VAT deductibility denied for missing annexes preventing proof of taxable use of acquired sports base investments

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de formulată, reclamanta S.C. Fotbal Club Braşov S.A. – prin lichidator judiciar, a solicitat instanţei, ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea în tot a Deciziei nr. 12/15.01.2021 privind soluţionarea contestaţiei administrative, prin intermediul căreia s-a dispus respingerea contestaţiei privind suma de 7.185.608 RON, precum şi anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/15.03.2017 şi a Deciziei de impunere nr. x/15.03.2017, întocmite de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de inspecţie fiscală.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 74/2021 din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. Fotbal Club Braşov S.A. - în faliment, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta S.C. Fotbal Club Braşov S.A. - în faliment - prin Lichidator Judiciar CII A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta arată că instanţa de fond îşi întemeiază hotărârea pe inexistenta procesului-verbal de predare/primire şi a anexei, menţionate în actul de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte procesul-verbal de predare/primire, recurenta apreciază că acest document nu era necesar, chiar dacă a fost menţionat (din eroare) în contract (menţiune stereotipă), predarea/primirea bunului reprezentând o obligaţie de a face necontestată de părţi, cu atât mai mult cu cât, oricum, bunul ce a făcut obiectul contractului (investiţiile asupra bazei sportive) erau folosite de mulţi ani de cumpărătoare, aspect de notorietate, de asemenea, necontestat de părţi.

Aşadar, chiar şi în lipsa procesului-verbal, este fără dubii că posesia asupra bunului s-a transferat de la vânzător la cumpărător, aspect pe care părţile nu l-au contestat.

Recurenta precizează că potrivit art. 1.685 C. civ.: " Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziţia cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei". Textul de lege necondiţionând îndeplinirea obligaţiei de predare de întocmirea unui proces-verbal în acest scop. Or, în condiţiile în care s-a făcut cu prisosinţă dovada faptului că posesia s-a transmis (cu mult înainte de încheierea actului de vânzare), impunerea acestei obligaţii de către instanţă reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 1.685 C. civ.

Pe de altă parte, instanţa de fond a aplicat greşit şi prevederile art. 1.674 C. civ., ignorând faptul că efectele contractului de vânzare s-au produs în speţă, întrucât, obligaţia de a da, de a transmite dreptul de proprietate asupra bunurilor care au făcut obiectul vânzării, a fost îndeplinită.

Aşa fiind, obligaţia patrimonială menţionată în facturile pentru care s-a exercitat dreptul de deducere a fost îndeplinită întocmai, conform legii, ceea ce face ca operaţiunea să fie perfect reală, cu atât mai mult cu cât această clauză a fost stipulată expres în Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.02.2014 (art. 1 alin. (2).

În ceea ce priveşte anexele la contract, recurenta arată că, astfel cum a dovedit în faţa instanţei de fond, anterior încheierii contractului şi emiterii facturii fiscale a fost întocmit şi un raport de evaluare în care sunt identificate şi evaluate separat şi cumulat bunurile care au făcut obiectul vânzării.

Astfel, Raportul de Evaluare nr. x/2013 conţine o serie întreagă de anexe, constând în devize de calcul, acte de recepţie şi alte înscrisuri care atestă inechivoc lucrările efectuate la baza sportivă B. şi valoarea acestora, lucrări care fac obiectul vânzării.

Contrar celor susţinute de prima instanţă de judecată, raportul de evaluare face referire evidentă la investiţiile efectuate de vânzător în baza sportivă şi care au făcut obiectul vânzării.

În opinia recurentei, contractul, factura şi raportul de evaluare (însoţit de o serie de anexe) justifică pe deplin dreptul de deducere a TVA.

Concluzionând pe aceste aspecte, prima instanţă, practic, nu justifică fundamentul de fapt şi de drept pentru care deductibilitatea TVA-ului este indispensabil legată de existenţa anexelor, în ciuda existenţei contractului şi a facturii, a transmiterii posesiei şi a depunerii la dosar a raportului de evaluare.

Prin aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât, în speţă, sunt îndeplinite toate condiţiile legale. Respectiv, recurenta arată că deţine factura fiscală, iar factura fiscală conţine informaţiile legale, contractul încheiat între părţi respectă cerinţele C. civ. sub imperiul căruia a fost încheiat (tempus regit actum), iar fiecare dintre părţile contractante a înregistrat operaţiunea în propria contabilitate, în acord cu dispoziţiile legislaţiei fiscale.

De asemenea, recurenta mai consideră că prin hotărârea recurată au fost greşit aplicate atât prevederile art. 155 Codul fiscal, cât şi jurisprudenţa CJUE (obligatorie pentru statele membre), întrucât, pentru a opera dreptul de deducere a TVA-ului se cere existenţa unei facturi fiscale emise în conformitate cu prevederile art. 155 Codul fiscal, factură care trebuie să conţină "denumirea si cantitatea bunurilor livrate". Or, denumirea si cantitatea bunurilor livrate sunt cuprinse în facturile fiscale şi în contractul civil încheiat (după cum reţin inclusiv organele fiscale). Astfel, atât în contract, cât şi în facturile fiscale emise se indică obiectul vânzării ca fiind "investiţiile efectuate la Baza sportivă B. situate în Braşov, str. x, nr. 12". Existenţa sau inexistenţa anexelor este absolut irelevantă sub aspectul deducerii de TVA, al realităţii operaţiunii şi a valabilităţii contractului de vânzare.

Jurisprudenţa CJUE este constantă sub acest aspect reţinându-se faptul că "articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) si articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naţionale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere [...] pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus faţă de factura menţionată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menţionate sunt întrunite, deşi condiţiile de fond şi de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite" (cauzele conexate C-80/11 şi C-142/11) ori că "Principiile care guvernează aplicarea de către statele membre a regimului comun al TVA-ului, în special cele ale neutralităţii fiscale şi securităţii juridice, trebuie interpretate în sensul că se opun ca persoanei impozabile destinatare a acestei facturi să i se refuze dreptul de deducere a TVA-ului dacă nu este în măsură să furnizeze, în afara facturii menţionate, alte elemente care să probeze realitatea operaţiunilor economice realizate." (Cauza C-430/19).

Astfel, recurenta apreciază că întreaga practică a CJUE se fundamentează pe existenţa doar a facturii emise, cu atât mai mult fiind îndeplinite condiţiile de deducere în contextul existenţei şi a unui contract civil, în contextul în care nu se pun în discuţie aspecte ce privesc B. S.A., în condiţiile în care anterior încheierii contractului şi emiterii facturilor fiscale a fost întocmit şi un raport de evaluare în care sunt identificate şi evaluate separat şi cumulat investiţiile ce au făcut obiectul vânzării si de unde a rezultat şi valoarea de vânzare a acestora, de 29.038.612 RON plus TVA.

În ceea ce priveşte obiectul contractului de vânzare, astfel cum reţine şi instanţa de fond, în motivarea soluţiei recurate, taxa pe valoare adăugată supusă analizei judiciare este aferentă achiziţiei de investiţii la baza sportivă B..

Cu toate acestea, soluţia pronunţată este în contradicţie cu această constatare fiind incidente şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., argumentând că "vânzarea unor construcţii nu se putea perfecta în mod legal printr-un act sub semnătură privată".

De asemenea, recurenta consideră că instanţa a aplicat greşit şi prevederile art. 1.657 C. civ. (Bunurile ce pot fi vândute), potrivit cărora, " Orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenţie ori testament". Or, este fără putinţă de tăgadă că investiţiile reprezintă un bun care poate fi vândut, fiind menţionate ca atare atât în contractul de vânzare cât şi în factura emisă în baza acestuia.

Numai în privinţa construcţiilor se cere un act autentic, astfel cum corect reţine instanţa de judecată şi cum prevede art. 1658 alin. (1) C. civ.

Numai că, în cazul de faţă, nu s-au vândut construcţii, ci investiţiile efectuate asupra acestor construcţii.

În ceea ce priveşte efectele deciziei civile nr. 371/2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, recurenta consideră că argumentaţia judecătorului fondului în ceea ce priveşte hotărârea pronunţată în dosarul x/2015 nu numai că încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii, ci şi însăşi rolul şi funcţiile instanţelor de judecată. Practic, instanţa apreciază ca hotărârea organelor fiscale este mai pertinentă şi mai temeinică decât a unei instanţe de judecată, aspect care nu poate fi primit.

De asemenea, concluzia că această hotărâre nu are relevanţă în cauză depăşeşte orice noţiune privitoare la obligativitatea şi puterea hotărârilor judecătoreşti, de vreme ce instanţa a precizat expres în cuprinsul hotărârii (pag. 16, antepenultimul paragraf): "Constituie creanţă certă şi lichidă, în sensul art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 doar suma de 36.007.878,88 RON, care a fost însuşită de către debitoare prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.01.2014, prin reprezentantul sau legal..."

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - pârâţi au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta – reclamantă S.C. Fotbal Club Braşov S.A. - în faliment - prin Lichidator Judiciar CII A., ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse prin întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 12/15.01.2021 privind soluţionarea contestaţiei administrative s-a dispus respingerea contestaţiei privind suma de 7.185.608 RON, precum şi anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscala nr. x/15.03.2017 şi a Deciziei de impunere nr. x/15.03.2017 întocmite de AJFP Braşov - Activitatea de inspecţie fiscală.

În perioada 10.01.2017 - 03.03.2017 activitatea societăţii recurente-reclamante a făcut obiectul unei inspecţii fiscale având ca obiect verificarea legalităţii si conformităţii TVA-ului în perioada 01.10.2012 - 31.07.2016.

Organele fiscale au emis raportul de inspecţie fiscala nr. x şi decizia de impunere nr. x prin care au stabilit că recurenta-reclamantă nu a dedus corect TVA-ul aferent unor cheltuieli efectuate, motiv pentru care s-a stabilit TVA suplimentar de plată în cuantum total de 7.269.359 RON.

Urmare contestaţiei formulate de reclamantă, prin Decizia nr. 415/07.11.2017 ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a admis în parte contestaţia, iar cu privire la TVA suplimentar în cuantum de 7.269.359 RON a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei.

Această decizie a fost atacată în instanţă, iar prin Decizia nr. 6779/2020 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să soluţioneze contestaţia în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată în sumă de 7.185.608 RON.

Ulterior pronunţării deciziei instanţei supreme, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis Decizia nr. 12/15.01.2021.

Instanţa de fond a respins acţiunea formulată împotriva Deciziei nr. 12/2021, soluţie pe care Înalta Curte o consideră temeinică şi legală, pentru considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată în sumă de 7.185.608 RON, Înalta Curte constată faptul că instanţa de fond în mod corect a apreciat că Fotbal Club Braşov S.A. nu beneficiază de exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata înscrisă în facturile nr. x/24.01.2014 şi nr. y/10.03.2014 emise de B. S.A., în condiţiile în care nu a prezentat documente justificative din care să rezulte îndeplinirea condiţiei de fond, respectiv că achiziţiile au fost destinate realizării de operaţiuni taxabile.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada ianuarie - martie 2014, societatea şi-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în suma de 7.185.608 RON, aferentă achiziţiei bazei sportive B., achiziţii pentru care a prezentat contractul, dar nu şi anexele menţionate ca făcând parte integrantă din acesta.

Referitor la anexe, administratorul judiciar a precizat că nu a intrat niciodată în posesia acestora, singurele înscrisuri doveditoare ale tranzacţiei fiind contractul sub semnătura privată nr. x/25.01.2004 şi facturile nr. x/24.01.2014 şi nr. y/10.03.2014.

Prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/15.03.2017, referitor la această tranzacţie, organele de inspecţie fiscală au precizat că în anul 2013, asupra clădirilor fostei baze sportive B. a fost instituită ipotecă legală, terenul pe care sunt edificate construcţiile este proprietatea municipiului Braşov, iar imobilele care au făcut obiectul tranzacţiei nu au fost înscrise în cartea funciară.

Astfel fiind, organele de inspecţie fiscală au concluzionat că FC Braşov nu putea sa dobândească vreun bun sau vreun drept asupra unui bun de la B. S.A., întrucât avea cunoştinţă de faptul că aceste imobile sunt edificate pe un teren care nu este proprietatea acestei societăţii.

De asemenea, organele de inspecţie fiscală nu au recunoscut tranzacţiile derulate de FC Braşov cu B. S.A. Braşov întrucât scopul nu a fost de natură economică, ci de a crea premisele deducerii şi compensării de către FC Braşov, iar deţinerea unei facturi care conţine informaţiile obligatorii prevăzute de lege, nu este suficientă pentru a beneficia de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, societatea trebuie să justifice în primul rând faptul că bunurile achiziţionate pe bază de factură sunt în beneficiul său, respectiv sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, în conformitate cu prevederile legale.

Din contractul de vânzare - cumpărare nr. x/24.01.2014 reiese că acesta a fost încheiat între B. S.A., în calitate de vânzător şi FC Braşov, având calitatea de cumpărător.

În baza Contractului nr. x/24.01.2014, B. S.A. a emis:

- factura seria x ICI nr. x din data de 24.01.2014 în valoare totală de 36.007.879 RON (TVA în sumă de 6.969.267 RON) cu menţiunea "transfer - preluare investiţii efectuate la baza sportivă B. situată în Braşov, str. x, conform contract x/24.01.2014+anexe";

- factura seria x ICI nr. x din data de 10.03.2014 în valoare totală de 1.117.761 RON (TVA în sumă de 216.341 RON) cu menţiunea "B. baza situată în Braşov, str. x, conform Contract x/24.01.2014 + anexe + lista mijloace fixe".

Având în vedere că atât în Contractul de vânzare - cumpărare nr. x/24.01.2014, cât şi în facturile nr. x/24.01.2014 şi nr. y/10.03.2014, sunt menţionate anexe şi liste cu mijloace fixe care fac obiectul vânzării cumpărării, prin Notificarea nr. x/02.02.2017 transmisă către administratorul judiciar al FC Braşov, de organele de inspecţie fiscală au solicitat următoarele:

- anexele la contractul nr. x/24.01.2014 menţionat în descriere la factura seria x ICI nr. x din 24.01.2014 emisă de B. S.A. x, în valoare totală de 36.007.878,88 RON;

- lista mijloacelor fixe şi anexele menţionate în factura seri BV ICI nr. x din 10.03.2014 emisă de B. S.A. x, în valoare totală de 1.117.761 RON.

Referitor la aceste solicitări, prin nota explicativă din data de 06.02.2017, Cabinetul Individual de Insolvenţă C. a precizat că în ceea ce priveşte documentele anexe menţionate în factura BV ICI nr. x din 24.01.2014, intimata nu a intrat niciodată în posesia unor astfel de documente, singurele înscrisuri doveditoare ale acestei tranzacţii fiind contractul sub semnătură privată nr. x/25.01.2014 şi factura fiscală BV ICI nr. x.

Recurenta-reclamantă nu a depus documentele solicitate nici în timpul inspecţiei fiscale, nici în procedura de soluţionare a contestaţiei administrative.

Pe cale de consecinţă, în lipsa documentelor justificative, respectiv a anexelor la contract şi a listei mijloacelor fixe, în mod corect prin decizia de soluţionare a contestaţiei s-a reţinut că nu pot fi identificate bunurile care au făcut obiectul tranzacţiilor şi nici dacă acestea au fost destinate realizării de operaţiuni taxabile, astfel încât să rezulte fără echivoc îndeplinirea condiţiei de fond expres prevăzută de legiuitor pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aspecte reţinute şi de instanţa de fond.

F.C. Braşov nu a făcut dovada că tranzacţiile efectuate au avut un scop economic, respectiv că bunurile au fost achiziţionate în folosul operaţiunilor taxabile, fapt care ar fi justificat exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Înalta Curte reţine că în mod corect s-a apreciat că, în situaţia în care nu s-au prezentat anexele, listele cu mijloace fixe, astfel cum au fost acestea menţionate în contract şi facturi, sau a altor documente justificative, nu a fost posibilă identificarea bunurilor care au făcut obiectul tranzacţiilor şi nu s-a făcut dovada că acestea au fost destinate în folosul operaţiunilor sale taxabile, pe cale de consecinţă nu a fost respectată condiţia de fond pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Potrivit dispoziţiilor art. 49 Codul de procedură fiscală, pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii administrează mijloace de probă, putând proceda, printre altele, la solicitarea de informaţii de orice fel din partea contribuabililor şi a altor persoane precum şi la administrarea probei cu înscrisuri.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, deţinerea unei facturi fiscale care cuprinde informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) Codul fiscal nu dovedeşte decât îndeplinirea condiţiilor de formă.

Pentru verificarea condiţiilor de fond privind realitatea datelor înscrise în factură sau destinaţia achiziţiei, autoritatea fiscală poate să ceară informaţii sau documente contabile suplimentare.

Nu pot fi avute în vedere nici argumentele referitoare la existenţa unei ipoteci, înscrierea în cartea funciară, existenţa dreptului de proprietate asupra terenului/imobilului în situaţia în care nu s-a făcut dovada respectării condiţiilor de fond pentru acordarea deductibilităţii taxei pe valoarea adăugată.

Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte raportul de evaluare nr. x/2013 acesta nu a fost depus la organele de inspecţie fiscală şi în contestaţia administrativă, iar ceea ce a fost supus cenzurii instanţei de contencios administrativ a fost decizia de soluţionare a contestaţiilor.

Contrar celor susţinute de către recurenta-reclamantă privitor la reţinerile instanţei de fond ce vizează procesul-verbal de predare-primire, Înalta Curte reţine că lipsa acestor documente (proces-verbal de predare-primire, a listei mijloacelor fixe) a condus în mod evident la imposibilitatea identificării (de către organele fiscale şi implicit instanţa de fond) a bunurilor care au făcut obiectul tranzacţiilor şi nici dacă acestea au fost destinate realizării de operaţiuni taxabile, astfel încât, să rezulte îndeplinirea condiţiei expres prevăzută de legiuitor pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Instanţa de fond a reţinut că, de fapt, dată fiind valoarea facturii x/24.01.2014 în sumă de 36.007.879 RON şi a împrejurării că obiectul vânzării l-a reprezentat întreg B. - mai puţin terenul, a reţinut şi că, vânzarea unor construcţii nu se putea perfecta în mod legal printr-un act sub semnătură privată, iar actul autentic nu se putea încheia întrucât construcţiile nu erau înscrise în cartea funciară. Instanţa de fond nu a aplicat greşit prevederile art. 1657 C. civ., de altfel nici nu a fost sesizată cu analiza acestor dispoziţii legale, analiza acesteia a fost efectuată prin raportare la TVA deductibil în sumă de 6.969.267 RON, care a avut la bază factura nr. x/24.01.2014 emisă de B. S.A..

Cu privire la efectele deciziei civile nr. 371/Ap/2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, instanţa de fond nu a pronunţat hotărârea cu nerespectarea art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, instanţa de fond nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii şi nici rolul şi funcţiile instanţelor de judecată.

Instanţa de fond a analizat acest motiv invocat de către recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi, prin raportare la aspectele invocate şi de către pârâte. Corect şi legal a reţinut instanţa că, înscrierea la masa credală nu are nicio importanţă în prezenta cauză în care se analizează - deductibilitatea sau nedeductibilitatea TVA.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. Fotbal Club Braşov S.A. - în faliment - prin Lichidator Judiciar CII A. împotriva sentinţei nr. 74/2021 din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2023.