Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2378/2022 AI generated

Completion of judgment refused where non-ruling on unconstitutionality plea was consequence of admissibility bar, not omission

Case Number Decizia nr. 2378/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the petitioner's request to complete the judgment, upholding the prior decision and leaving the original ruling in force. The dispute concerned a motion for completion under Article 2812 of the Code of Civil Procedure, where the petitioner argued that the court had failed to rule on a plea of unconstitutionality regarding Article 322(1) of the Code of Civil Procedure, which had been raised during a prior unsuccessful revision request. The court determined that no omission occurred because the unconstitutionality challenge was raised in connection with the admissibility conditions of the revision, making it subsequent to the prior ruling; since the revision was declared inadmissible due to the lack of contradictory judicial decisions (relying instead on a prosecutor's ordinance), the court’s refusal to examine the constitutional plea was a procedural prioritization rather than a failure to address a request. Consequently, the court held that the issue was not susceptible to the completion procedure, which applies only to omissions within the scope of the court's jurisdiction and the principle of disposability, not to re-evaluations of legal aspects already decided.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 alin. (1) din C. proc. civ, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 2812 C. proc. civ, art. 261 C. proc. civ, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Completion of judgment refused where non-ruling on unconstitutionality plea was consequence of admissibility bar, not omission: Prin intermediul procedurii cuprinse în art. 2812 C. proc. civ. 1865 se poate completa dispozitivul hotărârii judecătoreşti care, potrivit art. 261 C. proc. civ. 1865, trebuie să cuprindă soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii, urmărindu-se, astfel, remedierea unei omisiuni a instanţei constând în inexistenţa unui răspuns complet la toate cererile părţilor cu care este sesizată, expresie a consacrării dreptului de acces la justiţie.

Keywords

AI generated
revision of a judgment lack of jurisdiction article of civil procedure objection of unconstitutionality constitutional revision grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 1476/2021 din 15 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011.

În considerentele deciziei s-a reţinut că sesizarea de neconstituţionalitate a art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, privind condiţia pe care hotărârea supusă revizuirii trebuie să o îndeplinească, în legătură cu "evocarea fondului", este subsecventă în analiza asupra admisibilităţii căii extraordinare de atac, care nu poate privi decât hotărâri judecătoreşti învestite cu autoritate de lucru judecat, nemaifiind cazul soluţionării acesteia.

Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2021, petentul A. a solicitat completarea deciziei nr. 1476/2021 din 15 iunie 2021, în sensul pronunţării asupra cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865.

În esenţă, petentul a susţinut încălcarea ordinii de soluţionare a excepţiilor, întrucât instanţa nu a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, s-a încuviinţat cererea de amânare formulată de petent şi s-a acordat termen la 8 martie 2022, când instanţa a suspendat judecata cererii în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată la 7 septembrie 2022, petentul a solicitat repunerea pe rol a cauzei, fiind acordat termen de judecată la 15.11.2022.

Analizând cererea de completare a hotărârii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prin intermediul procedurii cuprinse în art. 2812 C. proc. civ. 1865 se poate completa dispozitivul hotărârii judecătoreşti care, potrivit art. 261 C. proc. civ. 1865, trebuie să cuprindă soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii, urmărindu-se, astfel, remedierea unei omisiuni a instanţei constând în inexistenţa unui răspuns complet la toate cererile părţilor cu care este sesizată, expresie a consacrării dreptului de acces la justiţie.

Autorul cererii de completare, pe calea procedurii prevăzute de art. 2812 C. proc. civ. 1865, urmăreşte să corecteze pretinsa omisiune a instanţei de a soluţiona cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ce a fost formulată în cadrul revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 1865 şi anume "privind art. 322 nr. 5 şi nr. 7, privind elementul de evocare a fondului".

Înalta Curte reţine că procedura de control al conformităţii normei legale cu normele constituţionale, la iniţiativa părţii din proces, ale cărei drepturi şi interese pot fi afectate prin aplicarea unei norme neconstituţionale la soluţionarea cauzei, este supusă unui control prealabil al instanţei asupra condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În cauză, se observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de revizuent în legătură cu condiţiile pe care hotărârea judecătorească - obiect al revizuirii trebuie să le îndeplinească, potrivit art. 322 C. proc. civ. 1865, iar prin considerentele hotărârii pronunţate Înalta Curte a precizat motivele pentru care nu a soluţionat şi cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Înalta Curte a reţinut inadmisibilitatea revizuirii deduse judecăţii, constatând absenţa premisei legale obligatorii pentru soluţionarea căii extraordinare de atac întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 1865, respectiv invocarea unor hotărâri judecătoreşti potrivnice, revizuentul întemeindu-se pe autoritatea de lucru judecat a unei ordonanţe a parchetului.

Astfel cum rezultă din considerentele deciziei a cărei completare se solicită, admiterea excepţiei de inadmisibilitate dirimante a făcut inutilă cercetarea altor condiţii legale pe care trebuie să le îndeplinească hotărârea judecătorească ce constituie obiectul căii extraordinare de atac şi, în mod logic, şi a mijloacelor de apărare invocate de revizuent, inclusiv în forma unei chestiuni prejudiciale de competenţa Curţii Constituţionale, privind condiţiile subsecvente de admisibilitate a revizuirii.

În acest sens, dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. 1865 prevăd că instanţa se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură, iar în cazul în care sunt invocate mai multe excepţii, instanţa este cea care determină ordinea de soluţionare a acestora, în funcţie de efectele produse.

Rezultă, deci, că nesoluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost urmarea modului de stabilire a ordinii de prioritate a cererilor şi mijloacelor de apărare cu care a fost învestită instanţa în vederea soluţionării, astfel încât, nefiind cazul unei omisiuni, nu este susceptibilă de procedura completării.

Înalta Curte subliniază că procedura prevăzută de art. 2812 C. proc. civ. 1865, în scopul finalizării judecăţii, are în vedere exclusiv ipoteza nesocotirii limitelor învestirii şi a principiului disponibilităţii. Prin urmare, nu pot fi asimilate şi intra sub incidenţa acestei proceduri şi o reevaluare asupra obiectului învestirii, sau a altor aspecte de legalitate, motiv pentru care vor fi înlăturate susţinerile referitoare la incidenţa prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, la autoritatea de lucru judecat a încheierilor ce privesc soluţiile de clasare a plângerilor penale ori privind completul de judecată care a soluţionat revizuirea, neputând fi reîncepută judecata asupra aspectelor tranşate prin hotărârea deja pronunţată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea formulată de petentul A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1476/2021 din 15 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de petentul A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1476/2021 din 15 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.