Wage-claim revision rejected as time-barred; prior annulment of enforcement acts stands.

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 12.10.2023, sub nr. x/2023, revizuenţii A. şi B. au solicitat repunerea în termenul de exercitare a căii de atac, respectiv au solicitat anularea sentinţei nr. 3065/28.06.2022 a Judecătoriei Târgu-Mureş şi a deciziei nr. 160/21.03.2023 a Tribunalului Mureş, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2021, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În prealabil, referitor la termenul de formulare a căii de atac, revizuenţii au solicitat, în temeiul art. 186 alin. (1) şi alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., repunerea în termenul de exercitare a căii de atac.

În dezvoltarea cererii formulate, revizuenţii au arătat că sentinţa nr. 3065/28.06.2022 a Judecătoriei Târgu-Mureş a rămas definitivă prin decizia nr. 160/21.03.2023 a Tribunalului Mureş, decizie care le-a fost comunicată în data de 30.08.2023.

În speţă, considerentele hotărârii sunt decizorii, în sensul că dezleagă un aspect esenţial (prescripţia executării), pe care se spriiină soluţia din dispozitiv.

Au arătat că, fără a lectura considerentele deciziei, au fost în imposibilitate obiectivă de a observa incidenţa cazului de revizuire invocat, iar natura potrivnică, contradictorie, a hotărârii este urmarea motivelor avute în vedere la soluţionare şi nu a soluţiei în sine.

Decizia atacată constată intervenirea prescripţiei şi pierderea forţei executorii a titlului, dar nu face această constatare prin dispozitiv, ci doar în considerente, aspect care atrage curgerea termenului de introducere a revizuirii de la momentul comunicării deciziei.

În acest sens, au invocat inclusiv că practica judecătorească a Tribunalului Mureş în materie este de anulare a întregii executări, cu motivarea că, deşi executarea silită nu este prescrisă, aşa cum se invoca de către debitor, totuşi nu poate continua, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 114/2018, care suspendă de drept toate executările silite şi obligă la plata eşalonată a sumelor recunoscute cu titlu salarial pe o perioadă de 5 ani.

Ca atare, deşi completele de judecată din cadrul Tribunalului Mureş au anulat toate actele de executare, raportat strict la motivarea acestor soluţii, debitorii Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Alba Iulia au acceptat debitele calculate prin expertize şi au început efectuarea plăţilor eşalonate pe o perioadă de 5 ani către judecătorii creditori, sens în care au făcut trimitere la decizia nr. 384/2022 a Tribunalului Mureş.

Aşadar, revizuenţii au arătat că, în momentul pronunţării deciziei nr. 160/21.03.2023 a Tribunalului Mureş, nu aveau niciun motiv de îngrijorare asupra soluţiei, aşteptând o motivare similară, într-o contestaţie împotriva unui titlu deja validat ca având forţă executorie pentru unul dintre creditori.

Au invocat drept aspect suplimentar, pentru a întări caracterul temeinic justificat al motivelor de întârziere, aşa cum sunt precizate la art. 186 alin. (1) C. proc. civ., că din completul de judecată a făcut parte acelaşi judecător care a pronunţat soluţia în dosarul colegului lor, motiv pentru care au arătat că au fost în imposibilitate obiectivă de a formula o cale extraordinară de atac după pronunţarea deciziei, care nu apărea necesară în acel moment, neputându-se identifica vreun motiv de revizuire, motiv pentru care termenul de 30 de zile ar trebui să curgă de la comunicarea întregii decizii, pentru respectarea dreptului de acces la justiţie.

De asemenea, au mai precizat revizuenţii şi că decizia nr. 160/21.03.2023 a Tribunalului Mureş le-a fost comunicată în data de 30.08.2023, perioadă în care se aflau în concediu de odihnă în străinătate (23.08 - 10.09.2023), neavând nicio rudă apropiată în Şelimbăr sau în Sibiu, căreia să îi acorde încrederea deschiderii corespondenţei.

Aşadar, consideră au fost în imposibilitate obiectivă de a lua cunoştinţă de hotărârea atacată la data comunicării, fapt ce prorogă termenul de formulare a prezentei căi de atac până în data de 10 octombrie 2023.

Pe fondul cererii de revizuire, au arătat că, prin sentinţa nr. 112/10.11.2008, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia nr. 757/15.06.2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu au fost obligaţi, în favoarea revizuenţilor, la acordarea drepturilor băneşti, reprezentând drepturi salariale rezultate din diferenţa dintre salariul încasat şi cel prevăzut în Anexa nr. 1 lit. A) pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcţiilor exercitate de către fiecare dintre revizuenţi, aferent perioadei 10.04.2006-10.11.2008 şi în continuare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.

Drepturile acordate prin această hotărâre au fost achitate de Tribunalul Sibiu conform eşalonării prevăzute de O.G. nr. 71/2009, ultima plată fiind efectuată în data de 18.11.2015.

Prin încheierea nr. 3/21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2008, a fost lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 112/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, în sensul că diferenţele de drepturi salariale dintre salariul încasat de petenţi şi cel prevăzut în Anexa A pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006 au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de bază lunară de încadrare, fiind datorate şi pentru viitor, începând cu data acordării lor şi până la încetarea stării de discriminare.

Arată că, în data de 10.11.2021, au solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu menţionat anterior, sens în care, prin încheierea nr. 4153/CC/2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Alba Iulia, a fost încuviinţată executarea silită a debitorilor Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu, de către BEJ C., în dosarul de executare nr. 1884/2021.

Debitorii au formulat contestaţie la executare, iar prin sentinţa nr. 3065/28.06.2022, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. x/2021, s-a admis, în parte, contestaţia formulată şi precizată de Tribunalul Sibiu.

Prin decizia nr. 160/21.03.2023, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă în dosarul nr. x/2021, s-a dispus admiterea apelului declarat de apelantul Tribunalul Sibiu şi a fost schimbată, în parte, încheierea atacată, în sensul că au fost anulate toate actele şi formele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1884/2021 al BEJ C..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că "(...) în cauză, hotărârea judecătorească a fost pusă în executare de Tribunalul Sibiu, iar ultima plată a avut loc la data de 18.11.2015. Cererea de executare silită formulată de intimaţii creditori pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 112/2008, lămurită prin încheierea nr. 3 din 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost făcută după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 706 C. proc. civ., care s-a împlinit la data de 18.11.2018. Mai mult, chiar dacă am considera că cererea de lămurire a unei hotărâri judecătoreşti ar putea duce la curgerea unui nou termen de prescripţie, observăm că cererea de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării sentinţei civile nr. 112/2008 a fost formulată la data de 22.11.2021 (dată eronată, 20.10.2020), dată la care se împlinise termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită."

Această constatare a instanţei intră în vădită contradicţie cu cele constatate în mod definitiv prin încheierea civilă nr. 3/21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă prin decizia nr. 103/2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, referitoare la existenţa în continuare a stării de discriminare faţă de salariile procurorilor din cadrul DNA şi DIICOT, caracterul actual şi cert al drepturilor cuvenite ca urmare a lămuririi şi, implicit, inexistenţa prescripţiei dreptului la acţiune.

Intimatul Tribunalul Sibiu a invocat intervenirea prescripţiei în dosarul nr. x/2008, ocazie cu care curtea de apel a reţinut, în considerentele încheierii de lămurire pronunţate, că lămurirea de dispozitiv nu este supusă niciunui termen de prescripţie (general sau special) şi că prescripţia, ca mod de stingere a obligaţiei, reglementat ca atare de art. 1.091 C. civ. de la 1864, sub imperiul căruia a fost pronunţată sentinţa civilă a cărei lămurire se cere, nu mai poate fi incidentă după pronunţarea hotărârii şi dobândirea, de către aceasta, a puterii de titlu executoriu.

Precizează că este evident că instanţa are în vedere prescripţia dreptului material la acţiune.

Cu alte cuvinte, făcând trimitere la dispoziţiile art. 1.091 C. civ. de la 1864, instanţa stabileşte, cu putere de lucru judecat, că la momentul analizării cererii de lămurire, 21.01.2021, obligaţia debitorilor nu poate fi considerată stinsă prin prescripţie.

Mai mult decât atât, lecturarea integrală a considerentelor, atât din încheiere, cât şi din decizia nr. 103/2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, nu lasă loc la niciun fel de interpretare asupra existenţei şi caracterului actual al creanţei revizuenţilor, în legătură cu care arată că li se cuvine neîntrerupt, din 2009 până în anul 2021 şi în continuare, până la încetarea stării de discriminare, drepturi care nu le-au fost acordate efectiv pentru că titlul executoriu nu a fost clar în ceea ce priveşte întinderea reală şi corectă a creanţei.

Aşadar, respingerea apărărilor privind intervenirea prescripţiei, coroborat cu cele stabilite de instanţă referitor la starea de discriminare neînlăturată, demonstrează că, în anul 2021, dreptul material, concret, al revizuenţilor a fost recunoscut, cu putere de lucru judecat, printr-o hotărâre definitivă.

În ceea ce priveşte decizia nr. 160/2023 a Tribunalului Mureş, arată că acesta a constatat ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită, aspect care, la o analiză superficială, nu încalcă cu nimic dreptul lor material.

Însă, odată recunoscut definitiv dreptul material, prin încheierea nr. 3/2021, următorul pas firesc este recuperarea sumelor cuvenite, altfel dreptul acordat ar fi unul iluzoriu.

Conform dispoziţiilor art. 706 C. proc. civ., dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar revizuenţii au formulat cerere de executare în noiembrie 2021, la mai puţin de un an de la data când, prin hotărâre definitivă, le-a fost recunoscută creanţa, hotărâre care se regăsea la dosarul cauzei.

Deşi, în mod formal, instanţa invocă prevederile procedurale din materia executării silite, în realitate, soluţia este în contradicţie flagrantă cu ceea ce a stabilit, cu putere de lucru judecat, curtea de apel.

Tribunalul Mureş afirmă că lămurirea de dispozitiv a fost formulată prea târziu, făcând o confuzie gravă între prevederile art. 443 C. proc. civ. (art. 2811 C. proc. civ. de la 1865) şi art. 712 alin. (2) C. proc. civ.

Temeiul juridic al lămuririi de dispozitiv a fost art. 2811 C. proc. civ. de la 1865, iar toate apărările pârâţilor, referitoare la inadmisibilitate, prescripţie, lipsă de interes, stingerea debitului prin executarea eşalonată din anii 2009 - 2015, au fost complet şi argumentat înlăturate de curtea de apel, care a recunoscut caracterul cert şi actual al creanţei din titlul executoriu, precum şi puterea executorie a acestuia la acel moment (ianuarie 2021).

În aceste condiţii, este inexplicabil cum Tribunalul Mureş afirmă, în esenţă, că revizuenţii ar fi solicitat prea târziu lămurirea, deşi art. 2811 C. proc. civ. de la 1865 nu prevedea un termen-limită, iar acest aspect a fost deja tranşat.

Într-adevăr, lămurirea întinderii creanţei, conform art. 712 alin. (2) C. proc. civ., trebuie făcută în interiorul termenului de prescripţie a executării, însă revizuenţii susţin că nu este incidentă această situaţie.

În mod exhaustiv, curtea de apel argumentează de ce dreptul material subzistă şi în anul 2021, în raport cu faptul că lămurirea de dispozitiv poate fi făcută oricând, atât timp cât întinderea titlului nu este clară.

Chiar dacă hotărârea pronunţată în procedura lămuririi de dispozitiv nu reprezintă un titlu executoriu nou, ci doar explică întinderea creanţei, modalitatea detaliată în care instanţa argumentează caracterul actual al dreptului material reprezintă o certificare a creanţei înseşi şi a faptului că aceasta nu s-a prescris.

În mod nejustificat, Tribunalul Mureş a atribuit cererii revizuenţilor un alt temei de drept, art. 712 alin. (2) C. proc. civ., şi a constatat indirect tardivitatea cererii de lămurire, lipsind, practic, de eficienţă o hotărâre judecătorească definitivă.

2. Deciziile împotriva cărora a fost formulată cererea de revizuire

Prin sentinţa nr. 3065/2022 din 28 iunie 2022, Judecătoria Târgu-Mureş, secţia civilă a admis, în parte, contestaţia la executare formulată şi a constatat că a intervenit prescripţia dreptului intimaţilor de a obţine, pentru perioada anterioară datei de 10.11.2021 (3 ani anteriori depunerii cererii de executare silită), executarea silită a diferenţei de drepturi salariale actualizate cu indicele de inflaţie, rezultată dintre sumele achitate până în prezent şi sumele ce se cuvin creditorului, recunoscute prin sentinţa nr. 112/10.11.2008, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2008, devenită irevocabilă prin decizia nr. 1352/2009 a Tribunalului Sibiu, astfel cum a fost lămurit potrivit încheierii civile din data de 21.01.2021 a Tribunalului Sibiu, pronunţată în dosar civil nr. x/2008, raportat la faptul că diferenţele de drepturi salariale dintre indemnizaţiile procurorilor de la DNA şi DIICOT, conform Anexei A pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, şi cele ale creditorului, recunoscute şi stabilite prin sentinţa menţionată, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de baza lunară de încadrare, fiind datorate şi pe viitor, începând cu data acordării lor şi până la încetarea stării de discriminare.

Prin decizia nr. 160/2023 din 21 martie 2023, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins apelul intimaţilor A. şi B. împotriva sentinţei; a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul Tribunalul Sibiu, de suspendare a executării silite în dosarul de executare nr. 1884/2021, aflat pe rolul BEJ C., până la soluţionarea apelului; a admis apelul contestatorului Tribunalul Sibiu şi a schimbat, în parte, încheierea atacată, în sensul că a anulat toate actele şi formele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1884/2021, aflat pe rolul BEJ C., şi încheierea nr. 4153/CC/24.11.2021, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2021, şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

3. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Tribunalul Sibiu a solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de exercitare a cererii de revizuire, respectiv respingerea căii de atac, ca tardiv formulată, iar pe fond, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen, intimatul a precizat, că, în conformitate cu prevederile art. 186 C. proc. civ., este necesar ca partea care nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul imperativ să facă dovada existenţei unor motive temeinic justificate, care exclud culpa părţii şi care au drept situaţie premisă ipoteza unei cauze obiective, apropiată forţei majore, care nu putea fi prevăzută sau depăşită de către cel în cauză.

În acest sens, a evocat practica instanţei supreme, prin care s-a stabilit că motivul de repunere în termen vizând necunoaşterea, până la momentul comunicării deciziei împotriva căreia este formulată calea de atac, a considerentelor acesteia nu reprezintă un motiv temeinic, în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

S-a arătat că revizuirea întemeiată pe nesocotirea autorităţii de lucru judecat poate viza doar soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri (art. 513 alin. (4) C. proc. civ.), fără a se analiza eventuala contrarietate între considerentele hotărârilor pronunţate.

Totodată, în speţă, invocat fiind motivul de revizuire bazat pe contrarietatea de hotărâri, în cazul căruia termenul de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, starea de fapt invocată ca motiv de repunere în termen, respectiv că revizuenţii s-au aflat în străinătate în perioada 23 august - 10 septembrie 2023, precum şi discuţiile cu privire la momentul comunicării deciziei civile nr. 160/2023 sunt irelevante.

Intimatul a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire, raportat la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care a menţionat că termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac.

Ultima hotărâre, în sensul dispoziţiilor legale anterior redate, este decizia civilă nr. 160 pronunţată de Tribunalul Mureş în data de 21 martie 2023, astfel încât, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut pentru formularea cererii de revizuire s-a împlinit în data de 21 aprilie 2023.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost depusă în octombrie 2023, cu încălcarea termenului de o luna imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire, intimatul a precizat că, pentru incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuie îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice.

În speţă, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între dosarul nr. x/2008 şi dosarul nr. x/2021 (efectul negativ al autorităţii de lucru judecat).

Pe de altă parte, ca manifestare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ceea ce a fost dezlegat pe cale jurisdicţională nu mai poate fi combătut între părţi, caz în care nu este oprită judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurată sarcina probei, instanţa neputând să ignore constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare.

Prin încheierea nr. 3 din 21 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererile petenţilor şi a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 112 din 10 noiembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2008, în sensul că diferenţele de drepturi salariale dintre salariul încasat de petenţi şi cel prevăzut în Anexa nr. 1 lit. A) pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006 au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de baza lunară de încadrare, fiind datorate şi pentru viitor, începând cu data acordării lor şi până la încetarea stării de discriminare.

Pentru a se pronunţa cu privire la cererea de lămurire, instanţa de judecată a reţinut ca aceasta "nu este supusă unui termen de prescripţie, general sau special, dimpotrivă o atare cerere poate fi promovată atât timp cât partea creditoare apreciază că obligaţia de plată corelativă dreptului care i-a fost recunoscut pe cale judecătorească nu a fost executată în mod corespunzător, impunând a se lămuri întinderea în timp a obligaţiei de plată, cu atât mai mult cu cât această obligaţie presupune, prin natura sa, realizarea mai multor prestaţii periodice din partea debitorilor."

Ulterior, soluţionând contestaţia la executare formulată de Tribunalul Sibiu, care a format obiectul dosarului nr. x/2021, Judecătoria Târgu Mureş, prin sentinţa civilă nr. 3065 din 28 iunie 2022, a constatat că a intervenit prescripţia dreptului de a obţine executarea silită.

În acest sens, s-a reţinut că, fiind vorba despre drepturi de natură salarială, care se calculează şi datorează lunar, termenul de prescripţie a executării acestora a început să curgă distinct, la momentul calculării fiecărui salariu, şi că nu are relevanţă, în ceea ce priveşte cursul prescripţiei dreptului de obţine executarea silită, că, prin încheierea nr. 3/2021, a fost lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 112/2008.

S-a arătat că dreptul la acţiune s-a născut pentru fiecare sumă, lunar, la momentul la care a a devenit exigibilă remuneraţia, în condiţiile în care titlul executoriu cuprindea menţiunea expresă că aceste drepturi sunt datorate şi în continuare.

Prin decizia civilă nr. 160/2023, analizând apelul creditorilor sub aspectul constatării, de către prima instanţă, a intervenirii prescripţiei dreptului creditorilor de a cere executarea silită, în apel, Tribunalul Mureş a constatat, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, că cererea de lămurire a unei hotărâri judecătoreşti nu poate constitui naşterea unui nou termen de prescripţie pentru eventuale drepturi datorate în baza unui titlu reprezentat de o hotărâre judecătorească, neexistând o prevedere legală care să ducă la această concluzie.

Raportându-se la ultima plată, efectuată la data de 18 noiembrie 2015, instanţa a constatat că cererea de executare silită, formulată în data de 10 noiembrie 2021, pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 112/2008, lămurită prin încheierea nr. 3/2021, a fost făcută după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 706 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de judecată a interpretat împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită prin raportare la titlul executoriu - sentinţa civilă nr. 112/2008.

Chiar dacă, în continuare, instanţa de apel reţine că, "mai mult, chiar dacă am considera că cererea de lămurire a unei hotărâri judecătoreşti ar putea duce la curgerea unui nou termen de prescripţie, observăm că cererea de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării sentinţei civile nr. 112/2008 a fost formulată la data de 22.11.2021, dată la care se împlinise termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită", intimatul consideră că acest argument s-a dorit a fi adus în plus, fără, însă, a avea valoarea unei alte interpretări a instanţei cu privire la chestiunea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

A concluzionat prin aceea că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile vizând autoritatea de lucru judecat la care face referire textul legal - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - şi a cărei nerespectare este sancţionată pe calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, referitoare deopotrivă la efectul negativ (nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între dosarul nr. x/2008 şi dosarul nr. x/2021) şi la cel pozitiv al lucrului judecat (în primul dosar s-a pus în discuţie supunerea cererii de lămurire a dispozitivului unui termen de prescripţie, iar în cel de-al doilea prescripţia dreptului de a obţine executarea silită).

La rândul lor, revizuenţii au formulat, în data de 20 noiembrie 2023, note scrise, prin care au invocat, suplimentar celor arătate în cuprinsul cererii de revizuire, că se află în termenul legal de formulare a revizuirii, având în vedere că procesele-verbale de înmânare a deciziei nr. x din 21 martie 2023 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, întocmite de agentul poştal, sunt nule, în temeiul art. 164 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, au indicat că pe dovezile de comunicare a hotărârii se regăsesc menţiuni contradictorii.

Astfel, pe de o parte, este bifată menţiunea că destinatarii au primit actele, dar nu au putut semna dovada de înmânare, fără a se indica un motiv, iar, pe de altă parte, este bifată şi menţiunea că destinatarii sunt absenţi, iar actele au fost depuse în cutia poştală.

Precizează că aceste aspecte atrag nulitatea proceselor-verbale, fiind imposibil de stabilit dacă depunerea actului în cutia poştală a avut loc în data menţionată.

Consideră că această nulitate face ca hotărârea să nu fie considerată comunicată, sau cel mult să fie considerată comunicată în chiar data deschiderii corespondenţei, 10 septembrie 2023.

Arată că emiterea celui de-al doilea proces-verbal în mod identic, ridică serioase îndoieli asupra naturii unei simple erori materiale, în opoziţie cu aprecierea sa ca fiind o eroare de fond.

Pentru aceste considerente, au solicitat constatarea nulităţii prevăzute de art. 164 alin. (3) C. proc. civ. acestora şi constatarea revizuirii ca fiind formulată în termenul legal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

i. Analizând cererea de repunere în termenul de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta se impune a fi respinsă pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În susţinerea cererii de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, revizuenţii au invocat că decizia nr. 160 din 21 martie 2023 a Tribunalului Mureş, secţia civilă le-a fost comunicată în data de 30 august 2023 - dată la care se aflau în concediu de odihnă în străinătate, din care au revenit abia în data de 10 septembrie 2023.

Totodată, au arătat şi că anterior datei de 10 septembrie 2023 nu au cunoscut considerentele pentru care instanţa de apel a dispus admiterea apelului contestatorului şi a schimbat, în parte, sentinţa Judecătoriei Târgu Mureş, din moment ce practica judecătorească a Tribunalului Mureş este de anulare a întregii executări cu o altă motivare, în sensul că, deşi executarea silită nu este prescrisă, totuşi aceasta nu poate continua, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 114/2018, care suspendă de drept toate executările silite şi care obligă la plata eşalonată a sumelor recunoscute cu titlu salarial pe o perioadă de 5 ani.

Aşadar, revizuenţii au arătat că, la data pronunţării deciziei nr. 160 din 21 martie 2023 a Tribunalului Mureş, nu aveau niciun motiv de îngrijorare asupra soluţiei, aşteptând o motivare similară celei conturate în jurisprudenţa instanţei, fapt pentru care au susţinut că au fost în imposibilitate obiectivă de a formula o cale extraordinară de atac la data pronunţării deciziei, care nu apărea necesară în acel moment, neputându-se identifica incidenţa unui motiv de revizuire.

Sub un prim aspect, se constată caracterul fondat al susţinerilor revizuenţilor cu privire la imposibilitatea obiectivă a acestora de a formula prezenta cale extraordinară de atac la momentul pronunţării deciziei nr. 160 din 21 martie 2023 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, în condiţiile în care nu soluţia în sine, ci considerentele justificative ale acesteia sunt cele care au determinat promovarea cererii de revizuire ce formează obiectul prezentei pricini.

Aceasta întrucât, situaţia relevată de către revizuenţi, care au promovat calea extraordinară de atac bazată pe contradictorialitatea considerentelor, respectiv încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, justifică pe deplin, în acord cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, promovarea căii de atac după momentul la care au cunoscut, în mod efectiv, considerentele deciziei atacate.

Cu toate acestea, cererea de repunere în termen are caracter nefondat şi va fi respinsă, în consecinţă, pentru motivele expuse în continuare.

Astfel, chiar şi în ipoteza în care termenul de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) C. proc. civ. pentru promovarea prezentei căi de atac a început să curgă de la data comunicării deciziei nr. 160 din 21 martie 2023 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, respectiv la 30 august 2023 (cum rezultă atât din dovezile de comunicare de la dosarul Tribunalului Mureş), cât şi din susţinerile părţilor, formulate prin cererea de revizuire, motivele invocate în susţinerea cererii de repunere în termen nu sunt în măsură să conducă la admiterea acesteia.

În acest sens, se reţine că revizuenţii au susţinut că au luat cunoştinţă de acest act jurisdicţional la data revenirii din concediu, respectiv în data de 10 septembrie 2023, când au găsit comunicările la cutia poştală.

Prin urmare, se observă că împrejurarea mai presus de voinţa revizuenţilor, invocată de aceştia - lipsa de la domiciliu ca urmare a efectuării concediului de odihnă, nu a vizat întregul termen legal pentru formularea căii de atac, ci doar un interval de 11 zile.

Or, pentru a se putea încuviinţa o cerere de repunere în termenul de formulare a unei căi de atac, partea trebuie să se afle în situaţia în care a pierdut respectivul termen, în sensul că împrejurarea mai presus de voinţa sa (străină de orice culpă), care a împiedicat-o să exercite calea de atac, a avut loc pe întreg cursul acestuia, din moment ce doar o astfel de situaţie este de natură a justifica exceptarea de la efectul peremptoriu al termenului imperativ înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual.

În acest sens sunt prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În speţă, se constată, însă, că această condiţie nu este îndeplinită, având în vedere că la data indicată de către revizuenţi ca fiind cea la care au luat cunoştinţă de hotărârea Tribunalului Mureş - 10 septembrie 2023, părţile se aflau încă înăuntrul termenului legal pentru formularea prezentei căi extraordinare de atac (care s-a împlinit abia în data de 2 octombrie 2023, prin prorogarea prevăzută de art. 181 alin. (2) C. proc. civ.).

Prin urmare, deşi aveau la dispoziţie un interval suficient de timp rămas (de 22 de zile) pentru declararea căii de atac, revizuenţii au înţeles, în schimb, să îşi exercite dreptul procesual doar după împlinirea termenului legal, împrejurare care nu poate fi considerată ca fiind străină de orice culpă a acestora pentru a putea obţine o prelungire a termenului.

Dimpotrivă, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.

Or, lipsa de diligenţă a revizuenţilor în formularea căii de atac în interiorul termenului prevăzut de lege nu poate fi asimilată unei împrejurări mai presus de voinţa acestora, revizuenţii având posibilitatea rezonabilă de a depune cererea de revizuire înăuntrul termenului prescris de lege.

Aşadar, din moment ce, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul normativ menţionat, Înalta Curte urmează să respingă cererea formulată de revizuenţi privind repunerea în termenul de declarare a căii de atac.

Referitor la pretinsa nelegalitate a proceselor-verbale din 30 august 2023, de înmânare a deciziei a cărei revizuire se solicită (invocată în subsidiar), se constată că aspectele relevate nu sunt în măsură să atragă sancţiunea prevăzută de art. 164 alin. (3) C. proc. civ. din moment ce împrejurarea depunerii, de către factorul poştal, a actului jurisdicţional la cutia poştală, în lipsa destinatarilor, a fost recunoscută, ca atare, de către revizuenţi, prin cererea de revizuire.

Astfel, părţile au arătat, în mod expres, că au găsit "comunicarea deciziei în cutia poştală la întoarcere, în data de 10 septembrie 2023", circumstanţă care, dimpotrivă, atestă legalitatea şi efectivitatea comunicării deciziei atacate.

În atare circumstanţe, cât timp nu s-a contestat, la niciun moment, recepţionarea comunicării la cutia poştală, este lipsit de relevanţă faptul că, în cuprinsul proceselor-verbale, a fost indicată, din eroare, şi menţiunea conform căreia "destinatarul a primit actele, dar nu a putut semna dovada de înmânare", fiind deplin valabilă şi producând efecte juridice menţiunea privitoare la depunerea hotărârii la cutia poştală - necontestată de către revizuenţi, conform celor arătate.

Aşadar, se constată ca fiind corectă data indicată în procesele-verbale de înmânare pentru comunicarea deciziei - 30 august 2023, iar nu "data deschiderii corespondenţei, 10 septembrie 2023", cum în mod eronat susţin revizuenţii.

ii. Analizând excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de către intimat, prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Cu toate acestea, în conformitate cu dezlegările date anterior, în legătură cu momentul de la care a început să curgă termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) C. proc. civ., se constată că, date fiind circumstanţele particulare ale speţei, acesta este reprezentat de însăşi data comunicării deciziei nr. 160 din 21 martie 2023 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, respectiv 30 august 2023 - act jurisdicţional ce constituie "ultima hotărâre" în sensul dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se observă că termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 din acelaşi cod reglementează modalitatea de calcul a termenelor, respectiv, când termenul se socoteşte pe luni, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima lună.

Ca atare, termenul de o lună pentru promovarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă de la data comunicării deciziei şi s-a împlinit în data de 2 octombrie 2023, prin prorogarea reglementată de art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Or, din actele dosarului rezultă că revizuenţii au formulat prezenta cale extraordinară de atac în data de 10 octombrie 2023 (conform dovezii de la dosar), cu depăşirea termenului legal anterior arătat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. şi B. împotriva sentinţei nr. 3065/2022 din 28 iunie 2022 a Judecătoriei Târgu Mureş, secţia civilă şi a deciziei nr. 160/2023 din 21 martie 2023 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a cererii de revizuire.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. şi B. împotriva sentinţei nr. 3065/2022 din 28 iunie 2022 a Judecătoriei Târgu Mureş, secţia civilă şi a deciziei nr. 160/2023 din 21 martie 2023 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2021.

Cu recurs, în 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 7 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.