Car lease recovery claim against ex-board members time-barred; appeal on limitation ruling dismissed.

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

I.1. CADRUL PROCESUAL

Obiectul cererii, temeiul de drept.

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 mai 2017, sub nr. x/2017, şi, ulterior, declinată în favoarea secţiei a II-a civile a aceluiaşi Tribunal, sub nr. x/2017*, reclamanta Direcţia Publică Motru S.A. a chemat în judecată pe pârâţii A., B., C., D. şi E., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună: obligarea, în solidar, a pârâţilor la restituirea sumei de 56.724 RON, reprezentând contravaloarea contractului de leasing nr. x din data de 23.11.2011 încheiat cu F. S.A., precum şi a sumei de 822 RON, reprezentând accesorii calculate până la data de 31.05.2016.

La data de 31 mai 2017 pârâţii A., B., C. şi D. au formulat întâmpinare, prin care au invocate, între altele, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, pe fondul cauzei, pe baza probelor administrate, au solicitat respingerea cererii formulate, ca nefondată.

I.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 27/2018 din 28 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcţia Publică Motru, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D. şi E., având ca obiect pretenţii, şi au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 56.724 RON, contravaloare contract leasing, şi a sumei de 822 RON accesorii.

Apelurile formulate de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva acestei sentinţe au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 93/2020 din 11 martie 2020 a Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a civilă, decizie care a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1627 din 23.06.2021.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a civilă, la data de 11.10.2021, sub nr. x/2017.

I.3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Craiova– secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 699/2021 din 16 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis apelul declarat de pârâtul A. şi de pârâtul B. şi apelul declarat de pârâtul C. şi pârâtul D. împotriva sentinţei nr. 27/2018 din 28 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata- reclamantă Direcţia Publică Motru şi intimata- pârâtă E. şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, ca prescrisă; a obligat intimata- reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către apelanţii C. şi D. în cuantum de 4828 RON, pentru fiecare.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta DIRECŢIA PUBLICĂ MOTRU S.A., întemeiat, în drept, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocând, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa Curţii de Apel Craiova s-a pronunţat în mod eronat prin decizia nr. 699/16.11.2021, constatând că prescripţia extinctivă a început sa curgă din momentul încheierii contractului de leasing nr. x/23.11.2011 pentru achiziţionarea autoturismului x, ci nu din momentul încheierii actului de control de către comisia de control, drept pentru care recurenta solicită respingerea excepţiei prescripţiei şi admiterea cererii de recurs, respingerea apelurilor formulate de pârâţii- apelanţi, casarea deciziei nr. 699/2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, menţinerea sentinţei civile nr. 27/28.02.2018 pronunţate de instanţa Tribunalului Gorj, secţia a II- a civilă, care a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei 56.724 RON, reprezentând contravaloare contract leasing, şi a sumei de 822 RON, cu titlu de accesorii pentru autoturism marca x, tipul x, această sumă fiind considerată de echipa de control, ca prejudiciu pentru societate.

Mai arată recurenta- reclamantă că actul emis de organele de control administrativ- fiscale s-a considerat valabil încheiat, s-au reţinut dispoziţiile art. 18 din Actul constitutiv al societăţii Direcţia Publică Motru S.A.; or, în acea perioadă, pârâţii aveau calitatea de membrii ai Consiliului de Administraţie al reclamantei, iar E. avea calitatea de sef serviciu fînanciar-contabil, prin hotărârea mai sus-menţionată instanţa Tribunalului Gorj corect a apreciat ca pârâţii să răspundă în solidar la repararea prejudiciului.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 10.01.2022, sub nr. x/2017.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi. Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 22 septembrie 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 17 noiembrie 2022, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi normelor legale incidente dar şi a apărărilor expuse în întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi şi intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanţa de apel în mod corect a apreciat că dreptul la acţiune al recurentei-reclamante pentru recuperarea pagubei este prescris, stabilind în mod legal şi temeinic data când a început să curgă termenul de prescripţie de trei ani, ca fiind cel statuat definitiv prin decizia de casare nr. 1627/23.06.2021; la acel moment, recurenta- reclamantă a cunoscut producerea pagubei şi putea sau trebuia să cunoască şi autorul pagubei.

Instanţa de apel a identificat corect şi dispoziţiile legale aplicabile situaţiei de fapt reţinute.

Că este aşa, rezultă inclusiv din cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia de Recurs în interesul legii nr. 19/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860/24. X.2019, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 şi 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, şi a dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a art. 2.526 din C. civ., actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

Relevante în acest sens sunt considerentele reţinute la următoarele paragrafe din Decizie:

"67. Pentru perioada ulterioară datei de 13 mai 2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011 – aplicabilă speţei, s.n., dispoziţiile art. 211 lit. c) din acest act normativ prevăd data producerii pagubei ca fiind momentul naşterii dreptului la acţiunea în răspunderea patrimonială.

72. Cum Legea nr. 62/2011 reglementează termenele de prescripţie în cazul conflictelor individuale de muncă, aplicându-se cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii, nu prezintă relevanţă juridică data întocmirii raportului de control de către Curtea de Conturi sau de către un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a constatat caracterul nelegal al unor plăţi sau existenţa unor prejudicii produse de salariat, sau data emiterii ori comunicării actului de control, întrucât acestea reprezintă momentele în care s-a constatat existenţa prejudiciului, iar nu momentul în care prejudiciul/paguba s-a produs, acesta fiind anterior constatării lui.

73. Din perspectiva celor expuse, rezultă că actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control nu marchează începutul curgerii termenului de prescripţie pentru acţiunea de recuperare a prejudiciului, întrucât singurul moment al începerii cursului prescripţiei, după intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 (13 mai 2011), este cel al producerii efective a pagubei.

74. Prin urmare, modul de calcul al termenului de prescripţie pentru acţiunea în răspundere patrimonială îndreptată împotriva salariatului, în condiţiile prevăzute de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, este unul de excepţie în situaţia conflictelor de muncă având ca obiect plata de despăgubiri, şi anume prin raportare la data producerii pagubei, derogatorie de la dreptul comun care se referă la data "când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui" (art. 2.523 din C. civ.), respectiv aceea când "păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde pentru ea" (art. 2.528 din C. civ.).

76. Faţă de cele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, pentru prejudiciile produse şi plăţile nedatorate efectuate ulterior datei de 13 mai 2011, actul de control întocmit de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unor sume necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

Faţă de acestea, nu se poate susţine cu temei că prescripţia extinctivă a acţiunii în cauză, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaţilor intimaţi-pârâţi a început să curgă din momentul încheierii actului de control de către comisia de control, cum nefondat şi în mod total greşit pretinde recurenta-reclamantă prin recursul declarat.

Faptul că nu a iniţiat nicio măsură în acest sens decât după dispoziţia emisă de D.G.R.F.P. Craiova, nr. CRR–AIF 1822/28.06.2016 nu poate fi imputat intimaţilor-pârâţi, ci dă expresie rolului sancţionator al instituţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru lipsa de diligenţă a titularului dreptului.

Prejudiciul nu este stabilit prin decizia organului de control, ci doar constatat de acesta, cu dispoziţia să se procedeze la recuperarea lui, desigur, în măsura în care mai este în termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune, ceea ce în speţă nu mai posibil.

Astfel, în niciun caz măsura dispusă pentru deficienţa constatată prin Dispoziţia obligatorie nr. CRR–AIF 1822/28.06.2016 emisă de A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Craiova, Activitatea de Inspecţie Fiscală – Serviciul de Inspecţie Economico- Financiară (pct. 4.1. al dispoziţiei), ca: "Conducerea societăţii Direcţia Publică Motru S.A. va informa Consiliul de Administraţie în scopul luării măsurilor necesare pentru recuperarea sumei de 56.724 RON, de la persoanele răspunzătoare de angajarea şi efectuarea acestor plăţi contrar prevederilor art. 24 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2009, şi a sumei de 8.212 RON, reprezentând accesorii" nu mută data de început a curgerii prescripţiei, şi nici nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.

Recurenta-reclamantă avea obligaţia de a lua aceste măsuri, ce îi incumbau prin lege, încă de la data producerii prejudiciului şi până la data împlinirii termenului de prescripţiei, controlul realizat de A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Craiova neavând nicio relevanţă din perspectiva elementelor prescripţiei dreptului material la acţiune, neluarea măsurilor necesare la timp şi neîndeplinirea îndatoririlor legale anterior controlului efectuat neputând constitui temei de respingere a excepţiei prescripţiei, aşa cum se solicită prin recurs.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite, având în vedere că instanţa de apel a aplicat corect prevederile incidente, motiv pentru care urmează a fi înlăturate.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentă la plata către intimatul-pârât D., a sumei de 1.200 RON şi către intimatul-pârât C., a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta- reclamantă DIRECŢIA PUBLICĂ MOTRU S.A. împotriva deciziei nr. 699/2021 din 16 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta- reclamantă DIRECŢIA PUBLICĂ MOTRU S.A. să plătească intimatului- pârât D. suma de 1.200 RON şi intimatului-pârât C. suma de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2022.