FGA’s refusal to pay subrogation claims not invalidated by post-deadline Supreme Court interpretive ruling: presumption of legality of unchallenged administrative act bars damages claim under Law No. 554/2004 Art. 19

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 04.06.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat instanţei de judecată ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în:

- în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective, până în data de 06.02.2021 penalităţile sunt în cuantum de 9068.26 RON;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, au arătat că solicită privind obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 278 din 18.02.2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepţia inadmisibilităţii, excepţia tardivităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate prin întâmpinare cu privire la cererea principală, ca neîntemeiate.

Admite excepţia inadmisibilităţii formulării excepţiei de nelegalitate.

Respinge excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată."

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 278 din 18.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A. S.A. şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond primei instanţe şi, în urma rejudecării, să se admită acţiunea şi, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în:

1. în principal, penalităti de întarziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor,

2. în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Susţine recurenta că hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Prin respingerea acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, prima instanţă a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Prezenta acţiune tinde la angajarea răspunderii patrimoniale a FGA pentru repararea prejudiciutui produs A. prin respingerea în mod nelegal a cererii de plată a despăgubirilor si lipsa A. de folosinta sumelor de bani la care era îndreptăţită. Consideră recurenta că, pentru obligarea FGA lalPlata de despăgubiri, este necesar să fie îndeplinite cele patru conditii pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv să existe o faptă ilicitä - care în acest caz este un act administrativ nelegal, actul să fi cauzat un prejudiciu, între efectele actului si prejudiciu să existe raport de cauzalitate si autoritatea să fi fost în culpă.

În speţă, prima instantă a considerat că, de vreme ce Decizia 16517 nu a fost contestată, deci nu a fost declarată nelegală, acţiunea în despăgubiri este neîntemeiată.

În realitate, însă, angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii este conditionată de existenta unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii, iar în speţă, actul administrativ nelegal este refuzul FGA a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., cum a fost el exprimat din Decizia 16.517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia 18.140/27.08.2018.

Este adevărat că de cele mai mult ori, caracterul ilegal al actului administrativ este constat fie în cadrul aceleaşi acţiuni, fie printr-o hotărâre anterioară, deoarece doar în acest mod prezumţia de legalitate de care se bucurţ actele administrative este îndepărtată.

Cu toate acestea, în condiţiile pronunţării şi publicării deciziei ICCJ 29/2020 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caracterul nelegal al Deciziei 16.517 este evident.

Astfel, prin Decizia 29/2020 se arată:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alim (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, prin creditor de asigurare se înţelege si societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliţă CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment."

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creaţă de asigurare se înţelege creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asiguratorului de răspundere civilä obligatorie aflat în faliment."

Aşadar, rezultă că societatea de asigurare care se subrogă în drepturile asiguratului său este îndreptăţită să solicite Fondului desdăunarea iar noţiunea de "creanţă de asigurare" cuprinde şi creanţa transmisă de o persoană asigurată către asigurătorul său în temeiul subrogaţiei legale şi cu privire la care se exercită dreptul de regres.

Prin urmare, arată recurenta că susţinerea Fondutui cu privire la faptul că plafonul de 450.000 RON ar fi prevăzut de lege prin raportare la creditor şi nu la creanţă este eronată. Obligaţia de garantare ia naştere odată cu încheierea contractului de asigurare devine efectivă prin împlinirea termenului reprezentat de momentul la care asigurătorul intră în faliment. Asadar, obligaţia de garantare este un accesoriu al contractului de asigurare, ceea ce înseamnă că numărul obligaţiilor de garantare este egal cu cel al contractelor de asigurare încheiate.

Prin transmiterea dreptului izvorât din contractul de asigurare se transmite obligatia de garantare ca efect al principiului accesorium sequitur principale, iar o limitare a garantării prin aplicarea plafonului prevăzut de lege prin raportare la creditorul care a dobândit mai multe drepturi izvorâte din contracte de asigurare reprezintä lipsirea unora din aceste drepturi de protectia oferită de lege. O atare situatie ar încălca principiul egalitătii (principiu constitutional si principiu general al dreptului civil) ar fi contrară chiar scopului urmărit de legiuitor (i.e. ca fiecărui risc asigurat să i se asigure, într-o limită stabilită de lege, repararea).

În acest sens a statuat Înalta Curte de Casatie şi Justiţie prin Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunţată în dezlegarea unei probleme de drept:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 15 alim (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat Plata indemnizaţiei către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanţă în parte."

Pe cale de consecinţă, consideră ca fiind evident că Decizia nr. 16157/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal.

Prin solutia pronunţată, prima instanţă a procedat la valorificarea efectelor Deciziei 16.517, decizie care contravine vădit prevederilor Deciziei ICC] 29/2020 publicată în data de 18. 06.2020 în Monitorul Oficial şi devenită obligatorie în temeiul art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

În realitate, în baza Deciziei ICCJ 29/2020 prima instanţă ar fi trebuit să constate că Decizia 16517 este un act administrativ nelegal şi să constate îndeplinită conditia existentei unei act administrativ ilicit, procedând astfel la angajarea răspunderii patrimoniale a FGA.

Mai mult, refuzul de a da curs cererii de plată ce face obiectul prezentului dosar a fost reiterat de către FGA si prin Decizia 18.140/28.01.2019. Aşadar, Decizia nr. 18140/28.01.2029 conţine în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată mentionate în anexa 2. în plus, la baza refuzului tuturor cererilor de plată sunt aceleaşi argumente ce ţin de interpretarea prevederilor Legii 213/2015 si mai ales a noţiunilor de creanţă de asigurare, creditor de asigurare si a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON pentru plata despăgubirilor.

Or, Decizia 18140/28.01.2019 a fost atacată şi desfiinţată ca nelegală prin hotărârea pronunţată de ICC în data de 19.11.2021 în dosarul x/2021

Prin urmare, recurenta susţine că nelegalitatea refuzului de a dat curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanţă putea să reţină ca îndeplinită această condiţie, fie în baza soluţiei pronuntate de ICCJ în dosarul x/2019 - respectiv anularea Deciziei 18.140/28.01.2019, fie prin valorificarea efectelor Deciziei Deciziei ICCJ nr. 29/2020 împotriva Deciziei nr. 16517/27.08.2019.

Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, în cadrul căreia, pe cale de excepţie, a solicitat a se constata nulitatea recursului, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, susţine în esenţă că soluţia reţinută de instanţa de fond în cuprinsul considerentelor este legală şi temeinică iar dispoziţiile invocate de recurenta - reclamantă nu se aplică deoarece FGA nu are calitate de asigurator şi nu se subrogă în drepturile şi obligaţiile asiguratorului pentru a -i fi aplicabilă norma specială, iar, pe de altă parte, temeiul legal al acţiunii în constituie răspunderea pentru fapta proprie a pârâtului determinată de refuzul de achitare a despăgubirilor solicitate, şi nu obligaţii care decurg din contractul de asigurare, care nu se aplică în raport cu FGA.

În concluzie, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 18.03.2022 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 12.09.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, după soluţionarea cererii de suspendare a cauzei, astfel cum a fost formulată în scris de către recurenta-reclamantă şi a excepţiei nulităţii recursului, invocată de către intimatul - pârât în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele arătate în practicaua acestei hotărâri, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentei - reclamante, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele arătate în continuare.

Pentru a răspunde criticilor reclamantei, Înalta Curte consideră necesar a reda, rezumativ, situaţia factuală care a condus la promovarea litigiului de faţă.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/04.04.2017 (borderou depunere la FGA nr. x/30.03.2018, poziţia 157), A. S.A. a solicitat plata sumei de 3041 RON, pe care era îndreptăţită să o recupereze de la asigurătorul RCA în faliment B. S.A..

Cererea de plată a fost soluţionată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin Decizia nr. 16517/27.08.2018. Potrivit menţiunilor din dispozitivul acestei decizii, FGA a achitat către A. despăgubiri ce au făcut obiect al cererilor de plată menţionate în borderoul nr. 1, până la o valoare totală de 450.000 RON, toate celelalte cereri, în sumă totală de 2.019.201,68 RON, menţionate explicit în borderoul nr. 2, fiind respinse la plată pentru depăşirea plafonului legal de 450.000 RON, fără a mai fi analizate în fond. Cererea de plată prin care a fost solicitată plata sumei de 3041 RON, ce constituie obiectul dosarului de daună nr. x, este menţionată în borderoul nr. 2, anexă la Decizia nr. 16517/27.08.2018, la poziţia nr. 157 .

Decizia nr. 16517/27.08.2018 a fost comunicată reclamantei A. la data de 03.08.2018, reclamanta nefăcând dovada contestării acesteia.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 (borderou depunere la FGA nr. x/30.03.2018). În motivarea condiţiei existenţei unui act administrativ nelegal, cauzator de prejudicii, reclamanta s-a raportat la Decizia nr. 16517/27.08.2018, dar s-a prevalat şi de existenţa Deciziei nr. 18140/28.01.2019, susţinând că respingerea cererii de plată a fost reiterată de FGA prin această decizie.

Prima instanţă, reţinând că cererea de plată a sumei de 3041 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2019, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanţă în termen de 10 zile de la comunicare, iar nu prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, la care s-a raportat reclamanta, a respins cererea de chemare în judecată.

În recurs, reclamanta a susţinut, pe de-o parte, că nelegalitatea Deciziei nr. 16517/27.08.2019 este dovedită de pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dezlegarea unei probleme de drept, a Deciziei nr. 29/2020, iar pe de altă parte, că refuzul de a da curs cererii de plată poate fi constatat şi în raport de Decizia nr. 18140/27.08.2018, care a fost anulată de instanţa de judecată.

Analizând motivele recursului declarat în cauză, Înalta Curte constată, astfel cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, că Decizia nr. 16517/27.08.2018 reprezintă actul administrativ cu caracter individual a cărui nelegalitate a fost invocată în susţinerea cererii de atragere a răspunderii autorităţii, cu care a fost învestită instanţa prin cererea introductivă. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, atât timp cât Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018 nu a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ printr-o acţiune în anulare, care să fi fost admisă, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate. Astfel fiind, în cauză nu este îndeplinită condiţia premisă pentru introducerea cererii de chemare în judecată având ca obiect plata despăgubirilor potrivit art. 19 Legea 554/2004 şi anume constatarea în prealabil a nelegalităţii actului vătămător.

Această concluzie nu poate fi înlăturată nici prin invocarea de către recurenta-reclamantă a Deciziei nr. 29/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Problema de drept pe care Înalta Curte a dezlegat-o prin această decizie privea chestiunea dacă, prin creanţă de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, Înalta Curte statuând că, în interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiei către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanţă în parte.

Este de necontestat că, prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, FGA a respins cererile de plată formulate de A. pe motivul atingerii plafonului de 450.000 RON, prin interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 într-un sens contrar celor decise de instanţa supremă prin decizia interpretativă nr. 29/2020. Cu toate acestea, intervenţia Înaltei Curţi, prin mecanismul de unificare a jurisprudenţei prevăzut de art. 519-521 C. proc. civ., ulterior emiterii şi comunicării de către FGA a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, respectiv ulterior expirării termenului legal de contestare a acestui act de către reclamantă, nu are semnificaţia invocată de societatea recurentă, a nelegalităţii prezumate a deciziei. Câtă vreme reclamanta nu şi-a exercitat dreptul de a ataca actul administrativ considerat vătămător, prezumţia de legalitate a actului este consolidată şi nu poate face obiectul contestării în prezenta cauză, nici chiar în contextul pronunţării Deciziei nr. 29/2020, la doi ani de când reclamanta a luat la cunoştinţă de existenţa actului.

Cât priveşte invocarea, ca act administrativ vătămător, a Deciziei nr. 18140/28.01.2019, Înalta Curte constată că, potrivit dispozitivului acestei decizii, FGA a respins alte două cereri de plată decât cea care face obiectul prezentului litigiu, menţionate în borderoul nr. 3 . Recurenta-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că această decizie cuprinde şi borderoul nr. 2, în care figurează şi cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze. Însă, astfel cum rezultă din actele cauzei şi susţinerile părţilor, acest borderou se referă la cererile de plată deja respinse prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, fiind reluate considerentele referitoare la depăşirea plafonului de despăgubire, dar fără a se dispune prin dispozitivul deciziei o nouă soluţie de respingere a acestor cereri.

Înalta Curte mai reţine că dosarul nr. x/2019, având ca obiect acţiunea în anularea Deciziei nr. 18140/28.01.2019, a fost soluţionat de ÎCCJ-SCAF în recurs, prin Decizia nr. 5732/2021, în sensul admiterii recursului declarat de reclamanta A., anulării Deciziei nr. 18140 din 28.01.2019, emisă de pârât şi obligării pârâtul FGA să soluţioneze pe fond cererile de plată nr. x/18.10.2018 şi nr. y/18.10.2018689 formulate de reclamantă, fiind respinsă, în rest, acţiunea. Aşadar, există o soluţie definitivă a instanţei de contencios administrativ care constată că Decizia nr. 18140/28.01.2019 priveşte numai cele două cereri de plată, iar nu pe cele respinse la plată prin Decizia nr. 16517/2018.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 278 din 18 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.