Revocatory action: appellate omission of independent insolvency and fraud analysis renders decision legally insufficient

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 20 ianuarie 2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., a solicitat instanţei revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/22.12.2015, încheiat între pârâtul B., în calitate de dobânditor şi ceilalţi pârâţi, în calitate de vânzători, urmând să se constate inopozabilitatea acestui contract faţă de reclamantă, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1542/2016 pronunţată la data de 16.02.2016 în dosarul nr. x/2016 Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, care, la rândul său, prin sentinţa civilă nr. 850/2016 pronunţată la dat de 6 aprilie 2016 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 618/2016 pronunţată în data de 10 noiembrie 2016 de către Tribunalul Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, declinându-se competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj şi, constatându-se conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj care, prin sentinţa civilă nr. 135/F/CC/2016 pronunţată în data de 22 noiembrie 2016, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, iar cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 4 ianuarie 2017 în dosarul nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1922/2017 pronunţată la data de 29 noiembrie 2017 în dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., iar pârâţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 5.640 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B., precum şi pârâţii D. şi C., care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 596/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 13 noiembrie 2018, apelurile declarate fiind admise, iar hotărârea atacată a fost anulată, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 22 noiembrie 2018 sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 689/2019 din 16 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâţilor B., C. şi D..

Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului B., în cuantum de 12.670 RON, reprezentând onorarii avocaţiale în toate fazele procesuale şi taxă judiciară de timbru în apel, precum şi în favoarea pârâţilor C. şi D., în cuantum de 10.600 RON, reprezentând onorarii avocaţiale în toate fazele procesuale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia nr. 241/2021 din 27 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 689/2019 din 16 aprilie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, fiind obligată apelanta să plătească intimaţilor D. şi B. câte 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu obligarea în solidar a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata recursului.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi conţine motive contradictorii referitoare la elementele fraudei debitorului şi complicitatea terţului la frauda debitorului, cu privire la crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului care sunt preluate integral din hotărârea instanţei de fond, ca de altfel şi considerentele referitoare la analiza condiţiilor de admisibilitate a acţiunii revocatorii.

În acest sens recurenta face trimitere la considerentul redat la pag. 27, alin. (9) din hotărâre, precum şi la cel referitor la instituirea sechestrului asigurător asupra terenului în litigiu, apreciind că lipseşte judecata proprie a instanţei faţă de litigiul dedus judecăţii, ceea ce echivalează cu teza, potrivit căreia, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că prevederile art. 1562 C. civ. au fost încălcate.

Motivul de recurs vizează nelegalitatea soluţionării apelului, respectiv a cererii introductive, prin prisma aplicării dispoziţiilor art. 1562, art. 2143 C. civ. - concluzia instanţei fiind în sensul că nu există fraudă a debitorului şi complicitate a terţului la fraudarea intereselor creditorului, precum şi că "prin înstrăinarea terenului, pârâtul - debitor nu ar fi urmărit să îşi mărească starea de insolvabilitatea, ci şi-a îndeplinit obligaţiile asumate faţă de intimată prin promisiunea de vânzare-cumpărare".

Astfel, aplicarea greşită a prevederilor art. 1417 alin. (2), coroborate cu dispoziţiile art. 1562 alin. (1) C. civ. cu privire la starea de insolvabilitate constă în aceea că instanţa de apel a apreciat că, simpla deţinere de către debitor a unui alt teren forestier grevat de un drept de ipotecă pentru suma de 400.000 Euro, plus accesorii şi simpla întrunire a calităţii de asociat a debitorului în mai multe societăţi comerciale, sunt elemente de natură să înlăture condiţia acţiunii revocatorii privind fapta debitorului de a-şi crea sau mări starea de insolvabilitate.

Aplicarea greşită a legii a dus şi la ignorarea prevederilor care definesc starea de insolvabilitate şi care identifică elementele prin care se determină existenţa acestei stări, definite la art. 1417 alin. (2) C. civ., în speţă fiind dovedit că debitorul s-a aflat şi şi-a agravat starea de insolvabilitate la data încheierii actului juridic supus acţiunii revocatorii.

Mai susţine recurenta că argumentele pentru care instanţa de apel a reţinut că debitorul nu se afla şi/sau nu şi-a agravat starea de insolvabilitate, încalcă prevederile art. 1417 alin. (2) C. civ. şi sunt contrazise de probele din dosar, care fac dovada că debitorul nu avea un activ patrimonial suficient pentru plata pasivului datorat, astfel încât darea în plată a terenului pentru o creanţă în valoare de jumătate din valoarea declarată a terenului, a fost un act de natură a agrava starea de insolvabilitate a debitorului D..

În opinia recurentei, complicitatea terţului la frauda debitorului este evidentă şi, contrar concluziilor din decizia instanţei de apel, la data semnării actului autentic, s-a făcut dovada că părţile semnatare şi notarul care a autentificat actul de vânzare-cumpărare aveau deplină cunoştinţă despre existenţa sechestrului asigurător instituit prin încheierea civilă nr. 10453/CC/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi adresa din 16.12.2015 emisă în cadrul dosarului execuţional nr. x/2015 a E. sunt acte care constituie anexe ale contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, indicate ca atare în chiar cuprinsul actului autentic.

Cu privire la crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului, toate ipotezele de la art. 1417 alin. (2) C. civ., sunt îndeplinite faţă de debitorul D. – din dosarul execuţional nr. x/2015, reieşind că situaţia patrimonială care a fost avută în vedere în scopul executării silite, este una dificilă, fiind redată de recurentă, în continuare.

Astfel, din întregul patrimoniu al debitorului, singurul bun care ar putea asigura recuperarea măcar în parte a creanţei recurentei (care are o valoare totală de 494.292,97 RON plus cheltuieli de executare, potrivit încheierii din 13.07.2020 a executorului judecătoresc) şi asupra căruia nu trebuie suportat concursul vreunor creditori privilegiaţi, este terenul înstrăinat în favoarea pârâtului B., un cumpărător a cărei bună-credinţă pare să fie înlăturată şi prin pasivitatea de care a dat dovadă în prezentul litigiu.

Mai arată recurenta că, un alt element de aplicare greşită a normelor de drept material îl constituite considerentul instanţei de apel, potrivit căruia, asupra terenului nu a existat un sechestru legal aplicat la momentul înstrăinării terenului, cu explicaţia că "în condiţiile în care acest sechestru nu a fost înscris în cartea funciară, imobilul nu a fost sechestrat în mod legal". Acest considerent reprezintă o vădită încălcare a dispoziţiilor art. 2143 C. civ.: "sechestrul judiciar: sechestrul poate fi dispus de instanţa de judecată, cu aplicarea prevederilor C. proc. civ. şi, după caz, a dispoziţiilor prezentei secţiuni", cu trimitere şi la dispoziţiile art. 953 alin. (3) şi art. 954 alin. (2)-(3) C. proc. civ.

Recurenta susţine că modul în care a fost explicat de ce sechestrul asigurător asupra bunului în litigiu, nu este legal, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile de drept material indicate şi a pronunţat o hotărâre împotriva dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum acest text a fost explicat şi în cadrul jurisprudenţei CEDO - Hotărârea din 1 octombrie 2014, pronunţată în Cauza Buciaş împotriva României.

Or, în cauză aplicarea dispoziţiilor legale de drept material din materia sechestrului contravine atât normei juridice indicate, dar şi interpretării care se regăseşte în hotărârea citată cu privire la obligaţia statului în garantarea procedurilor judiciare care să ofere garanţiile procedurale necesare şi care să determine soluţionarea în mod echitabil şi eficient a litigiilor dintre persoane particulare. În acest sens, se apreciază că atunci când instanţa de apel a concluzionat că sechestrul asigurător, instituit printr-o hotărâre judecătorească, ar fi nelegal pe considerentul că lipseşte măsura notării în cartea funciară, a infirmat implicit hotărârea de instituire a sechestrului şi a lipsit de orice garanţie minimă necesară, chiar posibilitatea de executare silită reală a titlului executoriu pe care reclamanta îl are împotriva pârâtului D..

Un ultim motiv de recurs se referă la aprecierea finală a instanţei de apel, potrivit căreia, apelul nu poate fi admis, pentru că astfel s-ar înrăutăţi situaţia intimatului-pârât B., fiind încălcate dispoziţiile art. 481 C. proc. civ.

În acest context, recurenta consideră că, în temeiul art. 488, pct. 6 C. proc. civ., aceste argumente sunt contradictorii şi străine de natura cauzei, având în vedere că apelul soluţionat prin decizia atacată este formulat de reclamanta A. S.R.L., nicidecum de pârâtul F..

Pentru toate argumentele invocate recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la 18 noiembrie 2021, intimatul B. a invocat, pe cale de excepţie, netimbrarea cererii de recurs, lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului recurentei-reclamante semnatar al cererii de recurs, iar pe fond respingerea recursului ca fiind nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată în sumă de 7.000 RON, conform chitanţei aflate la dosar recurs.

Prin întâmpinarea depusă la 18 noiembrie 2021, intimaţii C. şi D. au invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 3 februarie 2022, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 martie 2022 au fost respinse excepţiile netimbrării, lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs şi a nulităţii recursului invocate de intimaţii-pârâţi, cu motivarea arătată în cuprinsul încheierii. Totodată, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 241/2021 din 27 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., D. şi C..

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ. îl va admite pentru considerentele care urmează:

Recurenta a invocat motivele de nelegaliatate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. învederând, în esenţă, atât nemotivarea hotărârii din perspectiva condiţiilor de admisibilitate a acţiunii revocatorii, existenţa motivelor contradictorii cât şi aplicarea greşită a normelor juridice care guvernează această instituţie.

Înalta Curte reţine că, desi recurenta invocă art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind că prevederile art. 1562 C. civ. au fost încălcate în ceea ce priveşte constatarea fraudei debitorului şi a complicităţii terţului la fraudarea intereselor creditorului, modalitatea de redactare a deciziei recurate, respectiv preluarea argumentelor instanţei de fond, nu permite efectuarea controlului judiciar din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, astfel că Înalta Curte va avea în vedere art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi conţine motive contradictorii referitoare la elementele fraudei debitorului şi complicitatea terţului la frauda debitorului, cu privire la crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului care sunt preluate integral din hotărârea instanţei de fond, ca de altfel şi considerentele referitoare la analiza condiţiilor de admisibilitate a acţiunii revocatorii, ceea ce echivalează cu teza, potrivit căreia, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Pentru exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanţa de apel este un element esenţial întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile în proces.

Astfel, în cazul în care instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situatia de fapt a cauzei, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalităţii solutiei pronunţate de instanţa de apel, devine incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că, în acord cu dispoziţiile constituţionale şi rigorile impuse unui proces echitabil, regăsite expres şi în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea instanţei trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată în cauză, într-o modalitate care să creeze transparenţă asupra raţionamentului judiciar care o fundamentează.

Din perspectiva motivării în drept, această obligaţie este îndeplinită de către instanţă dacă în cuprinsul motivării se regăsesc transpuse textele de lege a căror aplicare şi interpretare este explicată în cuprinsul hotărârii sau dacă instanţa analizează cu rigoare instituţia juridică de drept material, în cazul de faţă acţiunea revocatorie, în baza căreia se pronunţă asupra raportul juridic litigios din dosar.

Transpunând aceste exigenţe în examenul deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în motivare, instanţa de apel nu a analizat condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorii, astfel cum sunt prevăzute de C. civ., din perspectiva criticilor formulate de recurenta-reclamantă.

În raport cu obiectul acţiunii, reclamanta a expus cronologic situaţia de fapt şi de drept care a generat litigiul, însă instanţa de apel nu a exercitat o examinare obiectivă a actelor şi faptelor juridice învederate prin cererea de apel, demers ce era obligatoriu având în vedere complexitatea acestora şi relevanţa asupra dezlegării elementelor esenţiale ale cauzei.

Astfel, în acord cu criticile recurentei-reclamante şi pe care instanţa de control judiciar le găseşte fondate, prin decizia atacată instanţa de apel nu a expus un raţionament logico-juridic propriu privitor la criticile formulate prin cererea de apel privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii revocatorii, rezumându-se să preia, cu citate, considerentele pentru care prima instanţă a respins cererea reclamantei.

Raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care obligă instanţa de judecată la expunerea în mod clar şi logic a argumentelor care au fundamentat soluţia adoptată, Înalta Curte, le reţine incidenţa cu privire la nemotivarea deciziei, pe de altă parte, vicii care atrag casarea deciziei atacate, ca urmare a încălcării exigenţelor menţionate.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel urmează să stabilească situaţia de fapt a cauzei, să răspundă criticilor formulate de părţi în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor într-o formă clară şi concisă şi să efectueze analiza condiţiilor de admisibilitate a acţiunii revocatorii raportat la dispoziţiile legale invocate în susţinerea acţiunii precum şi la efectele juridice născute în urma demersurilor judiciare ale recurentei-reclamante privitor la recuperarea creanţei constatată prin decizia nr. 6567/16.10.2015 a Curţii de Apel Cluj.

Având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu art. 497 coroborat cu art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 241/2021 din 27 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., D. şi C., va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 241/2021 din 27 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., D. şi C..

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2022.