Cassation appeal inadmissible on merits; final money laundering conviction and three-year sentence upheld

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 200 pronunţată la data de 27.10.2020 de Tribunalul Maramureş raportat la Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României, s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969 şi Legea 656/2002, în varianta prevăzută în data emiterii rechizitoriului, respectiv 25.04.2018.

În temeiul art. 396, alin. (2) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002, la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969.

Raportat la Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului B. este C. pen. din 1969 şi Legea 656/2002, în varianta prevăzută în data emiterii rechizitoriului, respectiv 25.04.2018.

În temeiul art. 396, alin. (2) din C. proc. pen., art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei de 1.023.000 RON.

În temeiul art. 33 din Legea nr. 656/2002 s-a confiscat în folosul statului de la inculpatul A. suma de 1.023.000 RON.

În baza art. 37 din Legea 241/2005 s-a dispus comunicarea unei copii a sentinţei penale rămasă definitivă către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

În temeiul art. 404 alin. (4), lit. i) din C. proc. pen. s-a dispus arhivarea mijloacelor de probă (suporţi optici, înscrisuri şi ştampile) înregistrate la poziţia nr. 107/2018 în Registrul de mijloace de probă al Tribunalului Maramureş, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 274, alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 1200 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 300 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., av. C., s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi s-a avansat de către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din data de 25 aprilie 2018 emis în dosarul nr. x/2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B., fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În actul de sesizare, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. că, în cursul anului 2011, în baza unor înţelegeri cu inculpatul B., a dispus schimbarea sau transferul sumei de 1.023.000 RON, reprezentând venituri ilicite, din fondurile S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. prin conturile S.C. F. Oradea (în octombrie 2011 şi în noiembrie 2011) şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare (în perioada mai- septembrie 2011), în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora.

În sarcina inculpatului B. s-a reţinut că, în cursul anului 2011, în baza unor înţelegeri cu inculpatul A., a dispus schimbarea sau transferul sumei de 1.023.000 RON, reprezentând venituri ilicite, din fondurile S.C. D. S.R.L. şi S.C. E., prin conturile S.C. F. Oradea (în octombrie 2011 şi în noiembrie 2011) şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare (în perioada mai- septembrie 2011), în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora.

Prin încheierea penală nr. 116/CP/10.09.2018 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 210/24.10.2018 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în privinţa inculpaţilor.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea martorilor H., I., J., K..

De asemenea, după schimbarea titularului completului de judecată investit cu soluţionarea cauzei, s-a procedat la reaudierea martorilor I., H., J..

La solicitarea inculpatului B., au fost audiate martorele L. şi M..

În privinţa martorilor N., K., O. (menţionaţi în rechizitoriu) şi a martorei P. (propusă de inculpatul B.), instanţa a constatat imposibilitatea audierii acestora, dând eficienţă dispoziţiilor art. 381, alin. (7) din C. proc. pen.

Inculpaţii s-au prevalat de dreptul la tăcere pe parcursul cercetării judecătoreşti, aceştia arătând la ultimul cuvânt că nu sunt vinovaţi de comiterea infracţiunilor ce li s-au reţinut în sarcină.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, tribunalul a reţinut în fapt următoarele:

Inculpaţii B. şi A. se cunosc de mai mulţi ani, cei doi desfăşurând activităţi economice prin intermediul societăţilor comerciale ale căror administratori erau sau pe care le controlau.

Astfel, S.C. D. S.R.L., x, având ca obiect de activitate "lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale" şi S.C. E., x, având ca obiect de activitate "lucrări de construcţii" au fost administrate de inculpatul A.. Aceste societăţi comerciale au înregistrat în evidenţele contabile facturi fiscale emise de S.C. Q. S.R.L., S.C. R., S.C. S. S.R.L., S.C. T., toate cu sediul în judeţul Maramureş, administrate ori controlate de inculpatul B..

Activitatea derulată de inculpatul B. cu societăţile comerciale anterior menţionate, pe de o parte, şi S.C. D. S.R.L. şi S.C. E., pe de altă parte, a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, dosar finalizat prin emiterea rechizitoriului din data de 07.10.2015, prin care inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş, sub nr. x/2015.

În data de 24.11.2011, în dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la imobilul situat în Baia Mare, jud. Maramureş, unde locuia inculpatul B..

Cu această ocazie, în apartamentul verificat, au fost identificate nişte cotoare cu facturi fiscale completate, ştampile, contracte, devize şi situaţii de lucrări, carduri bancare, înscrisuri cu codul PIN al acestora, chitanţe de retragere numerar de la diferite ATM-uri, cartoane bancare, pe care erau înscrise conturi la U., V. şi W., înscrisuri olografe cuprinzând conturi, parole, coduri de acces, cod PIN, la bănci din Oradea, Târgu Mureş şi Bistriţa, folosite la operaţiuni bancare realizate prin sistemul internet banking, unele privitoare la S.C. G. S.R.L. Baia Mare, S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa.

Din procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, a rezultat că înscrisurile şi bunurile amintite au fost găsite în apartament, dar şi sub balconul imobilului percheziţionat, unde au fost identificate două sacoşe în care se aflau documente contabile, cotoare cu facturi, completate şi necompletate, ştampile ale unor societăţi comerciale, bucăţi de hârtie provenite din distrugerea unor facturi şi alte documente, cu privire la care inculpatul B. a declarat că "le-a aruncat pe geam, deoarece s-a speriat".

Astfel au fost găsite:

- facturi fiscale emise de S.C. F. către S.C. D. S.R.L., seria x: nr. 0001/12.08.2011 (exemplarul roşu) în valoare de 496.000 RON (400.000 RON + 96.000 RON TVA), reprezentând "prestări servicii, contract… nr. … din…", nr. 0002/22.08.2011 (exemplarul roşu) în valoare de 409.2000 RON (330.000 RON + 79.200 RON TVA) reprezentând "materiale de construcţii conform anexei la contract nr. … din…", nr. 0004/06.10.2011 (exemplarul roşu - 2 şi albastru-2) în valoare de 430.280 RON (347.000 RON + 83.280 RON TVA), reprezentând "prestări servicii", nr. 0005/12.10.2011 (exemplarul roşu - 2 şi albastru - 2) în valoare de 245.520 RON (198.000 RON + 47.520 RON TVA), reprezentând "materiale conform anexei", nr. 0007/12.10.2011 (exemplarul roşu - 2 şi albastru - 2, unul neavând menţionată data emiterii) în valoare de 234.980 RON (189.500 RON + 45.480 RON TVA), reprezentând "materiale conform anexei", precum şi două facturi (exemplarul roşu) fără număr şi dată, cu valoarea de - 496.000 RON şi respectiv - 409.200 RON, ambele reprezentând materiale de construcţii;

- facturi fiscale (exemplarul roşu, albastru şi verde) emise de S.C. X. către S.C. E. seria x.: nr. x/03.10.2011, în valoare de 279.000 RON (225.000 RON + 54.000 RON TVA), reprezentând "prestări servicii conform contract … nr. … din…", nr. x/18.10.2011, în valoare de 189.720 RON (153.000 RON + 36.720 RON TVA), reprezentând "prestări servicii conform contract…nr. …din…";

- cardurile bancare nr. x emis de V. şi nr. x emis de W., ambele pentru G. S.R.L., precum şi cartoane cu conturile bancare deţinute de S.C. G. S.R.L. la V., W. şi U.;

- documente (situaţii de lucrări, devize de lucrări, contracte) încheiate între S.C. F. Oradea şi S.C. D. S.R.L., documente rupte de inculpatul B. (coletul nr. 1),

- ştampilele S.C. F. Oradea şi S.C. X. Bistriţa (coletul nr. 2).

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare au fost înfiinţate de inculpatul B. în anul 2011, în urma unei înţelegeri între acesta şi inculpatul A..

Societăţile prin care îşi desfăşura activitatea inculpatul B. până la acel moment, respectiv S.C. Q. S.R.L., S.C. R., S.C. S. S.R.L., S.C. T. şi S.C. Y. S.R.L., se aflau în atenţia organelor fiscale şi penale (cu privire la primele trei societăţi, aşa cum s-a arătat, se desfăşurau cercetări în dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, iar cu privire la ultimele două, se efectuau cercetări în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare).

Potrivit declaraţiilor inculpatului B., acesta a primit suma de 10.000 RON de la inculpatul A. pentru a înfiinţa cele trei societăţi comerciale F., X. şi G. S.R.L.. Acestea urmau a fi folosite în activităţi infracţionale şi, potrivit susţinerilor inculpatului B., inculpatul A. i-ar fi solicitat să diversifice activitatea şi să înfiinţeze societăţi comerciale cu sediile în alte judeţe, iar acestea să aibă mai multe conturi.

Pentru demersurile de înfiinţare a celor trei societăţi comerciale, inculpatul B. l-a contactat pe numitul Z., căruia i-a cerut să îi găsească persoane care să accepte să devină asociaţi şi administratori ai unor societăţi comerciale în schimbul unor sume de bani. Acesta i-a comunicat inculpatului că poate găsi persoane fără surse de venit, care au nevoie de bani şi care stau în diferite chirii.

Inculpatul B. a declarat că nu îi cunoaşte pe administratorii celor trei societăţi comerciale, deoarece toate discuţiile cu aceştia au fost purtate de numitul Z., cu care se întâlnea după finalizarea documentelor privind înfiinţarea societăţilor şi deschiderea conturilor. La rândul său, inculpatul B. îi preda documentele arătate inculpatului A., pentru a justifica sumele de bani cheltuite.

În cursul urmăririi penale, martorii K., AA. şi I. au confirmat aspectele declarate de inculpatul B. şi au arătat că, fiind persoane fără venituri ori cu venituri modeste şi care nu au o locuinţă stabilă, au acceptat să devină formal administratorii unor societăţi comerciale, astfel că, în schimbul unor sume de bani predate de numitul Z., au semnat documente de înfiinţare şi de deschidere a conturilor celor trei societăţi comerciale. De asemenea, martorii au confirmat şi faptul că, după întocmirea documentelor, numitul Z. le înmâna unui alt bărbat, pe care după fotografie l-au identificat ca fiind B..

Astfel, S.C. F., cu sediul în Oradea, str. x nr. 7/A, jud. Bihor, înregistrată la O.R.C. Bihor sub nr. x/2011, cu obiectul de activitate "lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale", a fost înfiinţată în data de 27.06.2011, urmare a cererii depusă de către martorul K..

Audiat fiind, acesta a arătat că a înfiinţat societatea la propunerea numitului Z., care s-a ocupat de toate formalităţile. La finalizarea acestora, numitul Z. i-a înmânat toate documentele inculpatului B.. Martorul K. a mai precizat că nu a desfăşurat nicio activitate în numele societăţii, împrejurare confirmată de menţiunile din adresele nr. x/12.11.2013 şi nr. y/14.04.2014 ale Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor (potrivit cărora S.C. F. nu a depus niciodată declaraţii fiscale şi este inactivă fiscal începând cu data de 03.11.2012). În acelaşi sens, s-a exprimat şi specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, în cuprinsul procesului-verbal din data de 31.10.2017.

Apoi, S.C. X., cu sediul în Bistriţa, str. x, jud. Bistriţa Năsăud, înregistrată la O.R.C. Bistriţa Năsăud sub nr. x/2011, cu obiectul de activitate "lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale", a fost înfiinţată în data de 14.07.2011, urmare a cererii depusă de către numitul AA..

Pe parcursul cercetărilor, martorul AA. a decedat, însă acesta a fost audiat în cauză, arătând faptul că 1-a cunoscut pe numitul Z. prin intermediul suspectului K. şi că acesta i-a oferit o locuinţă în chirie, întrucât nu avea unde să locuiască. În schimbul plăţii chiriei, numitul Z. i-a propus martorului să accepte să înfiinţeze o societate comercială, acesta fiind de acord.

Astfel, împreună cu Z., martorul AA. s-a deplasat în Bistriţa, în mai multe rânduri, ocazie cu care a semnat documentele de înfiinţare şi deschidere de conturi pentru S.C. X.. După ce au fost ridicate documentele de la O.R.C. Bistriţa Năsăud, martorul AA. s-a întâlnit cu numiţii K., Z. şi cu inculpatul B., pe care 1-a cunoscut după fotografie şi care a preluat toate documentele.

Numitul AA. a declarat că nu a desfăşurat nicio activitate în numele societăţii, împrejurare confirmată prin adresele nr. x/14.11.2013 şi nr. y/17.04.2014 ale Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud, potrivit cărora S.C. X. nu a depus niciodată declaraţii fiscale şi începând cu data de 05.11.2012 este inactivă fiscal. Aceleaşi concluzii au fost formulate şi de specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

De asemenea, S.C. G. S.R.L., cu sediul în Baia Mare, str. x nr. 84/26, jud. Maramureş, înregistrată la O.R.C. Maramureş sub nr. x/2011, cu obiectul de activitate "lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale", a fost înfiinţată urmare a cererii depusă în data de 19.04.2011, de către numitul I..

Din declaraţia acestuia, a rezultat faptul că l-a cunoscut pe numitul Z. prin intermediul martorului O., iar acesta i-a propus să înfiinţeze o societate comercială, propunere cu care a fost de acord. Numitul Z. a fost cel s-a ocupat de toate formalităţile, inclusiv de plata sumelor de bani reprezentând diferite taxe aferente documentelor depuse, iar martorul a fost chemat doar pentru a preda cartea de identitate şi a semna documentele.

Martorul O. a confirmat faptul că numitul I. a semnat doar documentele de înfiinţare a societăţii, fiind prezent când numitul Z. i-a dat haine pentru a se îmbrăca şi sume de bani (acesta neavând unde locui şi nici surse de venit).

Sediul S.C. G. S.R.L. a fost stabilit în Baia Mare, str. x nr. 84/26, jud. Maramureş, apartament aflat în proprietatea martorului N.. Audiat fiind în faza de urmărire penală, acesta a menţionat că numitul Z. i-a propus să fie trecut apartamentul său în evidenţele ORC ca sediu al unei societăţi comerciale, predându-i un contract spre semnare, însă societatea nu a funcţionat niciodată la acest sediu.

Prin adresa nr. x/08.11.2013, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş a comunicat că S.C. G. S.R.L. nu a depus nicio declaraţie fiscală şi nici bilanţuri anuale; de asemenea, s-a comunicat că societatea nu a fost verificată de organele fiscale, împrejurări confirmate şi prin procesul-verbal din data de 31.10.2017 întocmit de specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

Referitor la scopul pentru care au fost înfiinţate S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare, inculpatul B. a arătat că, sub coordonarea inculpatului A., trebuia să completeze facturi fiscale în numele celor trei societăţi comerciale, în calitate de furnizori, pe care apoi să le înmâneze acestuia din urmă.

Inculpatul A. urma să înregistreze aceste facturi fiscale în evidenţele contabile ale S.C. D. S.R.L. şi S.C. E., deşi operaţiunile comerciale reflectate în facturi nu ar fi avut loc în realitate.

De asemenea, inculpatul B. trebuia, potrivit înţelegerii cu inculpatul A., să înregistreze în evidenţele contabile ale S.C. F., S.C. X. şi S.C. G. S.R.L., facturile pe care urma să le emită pentru beneficiarii S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. şi, totodată, să-i înmâneze coinculpatului şi declaraţia 394. Inculpatul B. a mai arătat că toate documentele celor trei societăţi comerciale se aflau asupra sa sau a inculpatului A..

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul B. a confirmat că a completat în întregime facturile fiscale identificate cu ocazia percheziţiei din data de 24.11.2011, în spaţiul unde locuia, însă operaţiunile reflectate în facturi nu au avut loc în realitate, menţionând că:

"Datele scrise pe acestea mi-au fost dictate de A. la sediul societăţilor comerciale din Negreşti Oaş, prezenţi fiind angajaţii societăţilor, H.-inginer, J. - contabilă, care, împreună cu A., au analizat de ce înregistrări contabile ar fi nevoie. Cum se observă pe facturi la rubrica "denumirea produselor sau a serviciilor" am scris doar "prestări servicii conform contract nr. din" fără a preciza numărul şi data contractului deoarece nu le ştiam în momentul completării, urmând ca acestea să fie întocmite ulterior, iar datele să îmi fie comunicate pentru a completa factura".

Întrucât documentele i-au fost ridicate cu ocazia percheziţiei, inculpatul B. nu a mai înregistrat contabil operaţiunile reflectate în facturile completate de el şi emise în numele S.C. F. către S.C. D. S.R.L., precum şi în numele S.C. X. către S.C. E..

Din verificările efectuate în cauză, a rezultat că societăţile beneficiare S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. nu au declarat, conform declaraţiilor informative 394, achiziţii ori livrări către S.C. G. S.R.L., S.C. F. şi S.C. X..

În urma unor controale efectuate de Garda Financiară Satu Mare în luna mai 2013 (consemnate în nota de constatare seria x, nr. x din 20.05.2013), s-a stabilit că S.C. E. nu a avut relaţii comerciale cu S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare şi nici nu a înregistrat vreo factură fiscală emisă de aceste societăţi comerciale.

Apoi, potrivit notei de constatare seria x, nr. x din 20.05.2013, întocmită de comisarii Gărzii Financiare Satu Mare la S.C. D. S.R.L., facturile fiscale nr. x/12.08.2011 şi nr. y/22.08.2011, în valoare totală de 905.000 RON şi reprezentând "prestări servicii conform contract.. nr… din" şi "materiale de construcţii conform anexei la contract", emise de S.C. F. Oradea către S.C. D. S.R.L. au fost stornate, conform "situaţiei furnizori-facturi+plăţi", în luna noiembrie 2011, de S.C. F., inculpatul A. menţionând că înţelegerile nu au fost respectate între părţi. Potrivit declaraţiei contabilei societăţii, numita J., aceste înregistrări contabile, inclusiv operaţiunea storno, au fost efectuate din dispoziţia administratorului A..

Stornarea facturilor a fost înregistrată contabil abia în luna noiembrie 2011, când au fost efectuate acte de urmărire penală în dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, inclusiv percheziţia la domiciliul inculpatului B..

În declaraţiile date în faza de urmărire penală, fiind întrebat de celelalte documente identificate la domiciliul inculpatului B., respectiv devize şi situaţii de lucrări, contracte, toate întocmite în numele S.C. F. (coletul nr. 1), martorul H. a arătat că le-a întocmit din dispoziţia inculpatului A., fiind angajat la societăţile administrate de acesta din anul 2005 şi având printre atribuţii şi analizarea tuturor proiectelor tehnice pentru lucrările de construcţii, de la ofertare până la stadiul de contract, fără a participa la execuţia propriu zisă a lucrărilor.

Întrucât o parte din documente au fost distruse prin rupere de către inculpatul B., la apariţia lucrătorilor de poliţie în data de 24.11.2011, martorului H. i-au fost prezentate bucăţi din contractul de prestări servicii nr. x/28.04.2011 încheiat S.C. D. S.R.L. şi S.C. F. (pe care apare o semnătură şi data de 05.04.2012, scrise în mod olograf), precum şi bucăţi din devizul de lucrări întocmit de S.C. F. (pe care apare o semnătură şi data de 05.04.2012, scrise în mod olograf). Referitor la deviz, martorul a precizat că, "acest document probabil a fost dactilografiat de mine, în baza unor înscrisuri prezentate şi dispoziţii şi solicitări verbale ale lui A., iar după redactare i l-am dat lui A.". În ceea ce priveşte contractul, martorul a arătat că "acest document probabil a fost dactilografiat de mine, în baza unor înscrisuri prezentate de A., iar după redactare i l-am dat lui A.".

Martorul l-a recunoscut după fotografie pe inculpatul B., arătând că l-a văzut pe acesta în câteva împrejurări la sediul societăţii comerciale al cărei angajat era, aflându-se în compania inculpatului A..

Din documentele ridicate de comisarii Gărzii Financiare Satu Mare cu ocazia controlului din data de 20.05.2013, dar şi din documentele (fişa furnizorului "situaţie furnizori-facturi+plăţi" şi fişa contului "furnizori-debitori") prezentate de martorul H. în data de 31.05.2016 şi din documentul "situaţie furnizori-facturi+plăţi", prezentat în data de 26.05.2016 de J., contabila S.C. D. S.R.L., nu rezultă că ar fi fost efectuate plăţi între S.C. F. şi S.C. D. S.R.L..

Totuşi, din extrasele de cont furnizate de W. şi V., a rezultat o altă stare de fapt.

Astfel, potrivit adresei nr. x/05.04.2016 a W. şi adresei nr. x/18.04.2016 a V. S.A., în data de 26.10.2011, S.C. D. S.R.L. a virat în conturile S.C. F. suma de 15.000 RON (cont W.), şi, în aceeaşi dată, a virat suma de 15.000 RON către aceeaşi societate (însă în contul deschis la V.); ulterior, în data de 08.11.2011, s-a virat suma de 10.000 RON, tot în contul deschis la V., ultimele două plăţi reprezentând contravaloare factură nr. x din 22.08.2011.

Aceleaşi aspecte rezultă şi din ordinele de plată emise de S.C. D. S.R.L. către S.C. F. (ordinul de plată nr. x/26.10.2016, referitor la plata sumei de 15.000 RON, ordinul de plată nr. x/26.10.2011, referitor la plata sumei de 15.000 RON, şi ordinul de plată nr. x/08.11.2011, referitor la plata sumei de 10.000 RON), în care, la rubrica "reprezentând", s-a completat menţiunea "c/v fact. 0002/22.08.2011".

Cu privire la înregistrările contabile din fişa "situaţie furnizori-facturi+plăţi" şi la extrasele de cont, martora J. a arătat că fişa furnizorului a fost listată de aceasta din programul de contabilitate, pentru a o prezenta organelor de cercetare penală şi comisarilor Gărzii Financiare Satu Mare, însă, din fişă, nu rezultă că s-ar fi efectuat plăţi între societăţi, iar în ceea ce priveşte datele din extrasele de cont, a arătat că "îmi amintesc că am avut plăţi şi le-am înregistrat ca avansuri. Aceste plăţi nu se văd în fişa furnizorului, facturile fiind stornate. Ordinele de plată pentru aceste trei plăţi trebuie să existe în contabilitatea societăţii, în dosarele de bancă".

Din documentele privind tranzacţiile financiare, înaintate de V. S.A. prin adresa nr. x/18.04.2016, a rezultat că, în data de 01.07.2011, S.C. F. a deschis un cont la Sucursala Oradea, iar prin acest cont a rulat suma de 25.000 RON, virată de S.C. D. S.R.L. în data de 26.10.2011 (15.000 RON) şi în data de 08.11.2011 (10.000 RON). De asemenea, a rezultat că, în data de 04.05.2011, S.C. G. S.R.L. a deschis un cont la Sucursala Baia Mare, iar prin acest cont a rulat suma de 634.000 RON, virată de S.C. R., în perioada 12.05.2011 - 12.09.2011, cu menţiunea că, în contul S.C. R., banii au fost viraţi de S.C. E. Negreşti Oaş.

În acelaşi sens, din documentele privind tranzacţiile financiare înaintate de W., prin adresa nr. x/05.04.2016, a rezultat că, în data de 14.07.2011, S.C. F. a deschis un cont la Agenţia Săvineştilor Oradea, iar prin acest cont a rulat suma de 15.000 RON, virată de S.C. D. S.R.L. în data de 26.10.2011. De asemenea, în data de16.05.2011, S.C. G. S.R.L. a deschis un cont la Agenţia Pintea Viteazu Baia Mare, iar, prin acest cont, a rulat suma de 349.000 RON, virată de S.C. R., în perioada 23.05.2011 - 12.09.2011, cu menţiunea că în contul S.C. R., banii au fost viraţi de S.C. E..

Potrivit datelor privind tranzacţiile financiare, S.C. F., S.C. X., S.C. G. S.R.L., precum şi inculpatul B. şi numiţii K., AA. şi I. au mai deschis conturi atât la V. S.A. şi W., cât şi la BB. S.A., Sucursala Meda, CC. S.A. - Sucursala Maramureş, DD. S.A. şi U., însă nu au fost rulate sume de bani prin aceste conturi.

Din aspectele precizate anterior, a rezultat că aceste sume de bani, în valoare de totală 1.023.000 RON, au fost virate în conturile S.C. F. şi S.C. G. S.R.L. de către S.C. D. S.R.L. Negreşti Oaş, administrată de inculpatul A., şi de către S.C. R., controlată de inculpatul B. (căreia i s-au virat de către S.C. Ciceu SRL), fără ca aceste operaţiuni să aibă o justificare economică şi fără ca aceste societăţi să fi înregistrat în contabilitate vreo relaţie comercială sau să fi declarat obligaţii fiscale în legătură cu acestea.

În cazul S.C. D. S.R.L., suma totală de 40.000 RON, virată în conturile S.C. F. (25.000 RON în contul de la V. S.A. şi 15.000 RON în contul de la W.) nu a fost evidenţiată contabil în fişa furnizorului deschisă pentru acest furnizor, document predat lucrătorilor Gărzii Financiare Satu Mare şi organelor de cercetare penală de către A. şi contabila J.. De altfel, contabila societăţii J. a recunoscut acest lucru, în declaraţia dată în data de 26.05.2016, precizând că sumele au fost evidenţiate în alte conturi.

De asemenea, din documentele înaintate de unităţile bancare, a rezultat faptul că suma totală de 983.000 RON, virată de S.C. R. în conturile S.C. G. S.R.L. (634.000 RON în contul de la V. S.A. şi 349.000 RON în contul de la W.), nu este justificată de existenţa relaţiilor comerciale între aceste societăţi.

Potrivit extraselor de cont, transmise de V. S.A. şi de W., suma de 1.023.000 RON rulată prin conturile S.C. F. Oradea şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare, a fost ridicată, în numerar, din conturi cu ajutorul cardurilor bancare.

În acest sens, inculpatul B. a declarat că, potrivit înţelegerii cu inculpatul A., a scos personal, în numerar, cu ajutorul cardurilor bancare primite la deschiderea conturilor, toate sumele de bani din conturile S.C. F. Oradea şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare, transferate în acele conturi de inculpatul A.. De altfel, şi numiţii K. şi I., administratori ai S.C. F. şi S.C. G. S.R.L. au confirmat că au înmânat inculpatului B., după înregistrarea societăţilor comerciale şi deschiderea conturilor bancare, toate documentele inclusiv cardurile bancare.

Sumele ridicate în numerar de inculpatul B. au fost restituite în întregime inculpatului A. (sau secretarei acestuia, pentru a îi fi remise inculpatului).

În raport cu starea de fapt expusă, a rezultat că sumele de bani transferate de S.C. D. S.R.L. şi de către S.C. E. prin intermediul S.C. R. în conturile S.C. F. Oradea şi S.C. G. S.R.L. nu au o provenienţă licită, deoarece nu au avut la bază relaţii comerciale între aceste societăţi comerciale, în realitate sumele fiind transferate de inculpaţii A. şi B., în conturile acestor societăţi, în scopul ascunderii sau disimulării provenienţei ilicite a acestora.

În acelaşi sens, circuitul neobişnuit al sumelor de bani, creat de inculpaţii A. şi B., reflectă intenţia acestora de a ascunde provenienţa ilicită a sumelor precizate.

Inculpaţii A. şi B. s-au prevalat de dreptul la tăcere pe parcursul cercetării judecătoreşti, arătând la ultimul cuvânt că se consideră nevinovaţi de comiterea infracţiunilor de care a fost acuzaţi, însă probele administrate în cauză conduc dincolo de orice îndoială rezonabilă la concluzia vinovăţiei acestora cu privire la acuzaţiile aduse.

Astfel, instanţa de fond a avut în vedere în primul rând declaraţiile date de inculpatul B. în faza de urmărire penală. Acesta a precizat că a primit suma de 10.000 RON de la inculpatul A. pentru a înfiinţa cele trei societăţi comerciale, urmând să încerce "să lucreze şi pe altele din alte judeţe", având în vedere că societăţile comerciale folosite anterior se aflau în atenţia organelor fiscale şi penale.

Înţelegerea făcută de cei doi inculpaţi era ca societăţile nou înfiinţate să fie folosite în activitatea infracţională, respectiv inculpatul B. urma să completeze facturi fiscale în numele acestor societăţi, iar inculpatul A. urma să înregistreze aceste documente în contabilitatea propriilor societăţi, deşi operaţiunile comerciale reflectate nu aveau loc în realitate.

Conform celor declarate de inculpat, administratorii de drept ai societăţilor comerciale înfiinţate nu au desfăşurat niciodată activităţi în numele acestora, toate documentele aflându-se fie la inculpatul B., fie la inculpatul A..

Referitor la sumele de bani rulate prin conturile celor trei societăţi comerciale nou înfiinţate, inculpatul B. a arătat că le-a ridicat în numerar, cu ajutorul cardurilor bancare. Ulterior, toate aceste sume de bani au fost predate fie inculpatului A., fie secretarei acestuia P.. Inculpatul a mai arătat că cele mai mari sume de bani au fost rulate prin conturile deschise la băncile W. şi Transilvania, fără a putea preciza valoarea acestora.

Mai mult, inculpatul a declarat că "toate aceste sume provin din activitatea infracţională, respectiv din sumele virate de societăţile comerciale S.C. D. S.R.L. Negreşti Oaş şi S.C. E. Negreşti Oaş, jud. Satu Mare, către societăţile comerciale, în numele cărora eu îi furnizam facturi fiscale, ce reflectau operaţiuni comerciale nereale, inclusiv cele trei S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare. Mai precis, sumele de bani se întorceau tot la cel care le vira iniţial, A., pentru a justifica lucrări executate care nu au avut loc în realitate".

Inculpatul B. a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală şi faptul că, după efectuarea percheziţiilor domiciliare în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, inculpatul A. l-a contactat în repetate rânduri, "aproape zilnic" pentru a îi solicita să declare că operaţiunile ar fi avut loc în realitate, sens în care îi înmâna diverse contracte care ar proba realitatea operaţiunilor.

În faza de judecată, inculpatul B. nu a dorit să dea declaraţii, arătând însă la ultimul cuvânt că este nevinovat. Acesta nu a adus nicio explicaţie pentru declaraţiile date anterior şi nici nu le-a retractat în mod expres.

Declaraţiile date de inculpat în faza de urmărire penală se coroborează însă cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, din declaraţiile numitului I., a rezultat că nu a desfăşurat niciodată activitate în cadrul societăţii comerciale al cărei administrator de drept era; martorul a mai arătat că el a participat la constituirea societăţii comerciale, fiind cooptat de numitul Z., şi că nu a deţinut niciodată documentele, ştampila sau cardurile societăţii G. S.R.L. Baia Mare. Martorul O. a confirmat faptul că numitul I. a semnat doar documentele de înfiinţare a societăţii, neavând nicio activitate în societate.

De asemenea, martorul N., proprietarul apartamentului în care a fost stabilit sediul social al firmei a confirmat faptul că societatea nu a funcţionat niciodată la acest sediu şi că a fost de acord cu propunerea numitului Z. să figureze apartamentul său ca sediu în evidenţele de la Registrul Comerţului.

În mod similar, martorul K., administratorul de drept al S.C. F. Oradea, a declarat că nu a desfăşurat vreo activitate în cadrul societăţii comerciale constituite şi a predat documentele acesteia numitului Z., încă de a doua zi după înfiinţare.

Cei doi martori l-au recunoscut după fotografie pe inculpatul B., ca fiind persoana în posesia căruia au ajuns mai multe documente remise de numitul Z..

Lucrurile s-au derulat în acelaşi mod şi în privinţa numitului AA., administratorul de drept al S.C. X. Bistriţa. Acesta nu a desfăşurat nicio activitate în cadrul societăţii comerciale anterior menţionate şi nu a semnat nici un document în numele acesteia.

De asemenea, traseul urmat de sumele de bani este confirmat şi de documentele privind tranzacţiile financiare depuse la dosar. Din cuprinsul acestora, a rezultat că, în data de 01.07.2011, S.C. F. a deschis un cont la Sucursala Oradea, iar prin acest cont a rulat suma de 25.000 RON, virată de S.C. D. S.R.L. în data de 26.10.2011 (15.000 RON) şi în data de 08.11.2011 (10.000 RON). De asemenea, a rezultat că, în data de 04.05.2011, S.C. G. S.R.L. a deschis un cont la Sucursala Baia Mare, iar prin acest cont a rulat suma de 634.000 RON, virată de S.C. R., în perioada 12.05.2011 - 12.09.2011, cu menţiunea că, în contul S.C. R., banii au fost viraţi de S.C. E. Negreşti Oaş.

În acelaşi sens, s-a stabilit că, în data de 14.07.2011, S.C. F. a deschis un cont la Agenţia Săvineştilor Oradea, iar prin acest cont a rulat suma de 15.000 RON, virată de S.C. D. S.R.L. în data de 26.10.2011. De asemenea, în data de 16.05.2011, S.C. G. S.R.L. a deschis un cont la Agenţia Pintea Viteazu Baia Mare, iar, prin acest cont, a rulat suma de 349.000 RON, virată de S.C. R., în perioada 23.05.2011 - 12.09.2011, cu menţiunea că în contul S.C. R., banii au fost viraţi de S.C. E..

De asemenea, din documentele transmise la dosar de către unităţile bancare (adresa nr. x/05.04.2016 a W. şi adresa nr. x/18.04.2016 a V.), a rezultat că, în data de 26.10.2011, S.C. D. S.R.L. a virat în conturile S.C. F. suma de 15.000 RON (cont W.), şi, în aceeaşi dată, a virat suma de 15.000 RON către aceeaşi societate (însă în contul deschis la V.); ulterior, în data de 08.11.2011, s-a virat suma de 10.000 RON, tot în contul deschis la V., ultimele două plăţi reprezentând contravaloare factură nr. x din 22.08.2011.

Aceleaşi aspecte rezultă şi din ordinele de plată emise de S.C. D. S.R.L. către S.C. F. (ordinul de plată nr. x/26.10.2016, referitor la plata sumei de 15.000 RON, ordinul de plată nr. x/26.10.2011, referitor la plata sumei de 15.000 RON, şi ordinul de plată nr. x/08.11.2011, referitor la plata sumei de 10.000 RON), în care, la rubrica "reprezentând", s-a completat menţiunea "c/v fact. 0002/22.08.2011".

Din verificările efectuate în cauză, a rezultat că societăţile beneficiare S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. nu au declarat însă, conform declaraţiilor informative 394, achiziţii ori livrări către S.C. G. S.R.L., S.C. F. şi S.C. X.. De altfel, cele trei societăţi comerciale nu au depus nicio declaraţie la administraţiile financiare, aşa cum rezultă din adresele emise de acestea.

Documentele contabile prezentate de martorul H. (fişa furnizorului "situaţie furnizori-facturi+plăţi" şi fişa contului "furnizori-debitori") şi cele prezentate de martora J., contabila S.C. D. S.R.L. ("situaţie furnizori-facturi+plăţi"), nu reflectă faptul că ar fi fost efectuate plăţi între S.C. F. şi S.C. D. S.R.L..

Este important a se menţiona că facturile fiscale nr. x/12.08.2011 şi nr. y/22.08.2011, în valoare totală de 905.000 RON şi reprezentând "prestări servicii conform contract.. nr… din" şi "materiale de construcţii conform anexei la contract", emise de S.C. F. Oradea către S.C. D. S.R.L. au fost stornate, conform "situaţiei furnizori-facturi+plăţi", în luna noiembrie 2011, de S.C. F.. Stornarea a Potrivit declaraţiei contabilei societăţii, numita J., aceste înregistrări contabile, inclusiv operaţiunea storno, au fost efectuate din dispoziţia administratorului A..

Stornarea facturilor a fost înregistrată contabil abia în luna noiembrie 2011, operaţiune cu privire la care martora J. a declarat că a fost efectuată din dispoziţia inculpatului A..

Potrivit extraselor de cont, transmise de V. S.A. şi de W., suma de 1.023.000 RON rulată prin conturile S.C. F. Oradea şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare, a fost ridicată, în numerar, din conturi, cu ajutorul cardurilor bancare.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, a rezultat că suma totală de 1.023.000 RON a fost virată în conturile S.C. F. şi S.C. G. S.R.L. de către S.C. D. S.R.L. Negreşti Oaş, administrată de inculpatul A., şi de către S.C. R., controlată de inculpatul B. (căreia i s-au virat de către S.C. Ciceu SRL), fără ca aceste operaţiuni să aibă o justificare economică şi fără ca aceste societăţi să fi înregistrat în contabilitate vreo relaţie comercială sau să fi declarat obligaţii fiscale în legătură cu acestea.

Martora J. a arătat în declaraţiile date că au existat plăţi către S.C. F., pe care le-a înregistrat ca avansuri. După stornare, martora nu şi-a amintit să se fi întors suma de bani plătită către această societate comercială înapoi la S.C. D. S.R.L..

Martora a mai precizat că sarcina ei era de a înregistra în contabilitate documentele care îi erau puse la dispoziţie, activitatea acesteia referindu-se strict la evidenţa contabilă, martora fiind angajata societăţilor administrate de inculpatul A. încă din anul 2005.

În cauză, a fost audiat şi martorul H., acesta precizând că a tehnoredactat anumite contracte de prestări servicii, închiriere, transport, respectiv situaţii de lucrări în acest sens, pe baza indicaţiilor administratorului societăţii angajatoare, respectiv inculpatul A.. Martorul nu şi-a amintit în concret vreun document tehnoredactat privind relaţiile comerciale dintre societăţile inculpatului A. şi S.C. F..

Ambii martori, atât J., cât şi H., au arătat că îl cunoşteau din vedere pe inculpatul B., întrucât acesta se mai deplasa la sediul societăţilor comerciale administrate de inculpatul A..

Martorele L. şi M., ambele angajate ale inculpatului A., au confirmat că îl cunosc pe inculpatul B., însă au negat că, în prezenţa lor, acesta din urmă ar fi remis anumite sume de bani angajatorului lor sau că ele ar fi primit de la inculpat astfel de sume pentru a le remite angajatorului.

Referitor la apărările formulate de inculpatul A., în sensul că nu a fost răsturnată prezumţia legală a licitei provenienţe a sumelor de bani (apărare împărtăşită şi de inculpatul B.), instanţa a reţinut că, potrivit art. 29, alin. (4) din Legea nr. 656/2002, cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedus/dedusă din circumstanţele faptice obiective.

În speţă, din probele administrate, a rezultat că circuitul urmat de sumele de bani a presupus ieşirea acestora din conturile societăţilor administrate de inculpatul A., prin transferarea lor în conturile S.C. F. şi S.C. R., care, la rândul său, le-a virat în conturile S.C. G. S.R.L., iar apoi, aceleaşi sume au fost scoase în numerar din conturi de către inculpatul B., pentru a se întoarce de unde au plecat, respectiv înapoi la inculpatul A.. Planul a fost conceput de inculpaţi anterior comiterii faptei, aşa cum a rezultat din declaraţiile inculpatului B., înţelegerea dintre cei doi inculpaţi fiind clară şi urmărind transferul sumei de 1.023.000 RON prin diferite conturi sub pretextul unor pretinse servicii care nu au fost prestate în realitate, cu finalitatea restituirii acesteia inculpatului A..

Aşa fiind, reţinând circumstanţele faptice obiective menţionate în art. 29, alin. (4) din Legea nr. 656/2002, instanţa a apreciat că a fost stabilit caracterul ilicit al sumei în discuţie.

De altfel, inculpatul A. se contrazice prin argumentele invocate în cele două memorii conţinând concluzii scrise depuse la dosar de apărătorii săi. Pe de-o parte, inculpatul arată că modalitatea de gestionare a sumelor de bani de către S.C. R. (efectuarea de plăţi către S.C. G. S.R.L. şi S.C. X. SRL) nu îi poate fi imputată, ieşind din sfera imputabilităţii penale personale, aspect din care rezultă că nu avea cunoştinţă de faptul că sumele de bani au fost virate de S.C. R. în conturile societăţilor nou înfiinţate.

Pe de altă parte, inculpatul admite că, din extrasele de cont puse la dispoziţie de V. şi W., a rezultat că, în cursul anului 2011, a fost transferată o sumă totală de 1.023.000 RON din conturile S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. în conturile S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L..

Apoi, referitor la argumentul că toate operaţiunile financiare ar avea acoperire legală economică, instanţa a avut în vedere un aspect esenţial expus anterior: deşi cele trei societăţi comerciale înfiinţate de inculpatul B. au avut încasări în perioada analizată, ele nu au avut în mod real nicio activitate, pretinsele servicii pentru care au fost plătite nefiind prestate în realitate.

Principiul necompensării şi principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, invocate de inculpatul A. pentru a justifica operaţiunea de stornare, nu au nicio relevanţă asupra stării de fapt reţinute, atâta timp cât suma de 40.000 RON a rămas scriptic plătită către S.C. F., nefiind restituită prin operaţiunile contabile adecvate şi nefiind pornite demersuri pentru obţinerea restituirii sumei în cauză prin intermediul instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului B., că infracţiunea de spălare de bani care face obiectul prezentului dosar nu poate fi considerată ca fiind autonomă şi că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, întrucât nu au fost stabilite infracţiunile generatoare de venituri ilicite şi banii generaţi din aceste infracţiuni, apărare invocată şi de inculpatul A., instanţa reţine următoarele:

Potrivit Deciziei nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile. În considerentele deciziei, s-a arătat că, potrivit Convenţiei de la Varşovia, în art. 9, paragraful 5, "fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru infracţiunea de spălare de bani".

Contrar celor afirmate de inculpaţi, instanţa reţine că nu este necesară trimiterea în judecată şi condamnarea acestora pentru comiterea unei alte infracţiuni producătoare de venituri ilicite (de pildă, evaziune fiscală), neexistând niciun impediment în a analiza circuitul sumelor de bani şi întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani în lipsa unei astfel de condamnări anterioare.

Inculpaţii au avut cunoştinţă de caracterul simulat al actelor de transfer, aceştia efectuând aceste acte tocmai cu scopul de a disimula originea ilicită a sumelor de bani.

În ceea ce priveşte soluţia de clasare conţinută de actul de trimitere în judecată, instanţa reţine că aceasta a fost justificată de faptul că probele administrate în cauză nu au condus la concluzia că cele trei societăţi comerciale înfiinţate în mod real de inculpatul B. ar fi desfăşurat operaţiuni comerciale generatoare de venituri.

Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că vinovăţia inculpaţilor rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză, urmând a dispune condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

Starea de fapt, astfel cum a fost descrisă, se probează cu următoarele mijloace de probă:

Vol. I: procesul-verbal de sesizare din oficiu; lucrarea nr. C/XIII/1572/23.05.2013 a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor; adresa ORC Bihor referitoare la actele de constituire, de funcţionare şi istoricul S.C. F. Oradea; adresele nr. x/12.11.2013 şi nr. y/14.04.2014 ale

Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, privind situaţia declaraţiilor de taxe şi impozite referitoare la S.C. F.; adresa ORC Bistriţa Năsăud referitoare la actele de constituire, de funcţionare şi istoricul S.C. X. Bistriţa; adresele nr. x/14.11.2013 şi nr. y/17.04.2014 ale Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud, privind situaţia declaraţilor fiscale referitoare la S.C. X.; adresa ORC Maramureş, referitoare la actele de constituire, de funcţionare şi istoricul S.C. G. S.R.L. Baia Mare; adresa nr. x/08.11.2013 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş, privind situaţia declaraţiilor fiscale referitoare la S.C. G. S.R.L. Baia Mare; notele de constatare întocmite de comisarii Gărzii Financiare Satu Mare la S.C. D. S.R.L., seria x nr. x din 20.05.2013, şi la S.C. E., seria x nr. x din 20.05.2013, împreună cu anexele: situaţia-furnizori-facturi+plăţi, notele explicative date de A., facturile fiscale emise de S.C. F. Oradea; înscrisuri (fişa furnizorului "situaţie furnizori-facturi+plăţi", fişa contului "furnizori-debitori", ordinele de plată nr. x şi nr. 1077, ambele din 26.10.2011 şi nr. 1135/08.11.2011 emise de S.C. D. S.R.L. către S.C. F. SRL) depuse de martorul H.; înscrisul fişa "situaţie furnizori-facturi+plăţi" referitoare la facturile emise de S.C. D. S.R.L. către S.C. F. şi stornate; declaraţiile martorilor H., J., N., O.; declaraţiile suspecţilor K., AA., I.; declaraţiile inculpaţilor A. şi B.;

Vol. II: adresa nr. x/24.03.2016 a BB. S.A., Sucursala Meda, privind datele financiare referitoare la suspectul AA.; adresa nr. x/28.03.2018 a CC. S.A. - Sucursala Maramureş, privind datele financiare referitoare la B.; adresa nr. x/29.03.2016 a DD. S.A.,privind datele financiare referitoare la I.; adresa nr. x/05.04.2016 a W. S.A., privind datele financiare referitoare la S.C. F., S.C. X., S.C. G. S.R.L., K., AA. şi I. şi CD-ul ataşat prezentului rechizitoriu ce conţine extrase de cont, în format electronic, ale persoanelor menţionate; adresa nr. x/31.03.2016 a U. S.A., privind datele financiare referitoare la SC

G. S.R.L. şi CD-ul ataşat prezentului rechizitoriu ce conţine aceste date în format electronic; adresa nr. x/18.04.2016 a V., privind datele financiare referitoare la S.C. F. S.R.L., S.C. X. şi S.C. G. S.R.L. şi CD-ul ataşat prezentului rechizitoriu ce conţine aceste date în format electronic, copia extrasului rechizitoriului nr. x din data de 07.10.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş; facturi fiscale emise de S.C. F. către S.C. D. S.R.L. şi de către S.C. X. către S.C. E., precum şi carduri bancare şi cartonaşe cu conturile bancare referitoare la S.C. G. S.R.L.; coletele nr. 1 şi 2, conţinând bucăţi provenite din distrugerea unor documente emise în numele S.C. F. şi ştampile, ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare din data de 24.11.2011; procesul-verbal din 31.10.2017, încheiat de specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş; adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare privind comunicarea unor copii ale unor acte de urmărire penală efectuate în dosarul nr. x/2014 privind pe inculpatul A.;

Vol. I al instanţei: declaraţiile martorilor H., I., J., K.;

Vol. II al instanţei: declaraţiile martorelor L. şi M..

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă aplicabilă în speţă şi încadrarea juridică, instanţa reţine următoarele:

Inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani comise în cursul anului 2011, deci sub imperiul C. pen. din 1969, astfel că se impune analizarea legii penale mai favorabile aplicabile în speţă. Mai mult, dispoziţiile legale care incriminează infracţiunea de spălare de bani au suferit şi ele modificări, fiind cu prisosinţă necesară stabilirea legii penale mai favorabile.

Art. 3 din C. pen. consacră principiul activităţii legii penale stabilind că legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Art. 5, alin. (1) al aceluiaşi act normativ prevede o excepţie de la principiul activităţii legii penale, stabilind că "în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penala, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă (Decizia nr. 1470/08.11.2011 a Curţii Constituţionale a României). De asemenea, instanţa va avea în vedere şi Decizia 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale a României, care impune analizarea globală a aplicării legii penale mai favorabile.

Infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 are corespondent în art. 49, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, şi incriminează aceeaşi conduită infracţională, respectiv schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei. Astfel, sub aspectul conţinutului constitutiv nu pot fi identificate diferenţe între cele două reglementări succesive, acestea incriminând aceeaşi conduită infracţională.

În ceea ce priveşte limitele de pedeapsă prevăzute de cele două incriminări, instanţa constată că, potrivit Legii nr. 656/2002, fapta era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, iar potrivit Legii nr. 129/2019, infracţiunea este sancţionată cu aceeaşi pedeapsă a închisorii de la 3 la 10 ani.

Aşa fiind, nici criteriul conţinutului constitutiv, nici cel al limitelor de pedeapsă nu conduc în mod automat la stabilirea legii penale mai favorabile aplicabile în speţă, fiind necesară analizarea şi a celorlalte criterii legale.

În speţă, având în vedere valoarea foarte mare a sumelor transferate cu scopul disimulării originii lor ilicite, instanţa s-a orientat spre pedepse care urmează a fi executate de inculpaţi în regim de detenţie, această modalitate de individualizare a executării pedepsei fiind considerată a fi aptă şi adecvată să conducă la atingerea scopului preventiv şi represiv al pedepsei.

De asemenea, instanţa nu a identificat în cauză nicio împrejurare care ar putea fi reţinută ca o circumstanţă atenuantă, astfel că nu se impune analizarea legii penale mai favorabile din această perspectivă.

Pe cale de consecinţă, reţinând şi principiul activităţii legii penale, având în vedere şi dispoziţiile Deciziei 265/2014 a Curţii Constituţionale a României care au statuat că "dispoziţiile art. 5 sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile", precum şi argumentele expuse anterior, instanţa a apreciat că, în speţă, legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969 şi Legea 656/2002, în varianta prevăzută în data emiterii rechizitoriului, respectiv 25.04.2018.

Cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, este important a se sublinia că instanţa nu a apreciat că aceasta presupune o eventuală schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare a instanţei, apreciind că această analiză ţine de calificarea faptei.

Aşa fiind, instanţa nu s-a pronunţat prin încheiere separată asupra legii penale mai favorabile aplicabile în speţă, având în vedere că, pentru a aprecia asupra acestui aspect, se au în vedere în concret nu numai limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi individualizarea sancţiunii aplicabile, astfel încât o evaluare anterioară a tuturor acestor aspecte ar conduce în mod inevitabil la antepronunţarea instanţei şi în ceea ce priveşte sancţiunile în concret aplicate şi modalitatea de individualizare a acestora.

În drept, fapta inculpatului A., care, în cursul anului 2011, în baza unei înţelegeri cu inculpatul B., a dispus schimbarea sau transferul sumei de 1.023.000 RON, reprezentând venituri ilicite, din fondurile S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. prin conturile S.C. F. Oradea (în octombrie 2011 şi în noiembrie 2011) şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare (în perioada mai- septembrie 2011), în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora (sume care i-au fost restituite în numerar de către inculpatul B.), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29, alin. (1), lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Apoi, fapta inculpatului B., care, în cursul anului 2011, în baza unei înţelegeri cu inculpatul A., a dispus schimbarea sau transferul sumei de 1.023.000 RON, reprezentând venituri ilicite, din fondurile S.C. D. S.R.L. şi S.C. E., prin conturile S.C. F. Oradea (în octombrie 2011 şi în noiembrie 2011) şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare (în perioada mai- septembrie 2011), în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora (sume pe care inculpatul le-a scos în numerar din conturi şi le-a restituit inculpatului A.), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29, alin. (1), lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Instanţa a reţinut că infracţiunea de spălare de bani a fost săvârşită de inculpaţi prin schimbarea sau transferul de sume de bani, cunoscând că acestea nu au o provenienţă licită, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri.

Suma de 1.023.000 RON a fost transferată din conturile din fondurile S.C. D. S.R.L. şi S.C. E., prin conturile S.C. F. Oradea (în octombrie 2011 şi în noiembrie 2011) şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare (în perioada mai- septembrie 2011), iar ulterior, aceeaşi sumă a fost retrasă de inculpatul B. şi restituită inculpatului A..

Inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, scopul acestora fiind acela de a ascunde sau disimula originea ilicită a acestor sume de bani.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 din C. pen. din 1969, respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârşite concretizat în valorile sociale care au fost vătămate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, împrejurările comiterii faptelor, valoarea foarte mare a sumei transferate şi disimulate, precum şi persoana inculpaţilor, care nu posedă antecedente penale.

Constatând că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 396, alin. (2) din C. proc. pen., instanţa a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea 5 din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969 şi a inculpatului B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29, alin. (1), lit.

a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea 5 din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969.

Cu privire la modalitatea de individualizare judiciară de executare a pedepsei, instanţa a apreciat că este necesară executarea în regim de detenţie a pedepselor aplicate, având în vedere valoarea foarte mare a sumelor transferate cu scopul ascunderii originii ilicite a acestora, dar şi în considerarea faptului că această modalitate de individualizare a pedepsei este apreciată a fi în măsură să asigure scopul pedepsei, care este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi care se realizează, atât pentru cei cărora li se aplică o pedeapsă menită să asigure constrângerea şi reeducarea inculpaţilor, cât şi pentru ceilalţi destinatari ai legii penale care îşi vor conforma conduita exigenţelor acestei legi.

Având în vedere faptul că, din declaraţiile date în faza de urmărire penală de inculpatul B., a rezultat că sumele de bani transferate au fost restituite de acesta inculpatului A., instanţa de fond a dispus confiscarea în folosul statului a acestei sume doar de la inculpatul anterior menţionat, nicio altă probă administrată în cauză nedovedind că şi inculpatul B. ar fi beneficiat de o parte a sumelor transferate.

În acest sens, instanţa a avut în vedere şi faptul că măsura de siguranţă a confiscării speciale este o sancţiune penală, cu caracter personal, astfel că ea poate fi dispusă faţă de orice inculpat doar în limita în care acesta a beneficiat de folosul infracţiunii săvârşite.

ÎMPOTRIVA ACESTEI HOTĂRÂRI AU FORMULAT APEL INCULPAŢII A. ŞI B..

Inculpatul B. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate exclusiv în ce priveşte latura penală a cauzei şi în urma rejudecării cauzei să se dispună în principal achitarea sa de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002, iar în subsidiar să se ia act de faptul că şi în privinţa individualizării judiciare a pedepsei care urmează a-i fi aplicată prevederile art. 72 alin. (1) din C. pen. anterior reprezintă criteriile generale care impun ca la stabilirea cuantumului pedepsei, dar şi a modalităţii concrete de executare a pedepsei, instanţa să ţină seama de toate împrejurările de fapt, care, deşi se situează în afara elementelor constitutive ale infracţiunii imputată inculpatului apelant, sunt de natură a defini în concret gradul real de pericol social pe care îl prezintă persoana acestuia.

Raportându-se la legea penală mai favorabilă, respectiv la dispoziţiile vechiul C. pen. ale căror prevederi sunt mult mai clemente şi permit o mai corectă individualizare judiciară a pedepsei care se impune a-i fi aplicată inculpatului apelant, a solicitat a se reţine în favoarea inculpatului B. următoarele două împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante judiciare, prev. de art. 74 alin. (1) din C. pen. anterior, după cum urmează:

- lit. a) constând în conduita bună a infractorului înaintea săvârşirii infracţiunii şi respectiv

- lit. b) din acelaşi articol, constând în atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului.

În aceste condiţii a solicitat a face aplicarea prevederilor art. 76 alin. (1), lit. b) din C. pen. anterior. În continuare, reţinând vechiul C. pen. ca lege penală mai favorabilă, a solicitat să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 861 alin. (1) din C. pen. anterior, stabilind măsurile de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) din C. pen. anterior, pe durata unui termen de încercare.

În motivarea apelului s-a arătat că a solicitat în principal să se dispună achitarea de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului prin sentinţa penala a Tribunalului Maramureş, secţia penală.

În acest context să se constate incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1), lit. b) din C. proc. pen., deoarece acţiunea penală nu mai poate fi exercitată, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, lipsind tipicitatea obiectivă sau subiectivă.

În privinţa elementului material în modalitatea normativă prev. de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea ar. 656/2002, aceasta constă în acte comisive de executare. Referitor la modalitatea normativă de spălare a banilor, reţinută în sarcina inculpatului de prima instanţă în literatura juridică de specialitate s-a apreciat că "Nu constituie infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, faptele inculpaţilor de a retrage sumele în numerar din contul societăţii beneficiare a rambursării ilegale de TVA, la care ei erau asociaţi, deoarece, prin aceasta nu au urmărit ascunderea adevăratei naturi a provenienţei, a dispoziţiei, circulaţiei sau proprietăţii acestor sume, ci aceasta a reprezentat modalitatea prin care inculpaţii şi-au asigurat folosul urmărit prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

S-a considerat deosebit de importantă o asemenea abordare, în contextul cauzei de faţă, pentru că revine acuzării sarcina de a dovedi că:

a) Inculpatul apelant avea cunoştinţă de faptul că sumele de bani cu privire la care acesta a dispus mutarea succesivă dintr-un cont într-altul au o provenienţă ilegală;

b) Că aceste operaţiuni, dacă în realitate pot fi sau nu considerate sau nu, ca reprezentând acte materiale de executare efectuate pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei sumelor de bani şi în acelaşi timp o adevărată modalitate prin care inculpatul apelant B. a urmărit să îşi asigure folosul material obţinut ca urmare a infracţiunii de evaziune fiscală comisă în relaţiile comerciale cu firmele coinculpatului A., aspect care face, însă obiectul unei cauze conexe cu nr. x/2015, cu termen de judecată la data de 09.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia penala.

Practic, în acest dosar penal aflat tot în curs de judecată în apel, deci în acelaşi stadiu procesual cu prezenta cauză penala, se află întreg materialul probator pe baza căruia parchetul a considerat dovedit că inculpatul B. se face vinovat de comiterea unor infracţiuni concurente de evaziune fiscală, uz de fals şi din nou spălare de bani prevăzuta de art. 23 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2009 (punctul VI din Rechizitoriu).

În acest context precizează că prin sentinţa penală nr. 203/28.10.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 Tribunalul Maramureş, secţia penală a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă rezultantă de 6 (şase) ani închisoare în condiţiile reţinerii vechiul C. pen. ca lege penală mai favorabilă, pentru săvârşirea a trei infracţiuni concurente de evaziune fiscală şi a unei alte infracţiuni de spălare de bani prevăzută de art. 49 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fostul art. 23 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 - punctul VI din Rechizitoriu).

Practic actele de executare materială reţinute în sarcina inculpatului B. de către prima instanţă nu au o autonomie proprie şi nu pot fi reţinute drept acte de executare a infracţiunii concurente de spălare de bani (care face obiectul prezentei cauze), deoarece acestea se includ în actele materiale de evaziune/fiscală ce fac obiectul cauzei conexe din Dosar nr. x/2015, aflat tot în curs de judecată în apel cu termen la 09.03.2021 la Curtea de Apel Cluj, secţia/penală.

Nu contestă faptul că potrivit Deciziei nr. 16/2016 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală -"infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunile din care provin bunurile. În considerentele deciziei s-a arătat că potrivit Convenţiei de la Varşovia, în art. 9 paragraful 5 fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru infracţiunea de spălare de bani.

Prima instanţă s-a raportat la o stare de fapt limitativ prevăzută în actul de sesizare. În principiu, pornind de la prevederile art. 371 din C. proc. pen. potrivit căruia obiectul judecăţii se limitează doar la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare, acest raţionament juridic expus în considerentele sentinţei apelate doar aparent este corect.

În contextul prezentelor motive de apel, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei şi în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2), lit. c) din C. proc. pen., solicită să se constate că între infracţiunile ce fac obiectul prezentului Dosar nr. x/2018 şi infracţiunile pentru comiterea cărora acelaşi inculpat apelant B. a fost condamnat în primă instanţă (prin sentinţa penală nr. 230/09.12.2018 a aceleiaşi instanţe) există o legătură.

In fapt, inculpatul B. este acuzat pentru faptul că în cursul anului 2011, în baza unor înţelegeri cu inculpatul A. ar fi dispus schimbarea sau transferul sumei de 1.023.000 RON, reprezentând venituri ilicite, din fondurile S.C. D. S.R.L. şi E., prin conturile S.C. F. şi S.C. G. S.R.L. în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora, această faptă constituind în optica acuzării infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Practic, în ce priveşte elementul material al laturii obiective în cauza de faţă s-a reţinut comiterea infracţiunii de spălare de bani sub forma transferului de bani de la o societate la alte societăţi, transferul având ca obiect o sumă, reprezentând aşa-zisa plăţi pentru achiziţia fictivă de servicii şi cumpărarea fictivă de bunuri. Prima instanţă reţine că prin scoaterea sumei de bani din capitalul societăţii, administratorii au obţinut un folos propriu, însuşind bani pe care îi administrau şi au majorat fictiv masa cheltuielilor, încercând să scadă baza impozabilă şi încercând să prejudicieze în acest fel bugetul statului (săvârşind infracţiunea de evaziune fiscală).

Conform art. 23 (corespondent art. 29) alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bani cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile, să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

În aceste condiţii, pentru ca un transfer de bani să constituie elementul material al infracţiunii de spălare de bani este necesar ca acest transfer să fie făcut în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite al acestora şi acest aspect trebuie dovedit cu probe certe.

Chiar din cuprinsul considerentelor sentinţei apelate a rezultat că transferul nu a avut acest scop, ci acela de însuşire"a banilor societăţii (pentru o astfel de faptă inculpaţii nu au fost însă trimişi în judecată) şi nici de majorare fictivă a cheltuielilor, cu consecinţa diminuării bazei impozabilă.

În realitate, prima instanţă recunoaşte că transferul din cauza de faţă nu a avut ca scop ascunderea originii banilor (ei au plecat din societăţile coinculpatului EE. cu acte bancare valabil emise, deci la vedere, originea lor fiind evidentă) şi nici disimularea originii ilicite a acestora nu este dovedită, căci nu s-a susţinut nicio clipă că banii din capitalul societăţii ar fi fost iliciţi, deci transferul nu se poate reţine că aceste retrageri din cont şi remiterea ulterioară a întregii sume a avut ca scop albirea acestora.

Doctrina penală arată că un simplu transfer de fonduri nu poate constitui element material al acestei infracţiuni, ci este necesar ca activitatea infracţională de spălare să parcurgă trei etape obligatorii: plasarea banilor, stratificarea şi mai apoi, integrarea lor în circuitul legal. Doar în aceste condiţii şi dacă procesul de stratificare are succes, schemele de reintegrare vor aşeza rezultatele spălării la loc în economie în aşa fel încât ele vor reintra în sistemul financiar apărând ca fonduri normale şi ’’curate" obţinute din afaceri, practic "spălate" de orice suspiciune referitor la provenienţa lor, posibil ilicită.

Esenţa infracţiunii de spălare a banilor este ca banii, bunurile transferate să provină dintr-o faptă prevăzută de legea penală, respectiv dintr-o infracţiune predicat.

Referitor la problema dacă infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă sau subsecventă aceleia din care provin bunurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine "caracterul autonom al infracţiunii, existenţa acesteia nefiind condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare (amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei) pentru, infracţiunea din care provin bunurile

Conform art. 9 paragraf 5 din Convenţia de la Varşovia, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, "Fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru infracţiunea de spălare de bani".

Este evident că în situaţia în care nu riscă o condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci să şi aibă certitudini în acest sens.

Sub acest aspect înţelege să revină asupra punctului de vedere susţinut în faţa primei instanţe, deoarece nu poate contesta că infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 există chiar şi în lipsa unei condamnări pentru infracţiunea predicat (spălare de bani), însă în această situaţie infracţiunea predicat trebuie probată mai presus de orice îndoială rezonabilă în dosarul în care este cercetată infracţiunea de spălare a banilor, ceea ce nu a făcut prima instanţă.

Practic, constată că în cauza de faţă nu numai că nu există o astfel de infracţiune predicat, nici măcar prin sentinţa apelată nu s-a făcut referire la o eventuală astfel de infracţiune, pentru a dovedi sursa şi provenienţa ilicită a sumei de 1.023.000 RON.

Impută hotărârii primei instanţe că nu este indicată nici fapta materială ce ar putea constitui infracţiunea predicat, respectiv infracţiunea din care să fi provenit suma de 1.023.000 RON presupus a fi transferată de inculpatul A. în conturile firmelor aparţinând coinculpatul B..

In conformitate cu dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, cu alte cuvinte obiectul judecăţii este precis stabilit prin actul de sesizare şi dacă în Rechizitoriu nu s-a indicat şi analizat o posibilă faptă penală, din care să fi provenit suma de 1.023.000 RON şi nu s-a probat o astfel de faptă, acest lucru nu se mai poate face în faza de judecată.

Potrivit art. 342 din C. proc. pen., rechizitoriul a fost verificat în această cauză în procedura camerei preliminare, în care judecătorul de cameră preliminară a analizat legalitatea acestui act de sesizare a instanţei, verificând dacă faptele descrise sunt apte să învestească valabil instanţa, inclusiv dacă descrierea faptelor prin raportare la încadrarea juridică este corectă.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat regularitatea rechizitoriului şi a dispus începerea judecăţii şi evident, după parcurgerea etapei camerei preliminare, acest rechizitoriu nu mai poate fi modificat, iar judecata se mărgineşte strict la faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, conform descrierii din acest act, întrucât o eventuală nouă completare a rechizitoriului nu mai poate fi cenzurată de un judecător de cameră preliminară şi nu mai pot fi pronunţate soluţii, precum cele prevăzute de art. 345-346 din C. proc. pen.

Având în vedere argumentele prezentate anterior, a considerat că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. nu este de natură să justifice o soluţie de condamnare, întrucât Î.C.C.J. a statuat că pentru a fi tipică fapta de spălare a banilor, instanţa trebuie să aibă convingerea că bunurile transferate provin din săvârşirea unei infracţiuni, iar în faza de urmărire penală nu s-a cercetat provenienţa sumei de 1.023.000 RON şi nici instanţa nu a fost sesizată cu acest aspect, astfel ci la momentul actual nu există nicio certitudine cu privire la faptul că suma de 1.023.000 RON ar proveni din săvârşirea unei infracţiuni.

Nu se poate omite nici faptul că prin rechizitoriul din această cauză penală s-a dispus clasarea în baza ari. 16 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, reţinută în sarcina celor doi inculpaţi şi dacă până la emiterea rechizitoriului a existat o suspiciune că infracţiunea din care provin bunurile este cea de evaziune fiscală, urmare a cercetărilor efectuate s-a concluzionat că o astfel de faptă nu există, practic parchetul nefiind în măsură să dovedească, cu probe certe, provenienţa ilicită a sumei de bani în litigiu.

Acuzarea a reţinut că transferul sumei totale de 1.023.000 RON este probat cu extrasele de cont puse la dispoziţie de V. şi W. şi într-adevăr, din aceste extrase de cont rezultă faptul că în cursul anului 2011 a fost transferată o sumă totală de 1.023.000 RON din conturile D. S.R.L. şi E. în conturile societăţilor F. şi G. S.R.L..

Pe de altă parte, în aceste extrase de cont sunt evidenţiate, atât veniturile societăţilor în discuţie, cât şi cheltuielile (plăţile), context în care, analizând extrasele de cont s-a observat că sumele sunt existente în conturile celor două societăţi comerciale, deci creditările au la bază venituri din activitatea curentă a societăţilor.

Preciză că niciuna din tranzacţiile care evidenţiază intrări de bani în conturile D. S.R.L. şi E. nu naşte vreo suspiciune cu privire la caracterul licit al acesteia. Prima instanţă nu a indicat şi probat cum ar fi ajuns în conturile D. S.R.L. şi E., banii "murdari", bani proveniţi din săvârşirea vreunei infracţiuni, respectiv care tranzacţie din extrasul de cont ar ridica o suspiciune că ne-am afla în prezenţa infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Nu a contestat să inculpatul B. a operat transferul celor 1.023.000 RON din conturile D. S.R.L. şi E., însă provenienţa lor a fost licită, atât timp cât nu s-a dovedit contrariul.

Conform art. 44 din. (8) din Constituţia României, averea dobândită licit nu poate fi confiscată, iar caracterul licit ai dobândirii se prezumă şi în cauza de faţă probele administrate nu au infirmat această prezumţie, considerent pentru care nici acuzaţiile aduse inculpatului B. nu sunt dovedite.

În concluzie, a precizat că toate transferurile bancare operate de inculpat în cauza de faţă nu întrunesc condiţiile pentru a fi considerate ca acte de executare ale infracţiunii de spălare de bani, deoarece: a) Nu au ascuns şi nu au disimulat originea banilor, această origine fiind una la vedere; b) Nu au parcurs etapele de

"curăţare" obligatorii pentru această infracţiune, banii întorcându-se la administrator printr-un circuit simplu.

Constată faptul că prima instanţă şi-a însuşit toate argumentele expuse în Rechizitoriul din 25.04.2018, emis în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, bazându-şi întreaga motivare a soluţiei de condamnare a inculpatului pe acuzaţiile formulate de parchet, preluând dovezi chiar din dosarul conex de urmărire penală cu nr. 19/P/2010, finalizat printr-un alt Rechizitoriu, ce face obiectul Dosarului cu nr. x/2015, aflat aşa cum s-a precizat anterior, tot în curs de judecată în apel.

Nu este lipsit de importanţă nici faptul că întreg materialul probator de natură a confirma parcursul sau mai exact traseul pe care l-a urmat întreaga sumă în discuţie de 1.023.000 RON rezultată din conturile societăţilor coinculpatul A. şi transferată în cele aparţinând inculpatului B., prima instanţă le-a preluat din dosarul nr. x/2010 al aceluiaşi parchet, în care urmărirea penală s-a declanşat cu ceva timp înainte de întocmirea prezentului Dosar cu nr. x/2012

S-a precizat că fără excepţie, toţi martorii audiaţi în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti derulată în primă instanţă - K., I., N., O. au susţinut faptul că nu îl cunosc pe inc. apelant B. şi că nu au avut nicio înţelegere cu acesta în sensul de a-i înlesni sau de a-1 ajuta să ridice în numerar, ori să transfere sume de bani in contul altor societăţi, în scopul de a disimula sursa ilicită a acestor sume de bani, fapt recunoscut şi de parchet, (la f. x din Rechizitoriu) şi însuşit şi de prima instanţă.

Mai impută sentinţei apelate că nu precizează în concret care sunt efectiv faptele ilicite care ar fi generat veniturile necuvenite, obţinute prin intermediul unei presupuse inginerii financiare de coinculpatul A. şi "spălate" ulterior cu generosul şi dezinteresatul ajutor dat de inculpatul B..

Prima instanţă nu s-a preocupat să stabilească când anume şi în ce condiţii s-au comis faptele, nu precizează cine este Z., persoana la care fac trimitere martorii acuzării şi care a fost efectiv implicarea acestuia în cauză.

Este mai mult decât evident că prin nedescrierea în mod coerent a modalităţii reale în care s-au derulat faptele deduse judecăţii şi a unei prezentări şi interpretări imparţiale a întregului material probator, întreaga motivare pe care a regăsim în considerentele sentinţei apelate nu reuşeşte să dovedească decât realitatea tranzacţiilor financiare efectuate succesiv de inculpatului B. şi de remiterea întregii sume de 1.023.000 RON către coinculpatul A..

Nu exista însă nicio referire sau trimitere la probe concrete, din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că sumele respective aveau o provenienţă ilicită, condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de spălare de bani.

În condiţiile stării de fapt, dovedită prin probele administrate, a arătat că toate sumele de bani ce au fost virate prin conturile S.C. F. şi

SC C.L G. S.R.L. au fost retrase din conturile respectivelor societăţi din dispoziţia inc. A. pentru a fi predate pe mai departe acestuia sau doamnelor P., FF., GG. (angajate S.C. D. SRL), conform tabelelor depuse împreună cu cererea în probaţiune din data de 14.07.2020.

Toate aceste tabele la care face referire au fost găsite pe nişte stickuri de memorie, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate la dna P. (fostă angajată S.C. D. SRL) de către organele de urmărire penală în Dosar nr. x/2014 (165/83/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi confirmă cu exactitate sumele de bani rulate şi retrase din conturile S.C. R., societate omisă menţionării în rechizitoriu ca şi societate intermediară) în urma operaţiunilor comerciale derulate acesta cu S.C. E., care ulterior au fost transferate prin conturile S.C. C.L G. S.R.L..

Este deosebit de relevant că aceste sume de bani transferate din conturile S.C. Ciceu/SC D. S.R.L. în conturile S.C. R. şi mai apoi către S.C. F., S.C. X.. i. Best S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. au avut ca rezultat doar retragerea unor sume de bani din conturile societăţilor respective fără a se fi creat vreo consecinţă infracţională, aspect constant şi de acuzare prin soluţia de clasare a infracţiunii de evaziune fiscală cu privire la societăţile sus menţionate, dispusă de procurorul de caz, prin Rechizitoriul emis în cauză.

În acest context subliniază faptul că toate aceste sume de bani au provenienţă licită, aspect justificat de administratorul S.C. E. prin contractele încheiate cu SNCFR în calitate de beneficiar al lucrărilor/serviciilor subcontractate de S.C. E. către S.C. R..

Potrivit extraselor de cont existente se poate observa să sumele de bani la care face trimitere acuzarea au fost virate de către beneficiarul final, SNCFR, către S.C. E., firma executantă, mai apoi către S.C. R., firma subcontractantă, şi mai departe către S.C. F. şi S.C. G. S.R.L., societăţile care au retras sumele de bani, motiv pentru care nu se poate susţine că relaţiile comerciale sus menţionate ar fi fost unele cu conotaţii infracţionale, aspect pe care prima instanţă a considerat lipsit de importanţă.

În concluzie, originea banilor nici nu a fost una ilegală, pentru care nu se poate pune problema legalităţii modului în care au fost scoşi banii din capitalul societăţii aparţinând coinculpaţilor, deci nici al transferului, însă un posibil mod ilegal în care au fost scoşi banii nu face obiectul sesizării instanţei în acest dosar, nu este element material al spălării de bani, această din urmă infracţiune putând avea ca obiect numai operaţiuni ulterioare de curăţare a banilor scoşi, curăţare ce nu a avut loc, banii revenind de îndată în posesia administratorului, fără să fie plasaţi în circuite financiare şi integraţi în economia reală.

În considerarea argumentelor anterior invocate şi a motivelor expuse, fapta imputată inculpatului B. nu este prevăzută de legea penală, deoarece transferul sumei de 1.023.000 RON nu a avut ca şi premisă săvârşirea vreunei infracţiuni anterioare, suma având o origine licită, venituri prezumate a fi licite până la proba contrară.

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 200/27.10.2020 a Tribunalului Maramureş şi trimiterea cauzei direct la procuror/sau la instanţa de fond pentru a se respecta dreptul la informare, în vederea rejudecării cauzei pe fond.

În motivarea apelului se arată că rechizitoriul din 25.04.2018 nu întruneşte minimele garanţii cu privire la acuzaţia formulată (din perspectiva încadrării juridice). Reţinând că în contestaţia din cameră preliminară s-au respins criticile invocate de inculpat, judecătorii de cameră preliminară din cadrul curţii considerând că "în principiu" aceste critici ţin de temeinicia acuzaţiei şi nu privesc aspecte de legalitate, aceştia au recomandat în mod indirect judecătorului fondului să analizeze el temeinicia acuzaţiei de spălare a banilor prin raportare la obligaţia de a arăta "infracţiunea predicat" - condiţie obligatorie şi necesară pentru clarificarea acuzaţiei de spălare a banilor.

În primul rând Ministerul Public a indicat ca temei pentru condamnare dispoziţiile art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2022, iar referitor la modalitatea comiterii faptei se menţionează că inculpatul a dispus schimbarea sau transferul sumei de 1.023.000 RON. O asemenea menţiune este incompletă, întrucât o anumită faptă este ori schimbare, ori transfer de bunuri ilicite. Cele două noţiuni sunt incompatibile, astfel încât acuzarea ar fi trebuit să indice cu claritate o anumită modalitate alternativă care îi este imputată lui A.. Acest echivoc a fost menţinut inclusiv prin sentinţa primei instanţe, care a indicat faptul că inculpatul "a dispus schimbarea sau transferul sumei de 1.023.000 RON".

Raportat la infracţiunea de spălare de bani, Ministerul Public nu a indicat care ar fi infracţiunea predicat, aspect observat şi în procedura camerei preliminare. Consideră că acest aspect ţine, atât de fondul cauzei, cât şi de dreptul inculpatului de a fi informat cu privire la încadrarea juridică a faptei. În ipoteza în care Ministerul Public nu a indicat infracţiunea generatoare de bunuri ilicite, inculpatul A. s-a aflat în imposibilitatea de a formula o apărare cu privire la această infracţiune. Nu trebuie confundat caracterul autonom al infracţiunii de spălare a banilor cu cel subsecvent, astfel încât dacă se dovedeşte că infracţiunea predicat nu există, infracţiunea de spălare a banilor nu va fi tipică. Nici judecătorul de primă instanţă nu a indicat în vreun fel infracţiunea predicat, deşi i s-a "sugerat" încă din procedura contestaţiei din camera preliminară faptul că acest aspect ţine de temeinicia cauzei.

Neindicarea infracţiunii predicat produce consecinţe importante şi din punct de vedere al măsurii confiscării speciale propuse de către Ministerul Public, având în vedere faptul că inculpatul nu cunoştea care este infracţiunea generatoare de bunuri ilicite, acesta nu şi-a putut construi în primă instanţă o apărare conformă, fiind privat de dreptul său la o informare corespunzătoare asupra acuzaţiei.

Având în vedere că instanţa de fond nu a luat în considerare recomandările judecătorilor de cameră preliminară, analizând temeinicia acuzaţiei prin prisma aspectelor invocate în cameră preliminară, a solicitat restituirea dosarului în principal la parchet pentru a evita o retrimitere de către instanţa de fond sau, în subsidiar, la Tribunalul Maramureş în vederea remedierii lacunelor existente din punct de vedere al comunicării clarificărilor acuzaţiei de către parchet.

Cererea se întemeiază pe Hotărârea din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 a CJUE, fiind indicată jurisprudenţă în acest sens (Decizia nr. 1609/2021 a Curţii de Apel Cluj). Spre deosebire de situaţia tratată în speţa anterior menţionată, în prezenta cauză inculpatul a solicitat aceste clarificări în toate gradele de jurisdicţie.

În subsidiar, a solicitat achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate, fapta nefiind prevăzută de legea penală; în subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 81 din C. pen. 1969 corob. cu art. 6 Conv. E.D.O., să se dispună admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 200/27.10.2020 a Tribunalului Maramureş şi, rejudecând, să se reindividualizeze pedeapsa aplicată, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

S-a precizat că se reţine comiterea infracţiunii de spălare de bani, atât în modalitatea schimbării, cât şi a transferului. Or, "schimbarea" şi ’’transferul" sunt modalităţi alternative de comitere a infracţiunii. Schimbarea, astfel cum s-a afirmat şi în doctrină, presupune, pe de-o parte, înlocuirea bunului cu altul, iar pe de altă parte, transformarea fizică a bunului, schimbarea primei ’’înfăţişări". în schimb, transferul reprezintă transmiterea de către o altă persoană a bunului. Potrivit doctrinei, prin transfer se înţelege şi mutarea bunului dintr-un loc în altul, pentru a conferi acestuia aparenţa de provenienţă legală. Prin urmare, cele două modalităţi de comitere a infracţiunii presupun acte materiale diferite. Or, în cuprinsul hotărârii de condamnare se reţine comiterea ambelor modalităţi, fără a se argumenta reţinerea, atât a schimbării, cât şi a transferului, fiind vorba de o singură conduită infracţională (în speţă, acelaşi domn CICIO s.n). Adică, teoretic, ori a schimbat bunurile produs al spălării, ori le-a transferat. Nu este posibil ca printr-o singură conduită precum în cauză domnul A., atât să le ’’schimbe", ceea ce presupune reîntoarcerea bunurilor spălate în patrimoniul lui sub forma "altor" bunuri, dar cât şi să "le transfere", ceea ce presupune ca bunurile să ajungă în alt patrimoniu decât al sursei transferului. Prin urmare, cele două modalităţi reţinute de judecătorul fondului sunt incompatibile. Adică ori bunurile produs al infracţiunii au fost schimbate cu ’’alte" bunuri, spălându-se astfel produsul infracţiunii, ori bunurile au fost transferate şi astfel spălate.

Dincolo de aceste aspecte, susţinerile instanţei de fond şi ale Ministerului Public, raportat la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor se dovedesc a fi eronate, în cazul de faţă lipsind situaţia premisă a infracţiunii.

Eroarea de raţionament se datorează faptului că, pe de-o parte, nu s-a stabilit în mod corect semnificaţia juridică a transferurilor de bani efectuate între conturile societăţilor din prezentul dosar, iar pe de altă parte, se datorează unei confuzii între caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare de bani şi caracterul autonom al acesteia, precum şi unor aprecieri eronate cu privire la caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare de bani, atât din punct de vedere teoretic, cât şi din punct de vedere faptic.

Prin decizia nr. 16/2016 pronunţată de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit ce semnifică caracterul autonom al infracţiunii de spălare de bani, fără a nega caracterul subsecvent al acesteia.

Astfel, deşi Înalta Curte a stabilit că "infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile", aceasta a precizat în motivarea hotărârii că "este evident însă că în situaţia în care nu există o condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă certitudini în acest sens".

Aşadar, deşi nu este necesară o hotărâre de condamnare pentru infracţiunea predicat, din care provin bunurile supuse spălării, este obligatoriu ca instanţa să stabilească în mod cert că bunurile supuse spălării (cei 1.023.000 RON) provin din săvârşirea unei infracţiuni. Prin urmare, caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare de bani şi caracterul autonom al acesteia nu se exclud, fiind chestiuni diferite.

Referitor la caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare de hani

Potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, bunurile supuse spălării trebuie să provină "... din săvârşirea de infracţiuni". Potrivit art. 15 din C. pen., prin "infracţiune" se înţelege, fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o". Aşadar, în măsura în care nu există o condamnare anterioară pentru infracţiunea predicat, instanţa investită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani va trebui să stabilească că fapta din care au provenit bunurile supuse spălării este prevăzută de legea penală, tipică, antijuridică şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.

Acest lucru înseamnă că instanţa investită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani trebuie să cunoască, atât fapta din care provin bunurile supuse spălării, cât şi pe autorul acesteia, pentru a decide că această faptă într-adevăr constituie o infracţiune, şi, în consecinţă, există situaţia premisă pentru infracţiunea de spălare de bani.

Acuzarea, prin rechizitoriu, susţine că acest lucru nu este necesar, întrucât art. 9 pct. 6 din Legea nr. 420/2006, prin care s-a ratificat Convenţia Consiliului Europei de la Varşovia din 2005, stabileşte că "fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălare de bani, conform prezentului articol, acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile (...) provin dintr-o infracţiune predicat, fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune". Mai exact, acuzarea susţine că nu este necesar să se cunoască fapta din care provin bunurile supuse spălării şi încadrarea juridică a acesteia.

În primul rând, Convenţia stabileşte obligaţii pentru statele semnatare, nu obligaţii în sarcina justiţiabililor, după cum reiese din chiar textul articolului invocat ("fiecare parte se asigură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."). În măsura în care statul român nu a reglementat infracţiunea de spălare de bani astfel încât să îşi respecte obligaţiile, statul va putea răspunde pentru această omisiune, dar în niciun caz prevederile Convenţiei nu ar putea fi invocate în vederea condamnării unei persoane.

Atât timp cât textul de lege care incriminează infracţiunea de spălare de bani impune stabilirea caracterului de infracţiune, cu toate elementele sale constitutive, ale faptei din care provin bunurile supuse spălării, nu poate fi invocat textul Convenţiei de la Varşovia pentru a se ajunge la o concluzie contrară. Or, stabilirea că fapta din care provin bunurile supuse spălării constituie infracţiune implică necesitatea cunoaşterii faptei materiale şi a încadrării juridice a acesteia.

În susţinerea celor de mai sus apreciază relevantă hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Kolpinghuis Nijmegen (C-80-86), în care Curtea a statuat că un stat membru, care nu a implementat prevederile unei directive, nu poate invoca aceste prevederi în vederea agravării răspunderii penale a unei persoane. Curtea şi-a bazat această concluzie pe faptul că într-o atare situaţie statul şi-ar invoca propria neîndeplinire a obligaţiilor, adică propria culpă (parag. 8).

Or, şi în cazul Convenţiei de la Varşovia, situaţia este aceeaşi, întrucât statul îşi invocă propria neîndeplinire a obligaţiilor în vederea agravării răspunderii penale a unei persoane. Prin urmare, instanţa nu îşi poate întemeia hotărârea de condamnare pe prevederile acestei Convenţiei care contravin textelor de incriminare din România.

În plus, convenţia nu obligă statele să sancţioneze penal spălarea de bani chiar în lipsa condamnării pentru infracţiunea predicat, ci permit statelor semnatare ca, în măsura în care doresc o astfel de abordare, să adapteze legislaţia şi să formuleze o notificare raportat la acest aspect. Statul român nu a modificat legislaţia şi nici nu a notificat statele membre ale convenţie asupra deciziei sale de a sancţiona faptele inclusiv în această ipoteză.

De altfel, dacă această decizie era inclusă în textul de incriminare şi apoi era comunicată statelor membre semnatare ale Convenţiei de la Varşovia, atunci nu era necesar să se aplice direct Convenţia de către judecătorul fondului, de vreme ce textul de incriminare al spălării banilor cuprindea această idee direct şi clar în textul de incriminare.

Instanţa de fond sugerează că s-au putea aplica direct o convenţie ce stabileşte obligaţii pentru legiuitor în primul rând şi doar indirect pentru sistemul judiciar(izvoare indirecte) spre deosebire de izvoarele directe ce impun obligaţii în sarcina organelor judiciare.

A admite concluziile instanţei de fond şi ale acuzării în acest sens, în condiţiile în care textul de lege care incriminează infracţiunea de spălare de bani precizează expres termenul de "infracţiuni", iar acest termen este definit de art. 15 C. pen., echivalează cu o analogie în defavoarea inculpatului, interzisă în dreptul penal.

Chiar şi în textul convenţiei, (dacă era teoretic posibil a aplica direct convenţia, ceea ce NU este cazul în speţă), se menţionează "că este posibilă condamnarea pentru spălare de bani, conform prezentului articol, acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile (...) provin dintr-o infracţiune predicat". Prin urmare, provenienţa ilicită a bunurilor supuse spălării trebuie întotdeauna dovedită, nu doar suspectată, chiar şi prin raportare la Convenţia de la Varşovia, aşa cum s-a întâmplat în cazul de faţă prin condamnarea domnului Cicio dispusă instanţei de fond. Este adevărat însă că dovada condamnării nu este singura posibilă în cazul provenienţei ilicite.

Totodată, acuzarea mai invocă faptul că prevederile Convenţiei de la Varşovia, menţionate supra ("fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălare de bani, conform prezentului articol, acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile (...) provin dintr-o infracţiune predicat fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune"), se regăsesc în prevederile art. 1 alin. (5) din Directiva nr. 2005/60/CE ("Cunoaşterea, intenţia sau scopul (...) pot fi deduse din circumstanţe faptice obiective") şi ale art. 49 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 sau a formei textului în legea anterioară ("Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective").

Această susţinere a instanţei de fond interpretând Convenţia este în mod evident eronată. Prevederile legii naţionale şi ale directivei ulterioare cu aplicabilitate directă se referă la elemente ce ţin de latura subiectivă a infracţiunii (cunoaşterea, intenţie, scopul), nu de latura obiectivă. Or, provenienţa bunurilor supuse spălării este un element al laturii obiective, constituind situaţia premisă a infracţiunii şi NU un element al laturii subiective. Acest lucru este dovedit de faptul că în lipsa provenienţei ilicite nu se poate discuta despre o infracţiune de spălare de bani, chiar dacă autorul ar fi crezut că bunurile provin din infracţiuni, întrucât ar fi vorba despre o faptă putativă.

Pe de altă parte, aceste prevederi nu aduc nimic nou raportat la stabilirea laturii subiective, căci e bine cunoscut faptul că în cazul oricărei infracţiuni latura subiectivă se deduce şi din circumstanţele obiective ale comiterii infracţiunii.

Prin urmare, nicidecum aceste prevederi nu statuează, astfel cum susţine acuzarea, că "nu este necesară stabilirea cu exactitate a infracţiunii predicat", de vreme ce aceste prevederi au în vedere cu totul alte aspecte.

În ceea ce priveşte deciziile de practică judiciară invocate de acuzare în rechizitoriu în susţinerea faptului că nu ar fi necesară determinarea infracţiunii predicat (a se vedea p. 3 din rechizitoriu), se poate facil observa că în cazurile respective inculpaţii erau trimişi în judecată, atât pentru infracţiunile de spălare de bani, cât şi pentru infracţiunea/infracţiunile predicat.

Concluzionând, contrar susţinerilor acuzării şi ale instanţei de fond, în vederea condamnării unei persoane pentru comiterea unei infracţiuni de spălare de bani, aşa cum prevede de altfel şi Convenţia de la Varşovia şi textul art. 49 din Legea nr. 129/2019 este necesar a se dovedi faptul că bunurile provin din comiterea unei alte infracţiuni, acest lucru presupunând, conform prevederilor art. 15 din C. pen., descrierea faptei materiale din care provin bunurile şi a încadrării juridice a acesteia, pentru a se putea stabili dacă fapta predicat constituie într-adevăr infracţiune.

Recomandarea de a ’’indica" infracţiunea premisă şi de a ’’verifica" acest aspect odată cu soluţionarea cauzei de fond sau, în caz că nu se confirmă, de a achita acuzatul a fost formulată expres de magistraţii Curţii de Apel Cluj - Napoca, cu ocazia motivării contestaţiei privind camera preliminară în exact această cauză. Aceasta, în ciuda aceloraşi argumente prezentate de acuzare şi la acel moment. Acest aspect, sub forma unei recomandări colegiale a unui coleg magistrat de la o instanţă ierarhic superioară, nu a fost respectat de către judecătorul fondului.

Referitor la inexistenta infracţiunii predicat, se precizează că la dosarul cauzei nu există nicio probă care să dovedească că sumele de bani transferate de S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. în conturile societăţilor S.C. F. Oradea şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare ar proveni din comiterea unor infracţiuni.

În primul rând, nici acuzarea, nici instanţa de fond nu menţionează care este infracţiunea din care provin bunurile. Acest lucru este absolut necesar în vederea condamnării pentru infracţiunea de spălare de bani, întrucât textul de incriminare impune ca bunurile să provină din comiterea de infracţiuni. Or, pentru a stabili acest lucru, este necesar să se indice fapta predicat şi autorul acesteia, doar astfel putându-se stabili că aceasta ar constitui o faptă prevăzută de legea penală, antijuridică, imputabilă şi săvârşită cu vinovăţie, astfel cum defineşte art. 15 din C. pen. infracţiunea.

În al doilea rând, instanţa de fond se rezumă la a susţine că provenienţa ilicită a sumelor de bani transferate reiese din faptul că transferurile de bani nu aveau la bază operaţiuni reale, nu aveau nicio justificare economică, nefiind înregistrate în contabilitate şi nefiind declarate obligaţii fiscale în legătură cu acestea.

Acest lucru nu demonstrează provenienţa ilicită a banilor supuşi procesului de spălare, deoarece infracţiunea de spălare de bani poate exista chiar şi în situaţia în care transferurile aveau la bază operaţiuni economice reale. Importantă este provenienţa ilicită a banilor spălaţi, cunoaşterea acestei provenienţe şi existenţa actului de executare - schimbul/transferul, şi nu realitatea sau fictivitatea operaţiunile ce stau la baza transferurilor din cauză. De regulă spălarea de bani este o operaţiune reală, nu fictivă, deoarece doar astfel se poate ’’spăla" ceea ce era ’’murdar".

Fictivitatea relaţiilor comerciale poate cel mult ’’ridica o suspiciune" cu privire la justificare economică a transferurile de bani, dar nicidecum nu poate dovedi caracterul ilicit al sumelor de bani transferate.

Aşadar, nici în rechizitoriu, nici în sentinţa apelată nu se poate identifica infracţiunea predicat. Or, imposibilitatea determinării infracţiunii predicat se datorează faptului că transferurile sumelor de bani nu constituie, de fapt, acte materiale ale infracţiunii de spălare de bani, aşa cum se susţine, ci constituie o eventuală tentativă nepedepsibilă la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 sau chiar acte licite.

Că este aşa rezultă şi din faptul că iniţial chiar în acest dosar spălarea de bani reţinută era infracţiunea subsecventă unei evaziuni fiscale (infracţiune predicat) comisă de inculpatul Mureşan prin intermediul firmelor controlate de el, după cum reiese din chiar actele dosarului de urmărire penală. Prin clasarea dispusă în această cauză cu privire la infracţiunea predicat (a se vedea p. 17-19, 22 din rechizitoriu) s-a recunoscut implicit că nu mai există nicio infracţiune premisă pentru o eventuală infracţiune de spălare de bani, pentru că numai există nicio sumă ce ar proveni din comiterea acelei infracţiuni predicat.

Între conturile S.C. D. S.R.L. şi S.C. F. au existat trei transferuri bancare: două dintre aceste transferuri au fost efectuate în baza facturii nr. x/22.08.2011, care a fost înregistrată în contabilitatea S.C. D. S.R.L., dar ulterior stornată, însă aceste transferuri nu pot fi privite izolat, ci trebuie analizate raportat la toate probele administrate, luând în considerare întreaga stare de fapt.

Astfel, în primul rând, după cum se menţionează chiar în rechizitoriu şi în hotărârea atacată, societăţile S.C. F..G. S.R.L., S.C. X. sunt aşa-zise societăţi-fantomă, fiind înfiinţate în scopul de a fi folosite în activităţi infracţionale (sugerând evaziunea fiscală şi nu spălarea de bani).

În al doilea rând, la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului B. au fost identificate facturi fiscale emise de S.C. F. către S.C. D. S.R.L., precum şi de către S.C. X. către S.C. E.. Aceste facturi nu au fost înregistrate în contabilitatea societăţilor, cu excepţia a două facturi emise de S.C. F. către S.C. D. S.R.L. (factura nr. x/12.08.2011 şi factura nr. x/22.08.2011), care au fost înregistrate de cea din urmă ca avansuri, fiind ulterior stornate în luna noiembrie 2011, când a avut loc percheziţia domiciliară la locuinţa inculpatului B..

În al treilea rând, inculpatul B. a declarat în faza de urmărire penală:

"Precizez că aceste trei societăţi comerciale, după spusele lui A., urmau să fie folosite în activitatea infracţională, în sensul că facturile fiscale completate de mine, să fie înregistrate în evidenţele contabile ale celor două societăţi din Negreşti Oaş, deşi operaţiunile reflectate nu au loc în realitate.

(...) Toate aceste sume provin din activitatea infracţională, respectiv din sumele virate de societăţile comerciale S.C. D. S.R.L. Negreşti Oaş şi S.C. E. Negreşti Oaş, jud. Satu Mare, către societăţile comerciale, în numele cărora eu îi furnizam facturi fiscale, ce reflectau operaţiuni comerciale nereale, inclusiv cele trei S.C. F. Oradea, S.C. X. S.R.L. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare. Mai precis, sumele de bani se întorceau la cel care le vira iniţial, A., pentru a justifica lucrări executate care nu au avut loc în realitate."

Din cele de mai sus reiese că transferurile de bani ar reprezenta un act ce s-ar circumscrie unei tentative nepedepsibile la infracţiunea de evaziune fiscală, astfel cum a fost imaginată comiterea acesteia de către inculpaţi. Mai exact, cele trei societăţi - S.C. F., S.C. X. S.R.L. şi S.C. G. SRL- au fost înfiinţate în scopul de a emite facturi fiscale către S.C. D. S.R.L. şi S.C. E., în vederea diminuării obligaţiilor fiscale a celor din urmă societăţi. În acest context, transferurile sumelor de bani aveau ca scop crearea aparenţei realităţii operaţiunilor nereale şi nu ascunderea provenienţei sumelor de bani. Deoarece operaţiuni ’’nereale" nu au mai fost înregistrate în contabilitatea, iar cele înregistrate au fost stornate, se poate discuta doar despre o tentativă nepedepsibilă la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi nicidecum despre o infracţiune de spălare de bani.

Actele de urmărire penală efectuate au stabilit faptul că societăţile înfiinţate în anul 2011 (SC G. S.R.L., S.C. F. S.R.L. S.C. X. SRL), conform înţelegerilor dintre inculpaţii A. şi B., au fost pregătite pentru o activitatea infracţională viitoare, însă datorită acţiunilor organelor de urmărire penală (percheziţii, reţineri, arestări), actele ilegale nu au mai continuat.

Ele au fost înfiinţate pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în înregistrarea în evidenţele contabile ale S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. a unor facturi fiscale furnizate de cele trei societăţi, facturi care evidenţiau operaţiuni nereale, însă infracţiunea nu s-a consumat, întrucât acest facturi nu au fost înregistrate, iar cele înregistrate au fost stornate, astfel că faptele nu au semnificaţie penală.

Prin urmare, este absurd a se susţine că inculpaţii doreau să desfăşoare o activitate infracţională viitoare, care a fost întreruptă de organele de urmărire penală, dar totuşi ei au comis doar infracţiunea de spălare de bani. Atât timp cât nu există situaţia premisă - infracţiunea predicat -, nu se poate discuta nici teoretic despre o eventuală infracţiune de spălare de bani.

S-a subliniat faptul că S.C. E. şi S.C. D. S.R.L. nu au avut relaţii de livrări bunuri sau prestări servicii cu S.C. F., S.C. X. şi S.C. G., nu au înregistrat achiziţii fictive de bunuri sau de servicii (operaţiuni fictive) de la cele trei societăţi, care să fi fost achitate prin virament bancar sau cash, iar în lipsa dovedirii acestor relaţii se apreciază că nu poate subzista probaţional nici infracţiunea de spălarea de bani, prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

SC D. S.R.L. nu a efectuat niciun virament în conturile S.C. X. şi S.C. G. S.R.L. deşi se reţine cu titlu general şi fără specificaţii care să particularizeze situaţia pentru fiecare societate în parte că "toate aceste sume de bani, ridicate în numerar, provin din activitatea infracţională, respectiv din sumele virate de către S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. Negreşti Oaş către S.C. G., S.C. F. şi S.C. X.., în numele cărora B. a furnizat numitului A., facturi fiscale ce reflectau operaţiuni nereale."

Cele trei societăţi comerciale administrate de B. nu au furnizat facturi către S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. şi nu poate fi vorba de operaţiuni nereale.

Două facturi au fost emise de S.C. F. către S.C. D. S.R.L., facturi care au fost stornate. Stornarea este o operaţiune contabilă perfect legală care permite corectarea oricăror operaţiuni economice.

În mod evident, nu se poate discuta nici despre justificarea unor lucrări executate care nu au avut loc.

Cu privire la gestionarea sumelor de bani de către S.C. R. (efectuarea de plăţi din cash-flowul S.C. R. către S.C. G. şi S.C. X. pentru facturi fictive sau operaţiuni nereale), susţine că ele nu îi pot fi imputate. Modalitatea în care au fost gestionate sumele ridicate în numerar ulterior, iese din sfera de interes a acestui dosar, dar şi din sfera imputabilităţii penale personale.

Un raport a existat între S.C. F. şi S.C. D. S.R.L., sub forma unor avansuri pentru livrări în cuantum de 40.000 RON.

Cu privire la aceste raporturi, se reţine în mod greşit în actele de urmărire penală că "suma de 40.000 RON virată în conturile S.C. F. nu a fost evidenţiată contabil, în fişa furnizorului deschisă pentru acest furnizor (...) de altfel, martora J. şi recunoaşte acest lucru, în declaraţia dată în data de 26.05.2016 menţionând că aceste sume sunt înregistrate în alte conturi". Suma de 40.000 RON este înregistrată în contabilitate în contul 409 "Furnizori - debitori" fiind evidenţiată analitic pe furnizorul S.C. F.. În fişa contului 409 se vedea ce sume sunt înregistrate şi cine sunt beneficiarii acelor plăţi. În cuprinsul actelor de urmărire penală se face referire la fişa furnizorului cont 401 "Furnizori", ori în cuprinsul acestui cont nu au cum să apară înregistrate sume de bani tocmai din prisma faptului că nu există livrări de bunuri sau prestări de servicii către S.C. D. S.R.L.. Astfel, în condiţiile în care nu sunt facturi emise pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii care să fie achitate cu această suma, nu este posibil ca suma sa fie înregistrată în fişa furnizorului.

Corespunde însă adevărului că S.C. F. a emis două facturi către S.C. D. S.R.L., dar aceste facturi au fost ulterior stornate pe motivul nerespectării înţelegerii dintre părţi - ceea ce presupune emiterea unei facturi pentru avansul încasat ca urmare a stornării facturilor (această operaţiune se înregistrează prin contul 401 "Furnizori" şi este evidenţiată în fişa furnizorului). Astfel, s-a dispus înregistrarea facturilor storno având în vedere că operaţiunile nu s-au mai derulat între cele două societăţi.

Potrivit reglementarilor contabile, suma achitată parţial în baza unei facturi care ulterior a fost stornată nu se poate înregistra în fişa "Furnizor" cont 401, deoarece, prin stornare dispare soldul creditor al contului 401, iar suma achitată va figura ca o plată fără factură, înregistrându-se în debitul contului 401, iar acest cont nu poate avea sold debitor. Contul 401 "Furnizori" este un cont de pasiv a cărui sold evidenţiază datoria neachitată faţă de furnizori. Ca atare, singura variantă de a înregistra această sumă era şi este în debitul contului 409 "Furnizori-debitori".

Martora J. a confirmat că suma s-a înregistrat în alte conturi, dar acest fapt se datorează procedurilor şi mecanismelor contabile mai sus detaliate, nu unor încercări de ascundere a provenienţei sumelor de bani, aşa cum se încearcă să se sugereze prin inserarea trunchiată a depoziţiei martorei în actul de sesizare al instanţei, în condiţiile în care doar prin înregistrarea în contul 409 "Furnizori - debitori" se putea reflecta realitatea operaţiunii.

În caz contrar, dacă suma ar fi rămas înregistrată în fişa furnizorului, în urma stornării facturilor, această fişă ar fi avut sold debitor la contul 401"Furnizori", ceea ce nu reflectă natura operaţiunii economico-financiare (în realitate suma de 40.000 RON reprezintă avans achitat către furnizori, care oricum trebuia transferată în contul 409 "Furnizori-debitori").

Principiul necompensării reglementat în Legea contabilităţii numărul 82/1991 şi a normelor de aplicare a acestei legi, aprobate prin OMF 3055/2009, aplicabile la data săvârşirii presupusei fapte stabileşte că activele şi datoriile se evidenţiază distinct în contabilitate şi nu este permisă compensarea între cele două elemente bilanţiere. Cu alte cuvinte, dacă s-a achitat o datorie stabilită în baza unei facturi care ulterior a fost stornată, nu poate rămâne evidenţiată în contabilitate ca şi datorie deoarece ea a devenit o creanţă faţă de acel furnizor.

Principiul prevalentei economicului asupra juridicului impune ca operaţiunile economico-financiare să fie înregistrate în contabilitate ţinând cont de fondul economic al tranzacţiei financiare şi nu de forma juridică a acestora, tocmai pentru a asigura prezentarea fidelă a operaţiunilor. în acest context, dacă un contract nu s-a realizat şi s-au făcut plăţi, acestea trebuie înregistrate în contabilitate în conturile care reflectă natura operaţiunii.

Având în vedere aspectele detaliate mai sus, s-a apreciat că imputabilitatea cu consecinţa condamnării în legătură cu fapte de natură penală nu se impune.

Suma de 40.000 RON nu a fost înregistrată în fişa furnizorului pentru că nu reprezintă o datorie către un furnizor, ci reprezintă o creanţă fată de un furnizor fiind înregistrată în contul 409 "Furnizori - debitori", în conformitate cu prevederile legale. Această sumă este înregistrată corect în contabilitate şi corespunde naturii operaţiunii, neîncercându-se ascunderea sau mascarea acestui transfer, după cum încearcă să se sugereze (înregistrări contabile dispuse de administrator, sume evidenţiate în alte conturi etc.).

Raportat la acest aspect, în cuprinsul hotărârii atacate se face referire la faptul că societăţile S.C. D. S.R.L. şi S.C. E., administrate de inculpatul A., şi societăţile S.C. Q. S.R.L., S.C. R., S.C. S. S.R.L., S.C. T., administrate ori controlate de inculpatul B., au făcut obiectul investigaţiilor în dosarului penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, dosar finalizat prin emiterea rechizitoriului din data de 07.10.2015, prin care inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Dosarul acela a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş, sub nr. x/2015. Însă nici cu privire la inculpatul A., nici cu privire la societăţile S.C. D. S.R.L. ori S.C. E. nu s-a dispus trimiterea în judecată în acest dosar. Ba mai mult, societăţile nu au nicio calitate în respectivul dosar, iar inculpatul A. a avut calitatea de martor.

Or, de vreme ce se susţine că sumele de bani provin de la inculpatul A., fiind transferate din conturile societăţilor S.C. D. S.R.L. şi S.C. E., nu se poate susţine că infracţiunea predicat ar fi una dintre cele care au făcut obiectul dosarului antemenţionat, căci nici aceste societăţi, nici inculpatul A. nu au fost acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni în respectivul dosar, cu atât mai puţin condamnaţi.

Că este aşa cum s-a argumentat mai sus rezultă şi decizia completului de apel din 4 mai 2021 de a respinge conexarea în acel dosar a prezentei cauze.

Concluzionând, sumele de bani transferate între S.C. D. S.R.L. şi S.C. F. nu provin din săvârşirea unei infracţiuni, transferurile fiind efectuate în vederea comiterii unei infracţiuni de evaziune fiscală, constând în înregistrarea de operaţiuni fictive, cu scopul diminuării obligaţiilor fiscale, infracţiune care însă nu s-a consumat, ci a rămas în forma unei tentative nepedepsibile.

Cu privire la transferurile dintre S.C. E.. S.C. R. si S.C. G. S.R.L. s-a precizat că la încadrarea în drept a faptei se omite precizarea faptului că sumele de bani au trecut prin conturile S.C. R., nefiind transferate în mod direct de S.C. Ciceu ŞRL către S.C. G. S.R.L..

Această ’’omisiune" se datorează faptului că transferurile dintre S.C. E. şi S.C. R. au fost analizate şi în dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, aflat la acest moment pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. x/2015, dosar în care B. are calitatea de inculpat, iar A. calitatea de martor.

Raportat la acest aspect, precizează că prin rechizitoriul emis în dosarul nr. x/2015 se reţine infracţiunea de evaziune fiscală în sarcina inculpatului B. în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în faptul că acesta a înregistrat în contabilitatea S.C. R. livrări fictive către S.C. E.. În acest sens se menţionează că deşi S.C. E. a depus documente cu privire la recepţionarea lucrării contractate cu beneficiarul final, operaţiunile nu pot fi considerate reale, deoarece S.C. R. nu a deţinut forţa de muncă şi nici utilajele necesare efectuării lucrărilor, iar contractele sunt semnate de administratorul HH. în anul 2010, deşi acesta a devenit administrator doar la data de 25.01.2011.

În schimb, în rechizitoriul emis în prezentul dosar nu se mai menţionează că lucrările ar fi fictive. Prin urmare, reies contradicţii evidente între susţinerile Ministerului Public în cele două dosare, deşi în ambele dosare cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, ba chiar de acelaşi procuror, în aceeaşi perioadă. Mai exact, reies următoarele contradicţii:

- în dosarul nr. x/2015 livrările efectuate de S.C. R. S.R.L., ca subcontractant, către S.C. E. sunt considerate fictive, dar în prezentul dosar procurorul nu mai precizează că acestea ar fi fictive, ci se rezumă la a afirma că beneficiarul final a confirmat efectuarea lucrărilor, ceea ce sugerează că în acest dosar aceleaşi lucrări ar fi considerate reale. Acest lucru vine totodată în contradicţie cu însăşi acuzaţia de spălare de bani, căci dacă lucrările sunt reale, nu se mai poate discuta despre o infracţiune, cu atât mai puţin despre infracţiunea de spălare de bani. În plus, dacă S.C. E. a obţinut venituri din efectuarea unor lucrări către CNCF CFR S.A., dovedite în mod cert ca fiind reale, înseamnă că S.C. E. avea în patrimoniul său sume de bani obţinute legal, astfel că nu se mai poate vorbi despre o provenienţă ilicită a sumelor de bani transferate şi, prin urmare, de infracţiunea de spălare de bani.

- în dosarul nr. x/2015 transferurile sumelor de bani de S.C. E. către S.C. R. nu au avut o relevanţă penală distinctă, ci au fost analizate în cadrul infracţiunii de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului B., raportat la care s-a apreciat că inculpatul A. are doar calitatea de martor. Or, dacă în acel dosar s-a considerat că transferurile sumelor de bani nu ar constitui infracţiunea de spălare de bani, ci doar de evaziune fiscală, este cel puţin controversat ca în viziunea aceluiaşi procuror, în prezentul dosar, aceleaşi transferuri să constituie infracţiunea de spălare de bani. Acest aspect este cu atât mai bizar în condiţiile în care prezentul dosar nu a fost disjuns din dosarul nr. x/2010 (3293/100/2015).

- totodată, trebuie luat în considerare specificul infracţiunii de evaziune fiscală raportat la infracţiunea de spălare de bani. Mai exact, pentru a putea discuta despre spălare de bani trebuie să existe bunuri care provin dintr-o infracţiune. În cazul evaziunii fiscale, sumele de bani dobândesc un caracter ilicit doar ulterior înregistrării în contabilitate şi doar în limita sumelor datorate cu titlu de obligaţii fiscale. În dosarul nr. x/2015 se reţine infracţiunea de evaziune fiscală în sarcina lui B., aceasta constând în înregistrarea în evidenţele S.C. R. a unor livrări nereale, prejudiciul fiind cauzat de această societate, ceea ce înseamnă că sumele de bani au dobândit un caracter ilicit doar ulterior înregistrării în contabilitate de S.C. R., deci ulterior virării acestora de S.C. E.. Însă în prezentul dosar, de vreme ce se reţine că sumele de bani au fost transferate din patrimoniul S.C. E., înseamnă că la acel moment acestea ar fi trebuit să aibă deja un caracter ilicit. Or, potrivit acuzaţiei din celălalt dosar, la acel moment sumele nu aveau un caracter ilicit.

- nu în ultimul rând, chiar dacă s-ar considera că livrările efectuate de S.C. R. către S.C. E. ar fi fictive şi că în dosarul nr. x/2015 trebuia reţinută o infracţiune de evaziune fiscală şi în sarcina S.C. E., tot nu se poate discuta despre o infracţiune de spălare de bani. Afirmaţia are la bază faptul că o cheltuială devine deductibilă doar dacă este achitată. Din acest motiv nu se poate discuta despre o infracţiune de evaziune fiscală consumată până în momentul în care societatea înregistrează factura plătită ca o cheltuială deductibilă. Pentru a putea fi înregistrată ca plată, este necesar să existe un document justificativ, precum un ordin plată, un extras de cont, o chitanţă, etc. Prin urmare, transferul sumei de bani este efectuat pentru a se putea înregistra plata în contabilitate, ordinul de plată, reprezentând documentul justificativ. Aşadar, transferul este efectuat de fapt anterior consumării infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât prin efectuarea transferului este obţinut documentul justificativ, ce va fi înregistrat în contabilitate. Fiind vorba despre un transfer anterior consumării infracţiunii predicat, nu se poate discuta despre spălare de bani, căci această faptă presupune acte materiale ulterioare consumării infracţiunii predicat.

În aceeaşi ordine de idei, trebuie menţionat că transferul sumelor de bani de către S.C. R. către S.C. G. S.R.L. nu poate fi imputat inculpatului A., întrucât acesta nu avea nicio calitate în cadrul societăţii şi nici nu deţinea datele necesare pentru a putea efectua acest transfer. Pe de altă parte, atât timp cât se reţine că sumele de bani transferate către S.C. G. S.R.L. provin de la S.C. E., nu se poate discuta despre spălare de bani, aceste sume nu aveau un caracter ilicit la momentul transferului de către S.C. E..

Concluzionând, rezultă că nici în cazul transferurile de la S.C. E. către S.C. R. nu există situaţia premisă, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, pe lângă faptul că aceleaşi transferuri au fost considerate ca un act material al infracţiunii de evaziune fiscală reţinută în dosarul nr. x/2015 în sarcina inculpatului B..

Aşadar, prima instanţă a dispus o soluţie de condamnare pentru infracţiunea de spălare de bani, fără a identifica infracţiunea premisă, încercând să argumenteze printr-o analogie în defavoare inculpatului, dacă nu chiar printr-o adevărată interpretare contra legem, că nu ar fi necesar acest lucru. Or, imposibilitatea identificării infracţiunii predicat se datorează faptului că NU există o atare infracţiune predicat în această cauză şi nicidecum faptului că legea n-ar impune acest lucru.

Inexistenţa unei infracţiuni predicat este dovedită inclusiv de faptul că în cazul S.C. F., S.C. X. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. s-a dispus o soluţie de clasare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât s-a apreciat că operaţiunile economice nu erau reale şi în acest caz acuzarea a concluzionat corect că nu există o faptă de evaziune fiscală.

De asemenea, inexistenţa infracţiunii predicat este dovedită şi de faptul că în cazul S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. nu a fost niciodată formulată o acuzaţie de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) sau lit. c) din Legea nr. 241/2005 nici în acest dosar, nici în dosarul nr. x/2015, indicat de parchet, unde inculpatul A. are doar calitatea de martor.

Prin urmare, se formulează o acuzaţie de spălare de bani şi chiar se pronunţă o soluţie de condamnare, în condiţiile în care se dă o soluţie de clasare pentru o posibilă infracţiune predicat, iar pentru o altă posibilă infracţiune predicat nici măcar nu se începe urmărirea penală.

Acuzarea şi instanţa de fond nu au putut ’’identifica o infracţiune predicat, deoarece ea NU există în această cauză. Mai mult, realizează o interpretare contra legem, pentru a susţine că NU trebuie precizată sursa ilicită a sumelor de bani, fiind îndeajuns ’’prezumţiile" - nou un mijloc de probă.

Această construcţie are însă o problemă majoră, şi anume faptul că prezumţiile pot fi folosite în procesul penal doar dacă sunt rezonabile, luând în considerare miza procesului şi drepturile apărării (Ct. E.D.O., cauza Klouvi împotriva Franţei, hotărârea din 30.06.2011, parag. 41). Or, în cazul de faţă, prin ’’prezumţii" se muta sarcina probei de la acuzare la apărare în privinţa unui element esenţial al infracţiunii. Mai exact, deşi parchetul ar trebui să dovedească provenienţa ilicită a bunurilor transferate, i se cere inculpatului să dovedească că acestea nu au o provenienţă ilicită, deci un fapt negativ. Discutăm despre dovedirea unui fapt negativ, întrucât la dosarul cauzei există probe că S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. desfăşurau activităţi licite, generatoare de venituri licite, dar totuşi acest lucru nu a fost suficient pentru judecătorul fondului. Prin urmare, de fapt, inculpatului i se solicită să dovedească că deşi avea venituri legale, nu a comis nicio altă "posibilă" infracţiune generatoare de bunuri ilicite. În mod evident, o atare interpretare încalcă flagrant drepturile apărării, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil, fiind dincolo de orice se poate numi proces echitabil.

Totodată, lipsa identificării infracţiunii premise de către acuzare şi instanţa de fond, lezează şi dreptul inculpatului la informare privind acuzaţie, garantat de directiva 2012/13/UE, ceea ce implicit afectează dreptul său la apărare, acestuia fiindu-i imposibil să se apare atât timp cât nu cunoaşte care ar fi provenienţă ilicită a sumelor de bani în viziunea acuzării.

Prin urmare, având în vedere toate cele expuse supra, apreciază că singura soluţie legală în prezenta cauză este admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani în temeiul art. 16 alin. (1), lit. b) din C. proc. pen.

De altfel, aşa cum a precizat şi judecătorul de cameră preliminară din contestaţie, ori de câte ori nu există corespondent între starea de fapt reţinută de procuror şi probele dosarului, soluţia nu poate fi decât cea de achitare care se va pronunţa de către judecătorul fondului.

În măsura în care petitul principal s-ar respinge, se solicită reindividualizarea pedepsei şi dispunerea suspendării condiţionate a executării acesteia, apreciind ca lege penală mai favorabilă C. pen. din 1969.

Faptele au fost comise în anul 2011, cu privire la care s-a început urmărirea penală în 27.02.2012 şi pentru care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare nedefinitivă la sfârşitul anului 2020. Aşadar, se discută despre aplicarea unei pedepse după 10 ani de la comiterea faptelor şi 9 ani de la începerea urmăririi penale.

S-a apreciat că o durată a procesului penal de 9 ani constituie o durată nerezonabilă, încălcându-se dreptul inculpatului la un proces echitabil. Din acest punct de vedere, apreciază că reducerea cuantumului pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare se pot transforma într-un remediu efectiv raportat la încălcarea dreptului la un proces echitabil, din perspectiva lipsei celerităţii procedurii. Un astfel de raţionament este, de altfel identificat, atât la nivelul jurisprudenţei al C.EDO (cauza Marian Vişan împotriva României şi Hotărârea CEDO din 21 aprilie 2015, Tucaliuc c. României, cererea nr. x/06), cât şi în plan naţional (Decizia penală nr. 27/A din 31 ianuarie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2005*, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, Curtea de

Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în decizia penală nr. 1/R/2013, din 3 ianuarie 2013, pronunţată în dosar nr. x/2010, Curtea de apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia penală nr. 420/A/2015 din 19 martie 2015, decizia penală nr. 217/A din data de 24 februarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara).

Un astfel de remediu este promovat şi prin Recomandările Consiliului Europei. Spre exemplu, Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, prin Recomandarea CM/Rec(20io)3 a stabilit că în cazul procedurilor penale şi administrative, statele membre trebuie să examineze în mod efectiv remediile care nu constau în plata unor despăgubiri materiale, cum ar fi, după caz, reducerea sancţiunii sau renunţarea la urmărire penală, atunci când se constată durata excesivă a procedurilor.

Aşadar, din cele de mai sus reiese că reducerea pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia pot constitui remedii efective pentru încălcarea duratei rezonabile ale procesului penal. Or, instanţa de fond nu a luat deloc în considerare aceste aspecte în individualizarea pedepsei.

De asemenea, instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că inculpatul are 63 de ani, nu are antecedente penale, este o persoană apreciată în colectivitate, iar confiscarea sumei de bani este asigurată prin instituirea măsurilor asigurătorii.

Nu s-a luat în considerare nici starea de sănătate a inculpatului (cardiopatie ischemică, etc.), nici faptul că acesta este o persoană integrată în societate, care a ajutat comunitatea locală prin mici donaţii ori contracte de sponsorizări, raportat la aceste aspecte urmând să depună înscrisuri.

Prin urmare, având în vedere cele expuse, a apreciat că instanţa de fond nu a făcut o individualizare adecvată a pedepsei, motiv pentru care solicită ca în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 81 din C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Conv. E.D.O., reindividualizarea pedepsei aplicate, micşorând cuantumul acesteia şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării sale.

Prin decizia penală nr. 602/A/2022 pronunţată la data de 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 200/27.10.2020 a Tribunalului Maramureş.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. s-au stabilit sumele de 2*500 RON, reprezentând onorarii parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi (av. II. şi av. JJ.), sume care vor fi avansate din FMJ către Baroul Cluj.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpaţii apelanţi la plata sumei de câte 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel, verificând hotărârea apelată, în baza actelor şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, în virtutea dispoziţiilor art. 420 alin. (8) şi art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., curtea a constatat nefondate apelurile formulate în cauză pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Trimiterea cauzei spre rejudecare/claritatea informării

Instanţa de control judiciar a constatat că solicitarea apelantului A. de trimitere a cauzei direct la procuror sau la instanţa de fond pentru a se respecta dreptul la informare, în vederea rejudecării cauzei pe fond, are la bază două componente, respectiv: modalitatea comiterii faptei de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului la încadrarea juridică a faptelor (schimbarea sau transferul sumei de 1.023.000 RON) şi faptul că Ministerul Public nu a indicat care ar fi infracţiunea predicat (infracţiunea generatoare de bunuri ilicite).

Această solicitare a fost formulată de către inculpat şi analizată de către instanţa de control judiciar care, prin încheierea de şedinţă din data de 14.12.2021 a respins-o raportat la cuprinsul rechizitoriului (secţiunile în fapt şi în drept), la considerentele încheierii penale nr. 210/24.10.2018 a Curţii de Apel Cluj din dosarul penal nr. x/2018, dar şi ale sentinţei penale nr. 200/27.10.2020 a Tribunalului Maramureş.

În continuare, curtea a apreciat că aspectele invocate de inculpat au îmbrăcat forma excepţiilor invocate în faza de cameră preliminară, au fost analizate şi au făcut obiectul încheierilor pronunţate de judecătorii de cameră preliminară din cadrul tribunalului şi a curţii, au fost invocate ca apărări de fond în faza de judecată fiind tratate prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Maramureş.

Modalitatea comiterii faptei de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului A. reiese cu claritate din considerentele actului de sesizare al instanţei, dar şi din cele ale sentinţei penale nr. 200/2020 a Tribunalului Maramureş, iar simpla menţionare la încadrarea juridică a celor două modalităţi de comitere a faptei (schimb sau transfer) reprezintă o preluare a întregii prevederi a art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 ("Constituie infracţiunea de spalare a banilor şi se pedepseşte cu inchisoare (...): a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscand că provin din savarsirea de infractiuni, în scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a savârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei...").

Fiind dezbătute, analizate şi clarificate aceste aspecte încă din faza de cameră preliminară, instanţa de control judiciar a apreciat că nu au fost încălcate de-a lungul întregului proces penal drepturile inculpatului prevăzute de art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 şi de art. 47 din Cartă, fiind respectate şi principiile echivalenţei şi al efectivităţii - A., având posibilitatea invocării apărărilor în fiecare fază procesuală, acestea fiind atent analizate şi soluţionate de către magistraţii cauzei, iar deciziile invocate şi apărările formulate în faza procesuală a apelului vor fi analizate în considerentele prezentei decizii.

Criticile privind faptul că Ministerul Public nu a indicat care ar fi infracţiunea predicat urmează a fi tratate pe larg la secţiunea următoare, instanţa de control judiciar apreciind că aceasta ţine de fondul cauzei şi de temeinicia acuzaţiei, aşa cum s-a menţionat în încheierea penală nr. 210/2018 a judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj şi în sentinţa penală atacată.

Pentru toate aceste motive, instanţa de control judiciar a apreciat că în prezenta cauză nu are incidenţă Hotărârea din 21 octombrie 2021 în cauza C - 282/20 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nefiind în prezenţa unor neclarităţi sau lacune ale actului de sesizare, inculpaţii având la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a-şi face o apărare efectivă, drepturile lor nefiind afectate din acest punct de vedere.

Chiar inculpatul A. recunoaşte că a solicitat aceste clarificări în toate gradele de jurisdicţie, criticile formulate de acesta fiind analizate şi soluţionate conform dispoziţiilor legale privind fiecare dintre aceste faze procesuale (cameră preliminară, fond, apel - ca excepţie, urmând a fi analizată şi ca motiv de apel), ceea ce reprezintă o recunoaştere a faptului că i-a fost respectat în mod efectiv dreptul la apărare.

Solicitările de achitare în temeiul art. 16 alin. (1), lit. b) din C. proc. pen.

Niciun moment prima instanţă nu a negat caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor, ceea ce presupune preexistenţa infracţiunii predicat din care au fost extrase presupusele sume de bani ilicite. Întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani este condiţionată de săvârşirea unei alte infracţiuni, care să genereze, în mod ilicit, bunuri care vor fi supuse procesului de "spălare", ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora, prin intermediul unor operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare.

Astfel, situaţia premisă a infracţiunii de spălare a banilor constă în existenţa unui bun care provine din săvârşirea unei infracţiuni, însă reţinerea acesteia nu este condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare (amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei) pentru infracţiunea din care provin bunurile, aspect clarificat prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (caracterul autonom al infracţiunii de spălare a banilor).

Apărarea formulată de inculpat potrivit căreia nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, deoarece nu a fost indicată efectiv infracţiunea predicat (de unde provin sumele de bani pretins spălate prin transferul acestora în conturile aparţinând S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. SRL) forţează concluzia potrivit căreia infracţiunea predicat lipseşte/nu există. Hotărârile penale invocate în susţinerea acestei teze a apărării (247/RC/2021 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr. 283/2017 a Tribunalului Galaţi) privesc situaţii de fapt diferite faţă de cea conturată şi probată în prezenta cauză, astfel că nu îşi găsesc aici aplicabilitatea.

Ceea ce se omite este că infracţiunea de spălare a banilor poate subzista în condiţiile în care nu a intervenit condamnarea prealabilă a autorilor infracţiunii predicat, dar mai ales că instanţa învestită cu judecarea infracţiunii de spălare a banilor este obligată să verifice, în baza probatoriului administrat în cauză, existenţa condiţiilor de vinovăţie raportându-se la săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor şi nu a celor care au produs sumele de bani supuse ulterior spălării. În practica judiciară s-a statuat că nu este necesar ca instanţa să se refere la toate elementele infracţiunii sursă, fiind suficient să fie demonstrate cu certitudine un minim de elemente din care să reiasă că banii provin din săvârşirea de infracţiuni şi că inculpaţii au cunoscut acest fapt - ceea ce a făcut pe deplin prima instanţă.

Astfel, Curtea a constatat că soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă a avut la bază o analiză completă şi exhaustivă a probelor administrate în cauză, starea de fapt fiind corect conturată şi precizată, motiv pentru care nu o va reitera.

În completarea celor reţinute de instanţa de fond, curtea reaminteşte că în ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii de spălare de bani, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, acesta se poate săvârşi în una dintre cele două modalităţi alternative: schimbarea sau transferul bunurilor.

Transferul de bunuri reprezintă operaţiunea juridică prin care se transmit drepturi de natură patrimonială referitoare la un bun dobândit prin comiterea unei alte infracţiuni, respectiv a infracţiunii premisă sau predicat. În doctrină s-a reţinut că prin acţiunea de transfer se pot efectua şi simple remiteri materiale ale unor bunuri, fără ca remiterea să fie însoţită de transmiterea vreunui drept cu privire la bunurile în cauză. În cadrul noţiunii de transfer este inclus ca element material al infracţiunii de spălare a banilor şi transferul de bani dintr-un cont în altul al aceleiaşi bănci sau de la o bancă la alta.

Or, prima instanţă a reţinut că apelanţii-inculpaţi au transferat diferite sume de bani, în mod repetat, din conturile societăţilor pe care le administrau în drept şi în fapt (SC D. S.R.L., S.C. E., S.C. R. SRL) în contul altor societăţi comerciale (SC F. şi S.C. G. SRL), fără ca aceste operaţiuni să aibă la bază realizarea vreunor servicii sau livrarea unor bunuri - nicio activitate economică -, sumele de bani fiind retrase de B. din conturile acestor din urmă societăţi pentru a le restitui inculpatului EE. care alimenta conturile, operaţiuni care se suprapun noţiunii de transfer de bunuri detaliată mai sus. În plus, legea nu condiţionează existenţa elementului material al infracţiunii de identitatea diferită a persoanelor care au efectuat transferul care a declanşat operaţiunea de albire şi beneficiarul final, susţinerile apelanţilor-inculpaţi sub acest aspect fiind nefondate.

Este adevărat că Directiva 2018/1673 nu a fost transpusă conform în legislaţia română, însă aceasta nu echivalează cu imposibilitatea reţinerii în sarcina inculpaţilor, atât a infracţiunii de spălare a banilor, cât şi a infracţiunii predicat - aşa cum a fost invocat în apărarea sa de inculpatul A..

În urma analizei prevederilor Directivei (UE) 2018/1673 raportat la cadrul juridic intern, a rezultat că majoritatea prevederilor acesteia sunt deja transpuse în legislaţia naţională în cuprinsul Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, al Legii nr. 286/2009 privind C. pen., al Legii nr. 287/2009 privind C. civ., al Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi respectiv al Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel încât transpunerea necesită o intervenţie legislativă minimă. Totodată, din analiza efectuată a rezultat că prevederile din Directiva (UE) 2018/1673 care ar necesita o transpunere în plan intern se referă la instituirea circumstanţei agravante a comiterii infracţiunii de spălare de bani de către o entitate raportoare, în exercitarea activităţilor profesionale - art. 6 alin. (1) lit. b) şi asumarea jurisdicţiei de către statul român pentru urmărirea infracţiunilor de spălare de bani săvârşite de un cetăţean român sau persoană juridică română în afara teritoriului ţării, fără a fi avută în vedere condiţia dublei incriminări - art. 10 alin. (1) lit. b), nicidecum la cele învederate de inculpatul A. în prezentul dosar penal.

În continuare, într-adevăr nu există o dispoziţie legală explicită privind posibilitatea ca subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor să fie şi subiectul activ al infracţiunii predicat, însă art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, nu cuprinde dispoziţii prin care să se stabilească o incompatibilitate între aceste calităţi şi, în consecinţă, o persoană poate avea calitatea de subiect activ al ambelor infracţiuni. Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, conferă, în art. 9 paragraful 2 lit. b), posibilitatea statelor de a stabili în legislaţia internă că infracţiunea de spălare a banilor "nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat". Legiuitorul român nu a utilizat însă, în cuprinsul Legii nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, posibilitatea conferită de art. 9 paragraful 2 lit. b) din Convenţie, neinstituind inaplicabilitatea dispoziţiilor privind infracţiunea de spălare a banilor în cazul persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat. Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, care definesc infracţiunea de spălare a banilor, se referă la cunoaşterea provenienţei bunurilor - cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni - condiţie îndeplinită în ipoteza în care o persoană are, atât calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor, cât şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile. În măsura în care legiuitorul a prevăzut explicit numai condiţia cunoaşterii provenienţei bunurilor şi nu a reglementat o incompatibilitate între calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, nu există un temei legal care să permită excluderea persoanei care are calitatea de subiect activ al infracţiunii predicat din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

Hotărârea CJUE în cauza C-790/19, LG şi MH pronunţată la 02 septembrie 2021 clarifică acest aspect, ţinând seama de modul de redactare a art. 1 alin. (2) lit. (a) din Directiva 2005/60/CE, de contextul normativ în care se înscrie directiva, precum şi de obiectivul urmărit de aceasta şi stabileşte că respectiva dispoziţie nu se opune ca un stat membru să o transpună în dreptul său intern prevăzând incriminarea, în ceea ce îl priveşte pe autorul infracţiunii predicat, a infracţiunii de spălare a banilor. Aceeaşi concluzie se aplică în ceea ce priveşte art. 1 alin. (3) lit. (a) din Directiva (UE) 2015/849. În considerente a analizat întrebarea preliminară adresată de instanţa din România şi din perspectiva drepturilor garantate de Carta drepturilor fundamentale a UE ("Carta") şi în special a art. 50 din aceasta, care interzice judecarea sau condamnarea aceleiaşi persoane mai mult de o singură dată pentru aceeaşi infracţiune. CJUE arată că art. 50 din Cartă nu se opune ca autorul infracţiunii predicat să fie urmărit penal pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. (a) din Directiva 2005/60/CE, când faptele care stau la baza urmăririi penale nu sunt identice cu cele constitutive ale infracţiunii predicat.

O condiţie a elementului material o reprezintă însă scopul transferului de bunuri, produs al infracţiunii principale, care trebuie să fie ascunderea sau disimularea originii lor ilicite, în sensul, că autorul trebuie să-şi propună să ascundă sau să disimuleze valorile provenite dintr-o infracţiune.

Scopul anterior menţionat trebuie să poată fi dedus din circumstanţele de fapt obiective, atât ale producerii bunului, cât şi ale schimbării sau transferului efectiv al acestuia (art. 6 pct. 2 lit. f) din Convenţia Naţiunilor Unite, conform căruia "cunoaşterea, intenţia sau motivarea, ca elemente constitutive ale unei infracţiuni prevăzute la parag. 1 al prezentului articol, pot fi deduse din circumstanţele de fapte obiective").

În jurisprudenţa instanţei supreme (Decizia nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), s-a subliniat că "acest scop este desprins de organele judiciare chiar din contextul dubios al acţiunilor de schimbare sau transfer (de aici şi importanţa pe care o capătă identificarea şi selecţionarea tranzacţiilor dubioase, comportamentele atipice ale clienţilor, volumul mare al sumelor tranzacţionate). Aceasta înseamnă că acele operaţii de schimb sau transfer care conţin elemente de fapt obiective din care rezultă scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzut de art. 29 pct. 1 lit. a) din lege. În măsura în care schimbul sau transferul apare ca efectuat în aceste scopuri, se desprinde şi prezumţia că este vorba de o provenienţă ilicită, deoarece numai în raport cu valori ilicite există interesul de a fi ascunse, disimulate, valorile de provenienţă licită nu sunt ascunse. O asemenea dovadă ar reveni deţinătorului numai după ce organul judiciar a făcut dovada caracterului ilicit al provenienţei bunului, făcând să se mute sarcina probei asupra deţinătorului. Actele de schimb şi transfer cu caracter dubios relevă nu numai intenţia de ascundere, de disimulare, a unor bunuri, dar şi caracterul acestor lucruri, provenienţa lor ilicită obligând pe deţinător să facă dovada contrarie".

Or, considerentele de doctrina juridică redate mai sus au făcut obiectul analizei instanţei de fond, care a constatat că se regăsesc în faptele de spălare de bani pe care le-a încadrat juridic în infracţiunile prevăzute de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Din acest motiv vor fi înlăturate apărările inculpatului A. privind "sursa" bunurilor ilicite, spălate prin transferul banilor de la S.C. D. S.R.L. la S.C. F. S.R.L. ca fiind activitatea infracţională "viitoare", nefinalizată/întreruptă ca urmare a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, respectiv tentativa nepedepsibilă la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În plus, din aceleaşi considerente, reţinând provenienţa ilicită a banilor transferaţi este firesc ca inculpatului să-i revină sarcina de a dovedi contrariul, dar acesta nu echivalează cu afectarea dreptului la un proces echitabil şi cu imposibilitatea dovedirii unui fapt negativ.

În conformitate cu art. 9 paragraful 5 din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălarea banilor. Aşa cum rezultă din Raportul explicativ al Convenţiei (paragraful 100), art. 9 paragraful 5 conturează caracterul de infracţiune autonomă al infracţiunii de spălare a banilor. Ratificând Convenţia prin Legea nr. 420/2006, statul român, ca stat parte, şi-a asumat obligaţia de a nu condiţiona condamnarea pentru infracţiunea de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, de condamnarea anterioară sau simultană pentru infracţiunea din care provin bunurile.

În acest sens, legiuitorul român nu a introdus în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, în cadrul condiţiilor de existenţă privind infracţiunea de spălare a banilor, condiţia pronunţării unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile. Jurisprudenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reflectă soluţia consacrării caracterului autonom al infracţiunii de spălare a banilor. Astfel, prin Decizia nr. 609 din 19 februarie 2014, secţia penală a stabilit că infracţiunea de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, nu este condiţionată de existenţa unei hotărâri de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile. În acest sens, potrivit art. 9 paragraful 5 din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 420/2006, condamnarea anterioară sau simultană pentru infracţiunea predicat nu este o condiţie a condamnării pentru infracţiunea de spălare a banilor.

De altfel, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, prevede la art. 29 alin. (4):

"Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective". Această interpretare este în concordanţă cu Legea nr. 420/2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei de la Varşovia din 2005. Potrivit articolului 9 al Convenţiei, fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălarea banilor. Mai mult, acelaşi articol prevede că statele membre se vor asigura că este posibilă condamnarea pentru spălarea banilor acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile provin dintr-o infracţiune predicat, fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune.

În ce priveşte calificarea formei de vinovăţie specifică infracţiunii de spălare a banilor, relevantă este sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare şi care se referă la cunoaşterea de către autor a faptului că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, ceea ce înseamnă că reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la acest aspect constituie o condiţie sine qua non pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Legiuitorul (şi nu Ministerul Public - aşa cum susţine inculpatul A.) facilitează probarea formei de vinovăţie a intenţiei, care este dificil de realizat în contextul complexităţii şi specificităţii acestei infracţiuni, instituind o prezumţie simplă în alin. (4) al art. 29 din actul normativ menţionat, conform căruia "cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective". Aşadar, elementul subiectiv poate fi demonstrat prin orice mijloc de probă, dar, în acelaşi timp, împrejurarea că autorul infracţiunii de spălare a banilor cunoştea originea ilicită a fondurilor schimbate sau transferate poate fi stabilită, dincolo de orice dubiu rezonabil, doar pe baza prezumţiilor deduse din circumstanţele faptice ale cauzei.

Sub acest aspect, în acord cu prima instanţă, curtea arată că nu este necesar ca subiectul activ (când nu este el însuşi autorul faptei principale) să cunoască cu exactitate natura, circumstanţele temporale, locul şi calificarea în drept a infracţiunii din care provine bunul supus spălării şi nici identitatea autorilor sau participanţilor la aceasta ori dacă răspund penal sau nu pentru infracţiunea comisă, fiind suficient ca, în momentul operaţiunii de spălare a fondurilor ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), să aibă reprezentarea că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

Raportând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, s-a stabilit de către judecătorul fondului că inculpaţii A. şi B. au cunoscut împrejurarea că banii transferaţi în mod succesiv din conturile S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. în conturile S.C. F. S.R.L., S.C. R. şi S.C. G. S.R.L. provin din comiterea de infracţiuni, aspect ce rezultă din toate circumstanţele faptice obiective ale cauzei. În plus, chiar inculpatul B. a precizat că "Toate aceste sume provin din activitatea infracţională" a arătat că avea cunoştinţă despre caracterul ilicit al sumelor care fac obiectul prezentului dosar penal.

Susţinerile inculpaţilor cu referire la lipsa scopului special prevăzut de norma de incriminare vizează, în realitate, modalitatea de interpretare a probelor, plecând de la ipoteza că sumele de bani supuse transferului au o provenienţă licită, contrar celor reţinute de instanţa de fond care a demonstrat că există suficiente elemente de certitudine că acestea provin din infracţiuni, atât din infracţiunea de evaziune fiscală care a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş (în care B. are calitatea de inculpat), cât şi din cele care fac obiectul dosarului penal nr. x/2019 al Tribunalului Satu Mare (în care A. are calitatea de inculpat, alături de B.).

Contrar susţinerilor inculpatului A., prezenta cauză are legătură cu dosarul penal nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, având în vedere că în respectivul dosar este prezentat şi analizat circuitul financiar dintre S.C. T. - S.C. D. S.R.L., S.C. T. - S.C. R. - S.C. E., concluzionându-se cu privire la fictivitatea operaţiunilor contabile înregistrate în evidenţele respectivelor societăţi.

Nici afirmaţia privind lipsa aptitudinii probatorii a "înscrisurilor" reprezentând extrase de cont emise de V. (pentru suma de 25.000 RON) şi de către W. (pentru suma de 15.000 RON), deoarece nu poartă semnătura/ştampila funcţionarului bancar care a emis respectivele extrase de cont sau ştampila băncii emitente nu este întemeiată în condiţiile în care acestea au fost înaintate cu adresă oficială de către reprezentanţii băncilor, în format optic, solicitantul fiind reprezentat de organele judiciare şi nu de titularul contului (persoană fizică sau juridică).

Din probele administrate în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi din rechizitoriul întocmit în acest dosar şi depus la dosarul de urmărire penală, confirmat prin sentinţa penală nr. 203/2020 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 182/2022 a Curţii de Apel Cluj reiese modalitatea în care a fost constituită S.C. R., cu sediul în Baia Mare, str. x nr. 146/2, înregistrată la ORC Maramureş sub nr. x/2006, având ca obiect de activitate "construcţii de clădiri şi lucrări de geniu", a fost preluată în 31.03.2008 de către numiţii KK. şi LL., iar la data de 21.09.2009 a fost cesionată către asociaţii MM. şi mamei sale NN.. Prin cererea de menţiuni nr. x/25.01.2011, NN. a cedat părţile sociale deţinute în S.C. R., numitului HH., care în luna februarie 2011 a devenit administratorul acestei societăţi, odată cu retragerea lui MM. din funcţia de administrator. Această cesiune a fost realizată din dispoziţia inculpatului B., fiind ajutat de numitul OO..

Cu ocazia percheziţiei efectuate la locuinţa inculpatului B. au fost identificate documente referitoare la S.C. R., precum: ordine de plată de ridicare în numerar a unor sume de bani, din conturile societăţii deschise la PP. S.C. S.R.L., Agenţia Baia Mare, în original, facturi fiscale emise către S.C. E., în original, şi un card bancar emis pe numele HH. - R., având ataşat un bileţel cu codul pin al cardului.

Verificările efectuate la PP., Agenţia Baia Mare au relevat faptul ca inculpatul B. este împuternicit să reprezinte S.C. R., pentru operaţiuni de depuneri numerar, depuneri documente de decontare, ridicări extrase de cont şi documente aferente extrasului, ridicări de numerar din contul societăţii, depuneri/ridicări corespondenţă, având specimen de semnătură.

Organele fiscale din cadrul D.G.F.P. Maramureş, Activitatea de Inspecţie Fiscală în procesele-verbale nr. x/05.09.2011 şi nr. y/12.03.2012 încheiate la S.C. R. au reţinut că societatea - potrivit situaţiei livrărilor şi achiziţiilor din declaraţia informativă 394, în semestrul II 2010 - a efectuat livrări către S.C. E. şi S.C. T., în sumă totală de 2.521.188 RON şi TVA aferent de 605.085 RON, care le livrează mai departe către S.C. E. şi S.C. D. S.R.L., cu privire la care au fost depuse copii după facturi, situaţii lucrări şi contracte, din care reiese că S.C. R. a efectuat diverse operaţiuni, ca exemplu: săpături, preparare beton, transport materiale, suduri, vopsiri, placări, izolări, tencuieli exterioare, etc..

Din conţinutul proceselor-verbale nr. x/05.09.2011 şi nr. y/14.03.2012, încheiate de D.G.F.P. Maramureş mai rezultă că în perioada 2010 - 2011, S.C. R. a declarat achiziţii de la S.C. QQ. S.R.L. Bucureşti în sumă de 2.522.411 RON cu TVA aferent de 605.379 RON şi de la S.C. RR. S.R.L. Bucureşti în sumă de 1.659.250 RON cu TVA aferent de 398.220 RON, însă aceste din urmă societăţi nu au declarat livrări prin deconturile de TVA şi declaraţia 394. S.C. QQ. S.R.L. a depus declaraţii de taxe şi impozite doar pentru livrările în sumă de 394.964 RON cu TVA aferent de 92,391 RON efectuate în lunile septembrie şi decembrie 2010, însă nu referitor la relaţiile cu S.C. R.. Apoi, S.C. RR. S.R.L. a depus până în luna decembrie 2009, declaraţii de taxe şi impozite şi a declarat livrări în sumă de 5.371 RON cu TVA aferent în sumă de 1.020 RON, însă nici aceste livrări nu se referă la S.C. R..

Fictivitatea operaţiunilor comerciale este susţinută de faptul că la domiciliul inculpatului B. cu ocazia percheziţiei efectuată la data de 24.11.2011 a fost identificată o factură fiscală (seria x nr. x) în alb, necompletată, însă purtând ştampila S.C. QQ. S.R.L. Bucureşti, precum şi o multitudine de alte facturi fiscale necompletate şi neştampilate.

Totodată, în cadrul cercetărilor care se efectuează în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş privind S.C. T. a fost audiată numita SS., contabila S.C. TT. S.R.L. şi care a arătat că a înregistrat facturi de la S.C. T. reprezentată de B., care în cursul anului 2010 i-a adus mai multe facturi emise de S.C. QQ. S.R.L. Bucureşti în favoarea societăţii la care conducea evidenţa contabilă şi pe care le-a evidenţiat în contabilitate, deoarece B. i-a comunicat că are acordul administratorului. În luna următoare, susnumita a stornat facturile, deoarece nu i-au părut în regulă.

În contabilitatea S.C. E. din Negreşti Oaş au fost identificate facturi fiscale emise de S.C. R. Baia Mare, inculpatul A. precizând că inculpatul B. este persoana care a adus facturile fiscale emise de S.C. R.. EE. a mai arătat că pe B. îl cunoaşte din contextul relaţiile comerciale derulate cu S.C. Q. S.R.L. şi S.C. S. S.R.L., societăţi pe care le-a reprezentat tot inculpatul, iar în ce priveşte relaţiile cu S.C. R. au constat în achiziţia de la aceasta de bunuri şi prestări servicii, lucrările executate de S.C. R. fiind realizate ca urmare a contractării de către societatea din Negreşti Oaş a unor lucrări cu Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A.. Obiectul acestor contracte este "implementarea cerinţelor Schengen pentru control în punctele de trecere a frontierei cu ţările NON UE, revopsire la poduri metalice de cale ferată. Ca şi în celelalte cazuri, plăţile s-au făcut prin virament bancar în baza facturilor întocmite între părţi" (fila x verso vol. II dosarul de urmărire penală, dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, dosarul penal nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş).

Prestarea serviciilor facturate către S.C. R. a fost dovedită de reprezentantul societăţii din Negreşti Oaş, prin procesele-verbale întocmite la terminarea lucrărilor din 09.12.2010, 08.12.2010, 11.10.2011, toate semnate de membrii angajaţi ai SNCFR, reprezentanţi ai primăriilor locale, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Vămilor Timişoara şi ai societăţilor comerciale executante.

SC R. reprezentată în fapt de B. nu a deţinut nici forţa de muncă şi nici utilajele necesare efectuării lucrărilor facturate şi declarate către S.C. E. şi S.C. T., aceasta din urmă societate fiind administrată de numita UU., soţia inculpatului, B. ocupându-se în fapt şi de administrarea S.C. T.. Apoi, contractele încheiate de S.C. R. cu S.C. E. şi S.C. T. sunt semnate în cursul anului 2010 de către HH., care a devenit administrator doar la data de 25.01.2011.

Din extrasele de cont ridicate de la W., Sucursala Maramureş, a rezultat că au fost efectuate plăţi de către S.C. E. direct către S.C. R., în conturile deschise la această bancă, cât şi în conturile S.C. R. deschise la PP. S.C. S.R.L., Agenţia Baia Mare, care ulterior au fost transferate în conturile de la W., Sucursala Maramureş. Toate aceste sume de bani au fost ridicate în numerar de la ATM-uri, folosindu-se, într-o mare parte, cardul identificat asupra inculpatului B., pe numele lui HH..

Verificările efectuate la PP., Agenţia Baia Mare, au relevat faptul că inculpatul B. este împuternicit să reprezinte S.C. R. pentru operaţiuni de: depuneri numerar, depuneri documente de decontare, ridicări extrase de cont şi documente aferente extrasului, ridicări de numerar din contul societăţii, depuneri/ridicări corespondenţă, având specimen de semnătură. Analizând extrasele de cont ale S.C. R. de la PP. S.C. S.R.L., Agenţia Baia Mare, se constă că toate ridicările de numerar sunt efectuate de inculpatul B. sau sunt dirijate de acesta în alte conturi ale firmelor controlate de el, toate aceste operaţiuni executându-se imediat după virarea sumelor de către S.C. E. din Negreşti Oaş.

Astfel, imediat după virarea sumelor de bani, o parte din acestea sunt ridicate în numerar de inculpatul B., o parte direcţionată spre contul deschis la W. al S.C. R., o parte spre contul deschis la W. al S.C. G. S.R.L. şi o parte spre contul deschis la V. al S.C. G. S.R.L., după cum urmează:

Data virării sumelor de la S.C. E. către S.C. R. PP.

Suma

Societatea către care a fost redirecţionată

Suma

11.05.2011

80.000 RON

12.05.2011

SC G. S.R.L. V.

40.000 RON

13.05.2011

90.000 RON

16.05.2011

SC G. S.R.L. V.

30.000 RON

18.05.2011

40.000 RON

19.05.2011

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

20.05.2011

40.000 RON

23.05.2011

SC G. S.R.L. W.

10.000 RON

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

03.06.2011

99.122 RON

06.06.2011

SC G. S.R.L. W.

7.000 RON

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

08.06.2011

SC G. S.R.L. W.

14.000 RON

14.06.2011

65.000 RON

15.06.2011

SC G. S.R.L. W.

6.000 RON

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

16.06.2011

90.000 RON

17.06.2011

SC G. S.R.L. W.

21.000 RON

SC G. S.R.L. V.

30.000 RON

21.06.2011

85.000 RON

SC G. S.R.L. W.

14.000 RON

SC G. S.R.L. V.

30.000 RON

24.06.2011

90.000 RON

27.06.2011

SC G. S.R.L. V.

40.000 RON

SC G. S.R.L. W.

21.000 RON

28.06.2011

61.368 RON

30.06.2011

SC G. S.R.L. W.

10.000 RON

SC G. S.R.L. V.

14.000 RON

01.07.2011

50.000 RON

04.07.2011

SC G. S.R.L. V.

10.000 RON

SC G. S.R.L. W.

7.000 RON

05.07.2011

65.000 RON

06.07.2011

50.000 RON

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

SC G. S.R.L. W.

12.000 RON

11.07.2011

85.000 RON

SC G. S.R.L. W.

21.000 RON

SC G. S.R.L. V.

30.000 RON

12.07.2011

SC G. S.R.L. W.

14.000 RON

18.07.2011

84.870 RON

SC G. S.R.L. W.

14.000 RON

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

20.07.2011

84.870 RON

SC G. S.R.L. W.

21.000 RON

SC G. S.R.L. V.

30.000 RON

22.07.2011

65.000 RON

26.07.2011

SC G. S.R.L. W.

10.000 RON

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

27.07.2011

80.000 RON

28.07.2011

SC G. S.R.L. W.

14.000 RON

SC G. S.R.L. V.

30.000 RON

04.08.2011

40.000 RON

05.08.2011

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

10.08.2011

95.000 RON

11.08.2011

SC G. S.R.L. W.

21.000 RON

SC G. S.R.L. V.

30.000 RON

90.521 RON

12.08.2011

SC G. S.R.L. V.

40.000 RON

SC G. S.R.L. W.

31.000 RON

19.08.2011

92.000 RON

22.08.2011

SC G. S.R.L. W.

14.000 RON

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

25.08.2011

75.000 RON

26.08.2011

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

SC G. S.R.L. W.

14.000 RON

30.08.2011

87.000 RON

SC G. S.R.L. W.

14.000 RON

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

02.09.2011

75.000 RON

05.09.2011

SC G. S.R.L. W.

12.000 RON

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

06.09.2011

72.000 RON

07.09.2011

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

SC G. S.R.L. W.

14.000 RON

09.09.2011

67.286 RON

12.09.2011

SC G. S.R.L. W.

13.000 RON

SC G. S.R.L. V.

20.000 RON

Total: 1.999.037 RON

SC G. S.R.L. V.

SC G. S.R.L. W.

Total: 634.000 RON

Total: 349.000 RON

Instanţele de judecată au constatat în dosarul penal nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş că, atât operaţiunile de achiziţie declarate de inculpatul B. în numele S.C. R., în perioada 2010-2011 de la S.C. QQ. S.R.L. şi S.C. RR. S.R.L., în sumă de RON 4.181.661 RON (bază impozabilă), cât şi operaţiunile de livrare către S.C. T. şi S.C. E. sunt fictive şi au fost efectuate să creeze falsa impresie că beneficiarii finali au înregistrat în contabilitate operaţiuni reale.

Consecinţa înregistrării şi declarării de către S.C. R. a achiziţiilor fictive în sumă de 5.185.260 RON (4.181.661 RON+1.003.599 RON TVA) de la S.C. QQ. S.R.L. şi S.C. RR. S.R.L. o constituie stabilirea unor obligaţii de plată în sumă de 1.003.599 RON, reprezentând TVA şi 669.066 RON impozit pe profit, prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului B. fiind în sumă de 1.672.665 RON.

Prin sentinţa penală nr. 203/28 octombrie 2020, Tribunalul Maramureş l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b), c) din C. pen. (1969), respectiv dreptul de a deţine calitatea de administrator pe o durată de 2 ani, iar în temeiul art. 71 din C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b), c) din C. pen. (1969), respectiv dreptul de a deţine calitatea de administrator pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., art. 5 din C. pen., constând în aceea că în perioada 2010-2011, fără a avea vreo calitate în cadrul S.C. R., în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat a declarat, atât achiziţii fictive de bunuri în sumă de 4.181.661 RON (bază impozabilă) de la S.C. QQ. S.R.L. şi S.C. RR. S.R.L., cât şi livrări fictive către S.C. E. şi S.C. T., cu consecinţa unui prejudiciu în sumă de 1.672.665 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit (pct. V.A. rechizitoriu întocmit în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş).

Prin decizia penală nr. 182/15.02.2022 a Curţii de Apel Cluj a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului B. de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1), lit. c), alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 5 din C. pen. şi a fost contopită această pedeapsă cu pedepsele de 4 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală (pct. IIIA., pct. IIIA.2 din rechizitoriu) şi pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b), c) din C. pen. şi 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1), lit. a) din Legea 129/2019, cu aplicarea art. 5 din C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b), c) din C. pen. şi art. 71 şi 64 din C. pen.

În considerentele deciziei penale s-a reţinut că în ceea ce priveşte infracţiunea comisă în legătură cu S.C. R., corect s-a reţinut că, în perioada 2010-2011 fără a avea vreo calitate în această societate în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale a declarat, atât achiziţii fictive de bunuri în sumă de 4.181.661 RON de la S.C. QQ. S.R.L. şi S.C. RR. S.R.L., cât şi livrări fictive către S.C. E. şi S.C. T. faptă ce se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1), lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Prejudiciul reţinut în sarcina inculpatului B. în dosarul penal nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş în cuantum de 1.672.665 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit priveşte sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale în legătură cu înregistrarea achiziţiilor fictive de bunuri de la S.C. QQ. S.R.L. şi S.C. RR. S.R.L., iar activitatea infracţională imputată în respectivul dosar nu se suprapune peste activitatea infracţională imputată în această cauză.

Într-adevăr, sumele de bani ridicate în numerar sau cu ajutorului cardului bancar de către inculpatul B. din conturile S.C. R. reprezintă modalitatea prin care şi-a asigurat folosul urmărit prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscală care a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş şi atrag aplicarea dispoziţiilor deciziei nr. 23/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni în materie penală, dar aceste operaţiuni sunt diferite de cele de transfer realizate din conturile S.C. R. către conturile aparţinând S.C. G. S.R.L. care fac obiectul prezentului dosar penal. Aceste din urmă transferuri au la bază operaţiunile fictive de livrări declarate de S.C. R. către S.C. E., situaţie în care sumele de bani astfel transferate au o provenienţă ilicită.

Este adevărat că în acest ultim dosar menţionat A. are calitatea de martor, însă nu mai puţin adevărat este că operaţiunile de livrări fictive către S.C. E. şi S.C. T. au contribuit la prejudiciul cauzat în continuare bugetului de stat de către aceste două societăţi prin înregistrarea operaţiilor fictive şi prin deducerea în mod nelegal a cheltuielilor/TVA-ului sau de către societăţile celor cărora acestea le-au "transmis" mai departe bunurile "achiziţionate".

Activitatea infracţională a celor doi inculpaţi apelanţi este întregită prin faptele imputate inculpatului A. în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare care face obiectul dosarului penal nr. x/2019 al Tribunalului Satu Mare, în care acesta este acuzat de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală constând în aceea că în calitate de administrator al S.C. D. S.R.L. Negreşti Oaş, în perioada 2009-2013, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii operaţiuni economice fictive, respectiv un număr de 79 de facturi (indicate la punctele I1, I2, I3 şi I4 din rechizitoriu), reprezentând achiziţii fictive de bunuri şi prestări servicii emise de S.C. VV. S.R.L. Vama, jud. Satu Mare, S.C. WW. S.R.L. Hârlău, jud. Iaşi, S.C. T. Baia Mare, jud. Maramureş şi S.C. Y., jud. Maramureş în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cu consecinţa producerii unui prejudiciu estimat în cuantum de 4.360.506 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Între S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii (nr. 830/01.10.2010, nr. 845/06.10.2010, nr. 849/06.10.2010, nr. 894/16.10.2010 şi nr. 1037/18.11.2010), iar sumele de bani încasate de S.C. E. sunt justificate de inculpatul A. drept contravaloare a lucrărilor realizate în beneficiul S.C. D. S.R.L.. Inculpatul omite însă infracţiunile care fac obiectul dosarelor penale nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi nr. 19/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, dar şi data la care au fost realizate transferurile de bani care fac obiectul prezentului dosar penal (mai - septembrie 2011 şi octombrie- noiembrie 2011), în aceste dosare penale existând probe care dovedesc provenienţa ilegală a unei părţi din veniturile celor două societăţi.

Analizând informaţiile din cele trei dosare penale, curtea a constatat că relaţia dintre apelanţi a fost una strânsă, de încredere, dar în acelaşi timp de natură infracţională, declaraţia dată de inculpatul B. în cursul urmăririi penale fiind susţinută de înscrisurile, reprezentând procesul-verbal întocmit în urma percheziţiei informatice din dosarul penal nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare de la numita P., care cuprind evidenţele de natură financiar-contabilă, constând în sumele de bani în numerar provenind de la societăţile controlate de B. şi predate inculpatului A. sau angajaţilor firmelor administrate de acesta, dar în mod indirect şi de atitudinea procesuală a membrilor familiei P., a căror audiere a fost imposibilă pentru a verifica toate aceste informaţii.

Este adevărat că A. nu avea vreo calitate în S.C. G. S.R.L., însă din probele administrate rezultă fără echivoc faptul că acesta orchestra circuitul financiar al societăţilor comerciale administrate în fapt şi în drept de inculpatul B. şi de apropiaţi ai acestuia.

Având în vedere cele anterior precizate, curtea a constatat ca fiind dovedită fără nicio urmă de îndoială provenienţa ilicită a sumelor de bani virate de S.C. E. în contul deschis la PP. al S.C. R. (administrată de inculpatul B.), care au fost redirecţionate către conturile deschise la V. şi la XX. ale S.C. G. S.R.L., de unde au fost ridicate de către inculpatul B. şi remise inculpatului EE. (personal sau prin intermediari), parcurgând, astfel în totalitate circuitul de albire.

Reţinând că potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, curtea reaminteşte că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti şi că probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti.

Solicitarea inculpatului A. de înlăturare ca valoare probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală - în speţă a declaraţiilor inculpatului B. şi ale martorilor J. şi H. - pe considerentul că în faza de cercetare judecătorească aceştia nu şi le-au mai menţinut este neîntemeiată.

În realizarea dezideratului prevăzut de dispoziţiile art. 103 din C. proc. pen. - aflarea adevărului - prin lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanţa este obligată să analizeze şi raţiunile pentru care unii participanţi nu îşi mai menţin declaraţiile date la puţin timp de la comiterea faptelor şi să verifice în ce măsură argumentele oferite de aceştia sunt sau nu credibile.

Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei de judecată posibilitatea să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune instanţei de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. În mod temeinic, în cadrul operaţiunii de sinteză a probelor, prima instanţă a apreciat că declaraţiile date în faza de urmărire penală reflectă adevărul, şi anume cele făcute în cursul anului 2016 - într-un moment foarte apropiat de producerea faptelor şi în care s-a relatat de către aceştia, cu lux de amănunte, aspectele despre care aveau cunoştinţă - ori cele date după scurgerea unui interval de timp de 11 ani şi în care aceştia şi-au exprimat îndoiala cu privire la aceleaşi aspecte, redate fidel în primele declaraţii, ce vizau natura relaţiei dintre cei doi inculpaţi şi activităţile efectuate de aceştia. În timp ce credibilitatea depoziţiilor iniţiale nu poate fi contestată, declaraţiile date ulterior apar ca fiind făcute în vederea disculpării inculpaţilor.

Prin asemenea retractări, fără o justificare credibilă, plauzibilă, se divizează artificial procesul penal şi se încearcă minimalizarea necesităţii şi importanţei urmăririi penale, practica dovedind de cele mai multe ori că declaraţiile care sunt cele mai apropiate de adevăr sunt cele date în momentele iniţiale ale urmăririi penale.

Faţă de toate aspectele evidenţiate mai sus, întrucât în cauză nu exista niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului B. sau ale martorilor J. şi H., curtea a apreciat că există temeiuri suficiente să considere - constatând că declaraţiile martorilor sunt contradictorii - că numai cele făcute în cursul urmăririi penale sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte şi împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză şi să le înlăture motivat pe cele date în faza de judecată pe fond şi în apel.

Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată (K., I., N., O.) stabilesc modalitatea în care a avut loc înfiinţarea societăţilor implicate în spălarea banilor, faptul că acestea nu au avut vreo activitate economică, că documentele şi instrumentele bancare au rămas în posesia inculpatului B., ceea ce a favorizat efectuarea transferurilor bancare de către acesta.

Declaraţia martorului YY. vine în susţinerea probatoriului cu înscrisurile, reprezentând procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor efectuate în baza contractelor încheiate între S.C. D. S.R.L. şi CNCF CFR S.A., însă toate acestea dovedesc obţinerea unor venituri licite şi faptul că au fost efectuate lucrările contractate, însă realizarea/finalizarea acestor lucrări nu echivalează cu realitatea desfăşurării operaţiunilor comerciale ale societăţilor controlate de inculpaţi şi nici nu înlătură elementele de fapt obiective care au determinat reţinerea caracterului ilicit al provenienţei sumelor de bani transferate.

Iar concluziile formulate de inculpatul A. potrivit cărora "lucrările plătite de S.C. E. au existat în realitate, nefiind fictive" şi "transferurile sumelor de bani de către S.C. E. către S.C. R. nu au avut relevanţă penală" sunt contrazise de chiar sentinţa penală nr. 203/2020 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 182/15.02.2022 a Curţii de Apel Cluj prin care s-a constatat fictivitatea operaţiunilor derulate între S.C. QQ. S.R.L., S.C. RR. S.R.L., S.C. R., S.C. E. şi S.C. T..

În urma administrării probatoriului şi a stabilirii stării de fapt, prin rechizitoriul întocmit în dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 315 alin. (1), lit. b) cu referire la art. 314 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen. faţă de B. cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., constând în efectuarea în semestrul II 2011 a unor operaţiuni comerciale în numele S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare fără a avea nicio calitate în aceste societăţi şi fără ca veniturile astfel obţinute să fie înregistrate, declarate şi achitate către bugetul de stat. S-a apreciat că fapta de evaziune fiscală nu există, deoarece aceste trei societăţi nu au realizat operaţiuni comerciale, scopul urmărit prin derularea prezentei activităţi infracţionale nefiind de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor lor fiscale prin omisiunea evidenţierii în actele contabile şi în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ci tocmai de a ajuta la spălarea banilor.

Prin urmare această soluţie de clasare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală nu are vreo relevanţă sub aspectul existenţei situaţiei premisă a infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B., ci reprezintă soluţia legală dispusă de organele judiciare cu privire la starea de fapt probată şi creează premisele stabilirii în mod temeinic a încadrării juridice în infracţiunea de spălare a banilor.

Cum instanţa de fond a stabilit că banii provin din transferul sumelor dintr-o societate comercială în alta prin folosirea ca justificare de documente ce nu au la bază operaţiuni comerciale reale, urmat de scoaterea aceloraşi sume de bani din conturi prin folosirea de documente bancare ce conţin explicaţii fără suport real, fapte considerate a fi de natură infracţională, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 23 din 19 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Inculpatul B. a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul A., că a înfiinţat din dispoziţia acestuia S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare, că a întocmit înscrisuri care să ateste în mod fictiv efectuarea unor operaţiuni comerciale între S.C. D. S.R.L. şi S.C. Cicio S.R.L. şi celelalte societăţi controlate de inculpat (inclusiv S.C. T., S.C. R. SRL), informaţiile furnizate fiind susţinute prin declaraţiile martorilor H. şi J. date în faza de urmărire penală. Aşa cum am precizat anterior aceste declaraţii se coroborează cu ansamblul probator din cauză, modificarea poziţiei procesuale din faza de judecată nefiind justificată în mod credibil.

În aceste condiţii curtea a înlăturat apărarea inculpatului A., probatoriul administrat dovedind faptul că banii viraţi de S.C. D. S.R.L. şi S.C. Cicio S.R.L. în conturile societăţilor de tip fantomă (SC F. Oradea, S.C. X. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare) şi prin intermediul S.C. R. - toate patru administrate în fapt de inculpatul B., au fost ridicaţi de către acesta din urmă şi înapoiaţi către A..

Curtea reţine faptul că inculpatul B. a recunoscut în faza de urmărire penală că înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din noiembrie 2011 nu conţineau informaţii reale, iar sumele de bani transferate de S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. în conturile societăţilor administrate în fapt de el (SC F. Oradea, S.C. X. Bistriţa, S.C. G. S.R.L. Baia Mare şi S.C. R. SRL) îi erau înapoiate apelantului A.. Tot B. a recunoscut că a completat personal contractele şi înscrisurile în numele societăţilor comerciale cu comportament de tip fantomă, înscrisuri pe care nu a reuşit să le înregistreze în contabilitate ca urmare a intervenţiei organelor judiciare.

Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţiile martorilor I., N., O., AA. şi K. care au precizat modalitatea de înfiinţare a S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare, arătând că societăţile respective nu au derulat vreo activitate.

Fictivitatea documentelor justificative întocmite de B. şi de martorul H., data la care a fost efectuată operaţiunea de stornare, lipsa oricăror demersuri de recuperare a sumelor achitate de S.C. D. S.R.L. către S.C. F. S.R.L. constituie elemente de fapt care susţin temeinicia acuzaţiei formulate de spălare a banilor în relaţia dintre cele două societăţi comerciale.

Având în vedere cele anterior menţionate, curtea a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor raportat la modalitatea de rulare a sumelor prin conturile societăţilor S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa, S.C. G. S.R.L. Baia Mare şi S.C. R., ulterior acestea fiind scoase de inculpatul B. şi reîntoarse în patrimoniul inculpatului A..

Tot în dovedirea faptului că inculpatul A. a cunoscut şi dirijat activităţile inculpatului B. şi natura relaţiilor "comerciale" dintre societăţile comerciale anterior menţionate, curtea reţine şi înscrisurile depuse la dosar din care rezultă predarea la sediul societăţilor administrate de A. a sumelor de bani ridicate din conturile S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare de către B..

Aşadar, disimularea adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani virate în conturile S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa, S.C. G. S.R.L. Baia Mare şi S.C. R., urmată de transferul acestora şi/sau ridicarea şi folosirea banilor astfel obţinuţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În consecinţă, elementelor reţinute de prima instanţă cu privire la provenienţa ilicită a sumelor de bani transferate de la S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. - utilizarea unor societăţi fantomă, lipsa relaţiilor comerciale cu S.C. F. Oradea, S.C. X. Bistriţa şi S.C. G. S.R.L. Baia Mare, lipsa documentelor justificative privind natura transferurilor, ritmicitatea transferurilor, perioada extrem de redusă de timp dintre transferuri, li se adaugă şi declaraţiile inculpatului B., dar şi sancţionarea activităţii infracţionale care a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş şi cercetarea activităţii infracţionale care face obiectul dosarului penal nr. x/2019 al Tribunalului Satu Mare.

Confiscarea specială

Sumele de bani transferate în conturile altor societăţi prin folosirea de justificări mincinoase au o provenienţă infracţională, iar obţinerea sumelor de bani ca valoare a unor operaţiuni comerciale nereale reprezintă pentru inculpaţi un avantaj economic, cu provenienţă infracţională.

Aceste sume formează obiectul acţiunilor ce realizează elementul material al infracţiunii de spălarea banilor, reprezentând echivalentul cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale şi constituind "produs" al infracţiunii, în accepţiunea art. 2 parag. 1 din Directiva 2014/42/UE, ca avantaj economic obţinut din săvârşirea unei infracţiuni. "Aceste activităţi constituie în mod clar o infracţiune suplimentară care se distinge de infracţiunea predicat şi care, în plus, cauzează un prejudiciu suplimentar sau diferit de cel cauzat deja de infracţiunea predicat" a fost şi una dintre concluziile avocatului general (dl. ZZ.) prezentate la 14.01.2021 în Cauza C-790/19 a CJUE.

În consecinţă, în ipoteza în care sunt însuşite de către inculpat şi formează obiectul acţiunilor ce realizează elementul material al infracţiunii de spălarea banilor, sumele de bani sunt supuse confiscării cu titlu de avantaj economic obţinut din săvârşirea unei infracţiuni şi cu titlu de bun corporal sau necorporal, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind confiscarea specială a bunurilor.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens, dar şi probat faptul că beneficiarul acestor sume a fost inculpatul A., în mod temeinic prima instanţă a dispus confiscarea specială de la acesta a sumei de 1.023.000 RON şi menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză. Făcând trimitere la concluziile menţionate anterior potrivit cărora sumele de bani transferate sunt diferite de prejudiciul reţinut în dosarul penal nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, dar şi cel stabilit în dosarul penal nr. x/2019 al Tribunalului Satu Mare, curtea constată că nu sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 23/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Individualizarea pedepselor aplicate şi a modului de executare a acestora

Prima instanţă a analizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile (condiţii de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cele privitoare la individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia) şi a stabilit vechiul C. pen. ca fiind aplicabil în prezenta cauză, aspect susţinut şi de către cei doi apelanţi şi care va fi menţinut de instanţa de control judiciar.

Criticile formulate de inculpaţii A. şi B. cu privire la individualizarea duratei pedepselor aplicate nu sunt justificate, prima instanţă făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 din C. pen. 1968, ţinându-se seama de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, de atitudinea procesuală a apelanţilor care nu au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, dar şi de împrejurarea ca aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi sunt bine integraţi în comunitate.

Circumstanţe personale invocate de inculpaţi - vârsta, ajutorul acordat şi implicarea în activităţile comunităţii locale, evoluţie socio-familială, lipsa antecedentelor penale etc. sunt condiţii ale unei conduite sociale normale în spiritul respectării valorilor sociale ocrotite de lege şi a ordinii de drept, care trebuie îndeplinite în mod normal, astfel încât nu pot fi reţinute drept circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Curtea a apreciat că trebuie avute în vedere nu numai circumstanţele personale invocate de inculpaţii A. şi B. (inclusiv afecţiunile medicale pe care aceştia le prezintă), ci şi gravitatea faptelor comise de ei, gravitate care trebuie privită şi în contextul socio-economic actual, când autorităţile judiciare depun eforturi pentru eradicarea acestui gen de infracţiuni, care au cunoscut o amploare deosebită în ultima perioadă, precum şi timpul de realizare a activităţii infracţionale, anvergura acesteia, precum şi cuantumul sumelor transferate. Amploarea activităţii infracţionale derulate, complexitatea cauzei, alături de conduita procesuală adoptată de cei doi inculpaţi au influenţat durata procedurilor penale în sensul prelungirii acestora peste 10 ani, aspect care nu este imputabil organelor judiciare care au făcut eforturi pentru probarea acuzaţiilor, pentru administrarea probatoriului şi pentru aflarea adevărului în prezenta cauză.

Prin urmare, Curtea a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat de prima instanţă pentru infracţiunea de spălare de bani, cu executarea acesteia prin privare de libertate, este singura aptă să realizeze scopul preventiv-educativ prevăzut de dispoziţiile art. 52 din C. pen. 1968.

Pentru toate aceste motive, a respins, ca nefondate, apelurile formulate în cauză de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale. 200/27.10.2020 a Tribunalului Maramureş.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. a stabilit sumele de 2*500 RON, reprezentând onorarii parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi (av. II. şi av. JJ.), sume care au fost avansate din FMJ către Baroul Cluj.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat fiecare dintre inculpaţii apelanţi la plata sumei de câte 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. prin apărător ales, prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală şi s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., ulterior admiterii în principiu a recursului în casaţie să se dispună suspendarea executării hotărârii, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen. să se dispună casarea deciziei mai sus indicate şi pronunţarea unei hotărâri de achitare a recurentului pentru o plată de spălare de bani reţinută în sarcina sa şi/sau înlăturarea dispoziţiei referitoare la confiscarea sumei de 1.023.000 RON.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat prin apărătorul ales a menţionat că prin raportare la art. 440 din C. proc. pen. recursul în casaţie declarat este admisibil în principiu, întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată de către o curte de apel, ca instanţă de apel şi anume Curtea de Apel

Cluj, cererea a fost formulată de către inculpat, în privinţa laturii penale şi implicit şi a laturii civile, împotriva hotărârii prin care s-a dispus condamnarea sa în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, iar recursul priveşte două dintre cazurile prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., respectiv art. 438 pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.

Raportat la primul motiv de casaţie invocat, s-au făcut referiri jurisprudenţiale la dispoziţiile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., decizia nr. 31/RC/2021; decizia nr. 78/RC/2015; decizia 247/RC/2021 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs invocat, art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, acesta se referă, în esenţă la dispoziţie nelegală privind confiscarea specială a sumei de 1.023.000 RON de la recurent.

S-a considerat că acest caz de recurs în casaţie este admisibil, întrucât art. 428 alin. (1) pct. 12 include şi criticile referitoare la nelegala confiscare a unei sume de bani, întrucât raportat la cuantumul sumei de bani confiscate şi la natura confiscării, această din urmă instituţie trebuie să fie privită ca o "pedeapsă", în sensul art. 438 alin. (1) pct. 12 (acest aspect rezultă, de altfel şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - cauza Welch împotriva Regatului Unit, 09.02.1995).

Totodată, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţia şi Justiţie s-a considerat faptul că pe lângă pedepsele principale, şi limitele pedepselor complementare, accesorii sau a măsurilor educative stabilite în mod definitiv pot fi contestate pe această cale.

De asemenea, recurentul inculpat prin apărător ales a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie suspendarea executării hotărârii atacate, recurentul fiind în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate dispusă pentru o infracţiune de spălare a banilor. Având în vedere vârsta recurentului (aproximativ 67 de ani), precum şi starea acestuia de sănătate (acesta suferind de cardiopatie ischemică) a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la lămurirea situaţiei recurentului din perspectiva infracţiunii de spălare a banilor.

Recurentul inculpat prin apărător ales a arătat cu privire la starea de fapt reţinută de către instanţa de apel şi conduita în sarcina inculpatului că sub aspectul stării de fapt a fost de acord cu instanţa de fond, menţionând ce a fost reţinut suplimentar, indicând în concret fila x din decizie, au fost făcute referiri schematice cu privire la transferurile imputate inculpatului.

Sub aspectul tipicităţii normative şi a condiţiilor acţiunii de spălare a banilor s-a menţionat, mai întâi că art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, este legea penală mai favorabilă şi presupune existenţa unei infracţiuni-predicat generatoare de bunuri ilicite; existenţa unui act material de schimbare sau de transfer a bunurilor ilicite de mai sus; existenţa unui scop special, respectiv cel al ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepselor.

În continuare, în raport, cu criticile referitoare la lipsa tipicităţii infracţiunii de spălare a banilor, a analizat pe rând neîndeplinirea condiţiilor menţionate strict cu referire la actele materiale reţinute în sarcina recurentului.

Din punctul de vedere al apărării recurentului există o lipsă de corespondenţă între tipicitatea normativă şi actele materiale reţinute în sarcina recurentului, cu referiri la infracţiunea-predicat şi lipsa tipicităţii faptei din perspectiva subiectului activ.

S-a învederat că Legea nr. 656/2002 care incrimina infracţiunea de spălare a banilor nu era compatibilă cu normele unionale, nefiind respectate dispoziţiile Directivei nr. 2018/1673 a Parlamentului European şi a Consiliului. Acest aspect este relevant, întrucât la nivelul Uniunii Europene numai Directiva nr. 2018/1673 a prevăzut obligaţia statelor de a se asigura că subiectul activ al infracţiunii predicat poate să fie şi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor. Totuşi, în acest moment Directiva nr. 2018/1673 nu a fost transpusă conform în legislaţia română, dovadă a acestui fapt fiind procedura de infringement care există împotriva României raportat la netranspunerea acestei directive.

Luând în considerare aceste aspecte, nu există nicio dispoziţie internă explicită în momentul de faţă care să poată fi invocată pentru a se justifica faptul că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate să fie şi subiectul activ al infracţiunii-predicat.

Prevederile Convenţiei de la Varşovia nu pot fi incidente, întrucât aceasta conţine aceleaşi dispoziţii din aceste punct de vedere ca şi Directiva nr. 2018/1673, astfel că ea nu ar putea fi invocată atâta timp cât se consideră că un alt act ulterior, care prevede aceleaşi obligaţii în sarcina statului, nu a fost încă transpus (discuţia de mai sus este pe deplin aplicabilă şi cu privire la Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Totodată a făcut trimitere şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a uniunii Europene care a stabilit în Cauza 80/86, Kolpinghuis Nijmegen BV faptul că instanţele naţionale trebuie să interpreteze legislaţia naţională în lumina literei şi spiritului directivei, dar aceasta din urmă nu poate crea (independent de o transpunere în legislaţia naţională) un efect direct prin care să se determine sau să se agraveze răspunderea penală a unei persoane.

În concluzie s-a considerat că Legea nr. 656/2002 care nu prevede explicit faptul că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii predicat, nu ar putea să constituie temei pentru condamnarea inculpatului A., fapta nefiind din acest punct de vedere prevăzută de legea penală.

De asemenea, se consideră lipsa de tipicitate din perspectiva caracterului subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor. S-a menţionat că instanţa de apel a arătat pentru prima dată, direct prin decizia definitivă dată asupra fondului, faptul că infracţiunile-predicat ar fi cele analizate în cadrul Dosarului nr. x/2015 a Tribunalului Maramureş (în acest dosar fiind pronunţată o decizie definitivă de către Curtea de Apel Cluj), cât şi cele din dosarul x/2019 a Tribunalului Satu-Mare.

Trimiterea la infracţiuni analizate în cadrul unor dosare nu presupune şi ceea ce era firesc, respectiv identitatea infracţiunilor predicat (acest aspect fiind explicit şi definitiv "solicitat" instanţei de fond de către judecătorul contestaţiei formulate în cameră preliminară).

Neidentificarea infracţiunilor predicat este cu atât mai evidentă cu cât într-unul dintre dosare recurentul A. a fost audiat în calitate de martor, iar transferurile realizate de la E. în contul S.C. R. au fost calificate definitiv în acel dosar ca fiind reale şi licite.

În acelaşi timp, în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2019 de pe rolul Tribunalului Satu-Mare, instanţa de apel nu indică cu exactitate care sunt infracţiunile şi care este legătura dintre acel dosar şi infracţiunea de spălare a banilor din prezentul dosar.

A observat în acelaşi timp faptul că instanţa de apel a făcut o referire generală la "infracţiuni-predicat", fără a le indica, trimiţând la alte dosare în care recurentul A. a fost implicat (în dosarul nr. x/2015 având chiar calitatea de martor pe tot parcursul procesului penal).

Totodată, instanţa de apel a indicat cu titlu general infracţiunile din dosarul penal nr. x/2019 de pe rolul Tribunalului Satu-Mare, fără a indica în concret care este legătura cu infracţiunea de spălare a banilor din prezentul dosar şi care a fost circuitul concret al "spălării banilor".

Aspectele arătate consideră apărarea recurentul inculpat că sunt în contradicţie cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a arătat prin Decizia nr. 247/RC/2021 faptul că "Or, referirile cu caracter general, fără indicarea în concret a infracţiunii predicat şi lipsa descrierii în decizia atacată a circuitului sumelor de bani nu pot fi complinite de instanţa de recurs în casaţie, întrucât presupune analiza situaţiei de fapt şi interpretarea materialului probator, aspecte care nu pot fi cenzurate în actualul cadru procesual car are ca obiect o cale extraordinară de atac în care se verifică exclusiv, conform art. 447 teza finală din C. proc. pen., legalitatea hotărârii atacate."

În concluzie, a considerat că în prezenta cauză lipseşte o primă condiţie de tipicitate a infracţiunii de spălare a banilor, aceea referitoare la necesitatea existenţei unei infracţiuni predicat. Instanţa de apel, în motivarea respingerii apelului a indicat alte dosare în care a fost implicat (în calitate de martor) sau este implicat recurentul A., descriind într-o manieră generală eventualele infracţiuni-predicat (aspect contrar jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), fără însă să identifice punctual o infracţiune predicat. Un"dosar penal" nu poate fi considerat o infracţiune-predicat aşa cum cere textul de incriminare al spălării de bani.

Infracţiunea predicat trebuie să fie anterioară sau concomitentă cu cea de spălare. Or, instanţa de apel a considerat că un transfer nejustificat este un act de spălare de bani fără a analiza anterioritatea infracţiunii predicat faţă de cea de spălare.

Această "infracţiune" predicat este în primul rând o activitate viitoare. Această, "activitate" a inculpaţilor B. şi A. a fost întreruptă de efectuarea actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2010, mai exact, a unei percheziţii domiciliare în data de 24 noiembrie 2011.

Chiar un membru al completului de apel ca titular al judecării contestaţiei în camera preliminară a recomandat în mod indirect judecătorului fondului să analizeze el temeinicia acuzaţiei de spălare a banilor prin raportare la obligaţia judecătorului fondului de a arăta "infracţiunea predicat" - condiţie obligatorie şi necesară pentru reţinerea acuzaţiei de spălare a banilor.

Inexistenţa unui act material de schimbare sau de transfer a bunurilor ilicite în scopul special prescris de norma de incriminare.

Aşa cum a arătat deja, instanţa de apel a considerat că un prim moment în care recurentul A. a comis infracţiunea de spălare de bani a fost cel în care din conturile S.C. D. S.R.L. s-au transferat sumele de 40.000 RON în conturile S.C. F..

Conform datelor existente la dosar, între aceste societăţi au avut loc în total trei transferuri (suma totală transferată fiind de 40.000 RON). Două dintre aceste transferuri au fost efectuate în baza facturii nr. x/22.08.2011, care a fost înregistrată în contabilitatea S.C. D. S.R.L., fiind ulterior stornată.

Recurentul inculpat prin apărător ales a considerat că nu se poate reţine o spălare de bani din moment ce transferul nu s-a finalizat, suma de bani fiind stornată. El nu a produs niciun efect de albire, deoarece banii au revenit în locul în care se aflau anterior transferului.

Din punctul lor de vedere, trebuie constatat că această "activitate infracţională" este una "viitoare" şi nu a mai fost finalizată, fiind menţionat explicit şi în sentinţă faptul că inculpatul B. nu a mai înregistrat contabil operaţiunile reflectate în facturile completate de el şi emise în numele S.C. F. S.R.L. către S.C. D. S.R.L., precum şi în numele S.C. X. S.R.L. către S.C. E..

Aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de apel (critică respinsă de către aceasta, filele x din decizie) această activitate sugerată a-i fi reproşată recurentului A. are natura unei tentative nepedepsibile la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Această activitate nu poate constitui însă element material al infracţiunii de spălare de bani, având în vedere că ea nu a generat un beneficiu care să poată fi ulterior 2spălat" prin schimbare sau prin transfer, aşa cum a reţinut instanţa de apel.

Transferul, ca element din structura laturii obiective, este specific în speţă infracţiunii de evaziune fiscală. Pentru a fi existat infracţiunea de spălare de bani era necesar să existe un al doilea transfer, în scopul ascunderii sau al disimulării banilor presupuşi a fi obţinuţi în mod licit.

A arătat şi în faţa instanţei de apel faptul că există jurisprudenţă care analizează această relaţie problematică dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi aceea de spălare a banilor, reţinându-se în deciziile de practică judiciară faptul că infracţiunea predicat nu poate să fie reţinută în concurs real cu infracţiunea de spălare a banilor.

S-a făcut referire cu titlu exemplificativ la sentinţa penală nr. 39 din 27 iunie 2019, decizia nr. 382/A/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia nr. 325/A/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Având în vedere aspectele arătate, în special jurisprudenţa naţională existentă, apărarea recurentului a considerat că transferurile din contul S.C. D. S.R.L. în contul lui S.C. F. nu pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor în modalitatea transferului, modalitate reţinută de către instanţa de apel (fila x din decizie).

În ceea ce priveşte transferurile efectuate între S.C. E. către R. şi apoi de la R. către G.:

Preliminar a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de împrejurarea obiectivă că sumele de bani au trecut prin implicarea recurentului A. doar în conurile S.C. R. (instanţa de apel considerând că probele administrate denotă faptul că recurentul A. "orchestra" circuitul financiar al societăţilor inculpatului Mureşan).

În continuare, a arătat faptul că transferul, care a avut loc ulterior, din contul S.C. R. către S.C. G. S.R.L. nu poate fi pus în seama domnului A., ele nefiind transferate în mod direct de S.C. E. către S.C. G. S.R.L..

Astfel, nu există nicio acţiune de "transfer" ulterioară plăţii facturilor către S.C. R. S.R.L., din structura infracţiunii de spălare de bani reţinută de instanţă care să îi poată fi imputată recurentului A..

Totodată, aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de apel nu se poate vorbi despre sume de bani ilicitate care se doresc a fi spălate în contextul în care, în dosarul x/2015, faptele pentru care a fost condamnat dl. B. constau în înregistrarea în evidenţele S.C. R. a unor livrări nereale, prejudiciul fiind cauzat de această societate. Totuşi, s-a considerat că trebuie să se observe faptul că sumele de bani au dobândit un caracter ilicit doar ulterior înregistrării în contabilitate de S.C. R., deci ulterior virării respectivelor sume de bani de către S.C. E.. Având în vedere aceste aspecte se consideră că lipseşte situaţia premisă a existenţei unor bunuri ilicite care se doresc a fi spălate la momentul comiterii transferului de bani (care ar fi considerat actul de executare specific infracţiunii de spălare a banilor).

Chiar dacă s-ar considera că lucrările despre care a făcut referire supra ar fi fictive, situaţia şi cronologia de mai sus nu se schimbă cu nimic, transferul de bani fiind efectuat tot anterior dobândirii unei sume de bani ilicită (prin ipoteză, transferul de bani este efectuat pentru a se putea dispune înregistrarea plăţii în contabilitate, ordinul de plată nefiind altceva decât un document justificativ).

Recurentul inculpat prin apărătorul ales cu privire la greşita confiscare a sumei de 1.023.000 RON de la recurentul A., a arătat că în faţa instanţei de apel a invocat faptul că în ipoteza în care ar considera că infracţiunea-predicat ar fi reprezentată de o eventuală infracţiune de evaziune fiscală, ar deveni incidentă Decizia nr. 23 din 19 septembrie 2017 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În primul rând, a dorit să arate că în situaţia în care fapta imputată recurentului A. ca fiind sursa bunurilor ilicite este reprezentată de o tentativă la infracţiunea de evaziune fiscală, nu se poate confisca în final o eventuală sumă de bani care nu provine din comiterea unei infracţiuni.

Pe de altă parte, în situaţia în care se consideră de către instanţa de apel că infracţiunile generatoare de bunuri ilicite sunt cele de evaziune fiscală reţinute în dosarele nr. x/2015 şi y/2019 de pe rolul Tribunalului Satu - Mare), atunci instanţa ar fi trebuit să explice în mod clar de ce Decizia nr. 23 din 19 septembrie 2017 a ÎCCJ nu este aplicabilă. S-a observat însă că instanţa de apel s-a referit în argumentarea sa la concluziile avocatului general din cauza C-790/19 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fila x decizie. Totuşi, a considerat că instanţa de apel ar fi trebuit să se raporteze în mod coroborat şi la decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din aceeaşi cauză, decizie în care s-a statuat faptul că:

"Pentru a garanta respectarea articolului 50 din cartă, este de competenta acesteia să verifice că faptele materiale constitutive ale infracţiunii predicat, şi anume frauda fiscală, nu sunt identice cu cele pentru care LG este urmărit penal în temeiul articolului 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, ţinând seama de precizările indicate la punctele 78-80 din prezenta hotărâre. O încălcare a principiului ne bis in idem ar fi exclusă în ipoteza în care s-ar constata că faptele care cu condus la declanşarea urmăririi iniţiate împotriva lui LG pentru spălarea banilor în temeiul articolului 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 nu sunt identice cu cele constitutive ale infracţiunii predicat de fraudă fiscală, ceea ce pare să reiasă din dosarul aflat la dispoziţia Curţii."

Din punctul de vedere al apărării recurentului, deşi instanţa de apel a precizat faptul că prejudiciul rezultat din infracţiunea predicat şi cel rezultat din infracţiunea de spălare a banilor ar fi diferit, se poate observa faptul că toate actele materiale de spălare a banilor reţinute în sarcina recurentului A. se raportează de fapt la actele materiale reţinute în alte "dosare" şi nu se referă la infracţiuni de evaziune fiscală. În realitate, instanţa de apel nu a arătat în mod clar faptul că infracţiunile-predicat imputate recurentului ar fi diferite de actele materiale ale infracţiunii de spălare a banilor.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casaţie astfel cum a fost formulat.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 15 septembrie 2022.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că decizia penală nr. 602/A/2022 din data de 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori a fost comunicată la data de 18.05.2022 inculpatului A..

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 11 mai 2022.

Cererea de recurs în casaţie este formulată în termenul prev. de art. 435 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată la data de 25 mai 2022 inculpatului B., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

La data de 14 iunie 2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin apărător ales.

S-au invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., cererea formulată vizând latura penală şi implicit, latura civilă.

În motivarea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a arătat că nu există o corespondenţă deplină între conduita materială imputată inculpatului şi "configuraţia" normativă a infracţiunii de spălare a banilor, respectiv că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate cerute de normă.

Criticile s-au axat pe lipsa unei corespondenţe între tipicitatea normativă şi actele materiale reţinute în sarcina recurentului.

Referitor la infracţiunea-predicat, au fost punctate două aspecte: lipsa tipicităţii faptei din perspectiva subiectului activ şi din perspectiva caracterului subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor.

În ceea ce priveşte lipsa tipicităţii faptei din perspectiva subiectului activ, s-a menţionat că Legea nr. 656/2002 care incrimina infracţiunea de spălare a banilor nu era compatibilă cu normele unionale, nefiind respectate dispoziţiile Directivei nr. 2018/1673 a Parlamentului European şi a Consiliului. Acest aspect este relevant întrucât la nivelul Uniunii Europene numai Directiva nr. 2018/1673 a prevăzut obligaţia statelor de a se asigura că subiectul activ al infracţiunii predicat poate să fie şi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor.

Totuşi, în acest moment Directiva nr. 2018/1673 nu a fost transpusă conform în legislaţia română, dovadă a acestui fapt fiind procedura de infringement care există împotriva României raportat la netranspunerea acestei directive.

Luând în considerare aceste aspecte, s-a precizat că nu există nicio dispoziţie internă explicită în momentul de faţă care să poate fi invocată pentru a se justifica faptul că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate să fie şi subiectul activ al infracţiunii-predicat.

Prevederile Convenţiei de la Varşovia nu pot fi incidente întrucât aceasta conţine aceleaşi dispoziţii din acest punct de vedere ca şi Directiva nr. 2018/1673, astfel că ea nu ar putea fi invocată atâta timp cât se consideră că un alt act ulterior, care prevede aceleaşi obligaţii în sarcina statului, nu a fost încă transpus (discuţia de mai sus este pe deplin aplicabilă şi cu privire la Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Totodată, s-a făcut trimitere şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a stabilit în Cauza 80/86, Kolpinghuis Nijmegen BV faptul că instanţele naţionale trebuie să interpreteze legislaţia naţională în lumina literei şi spiritului directivei, dar aceasta din urmă nu poate crea (independent de o transpunere în legislaţia naţională) un efect direct prin care să se determine sau să se agraveze răspunderea penală a unei persoane.

În concluzie, a considerat că Legea nr. 656/2002, care nu prevede explicit faptul că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii-predicat, nu ar putea să constituie temei pentru condamnarea inculpatului A., fapta nefiind din acest punct de vedere prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte lipsa tipicităţii din perspectiva caracterului subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor, s-a arătat că instanţa de apel a arătat pentru prima dată, direct prin decizia definitivă dată asupra fondului, faptul că infracţiunile-predicat ar fi cele analizate în cadrul Dosarului nr. x/2015 a Tribunalului Maramureş (în acest dosar fiind pronunţată o decizie definitivă de către Curtea de Apel Cluj) cât şi cele din dosarul x/2019 a Tribunalului Satu-Mare.

Or, trimiterea la infracţiunile analizate în cadrul unor dosare nu presupune şi identificarea infracţiunilor predicat. Astfel, într-unul dintre dosare recurentul A. a fost audiat în calitate de martor, iar transferurile realizate de la E. în contul S.C. R. au fost calificate definitiv în acel dosar ca fiind reale şi licite.

În acelaşi timp, în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2019 de pe rolul Tribunalului Satu-Mare, instanţa de apel nu indică cu exactitate care sunt infracţiunile şi care este legătura dintre acel dosar şi infracţiunea de spălare a banilor din prezentul dosar.

Totodată, instanţa de apel a făcut o referire generală la "infracţiuni-predicat", fără a le indica, trimiţând la alte dosare în care recurentul A. a fost implicat (în dosarul nr. x/2015 având chiar calitatea de martor pe tot parcursul procesului penal). De altfel, instanţa de apel a indicat cu titlu general infracţiunile din dosarul penal. nr. x/2019 de pe rolul Tribunalului Satu-Mare, fără a indica în concret care este legătura cu infracţiunea de spălare a banilor din prezentul dosar şi care a fost circuitul concret al "spălării banilor".

În concluzie, a considerat că în prezenta cauză lipseşte o primă condiţie de tipicitate a infracţiunii de spălare a banilor, cea referitoare la necesitatea existenţei unei infracţiuni predicat. Instanţa de apel, în motivarea respingerii apelului în acest dosar a indicat alte dosare în care a fost implicat (în calitate de martor) sau este implicat recurentul A., descriind într-o manieră generală eventualele infracţiuni-predicat (aspect contrar jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Infracţiunea predicat trebuie să fie anterioară sau concomitentă cu cea de spălare. Or, instanţa de apel a considerat că un transfer nejustificat este un act de spălare a banilor fără a analiza anterioritatea infracţiunii predicat faţă de cea de spălare.

S-a arătat că nu există un act material de schimbare sau de transfer a bunurilor ilicite în scopul special prescris de norma de incriminare.

În acest sens, a arătat că, instanţa de apel a considerat că un prim moment în care recurentul A. a comis infracţiunea de spălare de bani a fost cel în care din conturile S.C. D. S.R.L. s-au transferat sumele de 40.000 de RON în conturile S.C. F..

Conform datelor existente la dosar, între aceste societăţi au avut loc în total 3 transferuri (suma totală transferată fiind de 40.000 de RON). Două dintre aceste transferuri au fost efectuate în baza facturii nr. x/22.08.2011, care a fost înregistrată în contabilitatea S.C. D. S.R.L., fiind ulterior stornată.

A considerat că nu se poate reţine infracţiunea de spălarea banilor din moment ce transferul nu s-a finalizat, suma de bani fiind stornată. El nu a produs niciun efect de albire deoarece banii au revenit în locul în care se aflau anterior transferului.

A menţionat că această "activitatea infracţională" este una "viitoare" şi nu a mai fost finalizată, fiind menţionat explicit şi în sentinţă faptul că inculpatul B. nu a mai înregistrat contabil operaţiunile reflectate în facturile completate de el şi emise în numele S.C. F. S.R.L. către S.C. D. S.R.L., precum şi în numele S.C. X. S.R.L. către S.C. E..

Or, această activitate are natura unei tentative nepedepsibile la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Această activitate nu poate constitui însă element material al infracţiunii de spălarea banilor având în vedere că ea nu a generat un beneficiu care să poată fi ulterior "spălat" prin schimbare sau prin transfer, aşa cum a reţinut instanţa de apel.

Transferul, ca element din structura laturii obiective, este specific în speţa noastră infracţiunii de evaziune fiscală. Pentru a fi existat infracţiunea de spălare de bani era necesar să existe un al doilea transfer, în scopul ascunderii sau al disimulării banilor presupuşi a fi obţinuţi în mod ilicit.

Raportându-se la jurisprudenţa naţională existentă pe care a evidenţiat-o în cererea formulată, a considerat că transferurile din contul S.C. D. S.R.L. în contul lui S.C. F. nu pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor în modalitatea transferului, modalitate reţinută de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte transferurile efectuate între S.C. E. către R. şi apoi de la R. către G. a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de împrejurarea obiectivă că sumele de bani au trecut prin implicarea recurentului A. doar în conturile S.C. R..

Or, nici transferul care a avut loc ulterior, din contul S.C. R. către S.C. G. S.R.L. nu poate fi pus în seama domnului A., ele nefiind transferate în mod direct de S.C. E. către S.C. G. S.R.L..

Astfel, nu există nicio acţiune de "transfer" ulterioară plăţii facturilor către S.C. R., din structura infracţiunii de spălare de bani reţinută de instanţă care să îi poată fi imputată recurentului A..

Totodată, aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de apel, nu se poate vorbi despre sume de bani ilicite care se doresc a fi spălate în contextul în care, în dosarul x/2015, faptele pentru care a fost condamnat dl. B. constau în înregistrarea în evidenţele S.C. R. a unor livrări nereale, prejudiciul fiind cauzat de această societate. Totuşi, a considerat că trebuie observat faptul că sumele de bani au dobândit un caracter ilicit doar ulterior înregistrării în contabilitate de S.C. R., deci ulterior virării respectivelor sume de bani de către S.C. E..

Având în vedere aceste aspecte, a considerat că lipseşte situaţia premisă a existenţei unor bunuri ilicite care se doresc a fi spălate la momentul comiterii transferului de bani (care ar fi considerat actul de executare specific infracţiunii de spălare a banilor).

Chiar dacă s-ar considera că lucrările despre care făceam referire supra ar fi fictive, situaţia şi cronologia de mai sus nu se schimbă cu nimic, transferul de bani fiind efectuat tot anterior dobândirii unei sume de bani ilicită (prin ipoteză, transferul de bani este efectuat pentru a se putea dispune înregistrarea plăţii în contabilitate, ordinul de plată nefiind altceva decât un document justificativ).

În motivarea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-a menţionat că acesta se referă, în esenţă, la dispoziţia nelegală privind confiscarea specială a sumei de 1.023.000 RON de la recurent.

A considerat că acest caz de recurs în casaţie este admisibil întrucât art. 428 alin. (1) pct. 12 include şi criticile referitoare la nelegala confiscare a unei sume de bani, întrucât, raportat la cuantumul sumei de bani confiscate şi la natura confiscării, această din urmă instituţie trebuie să fie privită ca o "pedeapsă" în sensul art. 438 alin. (1) pct. 12 (acest aspect rezultă de altfel şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului-cauza Welch împotriva Regatului Unit, 09.02.1995).

Totodată, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a considerat faptul că pe lângă pedepsele principale şi limitele pedepselor complementare, accesorii sau a măsurilor educative stabilite în mod definitiv pot fi contestate pe această cale.

A menţionat că, deşi, instanţa de apel a precizat faptul că prejudiciul rezultat din infracţiunea predicat şi cel rezultat din infracţiunea de spălare a banilor ar fi diferit, se poate observa faptul că toate actele materiale de spălare a banilor reţinute în sarcina recurentului A. se raportează de fapt la actele materiale reţinute în alte "dosare" şi nu se referă la infracţiuni de evaziune fiscală. În realitate, instanţa de apel nu a arătat în mod clar faptul că infracţiunile-predicat imputate recurentului ar fi diferite de actele materiale ale infracţiunii de spălare a banilor.

A considerat că măsura confiscării a fost dispusă în mod nelegal.

A solicitat să se dispună suspendarea executării hotărârii.

A solicitat să se dispună casarea deciziei şi pronunţarea unei hotărâri de achitare a recurentului pentru fapta de spălare de bani reţinută în sarcina sa şi/sau înlăturarea dispoziţiei referitoare la confiscarea sumei de 1.023.000 RON.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a),b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac, în numele acestuia.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Magistratul asistent a concluzionat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.. Sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie declarat de inculpatul A. doar în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., motivele prezentate în susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. neputând fi circumscrise acestui caz.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 15 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi, completul în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 602/A/2022 din data de 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., fixând termen la data de 13 octombrie 2022, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile, cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului.

S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 602/A/2022 din data de 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele mai sus menţionate din raportul magistratului asistent.

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

I. Înalta Curte a constatat că decizia penală nr. 602/A/2022 din data de 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel şi că cererea de recurs în casaţie este formulată în termenul prev. de art. 435 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac, în numele acestuia.

S-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., cererea formulată vizând latura penală şi, implicit, latura civilă.

Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este admisibil doar în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a arătat că nu există o corespondenţă deplină între conduita materială imputată inculpatului şi "configuraţia" normativă a infracţiunii de spălare a banilor, respectiv că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate cerute de normă.

Criticile s-au axat pe lipsa unei corespondenţe între tipicitatea normativă şi actele materiale reţinute în sarcina recurentului.

Referitor la infracţiunea-predicat, au fost punctate două aspecte: lipsa tipicităţii faptei din perspectiva subiectului activ şi din perspectiva caracterului subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor.

În ceea ce priveşte lipsa tipicităţii faptei din perspectiva subiectului activ, s-a menţionat că Legea nr. 656/2002 care incrimina infracţiunea de spălare a banilor nu era compatibilă cu normele unionale, nefiind respectate dispoziţiile Directivei nr. 2018/1673 a Parlamentului European şi a Consiliului. Acest aspect este relevant întrucât la nivelul Uniunii Europene numai Directiva nr. 2018/1673 a prevăzut obligaţia statelor de a se asigura că subiectul activ al infracţiunii predicat poate să fie şi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor.

Totuşi, în acest moment Directiva nr. 2018/1673 nu a fost transpusă conform în legislaţia română, dovadă a acestui fapt fiind procedura de infringement care există împotriva României raportat la netranspunerea acestei directive.

Luând în considerare aceste aspecte, s-a precizat că nu există nicio dispoziţie internă explicită în momentul de faţă care să poate fi invocată pentru a se justifica faptul că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate să fie şi subiectul activ al infracţiunii-predicat.

Prevederile Convenţiei de la Varşovia nu pot fi incidente întrucât aceasta conţine aceleaşi dispoziţii din acest punct de vedere ca şi Directiva nr. 2018/1673, astfel că ea nu ar putea fi invocată atâta timp cât se consideră că un alt act ulterior, care prevede aceleaşi obligaţii în sarcina statului, nu a fost încă transpus (discuţia de mai sus este pe deplin aplicabilă şi cu privire la Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Totodată, s-a făcut trimitere şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a stabilit în Cauza 80/86, Kolpinghuis Nijmegen BV faptul că instanţele naţionale trebuie să interpreteze legislaţia naţională în lumina literei şi spiritului directivei, dar aceasta din urmă nu poate crea (independent de o transpunere în legislaţia naţională) un efect direct prin care să se determine sau să se agraveze răspunderea penală a unei persoane.

În concluzie, a considerat că Legea nr. 656/2002, care nu prevede explicit faptul că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii-predicat, nu ar putea să constituie temei pentru condamnarea inculpatului A., fapta nefiind din acest punct de vedere prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte lipsa tipicităţii din perspectiva caracterului subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor, s-a arătat că instanţa de apel a arătat pentru prima dată, direct prin decizia definitivă dată asupra fondului, faptul că infracţiunile-predicat ar fi cele analizate în cadrul Dosarului nr. x/2015 a Tribunalului Maramureş (în acest dosar fiind pronunţată o decizie definitivă de către Curtea de Apel Cluj) cât şi cele din dosarul x/2019 a Tribunalului Satu-Mare.

Or, trimiterea la infracţiunile analizate în cadrul unor dosare nu presupune şi identificarea infracţiunilor predicat. Astfel, într-unul dintre dosare recurentul A. a fost audiat în calitate de martor, iar transferurile realizate de la E. în contul S.C. R. au fost calificate definitiv în acel dosar ca fiind reale şi licite.

În acelaşi timp, în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2019 de pe rolul Tribunalului Satu-Mare, instanţa de apel nu indică cu exactitate care sunt infracţiunile şi care este legătura dintre acel dosar şi infracţiunea de spălare a banilor din prezentul dosar.

Totodată, instanţa de apel a făcut o referire generală la "infracţiuni-predicat", fără a le indica, trimiţând la alte dosare în care recurentul A. a fost implicat (în dosarul nr. x/2015 având chiar calitatea de martor pe tot parcursul procesului penal). De altfel, instanţa de apel a indicat cu titlu general infracţiunile din dosarul penal. nr. x/2019 de pe rolul Tribunalului Satu-Mare, fără a indica în concret care este legătura cu infracţiunea de spălare a banilor din prezentul dosar şi care a fost circuitul concret al "spălării banilor".

În concluzie, a considerat că în prezenta cauză lipseşte o primă condiţie de tipicitate a infracţiunii de spălare a banilor, cea referitoare la necesitatea existenţei unei infracţiuni predicat. Instanţa de apel, în motivarea respingerii apelului în acest dosar a indicat alte dosare în care a fost implicat (în calitate de martor) sau este implicat recurentul A., descriind într-o manieră generală eventualele infracţiuni-predicat (aspect contrar jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Infracţiunea predicat trebuie să fie anterioară sau concomitentă cu cea de spălare. Or, instanţa de apel a considerat că un transfer nejustificat este un act de spălare a banilor fără a analiza anterioritatea infracţiunii predicat faţă de cea de spălare.

S-a arătat că nu există un act material de schimbare sau de transfer a bunurilor ilicite în scopul special prescris de norma de incriminare.

În acest sens, a arătat că, instanţa de apel a considerat că un prim moment în care recurentul A. a comis infracţiunea de spălare de bani a fost cel în care din conturile S.C. D. S.R.L. s-au transferat sumele de 40.000 de RON în conturile S.C. F..

Conform datelor existente la dosar, între aceste societăţi au avut loc în total 3 transferuri (suma totală transferată fiind de 40.000 de RON). Două dintre aceste transferuri au fost efectuate în baza facturii nr. x/22.08.2011, care a fost înregistrată în contabilitatea S.C. D. S.R.L., fiind ulterior stornată.

A considerat că nu se poate reţine infracţiunea de spălarea banilor din moment ce transferul nu s-a finalizat, suma de bani fiind stornată. El nu a produs niciun efect de albire deoarece banii au revenit în locul în care se aflau anterior transferului.

A menţionat că această "activitatea infracţională" este una "viitoare" şi nu a mai fost finalizată, fiind menţionat explicit şi în sentinţă faptul că inculpatul B. nu a mai înregistrat contabil operaţiunile reflectate în facturile completate de el şi emise în numele S.C. F. S.R.L. către S.C. D. S.R.L., precum şi în numele S.C. X. S.R.L. către S.C. E..

Or, această activitate are natura unei tentative nepedepsibile la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Această activitate nu poate constitui însă element material al infracţiunii de spălarea banilor având în vedere că ea nu a generat un beneficiu care să poată fi ulterior "spălat" prin schimbare sau prin transfer, aşa cum a reţinut instanţa de apel.

Transferul, ca element din structura laturii obiective, este specific în speţa noastră infracţiunii de evaziune fiscală. Pentru a fi existat infracţiunea de spălare de bani era necesar să existe un al doilea transfer, în scopul ascunderii sau al disimulării banilor presupuşi a fi obţinuţi în mod ilicit.

Raportându-se la jurisprudenţa naţională existentă pe care a evidenţiat-o în cererea formulată, a considerat că transferurile din contul S.C. D. S.R.L. în contul lui S.C. F. nu pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor în modalitatea transferului, modalitate reţinută de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte transferurile efectuate între S.C. E. către R. şi apoi de la R. către G. a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de împrejurarea obiectivă că sumele de bani au trecut prin implicarea recurentului A. doar în conturile S.C. R..

Or, nici transferul care a avut loc ulterior, din contul S.C. R. către S.C. G. S.R.L. nu poate fi pus în seama domnului Cicio

Gheorghe, ele nefiind transferate în mod direct de S.C. E. către S.C. G. S.R.L..

Astfel, nu există nicio acţiune de "transfer" ulterioară plăţii facturilor către S.C. R., din structura infracţiunii de spălare de bani reţinută de instanţă care să îi poată fi imputată recurentului A..

Totodată, aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de apel, nu se poate vorbi despre sume de bani ilicite care se doresc a fi spălate în contextul în care, în dosarul x/2015, faptele pentru care a fost condamnat dl. B. constau în înregistrarea în evidenţele S.C. R. a unor livrări nereale, prejudiciul fiind cauzat de această societate. Totuşi, a considerat că trebuie observat faptul că sumele de bani au dobândit un caracter ilicit doar ulterior înregistrării în contabilitate de S.C. R., deci ulterior virării respectivelor sume de bani de către S.C. E..

Având în vedere aceste aspecte, a considerat că lipseşte situaţia premisă a existenţei unor bunuri ilicite care se doresc a fi spălate la momentul comiterii transferului de bani (care ar fi considerat actul de executare specific infracţiunii de spălare a banilor).

Chiar dacă s-ar considera că lucrările despre care făceam referire supra ar fi fictive, situaţia şi cronologia de mai sus nu se schimbă cu nimic, transferul de bani fiind efectuat tot anterior dobândirii unei sume de bani ilicită (prin ipoteză, transferul de bani este efectuat pentru a se putea dispune înregistrarea plăţii în contabilitate, ordinul de plată nefiind altceva decât un document justificativ).

În motivarea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-a menţionat că acesta se referă, în esenţă, la dispoziţia nelegală privind confiscarea specială a sumei de 1.023.000 RON de la recurent.

A considerat că acest caz de recurs în casaţie este admisibil întrucât art. 428 alin. (1) pct. 12 include şi criticile referitoare la nelegala confiscare a unei sume de bani, întrucât, raportat la cuantumul sumei de bani confiscate şi la natura confiscării, această din urmă instituţie trebuie să fie privită ca o "pedeapsă" în sensul art. 438 alin. (1) pct. 12 (acest aspect rezultă de altfel şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului-cauza Welch împotriva Regatului Unit, 09.02.1995).

Totodată, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a considerat faptul că pe lângă pedepsele principale şi limitele pedepselor complementare, accesorii sau a măsurilor educative stabilite în mod definitiv pot fi contestate pe această cale.

A menţionat că, deşi, instanţa de apel a precizat faptul că prejudiciul rezultat din infracţiunea predicat şi cel rezultat din infracţiunea de spălare a banilor ar fi diferit, se poate observa faptul că toate actele materiale de spălare a banilor reţinute în sarcina recurentului A. se raportează de fapt la actele materiale reţinute în alte "dosare" şi nu se referă la infracţiuni de evaziune fiscală. În realitate, instanţa de apel nu a arătat în mod clar faptul că infracţiunile-predicat imputate recurentului ar fi diferite de actele materiale ale infracţiunii de spălare a banilor.

A considerat că măsura confiscării a fost dispusă în mod nelegal.

Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală.

Chiar dacă, atât pedepsele, cât şi măsurile de siguranţă sunt considerate sancţiuni de drept penal, cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. are în vedere doar limitele pedepselor aplicate de instanţa de apel şi nu se referă la, sancţiuni" în general.

Or, pedepsele sunt considerate "sancţiuni penale" şi, totodată, sancţiuni de drept penal, în timp ce măsurile de siguranţă sunt considerate numai sancţiuni de drept penal.

De altfel, instituţia confiscării speciale este reglementată în C. pen. la Titlu IV intitulat măsurile de siguranţă şi reprezintă un cadru complementar de mijloace de constrângere cu caracter preventiv, destinat înlăturării unei stări de pericol şi preîntâmpinării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.

Astfel motivele prezentate în susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu se circumscriu cazului de casare invocat.

II. În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen.:" Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1)şi (2)".

Prin adresa înaintată, Curtea de Apel Cluj a comunicat că prin încheierea penală nr. 6 din 15 iunie 2022, pronunţată în dosar x/2022, s-a admis în principiu contestaţia în anulare promovată de contestatorul apelant-inculpat A., iar în temeiul art. 430 din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării deciziei penale nr. 602/A/29.04.2022, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2018, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare. S-a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului A., din executarea pedepsei ce face obiectul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 280/2020, dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte a constatat că cererea de suspendare a executării deciziei nr. 602/A/2022 din data de 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori a rămas fără obiect.

Pentru aceste motive, având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. este admisibilă doar în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 602/A/2022 din data de 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, va trimite cauza Completului C9 şi a fixat termen la data de 13.10.2022, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile, cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului.

S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 602/A/2022 din data de 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

La dosarul Înaltei Curţi, filele x a fost depus un memoriu de către recurentul inculpat A. prin apărător ales prin care se solicită ca în urma analizei cazului prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. să se admită prezentului recurs în casaţie şi să se dispună achitarea recurentului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor pentru care acesta a fost condamnat.

În dezvoltarea argumentelor s-a comparat conduita pentru care recurentul a fost condamnat cu tipicitatea normativă obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor, pentru a arăta faptul că raţionamentul instanţei de apel este unul incorect cu evidenţierea şi elementelor suplimentare ale stării de fapt reţinute de către instanţa de apel direct prin hotărârea definitivă pronunţată asupra fondului, apreciind că aceasta a înţeles să "completeze" rechizitoriul cu elemente neanticipate în niciun moment procesual anterior. Astfel, s-a arătat succint încadrarea în drept reţinută la fila x din rechizitoriu, menţionând că transferurile efectuate de către recurent (în calitate de administrator al societăţii S.C. E. şi S.C. D. S.R.L.) pot fi împărţite în două categorii (în funcţie de societăţile implicate).

Pentru a ilustra inexistenţa tipicităţii infracţiunii de spălare a banilor a analizat cele două categorii de transferuri.

Din punctul de vedere al apărării recurentului inculpat în cazul transferurilor există anumite contradicţii identificabile în hotărârea instanţei de apel. S-a arătat că pentru a putea fi în prezenţa infracţiunii de spălare a banilor trebuie îndeplinite trei condiţii obligatorii: existenţa unei infracţiuni-predicat generatoare de bunuri ilicite (această condiţie fiind exprimată şi prin referire la caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare de bani); existenţa unui act material de schimbare sau de transfer a bunurilor ilicite de mai sus; existenţa unui scop special, respectiv cel al ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

S-a observat că în cazul de faţă lipseşte chiar prima condiţie necesară pentru a putea discuta despre infracţiunea de spălare a banilor, respectiv existenţa unei infracţiuni-predicat generatoare de bunuri ilicite. Niciodată în cursul procesului penal nu s-a arătat care ar fi infracţiunea/infracţiunile predicat generatoare de bunuri ilicite, deşi recurentul a solicitat această informare în mod repetat.

S-a arătat că instanţa de apel pentru prima dată prin hotărârea pronunţată asupra fondului, faptul că infracţiunile predicat ar fi cele reprezentate de "infracţiunile reţinute" în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj şi dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Satu-Mare) f.34 din decizia instanţei de apel).

Din punctul de vedere al apărării, dosarele menţionate anterior nu pot constitui "sursa" unor bunuri ilicite care se doresc a fi spălate în dosarul de faţă, având în vedere trei aspecte principale: 1) Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 2) Nerespectarea cronologiei necesare întrunirii tipicităţii infracţiunii de spălare a banilor; 3) Respingerea de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015 a cererii de reunire a dosarelor nr. x/2015 şi nr. y/2018

În ceea ce priveşte jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Încă din faza de judecată a apelului, deşi instanţa a refuzat informarea recurentului A. cu privire la infracţiunile predicat reţinute în sarcina sa, acesta a depus prin avocat o serie de hotărâri ale instanţelor naţionale (inclusiv ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) care susţineau argumentul în conformitate cu care transferurile analizate în speţă nu pot fi caracterizate drept act material al infracţiunii de spălare a banilor, fiind în realitate plata unor facturi din anul 2010. Altfel spus, aceste tranzacţii fac parte din structura unei operaţiuni juridice unice (facturare+plată).

Totuşi, Curtea de Apel Cluj a ignorat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la care a făcut referire (decizia nr. 325/A/2017; decizia nr. 411/A/2017;decizia nr. 516/RC/2021 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), scindând în mod artificial elementele unei singure operaţiuni juridice (care presupune atât o facturare, cât şi o plată).

În conformitate cu jurisprudenţa sa, Înalta Curte a arătat în speţe similare faptul că este imposibil să se discute despre infracţiunea de spălare a banilor atunci când suma transferată nu reprezintă decât un instrument/o componentă a unei operaţiuni/infracţiuni/fapte, nefiind produsul acestora din urmă.

Recurentul inculpat prin apărător a considerat raportat la jurisprudenţa arătată, că transferurile din conturile S.C. E. către S.C. R. a fost efectuată cu titlu de plată a unor facturi analizate în alt dosar, respectiv dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj (dosar în care recurentul a avut calitatea de martor).

Aşadar, o singură operaţiune este de fapt "scindată" în două dosare:facturarea respectivei operaţiuni fiind analizată în dosarul nr. x/2015, iar plata acelor facturi în prezentul dosar (x/2018). Totuşi, este imposibil să se încadreze juridic o singură operaţiune, atât ca evaziune fiscală, cât şi ca spălare de bani prin scindarea artificială a elementelor sale.

Acest transfer de la S.C. E. către S.C. R. a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, întrucât, exact aşa cum şi instanţa de apel a arătat, în respectivul dosar operaţiunile în cauză au fost reţinute ca acte materiale ale infracţiunii de evaziune fiscală în sarcina lui B. (dosar în care recurentul a avut calitatea de martor).

Aşadar, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, în respectivul dosar există deja o soluţionare a laturii penale şi civile cu privire la exact aceleaşi tranzacţii.

S-a mai făcut referire la motivare, indicând fila x din decizia instanţei de apel, care a arătat că operaţiunile analizate au la bată operaţiunile fictive de livrări declarate de către S.C. R. către S.C. E.

Odată constatate aceste aspecte, trebuie să se observe faptul că dacă respectivele transferuri sunt privite ca parte a unei infracţiuni de evaziune fiscală (analizată în dosarul nr. x/2015) este imposibil ca aceeaşi conduită de evaziune fiscală să constituie şi act material al infracţiunii de spălare a banilor, conform jurisprudenţei clare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere însă prezentul cadru procesual (recurs în casaţie), nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor recurentului în infracţiunea de evaziune fiscală (aceasta fiind încadrarea corectă a faptei din perspectiva jurisprudenţei arătate anterior), motiv pentru care a solicitat instanţei să dispună o soluţie de achitare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor în ceea ce îl priveşte pe recurentul A..

În ceea ce priveşte nerespectarea cronologiei necesare tipicităţii infracţiunii de spălare a banilor.

Nu se poate vorbi despre sume de bani ilicite care se doresc a fi spălate în contextul în care, în dosarul nr. x/2015, ceea ce se impută inculpatului B. este înregistrarea în evidenţele S.C. R. a unor livrări nereale, prejudiciul fiind cauzat de această societate, precum şi livrări fictive către S.C. E. şi S.C. T.:

Totuşi, trebuie să se observe că, ipotetic sumele de bani au dobândit un caracter ilicit doar ulterior înregistrării în contabilitate de S.C. R., deci ulterior virării respectivelor sume de bani de către S.C. E. (singura societate în care d-nul Cicio avea vreo calitate). Având în vedere aceste aspecte, s-a considerat că lipseşte situaţia premisă a existenţei unor bunuri ilicite care se doresc a fi spălate la momentul comiterii actului de executare (transferul de bani).

Raţionamentul arătat este susţinut chiar de către cele arătate de instanţa de apel. Astfel, aceasta a indicat pentru prima dată ca probă tabelul din dosarul nr. x/2015 care "demonstrează" succesiunea transferurilor de la S.C. E. S.R.L. către S.C. R. şi mai apoi către G. S.R.L.

Suma totală virată de către S.C. E. către S.C. R. este în cuantum de 1.999.037 RON.

Suma reţinută ca fiind spălată este cea de 634.000 de RON şi 349.000 de RON. Aşadar, suma de bani "spălată" este doar cea transferată de către S.C. R., mai departe către S.C. G. S.R.L. (activităţi cu privire la care recurentul nu avea nicio competenţă sau calitate în firmă).

Recurentul inculpat prin apărător ales a considerat că este absurd şi iraţional ca instanţa de apel să considere că sumele de bani transferate de către S.C. E. sunt ilicite (provenind din infracţiunile care fac obiectul dosarului nr. x/2015 sau nr. 165/83/2019) dar să nu reţină suma de 1.999.037 de RON transferată ca act material al infracţiunii de spălare a banilor.

În realitate, împrejurarea că doar sumele de bani transferate de către S.C. R. către S.C. G. S.R.L. C.I. au fost reţinute ca fiind "spălate" demonstrează faptul că doar ulterior primului transfer şi înregistrării în contabilitatea S.C. R. a respectivelor sume de bani ele au devenit ilicite.

Susţinerile din prezentul paragraf fundamentează şi argumentele arătate supra la punctul 1, întrucât reiese cu certitudinea faptul că sumele de bani transferate de către S.C. E. către S.C. R. nu au avut un caracter ilicit.

În ceea ce priveşte cererea de reunire a dosarelor nr. x/2018 şi y/2015 a fost respinsă de către Curtea de Apel Cluj

Conform încheierii din data de 04.05.2021 a Curţii de Apel Cluj, cererea de reunire a dosarelor nr. x/2018 şi y/2015 a fost respinsă, extrem de relevante în acest sens fiind şi concluziile reprezentantului Ministerului Public. Aşadar, chiar reprezentantul acuzării, contrar celor susţinute de către instanţa de apel din prezentul dosar, arăta că dosarul nr. x/2018 nu are nicio legătură cu dosarul nr. x/2015.

Or, interesant de observat este faptul că în celălalt dosar, respectiv dosarul nr. x/2015 există o infracţiune de spălare a banilor reţinută în sarcina intimatului B.. Spre exemplu, s-a reţinut de către instanţa de apel faptul că "încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat (s.n. B.) este una corectă şi nu se impune a se da curs solicitării inculpatului. Astfel, corect s-a reţinut că fapta inculpatului care, perioada 2010-2012 a disimulat sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în legătură cu relaţiile dintre S.C. Q. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. prin achiziţia aparentă a apartamentului situat în Baia Mare, str. x nr. 4A/8 şi ulterior donarea acestuia apoi valorificarea către alte persoane în scopul ascunderii originii ilicite a acestor sume de bani, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii incriminate de prevederile art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019".

Aşadar, când s-a reuşit identificarea (fără scindarea artificială a unei singure operaţiuni juridice) a unei infracţiuni de spălare a banilor cu privire la sumele obţinute din infracţiunea de evaziune fiscală din dosarul nr. x/2015, respectiva infracţiune de spălare a banilor s-a analizat în acel dosar.

În mod evident, dacă această "scindare" artificială ar fi fost analizată în dosarul nr. x/2015 (a se crea un alt doar separat de către organele judiciare) s-ar fi observat clar că este vorba despre o operaţiune juridică unică, fiind imposibil aşadar a se reţine şi infracţiunea de evaziune fiscală şi cea de spălare a banilor cu privire la aceasta.

S-a considerat că toate aspectele arătate anterior conduc la concluzia în conformitate cu care infracţiunile predicat nu pot fi reprezentate de cele analizate în dosarul nr. x/2015 sau nr. 165/83/2019.

Raportat la aceste transferuri, inexistenţa unei infracţiuni predicat specifice infracţiunii de spălare a banilor rezultă din jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la stări de fapt similare (marea majoritate din jurisprudenţă fiind depusă inclusiv în faţa instanţei de apel).

Din punctul de vedere al apărării recurentului inculpat raportat la aceste tranzacţii observate două aspecte principale: pentru a putea vorbi despre existenţa unor bunuri ilicite ca situaţie premisă a infracţiunii de spălare a banilor, infracţiunea predicat trebuie să fie comisă anterior infracţiunii de spălare a banilor şi trebuie să fie reţinută în formă consumată; infracţiunea de evaziune fiscală nu se poate reţine în concurs ideal cu infracţiunea de spălare a banilor. S-a făcut referire la decizia nr. 382/A/2020, decizia nr. 411/A/2007.

În contextul cauzei s-a observat că între societăţile analizate au avut loc, în total trei transferuri (suma totală transferată fiind de 40.000 RON). Două dintre aceste transferuri au fost efectuate în baza facturii nr. x/22.08.2011 care a fost înregistrată în contabilitatea S.C. D. S.R.L., fiind ulterior stornată. S-a observat că această "infracţiune" este o activitate viitoare. Această "activitate" a inculpaţilor B. şi A. a fost întreruptă de efectuarea actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2010, mai exact, a unei percheziţii domiciliare în data de 24.11.2011.

Acest aspect este evidenţiat şi în sentinţa primei instanţe şi reiese şi din declaraţiile date în faza de urmărire penală de către inculpatul B..

Se poate observa cu puterea evidenţei că această "activitate infracţională" este una "viitoare" şi nu a mai fost finalizată, fiind menţionat explicit şi în sentinţă faptul că inculpatul B. nu a mai înregistrat contabil operaţiunile reflectate în facturile completate de el şi emise în numele S.C. F. S.R.L. către S.C. D. S.R.L., precum şi în numele S.C. X. S.R.L. către S.C. E.

S-a considerat că este imposibil logic ca o activitate infracţională "viitoare", aspect apreciat ca atare chiar de procurorul care a dispus clasarea cauzei pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, (care nu a mai ajuns să producă un prejudiciu) să fie considerată "sursă" de bunuri ilicite care mai apoi să fie spălate de domnul A..

Această activitate sugerat a-i fi reproşată inculpatului A. are natura unei tentative nepedepsibile la infracţiune de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Această activitate nu poate constitui însă element material al infracţiunii de spălare de bani, deoarece ea nu a generat un beneficiu care să poată fi "spălat" prin schimbare sau prin transfer.

Transferul, ca element din structura laturii obiective, este specific în speţă infracţiunii de evaziune fiscală. Pentru a fi existat infracţiunea de spălare de bani era necesar să existe un al doilea transfer, în scopul ascunderii sau al disimulării banilor presupuşi a fi obţinuţi în mod ilicit.

Recurentul inculpat prin apărător a menţionat că este aplicabilă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la starea de fapt din prezentul dosar, aspect ignorat de către instanţa de apel.

Pe de altă parte, în cuprinsul hotărârii de apel s-a menţionat faptul că infracţiunile predicat ar fi cele din dosarul nr. x/2015 şi nr. y/2019.

Totuşi, aşa cum a arătat, societăţile S.C. D.. S.R.L. şi S.C. E., administrate de inculpatul A., şi societăţile S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L, S.C. S. S.R.L., S.C. T., administrate ori controlate de inculpatul B., au făcut obiectul investigaţiilor în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, dosar finalizat prin emiterea rechizitoriului din data de 07.10.2015.

În respectivul dosar, însă, nici cu privire la inculpatul A., nici cu privire la societăţile S.C. D. S.R.L. ori S.C. E. nu s-a dispus trimiterea în judecată (societăţile neavând nicio calitate în respectivul dosar, inculpatul A. având calitatea de martor).

Or, de vreme ce se susţine că sumele de bani provin de la inculpatul A., fiind transferate din conturile societăţilor S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. nu se poate susţine că infracţiunea predicat ar fi una dintre cele care au făcut obiectul dosarului antemenţionat, căci nici aceste societăţi, nici inculpatul A. nu au fost acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni în respectivul dosar, cu atât mai puţin condamnaţi.

Luând în considerare toate aceste aspecte prezentate, precum şi cele indicate în cadrul cererii de recurs în casaţie, a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat de către recurent, pronunţând ulterior o soluţia de achitare a acestuia pentru infracţiunea de spălare a banilor.

La termenul de judecată de la 13 octombrie 2022, s-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a învederat că recurentul inculpat A., prin intermediul apărătorului ales, avocat AAA., a transmis la dosar concluzii scrise. De asemenea, a mai arătat că intimatul inculpat B. a depus o cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, arătând că lasă la aprecierea instanţei soluţia care urmează a fi pronunţată în cauză, după care:

Înalta Curte a constatat încetată delegaţia apărătorului desemnat din oficiu, ca urmare a prezentării apărătorului ales, urmând ca în cauză să se facă aplicarea Protocolului încheiat de Ministerul Justiţiei cu U.N.B.R. privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală.

S-a procedat la identificarea recurentului inculpat A., fotocopia cărţii de identitate a acestuia fiind ataşată la dosar.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A., având cuvântul în concluziile orale, în dezbateri asupra recursului în casaţie declarat, a arătat că cererea de recurs în casaţie este întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., iar starea de fapt, reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, priveşte anumite transferuri făcute de la două societăţi comerciale, care au fost apreciate de instanţe ca fiind acte materiale ale infracţiunii de spălare de bani.

În opinia apărării, încadrarea juridică reţinută (infracţiunea de spălare de bani) nu este justificată, apreciind că, fie fapta nu are niciun fel de semnificaţie penală, fie ar putea fi circumscrisă unei infracţiuni de evaziune fiscală, întrucât întotdeauna delimitarea între plăţile nejustificate pentru facturi, care nu au justificare economică, are aparenţă dublă. A arătat că, iniţial, procesul penal a fost început împotriva recurentului inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, reţinută în concurs cu infracţiunea de spălare de bani, iar, ulterior, cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală a fost pronunţată o soluţie de clasare, motiv pentru care a apreciat că a avut loc o eroare de raţionament fundamentală.

A învederat că, pe tot parcursul procesului penal, a încercat să afle care este infracţiunea predicat, iar ulterior, când a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţei, primul motiv de apel a vizat retrimiterea cauzei la instanţa de fond pentru a se clarifica aspectul menţionat anterior, respectiv Ministerul Public să indice care ar fi infracţiunea predicat. Având în vedere că acest aspect nu a fost lămurit, a precizat că a formulat o plângere pe care a adresat-o C.E.D.O. cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În continuare, a susţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, se discută despre efectuarea a două transferuri. Referitor la primul transfer, a arătat că nu există situaţia premisă, întrucât banii societăţii comerciale D. S.R.L. nu au o sursă ilicită. Conform datelor existente la dosar, două dintre transferurile efectuate între S.C. D. S.R.L. şi S.C. F. au fost efectuate în baza unei facturi, care a fost înregistrată în contabilitatea S.C. D. S.R.L., fiind ulterior stornată. În opinia apărării, nu se poate reţine infracţiunea de spălare de bani din moment ce transferul nu s-a finalizat, suma fiind stornată. Aşadar, activitatea sugerată a-i fi reproşată lui A. are natura unei tentative nepedepsibile la infracţiunea de evaziune fiscală. Această activitate nu poate constitui elementul material al infracţiunii de spălare de bani având în vedere că nu a generat un beneficiu care să poată fi ulterior "spălat" prin schimbare sau transfer.

În ceea ce priveşte transferurile efectuate între S.C. E. şi S.C. R., a arătat că banii încasaţi de S.C. E. sunt liciţi, fapt ce nu a fost niciodată contestat, arătând că ceea ce se contestă de fapt este plata efectuată mai departe, dacă era justificată sau nu din punct de vedere economic şi a apreciat că această conduită ar putea avea mai degrabă semnificaţia unei infracţiuni de evaziune fiscală. În situaţia în care se va constata că a fost reţinută în mod greşit încadrarea juridică dată faptei, a apreciat că se impune să se constate că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani şi să se dispună o soluţie de achitare.

A învederat că potrivit jurisprudenţei (indicată în motivele de recurs în casaţie), infracţiunea predicat nu poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de spălare a banilor. Aşadar, infracţiunea de spălare de bani este întotdeauna o infracţiune care se comite după săvârşirea infracţiunii predicat. Or, activitatea imputată recurentului A. pare a fi în acelaşi timp, atât conduita generatoare de bunuri ilicite, cât şi cea de spălare a acestor bunuri.

A mai precizat că instanţa de apel a făcut trimitere la un dosar ce avea ca obiect infracţiunea de spălare de bani, în care inculpatul A. a avut calitatea de martor, iar, ulterior, a fost acuzat că a spălat bani. În dosarul menţionat anterior, inculpatul B. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în mod corect, întrucât cu o parte din banii obţinuţi ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală a cumpărat un apartament, astfel că actul de spălare de bani a constat în cumpărarea apartamentului. Prin urmare, organele judiciare au înţeles diferenţa dintre infracţiunile de evaziunea fiscală şi de spălare de bani, în acea cauză. De altfel, a arătat că, instanţa de judecată a respins solicitarea privind conexarea celor două dosare.

În opinia apărării, ceea ce s-a dovedit de către instanţă este că transferurile respective au fost nejustificate din punct de vedere economic. Or, această activitate, din punct de vedere legal, nu reprezintă o infracţiune de spălare de bani, ci eventual una de evaziune fiscală, dacă ar fi fost cercetată.

Deopotrivă, apărarea a invocat şi faptul că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor nu poate să fie şi subiectul activ al infracţiunii predicat, când este vorba de un concurs ideal.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casaţie şi pronunţarea unei soluţii de achitare a recurentului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., ale reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului ales al recurentului inculpat A. în replică, precum şi ultimul cuvânt al intimatului inculpat A. au fost consemnate în detaliu în încheierea de la data mai sus menţionată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, fiind amânată pronunţarea pentru azi 27 octombrie 2022.

La dosarul cauzei au fost primite prin email la data de 25 octombrie 2022 şi depuse la dosar mai multe înscrisuri din partea apărătorului recurentului inculpat, aflate la dosarul Înaltei Curţi, respectiv răspuns la argumentele Ministerului Public susţinute oral în şedinţa din 13 octombrie 2022, o cerere depusă la Curtea de Apel Cluj pentru termenul din 15.11.2021 prin care a solicitat să se solicite reprezentantului Parchetului să lămurească faţă de inculpatul pe care îl reprezintă acuzaţie privind infracţiunea de spălare de bani în sensul de a preciza care este provenienţa ilicită a sumei de 1.023.000 RON, respectiv infracţiunea/infracţiunile predicat din care provine această sumă de bani; de a preciza dacă inculpatului i se impun ambele modalităţi alternative de comitere ale infracţiunii, respectiv, atât schimbarea, cât şi transferul, precum şi actele materiale corespunzătoare fiecărei modalităţi de comitere; hotărârea CJUE în cauza C-282/20; decizia penală nr. 182/A/2022 din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

În dezvoltarea răspunsului la argumentele Ministerului Public susţinute oral în şedinţa din 13 octombrie 2022, apărătorul recurentului inculpat a arătat că în ceea ce priveşte susţinerile referitoare la subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor a menţionată că în esenţă, procurorul a precizat faptul că nu există nicio dispoziţie internă explicită prin care să fie constatată imposibilitatea ca aceeaşi persoană să comită, atât infracţiunea de spălare a banilor, cât şi infracţiunea predicat făcând trimitere la considerentele Deciziei nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a arătat că şi apărarea în şedinţa din 13 octombrie 2022 a considerat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat prin însăşi Decizia nr. 16/2016 faptul că "infracţiunea de spălare de bani nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare de bani de individualitate. Revine organelor judiciare sarcina de a decide în situaţii concrete dacă infracţiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o unică infracţiune."

Pe de altă parte, jurisprudenţa acestei instanţe este constantă în a aprecia asupra faptului că infracţiunea de spălare a banilor este subsecventă infracţiunii de spălare a banilor, acelaşi autor neputând răspunde pentru comiterea unui concurs ideal între infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea-predicat, indicând deciziile nr. 247/RC/202, 416/A/2016, 325/A/2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a mai menţionat că, totodată trebuie observat că nici în materia infracţiunii de favorizare a făptuitorului sau a infracţiunii de tăinuire nu există o dispoziţie expresă în conformitate cu care autorul infracţiunii principale nu poate să răspundă şi pentru infracţiunea subsecventă (totuşi, doctrina şi practica judiciară) consideră în marea majoritate faptul că aceeaşi persoană nu poate comite ambele infracţiuni). Aşadar, având în vedere principiul nesancţionării autofavorizării existent în tradiţia sistemului nostru de drept, în realitate ar fi fost necesară o dispoziţie expresă care să deroge de la această regulă.

În ceea ce priveşte referirile la infracţiunile-predicat, apărătorul recurentului inculpat a precizat că în argumentele procurorului se pot identifica o serie de contradicţii principiale referitoare la succesiunea transferurilor.

Referitor la transferurile S.C. E. către S.C. R. şi S.C. G. S.R.L există o diferenţă de prejudiciu indicat în dosarul nr. x/2015 acesta fiind reţinut a fi comis în legătură cu achiziţiile declarate de S.C. R. în perioada 2010-2011 de la S.C. QQ. S.R.L. şi S.C. RR. S.R.L. fiind indicat în cuantum de 1.672.665 RON şi suma transferată de către S.C: E. către S.C. R. fiind de 1.999.037 RON conform hotărârii instanţei de apel în prezentul dosar.

În primul rând se observă faptul că sumele arătate mai sus confirmă ceea ce a menţionat prin memoriul depus anterior (faptul că nu există un act de spălarea a sumei de bani transferate de la S.C. E. către S.C. R., întrucât, prin ipoteză, suma de bani transferată în acest caz este mai mare decât suma de bani reţinută a fi obţinută cu titlu de prejudiciu).

Pe de altă parte, susţinerea Ministerului Public este inexactă luând în considerare faptul că S.C. E. nu a avut nicio implicare în operaţiunile de achiziţie declarate de către S.C. R. către S.C. QQ.

Trade S.R.L. şi S.C. RR. S.R.L. În acel dosar au fost condamnate pentru evaziune fiscală şi alte persoane care nu au nicio legătură faptică sau juridică cu domnul A., dar care au fost implicate efectiv în administrarea S.C. QQ. S.R.L. şi S.C. RR. S.R.L. Argumentul a rezultat din încheierea din 04.05.2021 a Curţii de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015 care a respins cererea de conexare formulată de inculpatul B.. În dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj, nu doar decizia definitivă, ci şi încheierile se bucură de autoritate de lucru judecat. Aşadar, argumentul principal furnizat de judecătorii care au judecat acel dosar şi care au apreciat că nu există vreo legătură între tranzacţiile S.C. R. şi S.C. QQ. S.R.L. sau S.C. RR. S.R.L., pe de-o parte şi transferurile S.C. E. către S.C. R., pe de altă parte, se bucură de autoritate de lucru judecat în momentul de faţă. Totodată, însăşi reprezentantul Ministerului Public a apreciat la momentul dezbaterii cererii de reunire în dosarul nr. x/2015 faptul că nu există legătură între acel dosar şi prezentul dosar, arătând clar faptul că în dosarul nr. x/2018 este trimis în judecată un inculpat care nu are nicio legătură cu prezenta cauză, precum şi faptul că legătura nu este atât de strânsă încât să se impună (s.n. conexarea).

Aşadar, din perspectiva reunirii celor două dosare, se observă că în ipoteza în care se considera că infracţiunea predicat provine din acel dosar, din perspectiva unei bune înfăptuiri a justiţiei infracţiunea de spălare a banilor trebuia analizată în acel dosar (existând de altfel analizate în respectivul dosar alte acte materiale de spălare a banilor, distincte şi ulterioare de evaziunea fiscală comisă de B., respectiv achiziţia unui imobil din banii având ca "sursă" evaziunea fiscală comisă de intimatul B. prin intermediul firmei S.C. R. fără vreo legătură sau implicare a domnului A. în activitatea acelei firme).

Nu în ultimul rând, din perspectiva bunei înfăptuiri a justiţiei, importanţa conexării celor două dosare (în situaţia în care banii "iliciţi" proveneau din dosarul nr. x/2015) rezultă şi prin raportare la Decizia nr. 23 din 19 septembrie 2017 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care s-a arătat faptul că:"În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare a banilor nu se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor, reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală."

În ceea ce priveşte operaţiunile de livrare fictivă către S.C. T. şi S.C. E. există din nou o contradicţie. Astfel, Ministerul Public sugerează că operaţiunile din dosarul nr. x/2015 ale Curţii de Apel Cluj sunt diferite de cele din prezenta cauză. Apărătorul recurentului inculpat a reiterat că în realitate nu există două "categorii" de transferuri realizate de către S.C.

E. către S.C. R., în realitate în ambele dosare (atât dosarul nr. x/2018, cât şi dosarul nr. x/2015) sun analizate exact aceleaşi transferuri, din aceeaşi perioadă şi cu privire la aceeaşi sumă de bani.

Ministerul Public a făcut totodată următoarea precizare:

"operaţiunile menţionate anterior sunt diferite de cele din prezenta cauză, respectiv de cele de transfer de la S.C. R. către S.C. G. S.R.L. şi au la bază operaţiuni fictive de livrări declarate de S.C. R. către S.C. E., care, conform celor reţinute de instanţa de apel, au o sursă ilicită.".

Ministerul Public, în mod indirect, confirmă raţionamentul în conformitate c care transferurile de la S.C. E. către S.C. R. sunt exact cele reţinute în dosarul nr. x/2015. Evident, aceste operaţiuni sunt cele relevante în ceea ce priveşte acuzaţia faţă de recurent, întrucât în mod clar în rechizitoriu recurentului i s-a reţinut ca act material "transferul sumei de bani din contul S.C. E. către S.C. R."; ori nu este permis ca acuzaţia (actele materiale reţinute în sarcina recurentului) să fie "modificată" prin încălcarea evidentă a art. 371 din C. proc. pen., astfel încât să fie descoperit "un alt act" de spălare a banilor. Nicio instanţă nu a făcut vreo schimbare a stării de fapt reţinută în rechizitoriu, deşi apărarea a cerut explicit clarificarea acestui aspect tocmai pentru a putea dezbate în contradictoriu cu acuzarea acest aspect esenţial.

Pe tot parcursul judecăţii încadrarea juridică a constat în actul de "transfer sau schimb" de la S.C. E. către S.C. R. S.R.L., astfel încât este imposibil ca în acest moment procesual Ministerul Public să menţioneze faptul că încadrarea juridică ar fi de fapt cea vizată de către transferurile de la S.C. R. către S.C. G. S.R.L.

De asemenea, s-a menţionată în rechizitoriu nu există nicio menţiune cu privire la societatea S.C. R. în secţiunea privind încadrarea în drept a faptei recurentului şi s-a arătat ce anume s-a reţinut ca încadrare juridică de către prima instanţă şi instanţa de apel.

Se consideră că Ministerul Public nu poate să schimbe în acest moment procesual întreaga acuzaţie reţinută recurentului. Pe de altă parte, dacă relevant ar fi în opinia Ministerului Public doar transferul de la S.C. R. S.R.L către S.C. G. S.R.L. nu se înţelege de ce pe tot parcursul procesului penal (deci inclusiv în momentul redactării rechizitoriului) s-a avut în vedere societatea S.C. E. Dacă această din urmă societate nu ar fi fost avută în vedere în prezentul dosar, nu se înţelege de ce tranzacţiile pe filiera S.C. R. - S.C. G. S.R.L. nu au fost analizate în dosarul nr. x/2015 (acolo unde, aşa cum s-a arătat supra, există analizate alte acte materiale de spălare a banilor, distincte şi ulterioare de evaziune fiscală reţinută în sarcina intimatului B.).

Oricum aşa cum a anticipat mai sus, recurentul a solicitat în mod expres în faţa Curţii de Apel Cluj informarea cu privire la modalităţile de comitere reţinute în sarcina sa, cerere respinsă raportat la cuprinsul rechizitoriului (secţiunile în fapt şi în drept), la considerentele încheierii penale nr. 210/24.10.2018 a Curţii de

Apel Cluj din dosarul penale nr. x/2018, ar şi ale sentinţei penale nr. 200/27.10.2020 a Tribunalului Maramureş. Aşa cum a arătat mai sus, atât cuprinsul rechizitoriului, cât şi considerentele din celelalte documente vorbesc despre actul de transfer sau schimbare de la S.C. E. către S.C. R. ca act de executare reţinut în sarcina recurentului.

Pe de altă parte, se observă că în situaţia transferurilor pe care le va analiza mai jos, actul de spălare a banilor a fost reţinut ca fiind transferul de bani din contul S.C. D. S.R.L. direct către S.C. F., fără a implica de fapt trei societăţi în circuitul financiar. Astfel, nu se înţelege de ce în situaţia tranzacţiilor analizate în prezenta secţiune s-a dorit introducerea a trei societăţi, când, de fapt, conform celor susţinute de către reprezentantul Ministerului Public, actul de executare ar consta în ultimele transferuri (cu privire la o societate la care nu există nicio menţiune la încadrarea în drept din actul de sesizare al instanţei).

Nu în ultimul rând, în situaţia analizată în paragraful anterior şi sugerată de către Ministerul Public pentru prima dată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu se mai înţelege în final câte acte de executare se reţin în sarcina recurentului şi dacă, în conformitate cu opinia Ministerului Public, există o pluralitate de acte de executare (cu privire la transferurile succesive de la S.C. E. către S.C. R. şi apoi către S.C. G. S.R.L.) sau un singur act material.

Referitor la transferurile S.C. D. S.R.L. către S.C. F.

Din perspectiva acestor transferuri, s-a observat că Ministerul Public se referă la faptul că infracţiunea predicat ar fi cea reprezentată de evaziunea fiscală comisă de către recurent în perioada 2009-2013 şi analizată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Satu-Mare.

În primul rând, în mod evident majoritatea operaţiunilor analizate în respectivul dosar sunt ulterioare acţiunii de "spălare a banilor" descrise în rechizitoriul din prezentul dosar (reţinută de către instanţa de apel ca fiind comisă în anul 2011).

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte infracţiunile din dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Satu-Mare, trebuie observat că în momentul de faţă în respectivul dosar există întocmit un raport de expertiză în care se menţionează expres faptul că, în conformitate cu opinia expertului judiciar, acţiunile recurentului nu au produs niciun prejudiciu bugetului de stat. S-a făcut referire la fila x din raportul de expertiză contabilă judiciară.

Pe de altă parte, referitor la afirmaţia în conformitate cu care fluxul de numerar reprezintă un aspect distinct faţă de înscrisurile care au fost stornate de martor, arătând că stornarea presupune şi o reîntoarcere a "fluxului" de numerar în conturile S.C. D. S.R.L.

În acelaşi timp s-a reiterat faptul că acţiunea reţinută în sarcina recurentului poate fi valorificată cel mult ca o tentativă nepedepsibilă la infracţiunea de evaziune fiscală, deci un motiv întemeiat de admiterea recursului în casaţie în prezenta cauză. În acest sens, în mod explicit s-a arătat în cuprinsul rechizitoriului faptul că activitatea recurentului A. şi a intimatului B. a fost întreruptă de activitatea organelor de urmărire penală, fila x şi fila x din rechizitoriu.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte susţinerea reprezentantului Ministerului Public în conformitate cu care recurentul controla în fapt aceste societăţi, această susţinere este contrazisă de cele arătate în rechizitoriul parchetului.

Recurentul inculpat prin apărător ales a menţionat că având în vedere toate aspectele arătate a reiterat solicitarea de admitere a recursului în casaţie declarat de recurentul A. şi de a dispune achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza numai prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în condiţiile încheierii de admitere în principiu a recursului în casaţie din data de 15 septembrie 2022, Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de inculpat, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prealabil analizei recursului în casaţie declarat de inculpat se impun a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.

Înalta Curte, verificând considerentele deciziei pronunţate în apel, care de altfel au fost expuse în extenso în prezenta hotărâre, a constatat că instanţa de control judiciar a analizat criticile apărătorului inculpatului A. invocate în apel şi care au fost reiterate ca motive în recursul în casaţie declarat, respectiv cele cu privire la dreptul de informare al inculpatului, la acuzaţia adusă şi care au fost respinse motivat (filele x decizia instanţei de apel).

De asemenea, referitor la lipsa condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, respectiv neindicarea efectivă a infracţiunii predicat, instanţa de control judiciar a înlăturat motivele apărării, argumentând că infracţiunea de spălare a banilor poate subzista în condiţiile în care nu a intervenit condamnarea prealabilă a autorilor infracţiunii predicat, obligativitatea verificării probatoriului, fiind suficient să fie demonstrate cu certitudine un minim de elemente din care să reiasă că banii provin din săvârşirea de infracţiuni şi că inculpaţii au cunoscut acest fapt.

Totodată, instanţa de apel a evidenţiat că elementul material al infracţiunii de spălare de bani conţine două modalităţi alternative şi anume schimbarea sau transferul bunurilor, explicând semnificaţia juridică a transferului de bunuri, reţinând ca şi prima instanţă că inculpaţii au transferat diferite sume de bani, în mod repetat, din conturile societăţilor pe care le administrau în drept şi în fapt

(S.C. D. S.R.L., S.C. E., S.C. R. SRL) în contul altor societăţi comerciale (SC F. şi S.C. G. SRL), fără ca aceste operaţiuni să aibă la bază realizarea vreunor servicii sau livrarea unor bunuri - nicio activitate economică, sumele de bani fiind retrase de B. din conturile acestor din urmă societăţi pentru a le restitui inculpatului EE. care alimenta conturile, operaţiuni care se suprapun noţiunii de transfer de bunuri detaliată mai sus, legea necondiţionând existenţa elementului material al infracţiunii de identitatea diferită a persoanelor care au efectuat transferul care a declanşat operaţiunea de albire şi beneficiarul final şi chiar dacă Directiva 2018/1673 nu a fost transpusă conform în legislaţia română, aceasta însă nu echivalează cu imposibilitatea reţinerii în sarcina inculpaţilor, atât a infracţiunii de spălare a banilor, cât şi a infracţiunii predicat.

Instanţa de control judiciar a făcut o analiză a prevederilor acestei directive la cadrul juridic intern, iar în ceea ce priveşte inexistenţa unei dispoziţii legale privind posibilitatea ca subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor să fie şi subiectul activ al infracţiunii predicat, a arătat că art. 29 din Legea nr. 656/2002 republicată cu modificările ulterioare, nu cuprinde dispoziţii prin care să se stabilească o incompatibilitate între aceste calităţi şi în consecinţă, o persoană poate avea calitatea de subiect activ al ambelor infracţiuni, fiind făcute referiri la Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005 ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, art. 9 §2 lit. b), precum şi la conţinutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 republicată cu modificările ulterioare, care defineşte infracţiunea de spălare a banilor că se referă la cunoaşterea provenienţei bunurilor - cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni - condiţie îndeplinită în ipoteza în care o persoană are, atât calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor, cât şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, reţinând că în măsura în care legiuitorul a prevăzut explicit numai condiţia cunoaşterii provenienţei bunurilor şi nu a reglementat o incompatibilitate între calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, nu există un temei legal care să permită excluderea persoanei care are calitatea de subiect activ al infracţiunii predicat din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată cu modificările ulterioare,aşa încât nu este necesar ca subiectul activ (când nu este el însuşi autorul faptei principale) să cunoască cu exactitate natura, circumstanţele temporale, locul şi calificarea în drept a infracţiunii din care provine bunul supus spălării şi nici identitatea autorilor sau participanţilor la aceasta ori dacă răspund penal sau nu pentru infracţiunea comisă, fiind suficient ca, în momentul operaţiunii de spălare a fondurilor ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile) să aibă reprezentarea că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

De asemenea, instanţa de apel a făcut referiri la scopul transferului de bunuri cu indicarea jurisprudenţei CJUE şi naţională, la infracţiunea de spălare de bani ca infracţiune autonomă (filele x din decizia instanţei de apel).

Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a făcut o aplicare concretă a argumentelor expuse cu privire la condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor, respectiv situaţia premisă, subiectul activ, modalitatea concretă de realizare a elementului material, transferul în sensul descrierii efective a actelor materiale, delimitate efectiv, cu indicarea perioadei activităţii infracţionale pe cele două lanţuri de spălare a banilor, scopul transferurilor, cu referiri ample şi la dosarul penal nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, confirmat prin sentinţa penală nr. 203/2020 al Tribunalului Maramureş definitivă prin decizia penală nr. 182/2022 a Curţii de Apel Cluj, la dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la provenienţa ilicită a sumelor de bani virate de S.C. E. în contul deschis la PP. al S.C. R. (administrată de inculpatul B.) care au fost redirecţionate către conturile deschise la V. şi la XX. ale S.C. G. S.R.L., de unde au fost ridicate de către inculpatul B. şi remise inculpatului A. (personal sau prin intermediari), parcurgând astfel în totalitate circuitul de albire, precum şi la celelalte aspecte care au fost expuse şi menţionate în decizia instanţei de apel,.

Înalta Curte reaminteşte că pe calea recursului în casaţie, cale extraordinară de atac nu pot fi invocate critici cu privire la reanalizarea mijloacelor de probă administrate şi nici schimbarea încadrării juridice, acestea putând avea loc numai în calea de atac ordinară a apelului.

În contextul cauzei, Înalta Curte consideră că motivele invocate de recurentul inculpat A. prin apărător ales cu privire la condiţiile de tipicitate obiective referitoare la situaţia premisă, subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, la transferurile sumelor de bani, la cunoaşterea provenienţei ilicite a banilor, cu referirile la jurisprudenţa indicată, inclusiv cele legate de calitatea de martor a inculpatului A. în cealaltă cauză indicată şi la soluţia de clasare, precum şi la consideraţiile privind infracţiunea de evaziune fiscală şi imposibilitatea reţinerii în sarcina recurentului a infracţiunii de spălare a banilor, la extinderea acuzaţiei şi neclarificarea acuzaţiei, susţinute oral şi completate în scris în memoriul depus, precum şi răspunsul scris la concluziile reprezentantului Ministerului Public, nu pot fi avute în vedere pentru că, pe de-o parte tind, la o reanaliză a materialului probator administrat, având drept consecinţă modificarea situaţiei de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, ar conduce şi la o schimbare de încadrare juridică, ceea ce excedează naturii şi specificului căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Înalta Curte constată că din verificarea deciziei instanţei de apel există o deplină concordanţă între baza factuală stabilită cu caracter definitiv şi condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor comisă de inculpatul A., respectiv situaţie premisă, subiect activ, modalitatea de săvârşire, scop, în condiţiile amplelor argumente arătate în considerentele deciziei instanţei de apel expuse în detaliu, aşa încât toate criticile invocate de apărătorul recurentului inculpat sunt nefondate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 602/A/2022 din data de 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 602/A/2022 din data de 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2022.