Cassation appeal deemed null for failing to invoke material law violations or timely procedural nullities in copyright remuneration dispute

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 08.10.2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata triplului sumei de 4.026,47 RON (cu TVA inclus), ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.06.2016-30.09.2018; obligarea pârâtei la plata sumei de 1.497,34 RON înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate conform dispoziţiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 şi 120/2016; obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi următoarele C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 42/17.01.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 10.131 RON, despăgubiri (triplul remuneraţiei plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorie) aferente perioadei 01.06.2016-31.09.2018, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere nr. x şi a obligat pârâta să încheie cu reclamantul autorizaţie/licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în spaţiile administrate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 800 RON.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 1978A/10.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei menţionate, cu 600 RON cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, după ce a prezentat istoricul cauzei, recurenta - pârâtă a susţinut că, deşi prin criticile formulate în apel a susţinut că prima instanţă i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât i-a ignorat aspectele invocate în cuprinsul întâmpinării şi apărările formulate în cauză, aspecte ce ar fi generat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, această critică a fost înlăturată de instanţa de apel în mod nelegal cu motivarea că întâmpinarea ar fi ajuns la arhiva tribunalului chiar în cursul zilei în care a fost termenul de judecată.

În realitate, întâmpinarea a fost predată la oficiul poştal într-un termen rezonabil, cu trei zile înaintea termenului de judecată, trimiterea făcându-se prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel încât, în opinia sa, s-au depus suficiente diligenţe pentru a asigura livrarea la timp a corespondenţei. Mai mult, întâmpinarea a fost predată la destinatar în ziua termenului, iar neajungerea la dosarul cauzei, până la sfârşitul şedinţei de judecată (terminată în cursul după amiezii), este strict culpa instanţei de judecată care nu are asigurate suficiente măsuri pentru a primi, în timp util, corespondenţa cu caracter urgent sau general.

Chiar şi în această ipoteză, instanţa de apel, având în vedere efectul devolutiv al respectivei căi de atac şi în virtutea rolului activ, avea obligaţia de a analiza apărările formulate în cuprinsul întâmpinării, aspect ce nu s-a materializat, fapt ce constituie o nesoluţionare a fondului căii de atac şi o interpretare greşită a dispoziţiilor privind efectul devolutiv al apelului şi rolul activ al instanţei.

Recurenta - pârâtă a susţinut, totodată, că instanţa de apel, la momentul respingerii criticilor privind neluarea în considerare de către prima instanţă a întâmpinării, nu a aplicat aceeaşi măsură şi în ce priveşte soluţionarea criticilor privind greşita obligare a pârâtei la încheierea contractului cu intimatul-reclamant, apreciind că apelanta a fost înştiinţată de necesitatea dovedirii înstrăinării bunurilor, prin comunicarea solicitărilor instanţei la sediul apelantei, şi nu la cel al apărătorului din municipiul Suceava şi, din acest motiv, nu s-a primit răspuns la respectiva solicitare. Pentru identitate de tratament, era necesar ca solicitarea de comunicare informaţii să fi fost îndreptată şi către sediul reprezentantului convenţional.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

6. Procedura de filtru

Analizând recursul din perspectiva dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele de casare formulate nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Susţinerile recurentei - pârâte B. S.R.L. nu pot fi analizate în contextul cazului de casare invocat în mod explicit prin motivele de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru ipoteza încălcării sau a aplicării greşite a normelor de drept material.

Recurenta - pârâtă a invocat exclusiv aspecte de natură procesuală, astfel încât, în condiţiile în care niciuna dintre susţinerile care se referă în mod efectiv la considerentele deciziei recurate nu se raportează la vreo normă de drept material, instanţa de control judiciar nu este învestită a evalua dacă dispoziţiile legale care vizează fondul raportului juridic dedus judecăţii au fost ignorate, respectiv interpretate sau aplicate în mod greşit prin decizia de apel.

Împrejurarea că, în prezentarea derulării procesului, recurenta a arătat că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată a fost greşit indicat ca fiind dispoziţiile art. 1349 C. civ., faţă de modul în care reclamantul a descris elementele răspunderii civile delictuale, nu relevă vreo critică de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Aceste afirmaţii sunt identice cu cele regăsite în motivele de apel şi au fost analizate ca atare, instanţa de apel apreciind că hotărârea primei instanţe descrie în mod clar elementele răspunderii reţinute în sarcina pârâtei şi, mai mult decât atât, că motivarea hotărârii demonstrează în mod judicios întrunirea în persoana pârâtei a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale.

În condiţiile în care instanţa de apel a confirmat analiza primei instanţe pe aspectele arătate, motivele de casare ar fi trebuit să conţină critici chiar ale considerentelor ce conţin aprecierea întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, pârâta reluând afirmaţiile din cererea de apel care vizau hotărârea primei instanţe.

Or, simpla reiterare de către recurentă a unor susţineri ce au fost cercetate în apel şi înlăturate în mod argumentat, fără vreo referire la motivele pentru care acestea au fost găsite ca nefondate - cu atât mai puţin fără să se critice în mod efectiv aprecierile instanţei de apel -, nu reprezintă o critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi evaluată în raport de vreunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care vor fi înlăturate.

În acelaşi timp, însă, nici nemulţumirile exprimate de către recurentă faţă de considerentele soluţiei pronunţate în apel nu pot fi considerate veritabile critici de nelegalitate, care să fie examinate în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând ipoteza încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta a invocat în mod formal diferite neregularităţi procedurale, fie pornind de la o citire eronată a considerentelor deciziei de apel, fie fără a arăta în mod concret în ce a constat nelegalitatea deciziei recurate.

Astfel, recurenta a reproşat instanţei de apel înlăturarea criticii referitoare la ignorarea nelegală, de către prima instanţă, a apărărilor formulate prin întâmpinare, cu toate că partea a depus suficiente diligenţe pentru a asigura livrarea la timp prin poştă a acesteia, iar împrejurarea că întâmpinarea nu a ajuns la dosarul cauzei, până la sfârşitul şedinţei de judecată, este strict culpa instanţei de judecată. Chiar şi în această ipoteză, instanţa de apel nu a analizat apărările formulate în cuprinsul întâmpinării, deşi îi revenea atare obligaţie, în virtutea rolului activ al judecătorului şi a efectului devolutiv al apelului.

Astfel cum au fost redate anterior, susţinerile recurentei - pârâte pornesc de la premisa că instanţa de apel nu ar fi ţinut cont de apărările sale formulate prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe, întrucât aceasta a ajuns tardiv la dosarul cauzei, din culpa pârâtei.

Or, atare premisă relevă o înţelegere greşită a considerentelor, în condiţiile în care, contrar celor pretinse de către recurentă, instanţa de apel a arătat în mod explicit în motivarea deciziei că s-a raportat şi la conţinutul întâmpinării depuse în cursul judecăţii în primă instanţă, chiar dacă întâmpinarea a ajuns tardiv la dosar.

Mai mult decât atât, s-a precizat în considerentele deciziei de apel că, şi în ipoteza în care, nu s-ar fi putut ignora faptul că a fost formulată tardiv, din moment ce depăşirea termenului de formulare a întâmpinării atrage decăderea părţii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, motiv pentru care, şi în apel, apărările de fond din întâmpinare trebuie analizate în măsura în care au fost aduse în discuţie de către pârâtă prin apel.

Motivele de recurs nu conţin nicio critică la adresa acestor considerente decisive ale deciziei, nefăcând nicio referire la termenul de formulare a întâmpinării la prima instanţă şi nici la sancţiunea prevăzută de art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta a evocat considerentele vizând ajungerea tardivă la dosar a întâmpinării, cu toate că acest aspect nu a avut nicio relevanţă în argumentarea înlăturării motivului de apel privind încălcarea dreptului la un proces echitabil al pârâtei, situaţie în care se constată că susţinerile recurentei nu relevă critici de nelegalitate prin prisma considerentelor esenţiale din conţinutul deciziei.

Pe de altă parte, susţinând în mod eronat, după cum s-a arătat anterior, că apărările de fond din întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe nu ar fi fost analizate în apel, recurenta nici nu a arătat în concret acele apărări care nu au fost cercetate, pentru a da, eventual, consistenţă criticii referitoare la ignorarea efectului devolutiv al căii de atac a apelului.

Cât priveşte susţinerea vizând modul de comunicare de către instanţa de apel a înştiinţării de depunere la dosar a dovezii încetării activităţii hoteliere în cursul lunii ianuarie 2019, Înalta Curte constată că este inadmisibilă invocarea pretinsei neregularităţi pe calea recursului, în raport de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia motivele de casare prevăzute de alin. (1) al aceleiaşi norme nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Întrucât eventuala nulitate a comunicării înştiinţării era una relativă, în sensul art. 174 alin. (3) C. proc. civ., fiind vorba despre o nerespectare a unei cerinţe instituite printr-o normă care ocroteşte un interes privat, sancţiunea trebuia invocată în condiţiile art. 178 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., respectiv chiar la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu e prezentă, la termenul imediat următor şi înainte de a pune concluzii în fond.

Or, pârâta nu a invocat pretinsa neregularitate la termenul imediat următor celui din 12.11.2019, la care instanţa de apel, în absenţa pârâtei, a dispus ca aceasta să administreze probe legate de momentul încetării efective a hotelului - faţă de disponibilitatea exprimată de reprezentantul reclamantei de a-şi restrânge pretenţiile, în cazul dovedirii respectivei împrejurări -, astfel încât invocarea sa direct în recurs nu poate fi primită.

Pe de altă parte, se constată că recurenta, susţinând pretinsa neregularitate procedurală, nu a invocat concomitent prin motivele de recurs trimiterea înştiinţării la o adresă poştală greşită, respectiv la o altă adresă decât cea indicată de către recurentă în cursul procesului, în condiţiile în care înştiinţarea s-a făcut chiar la sediul societăţii pârâte, la care s-a solicitat, prin motivele de apel, citarea părţii şi comunicarea tuturor actelor de procedură.

În acest cadru, motivul în discuţie, chiar dacă ar fi admisibil, tot nu ar reprezenta o veritabilă critică de nelegalitate, susceptibilă de a învesti instanţa de recurs cu cercetarea legalităţii actului de procedură, cu atât mai mult cu cât nu s-a justificat pretinsa lipsă a identităţii de tratament în adoptarea de către instanţa de apel a măsurilor procesuale în cursul judecăţii.

În condiţiile în care niciuna dintre susţinerile regăsite în memoriul de recurs nu se încadrează în motivele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. şi nu poate fi analizată ca motiv de nelegalitate la adresa deciziei de apel, pentru considerentele deja expuse, Înalta Curte constată că recursul este nul, pe temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1978A din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.