Suspension of administrative act: strict interpretation of "well-justified case" and "imminent harm" precluding review of substantive merits

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 decembrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, printre altele, suspendarea efectelor Deciziilor nr. 12/04.05.2021 şi nr. 13/04.05.2021, până la soluţionarea definitivă a fondului cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu consecinţa obligării pârâtei la prorogarea depunerii cererilor de prelungire a Licenţelor nr. 1248/2000 şi 1191/2000, cu toată documentaţia aferentă, în termen de 90 de zile de la dată rămânerii definitive a deciziei de suspendare, cu cheltuieli de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 33/CA/2022-P.I. pronunţată în data de 23.02.2022 Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), de suspendare a efectelor Deciziei nr. 12/04.05.2021 şi a Deciziei nr. 13/04.05.2021, emise de pârâtă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac a recursului reclamanta S.C. A. S.R.L., în condiţiile art. 493 din C. proc. civ. şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de suspendare, în sensul de a se dispune, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor Deciziei nr. 12/04.05.2021 şi Deciziei nr. 13/04.05.2021, până la soluţionarea definitivă a fondului cauzei.

În condiţiile în care se dispune suspendarea, se solicită obligarea pârâtei la prorogarea depunerii cererilor de prelungire a Licenţelor nr. 1.248/2000 şi nr. 1.191/2000, cu toată documentaţia aferentă, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei de suspendare.

Apreciază recurenta că în speţă este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea este dată cu aplicarea normelor de procedură care atrag sancţiunea nulităţii şi totodată, este dată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, raportat la următoarele aspecte:

Instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite 2 dintre cele 3 condiţii impuse de lege pentru suspendarea efectelor celor 2 acte administrative atacate, respectiv, nu este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat şi a pagubei iminente.

Consideră ca fiind nelegală hotărârea astfel atacată şi solicită a se constata îndeplinite cele 2 condiţii.

În ceea ce priveşte prima condiţie, aceea a cazului justificat, arată recurenta că, contrar reţinerilor instanţei de fond, aspectele invocate pot fi calificate ca împrejurări vădit de fapt şi de drept care pot produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate care profită Deciziei nr. 12 şi nr. 13 din 04.05.2021, fără a cerceta fondul cauzei şi administrarea vreunei probaţiuni.

Unul dintre motivele de nelegalitate incident şi invocat în faţa instanţei de fond, ar fi nerespectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003 care prevede că actul emis de autoritatea competentă trebuia comunicat titularului sancţionat contravenţional şi, totodată, titularul trebuia notificat cu privire la starea licenţei, urmând ca anularea acesteia sase facă în termen de 30 zile de Ia primirea notificării.

In speţă nu s-au respectat prevederile imperative, întrucât pârâta nu a anulat licenţa subscrisei în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

Consideră recurenta că se află în ipoteza inexistenţei primirii unei notificări, dat fiind că nu a primit această notificare şi prin urmare, titularul licenţei, nu a fost notificat cu privire măsurile luate de către autoritatea competentă.

În adresa înaintată de A.N.R.M. Poştei Române se menţionează faptul că, confirmarea de primire a corespondentei este semnata de către destinatar si ca numele si prenumele acestuia nu se regăsesc pe confirmarea de primire astfel încât identificarea destinatarului este imposibilă.

Raportat la contestarea semnăturii aflată pe confirmarea de primire din 02.03.2021, a solicitat instanţei de fond ca în baza art. 304 C. proc. civ. să denunţe înscrisul reprezentat de "confirmarea de primire" din 02.03.2021 ca fals, prin falsificarea semnăturii, care nu aparţine nici unuia dintre angajaţii societăţii sau a reprezentanţilor legali ai acesteia.

Contrar considerentelor instanţei de fond menţionate în hotărârea atacată, apreciază că acest motiv, fără a cerceta fondul cauzei, poate fi calificat ca un caz bine justificat, având în vedere că inclusiv pârâta a recunoscut prin demersurile iniţiate faptul că există o îndoială cu privire la această comunicare.

Or, în condiţiile în care există o îndoială serioasă cu privire la exercitarea legală a dreptului pârâtei de anulare a Licenţelor de exploatare deţinute de societate, această chestiune apreciază că se poate circumscrie condiţiei cazului bine justficat.

Pe de altă parte, mai susţine recurenta că, analizând Deciziile nr. 12 şi 13 din 04.05.2021, cu anexele reprezentate de Referatele nr. 400331 şi 400332/06.04.2021, din cuprinsul celor din urmă înscrisuri, a constatat motivul anulării licenţelor de exploatare, respectiv art. 34 lit. b) din Legea nr. 85/2003, potrivit căruia "titularul continuă sistarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul autorităţii competente".

Lecturând Referatul nr. x/06.04.2021 privind situaţia Licenţei nr. concesiune pentru exploatare nr. 1248/20.0.2000 perimetrul Dealul Negru -Oraşul Nou, constată că se reţine că, în anul 2007, S.C. A. S.R.L. solicită întreruperea activităţii pentru o perioadă mai mare de 60 e zile în conformitate cu art. 38 lit. g), dar nu s-a obţinut acordul prealabil al ANRM şi astfel, prin continuarea întreruperii activităţii în perioada 2017-2019, fără acordul prealabil al ANRM, societatea a încălcat prevederile art. 38 lit. g) şi art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2003.

În acelaşi sens se reţine şi în Referatul nr. x/06.04.2021 privindsituaţia Licenţei de concesiune nr. x/29.02.2000 privind perimentrul Mujdeni III că, în anul 2017, S.C. A. S.R.L. solicită întreruperea activităţii pentru o perioadă mai mare de 60 de zile în conformitate cu art. 38 lit. g), dar nu s-a obţinut acordul prealabil al ANRM şi astfel, prin continuarea întreruperii activităţii în perioada 2017 - 2019, fără a cordul prealabil al ANRM, A. S.R.L. a încălcat prevederile art. 38 lit. g) şi art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2003.

A arătat că sunt nelegale şi abuzive aceste decizii întemeiate pe acest motiv, având în vedere că a solicitat de fiecare dată când a fost necesar întreruperea activităţii, astfel cum îi conferă acest drept prevederile art. 38 lit. g) din Legea nr. 85/2003, având în vedere că a solicitat anual pârâtei sistarea activităţii în perimetrul Dealul Negru - Oraşul Nou în perioada 2017 -2019. A depus astfel în probaţiunea toate adresele emise prin care a solicitat sistarea activităţii şi dovada de comunicare a acestor cu pârâta, adrese la care nu a primit nici un fel de răspuns.

Astfel, cu toate că societatea şi-a îndeplinit obligaţiile legale, solicitând acordul prealabil al pârâtei, A.N.R.M. nu a formulat nici un răspuns cu privire la solicitările sale, nu i-a fost comunicată documentul intitulat "Adresa-comandă" privind încadrarea actului solicitat, suma d plată şi contul ANRM pentru plata aprobării sistării activităţii, dar nici refuzul privind aprobarea solicitării pentru întreruperea activităţii.

Menţionează astfel că recurenta a solicitat A.N.R.M întreruperea activităţii şi pentru anii 2020 şi 2021, însă nici pentru aceste solicitări nu a primit nici un răspuns din partea A.N.R.M.

Prin urmare, solicită a se constata că în speţă se poate reţine o îndoială serioasă cu privire la motivele pentru care s-au emis Deciziile contestate, respectiv nelegalitatea reţinerii în sarcina S.C. A. S.R.L. a neîndeplinirii prevederilor art. 38 lit. g), respectiv solicitarea privind obţinerea acordului prealabil în vederea sistării activităţii, având în vedere că societatea a solicitat în prealabil emiterea acordului privind sistarea activităţii, însă lipsa de reacţie, pasivitatea, indiferenţa autorităţii competente şi prin urmare, inexistenţa răspunsului nu poate atrage răspunderea A. S.R.L. şi aplicarea acestei sancţiuni.

Mai susţine recurenta că ANRM nu a soluţionat efectiv cererile subscrisei de aprobare a întreruperii activităţii pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, astfel care nu poate echivala cu lipsa îndeplinirii obligaţiilor de către societate şi sancţionarea în sensul anulării licenţei de exploatare.

În Deciziile privind încetarea concesiunii se face trimitere la art. 34 lit. b) din Legea nr. 85/2003 şi la Referatele Direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere; din analiza textului se observă că se impune ca la momentul anulării licenţei să fie îndeplinite 2 condiţii: titularul să fi fost sancţionat şi să se constate continuarea sistarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul autorităţii competente, sens în care s-au întocmit cele 2 Note de constatare.

In ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie astfel cum a arătat, apreciază că nu s-a constatat continuarea sistării activităţii, iar societatea a efectuat demersurile legale impuse de legiuitor în sarcina sa în vederea obţinerii acordului prealabil, astfel că pasivitatea autorităţii emitente nu poate atragere răspunderea societăţii A. S.R.L., cu atât mai mult cu cât, anterior au fost solicitate şi acordate acordurile prealabile pentru întreruperea activităţii; -

De asemenea, solicită a se reţine că, în cursul anului 2019 societatea a solicitat şi a obţinut Avizul nr. x/15.10.2019 prin care s-a avizat din punct de vedere al protecţiei şi exploatării raţionale a rezervelor de betonită la "Programul de producţie pentru anul 2019 Ia cariera Mujdeni III, judeţul Satu - Mare prezentat de subscrisa.

In acelaşi sens a fost solicitat şi obţinut şi Avizul nr. x/12.03.2021 prin care s-a avizat din punct de vedere al protecţiei şi exploatării raţionale a rezervelor de betonită la "Programul de producţie pentru anul 2021 la cariera Mujdeni III, judeţul Satu - Mare prezentat de societate.

Apreciază că emiterea acestui aviz atestă că societatea îndeplinirea condiţiile legale de exploatare la data emiterii.

Această împrejurare a condus în mod direct şi esenţial la inducerea în eroare a societăţii şi a determinat-o pe aceasta să efectueze cheltuieli importante legate de amenajarea perimetrului minier, având convingerea fermă că, în baza Avizului favorabil emis, va proceda la exploatarea minieră a perimetrului de exploatare conform programului anual de exploatare. Avizul anual de exploatare are în cuprinsul său un program anual de exploatare ce include lucrări de producţie programată, lucrări de deschidere, lucrări de pregătire si lucrări de exploatare care sunt obligatorii de realizat.

Din momentul la care a fost emis Avizul anual de exploatare, societatea deţinătoare de Licenţa de concesiune pentru exploatare se angajează să respecte programul anual de exploatare sau riscă eventuale sancţiuni din partea ANRM pentru nerespectarea lui.

Pe cale de consecinţă, în baza Avizului anual de exploatare, societatea şi-a asumat obligaţia de realizare a cheltuielilor aferente programului anual de exploatare, executând cu bună credinţă si în mod integral acesta obligaţie.

Mai susţine recurenta că se circumscrie cazului bine justificat şi lipsa motivării deciziilor, întrucât nici una dintre acestea nu cuprinde motivele de drept şi de fapt care au condus la aplicarea prevederilor legale menţionate în partea introductivă a deciziei, respectiv 34 lit. b) din Legea 85/2003 cu modificările şi completările ulterioare, nefiind indicat cazul prevăzut de lege aplicabil S.C. A. S.R.L. pentru nici una dintre cele 2 licenţe.

Cu toate că se face trimitere la art. 34 lit. b), se face trimitere şi la Referatul cu propunerea de anulare a licenţei, unde sunt invocate şi aspectele privind lipsa plăţii taxei anuale.

Motivele de fapt nu rezultă din însăşi actele administrative atacate - Deciziile nr. 12 şi 13.04.2021, ci, din conţinutul Referatelor nr. 400331 şi 400332 din 06.04.2021 şi a Notelor de constatare nr. 365 şi nr. 366/23.09.2020, acte comunicate ulterior cu subscrisa, ca urinare a insistenţelor exprimate prin Adresa nr. x/31.05.2021 şi Adresa nr. x/28.06.2021.

Însă, actul administrativ, astfel cum este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, trebuie motivat prin el însuşi, iar nu printr-un act anterior sau ulterior acestuia, pentru a îndeplini exigenţele legislaţiei naţionale şi comunitare. (Decizia nr. 908/2021 a Curţii de Apel Oradea).

Astfel, recurenta apreciază că nemotivarea celor 2 Decizii privind încetarea concesiunii se circumscrie unei îndoieli serioase, nemotivarea fiind reţinută şi în practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca fiind un caz justificativ.

Mai susţine recurenta că, în analiza motivelor invocate de subscrisa cu privire la existenţa cazului bine justificat, instanţa de fond a efectuat o analiză superficială, lipsită de profunzime cu privire la verificarea tuturor motivelor invocate.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod greşit invocarea de către societate a doar două motive de nelegalitate, respectiv nemotivarea actelor administrative şi nerespectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003 şi nu a procedat la analizarea şi celorlalte motive invocate.

Procedând în această manieră, apreciază că instanţa de fond a dat o soluţie nelegală, fiind incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv, hotărârea a dată cu încălcarea normelor de procedură care atrag sancţiunea nulităţii, respectiv prevederile art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente şi care este imposibil de reparat, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, reţinând că societatea "nu a prezentat nici un element din care să rezulte iminenţa prejudiciului".

Consideră că instanţa de fond a procedat la analiza superficială şi a acestor aspecte, pronunţând astfel această hotărâre fără a înlătura motivele invocate de societate ca fiind argumente pentru reţinerea acestei condiţii.

Solicită a se avea în vedere că societatea a încheiat cu-pârâta-Licenţa nr. x/2000 pentru pentru exploatarea perlitului în perimetrul Dealul Negru - Oraşu Nou, judeţul Satu - Mare, aprobată prin H.G. nr. 287/2002, având o valabilitate de 20 de ani, respectiv până în 03.04.2022, precum şi Licenţa nr. 1.191/2000 pentru exploatarea bentonitei în perimetrul Mujdeni III, judeţul Satu - Mare, aprobată prin H.G. nr. 1436/2002, valabilă până în 12.12.2022.

Astfel, a arătat instanţei de fond că, în condiţiile în care nu va fi dispusă suspendarea Deciziilor nr. 12/04.05.2021 privind încetarea concesiunii acordate prin Licenţa nr. 1.248/2000 pentru exploatarea perlitului în perimetrul Dealul Negru - Oraşu Nou, judeţul Satu - Mare, fiind şi nr. 13/04.05.2021 privind încetarea concesiunii acordate prin Licenţa nr. 1.191/2000 pentru exploatarea bentonitei în perimetrul Mujdeni III, judeţul Satu - Mare, publicate în Monitorul Oficial nr. 515/18.05.2021, până Ia soluţionarea definitivă a fondului cauzei, respectiv a dosarului privind acţiunea în anulare a celor 2 acte administrative, cele două licenţe de exploatare îşi vor pierde valabilitatea prin ajungerea la termen, iar demersurile juridice iniţiat vor fi de prisos.

Titularul licenţei de exploatare poate solicita prelungirea duratei de valabilitate a acesteia, însă, în perioada de valabilitate a licenţei.

Dreptul privind prelungirea duratei de valabilitate a licenţei de exploatare este prevăzut de art. 32 alin. (1) din Hotărârea nr. 1.208 din 14 octombrie 2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, care stabileşte că Titularul licenţei de exploatare poate solicita prelungirea duratei de valabilitate a acesteia, în limita perimetrului acordat, prin prezentarea la A.N.R.M. a documentaţiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea minelor.

La art. 20._alin. (1) din Legea nr. 85/2003 s eprevăd cerinţele pentru acordarea licenţei de exploatare, iar alin. (2) stabileşte că licenţa de exploatare se acordă pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani.

La alin. (32) alin. (4) din Hotărârea nr. 1.208 din 14 octombrie 2003 se prevede că solicitarea prelungirilor licenţelor de exploatare se face cu minimum 90 de zile înaintea expirării duratei licenţei, sub sancţiunea încetării concesiunii.

Prin urmare, în situaţia respingerii cererii de suspendare a Deciziilor nr. 12 şi 13/2021, societatea se va afla în imposibilitatea legală de a solicita prelungirea duratei de valabilitate a celor 2 licenţe de exploatare şi acestea şi-ar pierde în mod definitiv valabilitatea.

Pe de altă parte, a invocat o altă pagubă iminentă ce rezultă din efectele juridice ale deciziilor emise, respectiv, în urma anulării licenţelor de exploatare, perimetrele pentru care societatea deţine licenţele de exploatare reintră în circuitul civil fiind libere de sarcini şi pot fi concesionate altor beneficiari ai unor licenţe de exploatare şi prin urmare, şi dacă s-ar dispune anulare Deciziilor nr. 12 şi 13, ar fi lipsit de obiect şi efecte juridice.

Nu în ultimul rând, susţine recurenta că ar pierde investiţia făcuta de-a lungul ultimilor ani finalizată 90% pentru a putea prelucra bentonita si perlitul din cele doua perimetre deoarece, cererea pe piaţa era pentru rocile prelucrate (măcinate,uscate,sortate), dar şi investiţia efectuată pentru proiectul avizat în 2021 prin Avizul nr. x/12.03.2021.

Raportat la aspectele sus arătate, solicită a se reţine temeinicia motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.. şi pe cale de consecinţă, a se admite recursul, a se reţine cauza spre rejudecare şi prin raportare la art. 15 din Legea nr. 554/2004 a se dispune admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost aceasta formulată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A. S.R.L. a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în cadrul căreia, fără a invoca expres nici o excepţie, a susţinut în esenţă că, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate întemeiat de recurentă pe pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acest motiv rămâne doar la nivel enunţiativ, pentru că nu se indică de către recurentă care reguli/norme de procedură au fost încălcate de prima instanţă, motiv pentru care, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ..solicită anularea acestuia.

Şi în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat, de asemenea, de recurenta - reclamantă, intimata solicită anularea acestuia, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pe considerentul că a fost invocat în mod formal de către recurenta- reclamantă.

Pe fondul recursului solicită respingerea acestuia şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatei - pârâte Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale i-a fost comunicată în termenul legal, recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 01.02.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, faţă de lipsa nejustificată a părţilor, precum şi faţă de faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat şi judecarea cauzei în lipsă, prin încheierea de şedinţă din data de 06 decembrie 2022, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei pentru lipsa părţilor.

Urmare a Rezoluţiei Preşedintelui completului din data de 09.01.2023, termenul de faţă a fost fixat pentru discutarea cererii formulate de recurenta - reclamantă, de repunere a cauzei pe rol, instanţa dispunând în şedinţa publică repunerea cauzei pe rol, în temeiul art. 415 alin. (1) C. proc. civ.

Deopotrivă, după soluţionarea excepţiei nulităţii recursului, astfel cum au fost calificate de către instanţă parte din apărările intimatei din cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele arătate în practicaua acestei hotărâri, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentei - reclamante, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate şi cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

În prealabil, în ceea ce priveşte motivele de recurs formulate, Înalta Curte reţine, ca o primă observaţie, că recurenta a invocat două motive de casare, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în analiza motivelor invocate de parte cu privire la existenţa cazului bine justificat instanţa de fond a efectuat o analiză superficială, lipsită de profunzime cu privire la verificarea tuturor motivelor invocate, aceasta reţinând în mod greşit invocarea de către parte a doar două motive de nelegalitate, neprocedând la analizarea şi a celorlalte motive invocate.

Invocă astfel încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b) raportat la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Or, Înalta Curte constată că aceste critici ce vizează în esenţă nemotivarea hotărârii, se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia " când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Înalta Curte apreciază a fi nefondate aceste critici de nelegalitate, constatând că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susţinerile expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit, este neîntemeiată.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamantă în dovedirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, în limitele impuse de această procedură şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Astfel, analizând considerentele sentinţei recurate, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului, raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că argumentele recurentei - reclamante, în sensul că " instanţa de fond a efectuat o analiză superficială, lipsită de profunzime cu privire la verificarea tuturor motivelor invocate", respectiv că " instanţa de fond a reţinut în mod greşit invocarea de către subscrisa a doar două motive de nelegalitate...şi nu a procedat la analizarea şi a celorlalte motive invocate", nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar deoarece, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

În jurisprudenţa sa constantă Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Dat fiind caracterul sumar al analizei pe care instanţa o poate face în procedura soluţionării cererii de suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat întocmai, analizând actele a căror suspendare se solicită în limitele prevăzute de normele legale în vigoare şi în raport de argumentele recurentei - reclamante formulate în susţinerea cererii de suspendare şi expuse la filele x din cadrul cererii de chemare în judecată. Or, raportat la aceste argumente, este corectă reţinerea instanţei în sensul că "Prin acţiunea formulată, reclamantul intimat a invocat în susţinerea existenţei condiţiei cazului bine justificat două motive de nelegalitate, respectiv nemotivarea deciziilor atacate şi nerespectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003, prin neîndeplinirea obligaţiei de notificare."

Deşi este adevărat că la fila x din cererea de chemare în judecată recurenta - reclamantă a susţinut că " fără a ne limita doar la aceste critici apreciem că . . . . . . . . . .şi aspectele de fapt şi de drept învederate la punctele I.1-9 sunt în măsură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii celor 2 acte administrative", Înalta Curte reţine că analiza de legalitate a actului contestat presupune o cercetare în fond, ce este de competenţa instanţei învestite cu acţiunea în anulare, iar nu de către instanţa învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, criticile de nelegalitate ale celor două decizii neputând fi analizate în cadrul procedurii reglementate de art. 14 din Legea 554/2004, care se limitează la o simplă pipăire a fondului cauzei.

Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare, în funcţie de circumstanţele speţei şi efectuând o analiză sumară a aparenţei dreptului, cercetează doar acele împrejurări vădite de fapt şi de drept care au capacitatea să producă o serioasă îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ fiscal, fără a proceda la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ. Dacă s-ar da curs tuturor motivelor invocate de recurenta-reclamantă în cererea de chemare în judecată ar însemna ca instanţa de suspendare să procedeze practic la o tranşare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual reglementat de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Faptul că instanţa şi-a limitat analiza doar la argumentele formulate de recurenta - reclamantă în susţinerea cererii de suspendare expuse în cadrul Capitolului II din cererea de chemare în judecată, nu înseamnă că hotărârea instanţei este nemotivată, fiind corectă reţinerea instanţei în sensul că reclamanta a invocat în susţinerea existenţei cazului bine justificat două motive de nelegalitate, respectiv nemotivarea deciziilor atacate şi nerespectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003, prin neîndeplinirea obligaţiei de notificare, raportat la argumentele reclamantei expuse la filele x din cererea de chemare în judecată.

Aminteşte instanţa de control judiciar că procedura sumară de cercetare a unui act administrativ-fiscal realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării se grefează pe analiza în aparenţă a unor motive de nelegalitate a respectivului act, ceea ce nu se confundă cu o cercetare a legalităţii respectivului act administrativ-fiscal.

În cauza de faţă, contrar susţinerilor recurentei - reclamante, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (6) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de aceasta; lipsa de motivare neputând fi reţinută, raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, în cauză neputându-se reţine o depăşire a limitelor învestirii.

Astfel, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

În consecinţă, instanţa de control juridiciar constată că hotărârea respectă exigenţele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport şi de prevederile art. 6 din Convenţia E.D.O şi de art. 21 din Constituţia României, judecătorul de primă jurisdicţie pronunţându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, având în vedere că, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Or, dat fiind caracterul sumar al analizei pe care instanţa o poate face în procedura soluţionării cererii de suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat întocmai, analizând actele administrative ce fac obiectul judecăţii, în limitele prevăzute de normele legale în vigoare.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că, faţă de obiectul litigiului dedus prezentei judecăţi, în practica judiciară s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Văzând dispoziţiile legale mai sus arătate, instanţa de recurs reţine că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, cele două condiţii determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers.

Analizând susţinerile recurentei - reclamante referitoare la existenţa cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanţă, raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, în mod temeinic a realizat doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului, analizând actele ce fac obiectul suspendării doar sub aspectul existenţei unor indicii ce ar fi putut conduce la concluzia că sunt nelegale, având în vedere tocmai faptul că această condiţie a cazului "bine justificat" presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, pentru a putea fi identificată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actelor şi fără a se analiza consecinţele juridice pe care acestea le-au produs.

Trebuie amintit că, din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu, în baza legii şi pentru aplicarea acesteia.

Astfel, existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât, în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat şi anterior, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, recurenta-reclamantă a invocat în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, două motive de nelegalitate, respectiv nemotivarea deciziilor atacate şi nerespectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 85/2003, prin neîndeplinirea obligaţiei de notificare.

În cauză, făcând propria analiză sumară a celor două decizii atacate, constată Înalta Curte că, prin Deciziile nr. 12/04.05.2021 şi nr. 13/04.05.2021, pârâta ANRM a dispus încetarea concesiunii de exploatare a resurselor de bentonită, respectiv de perlit în perimetrele Mujdenii, judeţ Satu Mare, respectiv Dealul Negru-Oraşul Nou, judeţ Satu Mare, concesiune acordată prin Licenţele de concesiune nr. x şi nr. x/20.03.2000 încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent şi societatea recurentă -reclamantă în calitate de concesionar, începând cu data publicării deciziilor în Monitorul Oficial al României, dosarul de fond

Astfel cum rezultă chiar din conţinutul celor două decizii, acestea au fost emise în baza prevederilor art. 34 lit. b) din Legea nr. 85/2003, potrivit cărora autoritatea competentă, în speţă ANRM, anulează licenţa/permisul titularului sancţionat contravenţional, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, când constată că titularul continuă sistarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul autorităţii competente, precum şi în baza Referatului Direcţiei Generale Inspecţia şi Supraveghere Teritorială a Activităţilor Miniere şi Operaţiunilor Petroliere nr. 400331, respectiv nr. 400332 din data de 06.04.2021 prin care s-a propus anularea licenţelor cu nr. x/29.02.2000, respectiv nr. x/20.03.2000 (dosarul de fond).

De asemenea, din cuprinsul acestor Referate rezultă că la acestea au fost anexate Note de Constatare, Raport de la Registrul Comerţului şi Procese-verbale de sancţionare (dosarul de fond), prin care recurenta -reclamantă a fost sancţionată cu amendă contravenţională pe considerentul că, deşi a solicitat întreruperea activităţii miniere pe o perioadă mai mare de 60 de zile, dar nu a obţinut aprobarea ANRM în perioada 2017-1018, a continuat întreruperea activităţii, încălcând astfel prevederile art. 38 lit. g) dar şi art. 39 alin. (1) lit. a), respectiv lit. t) din Legea minelor nr. 85/2003.

În raport de aceste împrejurări, se reţine că, atâta timp cât reclamanta a fost sancţionată contravenţional încă din anul 2019 deoarece a sistat lucrările pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul ANRM şi nu şi-a achitat taxele şi redevenţele miniere datorate statului, iar în cele două decizii ce fac obiectul judecăţii se menţionează ca temei de drept al emiterii acestora tocmai prevederile art. 38 lit. g), respectiv art. 39 lit. t) din Legea nr. 85/2003 care fac trimitere la neîndeplinirea acestor obligaţii de către titularul licenţei de concesionare, nu se poate afirma în mod întemeiat faptul că cele două decizii sunt nemotivate şi, în mod corelativ, că instanţa de contencios administrativ nu şi-ar putea exercita atribuţia de control al legalităţii acestora.

Astfel cum a statuat şi ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în jurisprudenţa sa în materie, motivarea actului administrativ trebuie să fie intrinsecă actului, în sensul că ea nu trebuie să fie conţinută neapărat de înscrisul care cuprinde manifestarea de voinţă în sine, ci, de oricare dintre înscrisurile care formează actul.

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar constată că, la nivel de aparenţă specifică analizei judiciare proprii art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004, cele două decizii sunt motivate, conţinând elementele esenţiale care să permită efectuarea controlului judecătoresc. Astfel cum în mod corect şi instanţa de fond a reţinut, aparent, deciziile a căror suspendare se solicită îndeplinesc exigenţele motivării, întrucât în cuprinsul acestora se face trimitere la referatele privind situaţiile licenţelor de concesiune nr. x/29.02.2000 şi nr. y/20.03.2000, în care sunt expuse pe larg motivele ce au condus la încetarea concesiunilor.

De altfel, corectitudinea sau suficienţa motivării nu pot fi analizate în procedura reglementată de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, în care se examinează doar sumar actul administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării.

Or, în cauza de faţă, cel puţin la nivel formal, se observă că cele două decizii a căror suspendare se solicită în prezentul litigiu sunt motivate, în cuprinsul acestora fiind indicat şi temeiul de drept în baza căruia au fost emise.

Referitor la pretinsa neîndeplinire a condiţiei notificării prealabile, despre care se face vorbire în textul art. 34 din Legea nr. 85/2003, în mod judicios a reţinut prima instanţă că acesta reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate, ce nu poate fi cercetat în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, fiind necesară administrarea unui probatoriu complex pentru verificarea susţinerilor recurentei - reclamante privind necomunicarea notificării, în condiţii de contradictorialitate, incompatibil cu prezenta cauză, fiind excedentar ideii de evidenţă de nelegalitate, ce stă la baza instituţiei suspendării reglementate de Legea nr. 554/2004.

Nici argumentul conform căruia, în cadrul acţiunii în anulare, în baza art. 304 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a denunţat ca fiind fals înscrisul reprezentat de " confirmarea de primire" din data de 02.03.2021, nu este apt să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură orice act administrativ.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă, în raport de susţinerile părţilor, a realizat, în limitele învestirii sale, o examinare sumară a situaţiei de fapt şi de drept invocate de reclamantă, reţinând, în mod justificat, ca indiciile acesteia nu au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea celor două decizii atacate, nefiind, aşadar, îndeplinită condiţia cazului bine justificat cerută de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Înalta Curte constată că, nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat nu se mai impune analiza susţinerilor recurentei - reclamante privind paguba iminentă, deoarece, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, Înalta Curte reţine că în prezentul recurs nu se impune analizarea criticilor formulate de recurentă sub acest aspect, date fiind considerentele prezentei decizii, prin care s-au menţinut constatările instanţei de fond referitoare la neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat. Nefiind îndeplinită una dintre condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, examinarea celei de-a doua cerinţe nu-şi găseşte utilitatea, neavând aptitudinea de a modifica soluţia instanţei de control judiciar.

Chiar dacă în cauză s-ar fi putut reţine existenţa pagubei iminente (în raport de prejudiciul material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care actul administrativ ar fi pus în executare), Înalta Curtea constată că neîndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 determină caracterul neîntemeiat al cererii de suspendare a executării deciziei atacate.

Se constată, aşadar, că prima instanţă a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut fondat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor Deciziilor nr. 12/04.05.2021 şi nr. 13/04.05.2021.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de respingere a cererii de suspendare este întemeiată, motiv pentru care se impune a fi menţinută.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (4) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii pronunţate de prima instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 33/CA/2022-P.I. din data de 23 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.