Tax authority's paulian action rejected for lack of passive standing and no proven insolvency; creditor ordered to pay 5,000 RON appeal costs.

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 12.08.2019 pe rolul secţiei civile a Tribunalului Cluj în prezentul dosar civil nr. x/2019 reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, reprezentată în baza mandatului nr. x/08.08.2019 de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L., în calitate de debitor al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi S.C. B. Sucursala Cluj-Napoca în calitate de terţ cumpărător, în temeiul dispoziţiilor art. 1562 si următoarele C. civ., a solicitat instanţei să constate inopozabil faţă de creditoarea reclamantă, contractul de vânzare cumpărare încheiat între debitorul fiscal S.C. A. S.R.L., în calitate de vânzător şi S.C. B. Sucursala Cluj-Napoca în calitate de cumpărător, prin Act Notarial nr. x/09.08.2018 înscris la data de 10.08.2018 in CF x Cluj -Napoca. Prin modificarea acţiunii din data de 6.11.2019, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a S.C. B., cumpărător al imobilului.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 161 din 25.03.2020 a Tribunalului Cluj s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. -Sucursala Cluj-Napoca; s-a respins în fond acţiunea civilă astfel cum a fost formulată şi precizată ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei S.C. B., suma de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 228/A din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei civile nr. 161 din 25.03.2020 a Tribunalului Cluj şi a obligat pe numitul apelant să plătească intimatei B. suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 228/A din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj, pentru următoarele motive:

În legătura cu calitatea procesuală pasivă a pârâtei B. - Sucursala Cluj, hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a doua C. proc. civ.

Astfel, deşi prin hotărârea apelată se constată că B. - Sucursala Cluj figurează în calitate de împuternicit al cumpărătorului în cadrul contractului Act Notarial nr. x/09.08.2018 înscris la data de 10.08.2018 în C.F. x Cluj-Napoca şi că acest contract s-a încheiat de către cumpărătoare prin intermediul sucursalei, totuşi, în contradictoriu cu această stare de fapt probată, instanţa reţine că această pârâtă nu are calitate procesuala pasivă, din perspectiva dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ.

Tot astfel, în contradicţie cu faptul reţinut de instanţă şi anume acela că Actul Notarial nr. x/09.08.2018 înscris la data de 10.08.2018 în CF x Cluj-Napoca s-a încheiat de către cele doua entităţi, prin mijlocirea uneia şi aceleiaşi persoane, instanţa reţine că B. - Sucursala Cluj nu are calitate de pârâtă.

Consideră că B. - Sucursala Cluj are calitate procesuală, tocmai în considerarea faptului că aceasta figurează în calitate de împuternicit al cumpărătorului în cadrul contractului, astfel că poate să stea în judecată în temeiul art. 56 C. proc. civ. pentru opozabilitate, în calitate de sucursală a firmei mamă S.C. B..

S.C. B. Sucursala Cluj-Napoca este constituită conform legii, fiind înscrisă în evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţul având numit în calitate de director împuternicit cu puteri depline pe domnul C., aceeaşi persoană care deţine calitatea de administrator statutar al societăţii vânzătoare S.C. A. S.R.L. Deci Actul Notarial nr. x/09.08.2018 s-a încheiat de către cele două entităţi prin mijlocirea uneia şi aceleiaşi persoane.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta susţine că soluţia a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1562, respectiv art. 1563 C. civ., instanţa de apel reţinând greşit faptul că apelanta reclamantă nu a dovedit că, prin înstrăinarea bunurilor, debitorul S.C. A. S.R.L şi-a creat sau mărit starea de insolvabilitate şi că executarea silită pornită de către fisc împotriva debitoarei nu ar face decât dovada executării silite, iar nu a stării de insolvabilitate, dat fiind că lipsa plăţii voluntare nu implică starea de insolvabilitate.

Consideră că starea de insolvabilitate la care face referire art. 1562 C. civ. se poate dovedi prin orice mijloc de probă, iar în speţă această probă s-a produs. Cuantumul sumei executate silit nu reprezintă un element subsidiar, aşa cum greşit a reţinut instanţa, ci este chiar dovada prejudiciului cauzat din perspectiva dispoziţiilor art. 1562 alin. (1) şi a art. 1563 C. civ., iar alături de executarea silită însăşi face dovada stării de insolvabilitate a debitoarei.

Susţine că sunt îndeplinite condiţiile art. 1562 C. civ.: existenţa prejudiciului suferit de creditor urmare a încheierii actului juridic, frauda debitorului şi complicitatea terţului la fraudă.

Învederează că la data înstrăinării, pârâta S.C. A. S.R.L. se afla în litigiu cu creditoarea Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, pentru procedura de executare silită a unei părţi din creanţele fiscale certe, lichide şi exigibile, titlul executoriu nr. x/03.11.2016 fiind în cuantum de 413,234 RON. Procedura de executare silită a fost contestată de pârâta S.C. A. S.R.L. în dosarul nr. x/2017, dosar care la data de 09.08.2018 - data înstrăinării bunurilor se afla în stare de judecată la instanţa de fond, iar în timpul derulării litigiului, pârâta a înstrăinat bunurile din patrimoniul său creându-şi astfel starea de insolvabilitate, prin sustragerea din patrimoniul debitoarei a bunurilor care puteau fi executate silit pentru stingerea creanţei fiscale.

Potrivit deciziei civile nr. 138/A/2020 pronunţate în dosar nr. x/2017, sentinţa civilă nr. 7430 din 07.11.2018 a fost schimbată în parte, în sensul că titlul executoriu contestat nr. 1322/03.11.2016 a fost menţinut în parte, în privinţa sumei datorate cu titlu de TVA în cuantum de 233.977 RON. Aşa fiind, prin Actul Notarial nr. x/09.08.2018 înscris la data de 10.08.2018 în CF x Cluj-Napoca, pârâta a procedat la înstrăinarea bunurilor din patrimoniul sau, deşi se afla în procedura de executare silită.

Executarea silită care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, s-a purtat asupra unor titluri de creanţă care au însumat 1.375.794 RON creanţă fiscală, din care a fost contestate titluri de creanţă în cuantum de 413.234 RON. Din totalul acestei sume, doar 179.257 de RON a fost anulată pe calea contestaţiei la titlu. Prin urmare, prejudiciul este cel asupra căruia s-a purtat litigiul, respectiv suma de 1.196.537 RON, menţinut prin decizia civilă nr. 138/05.02.2020.

În fine, complicitatea terţului la fraudă rezultă din faptul că administratorul statutar al debitorului fiscal S.C. A. S.R.L. domnul C., care era în cunoştinţă de cauză cu privire la executarea silită pe care Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcţiei Generale Regionale o exercita pentru recuperarea creanţei fiscale în virtutea calităţii sale, a transferat bunurile din patrimoniul acestei societăţi debitoare în patrimoniul S.C. B. Sucursala Cluj-Napoca, societate în care susnumitul avea şi are calitate de director împuternicit cu puteri depline, sustrăgând astfel de la executare bunurile aflate în patrimoniul debitoarei.

5. Apărările formulate în cauză

Pârâtele au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, intimata S.C. A. S.R.L. invocând şi nulitatea acestuia pentru indicarea formală a motivelor de nelegalitate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, este de reţinut faptul că excepţia nulităţii recursului invocată de intimata S.C. A. S.R.L. a fost respinsă în cursul dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 1.04.2021, instanţa reţinând că motivele de recurs pot fi încadrate în cazurile de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cauza dedusă judecăţii are ca obiect o acţiune pauliană, promovată de reclamantă în calitate de creditor al unor obligaţii fiscale, ce are ca obiect declararea ca inopozabil faţă de reclamantă a contractului de vânzare din 9.08.2018 a unui imobil de către debitorul său A. S.R.L., în favoarea unui terţ B., considerând creditoarea că întrăinarea imobilului a fost făcută în frauda drepturilor sale.

Un prim aspect ce a constituit obiect al criticilor de nelegalitate este modul în care a fost soluţionată excepţia legitimării procesuale pasive a pârâtei B. - Sucursala Cluj - Napoca, ce a avut calitatea de mandatar al cumpărătorului în contractul de vânzare, chemată în judecată de reclamantă alături de societatea mamă.

Recurenta susţine că instanţa de apel a formulat considerente contradictorii atunci când, deşi reţine încheierea contractului prin intermediul sucursalei şi prin mijlocirea uneia şi aceleiaşi persoane fizice, constată lipsa calităţii procesuale pasive a sucursalei.

Critica, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este nefondată. Astfel, dispoziţiile art. 488 pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. constituie temei pentru modificarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv sau există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Susţinerile recurentei nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât aspectele redate de aceasta nu se constituie într-o motivare contradictorie în sensul celor precizate anterior.

Instanţa de apel a reţinut că, în acţiunea pauliană, calitatea procesuală pasivă revine părţilor între care s-a încheiat actul a cărei revocare se solicită, astfel că sucursala nu are calitatea de parte contractantă, întrucât în persoana sa nu s-au născut drepturi şi obligaţii din respectivul contract. De asemenea, a menţionat că aceleaşi argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte existenţa unei duble împuterniciri a persoanei fizice, care nu a dobândit drepturi şi obligaţii din contract.

Recurenta nu arată în mod concret în ce constau tezele contradictorii reţinute de instanţa de apel care ar fi putut conduce la soluţii diferite, ci îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de aplicarea greşită, în opinia sa, a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. prin raportare la mecanismul reglementat de C. civ. în privinţa acţiunii pauliene, considerând că existenţa unui mandatar sau a unei persoane fizice cu dublă împuternicire ar conferi societăţii mandatare calitate procesuală pasivă.

Or, această împrejurare putea fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în măsura în care recurenta ar fi criticat considerentul instanţei de apel referitor la inexistenţa, în cazul sucursalei, a unor drepturi şi obligaţii proprii izvorâte din contractul de vânzare, pentru a îndeplini condiţia de subiect al raportului juridic litigios, prevăzută de art. 36 C. proc. civ.

Cum recurenta s-a limitat la a aprecia că prezenţa mandatarului se impune din raţiuni de "opozabilitate" a hotărârii, menţionând dispoziţiile art. 56 C. proc. civ., fără a prezenta motivul pentru care hotărârea ar trebui să i se opună acestui mandatar şi nici nu a argumentat utilitatea invocării art. 56 C. proc. civ. sub teza privitoare la posibilitatea unei entităţi fără capacitate de folosinţă de a sta în proces (alin. (2), în condiţiile în care instanţa de apel a apreciat ca nerelevant aspectul privind lipsa personalităţii juridice, motivele astfel formulate apar ca fiind străine de cauză.

În cadrul motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1562-1563 C. civ., reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond ale acţiunii pauliene.

În acest sens a apreciat că prin înstrăinarea bunurilor debitoarei S.C. A. S.R.L şi-a mărit starea de insolvabilitate, întrucât la data încheierii contractului se afla în litigiu cu creditoarea Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, pentru executarea silită a unei părţi din creanţele fiscale certe, sustrăgând din patrimoniul debitoarei bunuri care puteau fi executate silit pentru stingerea creanţei fiscale, lichide şi exigibile, iar cuantumul sumei executate reprezintă chiar dovada prejudiciului cauzat. În plus, complicitatea terţului la fraudă, susţine recurenta, este dovedită prin faptul că administratorul statutar al debitorului fiscal S.C. A. S.R.L., care era în cunoştinţă de cauză cu privire la executarea silită, a transferat bunurile din patrimoniul acestei societăţi debitoare în patrimoniul S.C. B. Sucursala Cluj-Napoca, societate în care susnumitul avea şi are calitate director împuternicit cu puteri depline.

Critica este nefondată. Astfel, prima condiţie a acţiunii pauliene este ca debitorul să îşi mărescă starea de insolvabilitate prin înstrăinarea din patrimoniu a unor bunuri care constituie gajul general al creditorilor şi din care aceştia intenţionează să îşi îndestuleze creanţele certe pe care le deţin. O astfel de condiţie este îndeplinită în ipoteza în care se dovedeşte că creditorul nu îşi poate realiza creanţa împotriva debitorului din motiv că acesta a devenit insolvabil.

Recurenta susţine că vânzarea acestor bunuri, în timp ce era în curs de derulare o procedură de executare silită, este suficientă prin ea însăşi pentru a dovedi mărirea stării de insolvabilitate a debitoarei.

Contrar acesor susţineri, instanţa de recurs apreciază ca fiind corect raţionamentul instanţei de apel potrivit căruia existenţa unui proces de executare silită nu poate face dovada intrinsecă a insolvabilităţii debitorului. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a reţinut că, dimpotrivă, prin vânzarea bunurilor au fost suplimentate rezervele de capital care au contribuit la achitarea datoriilor societăţii, aflată în procedura concordatului preventiv, în proporţie de 99.6%.

Societatea debitoare a contestat suma din titlul executor, obţinând în instanţă un calcul corect al acesteia, precum şi înlăturarea măsurii sechestrului asigurator şi a folosit suma obţinută cu titlu de preţ, reprezentând valoarea de înlocuire a bunurilor înstrăinate, pentru plata datoriilor.

În condiţiile în care nu rezultă că recurenta s-a aflat în situaţia de a nu-şi putea realiza creanţa împotriva societăţii debitoare pe motiv că aceasta a devenit insolvabilă prin vânzarea acelui imobil, nu se poate conchide că actul de înstrăinare a reprezentat o acţiune frauduloasă a vânzatoarei menită să paralizeze drepturile legitime ale recurentei creditoare.

Faţă de constatarea neîndeplinirii uneia dintre condiţiile prevăzute de art. 1562 C. civ., analiza criticilor vizând celelate condiţii de admitere a acţiunii revocatorii nu mai prezintă relevanţă.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentă la plata către intimata S.C. B. a sumei de 5000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva deciziei civile nr. 228/A din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurentă la plata către intimata S.C. B. a sumei de 5000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2021.