State liability for damages arising from unchallenged administrative insurance payment refusal despite unifying jurisprudence on statutory caps

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.06.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat instanţei de judecată ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în:

- în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective; până în data de 06.09.2021 penalităţile sunt în cuantum de 16052.54 RON;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, au arătat că solicită privind obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 284 din 18 februarie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

A respins excepţia inadmisibilităţii, excepţia tardivităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate prin întâmpinare cu privire la cererea principală, ca neîntemeiate.

A admis excepţia inadmisibilităţii formulării excepţiei de nelegalitate.

A respins excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă.

A respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta societatea A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea căii de atac exercitate, recurenta a învederat că, prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, intimatul-pârât FGA a respins cererile de plată formulate de A., invocând dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, referitoare la plata creanţelor de asigurare în limita plafonului de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.

Citând paragrafe din cuprinsul Deciziei nr. 29/2020, pronunţată în dezlegarea unei probleme de drept de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenta a arătat că prin aceasta s-a stabilit, contrar poziţiei adoptate de FGA, că plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, motiv pentru care, în opinia recurentei-reclamante, Decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal, ale cărui efecte prima instanţă nu ar fi trebuit să le valorifice.

De asemenea, recurenta a argumentat în sensul că angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii este condiţionată de existenta unui act administrativ cauzator de prejudicii, în speţă actul administrativ nelegal fiind refuzul expres şi repetat al FGA de a da curs cererilor de plată, exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018, motiv pentru care ar fi îndeplinite condiţiile admiterii acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, fără a fi relevantă împrejurarea necontestării, de către reclamantă, a Deciziei FGA nr. 16517/2018.

Mai arată recurenta-reclamantă că Decizia nr. 18140/27.08.2018 a fost anulată prin decizia pronunţată de ÎCCJ-SCAF la data de 19.11.2021, în dosarul nr. x/2021.

Concluzionează recurenta-reclamantă că, în speţă, nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor putea fi reţinută de către prima instanţă fie în baza deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte a anulat Decizia nr. 18140/28.01.2019, fie prin analizarea nelegalităţii Deciziei nr. 16517/27.08.2018.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 30 octombrie 2023, recurenta - reclamantă A. S.A. a depus la dosar cerere de suspendare a judecăţii dosarului pendinte până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022, în care Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 6659 din 26 mai 2023.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, motivat de faptul că cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată şi nicidecum ca inadmisibilă, aşa cum în mod eronat se precizează prin cererea de recurs, criticile aduse din această perspectivă fiind complet străine de considerentele reţinute de prima instanţă în hotărârea atacată, ceea ce echivalează cu lipsa totală de motivare a cererii de recurs.

Înalta Curte procedând la analizarea conţinutului cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă, constată că susţinerile recurentului-pârât nu se verifică. Astfel, în prezenta speţă, recurenta-reclamantă este nemulţumită de soluţia dată de prima instanţă asupra fondului cauzei, prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea demarată de A. în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată a despăgubirilor.

Totodată, se constată că recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a prezentat argumentele pentru care a considerat că prima instanţă a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Întrucât nu se poate reţine o lipsă de motivare a recursului, cum în mod eronat susţine recurentul-pârât, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului ca neîntemeiată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi prin sentinţa civilă nr. 281 din 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat şi excepţia de nelegalitate a Deciziei FGA nr. 16517/2018 (pe care a respins-o ca inadmisibilă), în recurs, criticile reclamantei vizează exclusiv soluţia primei instanţe de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii în despăgubire.

Astfel, prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit a reţinut prima instanţă că acţiunea în despăgubiri este neîntemeiată atât timp cât, angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii este condiţionată de existenţa unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii, iar acest act este reprezentat de Decizia FGA nr. 16.517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia FGA nr. 18.140/27.08.2018 în cuprinsul căreia pârâtul a refuzat să dea curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A..

Înalta Curte constată că această critică este nefondată şi va fi respinsă având în vedere că prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererile de plată formulate de S.C. A. S.A. cu privire la suma de 2.019.021,68 RON (între care şi cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze, menţionată în anexa nr. 2 a deciziei nr. 16517/27.08.2018), iar această decizie nu a fost contestată de recurenta-reclamantă şi a dobândit caracter definitiv.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei-reclamante în sensul că prima instanţă ar fi trebuit să reţină ca fiind îndeplinită condiţia privind "nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor" în raport de soluţiile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019 prin care a fost desfiinţată Decizia FGA nr. 18140/28.01.2019, ori prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ nr. 29/2020 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi care ar fi trebuit aplicate cu privire la Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018, atât timp cât considerentele celor două hotărâri (cea pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi cea pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) nu vizează analiza temeiniciei Deciziei nr. 16517/27.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Problema de drept pe care Înalta Curte a dezlegat-o prin Decizia nr. 29/2020 a privit chestiunea dacă, prin creanţă de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, Înalta Curte statuând că, în interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiei către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanţă în parte.

Este de necontestat că, prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, FGA a respins cererile de plată formulate de A. pe motivul atingerii plafonului de 450.000 RON, prin interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 într-un sens contrar celor decise de instanţa supremă prin decizia interpretativă nr. 29/2020. Cu toate acestea, intervenţia Înaltei Curţi, prin mecanismul de unificare a jurisprudenţei prevăzut de art. 519-521 C. proc. civ., ulterior emiterii şi comunicării de către FGA a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, respectiv ulterior expirării termenului legal de contestare a acestui act de către reclamantă, nu are semnificaţia invocată de societatea recurentă, a nelegalităţii prezumate a deciziei. Câtă vreme reclamanta nu şi-a exercitat dreptul de a ataca actul administrativ considerat vătămător, prezumţia de legalitate a actului este consolidată şi nu poate face obiectul contestării în prezenta cauză, nici chiar în contextul pronunţării deciziei nr. 29/2020, la doi ani de când reclamanta a luat la cunoştinţă de existenţa actului.

Cât priveşte invocarea, ca act administrativ vătămător, a Deciziei nr. 18140/28.01.2019, Înalta Curte constată că, potrivit dispozitivului acestei decizii, FGA a respins alte două cereri de plată decât cea care face obiectul prezentului litigiu, menţionate în borderoul nr. 3. Recurenta-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că această decizie cuprinde şi borderoul nr. 2, în care figurează şi cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze. Însă, astfel cum rezultă din actele cauzei şi susţinerile părţilor, acest borderou se referă la cererile de plată deja respinse prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, fiind reluate considerentele referitoare la depăşirea plafonului de despăgubire, dar fără a se dispune prin dispozitivul deciziei o nouă soluţie de respingere a acestor cereri.

Înalta Curte mai reţine că dosarul nr. x/2019, având ca obiect acţiunea în anularea Deciziei nr. 18140/28.01.2019, a fost soluţionat de ÎCCJ-SCAF în recurs, prin decizia nr. 5732/2021, în sensul admiterii recursului declarat de reclamanta A., anulării Deciziei nr. 18140 din 28.01.2019, emisă de pârât şi obligării pârâtul FGA să soluţioneze pe fond cererile de plată nr. x/18.10.2018 şi nr. y/18.10.2018689 formulate de reclamantă, fiind respinsă, în rest, acţiunea. Aşadar, există o soluţie definitivă a instanţei de contencios administrativ care constată că Decizia nr. 18140/28.01.2019 priveşte numai cele două cereri de plată, iar nu pe cele respinse la plată prin Decizia nr. 16517/2018.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 284 din 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.