Failure to pay judicial tax on appeal in revision of civil decision for non-timbrature
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) annulled the appellant company's appeal as untimely filed without payment of the judicial tax, leaving the Court of Appeal's decision of October 14, 2021, which had declared the applicant's petition for revision perempted, in force. The dispute concerned a request for revision of a prior civil decision in a fiscal and administrative controversy against regional and county public finance authorities, where the appellant failed to substantiate the payment of the mandatory 100 RON judicial fee despite formal notices of the obligation and the denial of a request for tax exemption. Relying on Articles 197 and 486(2) & (3) of the Civil Procedure Code, in conjunction with Article 24(2) of O.U.G. No. 80/2013, the court held that the failure to prove payment of the due tax resulted in the nullity of the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 197 C. proc. civ, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Failure to pay judicial tax on appeal in revision of civil decision for non-timbrature: De asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, revizuenta S.C. A. S.A. Galaţi a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1001/22.10.2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015.
Prin încheierea de şedinţă din 20.01.2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la judecarea cauzei şi niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea în lipsă.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin decizia nr. 878/2021 din 14 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuienta S.C. A. S.A. Galaţi împotriva deciziei nr. 1001/22.10.2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2015.
3. Cererea de recurs
Împotriva deciziei nr. 878/2021 din 14 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs revizuenta S.C. A. S.A. Galaţi.
4. Apărările formulate
Deşi au fost legal citate, intimatele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi nu au formulat întâmpinări.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate excepţia de netimbrare a recursului, potrivit art. 248 C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 197 C. proc. civ.:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
În cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:
"(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."
Prin adresa din cadrul procedurii prealabile, comunicată recurentei-reclamante la data de 07.01.2022, conform procesului-verbal de înmânare de la fila x verso din dosarul de recurs şi prin citaţia emisă pentru termenul din 20.10.2022, comunicată recurentei-reclamante la data de 07.03.2022, conform procesului-verbal de înmânare de la fila x verso din dosarul de recurs, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 878/2021 din 14.10.2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, la data de 01.04.2022 recurentei-reclamante i s-a comunicat încheierea din 17.03.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins cererea recurentei-reclamantei de reexaminare a încheierii din 03.02.2022 privind acordarea de facilităţi de la plata taxei judiciare de timbru.
Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2022, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanţă.
Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiaşi text de lege, sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de S.C. A. S.A. Galaţi împotriva deciziei nr. 878/2021 din 14 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de S.C. A. S.A. Galaţi împotriva deciziei nr. 878/2021 din 14 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2022.