Cassation inadmissibility in labor disputes: exclusion of appeals against employment conflict decisions under Art. 483(2) CPC
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court decisions that had rejected the plaintiff's claims and leaving the prior rulings in force. The dispute involved a civil action by an employee against her employer and a supervisor for workplace harassment, discrimination, and defamation, with the first instance court having previously dismissed the action due to the supervisor's lack of passive procedural standing and finding the claims unsubstantiated against the employer. The decisive legal basis for the dismissal was Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which expressly excludes from cassation review decisions rendered in labor conflict matters, alongside Article 457 regarding the principle of legality of judicial remedies; consequently, the court also denied the defendant's request for litigation costs due to insufficient proof of the attorney's fees.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ, art. 452 C. proc. civ; Cassation inadmissibility in labor disputes: exclusion of appeals against employment conflict decisions under Art. 483(2) CPC: Instanţa supremă reţine că, faţă de faptul că prin încheierea din 13 aprilie 2022, Tribunalul Bacău – secţia I Civilă a respins excepţia necompetenţei materiale şi a constatat că procesul vizează soluţionarea unui conflict de muncă în legătură cu executarea unui contract individual de muncă, în sensul art. 266 Codul muncii, decizia recurată a fost pronunţată în materia litigiilor de muncă, în calea de atac a apelului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – secţia I Civilă la 31 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Biblioteca Judeţeană "C.Sturdza" Bacău (angajator) şi B. (şef birou), solicitând obligarea acestora la acoperirea prejudiciului ce i-a fost adus prin comportamentul pârâtelor ce a constat în hărţuire la locul de muncă, discriminare şi desconsiderarea persoanei reclamantei, pe care l-a evaluat la suma de 10.000 RON.
La termenul de la 11 aprilie 2022, instanţa a dispus introducerea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Tribunalul Bacău – secţia I Civilă a respins excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâte, cu motivarea că "prin petitul acţiunii, sunt solicitate despăgubiri pentru acţiuni de discriminare, hărţuire şi comportament inadecvat, atingere adusă demnităţii etc. S-a afirmat că aceste acţiuni au fost îndreptate de către angajator faţă de angajatul său, în cadrul unui raport de muncă, astfel încât este corectă concluzia că litigiul vizează soluţionarea unui conflict de muncă în legătură cu executarea contractului individual de muncă, în înţelesul pe care art. 266 Codul muncii îl dă acestei sintagme."
Prin sentinţa civilă nr. 807 din 3 octombrie 2023, Tribunalul Bacău – secţia I Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., invocată de aceasta prin întâmpinare, şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B., Biblioteca Judeţeană "C.Sturza" Bacău şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. A fost obligată reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A..
Prin decizia nr. 472/2023 din 9 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău – secţia I Civilă a respins apelul.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii atacate.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Autoarea căii de atac arată că decizia recurată nu este motivată, că i s-a încălcat dreptul la apărare deoarece i-a fost respinsă cererea de probe formulată în apel şi că nu au fost analizate faptele prezentate de reclamantă.
Recurenta-reclamantă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursului.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Biblioteca Judeţeană "C.Sturza" Bacău a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Recursul vizează decizia nr. 472/2023 din 9 iunie 2023 a Curţii de Apel Bacău – secţia I Civilă, pronunţată într-un litigiu având ca obiect obligarea pârâtelor la acoperirea prejudiciului ce i-a fost adus reclamantei prin comportamentul acestora.
Instanţa supremă reţine că, faţă de faptul că prin încheierea din 13 aprilie 2022, Tribunalul Bacău – secţia I Civilă a respins excepţia necompetenţei materiale şi a constatat că procesul vizează soluţionarea unui conflict de muncă în legătură cu executarea unui contract individual de muncă, în sensul art. 266 Codul muncii, decizia recurată a fost pronunţată în materia litigiilor de muncă, în calea de atac a apelului.
Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are şi valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea unei hotărâri judecătoreşti.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi dând eficienţă prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 472/2023 din 9 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia I Civilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, formulată de intimata-pârâtă B.. Instanţa supremă reţine că, în aplicarea art. 494 raportat la art. 452 C. proc. civ., pentru a se acorda cheltuielile de judecată, partea care le solicită trebuie să facă dovada existenţei acestora. Faţă de faptul că partea a depus la dosar chitanţa nr. x din 3 noiembrie 2023, conform înscrisului aflat la fila x, fără a avea indicat numărul dosarului în legătură cu care a fost acordată asistenţa juridică, numărul facturii fiscale sau numărul contractului de asistenţă juridică şi fără a fi însoţită de factura fiscală, instanţa supremă constată că nu a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 472/2023 din 9 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia I Civilă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-pârâtă B..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2024.