Specific performance of anticontract for real estate sale and adequacy of appellate reasoning on procedural defenses and merits

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la semnarea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect transmiterea către pârâtă a dreptului de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 50.000 m.p., înscris în cartea funciară cu nr. x a comunei Ariceştii Rahtivani, jud. Prahova, cu nr. cadastral x, în condiţiile stabilite prin Antecontractul de vânzare - cumpărare din 27 iulie 2011, modificat prin Actul adiţional nr. x/22.07.2013 şi Actul adiţional nr. x/12.12.2014.

S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 350.000 euro la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând preţ, a sumei de 43.311,30 Euro, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969, art. 1073, art. 1082, art. 1088 din C. civ. de la 1864, art. 1516 alin. (1), art. 1535 alin. (1) C. civ. şi art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 14 din 31 ianuarie 2018 de către Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a dispus strămutarea dosarului nr. x/2017, de la Tribunalul Bacău, la Tribunalul Neamţ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 597/C din 23 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea, pârâta fiind obligată să semneze cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare în forma autentică, având ca obiect transmiterea către pârâtă a dreptului de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 50.000 m.p., înscris în Cartea funciară nr. x a comunei Ariceştii Rahtivani, cu nr. cadastral x, în condiţiile stabilite prin Antecontractul de vânzare- cumpărare din 27.07.2011, modificat prin Actul adiţional nr. x/22.07.2013 şi Actul adiţional nr. x/12.12.2014.

S-au respins ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata preţului şi a dobânzii legale penalizatoare.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.R.L.

Prin încheierea de dezbateri din 5 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca nefondată cererea de amânare formulată de apelanta-pârâtă B. S.R.L., a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj şi a respins ca nefiind utilă cauzei administrarea probei cu expertiza topo-cadastrală.

De asemenea, după închiderea dezbaterilor, instanţa a dispus amânarea pronunţării deciziei la data de 14 noiembrie 2018 şi apoi la 15 noiembrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 1042/2018 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 597 din 23 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în contradictoriu cu intimata S.C. A.

4. Împotriva acestei decizii şi a încheierii din 5 noiembrie 2018, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei şi a încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 2597 din 15 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2018 şi a deciziei civile nr. 1042/2018 din 15 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă. S-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

5. În rejudecare, după casare, prin decizia nr. 588/2021 din 5 octombrie 2021, pronunţată de Curte de Apel Bacău, secţia I civilă s-a admis excepţia tardivităţii motivelor suplimentare de apel, formulate prin notele scrise şi, în consecinţă, pârâta a fost decăzută din dreptul de a le invoca.

A fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 597 din 23 mai 2018 pronunţate de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu reclamanta A. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 31.007,25 de RON reprezentând cheltuieli de judecată.

6. La 26 noiembrie 2021, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 588/2021 din 5 octombrie 2021 pronunţate de Curte de Apel Bacău, secţia I civilă şi a încheierilor de şedinţă din 12 iulie 2021 şi 10 septembrie 2021, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1)-(3) C. proc. civ., constând în nerespectarea dispoziţiilor instanţei de recurs.

Astfel, s-a susţinut că prin decizia de casare nr. 2579 din 15 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a constatat că sunt întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., instanţa de recurs arătând că este inutil a se pronunţa cu privire la motivul de casare prevăzut de pct. 8 în condiţiile în care decizia recurată a fost considerată nulă absolut, astfel că revine instanţei de apel, în rejudecare, obligaţia de a analiza complet cauza. Prin urmare, judecata trebuia reluată de la actul anulat, respectiv încheierea din 5 noiembrie 2018.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat în primul ciclu procesual a vizat atât încălcări privind dreptul la apărare şi reprezentarea părţilor în proces, cât şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. şi, respectiv, a considerării eronate a incidenţei art. 444 din acelaşi cod. Or, ignorând dezlegările instanţei de casare în legătură cu aceste aspecte, instanţa de apel a menţinut eroarea de raţionament privind termenul de 7 luni, de la data învestirii primei instanţe, în considerarea căruia s-a respins cererea de amânare pentru angajarea unui apărător.

Critica subsumată aceluiaşi motiv de casare a vizat şi aplicarea greşită a prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. şi respectiv, a considerării eronate a incidenţei art. 444 din acelaşi cod, în condiţiile în care prima instanţă nu a analizat cererea recurentei privind constatarea ca fiind rezolvit antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat iniţial şi, pe cale de consecinţă, celelalte acte adiţionale, ca urmare a omisiunii calificării actului de procedură intitulat întâmpinare ca fiind cerere reconvenţională. Astfel, era esenţial de observat de către instanţa de apel că, anterior calificării unui act de procedură ce poartă o denumire greşită, în sensul de a i se stabili natura juridică corectă, nu se poate stabili incidenţa art. 444 C. proc. civ., cererea de completare a unei hotărâri fiind inadmisibilă dacă nu are ca obiect o cererea existentă şi calificată ca atare de către instanţa care a pronunţat hotărârea. În aceste condiţii recurenta susţine că această chestiune nu putea fi îndreptată şi lămurită decât pe calea de reformare a apelului, iar nu prin procedura completării hotărârii.

Un alt motiv de nulitate a decizie recurate rezidă în aceea că, atât prin încheierea de dezbateri din 12 iulie 2021, cât şi prin încheierea din 10 septembrie 2021, instanţa de apel s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii doar cu privire la invocarea, pe calea excepţiei substanţiale, a nulităţii absolute a antecontractului ce stă la baza pretenţiilor intimatei-reclamante, iar nu şi cu privire la tardivitatea dezvoltărilor în drept, formulate de recurentă ca explicitări ale motivelor iniţiale de apel precum şi a cererilor şi apărărilor invocate în prima instanţă.

Recurenta arată că vătămarea rezultă şi din motivarea lapidară a deciziei recurate, întrucât deşi nu există o pronunţare propriu-zisă asupra tardivităţii acestor explicitări în drept, rămânând în pronunţare în apel, instanţa a procedat ca şi cum ar fi admis excepţia tardivităţii şi în privinţa acestora, deşi nu există nicio motivare în legătură cu aceste chestiuni, a căror analiză era de natură să conducă la soluţia contrară celei pronunţate.

În aceste condiţii, recurenta învederează că au fost încălcate principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2), art. 1 3, art. 22 alin. (1) şi (6), precum şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 par. l şi 3 din CEDO, hotărârea pronunţată în aceste condiţii fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 175 – 176 C. proc. civ.

Recurenta arată că, prin motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat şi în primul ciclu procesual, a criticat faptul că hotărârea nu este motivată, iar situaţia de fapt nu a fost stabilită corect. Cu toate acestea, instanţa de apel, în rejudecare, a motivat identic primului ciclu procesual, încălcând şi sub acest aspect decizia de casare.

De asemenea, instanţa de apel nu a analizat toate apărările şi nu a arătat motivele pentru care a respins argumentele invocate referitoare la o promisiune ale cărei condiţii de vânzare nu erau întrunite de către vânzătorul-promitent, situaţie în care se poate constata că fondul cauzei nu a fost soluţionat.

Instanţa de apel nu a efectuat în mod complet analiza promisiunii de vânzare încheiate între părţile contractante şi a condiţiilor în care această promisiune îşi putea produce efectele, nearătând motivele care au determinat pronunţarea soluţiei.

Prin urmare, cu privire la fondul cauzei, hotărârea instanţei nu cuprinde nicio motivare în drept, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ. de la 1864, având în vedere că obligarea unei părţi la executarea în natură a obligaţiilor civile nu se poate dispune în cazul unei obligaţii de a face intuitu personae.

În ipoteza în care promitentul-cumpărător nu îşi respectă obligaţia de a cumpăra, în baza dispoziţiilor legale menţionate, instanţa de judecată are exclusiv posibilitatea de a acorda daune-interese sau de a pronunţa o hotărâre prin care să constate intervenită vânzarea şi nu de a obliga pârâtul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, această obligaţie fiind personală, nu poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite. În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel, este lipsită de bază legală, fiind rezultatul aplicării şi interpretării greşite a normelor de drept substanţial.

La 7 februarie 2022, reclamanta A. S.R.L.a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

7. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 martie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 24 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 20 septembrie 2022.

7. Înalta Curte, analizând încheierile şi decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi dispoziţiilor legale invocate, în limitele controlului de legalitate prevăzute de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., reţine următoarele considerente:

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă B. S.R.L. a formulat critici împotriva încheierilor din 12 iulie şi 10 septembrie 2021 privind modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii motivelor arătate prin notele de şedinţă depuse pentru termenul de judecată din 18 iunie 2021, precum şi împotriva deciziei atacate.

În privinţa încheierilor, susţine recurenta, în esenţă, că instanţa de apel a admis excepţia tardivităţii doar cu privire la invocarea nulităţii absolute a antecontractului din litigiu, ca excepţie substanţială, nu şi cu privire la explicitarea motivelor iniţiale ale cererii de apel şi a apărărilor formulate în prima instanţă. Soluţia astfel pronunţată încalcă dispoziţiile art. 478 C. proc. civ. în interpretarea dată prin decizia nr. 28/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prin încheierea din 12 iulie 2021, instanţa de apel a admis excepţia tardivităţii invocării motivelor formulate prin notele de şedinţă reţinându-se că apelanta-pârâtă este decăzută din dreptul de a le invoca, cu motivarea că excepţia nulităţii absolute a antecontractului a fost invocată pentru prima dată prin notele scrise depuse în rejudecarea apelului fiind încălcate dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 477 şi art. 478 din acelaşi cod. Prin încheierea din 10 septembrie 2021, care face parte integrantă din decizia recurată, instanţa de apel precizează că la termenul de judecată din 18 iunie 2021 s-a acordat cuvântul pentru susţinerea notelor de şedinţă prin care au fost invocate trei excepţii de nulitate absolută şi respectiv excepţia tardivităţii.

Ulterior, prin decizia recurată se reţine că s-a admis excepţia tardivităţii motivelor suplimentare deoarece acestea nu reprezintă dezvoltări ale criticilor iniţiale ci sunt motive noi invocate cu încălcarea dispoziţiilor art. 471 alin. (3) şi (4) şi art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

În acest context, se va reţine că sunt fondate criticile recurentei care au vizat încălcarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, în condiţiile în care din verificarea considerentelor încheierilor nu rezultă dacă instanţa de apel s-a pronunţat doar cu privire la invocarea ca excepţie substanţială a nulităţii absolute a convenţiei sau şi asupra tardivităţii dezvoltării în drept a motivelor iniţiale, în această privinţă existând doar precizarea că prin notele suplimentare s-au formulat critici noi şi nu dezvoltări ale celor depuse în termen.

De altfel, considerentele încheierilor recurate şi cele ale deciziei nu cuprind o examinate concretă a notelor prin care s-au invocat aceste excepţii şi apărări, pentru a face posibilă analiza modului de soluţionare a excepţiei tardivităţii, respectiv dacă aceasta a fost admisă atât în privinţa excepţiei nulităţii absolute a convenţiei cât şi referitor la dezvoltarea criticilor iniţiale ale apelului.

În alţi termeni, în absenţa argumentelor din care să rezulte limitele în care s-a pronunţat instanţa de apel prin admiterea excepţiei tardivităţii precum şi a celor potrivit cărora s-a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că s-au dezvoltat criticile iniţiale, constată că este fondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece în caz contrar, exercitarea controlului de legalitate nu este posibil.

Situaţia este identică şi în privinţa modului de soluţionare a fondului cauzei, deoarece decizia recurată nu cuprinde în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. motivele de fapt şi de drept care au determinat pronunţarea soluţiei adoptate, nefiind arătate argumentele pentru care s-au înlăturat criticile formulate, verificarea raţionamentului instanţei de apel fiind împiedicată de lipsa considerentelor care au determinat pronunţarea deciziei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat şi nelegalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel cu încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., constând în nesocotirea dezlegărilor date de instanţa de recurs referitoare la încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Ignorând această soluţie, arată recurenta, instanţa de apel în rejudecare după casare, reţine din nou, ca şi în primul ciclu procesual, că prima instanţă, respingând cererea de amânare pentru angajarea unui avocat, a aplicat corect dispoziţiile art. 222 C. proc. civ. având în vedere perioada de 7 luni de la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, această critică este nefondată urmând a fi înlăturată ca atare. Astfel, prin decizia de casare, instanţa de recurs învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 5 noiembrie 2018 şi a deciziei instanţei de apel, pronunţate în primul ciclu procesual a constatat încălcarea dreptului la apărare consacrat de art. 13 C. proc. civ. şi al contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, deoarece confundând limitele mandatului de asistenţă juridică ale reprezentanţilor recurentei-pârâte, prin considerente străine de natura pricinii, în mod greşit a respins cererea de amânare formulată şi s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a cauzei, de administrare a probelor reţinând cauza în pronunţare.

Procedând astfel, se reţine în considerentele deciziei de casare, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 176 alin. (1) şi ale art. 179 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., provocând recurentei o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, respectiv a încheierii recurate şi a deciziei, ca act subsecvent acesteia, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel, iar în considerarea efectelor nulităţii actului de procedură examinat, respectiv încheierea din 5 noiembrie 2018, celelalte critici formulate împotriva unei decizii lovite de nulitate nu au mai fost examinate.

Ca efect al casării, instanţa de apel în rejudecare, analizând motivul de apel privind încălcarea dreptului la apărare ca urmare a respingerii cererii de amânare formulate în cauză, a înlăturat această critică cu motivarea că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 27 iunie 2017 fiind strămutată prin sentinţa civilă nr. 14 din 31 august 2018 la Tribunalul Neamţ, şi s-a stabilit primul termen de judecată la data de 9 mai 2018. În consecinţă s-a argumentat că, în aceste condiţii s-a acordat un termen rezonabil pentru ca societatea să îşi angajeze apărător, raportat şi la dispoziţiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora amânarea judecăţii pentru lipsa apărării poate fi dispusă numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi neimputabile părţii ori reprezentantului ei, ipoteze neîndeplinite în cauză, motiv pentru care această critică a fost înlăturată.

Această concluzie, contrar susţinerilor recurentei, nu încalcă dispoziţiile deciziei de casare, deoarece rejudecând cauza, instanţa de apel a reluat procedura de la actul anulat, astfel cum s-a dispus prin decizia instanţei de recurs, iar faptul că nu au fost validate criticile privind nerespectarea dreptului la apărare de către prima instanţă nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare recurenta a invocat nelegalitatea deciziei derivate din încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. care reglementează rolul activ al judecătorului susţinându-se în esenţă că instanţa de apel a omis să califice întâmpinarea pârâtei ca fiind o cerere reconvenţională şi nu a pus în discuţia părţilor această chestiune, astfel că dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. nu sunt incidente cauzei.

Art. 22 C. proc. civ. stabileşte obligaţia judecătorului de a soluţiona litigiul conform regulilor de drept aplicabile, scop în care, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept invocate de părţi este în drept să le ceară explicaţii, să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept să dea calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, urmând a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afara situaţiilor în care legea dispune altfel.

Din această perspectivă, deşi nu sunt fondate criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., deoarece poziţia procesuală a pârâtei în sensul de a formula întâmpinare şi nu o cerere reconvenţională, a fost clară şi explicită, nefiind prin urmare cazul unei recalificări a acesteia, această constatare nu semnifică faptul că instanţa de apel era exonerată de obligaţia analizării apărărilor formulate prin întâmpinare în legătură cu obligaţiile asumate prin antecontractul din litigiu.

În egală măsură, deşi în principiu este corect argumentul instanţei de apel conform căreia omisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere se poate solicita prin procedura completării hotărârii judecătoreşti instituită prin art. 444 C. proc. civ., aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în cauză, în absenţa unei cereri asupra căreia instanţa să fi omis a se pronunţa.

Prin urmare este eronată concluzia conform căreia în cauză trebuia urmată procedura stabilită prin aceste dispoziţii legale.

În consecinţă fiind fondate, în limitele arătate, motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., rezultă că analiza criticilor derivate din încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este posibilă, recursul pârâtei urmând a fi admis, iar cauza trimisă spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel, care cu respectarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. va soluţiona cauza ţinând seama de criticile şi apărările formulate de părţi şi va administra probele necesare justei soluţionări a litigiului.

Raportat la soluţia de admitere a recursului şi casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cheltuielile de judecată solicitate de intimata-pârâtă A. în cuantum de 15.711,53 RON nu pot fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de către instanţa de rejudecare, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport cu soluţia pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierilor din 12 iulie 2021 şi 10 septembrie 2021 şi a deciziei civile nr. 588/2021 din 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, pe care le casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 18 octombrie 2022.