Admissibility of review for newly discovered evidence requiring a judgment evoking the merits

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei A.S.F. nr. 493/10.04.2017, exonerarea de plata amenzii în cuantum de 20.000 RON, înlăturarea sancţiunii contravenţionale complementare constând în retragerea aprobării acordate de A.S.F. pentru exercitarea funcţiei de director general al B. S.A.; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5151 din data de 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; a anulat Decizia ASF nr. 493/10.04.2017; a exonerat reclamantul de plata amenzii în cuantum de 20.000 RON şi a înlăturat/anulat sancţiunea contravenţională complementară, constând în retragerea aprobării acordate reclamantului de către ASF, pentru exercitarea funcţiei de director general al B. S.A.; a luat act că reclamantul, prin avocat, a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 5151 din 21 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 6109/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei nr. 5151 din 21 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

În esenţă, instanţa de recurs a apreciat că susţinerile şi criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate, având în vedere că atât timp cât prin Decizia ASF nr. 1019/26.07.2017 s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a B. S.A. şi revocarea Deciziei nr. 901/18.04.2016 şi se infirmă aspectele reţinute în decizia de sancţionare nr. 493/10.04.2017, în mod corect a apreciat prima instanţă că faptele contravenţionale reţinute în sarcina intimatului-reclamant nu îşi mai găsesc fundamentul, fiind inacceptabil ca printr-o decizie administrativă să se reţină că s-au săvârşit anumite fapte contravenţionale la o anumită dată, iar prin altă decizie să se constate, pentru aceeaşi perioadă şi cu privire la aceleaşi persoane, o situaţie de fapt contrară, toate acestea conturând un abuz de drept care se impune a fi sancţionat prin anularea actului vătămător.

5. Cererea de revizuire formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 6109/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, a formulat cerere de revizuire recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei pronunţate în recurs.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta susţine că motivul sancţionării intimatului A. prin Decizia A.S.F. nr. 493/10.04.2017 a fost acela că, în calitate de director general al B. S.A., nu a asigurat respectarea prevederilor legale în vigoare pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse în sarcina societăţii de asigurări prin Decizia A.S.F. nr. 901/18.04.2016., în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 237/2015.

Susţine că, din informaţii ce nu erau cunoscute la data pronunţării deciziei nr. 6109/18.11.2020 şi care nu au putut fi aduse a cunoştinţa instanţei de recurs, a rezultat că disponibilităţile băneşti avute în vedere la constatarea restabilirii fondurilor proprii ale societăţii, în cuantum de 50 milioane de euro, vărsate în contul societăţii de asigurări în baza contractului de împrumut încheiat cu Societatea C. S.R.L., nu existau în contul indicat de societate, B. neavând relaţii contractuale cu instituţia bancară la care aceasta a susţinut că era deschis contul în care fusese transferată suma respectivă.

Astfel, B. S.A. a raportat, începând cu 2017, la A.S.F. active lichide constând în disponibilităţi; valoarea raportată la data de 31.12.2020 era în cuantum de 365.205.000 RON, iar la data de 31.03.2021 era în cuantum de 615.637.500 RON.

Precizează că în anul 2021, B. S.A. a susţinut că a contractat un nou împrumut în valoare de 50 milioane euro, contract care nu a fost pus la dispoziţia autorităţii, iar în urma demersurilor efectuate de către A.S.F. a rezultat că în evidenţele societăţii bancare nu a fost identificat contul cu numărul indicat de societate, cont care apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus la dispoziţia A.S.F. Mai mult, din aceleaşi evidenţe a reieşit că între această societate bancară şi B. S.A. nu există relaţii contractuale.

Arată că a obţinut aceste informaţii în baza acordurilor de cooperare privind schimbul de informaţii cu supraveghetorii sau autorităţile şi organismele din statele terţe, respectiv în aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 237/2015, în baza Memorandumului de înţelegere multilateral al Asociaţiei Internaţionale a Supraveghetorilor în Asigurări (MMoU IAIS), A.S.F. a solicitat asistenţă internaţională în vederea confirmării existenţei contului şi cuantumului soldului acestuia, cont deschis la societatea bancară pe numele B. S.A. şi comunicat la A.S.F. Astfel, prin scrisoarea transmisă în data de 20.04.2021, înregistrată la A.S.F. cu nr. RG 13639/28.04.2021 şi nr. VPA 3246/28.04.2021, supraveghetorul din ţara de origine a comunicat A.S.F. că în evidenţele societăţii bancare nu a fost identificat contul menţionat în documentele prezentate de asigurător, cont care apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus la dispoziţia A.S.F. şi că între societatea bancară şi B. S.A. nu există relaţii contractuale.

Menţionează că societatea D. S.R.L., auditorul statutar al situaţiilor financiare ale B. S.A., şi-a retras rapoartele de audit aferente anului 2020 şi a informat A.S.F. că a demarat o serie de verificări suplimentare, inclusiv contactarea prin mijloace diferite a instituţiei bancare menţionte în extrasele de cont. Astfel, la data de 8 iunie 2021, auditorul a primit un răspuns din partea E., prin care menţionează că societatea nu deţine conturi deschise la această instituţie bancară.

Ulterior, în data de 19.05.2021, conducerea societăţii a transmis prin email, înregistrat la A.S.F. sub nr. x/19.05.2021, un mesaj însoţit de documente care atestă transferul fondurilor în sumă de 125 milioane euro din E. în contul nr. 12118, deschis pe numele B. la banca F. S.A..

Revizuenta susţine că în considerarea tuturor aspectelor menţionate, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea formând obiectul dosarului nr. x/2021

Având în vedere descoperirea, ulterior pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Deciziei nr. 6109/18.11.2020, a unor informaţii şi documente care fac dovada inexistenţei în fapt a disponibilităţilor băneşti avute în vedere de către instanţa de recurs pentru constatarea restabilirii fondurilor proprii ale societăţii şi a lipsei contravenţiei pentru care fusese sancţionat reclamantul, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicită admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei atacate.

5. Apărările intimatului

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată în raport cu înscrisul nou invocat, respectiv adresa G. nr. x din 20.04.2021, înregistrată la ASF sub nr. x/28.04.2021, recomunicată la data de 01.07.2021, apreciind că cererea de revizuire trebuia depusă cel mai târziu la data de 28.05.2021.

Pe fondul cererii de revizuire, solicită respingerea acesteia, ca nefondată, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că înscrisurile invocate sunt ulterioare pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită, iar pe de altă parte, acestea nu sunt apte să conducă la pronunţarea unei alte soluţii, dacă ar fi fost cunoscute de către instanţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:[…] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor."

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii, pentru motivele enumerate la pct. 1 - 11, hotărârile pronunţate asupra fondului sau dacă evocă fondul. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, însă doar pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3 (dar numai în ipoteza judecătorului), pct. 4 şi pct. 7-10 ale art. 509 alin. (1) C. proc. civ. (respectiv pct. 7 - 11, conform modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018).

Astfel, Înalta Curte constată că se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel, o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, hotărâre prin care este evocat fondul litigiului.

Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

O hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul şi atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reţinere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunţarea soluţiei.

Prin urmare, nu pot forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 5 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul.

Or, Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul cererii de revizuire îl constituie decizia nr. 6109/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei nr. 5151 din 21 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, hotărârea a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, nefiind pronunţată după casarea cu reţinere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs şi care să fi fost determinante în pronunţarea soluţiei, astfel că cerinţele art. 509 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite din această perspectivă.

În accepţiunea doctrinară şi cea jurisprudenţială, ce au fost conturate în interpretarea noţiunii de "hotărâre care evocă fondul", s-a stabilit că o astfel de cerinţă este îndeplinită de acele hotărâri pronunţate în recurs în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reţinere.

În cauză, însă, fiind pronunţată o hotărâre de respingere a recursului ca nefondat, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanţă, care să determine o altă soluţie, ci doar a fost confirmată hotărârea pronunţată în etapa judecăţii în fond, aspect care nu poate conduce la încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţi cererii de revizuire, invocată de către intimatul A. prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea acesteia, în condiţiile în care cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât revizuenta nu avea deschisă calea revizuirii împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 6109/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 6109/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2022.