Procedural standing of non-accepting heirs as seisin holders for liability on decedent's debts

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI.

I.1. Cadrul procesual

Obiectul cererii, temeiul de drept.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – secţia civilă, la data de 11 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A.- prin lichidator judiciar "B." S.P.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. şi D., în temeiul art. 58 din Legea nr. 85/2014, coroborat cu art. 192 C. proc. civ., obligarea pârâtelor, în calitate de moştenitoare ale defunctului E., la plata din activul moştenirii dobândite/ce urmează a fi dobândită ca urmare a vocaţiei acestora, a sumei totale de 565.518,08 RON compusă din suma de 282.809,04 RON, reprezentând avansuri de trezorerie nejustificate acordate acestuia de către A. defunctului E. si nereturnate de către acesta, precum şi a sumei de 282.809,04 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.

În drept, au fost invocate dispoziţiile C. proc. civ., C. civ. si ale Legii 85/2014, respectiv: art. 58 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, coroborat cu art. 192 din C. proc. civ., art. 38 din Regulamentul din 5 iulie 1976 anexa la Decretul nr. 209/1976, art. 2538, 963, 964 şi 971 alin. (1) C. civ.

Prin încheierea din data de 12.11.2019, cauza a fost suspendată, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei stabilite în sarcina sa, respectiv nu a făcut dovada acceptării moştenirii de către pârâtele C. şi D..

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta, iar prin decizia 398/R din data de 24.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, încheierea de suspendare a fost casată şi cauza a fost trimisă Tribunalului Ilfov, în vederea continuării judecaţii.

La termenul din data de 10.11.2020, i s-a pus în vedere reclamantei să facă dovada dezbaterii succesiunii pentru defunctul E. şi să indice moştenitorii acestuia, iar la termenul din 09.02.2021, tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor C. şi D., reţinând cauza în pronunţare atât asupra excepţiei invocate, cât şi pe fondul cauzei.

I.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 640, pronunţată la data de 25 februarie 2021, în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov – secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor C. şi D., invocată de instanţă din oficiu şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.–prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtele C. şi D., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

I.3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârile atacate.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel, reclamanta A. S.R.L.–prin lichidator judiciar B..

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 1894/2021 din 04 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. – prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinţei civile nr. 640/25.02.2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov–Secţia civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele- pârâte C. şi D. şi, în consecinţă: a anulat sentinţa apelată şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor D. şi C.; a acordat termen de judecată la data de 20.01.2022, ora 11:00, cu citarea părţilor, în vederea evocării fondului, pârâtele- cu menţiunea de a depune note scrise cu privire la fondul cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 104/2022 din 20 ianuarie 2022, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. – prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtele C. şi D. şi, în consecinţă: a obligat pârâtele, în calitate de moştenitoare ale defunctului E. la plata din activul moştenirii dobândite a sumei de 565.618,08 RON, compusă din suma de 282.809,04 RON, avansuri de trezorerie nejustificate şi din suma de 282.209,04 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.

II. Căile de atac exercitate

Împotriva acestor decizii, au declarat recurs, pârâtele C. şi D..

În recursul declarat împotriva deciziei nr. 1894/2021 din 04.11.2021, întemeiat, în drept, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-pârâte au relevat scurta prezentare a situaţiei de fapt şi au invocat, în esenţă, următoarele:

Prin coroborarea şi interpretarea art. 1100 C. civ., alin. (1) şi alin. (2), art. 1106 C. civ. şi art. 1112 C. civ., rezultă în mod evident că niciun succesibil nu poate fi obligat să accepte o moştenire care i se cuvine şi, cu atât mai mult, în situaţia în care succesibilul a ales să adopte o stare de pasivitate în raport cu dezbaterea succesiunii şi nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, acesta este prezumat renunţător.

Astfel că, raportat la articolele menţionate, ce prezintă relevanţă în prezentul dosar, deşi Tribunalul Ilfov a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei- pârâte C., prin prisma faptului că nu a întreprins niciun act sau fapt care să conducă la concluzia că aceasta ar fi acceptat în mod tacit succesiunea, Curtea de Apel Bucureşti a înţeles să recunoască calitatea procesuală pasivă a pârâtei C., deşi la dosarul cauzei nu se afla niciun înscris care să facă dovada faptului că a acceptat succesiunea de pe urma defunctului său tată.

Cu atât mai mult, susţin recurentele-pârâte, din considerentele deciziei civile recurate se poate deduce cu uşurinţă faptul că instanţa de judecată a ignorat în totalitate dispoziţiile articolelor anterior menţionate şi, în mod concret, a schimbat calitatea pârâtei C. din succesibil în succesor, răsturnând prezumţia relativă de renunţător al succesiunii, fără să existe o dovadă concretă în acest sens, echivalând cu obligarea sa la acceptarea succesiunii de pe urma defunctului.

În altă perspectivă, analizând dispoziţiile legale ale art. 1133 şi art. 1114 C. civ., rezultă în mod indubitabil că certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, iar, în situaţia în care succesorii sunt chemaţi să răspundă pentru pasivul defunctului, asa cum este cazul în prezenta speţă, moştenitorii legali răspund pentru datoriile defunctului numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia.

Astfel că, se arată, interpretarea greşită a Curţii de apel Bucureşti poate conduce la o aplicare eronată a legii, prin prisma faptului că instanţa de judecată poate dispune obligarea lor la plata sumei menţionate, sumă care a fost generată de către defunct, şi nu de către recurente, fără să aibă posibilitatea de a menţiona cota în care acestea sunt obligate la plată în lipsa unui certificat de moştenitor.

Susţin că stabilirea cotei prezintă o deosebită importanţă, deoarece, în situaţia în care se stabileşte în sarcina lor obligaţia de plată, conform legii acestea vor răspunde numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecare, iar aceste cote se stabilesc prin intermediul certificatului de moştenitor emis de către notarul public în faţa căruia s-a solicitat dezbaterea procedurii succesorale.

Or, în raport de toate cele precizate, rezultă că interpretarea dispoziţiilor legale, a Curţii de Apel Bucureşti este de natură a conduce la încălcarea de numeroase dispoziţii legale, existând riscul ca recurentele-pârâte să fie puse în situaţia de a răspunde cu bunurile personale pentru datoriile defunctului, şi nu în limita masei succesorale, astfel cum este prevăzut de lege.

Recurentele-pârâte au mai susţinut că instanţa din apel nu a dat curs dispoziţiilor legale şi a înţeles să susţină că au calitatea de moştenitori sezinari, conform art. 1126 C. civ., precum şi faptul că moştenitorii sezinari dobândesc stăpânirea de fapt a moştenirii, având dreptul de a administra patrimoniul defunctului şi de a exercita drepturile şi acţiunile sale.

Însă, intimata-reclamantă, societatea B.. nu a făcut dovada faptului că recurentele-pârâte au stăpânirea de fapt a moştenirii, şi cu atât mai mult că acestea ar administra patrimoniul defunctului (nu există nicio probă la dosarul cauzei care să dovedească cele susţinute de către reclamantă).

În acest sens, arată că fiica defunctului -recurenta-pârâtă C. - nu administrează şi nici nu are stăpânirea de fapt a vreunui bun care să fi aparţinut tatălui său, iar soţia supravieţuitoare are stăpânirea de fapt şi administrează bunurile aflate în devălmăşie cu defunctul, nicidecum bunuri care să se fi aflat în proprietatea exclusivă a defunctului.

Evocă, în continuare, cele stabilite atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă referitor la calitatea de moştenitor sezinar.

Or, susţin acestea, analizând jurisprudenţa, precum şi doctrina, se poate observa fără putinţă de tăgadă că instanţa de apel a ignorat în mod complet dispoziţiile legale şi toate principiile de drept succesoral prin prisma faptului că a stabilit că recurentele-pârâte au calitatea de moştenitori sezinari şi le-a impus să accepte succesiunea de pe urma defunctului E..

Cu atât mai mult, într-o altă ordine de idei, dacă s-ar considera corectă interpretarea Curţii de Apel, aceasta ar fi de natură a conduce la o situaţie absurdă, în sensul în care soţul supravieţuitor ar fi nevoit să părăsească locuinţa familiei (un bun imobil asupra căruia soţii au un drept de proprietate în devălmăşie) la momentul decesului soţului, încât să fie sigur că nu ajunge în situaţia de a fi obligat să accepte o succesiune şi, cu atât mai mult să fie obligată să răspundă pentru datoriile defunctului.

Or, asa cum este cazul în prezenta speţă, soţia supravieţuitoare administrează bunuri pe care aceasta le-a achiziţionat în timpul căsătoriei, având dreptul de proprietate asupra acestora, iar fiica defunctului nu are stăpânirea de fapt a bunurilor tatălui, şi nici nu administrează bunuri ce fac parte din masa succesorală, succesiunea nefiind dezbătută, iar masa succesorală nu a fost stabilită, şi nici distribuită.

În mod concret, se arată, în prezenta speţă niciuna dintre recurentele-pârâte nu locuieşte într-un bun imobil care să fi aparţinut defunctului E., soţia supravieţuitoare fiind singura parte care administrează anumite bunuri pe care le deţine în devălmăşie cu defunctul E..

Chiar şi în situaţia ipotetică în care s-ar atrage răspunderea recurentelor-pârâte pentru datoriile defunctului, consideră acestea că instanţa de apel ar fi trebuit şi trebuie să indice în mod concret cota aferentă fiecărei părţi.

Însă, instanţa de apel nu a fost învestită cu o cerere de dezbatere a succesiunii şi, în ciuda acestui fapt, instanţa şi-a depăşit competenţa, atribuind calitatea de moştenitori recurentelor, practic, obligându-le la acceptarea succesiunii.

Or, o asemenea soluţie este de natură ca la momentul judecării cererii în fond (pretenţia efectivă) să conducă la atragerea răspunderii recurentelor şi obligarea acestora la plata datoriilor defunctului cu bunurile proprii, situaţie de fapt ce ar conduce la încălcarea tuturor principiilor de drept generale existente în materia succesiunii.

Astfel că, instanţa de judecată, dacă tot şi-a depăşit competenţa, ar fi trebuit să indice şi cotele în care ar putea să răspundă recurentele-pârâte, în calitate de moştenitori sezinari de pe urma defunctului E..

Prin urmare, în raport de cele menţionate, rezultă în mod indubitabil că instanţa de apel a efectuat o interpretare eronată a dispoziţiilor legale, în sensul în care aceasta a înţeles să acorde titlul de moştenitori sezinari recurentelor-pârâte prin prisma calităţii de fiică şi soţie, fără să facă dovada şi a faptelor de stăpânire şi administrare a bunurilor defunctului.

Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 104/2022 din 20.01.2022, recurentele-pârâte au invocat motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi au solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei civile recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 07.04.2022, sub nr. x/2019.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- reclamantă A. S.R.L.– prin lichidator judiciar B.. a formulat întâmpinare la recursul declarat împotriva deciziei nr. 1894/04.11.2021, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea deciziei civile nr. 1894, pronunţate în data de 04.11.2021, ca fiind legală.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 06.06.2022, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 06 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luată în examinare, cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului declarat de pârâte împotriva deciziei nr. 104/2022 din 20 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită şi să anuleze, ca netimbrat, acest recurs, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..", iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON".

Totodată, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că recurentelor-pârâte li s-a pus în vedere, prin adresele comunicate acestora la 04.05.2022, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.630,59 RON, aferentă recursului declarat împotriva deciziei nr. 104/2022 din 20 ianuarie 2022, sub sancţiunea anulării recursului.

Recurentele au formulat cerere privind acordarea ajutorului public judiciar la plata taxei judiciare de timbru astfel stabilite, care a fost respinsă, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16.06.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Soluţia dată cu privire la cererea de ajutor public judiciar este definitivă, urmare respingerii cererii de reexaminare formulate de petente împotriva acestei încheieri, astfel cum s-a dispus prin încheierea şedinţei Camerei de Consiliu din 21 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, iar această ultimă încheiere a fost comunicată recurentelor-petente în data de 10.10.2022, potrivit dovezilor aflate la dosarul asociat.

Având în vedere că recurentele-pârâte nu şi-au îndeplinit obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei datorate, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentele-pârâte împotriva deciziei nr. 104/2022 din 20 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă.

Analizând recursul formulat împotriva deciziei nr. 1894/2021 din 04 noiembrie 2021, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1125 C. civ., situat în Secţiunea a 4-a intitulată "Sezina" din Cap. I cu denumirea marginală "Transmisiunea moştenirii":

Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă moştenitorilor sezinari şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului".

Art. 1126 C. civ. prevede că sunt moştenitori sezinari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi.

Potrivit art. 1127 C. civ.:

(1) Moştenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii.

(2) Până la intrarea în stăpânirea în fapt a moştenirii, moştenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moştenitor.

Art. 1133 C. civ. prevede:

(1) Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1103.

(2) Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire.

Potrivit art. 1114 C. civ.:

(1) Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului.

(2) Moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia. (...).

Potrivit art. 36 teza I C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

În acest sens, Înalta Curte reţine că sunt relevante şi dispoziţiile art. 1127 alin. (3) C. civ. care prevăd că moştenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii. Potrivit art. 1125 C. civ., în conţinutul sezinei intră atât stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, cât şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului.

Or, din moment ce moştenitorii nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, în conţinutul căreia intră dreptul de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului, este greu de susţinut argumentul de interpretare literală a art. 1125 teza finală C. civ., în sprijinul concluziei că textul şi-ar propune să excludă obligaţiile defunctului.

Pentru ipoteza dobândirii sezinei prin eliberarea certificatului de moştenitor, nu este pusă la îndoială posibilitatea ca moştenitorul să figureze pe latura pasivă a raportului procesual civil.

De asemenea, în acelaşi sens este şi alin. (3) al art. 1127 C. civ., care prevede, aşa cum s-a arătat mai sus, că până la intrarea în stăpânirea în fapt a moştenirii, moştenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moştenitor.

A contrario, de vreme ce textul circumstanţiază subiectul pasiv prohibit în persoana moştenitorului legal nesezinar, moştenitorul sezinar, dimpotrivă, poate fi urmărit în calitate de moştenitor.

Nici argumentele formulate de recurentele-pârâte şi întemeiate pe dispoziţiile art. 1106 C. civ. nu sunt de natură să sprijine soluţia contrară, întrucât sezina nu implică obligaţia moştenitorului sezinar de accepta succesiunea, ci, dimpotrivă, acesta este liber să renunţe la moştenire, ipoteză în care sezina trece la următorul chemat de lege la moştenire (sezina succesivă).

Trebuie precizat că renunţarea la moştenire este expresă, conform art. 1120 C. civ., prin alin. (3) precizându-se expres că, pentru informarea terţilor, declaraţia de renunţare se va înscrie pe cheltuiala renunţătorului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.

Numai succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor, în baza art. 1121 C. civ.

În atare situaţie, în lipsa actului oficial întocmit în condiţiile legii, moştenitorul nu poate fi considerat renunţător, deci, străin de succesiune.

De asemenea, nici dispoziţiile art. 1114 alin. (2) C. civ. nu pot fi reţinute, pronunţarea soluţiei urmând a se dispune nu în contradictoriu cu moştenitorul sezinar, ci în contradictoriu cu moştenirea reprezentată prin acesta.

Astfel, instituţia sezinei constă în posibilitatea conferită de lege moştenitorilor rezervatari de a fi consideraţi titularii de drept ai patrimoniului succesoral, direct, fără nicio altă formalitate, spre deosebire de ceilalţi moştenitori care trebuie să urmeze procedurile de trimitere în posesie, adică de verificare a titlului lor de moştenire.

În esenţă, pe durata de timp de la deschiderea moştenirii şi până la clarificarea problemelor legate de stabilirea succesibililor care vin efectiv la moştenire, adică, în ultimă instanţă, a titularilor patrimoniului succesoral, moştenitorilor rezervatari, în calitatea lor de continuatori ai persoanei defunctului, li se conferă provizoriu, prin lege, anumite prerogative în legătură cu patrimoniul succesoral, asigurând tranziţia de la de cuius la moştenitori.

De remarcat, că recurentele- pârâte nu neagă existenţa calităţii lor de moştenitori, ci invocă lipsa calităţii procesuale pasive întemeiată pe inexistenţa unui certificat de moştenitor, care, susţin acestea, să dovedească calitatea lor de moştenitori legali.

Or, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia, astfel cum prevede art. 1133 alin. (1) C. civ. şi, contrar susţinerilor recurentelor-pârâte, certificatul de moştenitor are putere doveditoare numai în ceea ce priveşte dreptul moştenitorilor de a dispune de bunurile moştenirii, şi numai cu privire la moştenitorii nesezinari care, potrivit art. 1127 C. civ. dobândesc sezina cu ocazia eliberării acestui certificat.

Recurentele-pârâte în cauză, soţie supravieţuitoare, moştenitoare în baza art. 970 C. civ. şi, respectiv fiica autorului decedat, descendentă directă şi moştenitoare, în condiţiile art. 975 alin. (1) C. civ., ambele având vocaţie la moştenire, conform art. 962 C. civ., deţin calitatea de moştenitori sezinari, calitate pe care nu o contestă, astfel că, justificarea calităţii lor procesuale pasive nu poate fi condiţionată de emiterea certificatului de moştenitor.

Mai mult, aşa cum corect a constatat şi instanţa de apel, nu există nicio menţiune în cuprinsul textului de lege de la art. 1133 C. civ., în sensul că dovada calităţii de moştenitor se poate face doar prin acest înscris.

Ca atare, toate criticile recurentelor-pârâte sunt nefondate.

Nu în ultimul rând, pasivitatea prelungită a recurentelor-pârâte în dezbaterea succesiunii nu poate prejudicia interesul intimatei-reclamante în recuperarea prejudiciului, având în vedere că, deşi conform art. 1133 C. civ., certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, acceptarea moştenirii în mod tacit duce la dobândirea acesteia.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat mai sus, recurentele-pârâte sunt moştenitori sezinari şi au stăpânirea în fapt a moştenirii, tocmai în virtutea calităţii acestora de moştenitori sezinari şi, ca atare, pot fi urmărite în calitate de moştenitori, cât timp nu rezultă că ar fi renunţat la moştenire.

În plus, Înalta Curte reţine că pe numele recurentei-pârâte D. a fost întocmit un act de acceptare a succesiunii astfel cum rezultă din Declaraţia de acceptare tacită aflată la dosarul de fond nr. x/2019 al Tribunalului Ilfov, secţia civilă, autentificată sub nr. x din 06 ianuarie 2020 de către B.N.P. "F.": ... declar că am acceptat tacit, prin preluare şi administrare de bunuri, succesiunea defunctului meu soţ, E., decedat la data de 10.02.2017, cu ultimul domiciliu în jud. Ilfov, ...".

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu se verifică motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de recurentele-pârâte fiind nefondate şi, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-pârâte împotriva deciziei nr. 1894/2021 din 04 noiembrie 2021 a instanţei de apel.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-pârâte C. şi D. împotriva deciziei nr. 1894/2021 din 04 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentele-pârâte C. şi D. împotriva deciziei nr. 104/2022 din 20 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2022.