State forestry claim for wood mass value after retrocession annulment: appellate court's failure to join buyers and order expert evidence violated active truth-seeking duty

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 13 martie 2019 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă sub nr. x/2019, reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D., a solicitat obligarea acestora în solidar la restituirea valorică a proprietăţii publice prin plata contravalorii masei lemnoase extrase în sumă de 2.029.601,49 RON.

Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 72 din 10 iunie 2019, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Soluţia a fost reformată de Curtea de apel Craiova, secţia a II-a civilă, care, prin decizia nr. 887/2019 de la 26 noiembrie 2019, a respins excepţia netimbrării, a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1023 din 16 iunie 2020, a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenţii -pârâţi C., B. şi A..

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă sub nr. x/2020, care, prin sentinţa nr. 23 din 12 martie 2021, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj, iar prin sentinţa nr. 66 din 7 iunie 2021 a admis cererea pârâţilor C., B. şi A. şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei nr. 23 din 12 martie 2021, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 18.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 675/2021 din 3 noiembrie 2021, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj şi pârâţii C., B. şi A. împotriva sentinţelor nr. 23 din 12 martie 2021 şi nr. 66 din 7 iunie 2021.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj, în susţinerea căruia a invocat critici de nelegalitate circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel nu a verificat legalitatea compunerii completului potrivit obligaţiilor dispuse de art. 476 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă nefiind alcătuită conform dispoziţiilor legale, de vreme ce judecătorul mai soluţionase cauza în primul ciclu procesual (menţionând, în motivarea primei sentinţe, şi aspecte de fond), încălcându-se în acest fel art. 41 alin. (1) C. proc. civ. privind incompatibilitatea absolută, aspecte ce impun rejudecarea fondului cauzei de o instanţă legal alcătuită.

Totodată, prin hotărârea dată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii potrivit art. 174 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., anume art. 5 alin. (3) şi art. 22 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susţinere, s-a învederat faptul că neindicarea tuturor temeiurilor de drept sau indicarea chiar eronată a unor temeiuri în cadrul unei acţiuni în instanţă nu înseamnă că instanţa este limitată la analiza acestora, întrucât dispoziţiile legale anterior menţionate impun obligaţia instanţei de a stabili în mod corect cadrul procesual; ca atare, motivarea instanţei de apel încalcă prevederile menţionate, nefiind vorba despre schimbarea cadrului procesual în apel, aşa cum eronat a reţinut instanţa de apel.

Astfel, în mod cu totul nereal a indicat instanţa de apel că doar prin concluziile orale formulate în cadrul dezbaterilor din apel s-a indicat un alt temei juridic al cererii, respectiv prevederile art. 554-555 C. civ. şi cele ale art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997, de vreme ce prin cererile de apel formulate în ambele cicluri procesuale s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997; astfel, atât în rejudecare, cât şi în apel, instanţa era ţinută să analizeze starea de fapt, nefiind necesar a se dovedi că pârâţii au exploatat masa lemnoasă, ci doar că au vândut terenul pentru care s-au anulat actele funciare, aspecte de fapt ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, urmând a se dovedi doar contravaloarea pretenţiilor solicitate, impunându-se efectuarea unei expertize silvice pentru dovedirea acestora.

Solicitarea privind introducerea unor părţi în proces, anume a cumpărătorilor terenului (formulată în faţa instanţei de fond în rejudecare), a survenit ca urmare a indicării de către pârâţi a faptului că nu ei au exploatat masa lemnoasă; or, instanţa nu a dat dovadă de rol activ pentru aflarea adevărului, deoarece nu a dat eficienţă principiului prevăzut de art. 22 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care art. 78 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, arată că iniţiativa şi utilitatea introducerii forţate a terţului în proces aparţine numai instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, în raport cu prevederile art. 476-477 C. proc. civ. şi cu decizia nr. 9/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; totodată, motivarea instanţei de apel în sensul că s-ar fi indicat ca temei de drept art. 807 C. civ. este o motivaţie străină de natura cauzei, întrucât acest lucru nu s-a întâmplat. Instanţa de fond a soluţionat cauza în al doilea ciclu procesual invocând motive doar în favoarea pârâţilor, fără a arăta care sunt motivele de drept şi de fapt prin care a înlăturat susţinerile reclamantei, încălcând în acest fel dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ.

Referitor la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., plecând de la prevederile art. 549 C. civ.:

"productele sunt produsele obţinute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanţei acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră şi altele asemenea", ale art. 550 alin. (1) C. civ.:

"fructele şi productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel" şi ale art. III alin. (24) din Legea 169/1997 potrivit cărora "în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren", urmare a anulării actelor funciare de retrocedare, terenul revine de drept în proprietatea statului deţinător la momentul punerii în posesie şi, drept consecinţă, fructele si productele se cuvin statului prin administratorul suprafeţei în cauză prin care se virează la bugetul de stat veniturile obţinute de pe proprietatea statului.

Or, instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 1.695 C. civ., care prevăd că "vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător împotriva evicţiunii care l-ar împiedica total sau parţial în stăpânirea netulburată a bunului vândut" şi nici de dispoziţiile art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997, răspunzători pentru apariţia pagubei în dauna statului fiind pârâţii, în calitate de vânzători ai terenului, acest aspect şi reaua-credinţă a pârâţilor rezultând din contractele de vânzare cumpărare a terenului, deoarece ştiau de faptul că au fost acţionaţi în instanţă pentru anularea retrocedării făcute fără drept procedând implicit la evingerea cumpărătorilor.

Instanţa de fond a respins în mod eronat cererea de introducere în cauză a cumpărătorilor terenului, în condiţiţiile în care nu există nicio prevedere ca, în rejudecare, să nu poată fi introduşi în judecată şi alte persoane alături de pârâţi, persoane care sunt acuzate de pârâţi că ar fi încasat preţul masei lemnoase, precum şi cererea privind efectuarea unei expertize silvice, probă concludentă şi utilă, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ.., prin care se urmărea dovedirea pretenţiilor solicitate, instanţa de fond nefăcând niciun fel de cercetare judecătorească pentru aflarea adevărului şi încălcând, astfel, dreptul la un proces echitabil prin nesocotirea dispoziţiilor art. 549 şi 550 C. civ. şi ale art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997.

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta s-a apărat la rândul ei faţă de susţinerile din întâmpinare, reluând aspectele expuse prin cererea de recurs.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Referitor la primul motiv de casare, se reţine că, potrivit art. 111 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cauzele trimise spre rejudecare se repartizează completului iniţial învestit, dispoziţiile art. 110 aplicându-se în mod corespunzător în situaţia existenţei unui caz de incompatibilitate.

De menţionat, totodată, că prin încheierea de şedinţă nr. 26 din 15 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins cererea de abţinere formulată de judecător E., cu motivarea că, atât timp cât prin sentinţa civilă nr. 72 din 10 iunie 2018, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar instanţa de control judiciar a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru greşita soluţionare a cauzei pe excepţie, este evident că, în cauză, nu este vorba de un caz de incompatibilitate absolută, aşa cum este acesta reglementat de art. 41 alin. (1) C. proc. civ., întrucât judecătorul cauzei nu a pronunţat [...] "o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza".

Examenul sentinţei nr. 72 din 10 iunie 2019 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă permite instanţei de recurs să observe că, în motivare, nu se regăsesc aspecte de fond, cum în mod eronat pretinde recurenta, prima instanţă, după expunerea situaţiei premise care a generat prezentul litigiu, limitându-se la a arăta că:

"reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei identităţi între pârâţi şi persoanele care s-ar putea pretinde că ar fi obligate în raportul juridic dedus judecăţii" .

Ca atare, constatând că respectivul judecător a dezlegat, în primul ciclu procesual, doar chestiunea legată de calitatea procesuală pasivă a pârâţilor, hotărârea primei instanţe în rejudecare nu este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ., acelaşi judecător fiind chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate anterior, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În analiza motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., verificând dezlegările date prin decizia recurată, se constată că prin sentinţa civilă nr. 1140/2018 din 23 februarie 2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia nr. 1214 din 1 octombrie 2018 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Gorj în contradictoriu cu pârâţii din prezenta cauză şi s-a anulat procesul-verbal de punere în posesie încheiat la 14 octombrie 2011 de către Comisia Judeţeană Gorj şi Anexa 42 la Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 3900 din 17 martie 2006, întocmită la 10 iunie 2011 de către Comisia Judeţeană Gorj.

Prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x, 2109 şi 2110 din 8 mai 2006 de B.N.P. F., pârâţii au înstrăinat terenul în raport de suprafaţa căruia reclamanta solicită pretenţiile băneşti reprezentând contravaloarea masei lemnoase de la data punerii în posesie până la anularea acesteia.

În raport cu cele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare derivat din încălcarea obligaţiei instanţei de judecată de a stabili adevărul judiciar în cauză, pe baza unei situaţii de fapt pe deplin clarificate, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ.

În acest scop, normele C. proc. civ. instituie principii adecvate pentru garantarea finalităţii procesului, între care, în art. 22 C. proc. civ., se regăseşte regula rolului activ al instanţei de judecată în aflarea adevărului.

Astfel, obligaţia instanţei este aceea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale; în egală măsură, legea obligă judecătorul cauzei ca, ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere, să ţină seama de toate circumstanţele cauzei şi să asigure respectarea cumulată a principiilor procesului civil, a echităţii şi bunei-credinţe.

Deşi nu este mai puţin adevărat că procesul civil este un proces care dispută interese particulare, ceea ce se repercutează în abilitatea şi posibilitatea părţilor de a aduce în proces probele pe care le consideră necesare şi utile pentru demonstrarea drepturilor lor, rolul instanţei rămâne constant subordonat obligaţiei de statuare a adevărului judiciar, prin aplicarea legii la o stare de fapt deplin stabilită; în acest sens, art. 394 C. proc. civ. impune instanţei ca închiderea dezbaterilor unui proces să fie făcută numai atunci când instanţa se consideră deplin lămurită asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept ale cauzei.

Recurenta arată că deciziei îi lipseşte calitatea esenţială de a stabili adevărul, în măsura în care a subliniat în mod repetat că se impunea introducerea în cauză a cumpărătorilor terenului şi încuviinţarea unei expertize, necesare pentru clarificarea deplină a situaţiei factuale.

În cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel a arătat că poziţia apelantei reclamante R.N.P ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj, în ceea ce priveşte temeiul în drept al cererii de chemare în judecată, a fost una confuză, pe parcursul litigiului, întrucât, deşi iniţial a invocat temeiul juridic anterior expus, ulterior prin concluziile orale formulate în cadrul dezbaterilor din apel a indicat un alt temei juridic al cererii, respectiv prevederile art. 554-555 C. civ. şi cele ale art. III alin. (2)4 din Legea nr. 169/1997, care nu pot fi examinate direct în calea de atac a apelului; că în mod corect s-a respins administrarea probei cu expertiză tehnică şi că iniţiativa şi aprecierea asupra utilităţii introducerii forţate a terţului în proces aparţine numai instanţei de judecată, astfel încât părţile nu pot solicita introducerea unui terţ în proces, în condiţiile art. 78 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Or, în contextul arătat, se constată că instanţa de apel nu a lămurit deplin starea de fapt şi, deşi a considerat probele suficiente, vaste şi îndestulătoare, a soluţionat procesul menţinând o stare de echivoc, încălcând, în esenţă, rolul său activ în funcţia concretă de realizare a justiţiei.

Astfel, pe baza unei situaţii de fapt pe care nu o poate decela, instanţa de apel a stabilit că reclamanta nu a dovedit că intimaţii pârâţi A., B., C., D. sunt cei care au exploatat şi valorificat materialul lemnos, lăsând nerezolvat întreg procesul judiciar al cărui scop era esenţial legat de clarificarea consecinţelor înstrăinării terenului în litigiu către terţe persoane de către pârâţi, la un moment la care aceştia nu mai avea dreptul de proprietate pentru a-l înstrăina şi, pe cale de consecinţă, a identităţii persoanelor care au exploatat şi valorificat, în realitate, masa lemnoasă, iar nu de negarea stabilirii acestor împrejurări.

Sesizând lipsurile cadrului procesual, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, instanţa avea obligaţia de a pune în discuţie introducerea în cauză a cumpărătorilor recurenţi, acesta fiind şi scopul pentru care a fost reglementat dreptul judecătorului de a dispune introducerea în cauză, din oficiu, a unor terţe persoane [art. 78 alin. (2) C. proc. civ..], anume unul de prevenţie, în sensul evitării apariţiei de procese ulterioare, în contradictoriu cu aceia ce ar fi trebuit să participe la judecată şi care ar putea să invoce inopozabilitatea hotărârilor.

Aceste verificări privind identitatea dintre cei chemaţi în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantei, dar şi stabilirea corectă a cadrului procesual sunt incompatibile cu procedura de soluţionare a cauzei în faţa prezentei instanţe şi nu pot fi efectuate în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, doar a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, spre deosebire de obiectul acţiunii care nu poate fi schimbat, cauza acesteia poate fi pusă în discuţie de către instanţa de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptăţită şi chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, calificarea acţiunii se va face nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

De asemenea, în condiţiile în care pârâţii au înstrăinat terenul asupra căruia li s-a reconstituit dreptul de proprietate încă din anul 2006, iar masa lemnoasă a fost exploatată în perioada 2012-2013, faţă de obiectul cererii introductive, anume redobândirea de către reclamantă, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului forestier, a productelor aferente acestui bun (masă lemnoasă), se impune coroborarea înscrisurilor depuse de părţi cu alte probe care lipsesc, inclusiv cu concluziile unei expertize tehnice, fiind imposibil de stabilit altfel contravaloarea prejudiciului suferit.

Aşadar, prin această modalitate de rezolvare a cauzei, instanţa de apel şi-a încălcat rolul principal şi a nesocotit obligaţia de principiu a organului judiciar de a lămuri deplin cauza în scopul unei corecte aplicări a legii şi de a verifica şi stabili corect cadrul procesual şi temeiul juridic al acţiunii introductive cu care a fost învestită, împrejurare de natură a echivala cu necercetarea fondului cauzei şi a atrage casarea hotărârii, vătămarea cauzată părţii (constând în pronunţarea unei hotărâri nefavorabile) neputând fi înlăturată decât prin desfiinţarea acesteia.

Cu referire la motivul de recurs statuat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, critică care vizează prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ.

Deşi este real şi unanim acceptat faptul că instanţa nu este ţinută să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile acestora şi să răspundă printr-un considerent comun, instanţa supremă constată că decizia recurată nu este în măsură să respecte exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., în acord cu susţinerile recurentei-reclamante, în condiţiile în care, faţă de contextul deja menţionat, al necercetării fondului cauzei de către instanţa de apel, soluţia acesteia apare insuficient motivată din perspectiva aspectelor deja semnalate.

Astfel, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-reclamantă R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Gorj va fi admis şi, în temeiul art. 497 C. proc. civ., decizia atacată va fi casată, iar cauza trimisă aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată a apelului, ocazie cu care, cu respectarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., se va proceda la calificarea juridică exactă a pretenţiilor deduse judecăţii şi la administrarea tuturor probelor necesare şi utile, în scopul tranşării raportului juridic litigios.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Gorj împotriva deciziei nr. 675/2021 din 3 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022.