Proportionality of "reprimand" sanction for bailiff's failure to itemize enforcement fees and communicate acts, absent party harm or exceeding statutory fee limits.

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul Ministrul Justiţiei a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 09/08.04.2022 pronunţate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti (C.S.D.) în dosarul nr. x/2021, comunicată la data de 07.09.2022.

Prin Hotărârea nr. 5/19.11.2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea, apreciind că "deficienţele menţionate (...) sunt aspecte controversate care în practică sunt rezolvate deseori în aceeaşi manieră în care a procedat executorul judecătoresc supus controlului" şi că "abaterile procedurale constatate cu ocazia verificării efectuate de Corpul de Control al Ministrului Justiţiei sunt minore şi nu pot constitui temei pentru angajarea răspunderii disciplinare motivat de faptul că acestea nu au produs nici o minimă vătămare părţilor."

Împotriva acestei hotărâri, M.J. a formulat contestaţie, apreciind că instanţa disciplinară a reţinut şi apreciat în mod greşit argumentele expuse prin acţiunea disciplinară.

Contestaţia a fost soluţionată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin Hotărârea nr. 09/08.04.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, fiind admisă în parte acţiunea disciplinară formulată de Ministrul Justiţiei împotriva executorului judecătoresc A. şi aplicată sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv "avertisment".

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 17 din data de 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâţi executorul judecătoresc A. şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 17 din data de 30 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, să se aprecieze că încălcările constatate în activitatea executorului judecătoresc constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000, respectiv aplicarea unei sancţiuni disciplinare, care să fie proporţională cu faptele constatate în urma controlului, apreciind că sancţiunea avertismentului nu respectă condiţia de a exista un echilibru între încălcările constatate şi sancţiunea aplicată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul susţine că, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, împrejurare care atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor legale care guvernează executarea silită, referitoare la conţinutul abaterii disciplinare constând în "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

Arată că, deşi instanţa a stabilit că faptele sesizate se verifică în cea mai mare parte, a apreciat că abaterile sunt de o gravitate redusă câtă vreme nu s-a făcut dovada producerii unei vătămări părţilor, iar pe de altă parte, că nu s-au formulat contestaţii.

Mai arată că în mod greşit instanţa de fond nu a luat în considerare că încălcările s-au produs în mod sistematic şi că au potenţialul de a fi vătămătoare, astfel că nu este suficientă sancţiunea avertismentului, cu atât mai mult cu cât gravitatea faptelor se raportează la consecinţele acestora şi prezintă relevanţă în procesul de individualizare a sancţiunii. În acest sens, invocă demersurile făcute de executor pentru restituirea sumelor pretinse şi încasate necuvenit.

Critică argumentul instanţei de fond că se poate considera că diferenţele din dosarele de executare nr. 66/2020, nr. 60/2019 şi nr. 143/2019 acoperă celelalte cheltuieli, aferente transportului sau înregistrării dosarului în sistemul informatic.

Susţine că lipsa dovezilor de comunicare a actelor întocmite în dosarele de comunicare reprezintă o încălcare şi nu poate fi înlăturată de nedovedirea unei nevătămări şi că atunci când încălcările sunt făcute cu regularitate, avertismentul nu este suficient.

Cu privire la defalcarea pe categorii a cheltuielilor de executare, susţine că individualizarea acestora este prevăzută de art. 670 din C. proc. civ.

Astfel, menţionarea în mod generic a cuantumului total al cheltuielilor de executare silită (dosarul nr. x/2020, dosarul nr. x/2019) a determinat imposibilitatea stabilirii cuantumului onorariului pentru a se putea determina dacă acesta se încadrează între limitele prevăzute de O.M.J. nr. 2550/C/2006; neindividualizarea cheltuielilor în mod distinct determină imposibilitatea aprecierii organului de control cu privire la îndeplinirea de către acestor cheltuieli a condiţiilor de a fi necesare, efectuate şi dovedite.

Precizează că suma reprezentând "înregistrare dosar în program" nu îndeplineşte condiţiile art. 670 C. proc. civ., pentru a fi cheltuială de executare şi nu este imperios necesară executării silite, executorul putând efectua actele de executare şi în absenţa unui program informatic; cheltuielile de transport sunt stabilite în mod eronat, întrucât nu au fost dovedite, în dosarul de executare nefiind depuse documente justificative în acest sens, contrar dispoziţiilor art. 670 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 6512 din Statutul U.N.E.J. şi al profesiei de executor judecătoresc aprobat prin Hotărârea U.N.E.J. nr. 19/2010.

Mai arată că neexercitarea căii de atac împotriva actelor de executare nu are ca efect dobândirea caracterului de legalitate de către actul neatacat şi nu exclude posibilitatea angajării răspunderii disciplinare pentru abaterile săvârşite de executorul judecătoresc; că există deficienţe referitoare la modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită şi în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2019, unde executorul judecătoresc a stabilit, de asemenea, în mod global, suma reprezentând "onorariu executor judecătoresc, cheltuieli poştale, înregistrare dosar în program, cheltuieli de transport"; că aceasta denotă o neglijenţă profesională, manifestată în mod sistematic; că în dosar nr. x/2020, încheierea nr. 3/21.10.2020 privind eliberarea sumelor şi dovada comunicării acestui act de executare silită nu au fost puse la dispoziţia organului de control, iar necomunicarea către părţi determină imposibilitatea exercitării dreptului de contestare a actului; mai mult, acest act de executare silită nu se afla la dosar la data controlului.

Consideră că şi interogările efectuate de executorul judecătoresc în baza de date a ANAF, înainte de încuviinţarea executării silite, în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2019, justifică sancţionarea disciplinară a executorului judecătoresc, întrucât executorul judecătoresc a luat cunoştinţă de veniturile debitorului anterior încuviinţării de către instanţă, existând posibilitatea ca instanţa să respingă cererea sa.

Cu privire la dosarul nr. x/2018, susţine că, împrejurarea că modalitatea de expertizare şi valorificare a celor două imobile nu a fost contestată, nu este de natură să confirme calitatea actelor executorului judecătoresc, sens în care invocă dispoziţiile art. 835 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora atunci când obiectul executării silite îl formează mai multe bunuri imobile, procedura de vânzare prin licitaţie publică se va îndeplini pentru fiecare bun în parte, dispoziţie care nu a fost respectată de executorul judecătoresc.

De asemenea, arată că procesele-verbale de afişare a Publicaţiilor nr. 1/08.01.2019 şi nr. 2/27.03.2019 la sediul B.E.J.A., nu se aflau la dosar la data controlului; că menţinerea preţului de vânzare de 100% pentru al doilea termen de licitaţie, reprezintă o nerespectare dispoziţiilor legale incidente.

În dosarul nr. x/2018, executorul judecătoresc a depăşit onorariul maxim prevăzut de O.M.J. nr. 2550/C/2016, ulterior executorul judecătoresc făcând demersuri de restituire a sumelor ce excedau onorariului.

Referitor la lipsa dovezii înştiinţării debitorului cu privire la măsura popririi dispuse în dosarul nr. x/2018, chiar de ar fi fost emisă fizic, aceasta nu este menţionată pe dovada de comunicare, iar pe de altă parte, emiterea de încheieri de eliberare cu întârziere a sumelor rezultate din executarea silită, după ce a fost emisă încheierea de încetare a executării silite, reprezintă o deficienţă în activitatea executorului judecătoresc.

Cu privire la deficienţele constatate în dosarul nr. x/2018, începând cu data de 20.12.2018 nu au mai fost emise încheieri de eliberare, ceea ce reprezintă o încălcare de natură a atrage răspunderea disciplinară a acestuia, sens în care invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 657 C. proc. civ.

În acelaşi dosar, la data de 25.07.2019 executorul judecătoresc a emis o somaţie imobiliară prin care a pus în vedere debitoarei obligaţia de plată a întregii creanţe, deşi până la acea dată fuseseră recuperate deja o parte din sume ca urmare a popririi dispuse.

Cu privire la dosarul nr. x/2018, executorul judecătoresc nu a adus la cunoştinţa creditorului solicitarea debitoarei de a obţine un acord cu privire la modul de achitare a creanţei, contrar dispoziţiilor art. 630 C. proc. civ. şi, fără acordul creditorului, executorul a dispus ridicarea popririlor înfiinţate cu privire la veniturile debitoarei şi ale giranţilor, acţiunile sale putând determina imposibilitatea recuperării creanţei.

Referitor la dosarul nr. x/2019, solicitarea executorului de a i se achita un avans din onorariu, reprezintă o încălcare a art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, care stabilesc că executorii judecătoreşti nu pot condiţiona punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti de plata anticipată a onorariului. Astfel, executorul i-a solicitat, prin adresa din data de 15.07.2019 să plătească un avans din onorariu, în sumă de 1309 RON, avans care nu putea fi solicitat având în vedere că titlul executoriu din dosar este reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar la data solicitării, 15.07.2019, executorul judecătoresc nu întocmise încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare şi a onorariului executorului, aceasta fiind emisă la data de 21.08.2019, astfel că pentru suma solicitată nu exista titlu executoriu în dosar, iar pe de altă parte, şi în acest dosar executorul a stabilit global suma de 3652,50 RON reprezentând onorariu executor judecătoresc aferent sumelor de bani, cheltuieli poştale, înregistrare dosar, în condiţiile în care art. 670 alin. (3) C. proc. civ. detaliază şi denumeşte tipurile de cheltuieli care pot fi incluse în categoria cheltuielilor de executare silită, iar onorariul executorului este evidenţiat separat, acesta trebuind să fie calculat cu respectarea limitelor minimale şi maximale prevăzute de O.M.J. nr. 2550/C/2006. Mai mult, executorul judecătoresc nu putea stabili cu titlu de cheltuială de executare silită sume necesare pentru "înregistrare dosar", iar la dosar nu există documente financiare care să justifice efectuarea acestora, fiind nedovedite.

Totodată, actele de executare emise în acest dosar nu respectă dispoziţiile legale prevăzute pentru întocmirea lor, conform art. 625 C. proc. civ. şi nu s-a făcut dovada comunicării acestora.

Recurentul-reclamant precizează că, deşi în C. proc. civ. nu se prevede expres obligaţia de încunoştiinţare a părţilor cu privire la termenul la care se va face evacuarea, practică executorii judecătoreşti înştiinţează părţile pentru a da eficienţă dispoziţiilor art. 898 şi următoarele C. proc. civ.

Or, în speţă, în cuprinsul procesului-verbal, în dreptul creditorului nu se află semnătura persoanei care a participat la evacuare, iar la debitoare este menţionat "lipsă". Astfel, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 898 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., întrucât în lipsa debitoarei, executorul judecătoresc trebuia să fie însoţit de agenţii forţei publice sau ai jandarmeriei, iar prezenţa acestora trebuia consemnată în cuprinsul procesului-verbal, inclusiv semnăturile acestora.

În ceea ce priveşte natura bunului construcţie provizorie cu destinaţia de patiserie-depozit, în suprafaţă de 32 mp, invocă dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. d), g) şi h) din Legea nr. 50/1991, precum şi definiţia construcţiilor provizorii, astfel cum este prevăzută de Anexa nr. 2 la Legea nr. 50/1991, din interpretarea cărora reiese că în fapt, caracteristica acestui tip de construcţii este aceea că sunt realizate din materiale şi alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea iniţială. Or, în speţă, din Raportul de evaluare a bunului supus executării, care se află la dosarul de executare silită, rezultă că respectiva construcţie a fost realizată din chirpici, care este un material de construcţie folosit în loc de cărămidă, ce conferă rezistenţă şi care nu poate fi demontat şi apoi refolosit, existând şi o fundaţie care îi asigură stabilitate, astfel că această construcţie nu poate fi ridicată sau demontată rapid, fapt ce ar încadra-o în categoria bunurilor imobile şi nu a celor mobile.

Mai arată că şi executorul judecătoresc în actele întocmite a calificat acest bun când mobil, când imobil, fără a întreprinde vreun demers pentru a clarifica natura acestui bun; că dispoziţiile art. 760 alin. (1) C. proc. civ. permit ca vânzarea la licitaţie să se facă şi în alt loc decât acela unde se află bunurile sechestrate, dacă există motive temeinice, însă din dosar nu rezultă motivele temeinice care l-au determinat pe executor să nu desfăşoare licitaţia la locul unde se află bunul şi nici vreo cerere a creditorului în acest sens; că procesele-verbale de afişare a publicaţiei de vânzare la locul situării bunului şi la Biroul executorului judecătoresc lipseau de la dosar; că în cadrul cercetării prealabile, executorul judecătoresc a invocat alte apărări cu privire la această constatare, respectiv că la dosar se regăsesc dovezile de comunicare prin agentul procedural al biroului care a afişat publicaţiile de vânzare.

Referitor la dosarul nr. x/2019, arată că în cuprinsul încheierii din data de 21.03.2019, executorul judecătoresc a stabilit suma de 8015,46 RON cu titlu de onorariu executor judecătoresc în loc de cheltuieli de executare silită; că prin adresa din data de 21.03.2019, executorul judecătoresc a solicitat creditoarei plata anticipată a unui avans din onorariu, în sumă de 357 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, în condiţiile în care titlul executoriu din dosar îl reprezintă o hotărâre judecătorească.

În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2019, arată că instanţa a reţinut că la dosar nu se regăseşte dovada comunicării adresei de înştiinţare a debitorului cu privire la măsura popririi dispuse, contrar dispoziţiilor art. 783 alin. (1) C. proc. civ., iar la data controlului nu existau la dosar documentele financiare de eliberare a sumelor încasate în lunile mai, iunie şi iulie 2019, contrar dispoziţiilor art. 6511 din Statut şi încheierea de încetare a executării silite nu cuprinde termenul de 15 zile pentru formularea contestaţiei la executare şi calea de atac, contrar dispoziţiilor art. 715 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, nu se regăseşte dovada comunicării acestei încheieri către părţi, contrar art. 703 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de încălcările evidenţiate, recurentul-reclamant solicită să se constate că sancţiunea avetismentului nu respectă condiţia de a exista un raport de proporţionalitate între încălcările constatate şi sancţiunea aplicată, astfel încât solicită aplicarea unei sancţiuni disciplinare care să reflecte un raport echilibrat între încălcările constatate şi sancţiunea aplicată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

Cu privire la susţinerea că nementionarea în cuprinsul încheierilor de eliberare sume şi a încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare a termenului de 15 zile pentru formularea contestaţiei la executare, arată că părţile interesate nu se pot prevala de necunoaşterea legii, iar neindicarea acestor elemente nu reprezintă o deficienţă gravă, putând fi încadrată în sancţiunea deja aplicată "avertisment".

Referitor la modul de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul nr. x/2020, respectiv cu privire la tariful de înregistrare în programul informatic, cheltuielile de transport, cheltuielile poştale, arată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că aceste cheltuieli se încadrează în prevederile art. 670 C. proc. civ.

Cu privire la încheierea nr. 3/21.10.2020 privind eliberarea sumelor, arată că aceasta a fost comunicată părţilor la data de 27.10.2020, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în dosarul de fond, iar pe de altă parte, normele de drept aplicabile în cadrul excutării silite nu prevăd un termen în care executorul judecătoresc este obligat sa emită încheierile privind eliberarea sumelor.

Referitor la interogările efectuate în baza de date a ANAF înainte de încuviinţarea executării silite, în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2019, arată că nu există nicio prevedere legală care să stabilească obligativitatea interogării bazei de date a ANAF după înregistrarea dosarului de executare, dar înainte de încuviinţarea executării silite.

Cu privire la dosarul nr. x/2018, arată că executarea silită asupra celor două bunuri imobile s-a realizat respectând prevederile C. proc. civ., în raport cu specificul celor două imobile executate. Astfel, cele două apartamente nu puteau fi vândute separat, în condiţiile în care accesul pentru unul dintre ele se realiza exclusiv prin celălalt apartament.

Referitor la lipsa proceselor-verbale de afişare a publicaţiilor nr. x/08.01.2019, respectiv nr. 2/27.03.2019 la sediul BEJA, arată că la dosarul de executare se regăsesc dovezile de comunicare prin care agentul procedural al biroului a afişat publicaţiile despre care se face vorbire la locul vânzării.

În ceea ce priveşte preţul de vânzare de 100% stabilit pentru a doua licitaţie, arată că este vorba de o eroare umană ce nu impietează asupra drepturilor niciuneia dintre părţi, bunurile imobile fiind adjudecate.

Referitor la dosarul nr. x/2018, arată că onorariul executorului judecătoresc a fost de 101,26 RON, cu depăşirea onorariului maxim prevăzut de O.M.J nr. 2550/C/2006, în condiţiile în care exprimarea din încheierea de stabilire a cheltuielilor a fost deficitară, făcându-se referire doar la onorariu, executorul judecătoresc fiind îndreptăţit şi la stabilirea cheltuielilor de executare, conform art. 670 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere criticile Ministerului Justiţiei cu ocazia efectuării controlului, arată că a purtat corespondenţă cu debitoarea în vederea restituirii sumei ce excede onorariului.

Referitor la lipsa dovezii de înştiinţare a debitorului cu privire la măsura popririi dispuse, arată că aceasta a fost comunicată la data de 11.09.2018, iar încheierea de eliberare a sumei a fost comunicată debitoarei la data de 25.01.2019.

În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2018, arată că abia la data de 17.10.2018 creditoarea a comunicat contul în care să se consemneze sumele poprite, iar ulterior, la data de 10.01.2019, creditoarea a prezentat un alt cont de vărsare a sumelor.

Mai arată că, deşi recurentul a susţinut că executorul nu a mai emis încheieri de eliberare a sumelor ulterior datei de 20.12.2018, a depus la dosar încheierea din 21.10.2020, comunicată la 27.10.2020, care dovedesc contrariul.

Cu privire la dosarul nr. x/2018, arată că art. 630 C. proc. civ. prevede că în tot cursul executării silite, sub supravegherea executorului judecătoresc, creditorul şi debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor băneşti sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în alt mod admis de lege.

Astfel, arată că nu avea obligaţia de comunicare a cererii debitoarei, aceasta trebuind să se înţeleagă cu creditorul, lucru care s-a şi întâmplat, şi că din încheierea nr. 3 din 30.10.2018 rezultă că ridicarea popririi a venit ca urmare a încheierii unui angajament de plată de către debitoare, iar la data de 29.10.2018 a fost consemnată la dispoziţia BEJA suma de 14.000 RON, fiind achitate în întregime debitul şi cheltuielile de executare, motiv pentru care a încetat executarea silită.

În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2019, arată că niciodată nu a condiţionat efectuarea vreunui act de executare de plata unui avans din onorariu şi că în aceeaşi zi cu adresa prin care a solicitat avansarea unor sume în contul cheltuielilor de executare au şi fost îndeplinite mai multe acte de executare, acestea încadrându-se în prevederile art. 670 alin. (3) pct. 7 C. proc. civ., sens în care invocă cu titlu de jurisprudenţă, Decizia nr. 3410/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020.

Susţine că şi suma reprezentând "înregistrare dosar în program" îndeplineşte condiţiile art. 670 C. proc. civ., întrucât costul de utilizare a unui asemenea program este perceput de furnizor servicii software, de regulă, pe unitate de dosar, adică un cost fix determinat.

Faţă de alegaţiile reclamantului că în dosarul de executare nu se regăseşte dovada încunoştinţării debitorului şi a creditorului pentru a fi prezenţi la evacuare, menţionează că potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. nu există o dispoziţie legală care să prevadă această obligaţie în sarcina executorului judecătoresc, dar cu toate acestea, reprezentantul creditoarei a fost înştiinţat telefonic.

Cu privire la executarea bunului reprezentat de construcţie provizorie patiserie-depozit, arată că reprezentantul societăţii debitoare a eliberat spaţiul deţinut şi a predat de bună voie cheile reprezentantului creditoarei, Sef Staţie CF Huşi şi CF Crasna, astfel că nu s-a impus prezenţa forţei publice.

Referitor la lipsa proceselor-verbale de afişare a publicaţiilor de vânzare la sediul BEJA, arată că la dosarul de executare se regăsesc dovezile de comunicare prin care agentul procedural al biroului a afişat publicaţiile respective la locul vânzării, iar la data controlului, publicaţia de vânzare era afişată la avizier, în loc vizibil, fapt observat şi de către reprezentanţii reclamantului veniţi în control.

Referitor la dosarul nr. x/2019, arată că în încheierea nr. 2/21.03.2019 au fost stabilite cheltuielile de executare în cuantum de 8.235,46 RON din care 200 RON onorariu avocat, iar suma de 8.015,46 RON din eroare apare ca onorariu executor judecătoresc şi nu cheltuieli de executare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 1 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 09/08.04.2022, pronunţate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti (C.S.D.) în dosarul nr. x/2021

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâţii executorul judecătoresc A. şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, reţinând în esenţă că în mod corect Comisia Superioară a admis contestaţia Ministerului Justiţiei, apreciind că sancţiunea ce poate fi aplicată este "avertismentul".

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant invocă incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant susţine că încălcarea normelor legale care guvernează executarea silită intră în conţinutul abaterii disciplinare constând în "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, context în care deşi prima instanţă a stabilit că faptele sesizate de autorul acţiunii disciplinare, în mod greşit a reţinut că abaterile sunt de o gravitate redusă câtă vreme nu s-a făcut dovada producerii unei vătămări părţilor şi nu s-au formulat contestaţii.

Potrivit art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 "Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: e) întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor".

Pentru dovedirea abaterii disciplinare a intimatului-pârât, săvârşită cu ocazia efectuării actelor de executare silită, recurentul-reclamant a reluat criticile prezentate atât în faţa Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cât şi în faţa primei instanţe, motivele de recurs fiind în mare parte identice cu acestea.

Astfel, Înalta Curte constată că în speţă criticile privind modul în care executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită în dosarul de executare ce a făcut obiectul acţiunii disciplinare, sunt nefondate.

Potrivit art. 670 din C. proc. civ.:

"(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.

(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia.

(3) Sunt cheltuieli de executare:

1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite;

2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;

3. onorariul avocatului în faza de executare silită;

4. onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului;

5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită;

6. cheltuielile de transport;

7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni.

(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie.

(6) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1) - (5), încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc."

Conform dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 188/2000:

"(1) Executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. În cazul executării silite a creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele:

a) pentru creanţele în valoare de până la 50.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite;

b) pentru creanţele în valoare de peste 50.000 RON, dar până la 80.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 RON plus un procent de până la 3% din suma care depăşeşte 50.000 RON din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite;

c) pentru creanţele în valoare de peste 80.000 RON, dar până la 100.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 RON plus un procent de până la 2% din suma care depăşeşte 80.000 RON din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite;

d) pentru creanţele în valoare de peste 100.000 RON, onorariul maxim este de 6.300 RON plus un procent de până la 1 % din suma care depăşeşte 100.000 RON din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

(2) Ministrul justiţiei va stabili onorarii minimale şi maximale pentru persoanele cu venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, precum şi posibilitatea achitării acestora în mai multe tranşe.

(3) Executorii judecătoreşti nu pot condiţiona punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti de plata anticipată a onorariului."

De asemenea, potrivit art. 55 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000:

"(1) Executorul judecătoresc are dreptul la onorariu pentru activitatea prestată, stabilit în condiţiile legii. (...)

(3) La stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea şi valoarea actului, precum şi răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit".

Raportând prevederile legale menţionate anterior la situaţia din fapt din prezenta cauză, Înalta Curte reţine că Hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 9 din 08 aprilie 2022, prin care a fost admisă în parte contestaţia formulată de Ministrul Justiţiei împotriva Hotărârii nr. 5/19.11.2021, adoptate de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, este legală şi temeinică, context în care, prima instanţă reţinând în mod corect că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188 din 1 noiembrie 2000 privind statutul executorilor judecătoreşti, constând în neglijenţa în efectuarea lucrărilor.

De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat în mod temeinic susţinerile recurentului-reclamant referitoare la cuantumul cheltuielilor de executare silită aferente dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2019, raţionament împărtăşit şi de instanţa de recurs, având în vedere că în conformitate cu art. 39 din Legea nr. 188/2000, onorariul maximal ce putea fi perceput de către executor în dosarul nr. x/2020 este de 2159,4 RON, reprezentând 10% din creanţa în cuantum de 21594,25 RON, iar diferenţa de 163,07 RON poate fi considerată că acoperă celelalte cheltuieli, cum sunt cele aferente transportului sau înregistrării dosarului în programul informatic.

Cu privire la criticile recurentului-reclamant conform cărora în sfera abaterii disciplinare se poate înscrie fapta de interogare a veniturilor debitorului anterior încuviinţării executării silite (dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2019), Înalta Curte constată că abaterea este, de asemenea, de o gravitate redusă, putând fi circumscrisă sancţiunii deja aplicate şi atât timp cât nu s-a făcut dovada producerii unei vătămări părţilor sau că executorul a nesocotit obligaţia de păstrare a secretului profesional, sancţiunea "avertismentului" este suficientă pentru atingerea scopului aplicării sancţiunii discplinare, respectiv de a corecta conduita profesională a executorului judecătoresc.

În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant referitoare la deficienţele constatate în dosarul de executare nr. 128/2018, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că din cuprinsul raportului de evaluare rezultă că cele două imobile situate în Iaşi, str. x, jud. Iaşi formează un corp comun, în condiţiile în care există o singură intrare prin apartamentul de la etajul 4, astfel încât pot fi considerate ca reprezentând un singur imobil şi, pe cale de consecinţă, împrejurarea că cele două imobile nu au fost vândute separat, nu constituie element constitutiv al abaterii disciplinare.

În continuare, în ceea ce priveşte dosarul execuţional nr. x/2018, Înalta Curte constată că atât prima instanţă cât şi recurentul-reclamant au confirmat faptul că, executorul judecătoresc a iniţiat demersuri de returnare a onorariului perceput în plus, respectiv suma de 101,26 RON şi pe cale de consecinţă, în raport de nivelul minim al gravităţii faptei, în mod corect s-a reţinut că nu poate fi reţinută ca abatere disciplinară.

În ceea ce priveşte deficienţele constatate în dosarul nr. x/2018, recurentul-reclamant a susţinut că "începând cu data de 20.12.2018 nu au mai fost emise încheieri de eliberare sume", însă aceste critici au fost combătute de către intimatul-pârât prin depunerea la dosarul instanţei de fond a încheierii din 21.10.2020, comunicată la 27.10.2020, dovedind contrariul.

De asemenea, Înalta Curte constată ca fiind nefondată şi critica referitoare la deficienţele constatate în dosarul nr. x/2018, având în vedere că ridicarea popririi a venit ca urmare a încheierii unui angajament de plată asumat de către debitoare, în urma căruia la data de 29.10.2018 a fost consemnată la dispoziţia BEJA suma de 14.000 RON, iar din încheierea din 13.08.2019 rezultă că au fost achitate în întregime debitul şi cheltuielile de executare, astfel încât a încetat executarea silită. În acest context, în mod corect a reţinut prima instanţă că în condiţiile în care nu există dovada producerii unor vătămări părţilor sau, cel puţin, a formulării unor contestaţii la executare cu privire la aceste aspecte, aprecierile comisiei superioare sunt întemeiate.

În dosarul de executare nr. 143/2019, recurentul-reclamant a criticat solicitarea executorului de a i se achita un avans din onorariu, precum şi faptul că nu a întocmit încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare şi a onorariului executorului şi a stabilit un onorariu global în cuantum de 3652,50 RON.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că prima instanţă a prezentat raţionamentul pentru care a considerat că dispoziţiile prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 sunt de ordine privată şi, atât timp cât creditorul nu şi-a manifestat opoziţia cu privire la perceperea unui avans, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor sus amintite.

Or, reluarea acestor critici şi în faţa instanţei de recurs, fără a arăta în mod concret care sunt greşelile făcute de instanţa de fond nu pot conduce la o altă soluţie.

Referitor la natura bunului "construcţie – bun imobil sau bun mobil", recurentul-reclamant a susţinut că "executorul judecătoresc nu a întreprins niciun demers pentru a clarifica natura acestui bun, aspect care denotă neglijenţa în instrumentarea dosarului de executare silită", Înalta Curte constată că atât timp cât executarea silită se realizează în temeiul unui titlu executoriu, care în cauza respectivă a fost reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar reclamanta CN CFR a adus la cunoştinţa executorului că bunul reprezentat de construcţie cu destinaţie patiserie este o construcţie provizorie, care poate fi demontată cu uşurinţă, şi actele întocmite în vederea vânzării poartă denumirea de "publicaţie de vânzare mobiliară", în mod corect s-a reţinut că noţiunea de "imobil" ce apare sporadic, poate fi considerată ca fiind o simplă eroare materială.

În continuare, Înalta Curte constată că, referitor la modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul nr. x/2019, prima instanţă a reţinut că, într-adevăr, şi în acest caz executorul a procedat la fel ca în situaţia analizată în dosarele de executare nr. 143/2019 şi 66/2020, în care nu a defalcat cheltuielile percepute în onorariu şi alte cheltuieli necesare executării, însă faptul că acestea se încadrează în limitele prevăzute de art. 39 din Legea nr. 188/2000 (diferenţa rezultată fiind modică) nu s-au produs vătămări, astfel încât lipsurile constatate nu sunt într-atât de grave încât să ducă la constatarea unei abateri mai aspre decât cea deja aplicată.

Referitor dosarul nr. x/2019 recurentul-reclamant a susţinut că, deşi prima instanţă a reţinut că la dosar nu se regăseşte dovada comunicării adresei de înştiinţare a debitorului cu privire la măsura popririi dispuse, în mod greşit a reţinut că sancţiunea avertismentului respectă condiţia de a exista un raport de proporţionalitate între încălcările constatate şi sancţiunea aplicată.

Sub acest aspect, având în vedere, pe de o parte că intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti – Comisia Superioară de Disciplină a reţinut susţinerea executorului judecătoresc în sensul că "adresa de înştiinţare a măsurii popririi a fost comunicată, însă din eroare nu a fost menţionată pe dovada de comunicare", iar pe de altă parte, că prima instanţă a reţinut că în lipsa producerii unei vătămări nu se poate constata că această deficienţă poate atrage o sancţiune mai mare, Înalta Curte constată că sancţiunea "avertismentului" respectă proporţionalitatea între încălcările constatate şi sancţiunea aplicată.

Prin urmare, soluţia primei instanţe, analizată în raport de aspectele incidente la momentul pronunţării sale, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate care să intre în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ministrul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 17 din 30 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ministrul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 17 din 30 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.