Admissibility of revision for contradictory rulings requiring distinct case files despite same procedural cycle
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the revision request and leaving the Court of Appeal's November 2021 judgment—which admitted the registration of commercial file entries and dismissed all intervention requests—final and binding. The dispute concerned a procedural challenge where the appellant, a commercial company, sought to revise a final appellate decision on the grounds of contradictory rulings, arguing that the appellate court had violated the *res judicata* authority of a prior first-instance sentence regarding the legal status of an intervener as an accessory party rather than an interested person. The decisive legal basis was Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which strictly requires for a revision based on contradictory decisions that the conflicting judgments be rendered in different cases; the High Court held that since the first-instance sentence and the appellate decision were issued within the same procedural cycle and case file, the mandatory condition of "different cases" was not met, rendering the revision inadmissible regardless of the procedural status of the intervener.
Legislator headnote
AI generatedart. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 116/2009, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 430 C. proc. civ, art. 63 C. proc. civ, art. 534 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Admissibility of revision for contradictory rulings requiring distinct case files despite same procedural cycle: Prin adresa din 4 martie 2021, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj a înaintat Tribunalului Gorj – secţia a II-Civilă, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 116/2009, cererile de intervenţie nr. x/03.03.2021 formulată de către A. şi nr. 4685/03.03.2021 formulată de către B., în dosarul nr. x/02.03.2021, privind profesionistul C. S.A., cereri ce au fost înregistrate la data de 4 martie 2021 pe rolul Tribunalului Gorj – secţia a II-a Civilă sub nr. x/2021.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Prin adresa din 4 martie 2021, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj a înaintat Tribunalului Gorj – secţia a II-Civilă, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 116/2009, cererile de intervenţie nr. x/03.03.2021 formulată de către A. şi nr. 4685/03.03.2021 formulată de către B., în dosarul nr. x/02.03.2021, privind profesionistul C. S.A., cereri ce au fost înregistrate la data de 4 martie 2021 pe rolul Tribunalului Gorj – secţia a II-a Civilă sub nr. x/2021.
Cu privire la cererea de depunere/menţionare/înregistrare acte nr. 4611/02.03.2021 privind societatea C. S.A., prin cererile de intervenţie formulate de A. şi B., s-a solicitat admiterea în principiu a cererilor de intervenţie în interes propriu, respingerea cererii de înregistrare nr. x din data 02.03.2021 ca fiind nelegală.
La data de 18 martie 2021, D. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea Consiliului de administraţie format din E., F. şi G., prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie, iar pe fond respingerea cererii de intervenţie formulată de către B. şi A. şi să se dispună înregistrarea menţiunilor cererii de înregistrare/depunere/menţionare acte ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 în evidenţele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Gorj.
2. Prin sentinţa nr. 71/2021 din 15 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul D., în favoarea Consiliului de Administraţie format din E., F., G..
Totodată, s-a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienţii A., B., cu privire la cererea nr. x/02.03.2021 privind societatea C. S.A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., intimata Oficiul registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, intervenientul D. şi intimata F.
A fost respinsă cererea de înregistrare la O.R.C. Gorj având nr. 4611/02.03.2021 privind înregistrarea Hotărârii A.G.O.A. din 29 mai 2019 şi Decizia Consiliu de Administraţie din 29 mai 2019.
A fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul D..
3. Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel intervenientul D., fiind formulat şi apel incident de către pârâta C. S.A.
Prin decizia nr. 714/2021 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins excepţia inadmisibilităţii apelului şi, totodată, s-a respins excepţia tardivităţii formulării apelului incident.
A fost admis apelul declarat de intervenientul D. şi apelul incident declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei nr. 71 din 15 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii F., Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Gorj şi intimaţii intervenienţi A. şi B..
A fost schimbată în tot sentinţa, în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Consiliului de Administraţie format din E., G. şi F. pentru intimata C. S.A. şi s-a constatat nulitatea întâmpinării formulate de acesta.
Au fost resinse cererile de intervenţie formulate de intervenientele B. şi A., precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul D..
S-a admis cererea de înregistrare a menţiunilor, formulată pentru C. S.A. de numita F., înregistrată sub nr. x din 2 martie 2021 şi s-a dispus înregistrarea menţiunilor la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Prin încheierea din 12 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea formulată de F. privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 714 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Prin decizia nr. 51/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia A II-A civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional. Totodată, s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de B. împotriva deciziei nr. 714/17.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021.
4. Împotriva deciziei nr. 714/2021 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, a formulat cerere de revizuire C. S.A., invocând în drept dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar fundamentul cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este reprezentat de instituţia autorităţii de lucru judecat, reglementată de art. 430 C. proc. civ.
Revizuenta C. S.A. a susţinut că prin decizia nr. 714/17.11.2021 a Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 71/15.06.2021 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, în ceea ce priveşte atât natura juridică a cererii de intervenţie accesorie formulată de D., cât şi stabilirea calităţii acestuia de parte în procesul dedus judecătii, respectiv intervenient accesoriu, conform art. 63 C. proc. civ. şi nu persoană interesată, conform art. 534 C. proc. civ.
5. Prin decizia nr. 55/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de C. S.A. împotriva deciziei nr. 714/17.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
6. La data de 21 martie 2022, revizuenta C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 55/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei curţii de apel pentru rejudecarea cererii de revizuire.
Recurenta a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept procedural prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că, în mod greşit, instanţa de revizuire a reţinut că acest articol este incident doar în cazul în care hotărârile potrivnice ar fi pronunţate în dosare diferite.
În opinia recurentei-revizuente, atat timp cât legiuitorul nu a condiţionat expres admisibilitatea cererii de revizuire pentru acest motiv, respectiv pronunţarea hotărârilor definitive potrivnice în dosare diferite, concluzia instanţei adaugă la lege. Totodată, s-a învederat că admisibilitatea revizuirii hotărârii nu vizează doar situaţia în care hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate în dosare diferite, ci şi situaţia în care instanţa de apel încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei primei instanţe. Sintagma instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, neînsoţită de sintagma în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate conduce la concluzia că, indiferent de instanţa care a pronunţat a doua hotărâre, aceasta poate fi supusă revizuirii dacă încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Astfel, s-a subliniat că a fost eliminată condiţia din textul art. 322 pct. 7 vechiul C. proc. civ., referitoare la faptul ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină.
Recurenta-revizuentă a arătat că prin decizia nr. 714/17.11.2021 s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 71/15.06.2021, atât în ceea ce priveşte stabilirea calităţii de parte în proces – intervenient accesoriu a lui D., conform art. 63 C. proc. civ., calitate în temeiul căreia a fost formulat apelul împotriva sentinţei civile nr. 71/15.06.2021, cât şi în ceea ce priveşte natura juridică a cererii de intervenţie accesorie, conform art. 63 C. proc. civ., stabilită de prima instanţă.
În faţa primei instanţe, D. a formulat cerere de intervenţie accesorie, în temeiul art. 63 C. proc. civ., iar prin sentinţa civilă nr. 71/15.06.2021, Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de D., acesta devenind parte în proces, respectiv intervenient accesoriu, calitate în temeiul căreia a formulat apel.
Contrar acestor dezlegări date prin sentinţa nr. 71/15.06.2021, instanţa de apel, prin decizia nr. 714/17.11.2021 a admis apelul formulat de D., însă nu în calitate de parte (intervenient accesoriu) - aşa cum stabilise definitiv prima instanţa, ci în calitate de persoană interesată, conform art. 534 alin. (4) C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere că apelul principal formulat de D., în calitate de intervenient accesoriu conform art. 63 C. proc. civ. (parte), a fost soluţionat anterior judecării apelului incident, în opinia recurentei, sentinţa primei instanţe, sub aspectul stabilirii calităţii acestuia de intervenient accesoriu, se bucura de autoritate de lucru judecat provizorie.
Recurenta a concluzionat că, prin reţinerea instanţei de apel potrivit căreia apelul declarat de D. a fost formulat în calitate de persoană interesată, conform art. 534 alin. (4) C. proc. civ., s-a încălcat autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinţei primei instanţe, prin care s-a stabilit că intervenţia este accesorie, potrivit art. 63 C. proc. civ., iar D. are calitatea de intervenient accesoriu.
Intimata B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele considerente:
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Criticile prin care recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea de revizuire, fundamentată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu vor fi însuşite de Înalta Curte.
Conform acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege, iar potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vin să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.
Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat.
Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti să fie pronunţate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.
Prin recursul formulat, recurenta-revizuentă a susţinut, în esenţă, faptul că legiuitorul nu a condiţionat expres admisibilitatea cererii de revizuire de împrejurarea ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite, astfel încât, concluzia instanţei de revizuire în acest sens a adaugat la lege. Totodată, recurenta a învederat că admisibilitatea cererii de revizuire vizează şi situaţia în care instanţa de apel încalcă autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinţei primei instanţe. Un alt argument în susţinerea recursului formulat, se referă la faptul că a fost eliminată condiţia din textul art. 322 pct. 7 vechiul C. proc. civ., referitoare la faptul ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină.
În considerentele deciziei recurate, instanţa de revizuire a reţinut că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborat cu art. 431 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe contrarietatea de hotarari este aplicabilă atunci când două sau mai multe instanţe, în dosare diferite, au pronunţat soluţii contradictorii, fără ca partea interesată să fi invocat excepţia autorităţii lucrului judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă o asemenea excepţie a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei.
De asemenea, s-a constatat că revizuenta a invocat contrarietatea de hotarari dintre decizia nr. 714/17.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi sentinţa nr. 71/15.06.2021 pronunţată de Tribunalşul Gorj, ambele fiind date în acelaşi proces, şi anume în dosarul nr. x/02.03.2021.
Analizând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunţată fără a fi încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii
Înalta Curte, validând raţionamentul curţii de apel, constată că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fi fost pronunţate în dosare diferite.
Astfel, cum se poate observa, parcursul procesual al cauzei relevă faptul că hotărârile ce formează obiectul cererii de revizuire şi cele în raport cu care se invocă autoritatea de lucru judecat au fost pronunţate în acelaşi ciclu procesual, în aceeaşi cauză, respectiv în cadrul aceluiaşi dosar.
În concret, prin sentinţa nr. 71/2021 din 15 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul D., în favoarea Consiliului de Administraţie format din E., F., G..
Totodată, s-a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienţii A., B., cu privire la cererea nr. x/02.03.2021 privind societatea C. S.A. A fost respinsă cererea de înregistrare la O.R.C. Gorj având nr. 4611/02.03.2021 privind înregistrarea Hotărârii A.G.O.A. din 29 mai 2019 şi Decizia Consiliu de Administraţie din 29 mai 2019. A fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul D..
Prin decizia nr. 714/2021 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis apelul declarat de intervenientul D., precum şi apelul incident declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei nr. 71 din 15 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o în tot, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Consiliului de Administraţie format din E., G. şi F. pentru intimata C. S.A. Totodată, au fost resinse cererile de intervenţie formulate de intervenientele B. şi A., precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul D..
S-a admis cererea de înregistrare a menţiunilor, formulată pentru C. S.A. de numita F., înregistrată sub nr. x din 2 martie 2021 şi s-a dispus înregistrarea menţiunilor solicitate în aceasta la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Gorj.
Înalta Curte constată că sentinţa nr. 71/2021 din 15 iunie 2021 a fost pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în primă instanţă, astfel încât nu este o hotărârie definitivă în sensul prevăzut de art. 634 şi art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar prin decizia nr. 714/2021 din 17 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, s-au soluţionat apelurile declarate împotriva acestei sentinţe, ambele hotărâri fiind pronunţate în cadrul aceluiaşi dosar, nr. x/2021
Pornind de la constatarea că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fi fost pronunţate în dosare diferite, Înalta Curte apreciază că devine inutilă verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate, dat fiind că motivul de revizuire privind contrarietatea de hotărâri presupune întrunirea cumulativă a cerinţelor mai sus evocate, pentru a se dispune anularea ultimei hotărâri.
Prin urmare, criticile recurentei-revizuente întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate, urmând a fi respinse, raportat la faptul că instanţa a argumentat în mod legal respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta C. S.A. împotriva deciziei nr. 55/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta C. S.A. împotriva deciziei nr. 55/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.