Good-faith purchaser defense and collateral nullity of subsequent property transfers following criminal annulment of initial title

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, la data de 24 septembrie 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost modificată, reclamanta S.C. A. S.A. - în faliment a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., E., F., G., H., I., J., K. S.R.L., L. S.A., M. S.R.L., N. S.R.L. şi O. S.R.L., constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.11.2001, a actului adiţional nr. x/08.07.2002 (autentificate de notar public P.) şi a tuturor actelor subsecvente, doar cu privire la imobilele situate în Braşov, str. x, spaţiu comercial (CF nr. x Braşov, nr. top x), în Braşov, B-dul. x nr. 53 bloc 40/A şi 40/B (CF nr. x Braşov, nr. top x, în Braşov, str. x, ap. magazin 77 (CF nr. x Braşov, nr. top x), în Braşov, str. x, magazin nr. 88 (înscris în CF x Braşov, nr. CF vechi nr. x Braşov, nr. top x), în Braşov, str. x nr. 36, magazin 66 (înscris în CF x Braşov, nr. CF vechi x Braşov, sub nr. top x) şi în Braşov, str. x, ap. spaţiu comercial 1 (înscris în CF x Braşov, CF vechi nr. x, repunerea părţilor în situaţia anterioară cu obligarea actualilor proprietari la predarea către A. S.A. a imobilelor indicate anterior şi rectificarea cărţii funciare în sensul înscrierii societăţii A. S.A. în calitate de proprietar al imobilului.

Prin sentinţa civilă 5793 din 19 iunie 2019, pronunţată de Judecătoria Braşov, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Prin sentinţa civilă 1248/SIND/2019 din 10 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a judecătorului sindic, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Braşov.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 112/S din 30 iulie 2020, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a hotărât după cum urmează:

A respins excepţia lipsei de interes a reclamantei, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Q. S.A. şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă.

A admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei S.C. R. S.R.L. şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă.

A respins cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar S., în contradictoriu cu pârâţii D., J., M. S.R.L., I., G., N. S.R.L., F., O. S.R.L., H., E., E., C., B., K. S.R.L., ca neîntemeiată.

A obligat pe reclamantă să plătească pârâtei J. suma de 5000 RON şi pârâtului C. suma de 4760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia civilă nr. 300/Ap din 22 martie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă a hotărât după cum urmează:

A admis în parte apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 112/S din 30 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a anulat-o în parte, şi rejudecând în limitele anulării:

A admis în parte cererea de chemare în judecată completată şi precizată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar S., în contradictoriu cu pârâţii D., J., I., G., F., O. S.R.L., H., M. S.R.L., E., E., C., B., N. S.R.L., K. S.R.L., şi în consecinţă:

1. A constatat nulitatea parţială, doar cu privire la următoarele imobile (clădiri şi terenul aferent):

- spaţiu comercial II – magazin 44 - situat în Braşov, înscris în CF x Braşov, nr. top x (CF vechi x, A+160);

- spaţiu comercial – magazin 61 - situat în Braşov, înscris în CF x Braşov nr. top x, (CF vechi x, A+72);

- spaţiul comercial - magazin 77- situat în Braşov, înscris în CF x0 Braşov (CF vechi x, x, A+34, nr. top x/33);

- parter comercial – magazin 88 – situat în Braşov, înscris în CF x Braşov, nr. top x, (CF vechi x, A+78);

- spaţiu cu altă destinaţie – magazin 66 – situat în Braşov, înscris în CF x nr. top x (CF vechi x Braşov, A+24);

- spaţiul comercial I, situat în Braşov, str. x, înscris în CF nr. x Braşov (CF vechi x), nr. top x,

a următoarelor contracte:

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.07.2006 de notar public T., încheiat între S.C. U. S.R.L. în calitate de vânzătoare şi S.C. R. S.R.L. în calitate de cumpărătoare, având ca obiect magazinele 44, 66 şi 88;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.06.2006 de notar public T., încheiat între S.C. U. S.R.L. în calitate de vânzătoare şi S.C. R. S.R.L. în calitate de cumpărătoare, având ca obiect magazinul 61;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.06.2006 de notar public T., încheiat între S.C. U. S.R.L. în calitate de vânzătoare şi S.C. R. S.R.L. în calitate de cumpărătoare, având ca obiect spaţiul comercial I, situat în Braşov, str. x;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.03.2007 de notar public V., încheiat între S.C. U. S.R.L. în calitate de vânzătoare şi D. şi J. având ca obiect magazinul 77;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2006 de notar public T., încheiat între S.C. R. S.R.L., în calitate de vânzător, şi S.C. O. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect magazinul 44;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2006 de notar public T., încheiat între S.C. R. S.R.L., în calitate de vânzător, şi S.C. O. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect magazinul 61;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2006 de notar public T., încheiat între S.C. R. S.R.L., în calitate de vânzător, şi S.C. O. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect magazinul 88;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2006 de notar public T., încheiat între S.C. R. S.R.L., în calitate de vânzător şi S.C. O. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect magazinul 66;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2006 de notar public T., încheiat între S.C. R. S.R.L. în calitate de vânzător şi S.C. O. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect spaţiul comercial I, situat în Braşov, str. x;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.04.2008 de notar public T., încheiat între S.C. O. S.R.L. în calitate de vânzător şi J., prin mandatar W., şi D. în calitate de cumpărători, în cote de 1/2 fiecare, având ca obiect magazinul 44;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.03.2007 de notar public T., încheiat între S.C. O. S.R.L. în calitate de vânzător şi J., prin mandatar W., şi D. în calitate de cumpărători, în cote de 1/2 fiecare, având ca obiect magazinul 61;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.04.2008 de notar public T., încheiat între S.C. O. S.R.L. în calitate de vânzător şi J., prin mandatar W., şi D. în calitate de cumpărători, în cote de 1/2 fiecare, având ca obiect magazinul 88;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.03.2007 de notar public T., încheiat între S.C. O. S.R.L. în calitate de vânzător şi J., prin mandatar W., şi D. în calitate de cumpărători, în cote de 1/2 fiecare, având ca obiect magazinul 66;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.04.2008 de notar public T., încheiat între S.C. O. S.R.L. în calitate de vânzător şi J., prin mandatar W., şi D. în calitate de cumpărători, în cote de 1/2 fiecare, având ca obiect spaţiul comercial I, situat în Braşov, str. x;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.04.2011 de notar public X., încheiat între D. şi F., soţi, în calitate de vânzători, şi J. prin mandatar W., în calitate de cumpărător, având ca obiect cota de 1/2 din spaţiul comercial I situat în Braşov, str. x şi magazinul 44;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.02.2010 de notar public T., încheiat între D. şi F., soţi, în calitate de vânzători, şi J. prin mandatar W., în calitate de cumpărător, având ca obiect cota de 1/2 din magazinele 61 şi 77;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.02.2011 de notar public T., încheiat între D. şi F., soţi, în calitate de vânzători, şi J. prin mandatar W., în calitate de cumpărător, având ca obiect cota de 1/2 din magazinul 66;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.04.2011 de notar public X., încheiat între J. prin mandatar W. în calitate de vânzător, şi D. şi F., soţi, în calitate de cumpărători, având ca obiect cota de 1/2 din magazinul 88;

- contractul de vânzare autentificat de Y. din Craiova, prin notar public T. sub nr. x/11.10.2012, încheiat între D., personal şi ca mandatar pentru soţia sa, F., în calitate de vânzători, şi H., în calitate de cumpărătoare, având ca obiect magazinul nr. 88;

- contractul de donaţie autentificat de Y. din Craiova, prin notar public T., sub nr. x/12.10.2012, încheiat între J. prin mandatar W. în calitate de donatoare şi I. în calitate de donatar, având ca obiect următoarele spaţii comerciale: magazinul 44, magazinul 77, magazinul 66 şi spaţiul comercial I situat în Braşov, str. x;

- tranzacţie autentificată de notar public Z. sub nr. x/18.09.2015, încheiată între G. şi I. având ca obiect radierea din CF a sarcinilor şi interdicţiilor asupra următoarelor imobile: magazinul 77, spaţiul comercial I situat în Braşov, str. x, magazinul 44 şi magazinul 66, precum şi transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora lui G.;

- contractul de donaţie autentificat sub nr. x/29.12.2017 de notar public Z. cu Actul adiţional autentificat sub nr. x/08.01.2018, încheiat între G., în calitate de donator, şi I., în calitate de donatar, având ca obiect magazinul 44 şi magazinul 66 şi spaţiul comercial I situat în Braşov, str. x;

2. A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară cu obligarea actualului proprietar I. la predarea către reclamanta A. S.A. a următoarelor imobile:

- spaţiu comercial II – magazin 44 - situat în Braşov, str. x, înscris în CF x Braşov, nr. top x (CF vechi x, x, A+160);

- spaţiu cu altă destinaţie – magazin 66 – situat în Braşov, str. x, înscris în CF x nr. top x;

- spaţiul comercial I, situat în Braşov, str. x, înscris în CF nr. x Braşov (CF vechi x), nr. top x.

A dispus rectificarea cărţii funciare conform celor reţinute anterior şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei A. S.A. cu privire la imobilele identificate în paragraful anterior.

A respins restul pretenţiilor.

A păstrat din sentinţa apelată doar dispoziţiile privitoare la modul de soluţionare al excepţiilor.

A obligat-o pe apelanta-reclamantă A. S.A. să plătească intimaţilor-pârâţi E., E., C., B. suma de 7735 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă şi respectiv apel.

A obligat-o pe apelanta-reclamantă A. S.A. să plătească intimatei pârâte N. S.R.L. suma de 11900 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

A luat act de faptul că intimata K. S.R.L. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

A respins cererea intimatei pârâte J. privind cheltuielile de judecată.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 300/Ap din 22 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă a declarat recurs pârâta J..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5-8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că, prin decizia recurată, instanţa de apel a anulat, în parte, sentinţa Tribunalului Braşov, pentru nemotivare, apreciindu-se că instanţa de fond nu a administrat probe în analiza bunei-credinţe a subdobânditorilor pentru toate cele 6 imobile litigioase, însă, în rejudecare, în ciuda dispoziţiilor de casare referitoare la necesitatea administrării de probe în privinţa bunei-credinţe a tuturor subdobânditorilor, în raport de data perfectării fiecărui contract translativ în parte, s-a administrat doar proba cu interogatoriul intimaţilor-pârâţi E. şi C. şi B., subdobânditorii magazinului 88, curtea de apel analizând buna-credinţă a subdobânditorilor subsecvenţi prin raportare la condiţiile impuse de art. 901 alin. (1) C. civ., cu toate că 25 de contracte au fost încheiate sub imperiul C. civ. de la 1864 şi întabulate în CF conform Legii nr. 7/1996.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra efectului pozitiv al lucrului judecat al hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018, prin care s-a constatat că recurenta are calitatea de terţ dobânditor de bună-credinţă a imobilelor care au aparţinut societăţii A. S.A., chiar dacă contractul dintre A. S.A. şi U. S.R.L. a fost anulat de instanţa penală, aspect pe care l-a invocat prin întâmpinarea depusă în apel, însă instanţa a omis să îl analizeze, deşi prin decizia nr. 798/08.04.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, au fost tranşate toate chestiunile litigioase ce au format obiectul apelului din prezentul dosar.

A mai arătat recurenta că instanţa de apel nu a motivat anularea contractelor perfectate de societatea R. S.R.L. (contracte de vânzare autentificate sub nr. x/10.07.2006, nr. y/19.06.2006, nr. z/19.06.2006 prin care a dobândit de la U. S.R.L. 5 imobile: magazinul 44, 88, 66, 44 şi spaţiul comercial I) şi aspectele pentru care această societate este terţ de rea-credinţă, deşi din extrasele de carte funciară depuse la dosar nu rezultă vreo sarcină sau litigiu, iar titlul înstrăinătorului U. S.R.L. nu prezenta neconcordanţe în raport cu situaţia de carte funciară. Astfel, soluţia de anulare a acestor contracte nu are corespondent în considerentele instanţei de apel, aspect care determină casarea hotărârii, instanţa de recurs fiind în imposibilitate de a analiza motivele pentru care instanţa de apel a îndepărtat prezumţia legală de bună-credinţă (art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996) de care beneficiază orice dobânditor cu ocazia înscrierii dreptului de carte funciară.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a omis să analizeze şi apărarea referitoare la tardivitatea acţiunii în rectificare formulată de reclamantă în raport de art. 36 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data înscrierii dreptului în cartea funciară, deşi instanţa de fond a respins acţiunea introductivă şi din acest considerent.

Prin decizia ÎCCJ nr. 798/08.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a retinut cu putere de lucru judecat că "analiza bunei-credinţe sau relei-credinţe a subdobânditorilor înscrişi în cartea funciară, de natură să atragă eventuala rectificare a înscrierii, cu consecinţa nevalabilităţii transmisiunilor succesive, poate fi făcută numai în termen de 3 ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere".

Or, câtă vreme societatea R. S.R.L. şi-a înscris dreptul în cartea funciară în anul 2006, rezultă că acţiunea în rectificare formulată de reclamantă este tardivă, fiind formulată după aproximativ 12 ani.

În continuare, recurenta arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra apărării referitoare la buna-credinţă a proprietarului tabular, invocată prin întâmpinare, bună-credinţă de care beneficiază orice proprietar la momentul înscrierii în cartea funciară, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data perfectării de către recurentă a contractelor prin care a dobândit drepturile litigioase, instanţa nearătând care au fost considerentele şi probele în temeiul cărora a fost răsturnată prezumţia de bună-credinţă.

Instanţa de apel a soluţionat cauza prin raportare la normele din Noul C. civ., act normativ inaplicabil în opinia recurentei, deoarece pentru 22 dintre contracte erau aplicabile condiţiile impuse de Legea nr. 7/1996.

A conchis recurenta asupra acestui motiv de recurs, în sensul că toate considerentele instanţei referitoare la analiza bunei-credinţe a subdobânditorilor sunt străine de natura cauzei şi de condiţiile instituite de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, întrucât în analiza bunei-credinţe a dobânditorului trebuia verificată exclusiv situaţia de carte funciară sub un dublu aspect, respectiv dacă există notată o acţiune prin care să se conteste cuprinsul cărţii funciare sau dacă există o neconcordanţă între situaţia de carte funciară şi titlul transmiţătorului.

Or, instanţa a analizat exclusiv legăturile de "afiliere" dintre dobânditori, iar în analiza condiţiilor bunei-credinţe instanţa a pus semnul egalităţii între rea-credinţă în regim de carte funciară şi intenţia de apropriere a bunurilor prin vânzare, argumentul fiind lipsit de temei, câtă vreme imobilele nu au fost grevate de vreo sarcină, iar intimaţii au perfectat contracte translative notariale, care nu au fost anulate pt cauză ilicită sau imorală.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată încalcă efectul pozitiv al deciziei ÎCCJ nr. 798/08.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, dosar în care reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu recurenta anularea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/03.10.2008, prin care a dobândit mai multe imobile care au aparţinut reclamantei, acţiunea fiind respinsă definitiv, reţinându-se că analiza bunei sau a relei-credinţe a subdobânditorului înscris în CF de natură să atragă eventuala rectificare a înscrierii poate fi făcută numai în termen de 3 ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărei rectificare se cere, buna-credinţă a dobânditorilor subsecvenţi fiind prezumată.

De asemenea, recurenta a susţinut că s-a încălcat efectul pozitiv al sentinţei nr. 233/S/04.11.2019, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2017, în care s-a reţinut cu putere de lucru judecat că nu există probe care să răstoarne prezumţia de bună-credinţă a pârâtei J., manifestată la data la care actul juridic a fost încheiat, precum şi al sentinţei civile 176/21.02.2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2018, în care s-a reţinut că întrucât actele a căror desfiinţare se solicită au fost încheiate anterior pronunţării sentinţei penale nr. 121/07.08.2015 a Tribunalului Bihor, în dosarul nr. x/2007, sentinţă de care părţile nu au avut cunoştinţă la momentul încheierii actelor, părţile care au încheiat actele respective au fost de bună-credinţă, fiind totodată într-o eroare comună şi invincibilă în ceea ce priveşte calitatea de proprietar a întrăinătorului.

A concluzionat recurenta asupra acestui motiv de recurs, în sensul că, întrucât problema litigioasă referitoare la buna sa credinţă şi a intimaţilor M. S.R.L., D. şi I. a fost soluţionată definitiv în dosarele anterioare, instanţa de apel a încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv cu aplicarea retroactivă a dispoziţiilor noului C. civ., deoarece în analiza bunei-credinţe a dobânditorilor succesivi, instanţa de apel s-a raportat numai la prevederile art. 901 alin. (2) din noul C. civ., în condiţiile în care recurenta a dobândit dreptul de proprietate şi l-a înscris în cartea funciară în anul 2006 şi 2007, dată la care erau aplicabile prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, iar nu cele ale C. civ.

Prin urmare, în opinia recurentei este greşită soluţia de anulare a contractelor, având în vedere calitatea recurentei de dobânditor de bună-credinţă, instanţa neobservând că regimul juridic al dobânditorului de bună-credinţă prevăzut de art. 71996 este diferit de cel regăsit în noul C. civ.

A mai arătat recurenta că trebuia menţinută soluţia de respingere a acţiunii reclamantei pronunţată de instanţa de fond, întrucât la momentul dobândirii celor 6 imobile, în cartea funciară nu era notată nicio sarcină cu privire la imobilele respective, iar din titlul dobânditorului (SC U. S.R.L. şi S.C. O. SRL) nu rezultă o neconcordanţă cu privire la situaţia de carte funciară, astfel că, având în vedere buna sa credinţă, este inaplicabil principiul resoluto juris dantis, resolvitur jus accipienties.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii şi principiul dreptului la apărare, soluţia fiind bazată pe argumente străine de natura pricinii, constând în speculaţii cu privire la o conivenţă între terţii subdobânditori, acest aspect nefiind invocat de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi C., B., E. şi E. au depus întâmpinare, prin care au arătat că au calitatea de părţi în prezentul dosar doar pentru asigurarea cadrului procesual şi indiferent de soluţia care va fi dată cu privire la recurs, decizia civilă nr. 300/Ap din 22 martie 2021 a rămas definitivă şi se bucură de autoritate de lucru judecat în raport cu toate părţile din litigiu.

Intimata-pârâtă N. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbării cererii de recurs, potrivit O.U.G. nr. 80/2013, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata a arătat că respectivul act juridic nu se încadrează în sfera celor enumerate de art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, întrucât nu se poate susţine că ar fi fraudat interesul creditorilor, fiind încheiat în perioada în care societatea reclamantă îşi derula activitate în anul 2001.

Totodată, a arătat că pentru titlul său de proprietate a achitat un preţ real şi serios proprietarului vânzător, motiv pentru care susţine că a acţionat cu bună-credinţă, aşa cum este definită această noţiune de art. 14 C. civ.

În acest sens, a susţinut că principiul ocrotirii bunei-credinţe se aplică strict subdobânditorului cu titlu oneros al unui bun imobil, nu şi titularului unui drept de ipotecă, întrucât contractul de ipoteca nu are caracter oneros (a făcut referire la decizia nr. 570 din 1 iunie 2009 pronunţată în recurs de secţia Civilă a Curţii de Apel Timişoara).

Noul C. civ. reglementează conceptul de bună-credinţă, statuând asupra faptului că orice persoană fizică sau juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.

Intimata pârâtă a subliniat că buna sa credinţă este retinuţă şi de instanţa de apel, iar motivele invocate de recurentă, de nulitate a actelor subsecvente nu pot produce efecte, întrucât principiile care guvernează efectele nulităţii cu referire la actul subsecvent nu se aplică în prezenta cauza.

Detaliind, a arătat că principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului iniţial este regula de drept, potrivit căreia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial atrage şi anularea actului juridic subsecvent. Însă, în cauză, intimata pârâtă se bucura de principiul bunei-credinţe, întrucât a cumpărat imobilul în condiţiile şi cu respectarea C. civ., fără fraudă la lege, efectuând şi actele de publicitate imobiliară conform dispozitilor Legii nr. 7/1996.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 23 martie 2022 completul de filtru a respins excepţia netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. N. S.R.L., şi a admis în principiu recursul declarat de pârâta J. împotriva deciziei civile nr. 300/Ap din 22 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 08 iunie 2022, ora 900, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul pârâtei J. a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Prin criticile concrete de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă: - omisiunea analizării şi încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2018, y/2018 şi w/2018*, prin care s-a tranşat jurisdictional definitiv chestiunea litigioasă referitoare la calitatea sa de subdobânditor de bună-credinţă; - omisiunea analizării apărărilor referitoare la tardivitatea acţiunii în rectificare de carte funciară, conform art. 36 din Legea nr. 7/1996, precum şi la prezumţia de bună-credinţă a proprietarului tabular, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996; - lipsa motivării soluţiei de anulare a contractelor perfectate de societatea R. S.R.L. şi a reţinerii relei-credinţe în regim de carte funciară a acesteia; - nemotivarea hotărârii cu privire la condiţia bunei-credinţe a subdobânditorilor rezultată, pe de o parte, din raportarea eronată la dispoziţiile art. 901 alin. (2) din noul C. civ., deşi pentru 22 de contracte erau aplicabile prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, iar pe de altă parte, din expunerea numai a unor motive străine de natura pricinii (legăturile de "afiliere" dintre dobânditori); - aplicarea retroactivă a art. 901 alin. (2) din noul C. civ. şi nesocotirea regimului juridic al dobânditorului de bună credinţă reglementat de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, cu consecinţa reţinerii greşite a aplicabilităţii principiului de drept resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, pentru drepturi de proprietate dobândite şi intabulate în cartea funciară în perioada 2006- septembrie 2011; - încălcarea principiilor disponibilităţii şi dreptului la apărare, prin expunerea unor argumente speculative referitoare la o conivenţă între terţii subdobânditori.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar cu care reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar, a învestit prima instanţă are ca obiect constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. x/27.11.2001 şi a actului adiţional autentic nr. 2587/08.07.2002, precum şi a tuturor actelor subsecvente, de înstrăinare sau grevare cu sarcini, încheiate în perioada 2001-2018, cu privire la şase imobile (spaţii comerciale/cu altă destinaţie) care i-au aparţinut, situate în mun. Braşov, respectiv magazinele 44, 61, 77, 88, 66 şi spaţiul comercial I, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea actualilor proprietari la predarea către reclamantă a imobilelor, precum şi rectificarea cărţii funciare în sensul înscrierii societăţii reclamante în calitate de proprietar.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în evocarea fondului, care iese din sfera controlului de legalitate îngăduit instanţei de recurs, relevă, într-o succintă prezentare, următoarele aspecte:

Părţile litigante au încheiat, cu privire la cele şase imobile, mai multe contracte prin care s-a transmis succesiv dreptul de proprietate sau prin care aceste imobile au fost grevate cu sarcini. Înstrăinarea iniţială s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 la BNP P., încheiat între vânzătoarea S.C. A. S.A. şi cumpărătoarea S.C. U. S.R.L., modificat prin actul adiţional autentificat sub nr. x/08.07.2002 la BNP P. prin care s-a transmis şi proprietatea asupra terenului aferent, valoarea acestuia fiind inclusă în preţul menţionat în contract.

Tranzacţiile efectuate în mod succesiv, în număr de 30 (prezentate detaliat în considerentele deciziei atacate), sunt în principiu similare, ultimul subdobânditor fiind I. pentru magazinele 44, 66 şi spaţiul comercial I, respectiv S.C. K. S.R.L. pentru magazinul 61, N. S.R.L. pentru magazinul 77 şi C. şi B. pentru magazinul 88.

Aceste acte au fost înscrise în cartea funciară, dobânditorul nemijlocit, S.C. U. S.R.L., figurând ca proprietar tabular pentru fiecare imobil, conform extraselor de carte funciară. De asemenea, şi contractele ulterioare au fost înscrise în cartea funciară, pentru fiecare din cele şase imobile.

Prin sentinţa penală nr. 121/07.08.2015 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr. x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 575/A/21.09.2015 a Curţii de Apel Oradea, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare datei de 29 septembrie 2000 pentru S.C. A. S.A. Braşov, sens în care, în temeiul art. 255 şi 256 C. proc. pen., s-a dispus anularea tuturor contractelor de vânzare prin care au fost înstrăinate toate activele societăţii, inclusiv a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.11.2001 autentificat la BNP P. şi a actului adiţional la acest contract.

Cu referire la solicitarea de anulare parţială a tuturor actelor subsecvente vizând cele şase imobile în discuţie, instanţa de apel a reţinut, pe baza probatoriului administrat, buna-credinţă doar cu privire la intimaţii-pârâţi K. S.R.L., E., E., C., B. şi N. S.R.L., circumscris actelor juridice care au avut ca obiect material imobilele magazine 61, 88 şi 77.

Pe de altă parte, referitor la ceilalţi subdobânditori ai imobilelor litigioase, între care şi recurenta-pârâtă J., instanţa de apel a reţinut că nu este îndeplinită condiţia bunei-credinţe, întrucât:

W. a fost condamnată prin hotărârea penală definitivă, anterior evocată, pentru săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu societatea reclamantă A. S.A.. Pârâta J. este fiica, pârâtul I. este soţul, iar pârâtul G. este fratele lui W.. De asemenea, pârâta H. este fiica lui G., căsătorită cu pârâtul D., acesta din urmă fiind fiul lui D., care a fost cercetat în acelaşi dosar penal, alături de W..

W. este preşedintele unui "AA." din care făceau parte, alături de alte societăţi, reclamanta A. S.A. şi pârâtele S.C. U. S.R.L. şi S.C. O. S.R.L., fiind acţionar unic la S.C. U. S.R.L. şi asociat la S.C. O. S.R.L..

În tranzacţiile efectuate de către societatea R. S.R.L. (în prezent radiată), aceasta a fost reprezentată prin mandatar BB., fiica lui G., societatea având sediul la aceeaşi adresă la care se afla şi sediul de cercetare al societăţii reclamante A. S.A..

Toate activele preluate în compensare de la A. S.A. au intrat în proprietatea societăţilor controlate de persoanele inculpate în dosarul penal, iar ulterior la copiii acestora, scopul fiind de a îndatora nejustificat societatea reclamantă şi de a obţine pentru sine sau pentru alţii foloase materiale injuste.

Operaţiunile efectuate cu privire la aceste imobile au fost aproape identice, bunurile trecând de la A. S.A., la S.C. U. S.R.L., apoi la S.C. R. S.R.L., S.C. O. S.R.L., ajungând în cote egale la copiii inculpaţilor, J. şi D., după care unul dintre ei şi-a reîntregit cota, fiind urmate de operaţiuni în care au fost implicaţi fratele, nepoata şi soţul numitei W., prin donaţii, ipoteci, tranzacţie, destinatarul final fiind soţul I..

Astfel, acest "modus operandi" evidenţiază intenţia clară de apropriere a respectivelor imobile de către persoanele identificate anterior, iar faptul că pentru unele din aceste tranzacţii au fost depuse chitanţe privind plata preţului (de cele mai multe ori unul derizoriu), nu poate conduce la concluzia că respectivele acte nu au fost încheiate cu rea-credinţă. Nici stabilitatea circuitului civil nu ar putea fi invocată, în condiţiile în care celelalte trei imobile au ajuns în final în proprietatea pârâtului I..

Sentinţa fondului, pronunţată în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii reclamantei, a fost reformată în parte.

Astfel, întemeindu-se pe efectul autorităţii de lucru judecat în procesul penal, instanţa de apel a respins cererea vizând constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare cumpărare nr. x/27.11.2001 şi a actului adiţional nr. x/08.07.2002, actele juridice fiind deja anulate.

Cu referire la solicitarea de anulare parţială a tuturor actelor subsecvente vizând cele şase imobile în discuţie, instanţa de apel, pe de o parte, a reţinut buna-credinţă, ca excepţie de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului initial, doar cu privire la intimaţii-pârâţi K. S.R.L., E., E., C., B. şi N. S.R.L., circumscris actelor juridice care au avut ca obiect material imobilele magazine 61, 88 şi 77, şi a respins respectivele capete de cerere în anulare, întemeindu-se pe dispoziţiile C. civ. din 1864 şi ale Legii nr. 7/1996, respectiv pe cele ale noului C. civ., în raport de data încheierii fiecărui contract în parte.

Pe de altă parte, referitor la ceilalţi subdobânditori ai imobilelor litigioase, între care şi recurenta-pârâtă J., instanţa de apel a reţinut că nu este îndeplinită condiţia bunei-credinţe şi, astfel, că este aplicabil principiul de drept anterior enunţat, constatând nulitatea parţială, doar cu privire la imobilele ce formează obiectul cauzei, a contractelor menţionate în dispozitiv (încheiate în perioada 2006-2017) şi, pe cale de consecinţă, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea actualului proprietar I. la predarea către reclamantă a imobilelor magazin 44, magazin 66 şi spaţiu comercial I, precum şi rectificarea corespunzătoare a cărţii funciare şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.

Prezentate fiind, aşadar, împrejurările de fapt relevante reţinute de instanţa de apel, în continuare Înalta Curte are a observa că motivele de recurs sunt circumscrise doar soluţiei şi considerentelor care o fundamentează, referitoare la sancţiunea nulităţii parţiale a actelor juridice subsecvente încheiate de subdobânditorii de rea-credinţă (între care şi recurenta), precum şi la efectul repunerii părţilor în situaţia anterioară prin predarea către reclamantă a celor trei imobile vizate de criticile de nelegalitate (magazinele 44 şi 66 şi spaţiul comercial I) şi, pe cale de consecinţă, la soluţia dată cererii accesorii în rectificare de carte funciară.

În egală măsură, se cuvine a fi observat faptul că, având ca situaţie premisă anularea, prin hotărâre penală definitivă, a actului juridic iniţial (titlul dobânditorului nemijlocit, S.C. U. SRL), construcţia argumentativă a instanţei de apel este axată pe reţinerea relei-credinţe a pârâţilor subdobânditori şi, drept consecinţă, a inaplicabilităţii cazului legal al subdobânditorului de bună-credinţă, ca excepţie de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis (anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial).

Din perspectiva legii civile aplicabile în planul raporturilor de drept substanţial, Înalta Curte reţine, similar instanţei de apel, faptul că litigiul pendinte este guvernat în privinţa efectelor actelor juridice subsecvente (de înstrăinare sau grevare cu sarcini) şi ale înscrierilor în cartea funciară, în acord cu binecunoscutul principiu din materia dreptului tranzitoriu tempus regit actum, de dispoziţiile C. civ. din 1864 şi ale Legii nr. 7/1996, respectiv de cele ale noului C. civ., în raport de data încheierii fiecărui contract în parte şi a înregistrării cererii de înscriere în cartea funciară, momente plasate în intervalul 2001-2018. În consecinţă, este vădit nefondată susţinerea recurentei privitoare la aplicarea retroactivă a noii reglementări.

Controversa esenţială din litigiul pendinte este circumscrisă situaţiei juridice a subdobânditorului de bună-credinţă/rea-credinţă, cu consecinţele derivate din aceasta, îndeosebi cele care privesc regimul efectelor nulităţii actului juridic civil.

Chestiunea litigioasă a fost tranşată în mod corect de către instanţa de apel, care a reţinut deplin legal, în privinţa dobânditorilor tabulari vizaţi de criticile din recurs, argumentul inaplicabilităţii cazului legal al subdobânditorului de bună-credinţă, reglementat de prevederile art. 35 alin. (2) şi art. 36 din Legea nr. 7/1996 şi, respectiv, de art. 909 alin. (2) şi (3) din noul C. civ., drept excepţie de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, în contextual factual relevat de probatoriul dosarului, în care s-a reţinut reaua-credinţă a respectivilor subdobânditori (între care şi recurenta-pârâtă).

Principalele critici de nelegalitate, examinate din perspectiva tezelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., sunt axate pe ideea aplicării greşite a regimului juridic al subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros, reglementat de dispoziţiile art. 31 alin. (2) şi art. 36 din Legea nr. 7/1996, precum şi a nesocotirii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele civile nr. x/2008, nr. y/2018 şi nr. w/2018* (cu privire specială asupra deciziei instanţei supreme nr. 798/08.04.2021), prin care s-ar fi tranşat jurisdicţional definitiv chestiunea litigioasă referitoare la buna-credinţă a recurentei (şi a intimaţilor M. S.R.L., D., I.) la dobândirea imobilelor care au aparţinut reclamantei A. S.A..

Criticile sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în forma aplicabilă raportului juridic litigios, "Dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese vreo neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală", iar conform art. 36 din aceeaşi lege "Acţiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greşita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta şi împotriva terţelor persoane care şi-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărţii funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acţiunea de fond nu s-a prescris".

Utile examinării criticilor recurentei sunt două aspecte deduse din conţinutul textelor de lege anterior redate.

Este vorba, pe de o parte, despre caracterul relativ al prezumţiei de bună-credinţă instituită în beneficiul subdobânditorului, în ipotezele prescrise de art. 31 alin. (2), şi apreciată în raport cu momentul înregistrării cererii de înscriere formulată de către acesta.

Pe de altă parte, este vorba de faptul că, de la regula generală privind imprescriptibilitatea acţiunii în rectificarea înscrierilor în cartea funciară reglementată de art. 35 alin. (1), legiuitorul stabileşte, între excepţii, cazul terţului dobânditor de bună-credinţă şi cu titlu oneros, în privinţa căruia dispoziţiile art. 36 prevăd un termen de 3 ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, pentru acţiunea în rectificare întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greşita calificare a dreptului înscris; astfel, după expirarea acestui termen, subdobânditorul se bucură pe deplin de efectele publicităţii imobiliare, deci dreptul său înscris în cartea funciară va fi opozabil înstrăinătorului din actul juridic primar, ceea ce echivalează cu menţinerea actului juridic subsecvent.

Or, în litigiul pendinte, nu este îndeplinită cerinţa din ipoteza normei juridice referitoare la buna-credinţă a subdobânditorului, care să permită aplicabilitatea dispoziţiei respectivei norme şi să justifice, astfel, reţinerea unei excepţii de la principiul de drept resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

Altfel spus, lipsind ipoteza normei juridice - care este una derogatorie şi, pe cale de consecinţă, de strictă interpretare şi limitată aplicare - apare lipsită de orice fundament juridic rămânerea în fiinţă a actelor juridice subsecvente şi, odată cu acestea, menţinerea drepturilor dobândite de terţi în temeiul lor, câtă vreme actul juridic primar a fost desfiinţat prin hotărâre penală definitivă.

Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei, faptul că instanţa de apel a valorificat corect inexistenţa elementului esenţial referitor la buna-credinţă a subdobânditorilor vizaţi de criticile de nelegalitate, concluzionând în cadrul silogismul judiciar în sensul incidenţei în speţă a principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, datorită legăturii lor juridice.

Aceasta întrucât, pornind de la caracterul relativ al prezumţiei în discuţie, instanţa de apel a înlăturat susţinerea grefată pe buna-credinţă, reţinând pe seama pârâtei recurente (şi a celorlaţi subdobânditori enunţaţi în memoriul de recurs) existenţa relei-credinţe atât la momentul încheierii contractelor subsecvente, cât şi la cel al înregistrării cererilor de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale dobândite în baza lor.

Concluzia referitoare la reaua-credinţă a subdobânditorilor s-a fundamentat pe restabilirea situaţiei de fapt, în baza reevaluării de către instanţa de apel a probelor dosarului (între care, cu forţă probantă determinantă, a aspectelor tranşate în cuprinsul hotărârii de condamnare a mamei recurentei şi de restabilire a situaţiei anterioare, prin anularea actelor de înstrăinare a activelor societăţii reclamante), operaţiuni care sunt circumscrise în mod evident sferei controlului de temeinicie impus instanţei devolutive şi realizat în chip detaliat, logic şi convingător de către curtea de apel, şi care ies, neîndoielnic, din domeniul verificărilor de legalitate îngăduite instanţei de recurs.

Drept urmare, reţinând dovedită reaua-credinţă a subdobânditorilor, ceea ce semnifică înlăturarea prezumţiei relative consacrate de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, apare de domeniul evidenţei că instanţa de apel nu mai era ţinută a cerceta ipotezele prescrise de norma juridică în discuţie ca fiind cele care configurează domeniul de reglementare al prezumţiei de bună-credinţă, adică de a se limita, cum susţine fără temei recurenta, la a verifica exclusiv existenţa vreunei notări în cartea funciară sau a unei neconcordanţe cu privire la situaţia de carte funciară.

În egală măsură, apreciind ca fiind dovedite circumstanţele factuale apte să demonstreze reaua-credinţă şi, astfel, să răstoarne prezumţia legală relativă, instanţa de apel era împiedicată în a mai da eficientă cazului subdobânditorului de bună-credinţă, reglementat ca excepţie de la principiile care guvernează efectele nulităţii actului juridic civil, mai exact de la regula resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

În alţi termeni, devin nerelevante termenul de 3 ani stipulat de art. 36 din Legea nr. 7/1996 şi eventuala lui împlinire, câtă vreme un atare beneficiu legal este recunoscut în favoarea subdobânditorului de bună-credinţă (şi cu titlu oneros), iar recurenta (ca şi intimaţii evocaţi în cererea de recurs) nu se încadrează în categoria destinatarilor normei de excepţie şi derogatorie, fiind dobânditor de rea-credinţă a dreptului înscris în folosul său, în şirul transmisiunilor succesive. Ca atare, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 36.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei prin care s-a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat hotărârilor definitive pronunţate în cele trei litigii asemănătoare - decizia nr. 798/08.04.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă pronunţată în dosarul nr. x/2018, sentinţa civilă nr. 233/S/04.11.2019 a Tribunalului Braşov, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi sentinţa civilă nr. 176/21.02.2020 a Tribunalului Vâlcea, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a ignorat un atare important efect procesual al vreunei hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigiile anterioare purtate între părţi, pentru simplul motiv că nu a fost tranşată jurisdicţional, prin niciuna dintre cele trei hotărâri evocate în memoriul de recurs, chestiunea litigioasă referitoare la calitatea de subdobânditor de bună-credinţă pentru drepturile reale imobiliare ce formează obiectul actelor juridice subsecvente anulate prin decizia recurată.

Este locul aici a aminti că autoritatea de lucru judecat reprezintă, necontestat, principalul efect procesual al unei hotărâri judecătoreşti definitive. Fiind expresia puterii judecătorului de a tranşa litigiile, o hotărâre judecătorească definitivă are forţa, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiaşi judecăţi şi reluării verificărilor jurisprudenţiale asupra aspectelor tranşate, asigurând astfel stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice.

Articolul 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.

Funcţiunea lucrului judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele hotărârii judecătoreşti, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din acelaşi cod, atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicaţia soluţiei din dispozitiv, cât şi de considerentele decizorii, care conţin o soluţie asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, tranşând aspecte ale litigiului care, datorită modalităţii în care sunt supuse dezbaterii, nu-şi pot găsi rezolvarea în conţinutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă.

Raportând aceste considerente cu valoare generală la circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că hotărârile favorabile invocate de recurentă nu pot avea ataşat un atare efect procesual în raport cu litigiul pendinte, care să fi fost ignorat nepermis de către instanţa de apel, întrucât nu a existat identitate de părţi litigante (pârâţii proprietari tabulari fiind diferiţi în cea mai mare parte, în fiecare şir de transmisiuni succesive, cu privire la fiecare dintre imobilele ce constituie obiect material al actelor juridice subsecvente), iar pe de altă parte, deşi problematica de drept este similară, totuşi litigiile (cel actual şi cele anterioare) au ca premisă circumstanţe facturale diferite, izvorâte din acte juridice distincte.

Se cuvine observat, astfel, faptul că au fost deduse judecăţii, în procese cu acelaşi tip de obiect sau care au urmărit finalităţi asemănătoare (grefate pe principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), raporturi juridice diferite, chiar dacă situaţiile litigioase sunt asemănătoare.

Aceasta întrucât, printr-o unică hotărâre penală definitivă a fost restabilită situaţia juridică anterioară datei de 29.09.2000, prin anularea tuturor contractelor de vânzare prin care au fost înstrăinate toate activele societăţii reclamante, aşadar a actelor juridice primare, care sunt diferite în fiecare litigiu în parte, astfel că nu poate fi vorba despre o unicitate de raport juridic sau despre aceeaşi situaţie litigioasă (cu titlu de exemplu, actul de înstrăinare iniţial este reprezentat, în litigiul actual, de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2001 şi actul adiţional la acesta, iar în dosarul nr. x/2018, de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2001 şi actul adiţional nr. x/2005).

Mai mult decât atât, cu privire la fiecare dintre imobilele obiect al contractelor primare, au fost încheiate acte succesive de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, în beneficiul unui număr semnificativ de subdobânditori tabulari, a căror bună sau rea-credinţă nu poate fi evaluată decât în funcţie de circumstanţe particulare specifice fiecărui astfel de raport juridic.

Este evident, aşadar, că nu poate fi vorba despre o identitate de chestiune litigioasă tranşată în litigiile anterioare şi repusă în discuţie în procesul pendinte, întrucât aspectul controversat (buna-credinţă/reaua-credinţă a subdobânditorului cu titlu oneros) nu a primit dezlegare definitivă într-un anterior proces determinat, care să se fi referit la unul şi acelaşi raport juridic.

De altfel, în decizia nr. 798/2021 pronunţată de instanţa supremă, pe care se întemeiază în principal critica recurentei, considerentele în legătură cu care s-a invocat pretinsul efect de lucru judecat tranşează chestiunea împlinirii termenului de 3 ani pentru o eventuală acţiune în rectificare de carte funciară, context în care s-a reţinut că "buna-credinţă a dobânditorilor subsecvenţi este prezumată până la dovada contrară". Or, în litigiul actual, s-a reţinut tocmai dovada contrară prezumţiei relative la care se referă art. 36 din Legea nr. 7/1996, astfel că şi din această perspectivă se vădeşte a fi nefondată susţinerea recurentei potrivit cu care "problema litigioasă referitoare la buna-credinţă (....) a fost soluţionată definitiv în dosarele anterioare".

În strânsă legătură cu analiza motivelor de recurs evocate anterior, Înalta Curte apreciază că sunt, de asemenea, nefondate şi criticile vizând omisiunea analizării unor apărări esenţiale, lipsa motivării relei-credinţe a subdobânditoarei R. S.R.L., precum şi expunerea numai a unor motive străine de natura pricinii, subsumate tezei de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, chiar dacă nu a fost înlăturată expressis verbis apărarea acesteia referitoare la tardivitatea acţiunii în rectificare de carte funciară, totuşi este neîndoielnic faptul că instanţa de apel a examinat implicit şi acest aspect, atunci când a reţinut concluzia că s-a dovedit reaua-credinţă, ceea ce face inaplicabil cazul de excepţie prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996, motivarea fiind una clară, suficientă şi convingătoare.

De asemenea, nu poate fi primită susţinerea recurentei privitoare la lipsa motivării soluţiei de anulare a contractelor perfectate de societatea R. S.R.L. şi a reţinerii relei-credinţe în regim de carte funciară a acesteia, câtă vreme decizia atacată cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia adoptată, fiind vorba, în esenţă, pe de o parte despre reaua-credinţă dedusă din împrejurările că tranzacţiile societăţii au fost încheiate prin mandatar BB. (nepoata de frate a persoanei condamnate penal), iar sediul său se află la aceeaşi adresă la care se afla şi sediul de cercetare al societăţii reclamante, iar pe de altă parte, despre aplicarea regulii de drept în materia efectelor nulităţii, anterior evocate.

Tot astfel, este vădit nefondată susţinerea potrivit cu care motivarea deciziei recurate ar conţine numai considerente străine de natura pricinii (legăturile de "afiliere" dintre dobânditori). Examinarea, în cele ce precedă, a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 7 şi 8 demonstrează cu prisosinţă faptul că instanţa de apel a realizat un examen propriu al criticilor şi apărărilor părţilor şi o "ascultare" reală şi efectivă a tuturor elementelor esenţiale ce i-au fost supuse verificării, aşa încât motivarea hotărârii respectă atât exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cât şi principiile jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că instanţa de recurs a putut realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită.

În fine, este nefondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., prin care s-a susţinut că au fost încălcate principiile disponibilităţii şi dreptului la apărare, prin expunerea unor argumente speculative referitoare la o conivenţă între terţii subdobânditori.

Este de observat, sub acest aspect, faptul că instanţa de apel a examinat şi a integrat, în considerentele care fundamentează soluţia criticată, răspunsul dat apărării formulate de pârâţi la judecata în primă instanţă şi criticilor reclamantei din cererea de apel, supuse judecăţii în condiţii de contradictorialitate - garanţie a respectării dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. Argumentele părţilor au avut rolul de a susţine/combate prezumţia relativă de bună-credinţă, iar instanţa de apel a detaliat împrejurările de fapt care justifică concluzia potrivit cu care conduita recurentei nu mai era la adăpostul acestei prezumţii.

În consecinţă, şi acest ultim motiv de recurs este nefondat.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de pârâta J., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta J. împotriva deciziei nr. 300/Ap din 22 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2022.