Constitutionality challenge to court fee rejected as irrelevant to delay complaint; appeal unfounded, denial of referral stands

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a înregistrat, la data de 26 mai 2023, dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin citaţia emisă la data de 26 iunie 2023, Înalta Curte a stabilit în sarcina contestatorului obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, aceasta fiind comunicată contestatorului la data de 27 iunie 2023 şi obligaţia de a semna contestaţia olograf sau digital sub sancţiunea anulării cererii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 19 septembrie 2023, sub nr. x/2023/a1.2, contestatorul A. a invocat, în esenţă, în raport de prevederile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, scutirea de la obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în privinţa contestaţiei privind tergiversarea procesului dat fiind faptul că statul are obligaţia de a asigura celeritatea procedurilor.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin încheierea pronunţată la 31 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, formulată de petentul A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii pronunţate la 31 octombrie 2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs petentul A., care a solicitat admiterea recursului.

În cuprinsul motivelor de recurs recurentul a apreciat că prin impunerea unei taxe de timbru, atât în cazurile generale ce ţin de procedura de contestare a tergiversării oricărei cauze, dar mai ales în cazurile litigiilor de muncă şi în cazurile în care funcţionarii statului, judecătorii, care ar trebui să apere drepturile şi libertăţile cetăţenelor, apelează la tactici abuzive şi ilegale pentru prelungire cu luni de zile (tergiversarea) soluţionării cauzelor, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil de care orice cetăţean trebuie să se bucure şi care este garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, un lucru deosebit de grav.

Astfel, obligaţia statului este de a asigura celeritatea procedurilor, contestaţia privind tergiversarea procesului vine să protejeze acest drept, adesea încălcat de către instanţele din România. Prin lege se stabilesc în mod concret care sunt cauzele care pot fi considerate drept tergiversare a procesului şi modul de soluţionare a contestaţiei, cu asigurarea unor minime garanţii (termen scurt de judecare, de maximum 10 zile de la înregistrarea plângerii, judecarea de către un alt complet decât cel în legătură cu care se reclamă tergiversarea procesului etc.).

Ţinând cont de cazurile recunoscute de lege drept tergiversare a procesului, aşa cum sunt ele enumerate şi descrise prin art. 522 din C. proc. civ., contestaţia formulată de un justiţiabil în legătură cu nerespectarea termenelor procedurale de către instanţa de judecată, celeritatea procedurilor şi efectuarea unor proceduri care cad în sarcina instanţei şi care neefectuate deloc sau la timp prelungesc în mod excesiv durata procesului, condiţionarea introducerii şi soluţionării contestaţiei privind tergiversarea procesului de achitarea unei taxe judiciare de timbru, indiferent de sumă, deci chiar şi în cuantum de 20 de RON, este Incorectă, abuzivă şi neconstituţională.

În acest fel justiţiabilul este obligat la plata unor cheltuieli (nejustificate), deşi este cel care are de suferit de pe urma incorectitudinii instanţei, fiind practic păgubit de două ori: o dată prin tergiversare procesului, apoi prin achitarea unor sume de bani pentru a încerca să îşi apere un drept vătămat de judecătorii care nu respectă termene procedurale, şi fără posibilitatea de a le recupera în vreun fel.

Este extrem de relevant faptul şi că textul de lege condiţionează accesul la un remediu juridic pentru o problemă creată chiar din sistemul judiciar, dar fără să prevadă o modalitate de recuperare a sumelor achitate drept taxă judiciară de timbru, în cazul în care partea câştigă procesul şi se constată tergiversarea cauzei.

Totodată, instanţele stabilesc obligaţia achitării taxei judiciare de timbru şi acolo, sau mai ales acolo unde cauzele principale sunt scutite, iar principiul scutirii operează, în mod normal, şi asupra cererilor incidente sau conexe, cum este şi aceasta privind tergiversarea.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat în principal excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de către intimatul Institutul Naţional de Statistică, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, recurentul a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

Demersul judiciar, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, are ca obiect contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în cadrul căreia a fost obligat la plata unei taxe judiciare de timbru. Nemulţumit de această obligaţie stabilită prin lege, petentul a solicitat sesizarea Curţii Contituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Soluţionând cauza în primă instanţă, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut că demersul de soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea procesului ce a făcut obiectul cauzei principale nu a implicat şi o analiză a caracterului datorat sau nedatorat a taxei de timbru reglementate de art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care nu se poate reţine o legătură a excepţiei de neconstituţionalitate a unor astfel de prevederi cu soluţionarea contestaţiei, în considerarea căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Recurentul-petent a criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererea de recurs formulată nerespectarea dreptului la un proces echitabil prin obligarea sa la plata unei taxe de timbru.

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti, la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, rep., se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menţionată.

Or, în analiza sa, instanţa ce a pronunţat încheierea nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 .

Astfel, în esenţă, instanţa în faţa căreia s-a formulat sesizarea vizând neconstituţionalitatea dispoziţiei legale menţionate anterior a apreciat asupra inadmisibilităţii acesteia întrucât dispoziţia legală vizată de excepţie nu are legătură cu cauza, în condiţiile în care dosarul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. în dosarul nr. x/2023.

Criticând această soluţie, recurentul a susţinut pe calea recursului că excepţia de neconstituţionalitate pe care a invocat-o are legătură cu soluţionarea cauzei în dosarul în care a fost invocată, deoarece i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, principiu consacrat de Constituţia României prin instituirea unei taxe de timbru.

Înalta Curte apreciază însă că o astfel de informaţie nu este aptă să demonstreze ceea ce prima instanţă a reţinut că lipseşte sesizării: legătura cu cauza, întrucât demersul de soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea procesului ce a făcut obiectul cauzei principale nu a implicat analiza a caracterului datorat sau nedatorat al taxei judiciare de timbru. Soluţionând contestaţia privind tergiversarea procesului prin decizia nr. 4933/2023, instanţa a anulat cererea pentru lipsa semnăturii.

Reafirmând argumentele sale de neconstituţionalitate recurentul pretinde că textul în discuţie încalcă grav Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europenană a drepturilor omului, considerând că statul s-a protejat prin omisiune împotriva unor plângeri referitoare abaterile comise de către instanţe care au obligaţia de a soluţiona cu celeritate dosarele. Recurentul afirmă, acest aspect este un viciu de neconstituţionalitate care trebuie reglat de Curtea Constituţională.

Înalta Curte constantă că, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea.

Aşa fiind, în cauza de faţă nu se constată existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate de către recurent nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.

Faţă de argumentele anterior reţinute, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către Institutul Naţional de Statistică şi recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către Institutul Naţional de Statistică.

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2024.