Appeal against rejection of correction request for erroneous finding of perimare dismissed; material error procedure does not permit re-examination of merits.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had previously rejected the appellant's request for the correction of a judgment; consequently, the lower court's ruling confirming the statute of limitations (perimare) of the original revision request remains in force. The dispute centered on whether the appellate court erred in procedural grounds when it treated a substantive challenge to a finding of perimare as a mere request for the correction of material error, specifically with the appellant alleging a violation of the principle of contradiction and the right to defense because the court did not summon the parties for the correction hearing. The court held that the legal basis for correction under Article 442 of the Civil Procedure Code is strictly limited to fixing material errors (such as calculation or naming mistakes) and does not permit a re-examination of the merits or a change of the judicial solution through this procedural mechanism; thus, analyzing the request without citing the parties did not violate procedural norms, as the correction procedure is not a contentious appeal that requires a full adversarial trial.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 251 din C. proc. civ, art. 20 C. proc. civ, art. 429 din C. proc. civ, art. 417 C. proc. civ, art. 442 C. proc. civ; Appeal against rejection of correction request for erroneous finding of perimare dismissed; material error procedure does not permit re-examination of merits: Împotriva încheierii menţionate la punctul anterior, petentul A., prin mandatar A., a depus cerere de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.05.2019, A., prin mandatar A., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 6684 din 28.11.2018 şi a încheierilor din 02.11.2018 şi 29.03.2019, pronunţate în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin încheierea din data de 02.11.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, soluţionarea cauzei a fost amânată la data de 14.11.2018, iar prin decizia nr. 6684 din 28.11.2018, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul ca nefondat. Totodată, prin încheierea din data de 29.03.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea de repunere a cauzei pe rol.
Cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 03.06.2019, sub nr. x/2019, iar prin încheierea din data de 05.09.2019 a fost suspendată judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Recursul exercitat împotriva încheierii de şedinţă din data de 05.09.2019 a fost respins prin decizia nr. 1258 din 27.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea din data de 14.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a fost anulată cererea de repunere pe rol a cauzei, ca netimbrată, iar prin încheierea din data de 24.02.2022, pronunţată în acelaşi dosar, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare.
I.2. Prin decizia nr. 1016 din 7 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării şi a constatat că a operat perimarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A., prin mandatar A., împotriva sentinţei civile nr. 6684 din 28.11.2018 şi a încheierii din 02.11.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect "obligaţia de a face", în contradictoriu cu intimaţii Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi B..
I.3. La data de 02.05.2022, petentul A., prin mandatar A., a depus cerere de îndreptare a hotărârii nr. 1016 din data de 07.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019.
În motivare a susţinut că prezenta cauză nu putea fi perimată având în vedere că a fost întrerupt cursul suspendării cauzei la momentul la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul împotriva încheierii din 05.09.2019, prin decizia nr. 1258 din 03.05.2020.
De asemenea, a susţinut că la data de 04.11.2020 a formulat contestaţie în anulare faţă de decizia nr. 1258/03.05.2020, iar la 24.11.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul împotriva încheierii din 04.11.2020, prin decizia nr. 6246/2020. Ulterior, la data de 10.11.2021, a fost formulată contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 6246/2020, formându-se dosarul nr. x/2021. Acest din urmă dosar a fost soluţionat prin decizia nr. 3449/22.06.2023, în sensul că s-a constatat perimată contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 1258/03.05.2020.
I.4. Prin încheierea din data de 14.09.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de îndreptare formulată de petentul A., prin mandatar A., privind decizia civilă nr. 1016/07.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, având ca obiect "obligaţia de a face", în contradictoriu cu intimaţii Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi B..
I.5. Împotriva încheierii menţionate la punctul anterior, petentul A., prin mandatar A., a depus cerere de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia.
În dezvoltarea cererii a susţinut că la data de 07.04.2022 încă nu se finalizase judecarea încheierii din 05.09.2019, prin care s-a suspendat abuziv cererea de revizuire a recursului pe fondul cauzei din 03.04.2019, soluţionându-se doar cererea de repunere pe rol a aceleiaşi încheieri. În acest sens a precizat că prin cererea de îndreptare a administrat proba constând în faptul că la data de 11.03.2022 a fost citat de Înalta Curte pentru termenul din 03.05.2021 în dosarul nr. x/2020.
Aşadar, în temeiul principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans şi a dispoziţiilor art. 251 din C. proc. civ., a invocat excepţia prematurităţii pronunţării cauzei conform art. 178 alin. (1) din acelaşi cod, care prevede nulitatea absolută a hotărârii.
A mai criticat recurentul aprecierile instanţei referitoare la caracterul necontencios al cererii de îndreptare eroare materială, considerând că este, în principiu, contencioasă parţial şi cererea de îndreptare eroare materială, judecătorii având obligaţia să respecte principiul contradictorialităţii în conformitate cu art. 20 C. proc. civ.. În speţă, contradictorialitatea există între instanţă şi exclusiv o singură parte procesuală activă, în condiţiile în care a probat imposibilitatea de prezentare la termenul din 05.09.2019, când cererea de revizuire a fost suspendată.
În continuare, a subliniat faptul că este permisă schimbarea soluţiei pronunţate în principiu, dacă eroarea este de fond, precum este situaţia în cauza de faţă, iar cât priveşte invocarea art. 429 din C. proc. civ., soluţia primei instanţe este nelegală câtă vreme se poate reveni asupra "puterii judecătorului" în conformitate cu prevederile art. 442, art. 443 şi art. 444 din acelaşi cod, eroarea fiind materială şi nu una formală.
Astfel, în contextul în care anterior a avertizat instanţa că sunt în derulare demersuri procedurale ce împiedică perimarea, în cazul de faţă nu poate fi vorba despre o eroare propriu-zisă, ci despre o perimare constatată în mod premeditat, deşi dispoziţiile art. 416 şi art. 417 C. proc. civ. interziceau perimarea.
I.6. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare în faza procesuală a recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Demersul judiciar al reclamantului întemeiat pe dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.3. al acestei decizii, vizează solicitarea de îndreptare a deciziei nr. 1016 din 07.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, în sensul constatării greşite a perimării cauzei, în condiţiile în care cursul judecăţii a fost suspendat ca urmare a existenţei şi soluţionării mai multor litigii aflate pe rolul Înaltei Curţi.
Soluţionând cererea în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti a respins-o ca neîntemeiată, reţinând incidenţa prevederilor art. 429 C. proc. civ. şi constatând faptul că solicitarea petentului nu îmbracă forma unei veritabile cereri de îndreptare eroare materială, nefiind permisă schimbarea soluţiei pronunţate.
A criticat recurentul soluţia instanţei de respingere a cererii de îndreptare, apreciind-o nelegală prin prisma incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că recurentul a invocat în mod formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 6 din C. proc. civ., în contextul în care din dezvoltarea cererii de recurs rezultă că motivele invocate pot fi încadrate doar în cazul de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ.
Potrivit acestui din urmă motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în doctrină şi în jurisprudenţa recentă statuându-se că sub imperiul acestui motiv de casare se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural săvârşite de instanţă, altele decât cele menţionate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, judecata pricinii în lipsa părţii care nu a fost legal citată, nesemnarea cererii reconvenţionale, aplicarea greşită a unor texte de lege, precum şi încălcarea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancţionate prin celelalte motive de recurs, cum ar fi: dreptul la apărare, nesocotirea principiului publicităţii şedinţei de judecată, principiului oralităţii sau principiului contradictorialităţii, inclusiv a principiului disponibilităţii părţilor cu privire la derularea procedurii.
Aşa cum rezultă din considerentele sus-menţionate, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pricinuindu-se vătămarea drepturilor părţilor prin încălcarea acestora. În concluzie, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
În speţă, recurentul a susţinut încălcarea de către instanţă a prevederilor art. 20 C. proc. civ., apreciind că nu a respectat principiul contradictorialităţii în soluţionarea cererii de îndreptare eroare, întrucât a analizat-o conform procedurii necontencioase, considerând că, dimpotrivă, este vorba despre o veritabilă eroare materială şi că solicitarea sa este în principiu şi contencioasă parţial.
De asemenea, a criticat reţinerea de către instanţă a incidenţei prevederilor art. 429 din C. proc. civ., susţinând că judecătorul poate reveni asupra părerii sale, fiind permisă schimbarea soluţiei pronunţate.
Criticile recurentului-reclamant sunt apreciate nefondate de instanţa de control judiciar, nefiind de natură a atrage casarea încheierii recurate.
Potrivit art. 20 din C. proc. civ., ce reglementează respectarea principiilor fundamentale, "(1) Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege."
Art. 442 din acelaşi act normativ, ce reglementează procedura îndreptării hotărârii, prevede la alin. (1) că "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere", iar la alin. (2) că "Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri".
Aşa cum s-a precizat, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pricinuindu-se astfel vătămarea interesului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare.
Or, în prezenta cauză nu se poate reţine că instanţa nu ar fi respectat principiul contradictorialităţii şi i-ar fi încălcat dreptul la apărare recurentului-reclamant, pricinuindu-i vreo vătămare.
Astfel, este de observat că instanţa a respectat regulile de procedură ce reglementează îndreptarea hotărârii, dispunând soluţionarea cererii formulate de parte în şedinţa din camera de consiliu şi fără citarea părţilor, neexistând obligaţia înfăţişării acestora decât în situaţia în care erau necesare lămuriri suplimentare, ceea ce nu a fost cazul în speţă.
Aceasta, deoarece excepţia de la regula generală, anume judecarea cererii fără citarea părţilor, este de strictă şi limitată aplicare, exclusiv la situaţiile în care legea prevede expres această derogare.
Împrejurarea că eroarea invocată de parte este una "de proporţii", cum susţine aceasta, sau una exclusiv formală, nu are relevanţă din perspectiva procedurii de soluţionare a cererii de îndreptare, legiuitorul nefăcând distincţie sub acest aspect.
Nici susţinerea recurentului potrivit căreia judecătorul poate reveni asupra soluţiei pronunţate, această revenire fiindu-i permisă de lege, nu poate fi primită.
Textul cuprins la art. 442 alin. (1) C. proc. civ. permite îndreptarea erorilor sau omisiunilor cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau a celor de calcul, precum şi a oricăror alte "erori materiale" cuprinse în hotărâri sau încheieri, această procedură a îndreptării hotărârilor judecătoreşti presupunând, aşadar, corectarea unor erori materiale apărute cu ocazia redactării,în cuprinsul minutei, al practicalei, al considerentelor sau chiar în dispozitivul acestora, dacă erorile sunt demonstrate de actele din dosar.
Or, în speţă, instanţa a reţinut în mod corect că solicitarea petentului nu îndeplineşte cerinţele unei veritabile cereri de îndreptare eroare materială, ceea ce urmărea acesta prin intermediul demersului judiciar formulat fiind o rejudecare a cauzei soluţionate pe excepţia perimării şi nu o îndreptare a vreunei erori materiale, în accepţiunea normelor legale incidente în materie.
Posibilitatea schimbării soluţiei instanţei, la care face referire recurentul, vizează în mod evident o eventuală reformare a hotărârii prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, şi nu ca urmare a procedurii îndreptării, lămuririi sau completării hotărârii, cum în mod greşit susţine partea.
În concluzie, din perspectivele reliefate nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce priveşte încheierea atacată, soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii de îndreptare fiind pronunţată cu respectarea regulilor aplicabile.
Întrucât aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea soluţiei atacate, instanţa analizând solicitarea părţii şi soluţionând-o cu respectarea regulilor aplicabile, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză şi va menţine încheierea atacată.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant şi va menţine încheierea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar A. împotriva încheierii din 14 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 9 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.