Inadmissibility of appeal in social security disputes due to statutory finality of appellate judgments

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Analizând actele dosarului şi decizia atacată, reţine următoarele:

Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 71/AS din 18 ianuarie 2022, a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de reclamanta A..

În motivare, s-a arătat că, deşi reclamanta a invocat, în mod formal şi necircumstanţiat, incidenţa dispoziţiilor prevăzute în art. 503 C. proc. civ., prin care sunt instituite cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de lege, cu referire la art. 175 din acelaşi act normativ, referitor la regimul juridic al nulităţii condiţionate de vătămare, criticile formulate nu se încadrează în vreunul dintre cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de lege, prin acestea nefiind afirmată nici săvârşirea de către instanţa de apel a unor eventuale erori materiale cu privire la aspectele formale ale judecăţii, ci pretinse erori de judecată, a căror corectare se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac de reformare prevăzute de lege, iar nu prin deturnarea finalităţii căilor de atac de retractare, astfel cum se tinde a se proceda în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A..

Examinând recursul în raport cu excepţia inadmisibilităţii, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În speţă, Curtea de apel, legal învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare într-un litigiu în materia asigurărilor sociale, a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia:

"Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen, sunt definitive" şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia:

"Sunt hotărâri definitive: [...] orice alte hotărâri care nu mai pot fi atacate cu recurs".

Interpretarea acestor dispoziţii legale relevă faptul că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele vizând asigurările sociale.

În speţă, litigiul a fost pornit pe rolul Curţii de Apel Constanţa la 7 septembrie 2021, iar decizia recurată a fost pronunţată la 18 ianuarie 2022. Aşadar, faţă de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aşa cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, decizia recurată este una definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs, natura litigiului fiind stabilită definitiv prin decizia nr. 738/2021 a Curţii de apel Constanţa, secţia I civilă, unde s-a reţinut că, faţă de obiectul acţiunii, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 263/2010.

Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor iar, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac, Înalta Curte reamintind şi dispoziţiile art. 10 - "Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului" din C. proc. civ., conform cărora "(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca inadmisibil, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 71/AS din 18 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.