Extraordinary appeal inadmissible due to limited devolutive effect: interlocutory order on procedural exceptions not challenged and non-interference with factual re-evaluation

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., în numele B. S.A. - ZONA DE PRODUCŢIE II OLTENIA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să oblige pârâta la adaptarea staţiei de comprimare gaze, astfel încât să nu mai producă zgomote şi vibraţii pe timpul nopţii şi la închiderea furnalului de unde se propagă flacăra, precum şi la plata sumei de 233.355 RON, cu titlu de daune morale şi materiale. Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 146/2019 din 14 mai 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 6 iunie 2019.

La termenul de judecată din 2 septembrie 2019, Tribunalul Gorj a respins ca rămasă fără obiect excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, a respins ca neîntemeiate excepţia nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei şi excepţia lipsei coparticipării procesuale active; a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată atât de reclamant, cât şi de pârâtă, urmând a lua act de înscrisurile aflate la dosar; a respins cererea privind încuviinţarea probei testimoniale cu doi martori, solicitată de reclamant prin acţiune; a prorogat discuţia cu privire la proba cu 2 expertize, solicitată de reclamant prin acţiune, precum şi cu privire la proba cu interogatoriul, solicitată de pârâtă prin întâmpinare, pentru următorul termen de judecată; a dispus în sensul că se conceptează şi se citează pârâta B. S.A. la sediul din Bucureşti, str. x (C.); a amânat judecarea cauzei la data de 14 octombrie 2019.

Prin sentinţa nr. 39 din 29 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în numele B. S.A. - ZONA DE PRODUCŢIE II OLTENIA, având ca obiect obligaţia de a face; pârâta a fost obligată la plata sumei de 60.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamant; de asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 13 aprilie 2021 domnul expert D. a depus la dosar o cerere de completare a dispozitivului sentinţei nr. 39 din 29 martie 2021, solicitând admiterea acesteia şi achitarea sumei solicitate în contul BLEJTC Bucureşti: x E., Agenţia Lipscani.

În motivarea cererii, a arătat faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra celor două cereri de majorare a onorariului de expert depuse la data de 29 ianuarie 2021 (prin mijloace electronice) şi, ulterior, la 5 februarie 2021 (pe suport de hârtie).

Prin sentinţa nr. 61 din 24 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea formulată de domnul expert D. privind completarea dispozitivului sentinţei nr. 39 din 29 martie 2021 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu reclamantul A. şi pârâta B. S.A., în numele B. S.A. - ZONA DE PRODUCŢIE II OLTENIA, având ca obiect obligaţia de a face.

Împotriva sentinţei nr. 39/2021 din 29 martie 2021 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, pârâta B. S.A. a formulat apel, solicitând, în principal, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii excepţiilor invocate în faţa instanţei de fond, care fac inutilă cercetarea fondului. În subsidiar, a solicitat admiterea apelului în temeiul art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Gorj, care a omis să cerceteze fondul.

Prin cererea depusă la Tribunalul Gorj şi calificată de această instanţă ca o cerere de apel, expertul D. a învederat că, în calitatea sa de expert tehnic judiciar în domeniul poluare fonică, a fost desemnat de instanţa de judecată la data de 2 martie 2020 să efectueze o expertiză tehnică în dosarul nr. x/2018. În această calitate a efectuat activităţi specifice de documentare şi măsurători în teren pentru a putea răspunde la obiectivele stabilite de completul de judecată.

Ca urmare a activităţilor desfăşurate, a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnico-judiciară întocmit în cauză. Totodată, a depus două cereri de majorare a onorariului provizoriu al expertului.

Prin decizia nr. 726/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 39/2021 din 29 martie 2021 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; s-a respins apelul declarat de expertul judiciar D. împotriva sentinţei nr. 61 din 24 mai 2021 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă.

La data de 21 februarie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 726/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat, în principal, admiterea recursului, în temeiul art. 497, paragraful 1, teza a II-a din C. proc. civ., casarea deciziei nr. 726/22.11.2021 a Curţii de Apel Craiova şi a sentinţei nr. 39/29.03.2021 a Tribunalului Gorj, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare în fond la Tribunalul Gorj. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei nr. 726/22.11.2021 a Curţii de Apel Craiova, cu consecinţa admiterii apelului formulat de pârâtă şi respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

S-a criticat decizia Curţii de Apel Craiova din perspectiva faptului că aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, nu a exercitat rolul activ prevăzut de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., în sensul că nu a analizat toate motivele de apel, reţinând că nu a fost atacată încheierea interlocutorie din 2 septembrie 2019.

Recurenta-pârâtă B. S.A. consideră că se impunea admiterea apelului său şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat următoarele critici:

Decizia nr. 726 din 22 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova este lovită de nulitate, în raport de art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Pretinsa neexercitare şi neindicare a căii de atac a apelului împotriva încheierii din 2 septembrie 2019, în situaţia în care s-a criticat pentru nelegalitate modalitatea de soluţionare a excepţiilor la termenul din 2 septembrie 2019 de către Tribunalul Gorj, nu poate conduce la opunerea autorităţii de lucru judecat asupra excepţiilor invocate prin motivele de apel şi nici la o limitare a devoluţiunii apelului declarat împotriva sentinţei nr. 39 din 29 martie 2021, apel cu care a fost învestită Curtea de Apel Craiova.

Art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

Acest motiv de recurs poate fi primit, întrucât a fost invocat anterior, pe calea apelului.

Deşi a fost invocat acest motiv de apel, Curtea de Apel Craiova l-a respins, fără să îl cerceteze, invocând faptul că pârâta nu a atacat încheierea interlocutorie din 2 septembrie 2019 şi, pe cale de consecinţă, o pretinsă limitare a învestirii instanţei de apel, doar în limitele devoluţiunii stabilite prin art. 476-477 din C. proc. civ.

Chiar dacă s-ar interpreta ad absurdum dispoziţiile art. 325 din C. proc. civ., invocate de Curtea de Apel Craiova, reiterarea şi invocarea excepţiilor prin cererea de apel, nu echivalează cu o neatacare a încheierii din 2 septembrie 2019.

Astfel, s-a arătat că, prin motivele de apel, pârâta a solicitat instanţei de control judiciar ca reclamantul să precizeze valoarea fiecărui capăt pe obligaţia de "a da" suma de 233.355 RON, care este valoarea despăgubirilor pe daunele materiale şi care este valoarea despăgubirilor pe daunele morale, în situaţia în care taxa judiciară de timbru a fost achitată doar pentru daunele materiale (5.722 RON), probele fiind administrate numai pentru acest capăt de cerere.

Pârâta B. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei nr. 39 din 29 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, iar motivele de apel au vizat faptul că:

- Tribunalul Gorj a respins, în mod nelegal, excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată şi anularea acesteia, în temeiul art. 197 din C. proc. civ., pentru neachitarea taxei judiciare de timbru corespunzătoare obligaţiei de "a face", prin raportare la decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- Tribunalul Gorj a respins, în mod nelegal, excepţia lipsei coparticipării procesuale active derivate dintr-un litisconsorţiu activ obligatoriu, excepţie invocată în temeiul art. 59 din C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din acelaşi cod;

Deşi a fost învestită, prin cererea de apel, cu excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi s-a solicitat anularea acesteia, Curtea de Apel Craiova a considerat că apelul a vizat doar sentinţa nr. 39 din 29 martie 2021, nu şi încheierea interlocutorie din 2 septembrie 2019, prin care Tribunalul Gorj a soluţionat excepţia invocată.

S-a arătat că, prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei la îndeplinirea unor obligaţii patrimoniale, de "a da" (capăt de cerere cu valoarea de 233.255 RON, taxa judiciară de timbru fiind în valoare de 5.772 RON) şi de "a face" (capăt de cerere evaluabil în bani care trebuia să fie timbrat la valoare, iar nu cu 20 RON), astfel încât toate capetele de cerere sunt evaluabile în bani şi, sub aspectul timbrajului, sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale în cuantum de 60.000 RON nu a fost timbrat cu suma de 100 RON, întrucât Tribunalul Gorj nu i-a solicitat reclamantului să achite această taxă judiciară de timbru, conform art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, iar Curtea de Apel Craiova nu a verificat timbrajul, deşi era obligată să verifice acest aspect.

Întrucât este vorba despre o acţiune evaluabilă în bani, pe toate capetele de cerere, reclamantul avea obligaţia să achite taxa judiciară de timbru la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta a solicitat instanţei de apel să verifice îndeplinirea obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru, prin evaluarea anticipată de către reclamantul A. a întregii operaţiuni de "adaptare a staţiei de comprimare gaze astfel încât să nu mai producă zgomote şi vibraţii pe timpul nopţii şi de închidere a furnalului de unde se propagă flacăra", cuprinsă în primul capăt de cerere, obligaţie de "a face", având în vedere dispoziţiile legale ce impun plata anticipată a taxelor judiciare de timbru, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, însă Curtea de Apel Craiova a motivat, sub acest aspect, că nu este învestită conform art. 476-art. 477 din C. proc. civ.

Deşi a fost învestită, prin cererea de apel, cu excepţia lipsei coparticipării procesuale active derivate dintr-un litisconsorţiu activ obligatoriu, excepţie invocată în temeiul art. 59 din C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea de Apel Craiova a considerat că apelul a vizat doar sentinţa nr. 39 din 29 martie 2021, nu şi încheierea interlocutorie din 2 septembrie 2019 prin care Tribunalul Gorj a soluţionat această excepţie.

Recurenta-pârâtă a relevat faptul că litigiul de faţă are ca obiect valorificarea unui drept de creanţă născut din pretinsa producere a unui prejudiciu moral şi material de către B. S.A. imobilului casă de locuit cu cinci camere şi anexe gospodăreşti (şopru şi pătul), edificate pe terenul intravilan în suprafaţă de 809 mp, situat în Căpreni, jud. Gorj, din T4, P131, asupra căruia reclamantul A. exercită un drept de proprietate exclusivă în cotă de 1/3 şi un drept de coproprietate de 2/3 împreună cu soţia sa, F..

Prin urmare, autoarea căii de atac a susţinut faptul că reclamantul A. nu justifică calitatea procesuală activă în întregime, ci doar pentru cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra casei de locuit cu cinci camere şi anexe gospodăreşti (conform certificatului de moştenitor nr. x din 12.02.1997, eliberat de către BNP G.) şi proprietar în devălmăşie, cu soţia F., pentru cota de 2/3 din dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil.

Cu alte cuvinte, în prezenta cauză se reclamă săvârşirea unui presupus fapt juridic care ar fi avut drept consecinţă producerea de prejudicii în patrimoniul mai multor persoane, terenurile a căror lipsă de folosinţă se solicită prin cererea de chemare în judecată fiind proprietatea comună în devălmăşie a reclamantului A. şi a soţiei acestuia.

Curtea de Apel Craiova a refuzat să analizeze excepţia lipsei coparticipării procesuale active derivate dintr-un litisconsorţiu activ obligatoriu, deşi se impunea respingerea acţiunii, în temeiul art. 22 din C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, sens în care a redat dispoziţiile art. 497 şi art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă B. S.A. consideră că este incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât nu a beneficiat de un proces echitabil.

Astfel, a arătat că instanţa de apel nu şi-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în sensul că, în contextul caracterului devolutiv al apelului, nu a solicitat reclamantului să precizeze valoarea fiecărui capăt de cerere pe obligaţia de "a da", iar din suma pretinsă de 233.355 RON, care este valoarea despăgubirilor pe daunele materiale şi care este valoarea despăgubirilor pe daunele morale.

Taxa judiciară de timbru a fost achitată numai pentru daunele materiale (5.722 RON), iar probele au fost administrate doar pentru acest capăt de cerere.

Pe baza probelor administrate în cauză, Tribunalul Gorj a efectuat cercetarea judecătorească numai cu privire la daunele materiale, nu şi cu privire la daunele morale, iar soluţia pronunţată de către Curtea de Apel Craiova este nelegală.

În şedinţa publică de la termenul din 2 septembrie 2019 Tribunalul Gorj a respins încuviinţarea probei testimoniale cu 2 martori pentru reclamant, în dovedirea pretinsului prejudiciu moral sau material.

Nicio altă probă nu se coroborează în sensul de a forma instanţei convingerea că reclamantul ar fi suferit un prejudiciu moral.

În cuprinsul cererii depuse, reclamantul a arătat că prin "probatoriu cu expertiza construcţii înţelege să dovedească că imobilul deţinut de către acesta a avut de suferit în urma construirii staţiei de compresoare, dar şi în timpul exploatării acesteia, urmând ca expertul să identifice care sunt degradările suferite la imobil, dacă acestea au legătură cu instalaţia pârâtei cât şi efectuarea reparaţiilor acestora".

Tribunalul Gorj a respins obiecţiunile formulate de către pârâta B. S.A., deşi expertiza tehnică specialitatea poluare fonică trebuia să se raporteze numai la standardul SR 10009/2017.

Curtea de Apel Craiova nu şi-a exercitat rolul activ, în sensul că nu a dorit:

a. să indice domnul expert judiciar dacă, în raport de autorizaţia de mediu revizuită în anul 2019 şi anul 2021, precum şi de standardul SR 10009/2017, este respectat nivelul de zgomot pentru care obiectivul societăţii pârâte este autorizat;

b. să indice domnul expert judiciar dacă, în raportul de zgomot ambient nr. 4, pagina 31 (23:49-23:59) cu valoare de 58 dB, faţă de 65 maxim, la limita incintei industriale, este posibil ştiinţific şi factual să existe depăşirea exterioară lângă locuinţă cu 1,2 dB peste limita maximă admisă, stabilită de Ordinul nr. 3384/2013 - Normativul C125-2013 şi cu 6,2 peste limita maximă admisă, stabilită de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014 - norme de igienă.

Instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept substanţial, respectiv a art. 1357 din C. civ. - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că decizia recurată este nelegală, întrucât Curtea de Apel Craiova nu a respectat principiul judecăţii în echitate, suma de 60.000 RON nefiind justificată.

A mai arătat că în mod nelegal Curtea de Apel Craiova s-a subrogat în atribuţiile Gărzii de Mediu, de vreme ce pârâta B. S.A. nu fusese sancţionată contravenţional, deşi a fost supusă regulat controalelor conform legislaţiei de mediu.

O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Recurenta-pârâtă consideră că aceste critici sunt întemeiate, în condiţiile în care prejudiciul moral ar fi reprezentat de disconfortul psihic resimţit de reclamant, ca efect al activităţii desfăşurate de pârâta B. S.A., iar fapta ilicită reclamată prin acţiunea introductivă a constat în zgomotul produs şi disconfortul fonic creat de acest obiectiv - Staţia de Gaze 1 Căpreni.

Curtea de Apel Craiova a menţinut eronat argumentele Tribunalului Gorj, reţinând că reclamantul ar fi făcut dovada producerii unui prejudiciu moral, deşi probele administrate s-au limitat la a face dovada existenţei unui prejudiciu material (cel referitor la degradarea locuinţei reclamantului).

În accepţiunea recurentei-pârâte, inexistenţa unui act sancţionator emis de către Garda de Mediu şi existenţa unor acte care emană de la acest organ de control, prin care se atestă respectarea normelor de mediu, contrazic logica Tribunalului Gorj.

Din materialul probatoriu administrat, nu a rezultat că în perioada anterioară acţionării în judecată a pârâtei B. S.A., respectiv anterior datei de 29 noiembrie 2018, nivelul zgomotului produs era unul impropriu unei vieţi normale.

Aşadar, nu a fost dovedită fapta ilicită a pârâtei prin faptul că valorile nivelului de zgomot ale obiectivului Staţia de Gaze 1 Căpreni, pe timp de noapte şi zi, ar fi depăşit limitele maxime admise, stabilite de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014 şi, totodată, nu s-a dovedit nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul reclamat.

Anterior sesizării Tribunalului Gorj de către reclamantul A., dar şi în timpul soluţionării cauzei, nu a existat vreun proces-verbal de contravenţie, prin care pârâta B. S.A. să fi fost amendată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 64 lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005, întrucât nu ar fi asigurat măsuri şi dotări speciale pentru protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot sau pentru că nivelul zgomotului pe timp de noapte ar fi depăşit valoarea maximă admisă de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014.

Pretinsa depăşire a pragului fonic reţinută de către Tribunalul Gorj şi menţinută de către Curtea de Apel Craiova, fără ca această instanţă să admită obiecţiunile pârâtei B. S.A., dar şi ale reclamantului, au format convingerea greşită a Curţii de Apel Craiova că ar fi îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile răspunderii civile delictuale.

În realitate, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din C. civ., deoarece nu există fapta ilicită a pârâtei, vinovăţia şi nici legătura de cauzalitate între vreo faptă a pârâtei şi pretinsul prejudiciu reclamat prin acţiunea introductivă.

Pentru ca un pretins prejudiciu să fie susceptibil de reparare, în temeiul răspunderii civile delictuale, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 1357 din C. civ., iar nu cele ale art. 1349 din C. civ.

Art. 1357 din C. civ. prevede inclusiv condiţia existenţei faptei ilicite şi a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În cauza de faţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nici individual şi nici cumulativ.

Referitor la inexistenţa faptei ilicite (zgomot şi vibraţii), s-a arătat că potrivit raportului de expertiză nu există depăşiri ale valorilor de vibraţie care ar fi dus la degradarea imobilului construit în anul 1965.

"Disconfortul fonic" este o motivare subiectivă, lipsită de argument probatoriu şi, mai ales, tehnic de specialitate, neputând fi echivalat cu un prejudiciu moral a cărei cuantificare să se transpună în scopul enunţat de către reclamant "efectuarea de controale medicale periodice".

Presupusa faptă ilicită invocată de către reclamant constă în faptul că "zgomotul" instalaţiei societăţii pârâte îi creează "un disconfort fizic şi psihic".

Recurenta-pârâtă a învederat că fapta ilicită nu există, întrucât a obţinut toate autorizaţiile legale pentru desfăşurarea activităţii la staţie.

A mai arătat că exercitarea drepturilor şi a prerogativelor recunoscute prin lege, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente nu constituie faptă ilicită.

Cu privire la prejudiciul în cuantum de 233.355 RON, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că acesta nu este direct, întrucât nu există o legătură cauzală directă şi nemijlocită între pretinsa faptă şi pretinsul prejudiciu, nu există un raport de cauzalitate, în sensul că nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că "zgomotul, poluarea, căldura insuportabilă şi flacăra", produse de instalaţia pârâtei ar determina o pierdere în patrimoniul reclamantului, din moment ce respectă toate normele legale impuse de legislaţia de mediu şi nu numai.

În acest cadru al răspunderii civile delictuale, este necesar să se stabilească raportul de cauzalitate specific dintre acţiunea cu caracter ilicit şi prejudiciu, fără a ignora ori subaprecia (aşa cum se doreşte în cazul de faţă) cauzele de ordin fizic, biologic, medical sau tehnic care pot să explice, sub aspectul cauzalităţii naturale, producerea unui efect păgubitor.

Faţă de argumentele prezentate în cuprinsul memoriului de recurs, autoarea căii de atac apreciază că nu se poate reţine nici culpa sa în producerea pretinsului prejudiciu.

Solicitarea reclamantului A. de a fi obligată pârâta "la plata daunelor morale şi materiale de 233.355 RON produse la imobilul proprietatea sa de zgomotul staţiei de comprimare gaze de la Căpreni" este neîntemeiată.

Atâta timp cât reclamantul A. a promovat o acţiune în daune pentru repararea prejudiciului moral, acesta trebuie să facă dovada existenţei prejudiciului moral încercat, caracterului ilicit al faptei pârâtei, săvârşită de aceasta cu vinovăţie, dar şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv şi faptă.

Or, instanţa de prim control judiciar nu a analizat, în mod judicios, dacă s-a probat existenţa acestor elemente şi nici dacă sunt întrunite individual şi cumulativ condiţiile pentru acordarea daunelor morale.

În plus, recurenta-pârâtă consideră că intimatul-reclamant A. nu a făcut dovada faptului că ar fi suferit un prejudiciu material şi nici nu a arătat în ce ar consta prejudiciul moral pretins.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

La data de 31 octombrie 2022 intimatul-reclamant a depus la dosar note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.380 RON, reprezentând onorariul de avocat, conform înscrisurilor justificative ataşate.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., stabilindu-se termen la data de 8 decembrie 2022 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a criticat decizia Curţii de Apel Craiova din perspectiva faptului că aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, nu a exercitat rolul activ prevăzut de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., în sensul că nu a analizat toate motivele de apel, reţinând că nu a fost atacată încheierea interlocutorie din 2 septembrie 2019.

În opinia recurentei, pretinsa neexercitare şi neindicare a căii de atac a apelului împotriva încheierii din 2 septembrie 2019, în situaţia în care s-a criticat pentru nelegalitate modalitatea de soluţionare a excepţiilor la termenul din 2 septembrie 2019 de către Tribunalul Gorj, nu poate conduce la opunerea autorităţii de lucru judecat asupra excepţiilor invocate prin motivele de apel şi nici la o limitare a devoluţiunii apelului declarat împotriva sentinţei nr. 39 din 29 martie 2021, apel cu care a fost învestită Curtea de Apel Craiova.

Aceste critici nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 2 septembrie 2019, Tribunalul Gorj a respins ca rămasă fără obiect excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, a respins ca neîntemeiate excepţia nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei şi excepţia lipsei coparticipării procesuale active; a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată atât de reclamant, cât şi de pârâtă, urmând a lua act de înscrisurile aflate la dosar; a respins cererea privind încuviinţarea probei testimoniale cu doi martori, solicitată de reclamant prin acţiune; a prorogat discuţia cu privire la proba cu 2 expertize, solicitată de reclamant prin acţiune, precum şi cu privire la proba cu interogatoriul, solicitată de pârâtă prin întâmpinare, pentru următorul termen de judecată; a dispus în sensul că se conceptează şi se citează pârâta B. S.A. la sediul din Bucureşti, str. x (C.); a amânat judecarea cauzei la data de 14 octombrie 2019.

Potrivit dispoziţiilor art. 235 din C. proc. civ., "instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase".

Totodată, art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

În speţă, pârâta B. S.A. a formulat apel împotriva sentinţei nr. 39/2021 din 29 martie 2021 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, solicitând, în principal, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii excepţiilor invocate în faţa instanţei de fond, care fac inutilă cercetarea fondului. În subsidiar, a solicitat admiterea apelului în temeiul art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Gorj, care a omis să cerceteze fondul.

Fiind în prezenţa unei căi de atac declarate exclusiv împotriva sentinţei nr. 39/2021 din 29 martie 2021 a primei instanţe, nu şi împotriva încheierii din 2 septembrie 2019, pronunţate de aceeaşi instanţă, în mod legal, Curtea de Apel Craiova a exercitat controlul judiciar doar cu privire la respectiva sentinţă, în acord cu dispoziţiile art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc limitele judecăţii în calea de atac astfel:

"instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă", coroborate cu prevederile art. 470 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, potrivit cărora "cererea de apel va cuprinde: b) indicarea hotărârii atacate", dispoziţii prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege.

Ţinând seama de exigenţele care rezidă din normele procedurale enunţate, se impune a se constata că instanţa de apel putea examina criticile doar în cadrul expres determinat de către parte, o analiză care ar fi depăşit limitele învestirii reprezentând o încălcare a legii.

Nefiind învestită instanţa de apel să verifice legalitatea soluţiei primei instanţe cu privire la excepţia nulităţii cererii din perspectiva neîndeplinirii obligaţiilor privind timbrarea pretenţiei, excepţia lipsei coparticipării procesuale, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei, nu exista, aşadar, cadrul legal pentru realizarea unei judecăţi referitoare la aceste aspecte.

În concluzie, Înalta Curte reţine că nu există temei spre a se constata nelegalitatea deciziei recurate pentru considerentul că aceasta nu conţine o analiză relativă la aspectele care, deşi evocate în cererea de recurs, nu au făcut obiectul învestirii curţii de apel.

Criticile formulate ignoră obiectul cererii de apel, pe care însăşi partea a dedus-o spre analiză în faţa instanţei de prim control judiciar.

Art. 477 din C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum care semnifică faptul că instanţa de apel va fi ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel şi a apărărilor din întâmpinare, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea ce constituie obiect al dezbaterii în apel.

Trebuie observat şi faptul că, în speţă, prin criticile din recurs, recurenta-pârâtă nu tinde la a evidenţia o ipoteză de nelegalitate a raţionamentului instanţei de apel care a statuat în sensul că în lipsa unui apel formulat de pârâtă împotriva încheierii din 2 septembrie 2019, efectele apelului care a vizat sentinţa apelată, nu pot fi extinse asupra unor excepţii pe care prima instanţă le-a soluţionat în mod definitiv.

Pe de altă parte, formularea direct în recurs a criticilor referitoare la legalitatea soluţiei primei instanţe, cu privire la excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul Tribunalului Gorj, nu poate determina analiza lor în această etapă procesuală.

Un astfel de demers analitic ar avea caracter omissio medio şi ar fi contrar atât exigenţelor impuse de prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea supusă controlului judiciar în recurs este cea a instanţei de apel, cât şi prevederilor art. 488 alin. (2) din acelaşi cod, conform cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Aşadar, coroborând prevederile art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. cu cele ale art. 430 alin. (1) şi (4) din acelaşi cod, care arată că hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra altui incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, autoritatea de lucru judecat fiind provizorie când hotărârea este supusă apelului sau recursului, Înalta Curte constată că este judicioasă reţinerea instanţei de apel în sensul că încheierea premergătoare în discuţie, nefiind atacată, a dobândit caracter definitiv şi se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile tranşate, astfel că nu mai putea face obiectul analizei în calea de atac a apelului.

Prin urmare, într-o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 476, art. 477 şi art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova şi-a fixat analiza în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, norme care, alături de art. 478 din acelaşi cod, reprezintă manifestări ale principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil şi sunt reflectate în regula generală înscrisă la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit căruia "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

O altă critică supusă analizei instanţei de recurs, subsumată tot cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., are în vedere o pretinsă încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că instanţa de judecată nu şi-a exercitat rolul activ, în sensul că nu a dorit:

a. să indice domnul expert judiciar dacă, în raport de autorizaţia de mediu revizuită în anul 2019 şi anul 2021, precum şi de standardul SR 10009/2017, este respectat nivelul de zgomot pentru care obiectivul societăţii pârâte este autorizat;

b. să indice domnul expert judiciar dacă, în raportul de zgomot ambient nr. 4, pagina 31 (23:49-23:59) cu valoare de 58 dB, faţă de 65 maxim, la limita incintei industriale, este posibil ştiinţific şi factual să existe depăşirea exterioară lângă locuinţă cu 1,2 dB peste limita maximă admisă, stabilită de Ordinul nr. 3384/2013 - Normativul C125-2013 şi cu 6,2 peste limita maximă admisă, stabilită de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014 - norme de igienă.

Cu privire la aceste susţineri, Înalta Curte reţine că rolul expertizei este acela de a conduce la aflarea adevărului şi la lămurirea instanţei cu privire la starea de fapt.

Întrucât aflarea adevărului şi lămurirea litigiului sub toate aspectele serveşte judecătorului chemat să tranşeze disputa dintre părţi, utilitatea unei probe o apreciază tot judecătorul cauzei, fiind singurul în măsură să identifice acele chestiuni litigioase cu privire la care îi sunt necesare lămuriri ori clarificări pentru a înţelege starea de fapt în cauză, în vederea pronunţării unei soluţii legale şi temeinice.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel a reţinut că prin încheierea de la termenul din 15 martie 2021, Tribunalul Gorj a respins, în mod întemeiat, obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză, apreciindu-se că expertul a respectat legislaţia în vigoare atunci când a formulat răspunsul la obiectivele impuse de instanţă, fiind apreciată fără relevanţă împrejurarea că autorizaţia de mediu, în temeiul căreia funcţionează pârâta, a fost revizuită în condiţiile în care legislaţia aplicabilă nu a suferit modificări.

Curtea de Apel Craiova a apreciat, în acord cu judecătorul fondului, că este lipsit de relevanţă dacă autorizaţia de mediu a fost sau nu revizuită, prejudiciul moral reclamat în speţă neavând ca izvor desfăşurarea activităţii de către pârâtă în baza unei autorizaţii de mediu care nu ar fi fost revizuită. Din această perspectivă, a fost găsită neîntemeiată şi critica apelantei-pârâte, fiind incompletă o expertiză tehnică efectuată doar în temeiul unui unic standard, ales de pârâtă, cu ignorarea legislaţiei ce reglementează determinarea limitelor admisibile ale zgomotului şi vibraţiilor în acustica urbană, exhaustiv arătate de expert .

În aceste condiţii, Înalta Curte nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de apel a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Cum, în speţă, nu se poate reţine incidenţa unei astfel de situaţii, va fi înlăturată critica recurentei-pârâte referitoare la neexercitarea rolului activ de către judecător.

În realitate, recurenta-pârâtă contestă modul de interpretare a probelor în temeiul cărora instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată, solicitându-se reevaluarea şi reinterpretarea stării de fapt, chestiuni incompatibile cu specificul acestei căi extraordinare de atac.

Aşadar, întrucât nu s-a demonstrat că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, vor fi respinse criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Următorul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă B. S.A., respectiv cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aduce în dezbatere nemotivarea hotărârii, sens în care autoarea căii extraordinare de atac a susţinut faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au respins, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o garanţie a calităţii actului de justiţie, ce oferă posibilitatea exercitării de instanţele superioare a unui control judiciar efectiv.

Decizia atacată răspunde tuturor acestor exigenţe, de vreme ce s-a procedat la un examen real şi efectiv al tuturor argumentelor cuprinse în cererea de apel şi s-a făcut o analiză proprie a întregului material probator administrat.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că o altă critică a pârâtei are în vedere nelegalitatea sentinţei pronunţate de Tribunalul Gorj care, în opinia societăţii pârâte, s-ar fi substituit în atribuţiile Gărzii de Mediu şi nu a respectat principiul judecării în echitate atunci când a acordat, cu titlu de daune morale, suma de 60.000 RON, apreciată de pârâtă ca nejustificată în condiţiile în care probele administrate s-au limitat la a face dovada existenţei unui prejudiciu material al locuinţei, iar nu unul moral.

Curtea de Apel Craiova a arătat că, în stabilirea existenţei prejudiciului moral - definit în doctrină şi în jurisprudenţă ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală, pe care le resimte victima - trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dar şi de valori apărate de Constituţie şi de legile naţionale, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, instanţa de apel a reţinut că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, fiind dedusă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Astfel, dată fiind natura prejudiciului moral nu era necesar a se proba fără dubiu şi fără echivoc împrejurarea că ar fi fost deteriorat în vreun fel confortul psihic ori fizic al reclamantului în contextul în care pârâta nu ar fi fost sancţionată contravenţional pentru nerespectarea legislaţiei privind protecţia mediului înconjurător sau autorizaţie de mediu să funcţioneze, zgomotul produs de instalaţia staţiei din comuna Căpreni atingând un anumit nivel de gravitate, apt a produce consecinţe negative în plan moral reclamantului.

Instanţa de apel, în acord cu reţinerile primei instanţe, a constatat că săvârşirea de către apelanta-pârâtă B. S.A. a unei fapte ilicite a fost dovedită în cauză şi constă în punerea în funcţiune, în Zona de Producţie II Oltenia, în imediata apropiere a locuinţei familiale a intimatului-reclamant, a unei staţii de gaze a cărei funcţionare produce un zgomot al cărui nivel se situează peste limitele maxime admise de majoritatea normativelor privind acustica în construcţii şi zone urbane.

Reţinând că stabilirea întinderii unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare şi că la nivel jurisprudenţial nu s-au stabilit limite maxime sau minime în ceea ce priveşte acest tip de despăgubiri, Curtea de Apel Craiova a constatat că despăgubirile în cuantum de 60.000 RON acordate intimatului-reclamant corespund unui raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

În acest cadru, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a expus motivele pentru care a apreciat că se impune păstrarea soluţiei de acordare a daunelor morale în cuantumul stabilit de prima instanţă.

Argumentaţia expusă în cuprinsul hotărârii conţine motivele pentru care au fost înlăturate criticile aduse sentinţei tribunalului prin intermediul cererii de apel. În consecinţă, din verificarea deciziei care constituie obiectul recursului, nu se poate concluziona în sensul că hotărârea instanţei de apel nu este motivată, atât timp cât analiza de conţinut a acesteia reflectă argumentele pentru care nu au fost primite criticile invocate şi expune motivele care susţin soluţia din dispozitiv.

Aşadar, criticile subscrise de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu pot fi primite.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept substanţial, respectiv a art. 1357 din C. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că decizia recurată este nelegală, întrucât Curtea de Apel Craiova nu a respectat principiul judecăţii în echitate, suma de 60.000 RON nefiind justificată. De asemenea, a menţionat că în mod nelegal Curtea de Apel Craiova s-a subrogat în atribuţiile Gărzii de Mediu, de vreme ce pârâta B. S.A. nu fusese sancţionată contravenţional, deşi a fost supusă regulat controalelor conform legislaţiei de mediu.

O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. În realitate, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din C. civ., deoarece nu există fapta ilicită a pârâtei, vinovăţia şi nici legătura de cauzalitate între vreo faptă a pârâtei şi pretinsul prejudiciu reclamat prin acţiunea introductivă.

În opinia recurentei, pentru ca un pretins prejudiciu să fie susceptibil de reparare, în temeiul răspunderii civile delictuale, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 1357 din C. civ., iar nu cele ale art. 1349 din C. civ.. Art. 1357 din C. civ. prevede inclusiv condiţia existenţei faptei ilicite şi a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Or, în cauza de faţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nici individual şi nici cumulativ.

Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi integrate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Încălcarea normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală (art. 1349 C. civ.) şi condiţiile răspunderii (art. 1357 C. civ.) este invocată formal, iar chestiunile sesizate vizează exclusiv aspecte de netemeinicie, pe care instanţa de recurs nu le va analiza.

Instanţa supremă reafirmă că formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuţie nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu poate dezvolta, în mod consecvent, un raţionament care să justifice cum ori de ce instanţa devolutivă a dat legii o interpretare greşită, a făcut o aplicare greşită a acesteia la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

Întreaga suită a alegaţiilor recurentei se referă la interpretarea materialului probator şi contestă concluziile instanţei de apel cu privire la starea de fapt reţinută, tinzând să repună în dezbateri aprecierea temeiniciei judecăţii.

Reiterând aspecte legate de inexistenţa faptei ilicite (zgomot şi vibraţii), cu referire la împrejurarea că a obţinut toate autorizaţiile legale pentru desfăşurarea activităţii la staţie, precum şi aspecte referitoare la inexistenţa unei legături cauzale directe şi nemijlocite între pretinsa faptă şi prejudiciu, autoarea căii de atac solicită instanţei de recurs exclusiv realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului, astfel cum aceasta este delimitată în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., aşa încât acest motiv de recurs va fi înlăturat, la rândul lui.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 726/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Întrucât recurenta-pârâtă a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, în baza prevederilor art. 451, art. 452 şi art. 453 alin. (1), raportate la art. 494 din C. proc. civ., la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariul de avocat, sumă justificată cu înscrisurile depuse la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 726/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.