin. 3 din Anexa I la Contractul de Finanţare, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă.

Potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011: "În cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerinţele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de reglementările aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 şi 21, în scopul recuperării creanţei bugetare rezultate din nereguli, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel."

Totodată, art. 8 (5) din Anexa I "În cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, se constată că Beneficiarul nu mai respectă condiţiile de implementare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului, Autoritatea Contractantă va proceda după caz (în funcţie de gradul de afectare, gravitatea faptelor, etc):

a) fie la recuperarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil plătit cu rezilierea contractului de finanţare,

b) fie la recuperarea parţială, respectiv aferent componentei/componentelor sau acţiunii/acţiunilor afectate de neregulă, care nu mai îndeplinesc condiţiile menţionate, nefiind influenţată integral eligibilitatea generală a proiectului, respectiv utilitatea în considerarea căreia s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil."

Prin urmare, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, după momentul încheierii contractului, în etapa verificării obiectivelor propuse prin cererea de finanţare, Autoritatea Contractantă poate proceda la rezilierea contractului, ca urmare a neîndeplinirii obiectivului proiectului.

Din aceste motive, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În baza art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8, precum şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, împotriva sentinţei civile nr. 39 din 18 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. Dumbrava, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional Nord Est Iaşi, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. Dumbrava, prin administrator B., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

20/06/2017

Cerere de chemare în judecată

H. 13/06/2018

Motive de recurs

Recurent - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI - ADMINISTRAŢIA FISCALĂ PENTRU

27/06/2018

Acte

Curtea de Apel BUCUREŞTI

09/07/2018

Întâmpinare

Intimat - H.

21/01/2019

Cerere de preschimbare a termenului de judecată

Intimat - H.

14/05/2019

Anunţarea schimbării sediului sau denumirii

Intimat - H.

13/05/2020

Cerere acces la dosar electronic

Intimat - H.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.