Res judicata effect of unappealed interlocutory order rejecting procedural exception; appellate court barred from reexamining defense

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la10.09.2020, pe rolul Tribunalului Harghita, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Bilbor şi UAT Comuna Bilbor, să constate nulitatea de drept a clauzei cuprinse la punctul 4, art. 9 din contractul de concesiune nr. x/20.09.2000 şi să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de tribunal.

Prin încheierea de şedinţă din data de 2 februarie 2021, Tribunalul Harghita, secţia civilă a respins excepţia prezumţiei de lucru judecat, invocată de pârâţi, iar prin sentinţa civilă nr. 136/16 februarie 2021, Tribunalul Harghita a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contardictoriu cu pârâţii Consiliul Local Bilbor şi UAT Comuna Bilbor.

3. Hotărârea pronunţată, în apel, de curtea de apel.

Prin decizia civilă 320A din 7 decembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Prin decizia civilă nr. 214/A din 24 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 136/16.02.2021 a Tribunalului Harghita.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând decizia atacată ca fiind nelegală şi netemeinică pentru motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 7 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că, prin încheierea interlocutorie din 2 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Harghita a fost respinsă excepţia puterii lucrului judecat invocată de pârâţi, prin întâmpinare, în raport de decizia nr. 36/2008, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Ulterior, fără ca pârâţii să formuleze apel împotriva acestei soluţii, au reiterat aceeaşi excepţie, direct prin întâmpinarea la apelul reclamantei, ignorând autoritatea de lucru judecat dobândită de soluţia de respingere a excepţiei.

Arată recurenta că a învederat instanţei de apel faptul că, în conditiile în care nu a fost atacată încheierea prin care s-a respins excepţia puterii lucrului judecat, această excepţie nu mai poate fi reiterată, întrucât soluţiea dată a intrat în autoritate de lucru judecat prin neapelare, aspecte faţă de care instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun fel.

Conform prevederilor exprese şi imperative ale art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte inclusiv soluţia dată asupra unei excepţii procesuale având, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Întrucât pârâţii nu au atacat această soluţie de respingere a excepţiei dispusă prin încheierea din 02.02.2021, excepţia puterii lucrului judecat nu mai putea fi reiterată în întâmpinarea la apelulul reclamantei, cu ignorarea soluţiei rămase definitive prin neapelare.

Toate cele trei condiţii ale autorităţii de lucru judecat sunt îndeplinite cu privire la soluţia de respingere a excepţiei puterii/prezumţiei lucrului judecat prin încheierea din data de 02.02.2021, respectiv: există identitate de părţi - părţile prezentului dosar nr. x/2020 în cele două etape - fond şi apel; există identitate de obiect - acelaşi litigiu, respectiv prezentul dosar nr. x/2020 în cele două etape - fond şi apel; există identitate de cauză - aceeaşi excepţie a puterii/prezumţiei lucrului judecat, reiterată în întâmpinarea la apelul subscrisei, fără apelarea soluţiei de respingere a excepţiei, chestiune litigioasă deja tranşată la fond prin încheierea din data de 02.02.2021.

În concluzie, soluţia de respingere a excepţiei puterii lucrului judecat dispusă prin încheierea din 02.02.2021 a dobândit autoritate de lucru judecat, prin neapelare, motiv pentru care apreciază că este întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, solicitând instanţei de recurs să constate că instanţa de apel a încălcat normele înscrise în art. 235 C. proc. civ. raportat la art. 248 alin. (5) C. proc. civ. şi la art. 466 alin. (4) C. proc. civ., ale art. 430 C. proc. civ., precum şi cele ale art. 431 C. proc. civ. neregularitate faţă de care apreciază că se impune casarea deciziei atacte şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., recurenta a aratat că deşi a invocat, cu privire la excepţia puterii lucrului judecat atât impedimentele de natură procedurală - imposibilitatea reluării excepţiei pentru motivul tranşării definitive a acestei chestiuni prin încheiere neatacată, respectiv ca urmare a autorităţii de lucru judecat, cât şi impedimente de fond - neîntrunirea cerinţelor proprii puterii lucrului judecat, instanţa de apel nu le-a analizat.

Arată recurenta că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile prezumţiei/puterii lucrului judecat întrucât instanţa, în litigiul anterior, nu a tranşat problema nulităţii clauzei, ci s-a pronunţat pe o apărare privind aplicarea Deciziei în interesul legii nr. XI/24.10.2005, invocându-se caracterul abuziv al clauzei, lucrul judecat anterior fiind neaplicarea acestei decizii în interesul legii pentru clauza respectivă. De asemenea, instanţa, în litigiul anterior, nu s-a pronunţat pe nulitatea clauzei în raport de dispoziţiile art. 5 şi art. 9 din O. U.G. nr. 9/2000, ci pe aplicabilitatea Deciziei în interesul legii nr. XI/24.10.2005.

Cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. 2357/05.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, puterea lucrului judecat presupune o identitate de chestiuni juridice litigioase, ceea ce înseamnă că trebuie să fie vorba de unul şi acelaşi lucru judecat, aspectele litigioase în discuţie trebuie să fie identice, ceea ce nu este cazul în litigiul de faţă. Prin urmare, apreciază recurenta că nu există identitate de lucru judecat, întrucât prin prezentul litigiu nu s-a pus problema aplicării Deciziei în interesul legii nr. XI/24.10.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 214/A/24.02.2022 şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen, intimatele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bilbor şi Consiliul Local al Comunei Bilbor au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, au susţinut că decizia atacată îndeplineşte cerinţele art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a analizat în concret şi complet toate apărările recurentei.

Astfel, din perspectiva efectului negativ al autorităţii lucrului judecat, Curtea a reţinut că litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2016 nu îmmpiedică o nouă judecată în care reclamantul să solicite instanţei să analizeze legalitatea unei clauze din contractul de concesiune, deoarece nu se poate reţine tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, obiectul fiind elementul ce diferenţiază prezentul litigiu de cel invocat de pârâţi în susţinerea excepţiei.

Însă, instanţa de apel a constatat că cel de-al doilea efect al autorităţii de lucru judecat, efectul pozitiv al acestuia, trebuie avut în vedere la analiza pe fond a acţiunii deduse judecăţii. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat aduce în cadrul celui de-al doilea proces elemente de fond care nu pot fi ignorate şi pe care instanţa trebuie să-şi fundamenteze soluţia.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că în decizia civilă nr. 36 din 07.02.2018, Tribunalul Harghita a analizat apărările reclamantei A. S.R.L., inclusiv cu privire la încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 9/2000 a clauzelor cuprinse în art. 9 din contractul de concesiune, iar instanţa a stabilit că aceste clauze sunt legale şi a obligat reclamanta la plata majorărilor prevăzute în contract, motiv pentru care a respins apelul.

Cu ocazia dezbaterilor din data de 17 februarie 2022, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor apărările formulate de Comuna Bilbor, referitoare la dosarul nr. x/2016, iar în cuprinsul deciziei recurate s-a răspuns, motivat, apărărilor recurentei.

În aceste condiţii, apreciază că hotărârea din apel cuprinde motivele ce au format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei, acestea fiind clare, fără a cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, astfel încât s-a apreciat că recursul este nefondat.

Referitor la motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 7 C. proc. civ., intimaţii au apreciat că acestea vizează aceeaşi problemă de drept, respectiv autoritatea de lucru judecat a încheierii din 02 februarie 2021 a Tribunalului Harghita, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei prezumţiei de lucru judecat. Chiar dacă, prin încheierea din data de 2 februarie 2021, s-a respins prezumţia de lucru judecat, iar această încheiere nu a fost atacată, excepţia prezumţiei se manifestă, în plan procedural, ca un mijloc de probă, de natură a demonstra un aspect al raporturilor juridice dintre părţi, astfel încât în mod corect instanţa de apel, judecând într-o cale devolutivă de atac, a avut în vedere toate motivele, mijloacele de apărare şi dovezile invocate în faţa primei instanţe şi în apel.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că recursul declarat este fondat, pentru considerentele care succed:

Recurenta a criticat hotărârea instanţei de apel arătând, pe de o parte, că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a soluţiei de respingere a excepţiei puterii lucrului judecat, dată prin încheierea din 02.02.2021, având în vedere că respectiva încheiere nu a fost atacată cu apel de pârâţii-intimaţi, iar, pe de altă parte, a pretins că au fost încălcate normele de procedură, prin reanalizarea şi admiterea, de către instanţa de apel, a excepţiei prezumţiei lucrului judecat, în condiţiile în care soluţia de respingere a excepţiei, în etapa fondului, prin încheierea din 02.02.2021 a rămas definitivă, prin neapelare.

Punându-se problema încălcării autorităţii lucrului judecat a încheierii din 02.02.2021 a Tribunalului Harghita, reglementată în art. 430 C. proc. civ., cât şi încălcarea unor dispoziţii de ordin procedural, Înalta Curte va examina, prin considerente comune, susţinerile recurentei din perspectiva incidenţei motivelor de casare înscrise în art. 488 alin. (1), pct. 5 şi 7 C. proc. civ., care se vădesc a fi întemeiate.

Astfel, Înalta Curte reţine că, prin încheierea nr. 1 din 02.02.2021, prima instanţă a respins excepţia puterii lucrului judecat, invocată de pârâţi, iar, pe fondul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 136/16.02.2021 a Tribunalului Harghita, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

În speţă, prin demersul judiciar care face obiectul prezentului dosar, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bilbor şi Consiliul Local al Comunei Bilbor, constatarea nulităţii de drept a clauzei cuprinsă în punctul 4, art. 9 din contractul de concesiune nr. x/20.09.2000, motivat de faptul că în contractul de concesiune, încheiat între părţi, a fost inserată o clauză privind plata unor penalităţi de întârziere care contravine dispoziţiilor art. 5 raportat la art. 9 din O.G. nr. 9/2000, ceea ce ar atrage nulitatea de drept a clauzei respective.

Prin întâmpinarea de la fond, pârâţii au invocat excepţia puterii lucrului judecat, excepţie care a fost pusă în discţia părţilor în etapa fondului la termenul de judecată din 02.02.2021, ocazie cu care tribunalul a dispus respingerea acesteia.

Conform art. 235 C. proc. civ., încheierea prin care instanţa soluţionează o excepţie procesuală constituie o încheiere interlocutorie, de care instanţa de judecată este legată, fără posibilitatea de a reveni asupra celor decise în cuprinsul acesteia.

Împotriva încheierilor interlocutorii se poate face apel, potrivit art. 466 alin. (4) raportat la art. 248 alin. (5) C. proc. civ., numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, încheierea din 02.02.2021 a Tribunalului Harghita nu a fost atacată de pârâţi pe calea apelului principal sau a apelului incident (prin care să urmărească schimbarea hotărârii primei instanţe, care să corespundă interesului lor, fie în sensul de a surmonta, fie în sensul de a consolida situaţia juridică stabilită prin hotărârea supusă căii de atac) şi, ca atare, soluţia instanţei de fond, privind respingerea excepţiei puterii lucrului judcat a dobândit, prin neapelare, autoritate de lucru judecat relativ la această chestiune litigioasă, conform art. 430 C. proc. civ.

Aşadar, întrucât excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe şi a fost respinsă printr-o încheiere interlocutorie, ce nu a fost acată de pârâţii Consiliul Local al Comunei Bilbor şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bilbor, în scopul de a obţine schimbarea soluţiei date excepţiei, în raport cu poziţia lor procesuală şi cu drepturile pretinse în cadrul litigiului, rezultă că problema de drept tranşată, privind excepţia puterii lucrului judecat, a dobândit caracter definitiv, potrivit art. 634, alin. (1), pct. 3 C. proc. civ.

Singura modalitate de desfiinţare a încheierii prin care a fost soluţionată chestiunea litigioasă era cea a exercitării căilor de atac, astfel încât, în lipsa declarării unui apel principal/incident de către pârâţii-intimaţi, aceştia nu puteau obţine desfiinţarea încheierii din 02.02.2021, prin reiterarea excepţiei în cuprinsul întâmpinării depusă în calea de atac a apelului, declarată de partea adversă.

Cu toate acestea, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că din perspectiva efectului negativ al autorităţii lucrului judecat, litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2016 nu împiedică o nouă judecată în care reclamantul să solicite instanţei analizarea legalităţii unei clauze din contractul de concesiune, deoarece nu există triplă identitate de obiect, cauză şi părţi. Pe de altă parte, din perspectiva celui de-al doilea efect al autorităţii de lucru judecat, a apreciat că efectul pozitiv al hotărârii trebuie avut în vedere la analiza pe fond a acţiunii. Astfel, în pronunţarea soluţiei, Curtea de Apel a reţinut că, în cuprinsul deciziei civile nr. 36/07.02.2018, Tribunalul Harghita a analizat apărările reclamantei A. S.R.L., inclusiv cu privire la încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 9/2000 a clauzelor din art. 9 din contractul de concesiune, fiind stabilită legalitatea clauzelor respective, drept pentru care reclamanta a fost obligată la plata majorărilor prevăzute în contract.

Înalta Curte reţine că legea procesual civilă stabileşte că autoritatea de lucru judecat se ataşează hotărârii prin care se soluţionează în tot sau în parte fondul procesului, dar şi atunci când se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural (art. 430 alin. (1) C. proc. civ.), precum şi asupra unei chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor (art. 430 alin. (2) C. proc. civ.). Având în vedere că o excepţie procesuală, un incident procedural sau o chestiune litigioasă poate fi soluţionat(ă) şi printr-o încheiere interlocutorie, efectul autorităţii de lucru judecat operează şi în privinţa acestora, încheierile fiind hotărâri ale instanţei, astfel cum prevede art. 424 alin. (5) C. proc. civ., iar art. 235 C. proc. civ. dispune, în mod expres, că instanţa este legată de încheierile interlocutorii.

Or, în contextul în care instanţa de apel nu a fost învestită cu un apel declarat de pârâţi împotriva încheieierii din 02.02.2021, prin care le-a fost respinsă excepţia puterii lucrului judecat, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe (din perspectiva propriului interes, opus părţii potrivnice), rezultă că excepţia soluţionată de prima instanţă nu putea fi repusă în discuţie decât ca motiv de nelegalitate în cadrul căilor legale de atac şi nu reiterată direct în întâmpinarea formulată la apelul părţii adverse.

În consecinţă, fără a exista apel împotriva încheierii din 02.02.2021, Curtea de Apel a procedat greşit la reanalizarea excepţiei puterii lucrului judecat şi, substituind motivarea hotârârii primei instanţe, care a analizat, pe fond, pretenţiile reclamantei-apelante, a dat eficienţă efectului pozitiv a deciziei civile nr. 36/07.02.2018 a Tribunalul Harghita. Procedând la schimbarea soluţiei date excepţiei, instanţa de apel a încălcat normele imperative înscrise în art. 430 C. proc. civ., respectiv autoritatea de lucru judecat a soluţiei dispusă prin încheierea din 02.02.2021.

Nelegalitatea deciziei recurate este atrasă şi de incidenţa cazului de casare înscris în art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva nemotivării hotărârii în privinţa apărărilor formulate de apelanta-reclamantă cu privire la excepţia puterii lucrului judecat, învocată de intimaţii-pârâţi în cuprinsul întâmpinării la apelul declarat.

Relativ la acestă excepţie, prin concluzii scrise, reclamanta-apelantă a formulat apărări prin care semnalase atât impedimente de ordin procedural, privind imposibilitatea reluării analizării excepţiei puterii lucrului judecat pentru motivul tranşării definitive a acestei chestiuni, prin încheiere neatacată, cât şi chestiuni de fond, referitoare la neîndeplinirea condiţiilor privind puterea lucrului judecat.

Or, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel s-a rezumat practic să îmbrăţişeze doar susţinerile intimaţilor relativ la efectul pozitiv al deciziei civile nr. 36/07.02.2018 a Tribunalul Harghita, fără a examina şi răspunde apărărilor invocate de către reclamantă, care se refereau la împrejurarea că excepţia nu putea fi analizată în lipsa unei căi de atac împotriva încheierii din 02.02.2021. Deopotrivî, nelegalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel este atrasă şi de lipsa motivării care (prin înlăturarea apărărilor reclamantei) să justifice întrunirea condiţiilor specifice efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat al hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2016.

Cum motivarea hotărârii judecătoreşti, ce formează obiect de critică în recurs, nu respectă cerinţele impuse de art. 425, alin. (1), lit. b) C. proc. civ. de natură a oferit garanţiile procesuale impuse de exigenţa dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte va reţine că, în lipsa unei examinări reale şi concrete a apărărilor reclamantei şi a unui răspuns specific şi explicit la aceste apărări formulate în apel, critica recurentei se vădeşte a fi întemeiată şi va atrage incidenţa motivului de casare evocat.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului reclamantei, în raport de chestiunile de drept stabilite cu titlu definitiv prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 214/A din 24 februarie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2023.