Recourse annulled for failure to formulate valid illegality grounds; audit proceedings do not interrupt or suspend material law limitation period.

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2021 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă sub nr. x/2021 reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), în contradictoriu cu pârâtul A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/04.08.2009, precum şi actualizarea acestei sume cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 82/2021 din 29 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fiind respinsă cererea de chemare în judecată.

A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.).

Prin decizia nr. 624/2021 din 20 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

A fost obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli transport, către intimat.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.).

Prin decizia nr. 1419 din 9 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admis recursul reclamantei, fiind casată decizia atacată şi trimisă cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

4. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2021*.

Prin decizia nr. 399/2023 din 28 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

5. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), în temeiul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii.

După expunerea parcursului procesual al cauzei, reclamanta a susţinut caracterul greşit al considerentelor prin care instanţa de apel a stabilit momentul de la care termenul de prescripţie a început să curgă.

Potrivit unei alte critici, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că procedura de control a Curţii de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripţie, sens în care a invocat reclamanta regula de drept exprimată prin adagiul latin contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripţia nu curge împotriva celui care nu poate să acţioneze").

De asemenea, au fost evocate dispoziţiile art. 2.537 C. civ. referitoare la cazurile de întrerupere a prescripţiei, reclamanta susţinând că, în speţă, termenul de prescripţie a fost întrerupt prin decizia Curţii de Conturi nr. 10/VI/2013/2022, care a prelungit termenul de îndeplinire a măsurilor dispuse iniţial prin Raportul de control nr. x/26.04.2013.

În continuare, au fost redate prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu privire la Standardele Internaţionale de Evaluare, arătându-se că, la data emiterii titlului de plată nr. x/04.08.2009, standardele de evaluare nu au fost respectate, aspect reţinut de către Curtea de Conturi cu ocazia controlului realizat în 26 aprilie 2013, fiind dispuse în sarcina autorităţii măsuri de remediere a deficienţelor constatate până la 31 decembrie 2022.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la data de 4 decembrie 2023, la dosar nefiind depusă întâmpinare.

Prin rezoluţia din 8 ianuarie 2023 a fost stabilit termen de judecată la 19 martie 2023, cu citarea părţilor.

6. Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. drept temei al cererii de recurs, fără a-şi încadra susţinerile într-unul sau mai multe dintre motivele de nelegalitate prevăzute în mod limitativ de legiuitor.

Înalta Curte, evaluând criticile cu care a fost sesizată, constată că dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. au fost invocate formal, nefiind relevate motive de nelegalitate cu privire la hotărârea a cărei casare se solicită, apte să fie încadrate în ipotezele prevăzute la pct. 1 - 8 ale textului de lege invocat.

În speţă, prin decizia de casare, instanţa supremă a statuat că începutul termenului de prescripţie extinctivă nu era marcat de actele Curţii de Conturi şi de procedura de control finalizată de aceasta la 28 iunie 2019.

Instanţei de apel, în rejudecarea apelului reclamantei, îi revenea sarcina de a identifica, în urma evaluării probatoriului şi circumstanţelor cauzei, în raport cu motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate, momentul de la care curge termenul de prescripţie legal, în cauză, de cunoaşterea existenţei şi întinderii prejudiciului pretins de reclamantă.

În aceste coordonate impuse prin dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., în rejudecare, curtea de apel a reţinut că în urma procedurilor de control ale Curţii de Conturi, a fost verificat raportul de evaluare nr. x din 30 ianuarie 2009. Astfel, la 17 martie 2018, s-a concluzionat că acesta este nesatisfăcător, incomplet şi conţine mai multe neconformităţi. Apreciindu-se că de la această dată curge şi termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în despăgubire de 3 ani, s-a reţinut împlinirea acestuia la data de 17 martie 2021, înainte de promovarea acţiunii la data de 14 mai 2021.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în calea extraordinară de atac că momentul care marchează începutul termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune coincide cu data la care a luat cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor asupra rapoartelor de evaluare întocmite de pârâtă, termen care ar fi fost întrerupt/suspendat ca efect al deciziilor emise de Curtea de Conturi în cadrul acţiunii de control şi al procedurilor demarate în vederea contractării unor noi evaluatori.

Or, se impune observaţia că data la care a început să curgă termenul de prescripţie, când reclamanta, în calitate de beneficiar al serviciului prestat de pârâtă, a cunoscut ori trebuia să cunoască prejudiciul rezultat din executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către cocontractant, reprezintă o împrejurare de fapt, care se determină de către judecătorii de fond, urmare a evaluării circumstanţelor concrete ale cauzei, pe baza analizei probatoriului, în recurs neputându-se proceda la reaprecierea situaţiei de fapt, astfel stabilite.

Totodată, pretinde recurenta că în mod greşit s-a reţinut că acţiunea de control desfăşurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive, sens în care se prevalează de regula exprimată prin adagiul latin contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripţia nu curge în contra celui care nu poate să acţioneze") prin trimiterea la dispoziţiile din Decretul nr. 167/1958.

Mai invocă reclamanta şi incidenţa dispoziţiilor art. 2.537 C. civ. referitoare la cazurile de întrerupere a prescripţiei, susţinând că, în speţă, termenul de prescripţie ar fi fost întrerupt prin decizia Curţii de Conturi nr. 10/VI/2013/2022, care a prelungit termenul de îndeplinire a măsurilor dispuse iniţial prin Raportul de control nr. x/26.04.2013.

Având în vedere că în apel au fost analizate susţinerile reclamantei privitoare la începutul termenului de prescripţie şi cauzele de întrerupere ori suspendare invocate, rezultă că, pentru formularea unor veritabile motive de recurs cu privire la aceleaşi aspecte, recurenta ar fi trebuit să se raporteze la modalitatea în care instanţa de apel a răspuns în concret criticilor sale.

Cu alte cuvinte, faţă de cerinţa legală de a motiva propriu-zis calea extraordinară de atac, reclamanta avea obligaţia să invoce, punctual, motivele de nelegalitate identificate prin raportare la judecata realizată de instanţa de control judiciar devolutiv, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia atacată, dată în apel iar instanţa de recurs se pronunţă exclusiv din perspectiva legalităţii acesteia, neputând reevalua situaţia de fapt.

Se constată că aspectele deduse judecăţii, prin intermediul căii extraordinare de atac nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., din moment ce reclamanta îşi reiterează, ca atare, motivele de apel şi îşi exprimă nemulţumirea faţă de aprecierea instanţei de apel asupra probatoriilor, precum şi asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii, fiind în realitate critici de netemeinicie.

Controlul judiciar nu se poate realiza dacă recurenta-reclamantă nu a arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel din perspectiva regulilor de drept substanţial aplicate, observându-se şi ambiguitatea motivării cererii de recurs, din moment ce actelor şi procedurilor de control derulate de Curtea de Conturi li se atribuie simultan de către recurentă atât efectul suspendării, cât şi al întreruperii prescripţiei dreptului material la acţiune.

Or, aparenţa de motivare a recursului nu poate fi privită ca un veritabil recurs împotriva deciziei atacate, prin care trebuie arătate în ce constau greşelile de judecată prin trimitere la considerentele deciziei atacate.

În consecinţă, se constată că nu au fost formulate motive de nelegalitate şi nu este nici cazul unor motive de casare de ordine publică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) împotriva deciziei nr. 399/2023 din 28 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) împotriva deciziei nr. 399/2023 din 28 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.