Contestazione in anulare respinsă: apelul extraordinar privind retrocedarea bunurilor cultelor religioase a fost respins pentru citare legală și lipsa temeiului de anulare

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia pronunţată în recurs

Pe rolul Curţii de Apel Oradea a fost înregistrată sub nr. x/2017 (ca urmare a declinărilor succesive de competenţă dispuse de către Tribunalul Bucureşti şi apoi de către Tribunalul Bihor) acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, prin care reclamanta a solicitat următoarele:

- anularea actului administrativ unilateral, respectiv Decizia nr. 6714/28.02.2017 art. 1 potrivit căruia: "Se respinge parţial cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003 depuse de către Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul "Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, in ceea ce priveşte imobilele situate in municipiul Oradea, judeţul Bihor înscrise in cartea funciara nr. x a localităţii Oradea, nr. top. x, întrucât imobilele solicitate au trecut in proprietate statului roman cu titlu de rectificare in anul 1936, aşadar anterior perioadei de referinţa prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, republicata, cu modificările si completările ulterioare, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989"., şi revenirea la situaţia anterioară. Reclamanta a mai solicitat să se constate calitatea sa de proprietar asupra imobilului înscris iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Oradea, nr. top. x ca şi intabularea dreptului de proprietate.

- obligarea pârâtului Statul Roman la plata pentru zădărnicirea dreptului de proprietate al Ordinului asupra terenurilor aferente, combinată cu lipsa totală de despăgubire de aproximativ 81 ani, care au făcut să sufere Ordinul o sarcină disproporţionată şi excesivă timp de mai mult de 3 ani din data de 10.10.2013 prin care a rămas definitivă şi irevocabilă Decizia nr. 4415 pronunţată de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă ca "rectificarea inscripţiunea la care parata face referire a rămas nesoluţionată". Măsura care este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, combinat cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevede că: "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite."

- acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 157/CA din 11 octombrie 2018, Curtea de Apel Oradea – secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea.

Prin Decizia nr. 6706 din 10 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir împotriva sentinţei civile nr. 157/CA din 11 octombrie 2018 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.

2. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 6706 din 10 decembrie 2020, Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestatoarea a arătat că nu a fost citată la adresa aleasă pentru actele judiciare în Bucureşti, str. x sector 2, neavând relevanţă că citarea pentru termenul de 10 decembrie 2020 a fost realizată la Oradea, în str. x, Judeţul Bihor.

În opinia contestatoarei devind incidente dispoziţiile art. 153 alin. (2) din C. proc. civ., care stabilesc, sub sancţiunea nulităţii absolute, că judecătorul nu va putea judeca pricina decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, aceasta fiind o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil al părţii.

Contestatoare a precizat că Decizia nr. 6706/2020 din data de 10 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost expediată la adresa aleasă pentru actele judiciare în Bucureşti, str. x sector 2, la data de 21 decembrie 2020 şi nu la Oradea, str. x.

În continuare, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi pct. 2 din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., a susţinut că instanţa nu a fost legal alcătuită, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece hotărârea instanţei supreme nu a fost motivată de către judecătorii care au pronunţat-o, ci de către magistratul-asistent.

În această situaţie, a apreciat că sunt încălcate dispoziţiile art. 426 alin. (1) din C. proc. civ., dar şi standardele convenţionale şi constituţionale care guvernează dreptul la un proces echitabil, fiind încălcat dreptul la o justiţie independentă şi imparţială.

Astfel, a arătat că, potrivit art. 426 din C. proc. civ., hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei şi se semnează de toţi membrii completului de judecată, iar în caz de împiedicare a unuia dintre aceştia, hotărârea se semnează în locul său de preşedintele completului, iar dacă nici acesta nu poate semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei.

De asemenea, a susţinut că, analizând o reglementare naţională asemănătoare, Curtea Europeană a constatat o încălcare a art. 6 din Convenţie în cauza Cerovsek şi Bozicnik c. Sloveniei (hotărârea din 7 martie 2017).

Totodată, în cauzele Albina împotriva României şi Gheorghe împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.

Deopotrivă, a învederat că, în Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, Curtea Constituţională a reţinut că redactarea hotărârii judecătoreşti, actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părţi, este rezultatul activităţii de deliberare, desfeşurat în secret, la care participă doar judecătorii care au calitatea de membri ai completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea. Motivarea hotărârii judecătoreşti este un act inerent funcţiei judecătorului cauzei, constituie expresia independenţei sale şi nu poate fi transferată către o terţă persoană. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înţelegeri a hotărârii, dar şi garanţia acceptării sale de către justiţiabil. care se va supune actului de justiţie având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Prin urmare, contestatoarea a susţinut că instanţa care a pronunţat Decizia nr. 6706/2020 nu a fost legal alcătuită, deoarece hotărârea a fost motivată de către o altă persoană care nu are calitatea de judecător.

Pe cale de consecinţă, contestatoarea a invocat excepţia nelegalităţii dispoziţiilor art. 45 alin. (1) pct. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţei supreme, prevederi contrare art. 426 din C. proc. civ., dar şi neconstituţionale, întrucât contravin art. 21 alin. (3), art. 124 şi art. 126 alin. (1) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie în măsura în care degrevează magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la obligativitatea motivării hotărârilor pronunţate.

În continuare, contestatoarea a susţinut că argumentele anterior invocate se circumscriu şi motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 504 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., conform căruia constituie motiv de contestaţie în anulare situaţia în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui recurs. În susţinerea acestui motiv, a arătat că, în cauza dedusă judecăţii, motivarea realizată de persoane care nu au participat la deliberări echivalează cu lipsa motivării.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

II. Soluţia asupra contestaţiei în anulare

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir", pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din acest cod, invocate de contestatoare ca temei al căii extraordinare de atac formulate, "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.".

Pentru a fi incident motivul de contestaţie în anulare reglementat de textul de lege anterior menţionat este necesar ca citarea contestatoarei, pentru termenul la care s-a soluţionat cauza, să nu fi fost îndeplinită sau să fi fost nelegal îndeplinită. Cumulativ cu nerealizarea sau nelegalitatea procedurii de citare a contestatoarei, mai trebuie îndeplinită şi condiţia ca aceasta să nu fi fost prezentă la termenul când a fost soluţionată cauza.

În speţă, contestatoarea susţine că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din 10 decembrie 2020, când a fost pronunţată decizia atacată, întrucât nu a fost citată la adresa aleasă pentru comunicarea actelor judiciare, respectiv în Bucureşti, str. x sector 2 şi nici nu a fost prezentă în faţa instanţei.

Verificând întrunirea cerinţelor prevăzute de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa constată că, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, procedura de citare a recurentei a fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată din 10 decembrie 2020.

Astfel, se observă că recurenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir", contestatoare în prezenta cauză, a fost citată, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., la sediul acesteia din Oradea, în str. x, Judeţul Bihor.

Susţinerea contestatoarei potrivit căreia nu a fost citată la sediul ales pentru comunicarea actelor judiciare este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., "în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156".

Din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că părţile pot indica alt domiciliu sau, după caz, sediu, în vederea comunicării actelor de procedură, însă aplicarea acestei proceduri este condiţionată în mod expres de indicarea şi a persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură.

Prin urmare, neindicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură este sancţionată cu aplicarea dreptului comun în materie, respectiv comunicarea actelor de procedură se va face la locul în care partea îşi are sediul, în condiţiile art. 155 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

În speţă, Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" a indicat "adresa aleasă pentru actele judiciare" din Bucureşti, str. x sector 2, fără a arăta persoana însărcinată cu primirea actelor, astfel că procedura de citare pentru termenul din 10 decembrie 2020 s-a realizat, în mod legal, la sediul din Oradea, în str. x, Judeţul Bihor.

De altfel, în condiţiile în care scopul procedurii de citare este ca partea să aibă cunoştinţă de termenul de judecată fixat în cauză, trebuie observat că în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în care a fost pronunţată decizia atacată, contestatoarea a fost încunoştinţată cu privire la termenul din 10 decembrie 2020. Faptul că partea a avut cunoştinţă de termenul de judecată este confirmat inclusiv de către contestatoare care, în cuprinsul cererii din data de 10 noiembrie 2020, prin care solicită aprobarea studierii dosarului nr. x/2017 de către A., respectiv a înscrisurilor din data de 10 decembrie 2020 prin care a solicitat repunerea în termenul de recurs şi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, menţionează termenul fixat pentru judecarea cauzei (10 decembrie 2020), ceea ce demonstrează îndeplinirea scopului procedurii.

Aşadar, criticile invocate în susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. sunt nefondate.

Înalta Curte constată, în continuare, că a fost invocat de către contestatoare şi motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., incident în situaţia în care "hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia."

În susţinerea acestui motiv de contestaţie în anulare, contestatoarea invocă, în esenţă, faptul că decizia pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 nu a fost redactată de unul dintre judecătorii care intră în compunerea completului, ci de către magistratul-asistent care a participat la şedinţa de judecată.

Înalta Curte constată că redactarea hotărârii judecătoreşti reprezintă o chestiune care nu se circumscrie competenţei ori alcătuirii instanţei.

În aceste condiţii, subsumat motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., nu pot forma obiectul analizei critici care nu vizează expres şi limitativ ipotezele prevăzute de textul procedural referitoare la competenţa ori alcătuirea instanţei.

În acest sens s-a pronunţat, de altfel, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, care în considerentele Deciziei nr. 26 din 03 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 755 din 17 septembrie 2019) a statuat următoarele: "(…) calea de atac a contestaţiei în anulare nu este deschisă decât dacă momentul până la care neregularităţile au subzistat este cel al pronunţării hotărârii.

82. Motivul de contestaţie în anulare în dezbatere trebuie privit din această perspectivă, nu doar pentru că interpretarea gramaticală a textului impune o atare concluzie, ci şi pentru că extinderea aplicării sale pentru o etapă ulterioară pronunţării, cea a redactării hotărârii şi a semnării ei, goleşte de înţeles condiţia pe care art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din C. proc. civ. o impune, şi anume cea a invocării în recurs a excepţiei corespunzătoare, care rămâne însă nesoluţionată.

83. Regula pe care art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din C. proc. civ. o instituie presupune deci ca motivele prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 1 să nu poată fi primite decât dacă instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra lor, cu toate că fuseseră invocate pe cale de excepţie.

84. Or, interpretarea textului în sensul recunoaşterii contestaţiei în anulare şi pentru ipoteza în care o pretinsă încălcare a normelor referitoare la alcătuirea instanţei ar putea fi identificată în etapa ulterioară pronunţării, cea a redactării şi semnării hotărârii, ar pune partea în imposibilitate de a mai invoca excepţia corespunzătoare în faţa instanţei de recurs, dezînvestită prin pronunţare; o astfel de interpretare lipseşte de conţinut cerinţa impusă de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din C. proc. civ., făcând-o inaplicabilă şi deci golind-o de efecte.

(…)

87. Hotărârea se redactează de către judecător sau, în cazul completului colegial, de unul dintre membrii completului, conform desemnării preşedintelui. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată redactează hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte, aşa cum rezultă din prevederile art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

88. După redactare, hotărârea este semnată de judecător ori de membrii completului colegial, precum şi de către grefier, iar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi de magistratul-asistent."

Aşadar, criticile contestatoarei referitoare la redactarea hotărârii de către magistratul-asistent nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., acesta a fost invocat pur formal de către contestatoare, fără a fi formulate niciun fel de susţineri referitoare la faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Contestatoare a mai invocat şi motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., incident în situaţia în care "instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză". Subsumat acestui motiv de contestaţie în anulare, a invocat, de asemenea, faptul că decizia pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost redactată de magistratul-asistent, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu lipsa motivării.

Or, aceste susţineri ale contestatoarei nu se circumscriu ipotezei expres şi limitativ reglementate în conţinutul motivului de contestaţie în anulare invocat, întrucât legalitatea titlului în baza căruia o anumită persoană a redactat hotărârea judecătorească nu poate fi analizată din perspectiva obligaţiei impuse instanţei de a se pronunţa asupra recursului cu care este învestită.

Pentru aceste considerente, în baza art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" împotriva Deciziei nr. 6706 din 10 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" împotriva Deciziei nr. 6706 din 10 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2021.