Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1184/2024 AI generated

Material jurisdiction of appellate court governed by first-instance specialization under medical malpractice claim against commercial entity

Case Number Decizia nr. 1184/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Civil Section I of the Pitești Court of Appeal, ruling that Section I prevails over Section II. The dispute arose from a civil lawsuit for medical malpractice damages and mental distress against a commercial society, which was dismissed in the first instance and on appeal; the conflict originated when the Civil Section I of the Court of Appeal declined jurisdiction to the Civil/Administrative Section II, arguing it involved a litigation with a professional, while Section II countered that jurisdiction must follow the specialization of the appellate court that handled the case (General Civil Section, not the specialized tribunal). Relying on Article 135 of the Code of Civil Procedure and the mandatory interpretation established by the High Court’s Decision No. 4/2023 regarding the uniform application of material jurisdiction rules, the court held that the material jurisdiction of the appellate instance is determined by the specialization of the instance that rendered the impugned decision; since the appeal was heard by the general Civil Section of the Argeș Tribunal rather than a specialized professional litigation tribunal, the corresponding superior section (Civil Section I) is competent, overriding any internal administrative allocation by the Court of Appeal’s Presiding Council.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 din C. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 133 alin. (2) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ, art. 136 alin. (1) din C. proc. civ; Material jurisdiction of appellate court governed by first-instance specialization under medical malpractice claim against commercial entity: Aşadar, a considerat că, în cauză, este vorba despre un litigiu purtând cu un profesionist ce exploatează o întreprindere, în sensul art. 3 din C. civ., solicitându-se ca răspunderea să fie antrenată în executarea contractului încheiat în exercitarea activităţii de exploatare a întreprinderii.

Keywords

AI generated
medical malpractice civil jurisdictional conflict commercial litigation Civil Procedure Code professional society jurisdiction ratione materiae

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1) Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, la data de 29.12.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B.. S.R.L., pentru a fi obligată pârâta la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând contravaloarea lucrări dentare, a sumei de 10.000 RON daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2) Parcursul procesual al litigiului

Judecătoria Piteşti, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 8250/2021 din 23.12.2021, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.

Reclamanta a formulat apel împotriva acestei sentinţe, iar Tribunalul Argeş, secţia Civilă, prin decizia nr. 307/2023 din 31.01.2023, a respins apelul, ca nefondat.

Apelanta-reclamantă A. a atacat cu recurs decizia tribunalului, solicitând modificarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, la data de 19.04.2023, sub nr. x/2020.

3) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

3.1)Prin încheierea de şedinţă publică de la 07 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civile şi a declinat, în favoarea secţiei a II-a Civile a acestei instanţe, competenţa soluţionării recursului formulat de reclamanta C. împotriva deciziei civile nr. 307/31 ianuarie 2023, pronunţate de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2020, intimată fiind pârâta B.. S.R.L.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în cauză, se impun dezlegările făcute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată în procedura recursului în interesul legii nr. 4/2023, dar şi faptul că instanţei nu i s-a solicitat antrenarea răspunderii pentru eventuala culpă medicală a medicului, ca liber profesionist, ci antrenarea răspunderii societăţii comerciale ce prestează servicii medicale prin prisma medicilor puşi la dispoziţia pacienţilor cu care se încheie contractul de prestări servicii.

Aşadar, a considerat că, în cauză, este vorba despre un litigiu purtând cu un profesionist ce exploatează o întreprindere, în sensul art. 3 din C. civ., solicitându-se ca răspunderea să fie antrenată în executarea contractului încheiat în exercitarea activităţii de exploatare a întreprinderii.

3.2) La data de 14 decembrie 2023, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020*.

La 22.03.2024, recurenta A. a depus la dosar o precizare a cererii de recurs, prin care a arătat că acţiunea are la bază răspunderea civilă medicală pentru fapta proprie, respectiv a medicului curant stomatolog, D., care prin imprudenţa şi neglijenţa sa i-a creat prejudicii majore sănătăţii, efect al răspunderii delictuale, dar nu contractuale. În cererea de recurs iniţială răspunderea civilă medicală ca răspundere delictuală se bazează pe art. 1357 alin. (1) şi alin. (2) C. civ., astfel că în mod greşit a reţinut instanţa secţiei I civilă că reclamanta nu a solicitat antrenarea răspunderii pentru eventuala culpă medicală, a medicului ca liber profesionist, ci antrenarea societăţii comerciale.

Prin încheierea de şedinţă publică de la 27 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 135 C. proc. civ.., constatând că secţia I Civilă a aceleiaşi Curţi este competentă material să soluţioneze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi cele statuate prin Decizia nr. 4/2023 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi 136 din C. proc. civ., competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina: - cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac; - în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri)".

A reţinut ca fiind relevante, considerentele de la paragrafele 109-113 din decizie şi, în aplicarea acestei decizii, a constatat că dosarul a fost soluţionat în primă instanţă de Judecătoria Piteşti şi, în apel, de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, instanţă ce are structuri specializate (secţii şi completuri), pe lângă care funcţionează şi Tribunalul Specializat Argeş- ce judecă litigiile cu profesionişti.

S-a mai reţinut că, deşi prin decizia de declinare a secţiei I Civile a Curţii de Apel Piteşti se afirmă natura de litigiu cu profesionişti a cauzei, prezentul dosar a fost soluţionat în apel nu de către Tribunalul Specializat Argeş (sau de un complet de contencios administrativ şi fiscal- instanţe subordonate ierarhic secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti), ci de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, complet de civil- instanţă ce s-a considerat competentă material şi prin urmare, a concluzionat că instanţa ierarhic superioară este Curtea de Apel Piteşti, iar secţia corespunzătoare este secţia I Civilă, singura competentă material procesual să soluţioneze recursul, potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi Deciziei R.I.L. a ÎCCJ nr. 4/2023.

În fine, în ce priveşte Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti nr. 5/2016, ce repartiza cauzele între secţiile civile ale acestei instanţe pe criteriul obiectului şi naturii litigiului (litigii cu profesionişti), a apreciat că acest criteriu nu mai poate fi aplicat în calea de atac, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 4/2023, având în vedere că Tribunalul Argeş are structuri specializate (secţii şi completuri), este instanţă de drept comun faţă de Tribunalul Specializat Argeş şi, prin urmare, conform Deciziei nr. 4/2023, competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se determină cu respectarea specializării instanţei de fond (apel), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă:

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două secţii ale instanţei care s-au declarat deopotrivă necompetente material procesual să judece recursul şi şi-au declinat reciproc competenţa, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei I Civile a Curţii de Apel Piteşti, pentru următoarele considerente:

Instanţa a fost învestită, în fond, cu un litigiu în materia răspunderii civile delictuale, prin care reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii pârâtei pentru eventuala culpă medicală, respectiv a medicului, invocând temeiul prevăzut de art. 1357 alin. (1) şi alin. (2) C. civ.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă în speţă a constituit-o aprecierea diferită a celor două secţii civile ale Curţii de Apel Piteşti asupra propriei competenţe materiale procesuale de soluţionare a recursului, prin raportare la obiectul şi natura litigiului dedus judecăţii.

Pentru început, Înalta Curte va avea în vedere faptul că apelul formulat împotriva sentinţei instanţei de fond a fost soluţionat de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă, iar nu de către Tribunalul Specializat Argeş, competent în materia litigiilor cu profesionişti.

În aceste condiţii, în stabilirea instanţei de control judiciar competente a soluţiona calea de atac a recursului, Înalta Curte reţine a fi deplin aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 4 din 24 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575/26. VI.2023, care a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi 136 din C. proc. civ., competenţa materială a instanţei de control judiciar se va determina: - cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac. (...).

Relevante sunt considerentele reţinute la următoarele paragrafe din Decizie:

"109. Aplicând principiul competenţei derivate problemei de drept ce constituie obiect al prezentului recurs în interesul legii, rezultă că, atunci când pricina a fost judecată de o secţie civilă de drept comun, secţia corespunzătoare a instanţei superioare va judeca procesul, chiar dacă pricina era de competenţa materială procesuală (specializată) a secţiei pentru litigii cu profesionişti ori chiar de contencios administrativ sau de litigii de muncă. Competenţa instanţei de control judiciar se stabileşte în raport cu instanţa ori, după caz, secţia sau completul specializat care a judecat procesul. Singura situaţie în care instanţa de control judiciar îşi poate verifica, în apel sau recurs, competenţa materială procesuală este aceea în care doar de la nivelul instanţei superioare există secţii ori complete specializate pentru materia respectivă, nu şi la nivelul instanţei a cărei hotărâre se atacă.

119. Concluzionând, în ipoteza în care litigiul a fost soluţionat în fond de o/un instanţă/secţie/complet specializată/specializat (potrivit reglementărilor din legi speciale sau legilor de organizare judecătorească), în cadrul verificărilor privind competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanţe, care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac, fiind depăşit momentul până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competenţa materială, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.

122. După cum în mod constant s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, analiza competenţei materiale procesuale a instanţei se efectuează prin raportare la obiectul şi natura pricinii (a se vedea paragraful 16 din Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, şi paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017)."

În plus, aşa cum corect a constatat şi cea de-a doua instanţă de declinare, nu se poate deroga de la o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii printr-o hotărâre a Colegiului de Conducere, cu atât mai mult cu cât Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Piteşti în speţă, privind departajarea litigiilor între cele două secţii civile, este mult anterioară Deciziei R.I.L.

Aşa fiind, în considerarea tuturor argumentelor expuse, Înalta Curte constată că secţia I Civilă a Curţii de Apel Piteşti este instanţa competentă să soluţioneze recursul în cauză, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2024.