Confidentiality of judicial personnel claims: Territorial competence conflict resolved via optional venue choice under Art. 127 CPC

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I Civilă la data de 08.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. (grefier în cadrul Tribunalului Gorj până la data de 01.11.2020, dată la care raporturile de muncă au încetat, prin pensionare) a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel Craiova, obligarea acestora, în conformitate cu art. 69 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 republicată, la plata indemnizaţiei egală cu 3 salarii de bază de încadrare brute cu plata dobânzilor de întârziere şi rata inflaţiei de la data stabilirii dreptului respectiv (07.04.2021) şi până la data plăţii efective.

La primul termen de judecată stabili în cauză (8 iunie 2023), instanţa a invocat cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş şi a rămas în pronunţare cu privire la aceasta.

Prin sentinţa civilă nr. 722/PI din 8 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Timiş – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel Craiova, în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiş a reţinut că pretenţiile reclamantei, care este pensionară şi are domiciliul în Târgu-Jiu, judeţul Gorj, reprezintă un litigiu de muncă, tribunalul având competenţa materială de a soluţiona conflictul de muncă, în vreme ce competenţa teritorială este dată, ca regulă, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, evocând dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, prima instanţă de conflict a apreciat că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamanta este pensionară, astfel că nu a formulat o cerere de chemare în judecată "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia", fiind, însă, aplicabile prevederile de drept comun din legislaţia muncii în ce priveşte instanţa competentă, respectiv art. 269 alin. (2) din Codul muncii cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Aşadar, ţinând cont că, la momentul formulării acţiunii, reclamanta domiciliază în circumscripţia Tribunalului Gorj, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Gorj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 11 iulie 2023, sub acelaşi număr de dosar.

La primul termen de judecată stabilit în cauză (14 septembrie 2023), instanţa, constatând că nu există complet legal constituit ca urmare a expirării mandatelor asistenţilor judiciari, a dispus amânarea cauzei la data de 26.10.2023, termen la care instanţa a rămas în pronunţare pe excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale invocată din oficiu.

Prin decizia nr. 1075/2023 din 26 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Gorj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel Craiova, în favoarea Tribunalului Timiş. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Gorj şi Tribunalul Timiş, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Gorj a reţinut că instanţa este învestită de reclamantă cu soluţionarea litigiului având ca obiect obligarea pârâţilor Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel Craiova, în calitate de foşti angajatori, în conformitate cu art. 69 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 republicată, la plata indemnizaţiei egală cu 3 salarii de bază de încadrare brute cu plata dobânzilor de întârziere şi rata inflaţiei de la data stabilirii dreptului respectiv - 07.04.2021 şi până la data plăţii efective, cauza dedusă judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 266, 269 alin. (1)-(2) din Codul muncii republicat, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, precum şi dispoziţiile art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora tribunalul soluţionează în primă instanţă conflictele individuale de muncă, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă fiind adresate tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, apreciind că, în baza dispoziţiilor legale mai sus enunţate coroborat cu natura litigiului şi domiciliul reclamantei, competenţa de soluţionare a cauzei ar reveni Tribunalului Gorj.

Cu toate acestea, cea de a doua instanţă de conflict a reţinut că, în considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., în cazul în care cererea se introduce împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii, devin incidente prevederile art. 127 alin. (2)1 raportat la art. 127 alin. (2) C. proc. civ., situaţie în care reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în care se află instanţa ce ar fi competentă.

De asemenea, a mai arătat că, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în paragraful 47 al Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 C. proc. civ. (...), că reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.».

Constatând, aşadar, că norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă, aplicând regula generală în materie de competenţă, fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate, cea de a doua instanţă de conflict a reţinut că suntem în prezenţa unei competenţe teritoriale alternative, reclamanta având posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliul său, Tribunalul Gorj, şi un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Craiova.

Întrucât reclamanta şi-a exercitat dreptul de opţiune prin introducerea acţiunii la o instanţă de acelaşi grad cu instanţa căreia i-ar reveni în mod obişnuit competenţa de soluţionare a cauzei, sesizând Tribunalul Timiş în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 raportat la art. 127 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Gorj a statuat că respectiva instanţă este competentă să soluţioneze cauza, dreptul de opţiune aparţinând în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că Tribunalul Timiş a devenit competent teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura dreptul de opţiune al părţii.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş. Totodată, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Gorj şi Tribunalul Timiş, iar, în temeiul art. 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la 29 noiembrie 2023, sub acelaşi număr de dosar (435/30/2023).

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Tribunalul Timiş şi Tribunalul Gorj – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că reclamanta, grefier în cadrul Tribunalului Gorj până la 01.11.2020, când a fost eliberată din funcţie ca urmare a pensionării, a învestit Tribunalul Timiş cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, solicitând plata unei indemnizaţii egale cu 3 salarii de bază de încadrare brute cu plata dobânzilor de întârziere şi rata inflaţiei de la data stabilirii dreptului respectiv (07.04.2021) şi până la data plăţii efective.

Prin urmare, reclamanta, grefier pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Timiş cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţi fiind Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel Craiova.

Aşadar, având în vedere că, în speţă, reclamanta, cu domiciliul în municipiul Tg-Jiu, a îndeplinit funcţia de grefier la Tribunalul Gorj, fiind eliberată din funcţie la data de 01.11.2020, ca urmare a pensionării, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, potrivit art. 269 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii (forma în vigoare la data sesizării instanţei – 08.02.2023), raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalului în a cărui circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Gorj.

Însă, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.: "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă reţine că reclamanta a activat în calitate de grefier în cadrul Tribunalului Gorj până la data de 01.11.2020 când a fost eliberată din funcţie ca urmare a pensionării, iar pârâţii chemaţi în judecată sunt Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel Craiova.

Prin urmare, având în vedere că, la momentul introducerii acţiunii, reclamanta nu se află în ipoteza prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., adică nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Gorj), în speţă, este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Prin urmare, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată (art. 127 alin. (2)1 teza a doua C. proc. civ.), fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

În speţă, reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Timiş, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Craiova de care aparţine Tribunalul Gorj, instanţa care ar fi fost competentă să judece litigiul.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamanta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Timiş, această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.