Revizuire of Integrity Report Dismissed: No “Minus Petita” Where All Claims Were Addressed in Appellate Rehearing

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/1.04.2016 întocmit de pârâtă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 216 din 04 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/1.04.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză şi apărările formulate

Împotriva sentinţei civile nr. 216 din 4 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

4. Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 5394 din 21 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins cererea intimatului-reclamant de repunere a cauzei pe rol;

(ii) a respins excepţia nulităţii recursului;

(iii) a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 216 din 4 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal;

(iv) a casat sentinţa atacată şi, rejudecând:

(v) a respins acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

5. Cererea de revizuire formulată în cauză

Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 5394 din 21 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, în temeiul cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire se arată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de disp art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. având în vedere că instanţa de recurs nu răspunde punctual criticilor formulate prin motivele de recurs, iar pe de alta parte, dat fiind soluţia de rejudecare adoptată, instanţa ar fi trebuit să-şi motiveze decizia prin raportare la cererea introductivă şi la apărările formulate prin întâmpinare şi notele de şedinţa depuse la dosar. Susţine revizuentul că instanţa se mărgineşte la "combaterea argumentelor" avute în vedere la adoptarea soluţiei de către instanţa de fond şi nu analizează criticile aduse prin cererile depuse în calea de atac a recursului, conform dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ.

Totodată, se arată că instanţa de recurs în mod greşit a calificat anumite excepţii invocate - referitoare la prescripţie, nulitatea procedurii, etc.- ca reprezentând motive de nelegalitate şi nu s-a pronunţat asupra acestora considerându-le nule absolut. Or, din considerentele Deciziei nr. 5394 din 21.10.2020, rezultă că după analizarea fondului, instanţa de control judiciar trebuia să se pronunţe asupra motivelor de nelegalitate având în vedere că inclusiv prin cererea de chemare în judecată cât şi prin cererile ulterioare, s-a solicitat nulitatea Raportului de Evaluare al Agenţiei şi implicit a procedurii de evaluare, motiv pentru care apreciază ca instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.

În dezvoltarea acestui motiv de revizuire arătă că, prin Decizia nr. 5394 din 21.10.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedând la rejudecarea pe fond a cauzei, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra următoarelor aspecte esenţiale:

- instanţa de recurs nu a analizat dacă activitatea de evaluare şi raportul final au fost realizate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010 în sensul că lucrarea nu a fost repartizată în mod aleatoriu, prin sistem electronic omologat aspect care a condus la desfăşurarea întregii proceduri cu nerespectarea principiilor prevăzute de art. 8 din aceeaşi lege

- nulitatea absolută a Deciziei nr. 5394 din 21.10.2020 cât şi a sentinţei instanţei de fond întrucât din înscrisurile existente la dosar se poate observa că întreagă procedură desfăşurată de Agenţia Naţională de Integritate (inclusiv Raportul de evaluare) vizează pe o persoană inexistentă A. şi nu pe A.

- instanţa de recurs a admis cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 20, art. 21, art. 22 din Legea nr. 176/2010, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d). din Legea nr. 161/2003, dar a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat suspendarea soluţionării cauzei până la pronunţarea unei decizii de Curtea Constituţională cu privire la excepţia invocată

- încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene care consacră şi garantează oricărei persoane dreptul la apărare, întrucât la termenul de judecată din data de 24.09.2020, apărătorul ales a formulat o cerere de amânare justificată de o imposibilitate obiectivă de prezentare la acel termen de judecată, amânare respinsă de către instanţa de recurs care a dispus luarea cauzei în pronunţare, încălcându-se astfel în mod flagrant dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Consideră că amânarea pronunţării în această cauză nu este un remediu suficient.

- instanţa de recurs a omis să verifice şi să se pronunţe asupra incidenţei în cauză a prevederilor art. 6 alin. (6) din C. civ. privind aplicarea legii civile, întrucât fiind vorba de efecte viitoare relative la capacitatea persoanelor, generate de situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a art. 96 alin. a din O.U.G. nr. 49/2014 în cauză era operabilă situaţia de retroactivitate a legii civile, aşa încât fapta viceprimarului de a fi membru în consiliul de administraţie al unei şcoli la momentul emiterii ordinului prefectului nu mai era sancţionată în nici un fel.

- instanţa de recurs a omis să verifice şi să se pronunţe asupra încălcării dispoziţiile art. 91 alin. (1)1 din Legea nr. 161/2003, întrucât în ceea ce îl priveşte pe reclamant, starea de incompatibilitate reţinută în Raportul de evaluare viza exclusiv mandatul 2012 - 2016, mandat ce a încetat.

- instanţa de recurs a omis să verifice incidenţa în cauză a dispoziţiile legale referitoare la prescripţia extinctivă a răspunderii administrative, în materia administrativ-disciplinară a evaluării averilor, conflictelor de interese şi incompatibilităţilor, termenul de prescripţie a răspunderii fiind termenul general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii faptei, prevăzut de art. 2517 din C. civ., privitor la prescripţia extinctivă.

- instanţa de control judiciar a ignorat recomandările descrise în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 167/2015 potrivit cărora, analiza situaţiei de incompatibilitate nu se poare rezuma doar la aspectele formale ci trebuie analizate circumstanţele concrete ale cauzei, iar din probele administrate în cauză (modul de desemnare, lipsa oricărei remuneraţii) rezultă că reclamantul a acţionat pentru un interes social şi nu pentru unul personal, pentru o cauză de utilitate publică, nesubzistând niciun interes de natură patrimonială care să creeze starea de conflict de interese.

6. Apărările formulate faţă de cererea de revizuire

Prin întâmpinarea depusă la data de 27.04.2021, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Motivul principal pentru care revizuirea este inadmisibilă rezultă din chiar prevederea legală, întrucât partea căreia îi este conferit de lege dreptul de a ataca hotărârea instanţei de recurs prin revizuire poate fi doar recurentul, nu şi intimatul, pentru că doar acesta poate cere un lucru prin chiar cererea de recurs. Pornind de la această constatare, rezultă că în această cauză. revizuentul nu are nici un drept de a promova calea extraordinară de atac a revizuirii, pentru că nu există "lucru cerut", cum este prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuentul având calitatea de intimat-reclamant în dosarul nr. x/2016.

Totodată, menţionează faptul că revizuentul a formulat şi o contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 5394/2020, dosar nr. x/2021, utilizând exact aceeaşi exprimare, redând aceleaşi argumente, singura diferenţă între cererea de revizuire şi contestaţia în anulare fiind doar temeiul de drept în baza căruia atacă decizia instanţei de recurs. Revizuentul susţine în mod eronat că instanţa de recurs nu a motivat decizia prin raportare la cererea introductivă şi la apărările formulate prin întâmpinare şi note de şedinţă, deoarece instanţa de recurs a menţionat în mai multe rânduri documentele depuse pentru apărare de revizuent (pagina 6 - 7 din Decizia nr. 5394/2020), argumentând de ce au fost înlăturate argumentele expuse.

De asemenea, nu poate fi reţinută susţinerea conform căreia instanţa a încălcat dispoziţiile ari. 501 alin. (4), pentru că revizuentul nu a solicitat în cursul judecării cererii de recurs administrarea unor probe.

Revizuentul acordă o interpretare greşită dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, atunci când consideră că instanţa de recurs ar fi trebuit să analizeze, în momentul rejudecării fondului ca urmare a admiterii recursului, presupusele excepţii absolute, invocate de acesta pentru prima dată prin notele de şedinţă în recurs.

În mod greşit invocă contradictorialitatea motivării instanţei de recurs cu soluţiile pe care le prevăd disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 că pot fi dispuse în recurs. Astfel; considerăm că instanţa de recurs a dispus în concordanta cu dispoziţiile art. 20 alin. (4)"din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte Respingerea aspectelor invocate de revizuent prin notele scrise depuse în calea de atac a recursului, întrucât au "fost invocate tardiv, respectiv pentru prima dată în etapa judecăţii recursului. Chiar dacă instanţa de recurs rejudecă în fond cauza, ca urmare a admiterii recursului, aceasta nu ar putea dispune rejudecarea în considerarea unor argumente tardive, ca de exemplu prescripţia răspunderii.

Rezultă astfel că instanţa de recurs a analizat excepţiile sale referitoare la condiţiile angajării răspunderii disciplinare, prescripţie şi nulitate absolută a procedurii de evaluare, precum rezultă din paginile nr. 7 şi 8 prin urmare, este inadmisibilă revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 Cod procedurali civilă:

Instanţa de recurs a motivat pe larg de ce nu pot fi primite noile argumente invocate de către revizuent prin note scrise depuse în recurs, dispunând următoarele: În condiţiile în care în fata primei instanţe reclamantul nu a invocat aceste argumente în susţinerea nelegalităţii raportului de evaluare, nu le poate invoca direct în faţa instanţei de control judiciar, astfel că nu pot fi examinate cu ocazia soluţionării prezentului recurs.

După cum este prevăzut şi de dispoziţiile art. 501 alin. (3), "După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.". Astfel, instanţa de recurs a rejudecat în conformitate cu dispoziţiile anterior citate şi a rejudecat în funcţie de ce a fost invocat în faţa instanţei de fond.

Revizuentul nu a invocat niciunul din acele argumente în faţa Curţii de Apel Craiova, ele nefăcând obiectul analizei acestei instanţe, ci le-a invocat direct în calea de atac a recursului, precum reţine în mod corect şi instanţa de recurs.

Se arată şi că revizuentul invocă în mod abuziv că atât raportul de evaluare cât şi cele două hotărâri pronunţate în cauza nr. 667/54/2016, sunt nule absolut deoarece i-a fost menţionat numele unei persoane inexistente (A. llie) şi nu numele său (A.). Este inadmisibil acest argument pentru a admite calea de atac a revizuiri întemeiate pe "minus petita" deoarece nu a fost efectuată vreo eroare asupra numelui, ci doar a fost omis unul din prenumele sale, aspect care nu are niciun efect asupra legalităţii documentelor anterior menţionate. Separat de acestea, menţionează faptul că revizuentul a avut pe tot parcursul judecării cauzei posibilitatea de a introduce o cerere de îndreptare a erorii materiale, în conformitate cu dispoziţiile art. 442, care acordă părţilor opţiunea de a solicita îndreptarea erorilor sau omisiunilor cu privire la nume.

În plus, chiar revizuentul a utilizat acest nume (A.) în cuprinsul tuturor actelor redactate în dosarul nr. x/2016, omiţându-şi propriul prenume (A.) şi, prin urmare, nu poate invoca propria culpă ca motiv de revizuire. Totodată, este de menţionat faptul că această omisiune nu poate atrage nicidecum nulitatea unei hotărâri sau a raportului de evaluare pentru că, în primul rând, în cuprinsul C. proc. civ. nu există o astfel de dispoziţie care să instituie sancţiunea nulităţii absolute în al doilea rând Legea nr. 176/2010 nu prevede o astfel de cauză de nulitate absolută

Mai susţine intimata că nu poate fi admisă calea extraordinară de atac pe minus petita pentru argumentul invocat de către revizuent conform căruia i-au fost încălcate dreptul la apărare şi la un proces echitabil, deoarece acest motiv de revizuire se refera la situaţia în care, nu s-a soluţionat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nu şi situaţia când nu au fost analizate argumente din cuprinsul întâmpinării la recurs ori al notelor de şedinţă.

Referitor la susţinerile revizuentului de la punctul V., potrivit cărora instanţa de recurs a omis să se pronunţe şi să verifice incidenţa prevederilor art. 6 alin. (6) din C. civ., ce se referă la aplicarea legii civile, menţionează faptul că sunt inadmisibile, întrucât acesta încearcă să reia analiza asupra fondului şi să invoce tardiv prescripţia răspunderii administrative. Contrar celor susţinute de acesta, instanţa de recurs a analizat şi a dispus asupra modificării aduse Legii nr. 1/2011 a Educaţiei naţionale:

"Acest argument nu poate fi reţinut, din moment ce dispoziţiile legale invocate prevăd în mod expres că primarul, nu şi viceprimarul poate face parte din Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ. Extinderea aplicării acestui text de lege şi la situaţia viceprimarului nu are suport legal, astfel că dispoziţiile O.U.G. nr. 49/2014 nu pot fi reţinute ca argument al soluţiei de respingere a recursului."

Deşi revizuentul începe prin a susţine ca instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra acestui aspect, la finalul punctului nr. V îşi contrazice propriile afirmaţii utilizând sintagma precum considerăm că instanţa de control judiciar a reţinut în mod eronat, "nu cum în mod eronat reţine instanţa etc:, rezultând astfel,că este inadmisibilă

Un alt exemplu pentru interpretarea inexactă şi incoerentă acordată unui text de lege de către revizuent este cel referitor la art. 91 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 (punctul VI din cererea de revizuire)

Articolul 91 alin. (11) se referă la durata stării de incompatibilitate şi indică/momentul declanşator şi cel în care aceasta încetează. Nu poate fi interpretat nicidecum,că atunci când, mandatul alesului local a încetat, sancţiunile prevăzute de lege pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor nu se mai aplică, pentru că raţiunea acestor sancţiuni nu este răsplătirea persoanei incompatibilitate cu neaplicarea unei sancţiuni în cazul în care încetează mandatul.

Totodată, menţionează că prin Decizia nr. 1/2021, Completul pentru soluţionarea Recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra interpretării corecte a dispoziţiilor art. 91 alin. (11) din Legea nr. 161/2003 reţinând că (...), intervine încetarea de drept a mandatului de primar, chiar dacă acesta este ulterior mandatului în cursul căruia a fost constatată starea de incompatibilitate printr-un raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, a cărui legalitate a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă.

Prin urmare, nu pot fi reţinute susţinerile revizuentului, toate argumentele invocate în cuprinsul punctului VI al cererii de revizuire fiind eronate şi în dezacord cu Decizia nr. 1/2021 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nu în ultimul rând, solicită a se constata inadmisibilitatea revizuirii formulate de revizuentul A., motivată de faptul că instanţa de control judiciar a omis să verifice incidenţa prescripţiei extinctive a răspunderii administrative. În mod greşit, revizuentul susţine că instanţa a omis să analizeze incidenţa prescripţiei pentru că, aşa cum rezultă din paragrafele paginii 8 a Deciziei nr. 5394/2020, aceasta a reţinut în urma verificărilor că referitor la prescripţie, intimatul reclamant a susţinut că nu era necesară adoptarea Legii nr. 54/2019 pentru constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii civile întrucât erau operabile în materie disp. art. 2517 C. civ., (...) Cu toate că data de 16.07.2015 este anterioară sesizării instanţei cu prezenta acţiune la 18.04.2016, iar intimatul reclamant a apreciat că era împlinit termenul de prescripţie prin raportare la disp. art. 2517 C. civ., nu a înţeles sa invoce incidenţa acestor prevederi legale în faţa instanţei de fond, făcând referire la prescripţie abia în notele scrise depuse în dosarul de recurs.

De asemenea, se observă că revizuentul invocă în sprijinul său Decizia Curţii Constituţionale nr. 449/2015 deşi nu îi este favorabilă, deoarece aceasta cuprinde argumentele potrivit cărora prescripţia extinctivă a răspunderii administrative nu a fost împlinită şi, de asemenea, că evaluarea a fost întocmită în mod legal, fiind începută la data de 29.04.2015, adică pe perioada exercitării demnităţii (mandatul 2012 - 2016).

În mod eronat, revizuentul invocă faptul că termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 27.05.2016, deoarece, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională "textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenţia are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziţie un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activităţile amintite. Aşadar, textul menţionat stabileşte numai termenul maxim în interiorul căruia Agenţia Naţională de Integritate îşi poate exercita competenţa amintită, fără a conţine vreo reglementare referitoare la prescripţia răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată sunt reglementate de normele specifice acestor materii.

În concluzie, apreciază intimata că niciunul dintre motivele invocate de către revizuent nu pot fi circumscrise admisibilităţii cererii de revizuire şi solicită instanţei să respingă cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 5394 din 21.10.2020 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016 ca inadmisibilă.

II. Soluţia pronunţată asupra cererii de revizuire

7. Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, reţinând următoarele considerente:

Motivarea cererii de revizuire, deşi este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 2, 5, 7 şi 8 din C. proc. civ., în fapt argumentele susţinute de revizuent pot fi subsumate exclusiv ipotezei reglementată de punctul 1 potrivit cu care, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. În concret, revizuentul face referire la teza a 2-a a acestui motiv, anume la situaţia în care instanţa care evocă fondul nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.

Cu titlu prealabil, se impune a se preciza faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi promovată numai în cazurile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., astfel încât securitatea raporturilor juridice, ca element fundamental aflat în conţinutul unei hotărâri judecătoreşti definitive, să nu fie lezată sub niciun aspect. Or, securitatea juridică presupune respectarea principiului autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive iar în temeiul acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este îndreptăţită să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi executorii numai cu scopul de a obţine o reexaminare a cauzei sale şi o nouă hotărâre în ceea ce o priveşte.

Instanţa de grad superior trebuie să uzeze de puterea de control doar pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare şi nu pentru a realiza o nouă judecată. În acest sens, s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că procesul de control judiciar nu trebuie să devină un apel mascat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiaşi teme nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât atunci când motive substanţiale şi imperioase o impun (cauza Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52).

În cauză, analizând cu prioritate aspectul procedural vizând calitatea procesuală activă a revizuentului, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată susţinerea intimatei recurente potrivit căreia aptitudinea de a formula cererea de revizuire revine exclusiv titularului căii de atac ce a fost respinsă prin hotărârea a cărei revizuire se solicită. A invocat intimata Agenţia Naţională de Integritate prin întâmpinare faptul că, ipoteza reglementată de pct. 1 al art. 509 din C. proc. civ. se referă la situaţia în care instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut iar în cauză partea care a formulat recursul şi deci a formulat o anumită pretenţie nu este revizuentul reclamant ci chiar intimata pârâtă, aşa încât doar aceasta avea posibilitatea de a promova calea extraordinară de atac a revizuirii.

Astfel cum s-a arăt, este nefondată o astfel de susţinere întrucât în teza a 2-a a motivului de revizuire prevăzut de punctul 1 al art. 509 din C. proc. civ., respectiv atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor lucruri cerute de părţi, trebuie verificate toate solicitările părţilor formulate prin cererile cu care a fost învestită instanţa de judecată. Prin urmare, trebuie identificate acele pretenţii ale părţilor din cererea de chemare în judecată, cererile de probe, excepţiile invocate sau din cererea de recurs, asupra cărora instanţa a omis să se pronunţe.

A limita aptitudinea de a formula revizuire doar la titularul căii de atac soluţionate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, echivalează cu golirea de conţinut a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. care stabilesc sfera hotărârilor care pot fi revizuite, anume acelea prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului sau care evocă fondul.

Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins.

Cum în cauză prin Decizia nr. 5394/2021 s-a rejudecat fondul cauzei ca urmare a admiterii recursului declarat, oricare dintre părţile litigiului are calitate procesuală activă în a promova cererea de revizuire.

Acest caz de revizuire trebuie diferenţiat de motivul contestaţiei în anulare specială cuprins în art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. privitor la situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe cu privire la unul dintre recursurile declarate în cauză. Motivul contestaţiei în anulare îl reprezintă omisiunea instanţei de judecată de a se pronunţa cu privire la integralitatea unui recurs, în timp ce cazul de revizuire cuprins în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. îl poate reprezenta şi omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la unul sau mai multe motive invocate în cererile cu care a fost învestită instanţa de recurs.

Cu referire la criticile revizuentului încadrate, aşa cum s-a arătat, în cazul prevăzut de art. 509 pct. 1 teza a 2-a din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, lato sensu, acest motiv de revizuire reprezintă o exigenţă a principiului disponibilităţii procesuale, idee fundamentală în conformitate cu care instanţa este obligată să statueze numai în limitele în care a fost sesizată. A doua ipoteză, cea în care instanţa s-a pronunţat minus petita are în vedere situaţia în care principiul disponibilităţii a fost ignorat prin omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei pretenţii dedusă judecăţii, indiferent dacă aceasta a fost formulată în acţiunea principală sau în alte cereri cu caracter incident.

Ceea ce este însă de esenţa acestui motiv de revizuire este caracterul univoc al omisiunii de a statua asupra pretenţiei, şi nu acele situaţii în care motivele respective au fost respinse explicit sau implicit prin respingerea cererii principale.

Or, în cauză, prin Decizia nr. 5394/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cărei revizuire se solicită a fost admis recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a fost casată în integralitate sentinţa şi, în rejudecare a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul revizuent.

Observând considerentele acestei decizii raportat la aspectele arătate de revizuent ca fiind unele esenţiale asupra cărora instanţa de recurs nu s-a pronunţat, se constată că susţinerile acestuia nu îţi găsesc temei.

Astfel, anterior antamării fondului cauzei, instanţa de recurs face, cu titlu prealabil, o serie de precizări, consemnând la paginile 6, 7, 8 faptul că anumite aspecte invocate de intimat, sunt inadmisibile prin prisma disp. art. 478 raportat la art. 494 din C. proc. civ. pentru că au fost invocate pentru prima dată în recurs, nefiind supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond. Se referă expres la aspecte precum: condiţiile angajării răspunderii disciplinare, prescripţie şi nulitatea absolută a procedurii de evaluare. Se mai reţine totodată că nulitatea procedurii deşi invocată sub forma unei excepţii procesuale, prin prisma disp. art. 245 şi urm. C. proc. civ. nu poate fi calificată decât ca un motiv de nelegalitate, constatându-se că şi acesta a fost susţinut direct în faţa instanţei de recurs.

De asemenea, în cuprinsul considerentelor sunt analizate detaliat şi argumentat şi aspectele referitoare la:

- incidenţa Deciziei nr. 167/2015 a Curţii Constituţionale, instanţa de recurs reţinând în esenţă, că prin prisma prevederilor acesteia, "particularităţile prezentului litigiu, (...) nu sunt de natură să justifice soluţia de anulare a raportului de evaluare",

- aplicarea în timp a prevederilor O.U.G. nr. 49/2014, cu privire la care a arătat că "nu se mai impune examinarea susţinerilor vizând aplicarea retroactivă a prevederilor legale în discuţie, câtă vreme nu sunt aplicabile decât în cazul expres prevăzut de acestea, respectiv al primarului",

- interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 161/2003, concluzionând instanţa de recurs că "din aceste dispoziţii legale rezultă că există o încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor în situaţia în care viceprimarul deţine şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ".

Aşadar, s-a realizat de către instanţa de recurs o examinare a acestor aspecte invocate, neregăsindu-se ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ. la care face trimitere revizuentul în care instanţa omite a se pronunţa cu privire la cereri cu caracter esenţial cu care a fost învestită, nemulţumirea revizuentului vizând de fapt, modul în care au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile legale.

Pe de altă parte, critica vizând greşita menţionare a numelui revizuentului atât în Raportul de evaluare cât şi în cuprinsul hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi cea de recurs, Înalta Curte consideră că acest aspect nu poate fi încadrat în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. şi cu atât mai puţin în cea de la pct. 1 referitoare la minus petita şi în consecinţă, nu constituie motiv de revizuire a hotărârii instanţei de recurs. Pentru o eventuală corectare a numelui, revizuentul putea uza de prevederile art. 442 din C. proc. civ. referitoare la îndreptarea erorilor materiale.

Cât priveşte motivul de revizuire referitor la omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa şi asupra capătului de cerere privind suspendarea soluţionării cauzei, formulat în cadrul solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că prin încheierea de şedinţă din 21.10.2020 din dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a admis cererea formulată de intimatul - reclamant şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 12, art. 20, art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 176/2010, precum şi a disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din nr. Legea 161/2003, pentru considerentele cuprinse în respectiva încheiere de şedinţă.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în situaţia admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, coroborată şi cu abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedea suspendarea de drept a judecăţii, luarea unei astfel de măsuri de către judecătorul cauzei nu mai are caracter obligatoriu, imperativ.

Aşadar doar în cazul în care apreciază oportună măsura suspendării judecăţii instanţa are obligaţia de a dispune expres cu privire la aceasta, situaţie care însă nu se regăseşte în cauză cu atât mai mult cu cât, exprimându-şi propriul punct de vedere, instanţa de recurs a apreciat că dispoziţiile legale criticate de intimat sunt constituţionale.

Pe de altă parte, în contextul cauzei, acest aspect nu este unul esenţial, în măsură să influenţeze soarta litigiului, astfel cum impune art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, intimatul nu a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale iar pe de altă parte, a fost introdus cazul de revizuire a hotărârii prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. în ipoteza în care respectivele prevederi legale sunt declarate neconstituţionale.

O altă susţinere a revizuentului vizează modul în care instanţa de recurs a soluţionat cererea de amânare formulată de apărătorul ales al acestuia pentru termenul la care cauza a rămas în pronunţare, susţinând că prin respingerea acesteia, chiar şi în condiţiile în care a fost amânată pronunţarea, i-a fost încălcat dreptul la apărare. Este evident că şi în această situaţie revizuentul aduce critici modului în care instanţa de recurs a soluţionat o cerere cu care a fost sesizată, respectiv cererea de amânare. Astfel cum s-a arătat, un astfel de aspect nu constituie o cauză care deschide posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive, neîncadrându-se în niciuna dintre ipotezele prevăzute expres şi limitativ de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor solicitărilor cu care a fost învestită de către intimatul reclamant iar nemulţumirea acestuia, în sensul că nu au fost analizate aspectele invocate în maniera solicitată de el, nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a 2-a din C. proc. civ., care are în vedere pronunţarea minus petita în raport de pretenţiile deduse judecăţii şi nu în raport de maniera de reţinere şi interpretare a dispoziţiilor legale.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra cererii de revizuire

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 5394 din 21 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.

GGC - MM