Micro-enterprise eligibility and administrative financial correction for rural investment funding

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 iunie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 647435/26.02.2016 emisă de Comisia din cadrul AFIR, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/28.12.2015, obligarea pârâtei la acordarea către reclamantă a finanţării nerambursabile stabilite prin contractul de finanţare şi achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 200 din 06 septembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 860 din 24 martie 2017 a Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantei ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia nr. 2183 din 9 octombrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios şi fiscal a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a reţinut cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 183 din 5 decembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a analizat toate criticile aduse de reclamantă actelor administrative atacate.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond nu a analizat şi nu a arătat de ce a respins motivul legat de nemotivarea în drept a sancţiunii aplicate reclamantei, care atrăgea sancţiunea nulităţii deciziei atacate.

Totodată recurenta-reclamantă a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material instituite de Legea nr. 346/2004.

Recurenta a arătat că instanţa de fond a plecat de la premisa că societăţile A. şi C. erau legate pentru a concluziona că A. nu avea calitatea de microîntreprindere.

Recurenta a susţinut că mai întâi trebuie analizat/verificat dacă A. are calitatea de societate legată sau de societate autonomă şi abia apoi dacă are calitatea de microîntreprindere. A arătat că dacă din start s-ar porni de la prezumţia că recurenta este o societate legată, atunci automat aceasta nu ar mai putea fi microîntreprindere.

Recurenta a arătat că instanţa de fond nu a analizat îndeplinirea în concret de către reclamantă a vreuneia dintre condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 346/2004 şi a susţinut calitatea de microîntreprindere a societăţii recurente.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susţinut inexistenţa unei nereguli în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care să poată justifica aplicarea unei corecţii financiare, arătând că nu există o sumă plătită necuvenit şi nu există un prejudiciu.

Recurenta a criticat şi reţinerea instanţei de fond cu privire la faptul că nu a fost încălcat principiul proporţionalităii prin aplicarea corecţiei.

1.4. Apărările intimatei

Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa de control judiciar constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., având în vedere considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar decizia emisă de pârâtă şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare.

Instanţa de primă jurisdicţie a respins acţiunea reclamantei, reţinând faptul că reclamanta, în calitate de beneficiară, a încheiat cu AFIR Bucureşti contractul de finanţare x/25.04.2014 având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile, în vederea punerii în aplicare a proiectului "Achiziţii utilaje pentru producţia de elemente de dulgherie şi tâmplărie". Pe parcursul derulării contractului, a fost creditată cu un buget eligibil în valoare de 842.537 RON (din valoarea totală de 1.058.502 RON).

Controlul în urma căruia a fost emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/28.12.2015 (f.21-39 dosar fond nr. x/2016) a reţinut ca "neregulă" săvârşită de către reclamantă, neeligibilitatea proiectului menţionat încă de la data depunerii cererii de finanţare, în sensul că reclamanta a declarat eronat că are statut de Microîntreprindere, în sensul Legii nr. 346/2004, în realitate reclamanta fiind o întreprindere legată cu S.C. C. S.R.L., în poziţie radiată, respectiv a încălcat prevederile Anexei 1 - art. 11 alin. (13) din contract, prezentând documente ce nu corespund realităţii, proiectul fiind afectat şi de crearea de condiţii artificiale în faza de depunere, evaluare, selectare şi implementare.

A reţinut instanţa de fond că la data formulării cererii de finanţare, reclamanta nu avea nici un angajat, astfel că nu îndeplinea condiţiile prevăzute la art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 vizând numărul de până la 9 salariaţi.

A reţinut instanţa de fond că prin adresa ITM se atestă faptul că un număr de 9 angajaţi de la S.C. C. au fost preluaţi de S.C. A. în perioada 2013 - 2015, deci mult după formularea cererii de finanţare de către reclamantă, 7 dintre aceştia fiind în continuare salariaţi la reclamantă.

Ca atare, faţă de neîndeplinirea de către reclamantă a condiţiei vizând numărul de angajaţi prevăzut de art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, a constatat instanţa că examinarea îndeplinirii condiţiei vizând realizarea cifrei de afaceri anuale nete sau deţinerea de active de 2 milioane EURO (în echivalentul în RON) devine ineficientă, întrucât cele două condiţii trebuie a fi îndeplinite cumulativ pentru a fi dovedită fiinţarea reclamantei ca microîntreprindere.

Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, întrucât instanţa de primă jurisdicţie nu a analizat aspecte esenţiale ce au fost argumentate de recurenta-reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:" b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii.

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a făcut nicio referire cu privire la nemotivarea în drept a sancţiunii aplicate, susţinere existentă în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că reclamanta şi S.C. C. S.R.L. sunt întreprinderi legate, în sensul art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, fără a răspunde la argumentele reclamantei din cererea de chemare în judecată (pag. 9-11).

Instanţa de fond nu a răspuns la susţinerea reclamantei privind inexistenţa prejudiciului, aşa cum s-a precizat în cererea de chemare în judecată (pag. 4,5) şi nici nu a răspuns în niciun fel cu privire la reţinerea situaţiei creării de condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor

Înalta Curte are în vedere faptul că societatea recurentă are calitatea de microîntreprindere, văzând faptul că îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru aceasta, motiv pentru care instanţa de fond, la rejudecarea cauzei, va avea în vedere calificarea societăţii A. S.R.L. ca microîntreprindere, acesta fiind un aspect tranşat definitiv de instanţa de recurs.

La reţinerea acestei calificări a recurentei-reclamante, Înalta Curte are în vedere că o microîntreprindere poate exista valabil fără vreun angajat, aceasta pentru că legea impune un număr maxim de salariaţi, fără a impune unul minim.

Înalta Curte reţine însăcă nu poate fi primită critica recurentului cu privire la nerespectarea principiului proporţionalităţii, având în vedere că neregulile reţinute afectează în integralitate proiectul finanţat.

În măsura în care instanţa de fond va constata că se confirmă neregulile, nu se pune problema încălcării principiului proporţionalităţii.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, aspect în raport de care va dispune admiterea recursului declarat şi casarea sentinţei atacate. Având în vedere principiul respectării dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 183 din 05 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2020.