Damages claim against Guarantee Fund rejected for failure to annul refusal decision first; appeal affirmed.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat subscrisei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în: în principal penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective; până în data de 6/9/2021 penalităţile sunt în cuantum de 14523.89; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 402 din 1 martie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

A respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei.

A respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă.

A respins excepţiile inadmisibilităţii cererii şi excepţia tardivităţii invocate de pârât prin întâmpinare şi note scrise.

A respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

A respins cererea privind aplicarea amenzii judiciare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta societatea A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea căii de atac exercitate, recurenta a învederat că, prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, intimatul-pârât FGA a respins cererile de plată formulate de A., invocând dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, referitoare la plata creanţelor de asigurare în limita plafonului de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.

Citând paragrafe din cuprinsul Deciziei nr. 29/2020, pronunţată în dezlegarea unei probleme de drept de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenta a arătat că prin aceasta s-a stabilit, contrar poziţiei adoptate de FGA, că plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, motiv pentru care, în opinia recurentei-reclamante, Decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal, ale cărui efecte prima instanţă nu ar fi trebuit să le valorifice.

De asemenea, recurenta a argumentat în sensul că angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii este condiţionată de existenta unui act administrativ cauzator de prejudicii, în speţă actul administrativ nelegal fiind refuzul expres şi repetat al FGA de a da curs cererilor de plată, exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018, motiv pentru care ar fi îndeplinite condiţiile admiterii acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, fără a fi relevantă împrejurarea necontestării, de către reclamantă, a Deciziei FGA nr. 16517/2018.

Mai arată recurenta-reclamantă că Decizia nr. 18140/27.08.2018 a fost anulată prin decizia pronunţată de ÎCCJ-SCAF la data de 19.11.2021, în dosarul nr. x/2021.

Concluzionează recurenta-reclamantă că, în speţă, nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor putea fi reţinută de către prima instanţă fie în baza deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte a anulat Decizia nr. 18140/28.01.2019, fie prin analizarea nelegalităţii Deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Prin recursul incident formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea litigiului, în sensul respingerii acţiunii recurentei-reclamante, în principal pe cale de excepţie, ca inadmisibilă sau tardivă, având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, precum şi a art. 2, art. 11, art. 12 alin. (1), (13) alin. (5) şi art. 14 din Legea nr. 213/2015. De asemenea, solicită obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

A susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1)., art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (1)-(3) si art. 19 alin. (1)-(2) din Legea nr. 554/2004, în materia contenciosului administrativ, condiţia ca o cerere in pretenţii să poată fi formulata este ca reclamantul să solicite, fie prin aceeaşi acţiune, fie printr-o acţiune distincta, anularea actului administrativ considerat vătămător, iar acesta sa fie constatat nelegal.

Or, in prezenta cauza, actul administrativ considerat vătămător este Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018, act administrativ necontestat, care se bucura de prezumţia de legalitate si temeinicie, nefiind anulat pe calea procedurii judiciare, prin intervenţia decăderii consolidându-se in mod definitiv stingerea raportului juridic de drept administrativ.

A apreciat că în mod greşit a respins instanţa de fond excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare in judecata, câtă vreme reclamanta nu a probat anularea, prin hotărâre definitiva, a actului administrativ vătămător. Astfel, a precizat că nu exista hotărâre judecătoreasca definitiva prin care instanţa de judecata sa fi constatat, în prealabil, obligaţia FGA de a soluţiona cererea de plata intr-un anume termen, iar acesta să nu fi procedat la soluţionare.

Regula instituita de legea contenciosului administrativ este ca acţiunea in anularea actului administrativ să conţină atât solicitarea de anulare a actului administrativ considerat vătămător cat si "repararea pagubei cauzate" .

Prin urmare, legea contenciosului administrativ da posibilitatea exercitării separate a acţiunii in despăgubire fata de acţiunea in anularea actului, dar nu in orice condiţii, ci numai daca acest lucru nu este posibil odată cu exercitarea acţiunii in anularea actului, deci potrivit regulii instituita in cadrul art. 8 din lege, respectiv dacă persoana vătămată nu poate cunoaşte şi determina întinderea pagubei la data promovării acţiunii principale împotriva actului vătămător.

Prin raportare la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, având in vedere ca acest articol are un caracter de excepţie fata de regula instituita de art. 8 din aceeaşi lege, excepţie ce consta in condiţionarea exercitării separate a acţiunii in despăgubire fata de acţiunea in anularea actului administrativ numai in cazul in care persoana vătămata ar face dovada unor împrejurări obiective care au făcut imposibila stabilirea întinderii prejudiciului, cererea A. este inadmisibila. A. a solicitat penalităţi sau dobânzi in temeiul legii, nicidecum al evaluării pretinsului prejudiciu.

FGA nu a contestat calitatea de creditor de asigurare a reclamantei, prin actul administrativ emis fiind invocate dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 referitoare la plafonul de 450.000 RON pe creditor de asigurare al unui asigurător in faliment, aspect de drept pentru care a fost necesara investirea ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin Decizia 16517/27.08.2018, FGA a respins cererile de plata cu motivarea atingerii plafonului de 450.000 RON pentru creditorul de asigurare A., pentru societatea in faliment B., nicidecum pentru motive ce ţin de calitatea de creditor de asigurare.

În condiţiile in care reclamanta nu a contestat actul administrativ prin care i-a fost respinsa cererea de plata, cererea de chemare in judecata privind obligarea recurentului - pârât in temeiul art. 19 in Legea nr. 554/2004 este inadmisibila, astfel ca instanţa de fond in mod eronat a reţinut ca excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiata.

În ceea ce priveşte termenul de introducere a acţiunii, cu cele doua capete de cerere menţionate, acesta este stabilit de art. 11 din lege, fiind in general de 6 luni dar nu mai mult de 1 an de la comunicarea actului considerat vătămător, iar in ce priveşte deciziile emise de FGA, termenul reglementat de Legea nr. 213/2015, lege speciala, este de 10 zile de la comunicare.

Concluzionând, recurentul-pârât solicită admiterea recursului incident şi înlăturarea considerentelor sentinţei criticate, urmând care cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca inadmisibilă sau ca tardivă, iar nu ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 30 octombrie 2023, recurenta - reclamantă A. S.A. a depus la dosar cerere de suspendare a judecăţii dosarului pendinte până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022, în care Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 6659 din 26 mai 2023.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, motivat de faptul că cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată şi nicidecum ca inadmisibilă, aşa cum în mod eronat se precizează prin cererea de recurs, criticile aduse din această perspectivă fiind complet străine de considerentele reţinute de prima instanţă în hotărârea atacată, ceea ce echivalează cu lipsa totală de motivare a cererii de recurs.

Înalta Curte procedând la analizarea conţinutului cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă, constată că susţinerile recurentului-pârât nu se verifică. Astfel, în prezenta speţă, recurenta-reclamantă este nemulţumită de soluţia dată de prima instanţă asupra fondului cauzei, prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea demarată de A. în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată a despăgubirilor.

Totodată, se constată că recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a prezentat argumentele pentru care a considerat că prima instanţă a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Întrucât nu se poate reţine o lipsă de motivare a recursului, cum în mod eronat susţine recurentul-pârât, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului ca neîntemeiată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi prin sentinţa civilă nr. 402 din data de 1 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a soluţionat şi excepţia de nelegalitate a Deciziei FGA nr. 16517/2018 (pe care a respins-o ca inadmisibilă), în recurs, criticile reclamantei vizează exclusiv soluţia primei instanţe de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii în despăgubire.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte consideră necesar a reda, rezumativ, situaţia factuală care a condus la promovarea litigiului de faţă.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x din 26.04.2017, A. S.A. a solicitat plata sumei de 4851 RON, pe care era îndreptăţită să o recupereze de la asigurătorul RCA în faliment B. S.A. Această sumă este aferentă dosarului de daună x, menţionat la poziţia 52 în centralizatorul cu mai multe cereri ce a fost înregistrat la FGA sub nr. x/04.04.2017 (număr la care face trimitere reclamanta în cererea de chemare în judecată) - filele x ale dosarului de fond.

Cererea de plată a fost soluţionată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin Decizia nr. 16517/27.08.2018. Potrivit menţiunilor din dispozitivul acestei decizii, FGA a achitat către A. despăgubiri ce au făcut obiect al cererilor de plată menţionate în borderoul nr. 1, până la o valoare totală de 450.000 RON, toate celelalte cereri, în sumă totală de 2.019.201,68 RON, menţionate explicit în borderoul nr. 2, fiind respinse la plată pentru depăşirea plafonului legal de 450.000 RON, fără a mai fi analizate în fond. Cererea de plată prin care a fost solicitată plata sumei de 4851 RON este menţionată în borderoul nr. 2, anexă la Decizia nr. 16517/27.08.2018, la poziţia nr. 70.

Astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond, Decizia nr. 16517/27.08.2018 a fost comunicată reclamantei A. la data de 28.08.2018, reclamanta nefăcând dovada contestării acesteia.

Pe de altă parte, reclamanta s-a prevalat şi de existenţa Deciziei nr. 18140/28.01.2019, susţinând că respingerea cererii de plată a fost reiterată de FGA prin această decizie.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 26.04.2017.

În raport de antereferitele aspecte, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate apărările Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prin care acesta evocă faptul că acţiunea de a solicita depsăgubiri din cauza pendinte ar fi lipsită de interes, câtă vreme reclamanta încearcă, prin demersul judiciar pendinte, să valorifice, printre altele, efectele anulării Deciziei nr. 18140/28.01.2019, dar şi să le înlăture pe cele ale Deciziei nr. 16517/27.08.2018, cu scopul dobândirii, în esenţă, a unui beneficiu, în sensul art. 33 C. proc. civ.

Prima instanţă, reţinând că cererea de plată a sumei 4851 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2019, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanţă în termen de 10 zile de la comunicare, iar nu prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, la care s-a raportat reclamanta, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, ca inadmisibilă, dar şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Examinând criticile aduse de recurenta - reclamantă sentinţei atacate, ce au fost subsumate de aceasta cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le găseşte nefondate, dat fiind faptul că hotărârea instanţei de fond reflectă o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei.

În acest sens, se reţine că este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate (numită şi prezumţia de conformitate cu dreptul), prezumţie care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate. Din aceste trei prezumţii rezultă că actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate să-l respecte şi să-l execute. Legalitatea unui act administrativ poate fi contestată fie pe cale principală, conform art. 1 alin. (1), coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, fie pe cale de excepţie (control indirect), conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a arătat în paragrafele anterioare, recurenta - reclamantă nu a făcut dovada atacării Deciziei nr. 16517/27.08.2019 pe cale principală, printr-o acţiune în contencios administrativ, iar în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată în fond, reclamanta nu a atacat, prin recursul exercitat în cauza pendinte, soluţia primei instanţe de respingere a acesteia ca inadmisibile, motiv pentru care o atare soluţie a intrat în puterea lucrului judecat.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că efectele Deciziei nr. 16517/27.08.2019 nu pot fi înlăturate în maniera propusă de recurenta - reclamantă, indiferent de faptul că prin Decizia nr. 29/2020, pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prevederile legale ce au fost evocate în motivarea acestui act administrativ, au primit o interpretare diferită de cea exhibată de emitentul actului.

Se reţine că recurenta - reclamantă a avut posibilitatea de a ataca actul administrativ printr-o acţiune în anulare şi a ales să stea în pasivitate, acceptând efectele produse de acesta. Înlăturarea efectelor Deciziei nr. 16517/27.08.2019 în maniera propusă de recurentă ar echivala cu o repunere a părţii nediligente în dreptul de a contestat legalitatea actului administrativ în afara termenului stabilit de legiuitor, deşi aceasta avea cunoştinţă de conţinutul actului şi de vătămarea care îi este produsă încă de la momentul comunicării actului, aspect ce nu poate fi acceptat.

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, Înalta Curte constată că, atât timp cât Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018 nu a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ printr-o acţiune în anulare, care să fi fost admisă, nu este îndeplinită condiţia premisă pentru introducerea cererii de chemare în judecată având ca obiect plata despăgubirilor potrivit art. 19 Legea nr. 554/2004 şi anume constatarea, în prealabil, a nelegalităţii actului vătămător.

Cât priveşte invocarea, ca act administrativ vătămător, a Deciziei nr. 18140/28.01.2019, Înalta Curte constată că, potrivit dispozitivului acestei decizii, FGA a respins alte două cereri de plată decât cea care face obiectul prezentului litigiu, menţionate în borderoul nr. 3 . Recurenta-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că această decizie cuprinde şi borderoul nr. 2, în care figurează şi cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze, însă, astfel cum rezultă din actele cauzei şi susţinerile părţilor, acest borderou se referă la cererile de plată deja respinse prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, fiind reluate considerentele referitoare la depăşirea plafonului de despăgubire, dar fără a se dispune, prin dispozitivul deciziei, o nouă soluţie de respingere a acestor cereri.

Înalta Curte mai reţine că dosarul nr. x/2019, având ca obiect acţiunea în anularea Deciziei nr. 18140/28.01.2019, a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în recurs, prin decizia nr. 5732/2021, în sensul admiterii recursului declarat de reclamanta A., al anulării Deciziei nr. 18140 din 28.01.2019, emisă de pârât şi al obligării pârâtul FGA să soluţioneze pe fond cererile de plată nr. x/18.10.2018 şi nr. y/18.10.2018689 formulate de reclamantă, fiind respinsă, în rest, acţiunea. Aşadar, există o soluţie definitivă a instanţei de contencios administrativ care constată că Decizia nr. 18140/28.01.2019 priveşte numai cele două cereri de plată, iar nu pe cele respinse la plată prin Decizia nr. 16517/2018.

Prin urmare, întrucât, după cum corect a reţinut şi prima instanţă, reclamanta nu a solicitat şi obţinut, în instanţă, anularea unui refuz emis de FGA, refuz din care să poată deriva în mod direct un drept al reclamantei la accesorii (penalităţi/dobânzi), hotărârea primei instanţe este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Considerentele Înaltei Curţi cu privire la cererea de recurs incident formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Înalta Curte va respinge critica referitoare la nelegalitatea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, prin raportare la reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, care permit persoanei vătămate să solicite despăgubiri pe calea unei acţiuni subsidiare, atunci când a cerut iniţial anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri şi din care rezultă caracterul său admisibil.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei" rezultă faptul că nu există nicio cauză de inadmisibilitate a acţiunii în daune formulată separat de acţiunea în anulare, singura condiţie impusă fiind respectarea termenului de prescripţie de un an de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Întreaga reglementare a acţiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că respingerea unei cereri de chemare în judecată ca inadmisibilă intervine doar în acele ipoteze în care, prin lege, este în mod expres interzisă formularea unei acţiuni ori în acele situaţii în care este stabilită o anumită procedură pentru exercitarea unui drept, iar partea nu a urmat-o, formulând direct acţiunea în faţa instanţei de judecată.

Concluzionând, Înalta Curte va respinge motivul de recurs prin care se invocă inadmisibilitatea cererii deduse judecăţii, ca nefondat.

Referitor la cea de-a doua critică a recurentului-pârât prin care susţine că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia tardivităţii, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 22/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, … prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.".

Totodată, instanţa supremă a reţinut că "80. Trimiterea pe care alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 554/2004 o face la termenul prevăzut de art. 11 alin. (2), printr-o tehnică legislativă ce poate genera confuzii, poate fi interpretată numai ca referindu-se la durata de un an a termenului de prescripţie şi nicidecum extinsă la natura juridică şi la punctul de plecare. În caz contrar, s-ar ajunge la o contradicţie cu alin. (1) al art. 19, care stabileşte natura termenului ca fiind de prescripţie, în timp ce art. 11 alin. (2) reglementează un termen substanţial de decădere, care curge de la data comunicării actului administrativ.".

În acest context, Înalta Curte constată că atât din textul art. 19 din Legea nr. 554/2004, cât şi din decizia ÎCCJ - RIL nr. 22/219 reiese cu evidenţă faptul că termenul de formulare a acţiunii în despăgubiri este unul de prescripţie, iar nu de decădere, motiv pentru care în cauză nu poate interveni sancţiunea tardivităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de recurs incident formulată în cauză de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă sau ca tardivă a cererii de chemare în judecată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursul principal formulat de reclamantă dar şi pe cel incident formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 402 din 1 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 402 din 1 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.